"Stabilirea unui randament minim garantat ar fi un semn de neincredere in sistemul pe care tocmai l-am creat si contrar legilor economiei de piata", a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Reprezentantii fondurilor de pensii private au accentuat ca legea obliga deja fondurile sa aiba un randament minim raportat la media profiturilor inregistrate de toti jucatorii de pe piata, in caz contrar fondul fiind desfiintat.
Pentru a linisti sindicatele s-a decis insa crearea unui Fond de garantare a pensiilor private, la al carui proiect de lege se lucreaza in prezent, urmand sa intre in dezbatere parlamentara in cel mult doua luni, conform declaratiilor lui Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Noua entitate va fi constituita sub forma unei societati pe actiuni si va fi condusa de un consiliu de administratie.
Capitalul social al Fondului va fi subscris in mod egal de catre actionari, care vor fi fondurile de pensii private, iar disponibilitatile fondului vor fi plasate in instrumente financiare ale Trezoreriei Statului, titluri de stat, depozite purtattoare de dobanda si alte instrumente financiare stabilite de CSSPP.
Leave a Reply