Victoria Nuland, la Palatul Victoria pentru discuţii cu Ponta

Miercuri dimineaţa, oficialul american s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Surse politice au declarat anterior pentru MEDIAFAX că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Asistentul secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a ajuns, marţi, la Bucureşti, având în program întâlniri cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, potrivit Departamentului de Stat american.

Conform diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.

Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când reprezentantul SUA s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *