In plina epoca de aur a comediei mute, scenaristii regizorului si producatorului Mack Sennett au suferit cel mai ingrozitor accident – au ramas fara idei. Ritmul nebun in care se realizau filmele la studiourile Keystone si multitudinea de personaje ce populau peliculele regelui comediei – politisti nu prea inzestrati cu minte, frumuseti in costume de baie, vagabozi, indragostiti, soferi, pompieri, cowboy, preoti, constructori sau mecanici de locomotiva – au secatuit, paradoxal, imaginatia sarmanilor scriitori. Una din metodele de revigorare a ideilor a fost apelarea la serviciile unor nebuni si un istoric al filmului descrie scena: un ciopor de insi cu creioane si hartii in mana asteptand infrigurati in jurul sarmanului ins cu privire goala, tampa. O sclipire apare la un moment dat in privirea aluia, exclama: “…luati!…”, sclipirea da sa se stinga, cioporul freamata, licarul nu se stinge, insul continua: “…luati… o broasca…”; cioporul noteaza IDEEA si incep discutiile: “da, da, sa facem…, pe urma apare,… apoi se sperie, se lovesc…”; o noua comedie e pe cale sa se nasca.
In plan economic, si in Romania si in lumea larga, broasca momentului este interventia statului, la care se adauga o frumoasa carapace de protectionism.
Aceasta este, de altfel, si ideea care m-a inspaimantat cel mai mult in ultima vreme: aceea ca statul va trebui sa se implice in economie, si nu oricum, ci pentru o lunga perioada de timp. Ajutoarele acordate de guverne in toamna anului trecut bancilor cu probleme, nationalizarile, opinia, larg raspandita, ca majorarea cheltuielilor cu infrastructura ar putea repune in miscare roata volanta a economiei stau la baza acestei convingeri. Daca mai apar si lideri politici care sa se pronunte in mod explicit pentru nationalism comercial – nu mai are nicio importanta ca este vorba de otel, ca in cazul presedintelui american, sau de automobilul din productia interna, asa cum indemna presedintele roman – atunci raul este plenar.
Planul anticriza al Guvernului roman, cuprins in proiectul de buget, este in aceste zile in discutia Parlamentului. El se bazeaza, daca e sa il luam in serios, pe cheltuieli cu infrastructura, cu energiile regenerabile, pe programul Rabla, pe recapitalizarea de institutii financiare, pe neimpozitarea, la un moment dat, a profitului reinvestit, pe compensari, plati si altele; cu totul, 13 miliarde de euro. Valoarea este importanta numai din punct de vedere psihologic; sincer, nu cred ca businessul romanesc va beneficia de prea multi din acesti bani. Masurile sunt de “inspiratie” europeana – majoritatea planurilor anticriza, indiferent de valoare, marseaza pe aceleasi fundamente – infrastructura, energie, recapitalizari, reduceri de taxe (si in general oamenii aceia chiar REDUC taxe), sprijinirea unor institutii financiare sau a industriei auto; in plus apar nationalizari (Fortis, Nothern Rock, Bradford & Bingley).
Cu totul, sporirea, intr-adevar, a rolului statului in economie. Strategii guvernamentali care, in Romania, au facut copy – paste din programele europene (si nici macar nu cred ca au facut rau procedand asa) au dovedit, asa cum imi spunea un foarte bun analist economic si politic saptamana trecuta, o lipsa de idei.
Pentru ca adevarata criza este, la noi, de idei, nu economica sau financiara. Adoptarea unui plan care sa creeze o economie romaneasca bazata in special pe productie si creativitate si implicare si mai putin pe consum si “tun”. Continuand asa, vesticii vor descoperi, iar noi, romanii, vom redescoperi, in curand, economia “pachetului de Kent” din Romania sau a “becului ars” din Rusia. Este vorba de un circuit economic, creator de PIB in esenta, dar cu fundament total aiurea. Economia pachetului de Kent – pacientul cumpara <o atentie> pentru medic, medicul plaseaza atentia unui intermediar – vanzator la chiosc sau bisnitar – care revinde pachetul de Kent unui alt pacient, care vine la medic, care medic…..
Becul ars a fost la mare cautare in Rusia; becurile nu se gaseau in magazine, asa ca in cazul unui asemenea accident casnic rusii inlocuiau becuri functionale din fabrica sau intreprinderea la care lucrau; electricianul fabricii inlocuia, la randul sau, becurile arse cu altele fuctionale, dar pastra becul ars pentru a-l vinde ghinionistilor carora le explodau becurile sau care le spargeau din neatentie. Ciclul se relua la nesfarsit.
La o scara mai mare, in Romania, am tot plimbat intre noi terenuri, apartamente, case, masini sau cine stie ce altceva; s-a chemat ca facem PIB, pentru ca s-au rotit niste bani si s-au cheltuit altii; dar pana la urma rezultatul nu inseamna mai mult decat un pachet de tigari innegrit de multele maini prin care a trecut sau un bec spart. Initiativele reale, afaceri bune, bazate pe principii sanatoase, exista si au existat, dar sunt prea putine si in pericol sa se scufunde, trase de nepasarea si incompetenta generalizate.
Statul n-ar trebui sa joace rolul electricianului sau pe cel al bisnitarului; statul ar trebui sa determine oamenii sa creeze si sa cumpere si sa se implice in productia becurilor.
Eu cred, sincer, in demersul guvernamental, in faptul ca vrea sa ne salveze de criza. Dar de Guvern cine ne salveaza?
Leave a Reply