Potrivit sursei citate, copilul în vârstă de nouă ani a fost internat, între 5 şi 12 mai, în două unităţi spitaliceşti din judeţul Braşov.
Copilul a fost externat ultima oară din Spitalul de Boli Infecţioase, cu “stare generală bună”, unde fusese internat pentru că avea varicelă, însă sufera şi de alte afecţiuni, având glicemie foarte ridicată şi obezitate.
Joi dimineaţă, copilul a murit la locuinţa sa din Săcele, părinţii acestuia sesizând imediat Poliţia Braşov, care a început o anchetă în acest caz.
Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat, joi, referindu-se la cazul copilului de nouă ani care a murit acasă la scurt timp după externare, că “este foarte clar că a fost o neglijenţă din partea medicului curant”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply