În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (art. 80 din Constituţia României).
I. Atribuţii în raport cu guvernul (art. 85-87 din Constituţia României)
@ Desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de parlament;
@ În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai guvernului;
@ Poate consulta guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită;
@ Poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea prim-ministrului, în alte situaţii;
@ Prezidează şedinţele guvernului la care participă.
II. Atribuţii în raport cu parlamentul (art. 89-90 din Constituţia României)
@ Adresează parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;
@ După consultarea preşedinţilor celor două camere parlamentare şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învesţtură;
@ După consultarea parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional;
@ Promulgă legile adoptate de parlament.
III. Atribuţii în domeniul politicii externe (art. 91 din Constituţia României)
@ Încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de guvern, şi le supune spre ratificare parlamentului;
@ La propunerea guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
@ Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă preşedintele României.
IV. Atribuţii în domeniul apărării (art. 92-93 din Constituţia României)
@ Este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
@ Poate declara, cu aprobarea prealabilă a parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare;
@ În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă parlamentului, printr-un mesaj;
@ Dacă parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
V. Alte atribuţii (art. 94 din Constituţia României)
@ Conferă decoraţii şi titluri de onoare;
@ Acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
@ Numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
@ Acordă graţierea individuală.
Foto: Administraţia Prezidenţială.
Leave a Reply