Directorul juridic al BNR: Un mecanism UE de rezoluţie bancară e necesar, dar mai bine să nu ajungem să-l folosim

 “E important să avem un mecanism de rezoluţie armonizat la nivelul Uniunii Europene, dar nu e de dorit să trebuiască să-l folosim. Rezultatul cel mai de dorit pentru noi este ca credibilitatea privind capitalul şi lichiditatea să fie aplicată corect, încât să nu trebuiască să folosim un plan de rezoluţie la nivelul unei instituţii de credit”, a declarat vineri Păunescu, la un seminar organizat de banca centrală.

El a precizat că mai este mult de muncă pentru construcţia unui mecanism de rezoluţie credibil, iar adoptarea directivei de rezoluţie bancară este un deziderat întrucât este foarte important ca toate băncile să vorbească un limbaj comun.

Păunescu a explicat că, la nivel european, schema de rezoluţie pentru a trata băncile cu probleme face parte din uniunea bancară, ideea acesteia din urmă ivindu-se ca o soluţie de a “sparge bucla negativă” între bănci şi state suverane, pentru a asigura funcţionarea optimă a mecanismului de transmitere monetară, integrarea şi stabilitatea financiară, dar şi supravegherea naţională.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *