BusinessMagazin

Category: Arta si societate

  • Cumparaturile? Doar in echipa!

    “Fiecare pe cont propriu” pare a fi, de la distanta, principiul de baza al societatii in care traim. Insa o analiza atenta a prezentului demonstreaza fara drept de apel ca pe termen lung individualismul nu reprezinta o strategie profitabila, iar cine nu are grup nu are parte.

    In ciuda unei cifre de afaceri de 1,7 miliarde de dolari, eBay este passe’. Asta deoarece astazi, atat in peisajul virtual cat si in cel real, se poarta comunitatile, iar cumparaturile pe cont propriu din fata monitorului de acasa au devenit un obicei ineficient si costisitor de cand in China s-a nascut un nou comportament de cumparare ce poarta numele de “tuangou”.
    In numele unui discount semnificativ, oameni care nu s-au mai intalnit inainte se aduna in grupuri organizate pentru a achizitiona impreuna un anume produs, de la electronice la mobila sau croaziere. Acesti indivizi se intalnesc in magazinele si showroom-urile reale la o data si o ora stabilite dinainte, fortandu-l in cel mai propriu sens al cuvantului pe producator sa le acorde un discount de grup substantial.
    Puterea unui numar mare de oameni sau influenta pe care un grup organizat o poate exercita pentru a obtine ceea ce vrea nu reprezinta fenomene care sa fi ramas pana acum necunoscute nici publicului larg, nici comunitatii de afaceri.
    Factorul nou aparut in aceasta ecuatie il constituie usurinta cu care astazi oamenii care gandesc la fel si sunt interesati de aceleasi lucruri se pot intalni in mediul virtual si apoi exercita o influenta considerabila asupra economiei la nivel global. Din perspectiva comerciala aceasta tendinta poate fi caracterizata de un singur cuvant – cumparaturi in echipa. Intr-o lume a informatiilor si a vitezei de reactie, economia se reduce la intentiile de cumparare ale consumatorilor, care in mediul online au tendinta de a se grupa in jurul intereselor comune.
    Mediul virtual are astazi o greutate mai mare ca oricare altul, fiindca astazi peste un miliard de consumatori sunt online.
    Potrivit Trendwatching.com, cele mai populare site-uri chineze care ajuta grupurile de consumatori pe aceeasi lungime de unda sa se organizeze pentru practicarea cat mai eficienta a cumparaturilor in echipa sunt TeamBuy, Taobao si Liba, insa de curand s-a lansat prima varianta globala a unui asemenea site de tuangou, Tumpang.com.
    Ce le ramane producatorilor de facut in conditiile in care intreaga putere pare a se aduna in mainile cumparatorilor? Intr-un mediu atat de competitiv, in care consumatorilor nu le mai poate fi ascuns nimic, cheia succesului o reprezinta reusita in a-i determina pe acestia sa-si dezvaluie intentiile. Conceptul de economie intentionala, introdus cu un an in urma de economistul Doc Searls, se refera la o inversare a perspectivei traditionale a procesului de echilibrare a cererii si ofertei si vine sa raspunda tocmai acestor noi “conditii de mediu”. In acest nou model, consumatorii sunt cei care isi fac cunoscute intentiile de cumparare, invitand unul sau mai multi producatori sa liciteze pentru a-si adjudeca achizitia lor. Searls explica: “Economia intentionala este construita in jurul pietelor cu adevarat deschise, nu in jurul celor de tip siloz. Clientii economiei intentionale nu trebuie astfel sa zboare precum albinele, din floare in floare, adunand oferte in loc de polen. Intr-o economie intentionala procesul de cumparare porneste atunci cand consumatorul anunta piata asupra intentiei sale de cumparare iar comerciantii se intrec pentru achizitia acestuia”.
    Astfel, clientul interesat de inchirierea unei masini ar trebui sa-i poata spune pietei: “Voi fi in vacanta la schi intre 20 si 25 martie si vreau sa inchiriez un SUV cu tractiune integrala. Sunt inregistrat la serviciile de inchiriere ale Avis Wizard, Budget FastBreak si Hertz 1 Club. Nu vreau sa platesc benzina de la inceput si nu sunt interesat de niciun tip de asigurare. Ce pot face aceste companii pentru mine?”.
    Chiar daca exista astazi un numar tot mai mare de antreprenori care incearca sa medieze acest schimb de informatii” intre consumatori si producatori, ajutandu-i pe clientii individuali sa primeasca o oferta bazata pe intentiile lor de achizitie, cea mai mare parte a acestui spatiu ramane inca neocupat.
    De fapt, cea mai mare parte a acestor “brokeri de informatii” se concentreaza asupra unei singure categorii de produse?(de la ipoteci la croaziere sau bilete de avion), ceea ce face din descoperirea site-ului potrivit pentru fiecare achizitie o sarcina impovaratoare.
    Astfel, in peisajul virtual au aparut jucatori ca website-ul cruisecompete.com, care furnizeaza celor interesati oferte din partea agentilor de turism specializati, sau Priceline.com, care le da consumatorilor posibilitatea sa-si stabileasca singuri pretul de pornire si apoi il compara cu preturile minime pe care liniile aeriene, hotelurile si companiile de inchirieri de masini le pun la dispozitie website-ului. Multi dintre acestia se intampla sa mai colaboreze si cu un numar mic de furnizori, ceea ce face ca procesul de licitatie sa devina destul de rigid si sa se finalizeze cu discounturi mai putin spectaculoase decat in restul cazurilor.
    Adevaratul spirit al antreprenoriatului bazat pe conceptul “intentie 2.0” este surprins insa cel mai bine de startup-urile care au zguduit lumea atat de putin transparenta a real estate-ului din tari ca Finlanda, Marea Britanie, Olanda si Statele Unite.

    Totul a inceput cu website-ul finlandez de real estate Igglo, care le da potentialilor cumparatori sansa de a se inscrie pe o lista de asteptare pentru acele case care nu sunt inca pe piata imobiliara. Initiativa a fost una care le dadea posibilitatea atat potentialilor cumparatori sa-si dezvaluie intentia de achizitie, dar si potentialilor vanzatori sa-si dea seama cat de dezirabila este proprietatea pe care o detin. Consumatorii au iubit de la prima vedere aceasta idee, site-ul avand circa 50.000 de vizitatori pe zi. Insa o idee de asemenea calibru nu putea sa nu se raspandeasca cu viteza sunetului, asa ca astazi startup-urile de “reverse real estate” sunt reprezentate si in Marea Britanie, site-ul BlockHunter, si in Olanda, unde activeaza Blockhunter Elkhulstekoop.nl, si chiar America, unde lupta se da intre BuyerHunt si Zillow.

    Deci, ce se intampla in plan real in timp ce noi incercam sa definim acest trend si sa anticipam directia lui de dezvoltare? In primul rand, intermediarii sunt preocupati sa inregistreze cat mai multi consumatori posibili, apoi, cand o masa critica a fost atinsa, sa negocieze un discount de grup cat mai mare cu furnizorii de produse, iar membrii pot alege apoi daca accepta sau nu oferta. De exemplu, organizatia olandeza United Consumers negociaza discounturi in masa pentru asigurari, petrol si electricitate in numele celor 250.000 de membri ai sai.

    SellaBand a creat o platforma care le permite fanilor sa sponsorizeze o trupa si sa primeasca in schimb o portie de showbiz. Sistemul functioneaza in felul urmator: fanii, denumiti “Credinciosii”, gasesc un artist sau o trupa care le place pe SellaBand.com.

    Pentru 10 dolari, ei pot cumpara o actiune la acestia. Odata ce o trupa a vandut 5.000 de actiuni, SellaBand le aranjeaza o sesiune profesionala de inregistrari care include cele mai bune studiouri, cei mai buni manageri si producatori. Credinciosii primesc un CD editie limitata al acestei prime inregistrari. Piesele sunt apoi lansate pe Internet ca download-uri gratuite, veniturile provenind exclusiv din publicitate, iar acestea sunt impartite la trei intre artist, credinciosii sai si SellaBand.

    Din moment ce atat credinciosii, cat si artistii au de castigat din vanzarea celor 5.000 de actiuni, ambii sunt interesati sa promoveze atat trupa, cat si platforma SellaBand.com in toate punctele de intalnire ale muzicienilor si ale fanilor: pe blogurile personale, paginile MySpace si alte comunitati online.

    Odata ce inregistrarea a avut loc, acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste portalul de download al SellaBand: artistii si credinciosii scot profit din incasarile din publicitate realizate prin cresterea traficului pe pagina lor de download. Deocamdata formatiile Nemesea, Cubworld si Second Person au atins pragul, de 50.000 de dolari si au beneficiat de inregistrare, in timp ce alti 20 de artisti sunt pe drum, strangand pana acum mai bine de 5.000 de dolari.

    Un alt startup caruia i se prevede un viitor fructuos este website-ul francez CrowdSpirit. Deocamdata inca in faza beta, compania dotcom vrea sa inchida cercul inovatiei: membrii site-ului nu numai ca vor propune idei pentru produsele electronice, dar vor lua parte la fiecare stadiu din ciclul de viata al proiectului pe care l-au imaginat, pana la achizitionarea produsului final. Intr-o prima faza a acestui proiect, atentia va fi indreptata asupra produselor cu un pret de piata sub cota de 150 de euro. Algoritmul dupa care va functiona acesta arata in felul urmator:

    Pasul 1: Comunitatea furnizeaza idei, le slefuieste si apoi le voteaza pe cele mai reusite.

    Pasul 2: Cele mai bune idei si specificatiile lor tehnice vor fi definite impreuna cu partenerii CrowdSpirit pe partea de cercetare si productie.

    Pasul 3: Primul prototip va fi testat si cizelat de comunitate.

    Pasul 4: Membrii comunitatii vor cumpara produsele pe care le-au imaginat si vor fi totodata responsabili cu recomandarea acestora cunoscutilor si retailerilor.

  • Formula profitului: H$O

    Apa pe de alta parte reprezinta cel mai larg raspandit si disponibil produs din lume, dupa aer. Pe o planeta acoperita de apa in proportie de trei sferturi, sansele de a o transforma pe aceasta intr-un produs de lux ar fi in teorie apropiate de zero. Cu toate acestea numarul persoanelor care vor sa cumpere o sticla de apa la preturi incepand de la 40 de dolari nu este deloc mic – asta a descoperit producatorul si scenaristul de la Hollywood, Kevin G. Boyd. Petrecandu-si aproape intreaga viata pe platourile de filmare, Boyd nu a putut sa nu observe felul in care celebritatile isi trateaza sticlele de apa ca pe veritabile accesorii fashion, iar de aici pana la decizia lui Boyd de a crea echivalentul brandului Cristal pentru apa imbuteliata nu a mai fost decat un pas.
    In demersul sau l-a ajutat, fara indoiala, si fascinatia in crestere a celor bogati si faimosi pentru banala licoare.
    Intr-o lume a luxului decadent, consumatorii de apa nu puteau insa sa bea aceeasi apa ca si clasa de mijloc si astfel H2O s-a transformat in ultimii ani dintr-o simpla formula chimica intr-o compozitie de cocteil de lux si subiect de degustare pentru connaisseuri.
    Apa de lux trebuie sa indeplineasca insa cateva calitati de baza pentru a se califica pentru o eticheta de pret de peste 30 de dolari: sa fie extrasa dintr-o sursa extrem de pura si de izolata, sa fie distilata in cele mai ciudate moduri, sa fie imbogatita cu oxigen si, bineinteles, sa aiba un ambalaj care sa impresioneze. Sticlele de plastic ies din discutie.
    Apa lui Boyd, Bling H2O, insa si-a adjudecat locul fruntas pe podiumul celor mai scumpe marci de apa imbuteliata printr-o agresiva abordare de imagine a pietei. Bling H2O este prezenta pe piata intr-o editie limitata, intr-o sticla frosted aurie sau albastru-cobalt, de forma uneia de sampanie premium, numele brandului fiind scris cu cristale Swarowski lipite manual pe fiecare sticla.
    O astfel de forma de prezentare a fost pe gustul celor mai ahtiate de bling celebritati de la Hollywood, printre care Jamie Foxx, Paris Hilton, Mariah Carey si Ben Stiller, care au adoptat-o imediat dupa lansare si au plimbat-o la cele mai mari evenimente din lumea showbizului de la premiile Grammy la VMA sau decernarea premiilor Emmy.

    De unde curge?

    Apa Bling H2O provine dintr-un izvor din Tennessee, fiind purificata intr-un proces in noua pasi care include tratamentul cu raze ultraviolete, microfiltrarea si ozonarea.

    Pretul unei sticle de 750 de mililitri incepe de la 40, de dolari, dar in functie de locatiile selectionate in care este consumata, poate ajunge pana la un pret de 90 de dolari bucata.

    Cu toate acestea, in ciuda pozitionarii uber-premium, Bling H2O nu se ridica la inaltimea standardelor calitative ale altor marci de apa recomandate de connaisseuri. Printre cele mai aclamate din punct de vedere al calitatii si al sursei sunt marci ca Iskilde sau 420, ale caror izvoare sunt printre cele mai pure din lume, iar filtrarea este ireprosabila, prin multiple straturi de cuart si argila.

    Ogo

    Pe de alta parte Ogo, unul dintre cele mai cunoscute branduri de apa imbuteliata din lume, reprezinta un nou stadiu de evolutie al compusului H2O la un pret de doar 4 dolari sticla de 375 de mililitri.

    Apa vanduta de Ogo are cea mai mare concentratie naturala de oxigen, adica 200 de miligrame/litru, de 35 de ori mai mult decat alte tipuri de apa. Efectul produs asupra corpului uman de aceasta bautura reprezinta varianta sanatoasa a consumului unei bauturi energizante, apa dintr-o sticla de Ogo conducand la ridicarea nivelului de oxigen din sange in mai putin de 15 minute.

    Insa daca sunteti in cautarea unei scuze solide pentru a cumpara apa ultra-scumpa, Charity Water ar putea fi cea mai buna solutie. Asta fiindca o cutie de 24 de sticle de Charity Water costa nu mai putin de 480 de dolari, insa acesti bani in Africa pot produce echivalentul a peste 13 milioane de sticle de apa pentru acele comunitati care nu au la dispozitie surse de apa potabila.

  • Urmatoarea mutare

    Desi va ramane probabil multa vreme in businessul romanesc drept femeia cu cei mai multi bani gheata, Camelia Sucu si-a propus parca, fara sa o spuna in mod direct, sa faca inca o data valuri. Iar daca isi joaca bine cartea, ar putea sa-l indatoreze si mai mult pe Dan Sucu, care in urma despartirii a devenit cel mai indatorat om din Romania.
    Deocamdata insa, este timpuriu de stabilit daca urmatoarea ei mutare pe piata retailului de mobila – deschiderea primului magazin Natuzzi, ca parte a extinderii Class, prin care se inscrie astfel in competitia cu fostul sot, va reusi sa-i asigure castigul de cauza.
    Camelia Sucu mizeaza pe reducerea preturilor destul de mari ale obiectelor de mobilier comercializate prin Class, fosta divizie de lux a grupului Mobexpert, dar si pe noile game de produse pentru a atrage un alt tip de consumatori decat cei carora se adresa pana acum, mai apropiat de tipul clientilor companiei lui Dan Sucu.
    Ramane insa o singura intrebare. Mai este loc de crestere pe piata de retail de mobila? Raspunsul Cameliei Sucu este un “DA” hotarat, avand in vedere dezvoltarea pietei imobiliare destinate clasei medii. Noii proprietari de locuinte reprezinta clientii cu potentialul cel mai mare de crestere pentru piata de mobila, pentru ca cei mai multi dintre acestia investesc in mobilier nou pentru imobilul proaspat achizitionat.
    Si pentru ca, asa cum o spune chiar ea, are in plan sa profite de aceasta oportunitate, Camelia Sucu va oferi un avantaj companiei sale – showroomuri de mobila in cadrul complexurilor rezidentiale.

  • Pe fast for(d)ward

    Un tip cu un Ford opreste la semafor. Deodata se aude o frana brusca, scartait de roti si un automobil Daewoo il loveste din spate. Soferul Ford-ului, destul de putin zdruncinat, citeste pe display-ul computerului de bord: “New hardware found. Do you want to install it?”.
    In ciuda faptului ca am adaptat bancul de mai sus la o stire “hot”, Ford chiar a raspuns cu “Yes, I do” si a dat lovitura pe piata auto din Romania. Americanii au cumparat fabrica Daewoo de la Craiova pentru suma de 57 de milioane de euro – pe care au dat prea putin, dupa cum au apreciat repede specialistii.
    Suma oferita de cei de la Ford este judecata si prin prisma unei alte tranzactii incheiate intre General Motors si fabrica FSO din Polonia, care a primit in schimbul unui pachet de actiuni de 40% suma de 254 de milioane de dolari. Ford a preluat 72,4% din actiunile uzinei craiovene, iar productia de automobile va incepe la sfarsitul anului 2008. Pana atunci, Ford va mai aloca fonduri de 675 de milioane de euro pentru a moderniza fabrica. Cum justifica pretul cei de la Ford Europe? John Fleming, director executiv al Ford Europe, sustine ca pretul a fost unul corect daca se iau in calcul costurile pe care le-ar implica o constructie de la zero.
    Pana in 2012 Ford se asteapta sa cheltuiasca aproximativ un miliard de euro pe an pentru a sustine operatiunile fabricii, iar Fleming sustine ca 90 de procente din productie va fi exportata. “Vom produce 300.000 de masini mici si 300.000 de motoare pe an in aceasta fabrica. Nu pot sa dau detalii despre ce modele de automobile este vorba, dar nu vom folosi fabrica pentru a produce masini foarte ieftine.” Investitia intr-o fabrica din Europa este prima din 1986, cand cei de la Ford au construit o fabrica in Spania.

  • Intalnirea

    Cand il astepti pe Copos pe holurile cladirii ANA Holding, timpul poate sa zboare, efectiv, pe langa tine si risti sa uiti ca ai intalnire cu unul dintre oamenii de afaceri “de rasa” din Romania. De vina nu este holul respectiv, ci un om. Dl. Moldovan, mana dreapta a lui Gheorghe Copos, un personaj de o prestanta deosebita, ne-a intampinat in stilul unui gentleman britanic. Chiar de la primul contact impune respect si in jurul echipei noastre se simte un sentiment de admiratie. Dl. Moldovan lasa impresia de enciclopedie deschisa in fata noastra, impartind opinii despre cele mai cunoscute sau exclusiviste ceasuri, cu fotograful nostru, dl. Dragos. Personal, admit ca atunci ma interesa mai putin marca ceasurilor aduse in discutie si incercam sa ma concentrez pe minutele si secundele pretioase ce se scurgeau din timpul alocat sedintei noastre. Cand dl. Moldovan ne-a impartasit si “afinitatea” lui George Copos pentru sedintele foto, parca auzeam secundarul ceasurilor respective, cu sau fara tourbillonul lor suflat in aur alb sau platina, cum ticaie.
    Pentru ca tinta noastra era in intarziere, acelasi domn ne-a prezentat birourile principale, ale presedintelui si al Alexandrei, incercand sa ne insufle, timid, niste cadre pentru fotografiile noastre.
    George Copos nu a intarziat prea mult dar, asa cum fusesem deja informati, era in mare graba catre o sedinta de la Pitesti, unde trebuia sa arunce o privire pe hartiile de la IMEP. Copos este, exact la fel ca dl. Moldovan, un tip ce inspira incredere prin prestanta deosebita. Costumul si camasa arata exact asa cum ar trebui, iar intreg personajul este, parca, o veche si buna cunostinta, pe care am vazut-o si cu o zi inainte, si vineri, si saptamana trecuta…
    Am intrat din nou in biroul principal. Perechea Copos/Moldovan are impreuna o istorie de zeci de ani, pentru ca cei doi se cunosc inca din timpul facultatii. Asta am aflat-o deja la “masa de discutii”, chiar de la cei doi. Tot ei au spus, cu jumatate de gura, ca drumurile lor s-au separat de cateva ori, doar pentru a se intalni din nou peste ceva timp.
    La primele raspunsuri aveam impresia ca il privesc pe Copos prin ecran, deoarece stiu sigur ca nici eu si cu atat mai putin Andreea nu-l intrebasem asa ceva. Dar omul acorda interviuri de 17 ani, asa cum ne atentionase, zambind, si dl. Moldovan. Avea dreptate.
    Ca sa obtii ceva nou de la Copos, trebuie sa fii cu adevarat incapatanat. Fiecare raspuns al sau era insotit de o scurta schita pe care si-o desena pe un biletel alb, unul nou de fiecare data. Pe birou erau doua fotografii ale Alexandrei, cafeaua cu miere a intervievatului si, bineinteles, biletelul de la ultima intrebare. Cand a venit vorba despre Alexandra Copos, ne-a fost citit un mail prin care aceasta il informa pe tatal ei despre situatia cheltuielilor lunare. Gheorghe Copos vroia sa ne demonstreze ca nu a exagerat cand ne-a aratat statele de plata vechi prin care o recompensa, cu patru dolari pe ora, pentru munca ei in echipa sa.
    Eu am fost intotdeauna convins ca nimeni nu poate construi nimic singur. Intalnirea cu Copos nu a facut decat sa-mi confirme acest lucru. Oamenii puternici vor avea intotdeauna oameni la fel de valorosi langa ei. Este principalul lor atu. Intotdeauna vor sti sa atraga pe langa ei oameni puternici, care sa creasca neincetat valoarea echipei pe care o conduc.

  • N-aveti un Ferrari in plus?

    Intr-o retea sociala online exclusivista, o discutie privata cu Naomi Campbell sau Quentin Tarantino poate fi la un clic distanta, insa la fel de aproape e si riscul unui exil in Siberia. O Siberie virtuala, dar aproape la fel de umilitoare ca si cea reala.

     

    Site-urile de socializare pentru elite sunt unul dintre subiectele fierbinti din lumea celor calatoresc cu avioane private, frecventeaza magazinele de lux de la Paris sau New York si isi petrec vacantele pe insule exotice proprietate personala. Ca sa devii membru al retelei aSmallWorld.net, un club online select, ai nevoie musai de invitatie speciala si orice neavenit sau utilizator care incalca regulile este automat exilat pe aBigWorld.net, un site la care accesul este liber, denumit in bataie de joc „Siberia“ lumii reprezentate de aSmallWorld.net.

     

    Tim Jefferies este unul dintre cei mai mari dealeri de fotografii de arta din lume. A ajuns sa isi vanda portofoliul cu milioane de euro si nu de putine ori a stabilit recorduri la licitatii. Insa dincolo de toate, Jefferies este o personalitate mondena si un mare amator de produse de lux. A mers intr-atat de departe incat si-a taiat doua degete de la picioare pentru a putea purta perechea favorita de pantofi de la YSL cu botul ascutit. In plus, a avut relatii cu mari frumuseti ale lumii, precum Elle Macpherson, Claudia Schiffer sau Kylie Minogue. Si se spune ca niciodata nu a refuzat o fosta iubita atunci cand respectiva i-a cerut o invitatie de acces la reteaua exclusivista aSmallWorld.net.

     

    Astfel de oameni frecventeaza reteaua, iar pretentiile si problemele lor pot parea suprarealiste celor ce sunt obisnuiti ca socializarea online sa insemne a-ti pune o poza cat mai reusita pe site si a flecari cu amicii virtuali despre muzica sau telefoane mobile. „Trebuie sa inchiriez 20 de masini sport de lux pentru un eveniment din Elvetia“, scria recent unul dintre membrii aSmallWorld.net pe forum. „Masinile trebuie sa fie doar Ferrari, Maserati, Lamborghini si Aston Martin“. Altcineva scria: „Daca exista cineva care isi doreste o insula privata, am ceva disponibil in Fiji“.

     

    Creat in urma cu patru ani si promovat ca un fel de Facebook al elitelor sociale, site-ul aSmallWorld.net a crescut de la 500 la 270.000 de membri inregistrati. Site-ul functioneaza pana la urma dupa aceleasi reguli ca si elita insasi in societatea reala: pentru a avea acces la forumul cu discutii nu trebuie platita nicio taxa de inscriere, insa este nevoie de o invitatie de la unul dintre membri. Adica trebuie sa fii in cercul de prieteni ai lui Naomi Campbell sau ai familiilor Firestone, Rockefeller, Forbes sau Trump. De pe lista cu forumisti nu lipsesc nici oameni din business, de la managerii marilor fonduri de investitii sau directori executivi de la companii multinationale. Membrii au in medie 32 de ani si majoritatea gusta viata extravaganta traita pe toate continentele. Saizeci si cinci la suta dintre membri provin din Europa, iar 20% din Statele Unite.


    Atunci cand a conceput aSmallWorld.net, Erik Wachtmeister, fiul unui diplomat suedez, un fost bancher de investitii, a respins din start ideea retelelor online care vor sa atraga un numar cat mai mare de utilizatori.     „Reteaua unui utilizator nu mai este la fel de folositoare daca este accesata de necunoscuti“, declara Wachtmeister. Tinta lui a fost sa creeze „un loc privat unde oamenii sa faca schimb de informatii“. Cererea este atat de mare, incat pe site-ul InviteShare.com, un site de unde poti obtine invitatii pentru serviciile web care sunt inchise publicului, exista o lista de asteptare cu 647 de nume pentru a obtine acces pe aSW (asa cum este numit site-ul printre elite).


    Site-ul a atras atentia media anul trecut cand Harvey Weinstein, unul dintre cei mai cunoscuti producatori de la Hollywood, a achizitionat aici un pachet minoritar de actiuni prin intermediul companiei Weinstein Company, prezicand ca membrii aSmallWorld.net ar putea ajunge la un milion intr-un an sau doi. Alti investitori minoritari sunt regizorul Renny Harlin, fondatorul MTV Robert W. Pittman si Alexandre von Furstenberg, fiul designerului Diane von Furstenberg.


    Pe langa statutul de Facebook al elitelor, site-ul promoveaza si organizeaza evenimente exclusiviste. In fiecare zi sunt postate anunturi despre petreceri de lux organizate in toata lumea, din Beijing si Dubai pana in Cannes, Paris sau New York, unele cu cate un cerc extrem de restrans de invitati. Dincolo de aceasta aura elitista, au aparut insa voci care sustin ca unele dintre evenimentele promovate pe site nu au nicio legatura cu luxul. De exemplu, la un eveniment organizat la New York, nici unul dintre participanti nu auzise de aSW si singurul motiv pentru care venisera erau bauturile gratuite anuntate de sponsori. Exista chiar membri care sustin ca unii dintre cei ce sunt admisi in prezent nu au nicio legatura cu cei 500 de membri initiali care au fost alesi pe spranceana de Wachtmeister insusi.


    De fapt, criticii sunt impartiti in doua categorii: unii care spun ca este mult prea dificil sa devii membru al retelei, iar altii care spun ca site-ul, dimpotriva, nu este suficient de exclusivist. Cei care nu sunt membri i-au dat chiar porecla „Snobster“, sustinand ca politica de a nu permite accesul fara invitatie contrazice chiar premisele comunicarii deschise, fundamentale pentru Internet. Apoi sunt cei din interior, care argumenteaza ca, in incercarea de a deveni profitabil, site-ul a inceput sa accepte chiar si membri mai putin „valorosi“. Cu toate acestea, advertiserii par a fi din ce in ce mai atrasi de ideea de retea a elitelor. In ultimele sase luni, diverse branduri de lux au inceput sa cumpere reclama, mai ales dupa ce Harvey Weinstein a devenit actionar. 


    Advertiserii produselor de lux privesc aSW ca pe o metoda prin care pot ajunge la cei bogati si prin care isi pot promova produsele fara sa afecteze in vreun fel imaginea marcii pe care o reprezinta. Printre cei ce isi promoveaza produsele sunt Moët & Chandon, parte a grupului de lux LVMH, sau compania de avioane private Sentient. Sumele vehiculate pentru achizitionarea de publicitate pe site sunt comparabile cu cele de pe Forbes.com sau Style.com. Reprezentantii aSW spun ca in medie, o firma cheltuie intre 20.000 si 50.000 de dolari pe luna pentru publicitate. Se organizeaza inclusiv mese si degustari, pentru ca membrii sa testeze produsele promovate pe site. Remy Martin, de exemplu, a adus pentru un eveniment 4.000 de sticle de coniac premium, evaluate la 200 de dolari bucata. Iar site-ul are si o sectiune de mica publicitate unde utilizatorii scot la vanzare obiecte devenite nefolositoare in gospodarie, precum masini Jaguar, iahturi sau ceasuri Cartier.


    Interesul pe care l-a starnit aSW a stimulat aparitia competitorilor. De exemplu, BeautifulPeople.net promite ca numai membrii „cei mai frumosi si de elita“ sunt admisi. Site-ul cere fotografii si informatii despre fiecare pretendent pentru a fi aprobat de catre membrii deja existenti. DiamondLounge, care se promoveaza sub conceptul de club privat al celor bogati, faimosi si puternici, isi planuieste lansarea pe 1 octombrie. Arya Marafie, directorul DiamondLounge, spune ca membrii vor fi acceptati pe baza de invitatie sau dupa ce trec de un interviu online. DiamondLounge se va finanta din taxele de inscriere si cele suplimentare pe care trebuie sa le plateasca cei ce isi doresc servicii premium, de genul serviciilor de conferinte online. Marafie spune ca tinteste intre 5.000 si 20.000 de membri.

  • Jane Austen la 20 de ani

    Intre ratiune si simtire, intre mandrie si prejudecata, viata ei merita sa fie subiect de roman. Si de film, pentru ca in „Becoming Jane“ este vorba de tineretea lui Jane Austen si de evenimentele care au dus la scrierea celebrului „Mandrie si prejudecata“.

     

    Cu o concizie desavarsita, regizorul Julian Jarrold reuseste sa prezinte complicatul context al filmului inca din primele minute. O avem pe Jane Austen la 20 de ani (sensibila Anne Hathaway, excelent distribuita), care incearca sa-si scrie primul roman, dar ii lipseste experienta. Mamei ei nu-i surade deloc ideea ca tanara sa devina scriitoare, asa ca o bate la cap sa se marite cu un sot bogat, indiferent daca nu-l iubeste („dragostea este de dorit, banii sunt indispensabili“, rezuma ea in doar doua propozitii presiunea de pe umerii fetelor de familie buna, dar saraca). Cu un pretendent instarit la picioarele ei, plictisitorul domn Wisley (Lawrence Fox), protejat de instarita sa matusa (Maggie Smith), s-ar spune ca Jane va avea parte de happy-end. In scena intra nabadaiosul irlandez Thomas Lefroy (James McAvoy).


    Daca initial Jane scrie despre Thomas ca este „cel mai dezagreabil, insolent, arogant, nesabuit, insuportabil si impertinent dintre barbati“ (pentru a taia apoi totul pe motiv ca „sunt prea multe adjective“), ea-si va revizui apoi parerea, constienta ca tanarul, in ciuda nenumaratelor defecte, este singurul in stare sa tina piept inteligentei ei ascutite. Destinul le pune piedici celor doi, iar fericirea lor nu este usor de atins. Dar, daca asta o face pe Austen sa decida ca „personajele mele vor avea toate parte de dragoste si, dupa putina osteneala, de tot ceea ce-si doresc“, nu-i putem decat multumi lui Lefroy. Dupa mult mai putin cunoscutul „Kinky Boots“ (2005), care a putut fi vazut in Romania numai la festivalul de film britanic de anul trecut, Julian Jarrold realizeaza acum aceasta incursiune in viata cele mai celebre romanciere britanice. Cat este adevar si cat fictiune in filmul sau? Destul de greu de spus, avand in vedere ca toti biografii lui Austen au convenit ca aceasta a fost atrasa la un moment dat de Thomas Lefroy, dar ca nu se stie absolut nimic despre cat de departe a ajuns relatia lor.


    Cu un aer de epoca usor amenintat de decizia regizorului de a filma majoritatea scenelor cu camera pe umar, ceea ce-i da filmului un surprinzator iz contemporan, amplificat de prezenta lui Anne Hathaway pe generic, „Becoming Jane“ are acelasi farmec al ecranizarilor dupa romanele lui Austen.


    Chiar daca este mai lung decat ar fi trebuit (regizorul sufera de mania cadrelor inutile cu nori, pasari, rauri, cai si alte vietati si elemente ale naturii), filmul este salvat de interpretarile lui Anne Hathaway si James McAvoy, ajutati foarte mult de restul distributiei, de la blanda sora mai mare a lui Jane, Cassandra (interpretata de Anna Maxwell Martin) la involuntar amuzanta si incuiata Lady Gresham (Maggie Smith, absolut superba), copie fidela a durei Lady Catherine de Bourgh din romanul „Mandrie si prejudecata“.


    Una dintre cele mai ecranizate si probabil cea mai citita autoare britanica a tuturor timpurilor, Jane Austen nu a iesit din vizorul creatorilor de film din lumea intreaga. Cel mai atent este postul BBC, care in prezent pregateste nu mai putin de patru seriale si filme de televiziune inspirate de romanele sale.


    Dupa rasunatorul succes al frumosului „Mandrie si prejudecata“ al lui Joe Wright, pentru care Keira Knightley a fost nominalizata la Oscarul pentru cea mai buna actrita, scenaristii au inceput sa se inspire mai subtil din Austen. Cel mai interesant proiect este „The Jane Austen Book Club“, despre cinci femei si un barbat care incearca sa afle in situatiile si personajele din cele sase romane ale scriitoarei raspunsuri pentru problemele lor sociale si amoroase. Filmul tocmai a fost lansat la festivalul de la Toronto. Cat de actuale sunt cartile lui Austen vom vedea din ianuarie, cand „The Jane Austen Book Club“ se va lansa si in Romania.

     

    „BECOMING JANE“. R: JULIAN JARROLD. D: ANNE HATHAWAY, JAMES MCAVOY, MAGGIE SMITH, ANNA MAXWELL MARTIN, JULIE WALTERS, JAMES CROMWELL, JOE ANDERSON. DIN 5 OCTOMBRIE

  • Vrei sa fii miliardar?

    In ciuda aerului sau de personaj decupat dintr-o productie Cartoon Network, cu o mesa de un blond septentrional cazandu-i pe frunte si un zambet intepenit pe buze de la ultima sedinta foto, Donald Trump are in viata de zi cu zi toate atributele seriozitatii.

     

    Adica, punand in paranteza faptul ca vrea sa para, atunci cand este vorba despre fizicul sau, ceea ce nu este, celebrissimul businessman reuseste sa transforme in realitate toate visele si proiectele sale cele mai indraznete. La 61 de ani, desi are tot ceea ce isi poate dori un barbat – glorie, bani, influenta, vizibilitate media, sotie model -, inca face eforturi ba ca sa-si invete contemporanii cum sa faca afaceri, ba ca sa le arate cum sa-si schimbe viata in bine, inclusiv pe plan familial. Totul pornind de la un singur exemplu: propria sa viata si cariera.

     

    Trump s-a nascut pe 14 iunie 1946, in Queens. Este presedintele companiei sale, Trump Organization, si si-a intemeiat imperiul pornind de la niste cladiri prestigioase ridicate gratie stradaniilor sale, dintre care unele ii poarta numele (Trump World Tower – revendicata drept cel mai mare imobil de locuit din lume, Trump Tower, 40 Wall Street, Taj Mahal – un urias ca-zinou din Atlanta City). Ar trebui poate notat, la acest capitol, faptul ca Donald a intentionat sa reconstruiasca dupa chipul lor original cele doua turnuri ale World Trade Center, dar proiectul sau a fost in cele din urma respins.

     

    Educatia sa a fost traditionala: la 13 ani, parintii il trimit la Academia Militara newyorkeza. Ulterior se inscrie la Fordham, dupa care isi obtine diploma in economie la Universitatea din Pennsylvania. De aici ajunge in intreprinderea tatalui sau, pe care il va considera mereu un mentor. Dupa o scurta acolada prin lumea politicii (terminata cu iesirea, in 1999, din randurile Partidului Republican), revine in universul care l-a consacrat: cel al afacerilor. A facut avere in sectorul imobiliar, a pierdut totul si apoi si-a refacut averea. Secretele reusitelor sale, multe si nu intotdeauna marunte – cum sa fii propriul tau consilier financiar, cum sa inchei un contact prenuptial, cum sa-ti alegi colaboratorii si cum sa concediezi un salariat, cum sa stii sa spui nu si cum sa inveti sa-ti asculti interlocutorul, cum sa-ti dezvolti talentul oratoric etc. – sunt dezvaluite in volumul de fata.

     

    Donald J. Trump, „Cum sa devii bogat“,

    Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Un roman scandalos

     

    In colectia Eroscop a editurii Trei, coordonata de Magdalena Marculescu si mai nou de Pascal Bruckner, a aparut o carte care la vremea aparitiei, in 2003, a socat intrega Italie. Nu dupa multa vreme (2006) povestea deocheata a tinerei siciliene a facut ocolul lumii, dupa ce a devenit pelicula cinematografica, sub bagheta regizorala a lui Luca Guadagnino. Interesant de notat ca picanteriile sexuale traite de pustoaica de 16 ani sunt interzise (potrivit unui anunt marcat pe sinopsisul filmului) celor aflati sub varsta de 12 ani. Cartea (autobiografica) si-a continuat destinul glorios si dupa ce a devenit film (sau poate tocmai de aceea), fiind tradusa in numeroase tari si apropiindu-se de milionul de exemplare vandute. Atunci cand descopera amorul fizic, aflat la mare distanta de experienta idealizata la care visase, tanara are un adevarat soc. Initierea violenta ii arunca iluziile in neant si o impinge sa-si descopere misterul propriei naturi sexuale.

     

    Melissa P., „Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Cu capul in nori

     

    Poate o stewardesa sa devina scriitoare? Irlandeza Marisa Mackle a facut ani buni slujba de insotitoare de bord pentru cursele europene ale unei cunoscute companii aeriene, insa a renuntat la post pentru a se apuca de scris. Cu atat mai mult cu cat a observat ca aceasta indeletnicire poate fi si o importanta sursa de venituri. Dovada: bestseller-urile internationale „Mr. Right for the Night“ (2002) si „So long Mr. Wrong“ (2003). In cartea de fata, Marisa (ca si Melissa din cartea anterior prezentata, dar in cu totul alt registru confesiv) nu a avut nevoie de fictiune ca sa-si creeze trama narativa. Personajul sau principal este Katie, o stewardesa care are zilnic de-a face cu vedete de toate soiurile. Atunci cand, in cursul unui zbor transatlantic de la New York la Dublin, unul dintre acestia se dovedeste a fi barbatul visurilor ei, iar atractia este reciproca, manualul insotitorilor de bord n-o mai ajuta pe Katie sa faca fata situatiei.

     

    Marisa Mackle, „Un tip la inaltime“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Cum mi-am petrecut vacanta

    Unde si-au incarcat bateriile managerii romani in aceasta vara? BUSINESS Magazin a vorbit cu mai multi manageri despre vacantele proaspat incheiate si despre metodele pe care le aplica pentru a-si reintra in dispozitia obisnuita de lucru.

     

    Laurentiu Ispir, investment officer la Oresa Ventures, a facut in aceasta vara un tur de opt zile prin aproape toata zona Provence: Avignon, Aix en Provence, Arles, Orange, Chateauneuf du Pape, Rousillon, Gordes si la final St. Tropez. „M-a impresionat stiinta francezilor de a-si face viata buna si faptul ca Provence aduna intr-un perimetru relativ restrans toate lucrurile frumoase de pe lumea asta. Sunt chiar prea multe pentru a le nominaliza.“ Ispir spune ca visa demult sa plece acolo, dar ca decizia a luat-o dupa ce l-a convins un amic ca zona este chiar mai frumoasa decat in carti si poze. „Am mai fost acum ceva ani pe Coasta de Azur, dar nu am avut timp sa urc mai in nord.“


    Cum s-a simtit inapoi in Romania? „Hotarat… sa ma intorc“, glumeste Ispir, care isi aminteste ca singurul regret a fost ca Bucurestiul „nu se afla in sudul Frantei“. Inca se mai gandeste la vacanta din Provence: „In plus, raspandesc microbul. Deja am contabilizat o «victima», care a vizitat Provence ca urmare a povestirilor mele. Garantat vor urma si altii“. Cat despre intoarcerea la birou si recapatarea formei de lucru, Ispir are o reteta probabil universal valabila: „Deschid Inbox-ul, imi creste rapid nivelul adrenalinei si reintru in forma in 5 minute“.


    Exista insa vacante dupa care nici chiar adrenalina nu te poate face sa iti revii usor. „Vacantele pe care le regret mereu sunt cele de schi. Si pentru ca sunt un dependent de schi si pentru ca este foarte greu sa treci de la munte, zapada, aer curat, oameni relaxati la praful si stresul care plutesc in aer in Bucuresti“, comenteaza reprezentantul Oresa.


    Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, ales recent la conducerea Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, a adunat povesti de vacanta pe litoralul romanesc, chiar daca fragmentare: „De obicei, vacantele au durat cate un week-end, rar am apucat sa stau mai mult de doua zile“. Anastasiu lauda transformarea statiunii Mamaia, pe care el o pune in contrast cu alte statiuni: „Locuri de cazare noi sau renovate, spatii verzi amenajate si mult mai curate decat in anii trecuti, plaja ingrijita. Mamaia respira un aer de eleganta pe care, din pacate, alte statiuni precum Olimp sau Neptun nu o impartasesc“. Revenirea a fost dificila? „In general sunt mereu conectat la activitatile curente. Asadar, nu imi este greu sa ma reintorc la programul obisnuit, de birou. Reintrarea in forma are loc brusc, de a doua zi cu toate motoarele pornite.“ Conectat sau nu, si Anastasiu are insa vacante de care nu poate uita usor. A petrecut, de pilda, cateva saptamani in America de Nord, cand am vizitat Statele Unite si Canada: „Cred ca imi amintesc cu cel mai mare drag de zilele petrecute in California, de clima de acolo si de cerul care avea o culoare incredibila, era de un albastru pe care rareori l-am mai intalnit in Europa“.


    Oana Nastase, consilier de comunicare la Bursa de Valori Bucuresti, a petrecut doua saptamani in America de Sud, colindand in lung si in lat Argentina. A vizitat pe rand Buenos Aires, Salta, un alt oras mare al Argentinei, Cafayate, unde a fost cazata intr-un hotel amenajat intr-o veche crama de vinuri, a fost uimita de culoarea muntilor din „Marele Canion“ al Argentinei, a urmarit dansurile traditionale din Pumamarca, a vizitat o salina aflata la aproape 5.000 de metri inaltime pe locul unui vechi ocean si a petrecut cateva zile in parcul national Iguazu, unde se afla cea mai mare cascada naturala din lume. „Am venit odihnita psihic, am vazut niste lucruri minunate. In forma de lucru a trebuit sa intru inca de a doua zi. Fusul orar m-a deranjat un pic, dar daca reusesti sa stai treaz pana la ora naturala de somn din tara ta si nu cedezi tentatiei de a te culca imediat, te acomodezi foarte repede. Secretul este sa stai treaz, asa ca mi-am revenit relativ usor.“ Nastase spune ca reintrarea in forma se face usor, prin simpla focalizare a atentiei catre munca.


    Serban Cizmarescu, director general al lantului de magazine de decoratiuni Innova, povesteste ca a petrecut doua saptamani in insula greceasca Lesvos (foto). „Am inchiriat o vila, cu o plaja numai a noastra si la trei pasi de apa. Impresionanta a fost marea, care era perfect transparenta. Am putut sa facem snorkeling si sa pescuim cu harponul pesti, caracatita, calamar“. De altfel, acesta a fost si meniul principal: fructe de mare (cu cate o pauza de o zi de giros si souflaki), insotite de retzina (vinul grecesc cu aroma de rasina). Cizmarescu glumeste spunand ca desi au stat numai doua saptamani, „cred ca toti am fi preferat sa mai stam cateva zile, vreo 365“.


    Si directorul general de la Innova are cateva vacante care i-au ramas in memorie. De unele isi aminteste datorita frumusetii locurilor, cum sunt cele din Maldive, Mexic sau Londra, iar de altele pentru simplul fapt ca a fost impreuna cu copiii si a putut sa petreaca impreuna cu familia „quality time“ – la Caciulata, pe Valea Oltului.


    Despre recapatarea formei de lucru, Cizmarescu spune ca este „deja montat pe treaba“ din prima clipa cand intra pe usa. „Dupa vacante imi vin in minte multe idei de amenajare a showroomului si noi directii de dezvoltare. As putea sa spun ca imi revin mergand la sala, la masaj, dar in realitate cea mai buna forma de revenire este pentru mine sa ma afund total si imediat in munca.“


    Daca o vacanta de doua saptamani poate fi rezumata in cateva randuri, exista trei copii de manageri din Tara Galilor care probabil vor avea nevoie de luni intregi pentru a le povesti colegilor despre calatoria de un an in jurul lumii. Rowan (9 ani), Rhys (7 ani) si Jenna Pritchard (5 ani) s-au intors la sfarsitul lunii august in Tara Galilor dupa ce au vizitat 29 de tari, au zburat de 36 de ori cu avionul, au calatorit de 47 de ori cu vaporul si au strabatut in total 97.000 de kilometri. Calatoria a inceput la New York si au vizitat pe rand Canada, America de Sud, au trecut Oceanul Pacific spre Australia si China si apoi au revenit in Europa cu Transsiberianul.


    Explicatia acestei neobisnuite vacante e ca Joe si Rachel Pritchard, patronii unei afaceri de marketing din localitatea Llandovery, au decis sa isi ia copiii in aceasta calatorie, la care se gandeau inca din frageda tinerete, dupa ce au primit o mostenire neasteptata de la un unchi si au vorbit cu profesorii copiilor sa amane un an scoala. Cuplul a gandit  excursia pana la cel mai mic detaliu. Totusi, nu totul a functionat conform planului. Rhys s-a ratacit, din fericire temporar, in stepa din Mongolia, au calatorit 20 de ore cu un autobuz infricosator pe drumurile aflate in creierii Muntilor Anzi si au fost jefuiti. Insa familia Pritchard spune ca amintirile frumoase ale calatoriei compenseaza orice neplacere: copii au vazut de aproape ursii grizzly, paianjeni de toate dimensiunile si formele si au mancat tot felul de delicatese exotice.