„Achiziţionarea acestui abator face parte din strategia Agricover de extindere a modelului de business integrat pe care l-am dezvoltat pentru fermierii din zootehnie. Venim astfel cu o soluţie pentru rezolvarea uneia dintre problemele majore cu care se confruntă crescătorii de animale din sudul ţării şi anume lipsa unui abator cu o capacitate relevantă de procesare”, a declarat Ştefan Bucătaru, director general al Agribusiness. Agricover are în plan retehnologizarea şi modernizarea abatorului.
Finanţarea necesară acestui proiect a fost asigurată în principal de Black Sea Trade and Development Bank, ca parte a acordului de colaborare şi a angajamentului asumat de Agricover pentru susţinerea dezvoltării producătorilor şi agricultorilor din România.
„Din 2010 de când am înfiinţat linia de business pentru fermierii din zootehnie, ne-am propus să găsim soluţii de integrare verticală pentru dezvoltarea relaţiei de parteneriat cu aceştia pe baze stabile şi predictibile. Prin alinierea abatorului la standardele solicitate de procesatori (fabrici de mezeluri care acum cumpără materiile prime preponderent din import), Agricover facilitează accesul fermierilor locali şi a porcului românesc către unităţile de procesare din ţară şi în perspectivă către pieţe externe”, a adăugat Ştefan Bucătaru.
Agricover este platforma de soluţii integrate pentru agricultură având în ofertă servicii şi soluţii tehnologice. Soluţiile integrate oferite fermierilor includ seminţe, îngrăşăminte, motorină, produse fitosanitare, consultanţă tehnică de specialitate, soluţii de finanţare, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin pentru valorificarea producţiei. Echipa Agricover, cu peste 600 de angajaţi, compania fiind înfiinţată în urmă cu 15 ani.
Leave a Reply