Potrivit surselor citate, Christine Valmy, care a murit la vârsta de 88 de ani, era internată la Institutul de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu” din 8 ianuarie, cu pneumonie severă, dar aceasta avea şi suferinţe cardiace cronice, plurivasculare.
Medicii i-au tratat infecţia pulmonară, dar Christine Valmy era depedentă de aparatele de respiraţie artificială. Aceasta a fost consultată de mai mulţi cardiologi, avea mai multe stenturi, de peste 10 ani, suferea de fibrilaţie atrială, avea un stimulator cardiac (pacemaker), iar în ultimele luni a avut mai multe episoade de accident vascular cerebral, au mai spus sursele citate.
Pe fondul acestor suferinţe s-a suprapus pneumonia severă, starea acesteia s-a agravat şi duminică, în jurul orei 19.00, Christine Valmy a decedat, au precizat sursele citate.
Christine Valmy (Cristina Xantopol) s-a născut pe 25 octombrie 1926, la Bucureşti. A fost estetician, consultant şi antreprenor în industria cosmeticelor. A lucrat atât în România, cât şi în SUA.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Leave a Reply