Românii cheltuiesc online cu o treime mai mult faţă de 2014 şi vor putea plăti inclusiv cu Bitcoin

Numărul total de plăţi digitale realizate pe teritoriul României, ar putea creşte cu peste 50%, într-un ritm similar cu cel de anul trecut.

În ceea ce priveşte dispozitivele de pe care se vor face plăţile online de Black Friday, aproximativ o treime vor fi generate de pe tablete şi telefoane cu sisteme de operare smart, iar restul de pe desktop-uri şi laptop-uri. “E-commerce-ul reflectă, poate, cel mai bine evoluţia consumului din România. Se simte o stabilitate financiară care îi determină pe români să cumpere. Şi chiar dacă o fac în cadrul unui eveniment tradiţional, cu reduceri masive, este important că vor cheltui mai mult decât anul trecut şi o vor face, din ce în ce mai mult, utilizând cardul în detrimentul rambursului”, spune Antonio Eram, CEO şi Fondator NETOPIA mobilPay.

Totodată, anul acesta va fi primul Black Friday din România în care consumatorii pot plăti inclusiv cu Bitcoin produsele comandate, la toţi comercianţii parteneri NETOPIA mobilPay care au implementat tranzacţiile cu moneda digitală.

Referitor la obiceiul de consum la nivelul oraşelor importante din ţară, previziunile NETOPIA mobilPay arată că acesta se va menţine inclusiv de Black Friday, cu peste jumătate dintre plăţi realizate din Bucureşti, urmate de cele din Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa, fiecare cu o rată între 5% şi 3%. Cele mai multe tranzacţii vor fi realizate pentru produse IT&C, fashion, cosmetice, home & deco, cărţi, dar şi pachete turistice sau bilete de avion.

Şi anul acesta, ca la fiecare ediţie Black Friday, cu foarte multe reduceri anunţate şi, implicit, cu un număr ridicat de tranzacţii online, reprezentanţii NETOPIA mobilPay, alături de parteneri, le recomandă tuturor celor care achită cu cardul, inclusiv comercianţilor, să se asigure că procesatorii au implementat cel puţin pagina de plată securizată (SSL).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *