Pe lângă subiecte ca oamenii, animalele sau florile, unii fotografi îşi îndreaptă atenţia spre legume şi eventual fructe, în încercarea de a trezi interesul publicului pentru soiurile cultivate în familie de-a lungul timpului, aşa-numitele ”heirloom„.
Aşa a apărut o colaborare dintre o horticultoare şi filantroapă americană pasionată de păstrarea vechilor soiuri de legume, Amy Goldman, şi fotograful Jerry Spagnoli, scrie Washington Post.
Aceştia au publicat o carte intitulată ”Heirloom Harvest„ cu imagini alb-negru realizate cu ajutorul unor procedee fotografice de demult, pentru a le da un aer aparte, inspiraţi într-o oarecare măsură şi de fotografiile unui grădinar englez de dinainte de primul război mondial, care realiza fotografii de studio având ca subiect legume, fructe sau flori.
Leave a Reply