Tag: NULAND

  • Zgonea: Nuland ne roagă să fim în consens când decidem pe legile electorale şi finanţarea partidelor

    „(…) ne roagă pe toţi să fim în consens când luăm decizii majore, adică modificarea legilor electorale, Legea finanţării partidelor politice, astfel încât să existe un raport corect între stat, partide politice şi mediul investiţional”, a spus Zgonea.

    El a arătat că Nuland am avut o discuţie cu toate partdele politice cu privire la situaţia actuală din România, cărora le-a transmis faptul că România este cel mai important partener din Europa de Est, alături de Polonia şi că România este cea mai stabilă ţară din punct de vedere politic din această zonă.

    Potrivit lui Zgonea, Nuland le-a transmis oficialilor români că elaborarea de către Parlamentul a unor legi care să nu mai fie modificate într-un interval scurt permite ca mediul investiţional american să vină în România mai des decât în trecut .

    Zgonea a mai spus că discuţiile s-au axat pe trei paliere: militar-securitate, politic şi economic, toate acestea fiind abordate ”în sens pozitiv”.

  • Predoiu, după discuţiile cu Nuland: România este pe drumul bun graţie reformării Justiţiei

    “Orice evoluţie pozitivă va depinde în continuare de păstrarea acestor progrese şi continuarea consolidării Justiţiei. Aceasta înseamnă implicit şi un sprijin major al guvernului pentru echipa logistică a sistemului judiciar”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Predoiu, adăugând că ”investiţiile în economie vor veni pe fondul consolidării încrederii în aplicarea legii şi în noi politici guvernamentale bazate pe o altă viziune decât cea a guvernului Ponta, care a eşuat în pomeni electorale, planuri nerealizabile şi corupţie”.

    Nuland, aflată în vizită oficială în România, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, preşedinţii celor două Camere şi lideri ai partidelor parlamentare.

  • Iohannis a salutat, în discuţia cu Nuland, interesul companiilor americane pentru piaţa românească

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis miercuri MEDIAFAX, PreşedinteleKlaus Iohannis, şi asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, au avut, în cursul dimineţii, o întrevedere la Palatul Cotroceni.

    ”În centrul discuţiilor s-a aflat dorinţa României de a întări Parteneriatul Strategic cu SUA prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci şi economic. Preşedintele a salutat interesul companiilor americane în acest sector şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească. În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparenţă în mediul de afaceri”, se precizează în comunicatul de presă.

    Potrivit sursei citate, cei doi interlocutori au evidenţiat progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei. De asemenea, s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din regiune.

    Preşedintele Iohannis a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa, se mai precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

    Întâlnirea secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru afaceri europene şi eurasiatice cu preşedintele Klaus Iohannis a fost prima, în cadrul vizitei pe care aceasta o efectuează, marţi şi miercuri, la Bucureşti.

    Victoria Nuland se întâlneşte, la această oră, cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu şi va fi primită de premierul Victor Ponta, la ora 11.15, la Palatul Victoria.

    Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

    Asistentul secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland a ajuns, marţi, la Bucureşti, având în program întâlniri cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, potrivit Departamentului de Stat american.

    Potrivit diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.

    Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când reprezentantul SUA s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.

  • Victoria Nuland, la Palatul Victoria pentru discuţii cu Ponta

    Miercuri dimineaţa, oficialul american s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

    Surse politice au declarat anterior pentru MEDIAFAX că oficialul american mai are programate întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

    Asistentul secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a ajuns, marţi, la Bucureşti, având în program întâlniri cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, potrivit Departamentului de Stat american.

    Conform diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.

    Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când reprezentantul SUA s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.

  • Nuland va avea, miercuri, întrevederi cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor

    Nuland va mai avea întrevederi într-un cadru privat cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Ponta.

    Asistentul secretarului de Stat al SUA Victoria Nuland se va deplasa marţi, pe 13 ianuarie, la Bucureşti, unde se întâlni cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre “chestiuni bilaterale şi regionale”, a anunţat luni Departamentul de Stat american, într-un comunicat.

    Potrivit diplomaţiei americane, Nuland va efectua săptămâna aceasta vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.

    “Marţi, pe 13 ianuarie, Nuland se va deplasa spre Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale”, a informat Departamentul de Stat american.

  • Buturuga taxei mici care putea să răstoarne guvernul mare

    Manifestanţii au luat impunerea taxei drept o dovadă că guvernul Orban, cunoscut prin autoritarismul său, ar intenţiona să cenzureze libertatea de opinie pe internet. Faptul că aceste proteste, prevăzute să continue la 17 noiembrie, ziua când ar urma să se voteze legea, au reuşit în doar câteva zile să determine guvernul Orban să renunţe la ideea noii taxe se explică prin perioada foarte tensionată pe care o traversează guvernarea Fidesz, care în ultimele luni a devenit tot mai deschis ostilă faţă de UE şi SUA, inclusiv cu ameninţări din partea preşedintelui parlamentului ungar că dacă UE vrea să dicteze Ungariei ce să facă, atunci Budapesta ar trebui să ia în considerare ieşirea din Uniune.

    Răcirea relaţiilor cu Vestul derivă din sfidarea deciziei Bruxellesului ca ţările UE participante la proiectul gazoductului South Stream, iniţiat împreună cu Gazprom, să îngheţe proiectul. Şeful companiei energetice MVM, responsabilă de segmentul ungar al South Stream, a estimat chiar zilele trecute că lucrările vor începe în şase luni şi se vor încheia în 2017. Consecinţa ar putea fi ca noua Comisie Europeană condusă de Jean-Claude Juncker să sancţioneze Budapesta inclusiv cu tăierea unor fonduri, scrie presa ungară.

    În acelaşi timp, decizia Washingtonului de a impune interdicţii de călătorie în SUA pentru şase oficiali unguri acuzaţi că au încercat să dea mită unor firme americane, recentele admonestări ale Victoriei Nuland la adresa autoritarismului lui Viktor Orban şi participarea la protestele de stradă contra taxei pe internet a însărcinatului american cu afaceri la Budapesta i-au făcut deja pe unii oficiali şi susţinători Fidesz să suspecteze că SUA ar intenţiona să încurajeze în Ungaria un “Euromaidan” după exemplul ucrainean, spre a forţa căderea guvernului Orban.

  • Ponta, la Moldova TV: Spre deosebire de doamna Nuland, eu nu dau sfaturi în public

    La remarca moderatorului că subsecretarul de stat american Victoria Nuland a criticat recent, neobişnuit de dur, ce se întâmplă în Europa Centrală, spunând că, astăzi, ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii în această zonă sunt la fel de grave precum cele externe, din partea Rusiei, şi întrebat dacă este de acord cu această idee, Ponta a răspuns: “Eu m-am întâlnit cu doamna Nuland la New York, la Adunarea Generală a ONU, şi cu acea ocazie preşedintele SUA, Barack Obama, a nominalizat în mod clar ceea ce din punctul de vedere al administraţiei americane este de criticat la Guvernul Ungariei, la libertatea presei în special, şi la diverse alte acţiuni legate inclusiv de relaţia politică cu Rusia. Pe doamna Nuland am auzit-o spunând – şi am discutat acest lucru când eram împreună cu Leancă (premierul Republicii Moldova – n.r.) la Kiev – legat de situaţia din Ucraina. Ceea ce cred este că în toate societăţile ex-comuniste combaterea corupţiei este un efort extrem de important, România şi-a format în timp nişte instituţii puternice, şi apreciate, şi independente, şi cred că şi Moldova are foarte mare nevoie de o justiţie cu adevărat independentă – în România este – şi cu adevărat eficientă în lupta împotriva corupţiei“.

    Ponta a adăugat imediat: “Spre deosebire de doamna Nuland, eu nu dau sfaturi în public, eu încerc să îl ajut pe prim-ministrul Leancă spunându-i «uite ce a făcut România, învaţă din experienţa României ce e bun şi nu fă greşelile României». Pe un prieten adevărat nu îl cerţi la televizor, unui prieten adevărat îi spui «uite, asta am făcut eu bine, asta am făcut eu prost, fii mai destept decât mine şi fă doar lucrurile bune»”.

    La remarca moderatorului că preşedintele Traian Băsescu afirmă că Victoria Nuland s-a referit şi la el, Ponta a reluat ideea că nu trebuie învăţate lucrurile rele din România.

    “Învăţaţi lucrurile bune şi o să vă fie mult mai bine”, a conchis Ponta.

    Săptămâna trecută, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat iderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară.

    “La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi, vedem lideri din regiune care în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii”, a afirmat oficialul american.

    “Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi “democraţia neliberală”, încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare”, a adăugat Nuland.

    Întrebat despre aceste afirmaţii ale Victoriei Nuland, premierul Ponta a afirmat atunci că preşedintele SUA, Barack Obama, şi subsecretarul de stat american Victoria Nuland au o poziţie publică deja extrem de critică faţă de ceea ce se întâmplă în Ungaria.

    “Cred că şi preşedintele Barack Obama, şi doamna subsecretar Nuland au o poziţie publică deja extrem de critică vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în ţara vecină, faţă de Ungaria, şi cred că dumneavoastră azi, fiind chiar în România şi chiar la Bucureşti, dacă nu mă înşel, domnul Orban, aveţi ocazia să-l întrebaţi. Eu, ca prim-ministru al României, nu vreau sau nu pot să comentez în public uitându-mă peste graniţă la alţii”, a răspuns Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă că remarca Victoriei Nuland vizează inclusiv România, menţionând că îl îngrijorează respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic legat de corupţie, semnal care acum nu mai vine de la preşedintele României.

    Băsescu a spus că a observat o abordare extrem de necinstită, şi care ne face rău, în legătură cu declaraţia Victoriei Nuland din partea oamenilor politici, de la Victor Ponta la parlmentari obişnuiţi sau la purtători de cuvânt ai PSD.

  • Scutaru: Declaraţiile Victoriei Nuland sunt o palmă pentru Victor Ponta şi corupţia din PSD

    “Declaraţiile deosebit de dure ale doamnei Victoria Nuland, Asistent al Secretarului de Stat pentru Eurasia, referitoare la comportamentul unor lideri din Europa Centrală, care promovează atacurile la adresa societăţii civile, ştirbesc independenţa presei, ignoră Parlamentul şi încurajează corupţia, reprezintă o palmă dată guvernării Ponta. Iată că la o săptămână de la întâlnirea pe care liderul PSD a avut-o cu Victoria Nuland la New York, vizita din SUA fiind prezentată de propaganda lui Ponta drept un mare succes al noului ,«geniu din Carpaţi», premierul Ponta primeşte o adevărată palmă de la înaltul demnitar american”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit lui Scutaru, guvernarea prin ordonanţe de urgentă şi ignorarea Parlamentului, dar mai ales protejarea corupţilor din propriul partid, sunt adevăratele realizări ale lui Victor Ponta, din cauza căruia imaginea României are de suferit pe plan internaţional.

    “Afirmaţiile grave ale diplomatului american arată câte parale face în mod real Ponta în SUA, comportamentul sau duplicitar fiind o ruşine pentru România. Domnule Ponta, cereţi, în calitate de lider al PSD şi al coaliţiei majoritare, convocarea Parlamentului pentru ca deputaţii şi senatorii să poată aviza începerea urmăririi penale pentru foştii miniştri PSD implicaţi în scandalul de corupţie «Microsoft România». Nu vă mai apăraţi corupţii din PSD. Puneţi în dezbaterea Camerei Deputaţilor legea amnistiei şi graţierii pentru a fi respins definitiv acest proiect păgubos pentru imaginea ţării şi buna funcţionare a statului de drept. Aveţi curajul să dezbateţi în Senat OUG 55, ordonanţa traseismului politic, nu o mai dosiţi prin sertare”, se mai arată în comunicat.

    Scutaru precizează că premierul ar arăta, astfel, că nu minte când vorbeşte despre libertatea justiţiei şi apărarea statului de drept, că nu fraudează alegerile prezidenţiale. “În lipsa unor asemenea demersuri concrete în Parlament, unde deţineţi o majoritate consistentă, dovediţi că de fapt singura preocupare sincera pe care o aveţi este protejarea baronilor roşii certaţi cu legea şi eliberarea din închisoare a lui Voiculescu şi Duicu”, mai afirmă liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.

    Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară.

    “La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi, vedem lideri din regiune care în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii”, a afirmat oficialul american.

    Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi “democraţia neliberală”, încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare“, a adăugat Nuland.