P&G : etapa a doua a investitiei de la Urlati depinde de guvern

Declaratia ii apartine lui Daniel Myers, vicepresedinte product supply P&G, care, cu prilejul demararii lucrarilor de constructie a fabricii de sampoane din localitatea Urlati, a tinut sa precizeze ca Romania ar trebui sa fie mai agresiva in autopromovare pentru atragerea investitiilor straine.

"Guvernul Poloniei, spre exemplu, este foarte agresiv, ofera facilitati cum ar fi scutiri de taxe sau pregatirea personalului care urmeaza sa lucreze intr-o noua fabrica", spune Myers. Compania americana Procter&Gamble a demarat ieri lucrarile la fabrica de sampoane din orasul Urlati, Prahova, un proiect greenfield pentru care se vor investi, in prima faza, 50 de milioane de dolari, urmand ca in faza a doua, care se va finaliza in 2010, investitia sa se dubleze.

Pentru constructia acestei fabrici, compania a mai vizat si alte tari din zona, cum ar fi Polonia, Turcia sau Ucraina. Potrivit lui Myers, alegerea Romaniei in defavoarea Poloniei, unde compania mai detine alte patru fabrici, a fost determinata de pozitia strategica a tarii noastre, care va favoriza exportul in toate tarile din regiune.

Concretizarea celei de-a doua etape a investitiei de la Urlati depinde si de autoritatile locale si de modul in care acestea vor investi in dezvoltarea infrastructurii din zona, a adaugat Myers. Procter&Gamble mai detine in Romania o fabrica de detergenti la Timisoara pe care a cumparat-o in 1995 si in care a investit pana acum peste 40 de milioane de dolari. In 2007, compania a raportat o cifra de afaceri de 400 de milioane de dolari.
 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *