Alex Maroko are 21 de ani, dar a a intrat în lumea afacerilor în adolescenţă, în momentul în care a fost eliminat din echipa de baschet. S-a gândit să-şi facă o afacere în mediul online, învăţând cititorii cum să facă diverse lucruri. Proiectul său a fost lansat în 2009 şi primul produs era o înregistrare video care arăta cum se poate îmbunătăţi driblingul la baschet. În prima săptămână de la lansare a câştigat 20.000 de dolari, iar în următoarele şase luni tânărul antreprenor a dezvoltat şi alte websiteuri, produse şi programe de coaching în mediul online.
Ca să lanseze afacerea, tânărul a avut însă nevoie de o sumedenie de informaţii şi chiar experienţa unui eşec. La 13 ani s-a hotărât că vrea să fie un jucător profesionist de baschet, dar nu avea deloc talent. Aşa că şi-a petrecut următorii ani încercând să înveţe scheme tactice care să-l ajute să fie mai bun.
Ceea ce s-a şi întâmplat. După absolvirea liceului a jucat baschet la Eckerd Colelge din Tampa Bay, în vremea studenţiei punând mai mult suflet şi în dezvoltarea afacerii sale, pe care a numit-o The Truth About Quickness şi care în esenţă învaţă oamenii cum să joace baschet mai bine. Acum, Alex Maroko are 21 de ani şi urmează cursuri part-time la Universitatea de Stat din Michigan.
I se întâmplă să fie recunoscut pe stradă şi acest lucru i se pare plăcut. Îşi aminteşte că în februarie 2009 a lansat primul produs online şi în numai o săptămână a câştigat 20.000 de dolari. „De atunci viaţa este ca un rollercoaster care nu se mai opreşte”.
Leave a Reply