Da, concesia pe care democrat-liberalii au facut-o ramasitelor politice din jurul lui Corneliu Vadim Tudor poate fi considerata o greseala: PD-L a calculat pe termen scurt si, pentru doua luni in care ar putea beneficia de voturile unei maini – tot mai schimonosite – de PRM-isti, i-a asigurat lui C.V. Tudor atat fotoliul de vicepresedinte al Senatului, cat si medalia onorifica de abil negociator in situatii-limita. Pentru ca, daca judecam dupa ecourile pe care le-a starnit, Vadim Tudor are mai mult de profitat din aceasta intelegere decat Emil Boc – care, la randul lui, a incasat in ultimele zile critici si acuze care au depasit de departe ironiile referitoare la inaltimea sa sau la relatia pe care o are cu presedintele Traian Basescu.
Nu, intelegerea pe care democrat-liberalii au facut-o cu PRM nu mi se pare atat de daunatoare pe termen lung, pe cat au incercat sa o prezinte multi dintre comentatori si oameni politici. Dimpotriva, ca in versurile lui Arghezi, din ea pot iesi frumuseti si preturi noi, cu conditia sa fi e cineva care sa reuseasca sa le si scoata la iveala. Eu cred, uitandu-ma si la sondaje – care ii dau procente in relativa stationare – ca PD-L a ajuns intr-un punct critic, de unde cresterea nu mai poate veni decat printr-o modificare evidenta si bine semnalizata a atitudinii fata de electorat.
Activitatea DNA – ce a reusit sa ocoleasca personaje marcante din PD-L – si discursul anticoruptie cu care democrat-liberalii s-au consacrat pe scena politica le-au creat o imagine aproape idilica, de solutii potrivite pentru a repara o clasa politica defecta, mustind de coruptie. Adaugati aici sustinerea unor intelectuali care au rafinat eseistic argumentele pentru care sustin PD-L, intrarea in randurile partidului a unor personaje din latura media a societatii civile care au ridicat stacheta asteptarilor de la candidatii politici ai democrat-liberalilor si veti intelege de ce cred ca socul intelegerii cu PRM a fost atat de greu de primit in opinia publica.
In ultima vreme, PD-L trecuse deja in imaginarul colectiv de la statutul de partid politic la acela de rascumparator al frustrarilor intelectual-politice ale unei paturi destul de subtiri. Lipsa de parghii financiare si administrative, cu precadere dupa inlaturarea de la guvernare – care a inlaturat eventualitatea aparitiei unor erori gen Decebal Traian Remes -, si lipsa de interes a procurorilor anticoruptie au mutat discursul PD-L in sfere tot mai inalte, de unde a disparut orice referire la caracterul pana la urma lumesc si supus greselii al politicianului democrat-liberal.
Asa imi explic “reactia viscerala” (apud Cezar Preda) pe care a starnit-o vestea ca democrat-liberalii l-au salvat pe Vadim Tudor de la atacul sub centura pe care-l declansasera conservatorii la adresa sa; “ce-i e permis lui Zeus – pura coincidenta cu personaje din viata reala – nu-i e ingaduit boului”, spunea intelepciunea antica. Sintagma are acelasi inteles si daca inversam termenii: odata ce ai apucat sa te prezinti ca deasupra compromisurilor acestei lumi, iti vine infinit mai greu sa justifici un episod precum cel de saptamana trecuta.
PD-L ar trebui sa stie asta mai bine, pentru ca a avut la indemana exemplul Monei Musca, ale carei incercari de a reveni in viata publica se lovesc de un justificat – in aceasta logica – zid de reticenta. Dar situatia de acum este si o sansa pentru PD-L: o strategie inteligenta de autoflagelare publica poate readuce partidul in zona din care electoratul si clasa politica sa-l poata privi din nou ca accesibil si abordabil. Si unde PD-L sa poata arata ca le merita increderea si votul tocmai pentru ca nu traieste intr-o alta lume decat ceilalti, ci pentru ca se poate descurca mai bine decat ei in acea lume.
Terenul a fost deja pregatit prin pasul cu stangul facut inspre Vadim Tudor in Parlament si PNG la Primaria Capitalei. Un discurs curat si curatat de populismul ieftin – care pare ca i-a contaminat pe toti liderii partidului – cred ca va reusi sa faca uitata demisia lui Catalin Avramescu si intelegerea cu PRM; la urma-urmei, n-ar fi primul gambit facut pentru a obtine o mutare finala victorioasa. Nu stiu insa cat de mult le place sahul liderilor democrat-liberali si cat sunt de dispusi sa sacrifice prezentul pentru un succes probabil din viitor.
Leave a Reply