BusinessMagazin

Tag: statul roman

  • Statul român plăteşte câte 1.000 de lei pentru fiecare zi în care întârzie să vândă prin bursă o parte din OMV Petrom. În Programul de Guvernare al PNL nu se menţionează despre această vânzare, una dintre cele mai importante tranzacţii pentru bursă din ultimii ani

    Guvernul României este penalizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu câte 1.000 de lei pentru fiecare zi în care întârzie să vândă prin bursă un pachet de până la 8% din deţinerea pe care o are la OMV Petrom către angajaţii companiei la preţul de la privatizare, potrivit unei decizii judecătoreşti. Hotărârea este definitivă.

    Astfel, din 8 mai 2019 încoace, adică de când ÎCCJ a dat câştig de cauză celor circa 14.400 de reclamanţi în procesul cu Guvernul României pe marginea aces­tui subiect, s-au strâns circa 200.000 de lei sub formă de penalităţi, concepute ca un mijloc de constrângere la pasivitatea guvernului faţă de această tranzacţie. Pârâtul – Guvernul României, plă­teşte aceste penalităţi către reclamanţi – salariaţi ai Petrom. Această tran­zacţie, de circa 980 mil. lei, este una dintre cele mai aşteptate operaţiuni de investitorii la Bursa de la Bucureşti întrucât va aduce la tranzacţionare la liber mai multe acţiuni ale Petrom, cea mai valoroasă companie listată. Dar PNL nu menţionează absolut nicio caracteristică a acestei vânzări în programul de guvernare.

    „Mărturisesc că încă nu am discutat cu Florin Cîţu (ministrul de finanţe – n.red) legat de această problemă. Urmează să discutăm săptămâna vii­toare“, spune premierul Ludovic Orban pentru ZF. Guvernul României este obligat de ÎCCJ să vândă 8% din deţinerea de 20,6% pe care o are la Petrom la preţul de la privatizarea din 2004, adică echivalentul unei tranzacţii de circa 980 mil. lei, către salariaţii com­paniei, însă nu este clar care salariaţi, dacă cei actuali sau cei din urmă cu 15 ani. La privatizare, o acţiune SNP se tranzacţiona la 0,2158 lei pe unitate.

    Spre comparaţie, o acţiune SNP se tranzacţionează în prezent la 0,43 lei pe unitate, adică aproabe dublu faţă de preţul de la privatizare, ceea ce la nivel teoretic înseamnă o pierdere pentru statul român.

    O eventuală reducere a participaţiei ar înseamnă mai puţine încasări din dividende ale Petrom pentru statul român, în calitate de acţionar minoritar prin Ministerul Economiei şi Energiei, dar pe termen lung piaţa de capital ar putea fi ajutată de această vânzare în contextul în care free float-ul companiei petroliere va fi majorat.

    Prin urmare, până la adoptarea unei hotărâri de guvern pe marginea acestui subiect, statul român va fi penalizat de ÎCCJ.

    Cel mai probabil această vânzare nu va fi făcută sub mandatul actualului guvernul de tranziţie al PNL în contextul în care este nevoie de foarte mult timp pentru a pune în mişcare mecanismele unei astfel de vânzări, respectiv de la brokeri, de la posibilitatea de opţiuni de achiziţii şi acţiuni rămase nesubscrise şi alte elemente. De altfel unii brokeri spuneau pentru ZF că se aşteaptă ca Hidroelectrica să fie listată la bursă înaintea acestei vânzări a statului român la Petrom.

  • Mai mulţi bani pentru IMM-uri

    Înfiinţată în octombrie 2016, Iniţiativa pentru IMM-uri (program operaţional aferent exerciţiului financiar multianual 2014-2020, fondurile putând fi accesate până în 2023) face parte dintr-un program mai amplu al Comisiei Europene şi al grupului BEI, care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene prin programele operaţionale FEDER şi Horizon 2020. Iniţiativa urmăreşte încurajarea statelor membre să îşi dubleze volumul fondurilor structurale şi de investiţie disponibile prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 şi stimularea competitivităţii IMM-urilor printr-un acces mai bun la finanţare. Iniţiativa pentru IMM-uri a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid şi eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă şi stimulării creşterii.

    Luând ca punct de reper succesul de până acum al Iniţiativei pentru IMM-uri în România, autorităţile române au alocat suplimentar 150 milioane de euro din Programul Operaţional Regional, cu cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ridicând bugetul Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) din cadrul iniţiativei până la 250 milioane de euro. Prin această creştere şi împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI şi a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibili pentru companiile româneşti graţie Iniţiativei pentru IMM-uri. Acordurile cu instituţiile financiare urmăresc să faciliteze accesul la finanţare al firmelor româneşti, prin garanţii de 60% pentru fiecare împrumut şi prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.

    Potrivit reprezentanţilor BEI, 5.000 de IMM-uri ar putea primi finanţări până în 2023. De la lansarea programului şi până în prezent, instituţia a oferit finanţări de 451 milioane euro unui număr de 1.801 beneficiari. În aceeaşi perioadă de timp, cu ajutorul finanţărilor garantate prin Fondul European de Investiţii (FEI – parte a grupului BEI care dezvoltă instrumente de capital de risc şi pentru creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare, care vizează în mod specific acest segment de piaţă) s-au creat peste 63.000 de locuri de muncă, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Băncile incluse în programul extins, care au semnat sau sunt pe cale să semneze acorduri cu BEI, sunt CEC Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank şi UniCredit Bank.

    Contribuţia statului român era de 100 de milioane de euro, iar acum a crescut la 250 de milioane de euro, a explicat Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, în cadrul unui interviu acordat Business Magazin. „Băncile sunt, evident, cele care împrumută companiile, având garanţii din partea FEI care acoperă 60% din valoarea acestor împrumuturi. Acest sistem funcţionează pentru că garanţia este valabilă indiferent de valoarea împrumutului, prin urmare, oricare ar fi expunerea băncii, riscul este redus cu 60%.” Capitalul pe care banca trebuie să îl pună la dispoziţie pentru aceste împrumuturi este mult mai mic, în condiţiile în care creditarea IMM-urilor este oricum un proces extrem de riscant. În concluzie, întreaga procedură este mai profitabilă pentru bănci, acestea având o dispoziţie crescută spre creditarea IMM-urilor.

    „Este vorba de bănci comerciale, este normal să aibă în vedere profitul”, notează McDowell. Mai mult, datorită susţinerii FEI, băncile pot acum oferi credite IMM-urilor fără a mai cere garanţii. „Dacă ne uităm la sectoarele care cresc astăzi în România – IT, spre exemplu – companiile au început să investească în aşa-numitele bunuri intangibile pe care nu le pot oferi drept garanţie la bănci. Astfel, în economia modernă apar probleme de autofinanţare; acest program merge bine pentru că societăţile răspund bine la el.” Grupul BEI nu are cum să satisfacă toate nevoile de finanţare ale IMM-urilor din economia românească, subliniază McDowell, care însă crede că aportul este unul substanţial. „Investiţiile net în România se ridică la aproximativ 25-30 de miliarde de euro; sectorul privat reprezintă o treime, deci vorbim de aproximativ 10 miliarde, iar IMM-urile reprezintă jumătate, deci probabil 5 miliarde – e un calcul «pe şerveţel», dar ideea este că finanţarea oferită de FEI e una destul de importantă.”

    Iniţiativa IMM există în mai multe state, iar nivelul garanţiilor diferă, dar cea de 60% e în partea superioară, de obicei fiind vorba de un nivel de 50%, explică vicepreşedintele BEI. „Depinde de bănci, pentru că ele trebuie să plătească pentru aceste garanţii. McDowell spune însă că sumele plătite de bănci sunt mici, fiind programe derulate pe baza fondurilor structurale. „În opinia mea, aş spune că Iniţiativa IMM a avut, de departe, cel mai mult succes în România, pentru că aici am găsit o capitalizare de piaţă mai mare decât în Spania, Finlanda sau în alte state unde derulăm programul.”

    Andrew McDowell crede că situaţia economică actuală e una stabilă, dar spune că dacă nu există suficiente investiţii în economie, BEI va lucra alături de guvernul României pentru îmbunătăţirea mediului pentru finanţare, „pentru că fără investiţii nete directe nu se va putea susţine creşterea economică pe termen lung. Aceasta e o serioasă provocare. Investiţiile străine pot genera un transfer de tehnologie care e de multe ori extrem de folositor, dar cheia pentru ţările care îşi doresc investiţii străine este să aibă politici care să permită absorbţia tehnologiei şi economia locală să aibă de câştigat din asta. Aş spune totuşi că provocarea este creşterea investiţiilor private în general, atât cele străine cât şi cele din interiorul ţării”, încheie el.

    Hubert Cottogni, director în cadrul Fondului European de Investiţii, a declarat la rândul său că folosirea resurselor FESI împreună cu cele ale grupului BEI şi ale UE „este o modalitate excelentă de a obţine mai mult cu mai puţin. Aceasta permite FEI să îşi asume o parte din riscul intermediarilor financiari în beneficiul final al IMM-urilor româneşti. Resursele suplimentare FESI puse la dispoziţie de România, multiplicate prin împrumuturi comerciale, vor genera până la 1,38 miliarde EUR în împrumuturi noi pentru IMM-urile din România.” Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene, instituţia de creditare pe termen lung a UE – de altfel, este entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi şi credite din lume. Instituţia oferă finanţare şi expertiză pentru proiecte de investiţii solide şi durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă Banca sprijină, de asemenea, politicile externe şi de dezvoltare ale UE. 

  • De ce pleacă românii din ţară? O întrebare la care statul român eşuează să răspundă sau chiar să o adreseze

    Peste un sfert de milion de oameni au emigrat din România şi în 2018, arată datele de la Statistică. Statul român eşuează să răspundă sau chiar să îşi pună  întrebarea „De ce pleacă românii?” Salariile din Occident reprezintă cel mai la îndemână răspuns, dar dacă problema este mai profundă? Dacă mergi la medic şi pune un diagnostic greşit, cum poţi spera la un tratament corespunzător?

    Salariile au urcat cu un ritm de peste 18%, economia a crescut, salariul mediu net a depăşit de ceva timp pragul de 3.000 de lei, dar au plecat mai mulţi oameni din România cu aproape 10% în 2018 faţă de 2017. În construcţii se câştigă decent în România în momentul de faţă, dar angajatorii aduc vietnamezi, pentru că nu au altă variantă. În schimb, Occidentul este plin de români care lucrează în construcţii.

    Nu mai este vorba de salarii, românii nu mai au încredere în statul român, nu mai cred că acesta îi poate oferi securitate socială. Un indicator pentru acest fenomen este cazul Caracal, o situaţie care a arătat că există un transport public în comun paralel, o poliţie paralelă şi un serviciu de informaţii paralel.

    „Olee, ole, ole, viza Schengen, nu mai e! Hai, inşi, cu toţi să ne unim, în Europa năvăliiiim”. Mi-a rămas în minte cântecul care era la un post de televiziune, nu mai ştiu care, la revelionul din 2002. În anul acela se elimina viza Schengen pentru România, iar acest lucru părea o fericire naţională. Nu mă gândeam că, 17 ani mai târziu, îmi voi aduce aminte de momentul ăla când văd sau aud de familii dezbinate, de copii care cresc fără părinţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANALIZĂ: Statul român vs. cetăţeanul simplu

    În data de 20 Mai 2019, Inspecţia Judiciară e emis un raport privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare încheiat în anul 2009 între Parchetul General (prin aceasta, înţelegându-se toate parchetele din România, inclusiv DNA şi DIICOT) şi Serviciul Român de Informaţii.

    Cu privire la constituirea echipelor comune parchet-SRI, denumite ,,echipe mixte” sau ,,echipe operative comune”, Inspecţia Judiciară a constatat ca acestea se regăsesc în cuprinsul unor planuri comune de acţiune sau, după caz, în adresele parchetelor şi ale SRI, prin care parchetele solicitau constituirea echipelor, iar SRI transmitea acordul şi desemna, în acest scop, persoane de contact.

    Iar „rezultatul” acestor investiţii masive în aparatura de supraveghere, interceptare şi localizare, suport logistic şi resurse umane, se poate observa din concluziile raportului Inspecţiei:

    1. În urma controlului, Inspecţia Judiciară a stabilit că, prin aplicarea unor prevederi ale protocolului s-a instituit, în fapt, o relaţie de subordonare a parchetului faţă de SRI, deşi conform art. 56 alin. (1) din Codul de Procedură Penala, rolul primordial in cadrul urmariri penale îl are procurorul.

    2. De asemenea, Inspecţia Judiciară a mai observat că introducerea sintagmei „altor infractiuni grave” în cuprinsul Art. 2 din Protocol a condus la asimilarea nejustificată a infractiunilor care aduc atingere siguranţei naţionale cu o întreagă suită de alte infracţiuni, precum evaziunea fiscală, corupţia şi abuzul în serviciu.

    3. Aplicarea protocolului a condus la administrarea unor probatorii, a căror legalitate poate fi pusă sub semnul întrebării de instanţele de judecată. Prin atribuirea Direcţiei Generale pentru Apărarea Constituţiei (UM 0127) din cadrul SRI a calităţii de unic beneficiar secundar al informaţiei, DNA-Structura Centrală a declinat calitatea de unic beneficiar al informaţiilor, care ar fi trebuit să fie doar a procurorului de caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul român a devenit noul proprietar a patru perechi de pantofi sport folosiţi

    O sentinţă pronunţată de Judecătoria Alba Iulia arată că statul român a intrat în posesia a patru perechi de pantofi sport folosite, dintre care trei de marcă, obiecte ridicate de la un bărbat cercetat de poliţişti şi ulterior condamnat la închisoare cu suspendare, care nu a fost interesat să-şi mai recupereze bunurile.

    ”(…) constată trecerea în proprietatea statului a lucrurilor aflate în păstrarea la IPJ Alba Serviciul cazier Judiciar, Statistică şi Ev. Operative, cu privire la care s-a dispus restituirea prin sentinţa penală (…) pronunţată de Judecătoria Alba Iulia (…), lucruri constând în: 4 perechi pantofi sport folosite din care o pereche marca Nike, două perechi marca Adidas şi o pereche fără marcă. Dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica (…). Definitivă.”, se arată în sentinţa pe scurt publicată pe portalul Judecătoriei Alba Iulia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statul român a finanţat cu 220 de mil. lei filme cu Gerard Butler, Keira Knightley şi Mel Gibson

    „Am avut 19 acorduri de finanţare în valoare de 147,3 milioane de lei din cele 232 de milioane de lei alocate în sesiunea 2018 şi încă 15 acorduri încheiate în 2019,în valoare de 73,1 milioane de lei, reprezentând 31,4% din bugetul total, egal cu cel din anul anterior”, a spus în cadrul unul eveniment Ana Birchall, viceprim-ministru al României.
     
    Prin schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică statul oferă finanţare de 45% pentru costurile eligibile ale filmelor produse pe teritoriul României.
     
    Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, schema de ajutor de stat a avut 34 de beneficiari până pe 31 martie, valoarea ajutorului acordat ajungând la 220,4 milioane de lei.
     

  • Ce pensie are Nadia Comăneci. Suma pe care i-o dă, lunar, statul român „Zeiţei de la Montreal”

    Nadia Comăneci este una dintre cele mai apreciate personalităţi din istoria sportului românesc şi internaţional.

    Conform www.mts.ro, sortivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau o medalie de aur la Campionatele Mondiale şi Europene de seniori – probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră.

    Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur la Campionatele Mondiale şi/sau Campionatele Europene de seniori, la o probă sportivă ce a fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice are dreptul, la cerere, la o rentă viageră.

    Printre cele mai mari rente din sportul românesc ajung la Veronica Cochelea (canotaj) – 15.080 lei, Nadia Comăneci (gimnastică)  – 13.149 lei şi Daniela Silivaş (gimnastică) – 13.149 lei.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Automobilul românesc – 83 de ani de evoluţie, de la Ford V8 şi Malaxa la Dacia Duster şi Ford EcoSport

    Primele autoturisme produse pe teritoriul actual al României au fost asamblate la uzina Marta din Arad în toamna anului 1905, oraş care la acea vreme făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar acestea erau realizate sub o licenţă a americanilor de la Westinghouse, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. 

    Având în vedere avântul economic din anii ’30, tot o companie americană, Ford, a decis să construiască în 1935 hala de producţie de pe calea Floreasca, iar anul următor a fost inaugurată producţia modelului Ford V8. Totul începe însă în 1931, când Ford deschide o reprezentanţă de vânzări în România, iar ulterior guvernul de la Bucureşti înaintează o ofertă pentru construcţia unei uzine. Producţia era de circa 2.500 de automobile şi camioane V8 anual şi era cea mai modernă din partea aceasta a Europei.

    Americanii au produs maşini până în 1940, când, odată cu intrarea în război a României alături de Germania nazistă importurile din SUA au încetat, iar în 1948 compania a fost naţionalizată. Ulterior, cei de la Ford au încercat o reluare a discuţiilor, însă fără niciun rezultat. Ford a revenit însă în România cu producţie în martie 2008, odată cu preluarea uzinei de la Craiova, unde în prezent produce SUV-ul EcoSport, devenind primul constructor care asamblează peste 100.000 de maşini anual.

    În 1945, la Reşiţa, în România a fost proiectat şi produs automobilul Malaxa.

    Acesta era totodată şi primul automobil proiectat de ingineri români. Aceasta avea un motor cu trei cilindri şi dezvolta 30 CP. Avantajul său era legat de consumul scăzut, de numai 10 litri/100 km, de aproape trei ori mai puţin decât multe dintre automobilele de la acea vreme. Producţia a fost oprită după ce linia de asamblare a fost mutată în URSS.

      Dar din URSS a venit şi „inspiraţia“ pentru vehiculele IMS, transformate ulterior în ARO, şi camioanele Steagul Roşu Bucegi şi Carpaţi. Din vest au venit autoturismele, momentul cel mai important fiind anul 1965, când autorităţile de la Bucureşti au lansat o cerere internaţională pentru achiziţia unei licenţe de autoturism.

      La jumătatea anilor ’60 parcul auto românesc număra numai 50.000 de maşini, potrivit cărţii „Scurtă istorie a fabricaţiei de autoturisme în România“. În anii ’50 şi ’60 încă circulau multe dintre maşinile din perioada interbelică, însă o parte dintre acestea au fost vândute la export. Cele care au rămas au fost puternic modificate din cauza lipsei pieselor originale. Din acest motiv nu mai există niciun Ford V8 produs în România care să poată fi restaurat.

    Primul autoturism produs în România după război a fost IMS 57, pornind de la piesele realizate la Întreprinderea Metalurgică de Stat din Câmpulung Muscel, în 1957. Era un automobil de teren, 4×4. Şasiurile echipate la Câmpulung erau ulterior transferate la uzina Vasile Tudose la Colibaşi – actuala Automobile Dacia – unde erau vopsite.

    Ulterior, pentru viitorul model, M461, era utilizat un motor derivat din cel al camionului Steagul Roşu Carpaţi, motor care la rândul lui era derivat din celebrul Ford V8 produs în anii ’30 pe calea Floreasca. Ulterior, după criza petrolieră din 1973, maşinile ARO au primit motoare diesel mai economice, livrate de Tractorul Braşov.

    Modelul de atunci, M461 cu motor diesel, s-a produs în peste 80.000 de exemplare, dintre care aproape 60% au fost livrate la export. Datorită performanţelor sale în teren accidentat, maşina a parcurs trasee în competiţii specializate precum cele transafricane sau în munţii Himalaya, maşina concurând de la egal la egal cu celebrele off-roadere de la Land Rover.

    Ulterior gama ARO a fost extinsă, iar exporturile au continuat să crească, în România numai extrem de puţini având acces la achiziţia unui ARO. Mai mult, şi în anii ’90 unii clienţi plăteau preţ dublu pentru a avea posibilitatea de a cumpăra un SUV românesc. Din această cauză, alături de importurile de second-hand, cererea pentru ARO s-a prăbuşit ulterior inclusiv în România, iar toate tentativele de privatizare au eşuat. După 2006 uzina a fost „rasă“ şi vândută la fier vechi. Din cauza utilajelor extrem de vechi, a tehnologiilor uzate, precum şi a fiabilităţii scăzute, ARO a dispărut. 

    Din 1990 şi până în 2004 la ARO au fost numite nouă echipe manageriale, cu mandate de 1-2 ani. Dincolo, la Dacia, din 1990, imediat după Revoluţie, şi până în 2002, uzina a avut un singur director general – Constantin Stroe – cu o singură strategie – aceea de a menţine pe linia de plutire şi a readuce francezii de la Renault la Mioveni. Nicolae Badiu, autorul cărţii „Poarta 3, Maşina cu nume de ţară – Dacia“ povesteşte cum „secretul succesului“ de la Dacia în anii ’90 a fost faptul că Stroe i-a pus în competiţie pe furnizorii de componente pentru a putea ţine costurile în frâu. ARO nu a procedat aşa, iar la Câmpulung costurile au explodat.

    În anii ’60, interesaţi de oferta statului român de preluare a unei licenţe de autoturism au fost cei de la Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Morris. Dintre aceste companii, Peugeot şi Renault au intrat în cursa finală.

    Uzina de la Colibaşi a fost construită în mai puţin de doi ani, iar pe 3 august 1968 ieşea primul automobil de preserie de pe linia de asamblare. Pe  20 august a demarat efectiv producţia de serie a Daciei 1100 şi a fost realizată celebra poză cu Nicolae Ceauşescu la volan.

    Producţia de la Mioveni a urcat treptat de la circa 2.000 de unităţi în 1968 spre un maxim de aproape 95.000 înainte de Revoluţie, în 1988.

    dată cu privatizarea din 1999, uzina a urcat spre o capacitate maximă de 350.000 de unităţi şi afaceri totale de aproape 5 miliarde de euro.
    Renault a transformat Dacia în cea mai mare companie românească şi, ce contează şi mai mult, francezii oferă la Mioveni un salariu mediu tipic unor pieţe din Europa Centrală precum Cehia, astfel încât impactul său real asupra economiei este mult mai puternic. Mai mult, la mijlocul anilor ’90 Constantin Stroe a pus bazele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente de pe piaţa locală. Venirea Renault în România în 1999 a atras imediat investiţii masive din partea producătorilor de componente. Acum, la aproape 20 de ani de atunci, aproape 220.000 de oameni lucrează în industria auto locală, ce generează peste 25 de miliarde de euro anual. În acest caz, „secretul succesului“ a fost ideea automobilului de 5.000 de euro, automobil ce putea fi produs numai într-o ţară emergentă la începutul anilor 2000 – Loganul. 

    În  2 iunie 2004, la sediul Technocentre, centrul de cercetare al Renault de lângă Paris, Louis Schweitzer, preşedintele companiei, prezenta oficial „automobilul imposibil“ – Logan. În 2010 francezii lansau SUV-ul Duster, model care în prezent reprezintă aproape 70% din producţia de la Mioveni.  Ulterior, gama Logan şi platforma sa au ajuns să reprezinte o treime din vânzările Grupului Renault la nivel mondial. Anul acesta gama va ajunge la un volum de circa 1,6 milioane de unităţi, iar pentru acestea proiectarea a fost realizată de către Renault Technologie Roumanie, la Titu şi în birourile din Bucureşti. 

    În prezent, Dacia şi Ford au pus România pe locul 10 în topul celor mai mari producători de autoturisme la nivel european, iar în acest an ambele uzine ar putea ajunge la un total de aproape 500.000 de maşini. Dintre toate uzinele, Dacia a fost singurul exemplu de succes de la început până în prezent. Uzina Tractorul, spre exemplu, cea mai mare din lume la începutul anilor ’90, cu o cadenţă de 50.000 de tractoare anual, a sfârşit în 2007 drept proiect imobiliar.

    Roman Braşov, altădată uzină-fanion a României, a ajuns să producă numai câteva unităţi anual după ce a fost cumpărată de Ioan Neculaie. ARO a dispărut complet din peisaj, Semănătoarea, fabrică de combine agricole, de asemenea a dispărut, la fel ca şi multe alte fabrici mai mici de tractoare sau utilaje agricole. Doar cei de la Reghin, IRUM, au dezvoltat anul acesta primul tractor românesc construit în ultimii zece ani.

    Pe de altă parte, în locul coloşilor comunişti au apărut fabrici construite de giganţi occidentali. Continental este acum cel mai mare angajator, cu aproape 20.000 de angajaţi, Bosch a investit şi investeşte în cercetare şi dezvoltare, iar Michelin şi Pirelli produc în România unele dintre cele mai avansate anvelope din lume.  

    Constantin Stroe

    Numele lui Constantin Stroe este sinonim cu industria auto locală. El a fost artizanul privatizării uzinei Dacia în 1999 şi este cel care a discutat direct atunci cu Louis Schweitzer, preşedintele Renault de la acea vreme, ideea unui automobil low-cost. El a fost cel mai longeviv director al Dacia, conducând uzina între 1990 şi 2002, şi a fost singurul român acceptat de francezi să conducă uzina cu Renault drept acţionar majoritar. Deşi a condus-o în cea mai grea perioadă, el a reuşit nu numai să o ţină pe linia de plutire, ci a obţinut şi profit şi a realizat singura privatizare de succes din istoria României moderne. Mai mult, el a fondat în anii ’90 şi Asociaţia Constructorilor de Automobile din România, care reuneşte producătorii de componente auto de pe piaţa locală. De asemenea, el a fost implicat direct în discuţii cu giganţii care au venit pe plan local pentru a produce piese auto. Constantin Stroe a încetat din viaţă la sfârşitul anului 2016.

    Tractorul Braşov
    Înainte de 1990, Tractorul Braşov producea circa 50.000 de tractoare anual şi era cea mai mare companie de profil din lume. După 1990, toate tentativele de privatizare au eşuat, iar în total 22.000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Odată cu închiderea definitivă în 2007, vechiul sit de producţie a fost transformat în cel mai mare proiect imobiliar din această parte a Europei, locul halelor fiind luat de birouri, blocuri de locuinţe şi un centru comercial.

    Ford România
    Americanii au preluat oficial uzina de la Craiova în martie 2008, în 2009 au început asamblarea utilitarei Transit Connect, iar în 2012 pe cea a monovolumului mic B-Max. În octombrie 2017 B-Max a fost înlocuit de SUV-ul de clasă mică EcoSport, primul automobil din istoria uzinei care va avea o producţie anuală de peste 130.000 de unităţi sau poate chiar 150.000 de unităţi.

    IRUM Reghin
    Tagro este primul tractor românesc produs după 10 ani, ce a presupus o investiţie de peste 4 milioane de euro şi o echipă de 50 de ingineri români. 

  • Bogăţiile Mării Negre sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni

    Marea Neagră şi toate bogăţiile din adâncurile ei sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni.

    La finalul anului 2008, un act adiţional secret completa contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră, înţelegere parafată între statul român şi canadienii de la Sterling Resources în 1992.

    Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele:
    „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

    După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul secret amintit.

    În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise.

    Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.

    Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.

    În februarie 2009, după ce abia se uscase cerneala pe acest act adiţional, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre.

    În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an).

    Mai mult, în ziua în care a fost anunţat rezultatul, reprezentanţi ai ANRM chiar spuneau că oricine va putea să înceapă să exploreze şi să exploateze pe suprafaţa câştigată.

    De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, dar niciun cap nu a căzut.

    Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. Investiţiile erau prea mari.
    La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment.

    Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. Piesele de puzzle începeau să se pună una lângă alta.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global, un colos care administrează active de peste 210 miliarde de dolari prin 335 de vehicule de investiţii. Sterling Resources îşi făcuse treaba, ieşeau la rampă greii unei lumi.

    Printre braţele de investiţii ale Carlyle este chiar Carlyle International Energy Partners (CIEP), un fond cu un capital de 2,5 miliarde de dolari. Doar ca exemplu, până în acest moment OMV Petrom şi ExxonMobil au investit circa 1,5 miliarde de dolari pentru explorări în zona de mare adâncime a Mării Negre.

    Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti.
    „Deşi credem că aceste active au un potenţial semnificativ, suntem angajaţi la cheltuieli substanţiale de foraj în licenţele noastre şi ne confruntăm cu costuri de dezvoltare prea mari pentru o companie de dimensiunea noastră. Credem astfel că potenţialul real poate fi valorificat doar de o companie cu o putere financiară mult mai mare şi cu un orizont investiţional mai lung“, spunea la acel moment Jake Ulrich, CEO-ul Sterling Resources.

    Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas, compania fiind acum foarte aproape de a începe producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

    Dar acesta nu a fost singurul pariu făcut de Carlyle în petrolul românesc.

    La finalul lui 2016, Mazarine Energy România, o companie aproape necunoscută, a preluat toate drepturile şi obligaţiile pentru 19 acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom, împreună cu bunurile, drepturile reale şi angajaţii implicaţi în exploatarea câmpurilor petrolifere. Mazarine Energy România este însă deţinută de Mazarine Energy Olanda, aceeaşi firmă în care în primăvara anului 2016 Carlyle făcuse o injecţie de capital de 500 de milioane de dolari după ce firma raportase un succes în Tunisia.

    „Îi ştiam pe directorii din Carlyle de aproape 10 ani“, spunea la acel moment Edward van Kersbergen, CEO-ul Mazarine Energy şi membru în consiliul de administraţie.

    De profesie fizician, Edward van Kersbergen îşi începe cariera în domeniul petrolier în funcţia de inginer de operaţiuni pe platforme de foraj în Marea Nordului pentru Shell. În 2001 fondează o companie de consultanţă în domeniu, Horizon Energy, pe care o vinde chiar în zorii crizei financiare globale a unei  companii elveţiene, SGS.

    „A fost noroc chior“, admitea olandezul.

    În 2013, Edward van Kersbergen înfiinţează Mazarine Energy. „Am preluat controlul asupra licenţei Zaafrane din centrul Tunisiei, acolo unde am forat două sonde de explorare. Am avut succes şi asta ne-a pus pe harta investitorilor“, spunea Edward van Kersbergen la momentul primei tranzacţii cu OMV Petrom.

    Contactele dintre Edward van Kersbergen şi Carlyle sunt evidente. Preşedintele consiliului de administraţie al Mazarine Energy este Marcel Q.H. van Poecke, acelaşi om care conduce Carlyle International Energy Partners.

    Eric Faillenet, un alt membru al boardului Mazarin Energy, este director în cadrul Carlyle.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING. Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse petrimetrele către Mazarine Energy.

    Mai departe, mai toată echipa executivă a Mazarine Energy a fost cumva legată de Shell, chiar şeful pe România, Spencer Coca, lucrând timp de opt ani în cadrul grupului.

    Carlyle nu s-a oprit însă aici.

    La începutul începutul acestei luni, OMV Petrom a anunţat că renunţă la alte nouă perimetre în contextul în care compania nu a făcut niciun secret din faptul că se va concentra pe barilii cei mai profitabili. Perimetrele au intrat tot în portofoliul Mazarine Energy România, mai precis Carlyle, la fel ca primele 19. Mişcarea, anunţată la finalul săptămânii trecute, nu este neapărat o surpriză. De altfel, OMV Petrom a anunţat că va renunţa la 50-60 de zăcăminte, portofoliul total fiind de circa 200 de perimetre.

    În timp ce Carlyle îşi extinde influenţa pe zona de explorare şi producţie onshore, pariul cel mare al colosului financiar rămâne însă Marea Neagră.

    Investiţiile s-ar putea ridica la 400 de milioane de dolari, iar primele molecule de gaz ar putea atinge ţărmul românesc anul viitor, la aproape 10 ani de la istoria cu Sterling, documentele secrete şi decizia de la Haga.

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania Black Sea Oil & Gas.

    Totodată, Ijdelea este şi consilier în cadrul casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, în care partener este chiar fiica lui, Oana.

    Potrivit surselor din piaţă, printre clienţii casei Ijdelea Mihăilescu se află chiar Black Sea Oil & Gas şi Mazarine Energy România, firme deţinute acum de Carlyle, unul dintre giganţii financiari ai lumii. La zece ani de ani de la primul scandal care a neliniştit apele Mării Negre, misterele care s-au acumulat în această perioadă, pornind de la dimensiunea rezervelor, obligaţiile celor care au acorduri sau chiar taxarea acestor bogăţii, sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a isca o nouă furtună perfectă. Care va fi bătaia de aripi?

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie, acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania în Black Sea Oil & Gas.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy (deţinut de Carlyle) se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING.

    Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze ING face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse perimetrele către Mazarine Energy.

  • Lipsa centrelor specializate pentru pacienţii cu accident vascular cerebral costă statul român peste 650 mil. euro anual

    Doar două centre funcţionale în care pacienţii cu AVC există în România, la Spitalul Universitar din Bucureşti şi în spitalul judeţean din Târgu Mureş, iar la nivel naţional sunt înregistraţi 300.000 de pacienţi cu această afecţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro