Palestinienii ameninţă cu dizolvarea Autorităţii în cazul unui eşec al negocierilor cu israelienii

Negociatorii palestinieni l-au anunţat pe mediatorul american Martin Indyk că palestinienii ar putea decide desfiinţarea Autorităţii conduse de preşedintele Mahmoud Abbas pentru ca Israelul să îşi asume responsabilitatea pentru gestionarea teritoriului lor în calitate de putere ocupantă, a precizat acest oficial.

Palestinienii au evocat deja posibilitatea de dizolvare a Autorităţii, create în urma Acordurilor de la Oslo (1993) pentru administrarea zonelor autonome ale teritoriilor palestiniene, dar aceasta este prima dată când este exprimată ameninţarea de la reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene sub egida secretarului de Stat american John Kerry, în iulie.

Aceste negocieri sunt complet blocate şi iniţiativa lui Kerry pare din ce în ce mai compromisă.

“Palestinienii l-au informat pe Indyk că dacă instransigenţa israeliană continuă, ei au mai multe opţiuni”, a explicat pentru AFP oficialul palestinian sub acoperirea anonimatului, făcând referire la ultima întâlnire dintre trimisul special american şi negociatorii palestinieni, vineri.

“Mai întâi, există opţiunea de a preda cheile Autorităţii Naţiunilor Unite pentru ca acestea să ia în grijă poporul palestian şi statul Palestina, care este sub ocupaţie – sau ca Israelul să îşi asume din nou întreaga responsabilitate a ocupaţiei sale”, a subliniat el.

Autoritatea preşedintelui Abbas, susţinută de comunitatea internaţională, se confruntă în permanenţă cu importante dificultăţi financiare şi depinde, pentru a supravieţui, de ajutor străin.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *