RTC intra pe segmentul ansamblurilor rezidentiale

Investitia in primul ansamblu rezidential dezvoltat de catre grupul RTC se ridica la sapte milioane de euro, acesta urmand sa cuprinda 97 de apartamente de 1, 2 si 3 camere. Construit pe un teren de aproximativ 3.800 de metri patrati, ansamblul rezidential este format din 3 imobile, legate functional la nivelul subsolului si care se inalta pe 6 niveluri (S+P+4+M).

Suprafata construita desfasurata va fi de 11.300 mp din care apartamentele ocupa 9.330 mp. Suprafata medie pentru apartamentele de 3 camere este de 94 mp, pentru cele de doua camere de 63 mp, iar la garsoniere ajunge la 50 mp.

“Alegerea Sibiului si a acestei zone pentru primul nostru ansamblu residential a fost determinata de mai multe motive:apropierea grupului RTC de catre aceasta zona, prin business-urile derulate aici, nivelul accelerat de dezvoltare inregistrat in toate domeniile, de Capitala Culturala European de anul trecut si faptul ca in 2010 va fi inaugurata si soseaua de centura, care va prelua traficul celor care tranziteaza orasul Sibiu”, a declarat Mariana Radu, CEO al diviziei Real Estate din cadrul grupului RTC.

Complexul va pune la dispozitia locatarilor mai mult de 100 de locuri de parcare subterane si supraterane, preturile pentru un apartament finisat la cheie pornind de la 1000 euro/mp. Termenul de finalizare al complexului Theresianum este trimestrul III al anului 2009.

Rimobi, divizia de real estate din cadrul grupului RTC, reuneste companii cu activitati in domeniul imobiliarelor si constructiilor; serviciile oferite fiind cumpararea si vanzarea de bunuri imobiliare, inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau subinchiriate, servicii de administrare si intretinere a spatiilor de birouri si a celor industriale, confectii metalice si constructii civile si industriale.

Rimobi administreaza peste 11.000 mp birouri, 45.000 mp spatii de depozitare, 1.500 mp spatii comerciale si 570.000 mp teren. Principalele companii ale diviziei imobiliare si constructii sunt: Euros Trading, Forum Center, Viva Center si MTT Training Services.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *