Udrea a participat la Congresul Femeilor Populare de la Sinaia, unde printre invitaţi s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu, “politicianul căruia i se datorează carierele de top ale multor femei în politică”, conform Elenei Udrea.
Ea şi-a amintit de vremurile în care a intrat în politică, “atunci când modelul feminin era încă inspirat dinainte de 1989: haine cu două numere mai mari, cenuşii, pantofi fără toc, neapărat părul prins în coc iar ochelarii de vedere, chiar falşi, reprezantau un atu”.
Mentalitatea referitoare la femeile de carieră a evoluat însă mult în ultimii ani, consideră Elena Udrea, adăugând că ea a avut “o contribuţie evidentă de forţare a acestei evoluţii” şi că rezultatele obţinute până acum o fac să spună că “a meritat tot ce am suportat”. În opinia ei, “de succesul nostru, al celor care ne-am asumat cariere publice, depinde implicarea tot mai mare a femeilor în politică şi prezenţa lor în funcţii cheie în toate domeniile”.
“Avem deja o femeie preşedinte de partid – mai rămâne să avem o femeie prim-ministru şi chiar preşedinte al României”, crede Udrea, adăugând însă un sfat pentru colegele sale: “Ca o femeie care a stat toată viaţa pe picioarele ei, le-am spus că pentru aceasta, este nevoie să îşi câştige independenţa financiară. Atât în viaţa privată, cât şi în interiorul partidului”.
Leave a Reply