Nu cred ca criza este o forma a bolii sau, ma rog, nu totdeauna: criza poate fi si un semn indubitabil al unei prefaceri, al unui inceput, tocmai, al unei iesiri dintr-o boala ce este ignorata sau prost diagnosticata. Cum toata lumea, in Romania, se afla in criza – unii vorbesc de tranzitie! – e oarecum firesc ca si romanul, Maria Sa Romanul! – sa se afle in criza. De fapt, nu romanul ca atare, dovada ca apar mii de volume de proza cu specificarea genului – roman, desi nu rareori e vorba de proze scurte, altadata numite nuvele, dar, se pare, de vreo jumatate de secol, publicul si deci si editorii nu mai vor sa auda decat de roman. Nu romanul este in criza, in consecinta, ci o anumita specie, romanul amplu, realist, dupa modelele prestigioase statuate de un Flaubert sau Tolstoi, la sfarsitul sec. XIX. Cu criza acestui tip de roman, ce urmeaza regulile clasice ale unei naratiuni ce respecta logica realitatii, a unor personaje puternice, distincte, a dialogului, a crearii de mediu, de atmosfera etc., se intampla cam ce se intampla si cu un alt gen de crize, cele sociale, financiare, sentimentale, ecologice etc.: toata lumea vorbeste despre ele, ca despre o boala, dar putini sunt cei care stiu sa le puna diagnosticul. De altfel, in paranteza fie spus, nu cred ca criza este o forma a bolii sau, ma rog, nu totdeauna: criza poate fi si un semn indubitabil al unei prefaceri, al unui inceput, tocmai, al unei iesiri dintr-o boala ce este ignorata sau prost diagnosticata. In medicina adeseori o criza este urmata de o vindecare aproape miraculoasa: de ce ar fi altfel in bolile sociale sau culturale?! Mai trebuie adaugat ca aceasta criza a romanului clasic asa cum l-a conceput un Rebreanu sau Thomas Mann si cum il practic si eu de cateva decenii nu se afla in criza numai la noi ci si in toate culturile de veche si prestigioasa traditie a genului; dar, e adevarat, nu cu virulenta, nu cu semne ale exclusivismului partizan ce se fac simtite la noi, mai ales dupa decembrie 89. Si inainte, e drept, au fost semne, in interiorul generatiei numite azi optzeciste, de rasturnare a modelului clasic, traditional. Au aparut nu numai forme vechi de avangardism, initiate inca in deceniul sapte de Tepeneag si scoala sa onirica, dar si asa-numitul textualism ce i-a avut ca promotori pe prozatorul Gh. Iova si pe teoreticianul Marin Mincu. Dar abia dupa revolutie, multi tineri si din alte promotii literare au cerut imperios dreptul la un alt roman, la o cu totul altfel de proza. Cum o spuneam, aceste revolte – dintre care nu putine se arata a fi, dupa o vreme, simple (si trainice!) mode, apar si dincolo, in cultura occidentala; numai ca acolo ele, revoltele sau modele, sunt mai putin vehemente! Pe solul nostru, se pare, datorita intrarii noastre relativ tarziu in sfera creatiei culte – fata, inca o data, cu vechiul si prestigiosul Occident! Sau, mai stii, a vitalitatii noastre, a dorintei de a sari peste etapele organice ale evolutiei culturii si ale genurilor majore etc., etc., aceste revolte, innoiri, crize apar in forme aproape violente, excesiv triumfaliste si negatoare. Ca si in politica, vrem – unii dintre noi, cel putin! – sa luam totul de la inceput, cu acea autosuficienta a celui care se vrea un intemeietor cu orice pret. De unde si o anume furie a originalitatii, mostenita, in parte si din patrimoniul suprarealismului, dar, dupa parerea mea, si ca un semn indubitabil al unei anumite tinereti culturale ce frizeaza, uneori, primitivismul cras. Se pare ca au existat si inainte de primul si de al doilea razboi astfel de semne de impacienta culturala, in istorie, mai ales, sau in politica, de unde s-a tras concluzia catastrofala a incapacitatii noastre de traditie! Si, cu toate acestea, traditia – Traditia, cu majuscula, axul continuitatii si legitimitatii unei natiuni, a unei culturi! – a continuat totusi, se pare, uneori in subteranele politici, dovada, printre altele, unitatea nationala ca si unele semne specifice, indubitabile ale creatiei noastre culturale. De aceea, cred eu, azi, un observator calm si atent va trebui sa contemple fara panica aceste forme ale crizei sau crizelor noastre, in indiferent ce zona majora de existenta sau creatie. Ca si criza romanului clasic, de care vorbeam la inceput. El, acest model, atat de prestigios si care a marcat doua secole la rand de creatie europeana, ce, unora, in fervoarea innoirilor continui, violente, cu orice pret si, uneori, cu orice mijloace, le pare depasit, invechit sau chiar reactionar, eu sunt convins ca mai are un cuvant de spus in creatia si psihologia moderna si chiar si postmoderna. Si chiar unul major.
Category: Opinii
-
Criza romanului
-
Vous parlez vroooouuummmm?
Unul din cele mai bune bancuri pe care le-am auzit in ultimii ani este cu Napoleon. A circulat destul de mult pe net, pe filiera mail-urilor, si cred ca multi il stiu deja. Dar nu strica daca il mai cititi o data.
La
Se spune ca bancul e sec si unii chiar au cerut explicatii suplimentare ca sa priceapa poanta. Mie nu mi se pare sec si am ras din prima si din a doua si chiar din a treia. Si mi-am dat seama ca simplitatea poantei bancului in cauza ascunde un mare secret.
Pe aceeasi filiera, zilele trecute am fost la inaugurarea unui birou de afaceri al unei tari europene. Ambianta eleganta, lume finuta, europarlamentari care credeau in viitorul european al Romaniei si care ne-au incurajat in lupta anticoruptie, a trebuit sa vorbesc in engleza chiar de la intrare si am continuat sa vorbesc sau sa ascult graiul lui Shakespeare cam tot timpul, cu pauze scurte. In toata aceasta mare de engleza, am remarcat logo-ul unei mari companii de aviatie: Aripile natiunii tale.
Am exclamat in gand, siderat, la fel ca soldatul lui Napoleon: Vorbesc romaneste! Compania in cauza va fi la un moment dat o optiune de luat in seama pentru romani, cand se va pune problema echiparii armatei cu noi aparate de zbor.
Va fi la fel ca in restul statelor din centrul si estul Europei care au intrat in NATO si Uniunea Europeana, unde autoritatile au avut de ales intre oferta
Dar faptul ca firma in cauza a avut inspiratia sa-si romanizeze logo-ul o asaza, intr-un mod subtil, in topul preferintelor mele personale: mi-au vorbit pe limba mea, tonul e prietenesc, cuvintele alese cu grija, mesajul este vag patriotic, atat cat trebuie.
In oglinda inversa, pe drum m-am lovit de o sumedenie de reclame ale companiilor romanesti, fiecare incercand sa ma convinga sa cumpar ceva, sa ma convinga ca produsul ei este cel mai bun. Folosind best, life, money si altele asemenea. M-am autoanalizat si am descoperit ca reclamele in cauza nu ma conving.
Nu este un punct de vedere apropiat de cel al unui cunoscut senator, initiatorul unei legi care a iscat nu cu mult timp in urma mari discutii in societate, e vorba de drumul dintre mesaj si sufletul celui ce il receptioneaza. Cred ca ma mai incadrez inca in acea zona de interes pentru creatorii de publicitate si poate ca modul meu de a receptiona mesajele nu este singular.
Si daca pot sa injur in romaneste o jumatate de ora fara sa ma repet, iar un sfert de ora cel injurat nici macar nu isi poate da seama de asta, atunci de ce sa folosesc f…k? Mai bine in romaneste, macar asa, ca exercitiu intelectual…
In aceeasi zona cosmopolita as mai aseza un aspect, cel al viitorului publicatiilor pe hartie in lupta cu internetul si modul rapid in care ajunge informatia la consumator in mediul electronic.
Ziarele au tendinta de a deveni din ce in ce mai mici (Arghezi a fost un vizionar in felul lui, cu Biletele de papagal), informatia tiparita se scurteaza si se pierde in tonuri brute de alb si negru, nuantele de gri, de analiza, lipsesc din ce in ce mai des. In plus, internetul mai ascunde si motive de enervare, de care am devenit constient cu ceva timp in urma – este vorba tot de mesajele publicitare. In presa tiparita ocolesc reclamele daca nu ma intereseaza sau le studiez daca sunt tentante.
In zona electronica mi se vara in ochi sau imi sparg urechile: vrooouuummmm-uri prelungi care vor sa ma convinga de calitatile nu stiu carei masini, mesaje care se labarteaza pe jumatate de ecran, acoperind exact ceea ce ma intereseaza si care nu au bunul-simt sa dispara nici macar dupa cele 10 – 15 secunde de surpriza, mai nou apar fierastraie virtuale care imi decupeaza o bucata buna din site, facand loc produsului promovat.
Spre deosebire de ziare, aici nu prea am optiuni, trebuie sa indur acest asalt, dar rezultatul nu mi se pare funny, chiar daca ideile ca atare sunt, nimic de zis.
Asa ca socotiti-ma inapoiat, dar eu tot cu batrana hartie si fara vrooouuummmm-uri si tot pe romaneste.
-
Adio, dar raman cu tine!
Ne separam veniturile si cheltuielile, dar traim impreuna.
Nu poti sa ajungi in paradis fara sa mori intai, descrie cat se poate de plastic Jan Veskrna, country manager al CEZ Romania, motivul pentru care compania pe care o conduce a preferat sa incheie anul trecut fara profit in Romania, dar sa-si asigure o pozitionare care sa-i permita sa bifeze in acest an un proces pentru care directiva europeana 54/2004 stabileste luna iulie 2007 ca termen limita.
Separarea activitatii comerciale (furnizarea energiei si a gazului este liberalizata si impartita de mai multi jucatori pe piata liberalizata) de cea reglementata (distributia este un monopol al companiei care opereaza intr-o anumita zona si se desfasoara dupa regulile si tarifele stabilite de stat prin Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei – ANRE) a fost numita pe scurt unboundling de britanici, care au fost si pionierii acestui gen de proces in anii 90.
Restul Europei s-a apucat de unboundling dupa directiva din 2004, care lasa trei ani de gratie companiilor din toate tarile pentru a rezolva acest proces.
Compania noastra va face demersuri in vederea optimizarii costurilor interne pentru a putea oferi cel mai bun pret consumatorilor, spun oficialii companiei Distrigaz Sud, detinute in proportie majoritara de francezii de la Gaz de France. Bunele lor intentii sunt legate de faptul ca, pe langa un 2005 extrem de agitat pentru companiile de distributie gaze (anul trecut, consumatorii au platit un pret usor mai ridicat pentru gaze, in timp ce companiile au achizitionat gazul la preturi in crestere abrupta), acestea sunt mult mai putin dispuse la costuri suplimentare, pe care, pana la urma, nu le-au solicitat.
Asadar, aceste costuri vor fi puse laolalta alaturi de investitiile pentru retele, iar ce nu va fi recunoscut de stat (adica ce este subventionat) va aparea intr-o masura mai mica sau mai mare pe facturile consumatorilor.
Costurile pentru realizarea acestui proces nu au fost inca masurate de companiile romanesti de distributie, care inca analizeaza impreuna cu firmele de consultanta cea mai buna varianta. Insa CEZ Romania are ca exemplu compania-mama, CEZ Group, care a implementat deja acest proces la companiile de distributie din Cehia, unde procesul a costat aproximativ 10 milioane de euro/companie.
60-70% din aceasta suma reprezinta sistemele informatice prin care compania trebuie sa isi separe sistemele de gestiune si mai ales bazele de date cu clienti, in care trebuie sa existe acele ziduri chinezesti sau nivele de acces, deoarece, de exemplu, clientii companiei de distributie nu trebuie sa fie accesati de compania de furnizare, care are interese comerciale, explica Adrian Borotea, manager de proiect unboundling si corporate affairs manager al CEZ Romania.
Alte costuri vor deriva din reevaluarea activelor, transferarea acestora intre noile companii, dar si din schimbarile de personal: oamenii va trebui sa fie mutati dintr-o companie in alta, transfer care va presupune si o echipa de management pentru fiecare companie.
Daca pentru companiile de distributie privatizate, unboundling se traduce prin echipe de consilieri, bani pusi deoparte si presiuni asupra ANRE de a grabi procesul de finisare a legislatiei necesare, pentru cele patru companii de distributie care inca se afla la stat strategia nu a fost inca definitivata.
Mai precis, pentru Electrica Muntenia Sud actionarul majoritar nici nu se gandeste sa se apuce de acest proces (privatizarea se va termina in doua luni, iar Ministerul Economiei va lasa placerea acestui proces castigatorului), iar pentru celelalte trei va fi definitivata o strategie in urmatoarele saptamani, dupa cum au declarat BUSINESS Magazin oficiali ai Electrica.
Principala temere a companiilor este ca ANRE nu va pune la timp la punct legislatia. Aceasta temere umbreste principalul scop al acestui proces, si anume ca liberalizarea pietei sa se poata desfasura fara ca unele companii de furnizare sa fie favorizate.
-
Unboundling in pasi marunti
Procesul de separare a activitatilor presupune patru momente prin care trebuie sa treaca toate cele 10 companii de distributie din
1 juridica si organizationala: pentru ca atat costurile, cat si veniturile si profiturile sa poata fi evaluate separat
2 o structura organizatorica noua: management separat pentru cele doua companii si o structura de holding
3 compania de distributie va trebui sa opereze independent, sa isi faca singura investitiile din veniturile proprii
4 separarea contabila si a bazelor de date
-
Unde dai si unde crapa
Frecandu-si mainile de bucurie, pesedistii s-au grabit sa vanda pielea ursului din padure. Conflictul deschis din Alianta D.A. nu va sufla in panzele pleostite ale PSD, dupa cum lasa sa se inteleaga, increzator, Mircea Geoana. Dimpotriva.
Nu-i bai, isi va fi spus, ardeleneste, Vasile Dancu, strategul partidului, vazand ultimul conflict dintre PNL si PD declansat de scandalul din CNSAS si accentuat ulterior prin declaratiile fierbinti ale presedintelui Basescu. De-acum, macar, stim un lucru sigur: Alianta, precum mortul, de la groapa nu se mai intoarce. In perioada urmatoare, atat liberalii, cat si pedistii vor incerca si mai abitir sa se repozitioneze in optiunile electorale, iar asta nu se poate traduce decat printr-un singur lucru: o perpetua galceava, o neintrerupta aratare cu degetul a celuilalt si, implicit, un guvern atarnat in pioneze. PSD-ului nu-i mai ramane decat sa se plaseze, strategic, pe linia de fractura si, la fel ca pe vremea CDR, sa astepte cresterea de la sine in sondaje in spatiul ramas liber prin distantarea celor doi.
Calculul ar fi bun daca n-ar fi gresit. Politica din ziua de azi nu mai seamana cu cea de la mijlocul anilor 90, dupa cum nici fizica newtoniana nu mai seamana cu teoria stringurilor (corzilor) din fizica moderna. Pe vremea lui
Asa si cu politica. Dupa cum in fizica moderna omul care trece prin pereti a incetat a mai fi o fictiune, in politica de astazi, cand doi se cearta, nu mai castiga cu necesitate al treilea. Intelepciunea populara e pusa zilele acestea la grea incercare.
De aceea, nu ma refer acum la teoria clasica, conform careia dezamagitii se vor indrepta automat spre partidele populiste, gen PRM sau PNG. Desi nici acest fenomen nu trebuie minimalizat, impactul sau pentru PSD nu e chiar ingrijorator, aceste pierderi impartindu-se, relativ echilibrat, cu partidele aflate in prezent la putere. Pericolul cel mare vine acum din destramarea, in circumstante speciale, a Aliantei D.A.
Spre deosebire de scandalurile din perioada CDR, lipsite de prea multa noima, scandalul din Alianta a devenit unul foarte clar structurat, intre corupti (PNL) si securisti (PD).
Episodul CNSAS nu a facut decat sa intareasca aceste tuse (oricum deja prea groase pentru gustul meu, dar asta e – de gustibus non disputandum). In doar cateva zile, PD a reusit performanta de a-si pierde un segment important calitativ, daca nu cantitativ, din electorat: acei sustinatori negri in cerul gurii, ce refuza sa traiasca doar cu paine, incapatanandu-se sa ceara dreptate nu doar pentru nedreptatile de azi, ci si pentru cele de ieri; un electorat mai ciudat dupa toate definitiile, pe care nici Basescu si nici Boc nu par capabili a-l intelege; un electorat care nu va uita episodul Turianu cu una, cu doua, in ciuda giumbuslucurilor prezidentiale gen comisia coordonata de catre Vladimir Tismaneanu pentru stabilirea culpei comuniste.
De aici si pericolul pentru PSD. In clipa in care PD va realiza ca nu mai are ce pierde, ca acest electorat nu mai poate fi recastigat oricate eforturi de imagine ar mai face in acest sens, intregul sau discurs politic va suferi o modificare radicala. Ceea ce nu stie inca PSD au aflat-o puscasii marini la
Renuntand la capacitarea elitelor, atat PD cat si presedintele Basescu vor focaliza cu precadere pe electoratul sensibil la mesajele populiste. Cu alte cuvinte, electora-tului PSD in varianta Iliescu, atat pe stil vechi, cat si pe stil nou.
Primele semne s-au vazut deja saptamana trecuta, cand (surpriza!) atat Boc cat si Basescu au accentuat ideea unei agende reale a populatiei: pensii, medicamente, inundatii etc. Mesajul subliminal e limpede: exista o agenda reala, care tine de foame, si una inchipuita, care are de-a face cu nostalgicii depasiti de timp (partea interesanta fiind ca o parte din acei nostalgici care l-au huiduit pe Basescu saptamana trecuta sa aiba doar vreo douazeci de ani – v-am avertizat ca vorbim aici despre un electorat atipic). Adevarul, precum dragostea, crede presedintele, trece pentru toata lumea mai intai prin stomac.
In 2004, mesajul subliminal al PSD a fost ceva de genul: vom fi fiind noi corupti, dar la guvernare ne-am dovedit eficienti. Viitorul mesaj PD va fi usurel modificat: vom fi fiind noi «securisti», dar macar nu suntem «corupti», iar la guvernare ne-am dovedit mai eficienti. Sincer, ma indoiesc ca electoratul PSD va fi capabil sa discearna asemenea nuante si ca va rezista, prin urmare, cantecelor de sirena lansate de catre PD.
Prin urmare, batalia electorala ce va urma are toate sansele sa fie una triangulata intre PNL, PD si PSD. Scapa cine poate. Pohta ce-am pohtit.
P.S.: Ca material didactic, le recomand tuturor strategilor de imagine ale celor trei partide o revizionare a clasicului western Bunul, Raul si Uratul la care faceam referire in urma cu doar cateva saptamani. Pentru a le mentine curiozitatea treaza, le spun doar atat: in ciuda aparentelor si a suspansului, lupta n-a fost intru totul dreapta.
-
Atitudinea Cobain
Fiecare dintre noi este marcat, mai mult sau mai putin discret, dar decisiv, de muzica pe care o asculta in adolescenta. Fiecare generatie isi are obsesiile sale. Muzica din liceu ne lasa in suflete o matrice sentimentala si chiar un soi de filozofie de viata, mult mai consistente decat ne-am astepta.
Fiecare isi alege ce doreste din idolul sau. Ii traduce atitudinea cum poate, dupa cum il lasa varsta, sexul, educatia, IQ-ul. Nirvana era atat de altceva incat a durat ceva timp pana sa ne obisnuim cu noul stil, cu noua atitudine. Era un amestec incredibil de candoare, ingenuitate si duritate cum nu s-a mai vazut. Era un soi de revolta a tipului fara fizic impresionant, fara mari excentricitati, fara tatuaje, piercinguri spectaculoase, impotriva unui establishment al rockului deja prea isteric sau prea comercializat.
Anii 80 aduceau in fata mai ales baieti cu parul facut permanent, cu gaturile facute praf de chiote penibile, cu versuri rele, diavolesti, luciferice, cu scene impresionante incarcate de coregrafi baroci, cu pantaloni de piele stransi pe picior.
Si, dintr-o data (nu chiar brusc, au mai fost precursori, dar asa le vezi in liceu), a aparut un tip blond cu parul lipit de cap si retezat anapoda, pirpiriu, cu o privire teribila, care canta despre violente simple, intime, numai bune de sucit milioane de capete. Cobain a fost modelul de erou antierou al generatiei noastre. A sters pe jos cu o intreaga imagine a starului rock infiorator excentric, mega-macho, demonstrand ca poti fi mult mai agresiv cand esti autentic.
Afla ce muzica ii irita cel mai tare pe parintii tai si s-ar putea sa-ti afli idolul. Ascultam in liceu toate nebuniile pamantului, cu un sunet mult mai dur (Sepultura, Pantera etc.); niciodata parintii mei n-au fost ingrijorati. Singura voce care le producea angoase (doar atunci ma rugau sa dau muzica incet) era cea a lui Cobain, tocmai pentru ca era complet altfel. Intuiau, cu alte cuvinte, influenta pe care o astfel de schimbare o opera in creierul meu si al colegilor de scoala.
In fond, marea revolutie a lui Cobain a fost aceea de a imbina incredibil maxima agresivitate cu maxima pasivitate. Pe scena, un pasaj extrem de melodios se putea termina cu o chitara infipta intr-o boxa sau cu un raget disperat al lui Kurt care nu mai avea nimic de-a face cu demonstrativismele rockului obisnuit. In mai toate interviurile pe care le-a dat si-a afirmat furia impotriva propriului statut de star – si nu era o simpla retorica. A luptat cu furie sa invinga idolatriile stupide din industria muzicala. Si poate cel mai bun exemplu de melanj incredibil de agresiv si digresiv, de pasiune si blazare e melodia Rape me, cu versuri precum: Rape me, my friend, rape me, again, hate me, my friend, hate me again.
Rezultatul? Cultivarea unui anumit tip de blazare combinata cu agresivitatea specifica nepasarii in mintile multora dintre noi, cei din generatia Cobain. Stiu, sociologii vor spune ca lucrurile nu se petrec atat de simplu. Voi incerca sa aduc o oarecare explicatie. A existat o generatie Piata Universitatii, au fost oamenii care au vrut si au crezut ca pot lupta direct cu un trecut prea apasator prin prezenta lui. A fost generatia exasperata de Iliescu si tot ce-a insemnat el. S-a dezvoltat o generatie cu un discurs pu-blic direct, doritor de schimbare, sunt oamenii care au acum in jur de 40 de ani si care au trait cele mai mari iluzii si deziluzii din ultima jumatate de secol.
I-a urmat, cred, o generatie mult mai blazata, mai exasperant indiferenta la toate luptele, generatia dintre 20 si 30 de ani acum, care este subminanta mai ales prin pragmatismul si, uneori, cinismul ei. Sunt tinerii care nu mai cred in eroizarile inutile, care cred exclusiv in destinul individual. Ei sunt capabili sa revolutioneze altfel. Nu o sa fac acum antiteze stupide intre generatia Piata Universi-tatii si generatia post-Universitatii (generatia Cobain, de ce nu?). Dar exista clar o opozitie intre romantismul, naivitatea, ingenuitatea celor dintai si individualismul, blazarea, pragmatismul celui de-al doilea val tineresc postrevolutionar.
O imagine din Paris Match mi-a ramas intiparita ca un soi de emblema a acestei noi sensibilitati. Era o fotografie facuta in mijlocul ultimelor revolte din Franta. Politisti cu scuturi, gaze lacrimogene, vitrine sparte, masini rasturnate si, in mijlocul imaginii, doi tineri care se sarutau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Asa as traduce si eu spiritul generatiei Cobain: complet imprevizibila, surprinzatoare, dar si dezamagitoare uneori prin iresponsabilitate. Cine spune despre Cobain ca a fost un mare romantic, ca a fost un mare spirit rock, nu intelege nimic. Cobain s-a dorit victima, intuind marea schimbare care se producea in jurul sau: eroii noi erau tocmai victimele sistemelor de tot felul, resemnatii. A poetizat indiferenta si dorinta de nimic, de revolta pur individuala in cadrul unei generatii. Si a concretizat spiritul imprevizibil cu un gest tragic acum 12 ani.
-
Gard inalt si poarta mare
Deocamdata, nici propunerea presedintelui Bush de a permite celor 11 milioane de imigranti ilegali sa stea temporar cu vize de munca, nici cea mai radicala contrapropunere a republicanilor, care se preocupa doar de securitatea frontierelor, nu ma satisfac. Avem nevoie de o combinatie intre cele doua – o combinatie care sa mentina
In primul rand, lumea se aplatizeaza si, ca urmare, din ce in ce mai multi oameni de pe tot globul au acces la aceleasi unelte tehnologice pentru inovare si antreprenoriat. Intr-o asemenea lume, chiar conteaza unde e concentrata inovatia – pentru ca acolo se vor afla, pentru orice companie, cel mai bun management, cea mai buna cercetare si cele mai bune slujbe in vanzari.
Datorita puternic inradacinatei sale culturi de imigratie, SUA au un avantaj urias intr-o astfel de lume. Daca suntem destepti, putem inca – mai mult decat oricare alta
Am trecut de la Epoca Fierului la Epoca Industriei, la Epoca Informatiei si la Epoca Talentului si tarile care vor face mai simpla atragerea de talent uman vor avea azi un avantaj distinct. A incercat cineva sa devina cetatean elvetian in ultima vreme? Nu-i chiar asa de usor – si totodata nu-i un accident ca cel mai celebru produs al Elvetiei este ceasul cu cuc.
In al doilea rand, un aflux gradual de imigranti mentine societatea flexibila si competitiva. In aceasta lume plata, mai multi oameni ca oricand pot manipula tehnologia. Asa ca orice poate fi facut – orice permite si potenteaza tehnologiile de azi – va fi facut de cineva, candva. Singura intrebare este daca va fi facut de tine sau iti va fi facut tie. Cu cat societatea ta e mai deschisa la noi oameni si noi idei, cu atat mai multe lucruri vor fi facute de tine si nu iti vor fi facute tie de altii.
Nu ar trebui sa le spunem bun venit doar imigrantilor cu studii, ci si muncitorilor – nu numai pentru ca avem nevoie de lucratori manuali, ci pentru ca ei aduc o energie importanta. Dupa cum ii place antreprenorului indiano-american Vivek Paul sa spuna: Insasi decizia de a lasa in urma propria ta societate este o factor intens de motivare. Chiar daca esti doctor sau gradinar, ai o puternica motivatie sa reusesti.
Avem nevoie de acel aflux de energie graduala, in special acum, cand
O amnistie pentru cei 11-12 milioane de imigranti ilegali aflati deja aici cu greu poate fi considerata ideala. Ar recompensa comportamentul ilegal. Dar de vreme ce n-o sa-i deportam pe toti, o versiune a legii propuse de Arlen Specter (senator republican – n.r.) pare solutia potrivita de urmat: imigrantii ilegali care erau in SUA inainte de 7 ianuarie 2004 ar putea aplica pentru vize de lucru de trei ani, reinnoibile o singura data, daca aplicantul plateste o amenda de 1.000 de dolari si trece de o investigatie amanuntita. Dupa sase ani, daca imigrantul a invatat suficienta engleza si a platit inca o amenda de 1.000 de dolari plus taxele din urma, el sau ea ar putea incepe sa aplice pentru cetatenie.
Dar pentru ca sunt puternic in favoarea imigratiei, sunt de acord si cu un gard inalt – daca nu unul fizic, atunci macar un card de identitate national imposibil de falsificat, pentru fiecare american, fara de care sa nu te poti angaja legal sau nu poti avea acces la serviciile guvernamentale. Nu vom putea pastra o majoritate favorabila imigratiei fle-xibile daca nu ne putem controla granitele.
Gardurile solide fac politica de imigratie solida. Gardurile ii fac pe oameni sa se simta mai in siguranta si sa fie mai capabili sa cantareasca aceasta problema cu calm. Granitele poroase ii potenteaza doar pe demagogii anti-imigratie, precum rusinosul CNN, care tabloidizeaza intreaga dezbatere.
Mai avem nevoie sa controlam influxul de imigranti pentru ca un subprodus al aplatizarii lumii este ca multe slujbe decente in fabrici modeste, pana de curand disponibile oricui cu o diploma de liceu sau mai putin, sunt acum pe cale de disparitie.
Dupa cum noteaza Dan Pink in cartea lui O minte cu totul noua, multe dintre acele slujbe pot fi acum facute de un calculator mai rapid sau de un muncitor chinez mai ieftin. Prin urmare, nu putem sa ne extindem la nesfarsit plaja de munca manuala fara sa condamnam oamenii la acest rezultat modest, in special pe cei de culoare, adica la un viitor de salarii in scadere sau somaj. Asta va avea consecinte sociale teribile.
Pentru toate aceste motive eu evaluez orice propunere privind imigratia cu doua intrebari: Ofera un gard adevarat? Ofera o poarta adevarata?
Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.
Traducere de Mihai Mitrica
* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii
* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times
* Copyright 2006 New York Times News Service
-
Nu ati fost in staresa faceti bine, macarnu faceti rau!
Viitorii parlamentari si ministri, indiferent de culoarea coalitiei din care fac parte, va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica.
Din discutiile pe care le-am avut in ultimele luni cu oamenii de afaceri si managerii din Romania, rezultatul alegerilor nu parea a fi una din preocuparile lor majore. Imi este oarecum indiferent cine castiga: tara merge spre Uniunea Europeana, la fel si afacerile, influenta statului in economie a scazut mult.
La cum arata acum Romania, cei care vor avea puterea pot influenta negativ economia doar daca fac gafe majore, nu din rea vointa, a fost parerea majoritatii. La ora cand scriu acest editorial un singur lucru este clar: oamenii de afaceri au devenit cat se poate de interesati de rezultatul alegerilor, care este exact cum nu si l-au dorit, adica foarte echilibrat. Potrivit rezultatelor partiale, Uniunea PSD plus PUR are un avans de doar 2-3 procente in fata Aliantei D.A.
Daca echilibrul se pastreaza pana la final, ceea ce este destul de probabil, Romania va deveni in urmatoarele saptamani scena unor negocieri pentru formarea coalitiei de guvernare care se pot incheia cu orice fel de rezultate.
Indiferent insa de acestea, este aproape cert ca viitorul guvern nu va mai avea nici pe departe puterea si viteza de executie a celui din ultimii patru ani. Aceasta va insemna practic disparitia ordonantei de urgenta din vocabularul ministrilor grabiti si aparitia pe scena Legislativului a unei noi stele: Parlamentul. Majoritatea propunerilor legislative vor trebui sa ajunga in Senat si Camera Deputatilor in lipsa unei coalitii bine definite care sa se regaseasca in guvern si sa aiba certitudinea ca ordonanta de urgenta va deveni lege odata ajunsa in Parlament.
Nimic rau in asta, ati putea spune. In fond, este normal, chiar dupa regulile europene, ca Parlamentul sa fie principala forta legislativa, nu Guvernul, precum in ultimii 15 ani. Adevarat, insa asta doar din punct de vedere teoretic in Romania. In conditiile in care locurile in Parlament au fost principala moneda de schimb pentru clientela politica, Romania nu numai ca are un Legislativ nefunctional ci si, mai grav, incompetent.
Daca vreti sa va convingeti, nu va ramane decat sa va amintiti de retinerea cu care probabil multi dintre dumneavoastra ati citit numele oamenilor propusi pentru Senat sau Camera Deputatilor de oricare dintre formatiunile politice cu care ati votat. Daca Parlamentul va avea in urmatorii patru ani chipul meschin si schimonosit de interese de grup pe care l-a aratat pana acum, nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla cu investitorul strain care va solicita o mica modificare legislativa pentru a face o fabrica de cateva sute de milioane de euro.
Nu culoarea aliantelor va conta asadar pentru oamenii de afaceri, ci masura in care ele vor reusi sa depaseasca orgoliile si sa nu sufoce un mediu de business care abia a inceput sa respire.
Viitorii parlamentari si ministri va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica. Ca dublarea salariilor pe care au promis-o, fara exceptie, nu va veni de la ei, ci de la companiile private. Ca acea crestere economica cu care se lauda sau, eventual, se vor lauda va fi adusa tot de companiile private. Ca majorarile de pensii promise vor fi suportate din contributiile aduse, din nou, de companiile private.
Integrare, predictibilitate legislativa, relaxare fiscala si mai ales STABILITATE trebuie sa fie cuvintele de ordine ale viitoarei puteri, indiferent care va fi ea.
Daca vor uita macar o clipa acest lucru, Romania risca sa piarda o oportunitate in fata careia se afla mai degraba datorita conjuncturii, nu dibaciei conducatorilor sai. Si daca nu au reusit sa faca prea mult bine, politicienii au acum OBLIGATIA de a nu face rau.
-
Dobanda de interventie, doar pentru specialisti
Scaderea in cascada, in timp, a dobanzii de interventie a BNR nu va duce automat la reducerea dobanzilor pe piata bancara. Daca si Nicolae Danila, presedintele BCR, cea mai mare banca de pe piata, care da tonul in sistem, spune acest lucru, atunci sunt slabe sperante sa vedem prea curand o ieftinire a creditelor in lei.
Parca este un indemn direct catre clienti: daca vreti bani mai ieftini, luati credite in valuta. Leul aproape ca nu mai conteaza cand e vorba de imprumuturi si, vorba unui coleg de-al meu, ce rost mai are sa tinem leul, nu mai bine il inlocuim cu euro?.
Asa este, dar leul conteaza pe partea cealalta, la plasamente, si aduce castiguri frumoase. Pe langa faptul ca dobanzile la euro sunt la jumatate fata de cele la lei, aprecierea puternica a monedei nationale si din punct de vedere nominal face ca imprumuturile in valuta sa fie un soi de dar de Mos Craciun.
Peste 70% din imprumuturile acordate sunt in valuta, deci sunt multi cei care pot spune un sincer multumesc. In sase luni, Banca Nationala a redus treptat dobanda de interventie de la 21,25% la 17,75% pe an. Ca efect, bancile au coborat mai mult dobanzile la depozite, iar la credite reducerile mai pot astepta, pentru ca nu vine nimeni din spate care sa fure clientii. Si oricum clientii mari, care pot sa bata cu pumnul in masa, au dobanzi preferentiale, altele decat cele anuntate oficial de banca.
Liberalizarea integrala a contului de capital din primavara anului viitor prinde Banca Nationala cu garda deschisa. Dobanzile sunt sus, inflatia nu vrea sa adoarma, iar intrarile de valuta produc dureri de cap. Iar cand se va deschide larg usa pentru investitorii straini, care cauta cele mai bune plasamente monetare, iar acestia vor intra in sistemul financiar romanesc printr-o simpla apasare de tasta, intrarile de valuta vor fi mult mai mari.
Se apreciaza ca imbunatatirea ratingului la nivel investitional acordat Romaniei va contribui la amplificarea investitiilor straine directe si de portofoliu, ceea ce va conduce la consolidarea tendintei de apreciere a monedei nationale, in conditiile inducerii in continuare de catre piata a unei variabilitati manifeste a cursului de schimb al leului, spune BNR.
Banca Nationala incearca acum sa scada rapid dobanzile la lei, fara a reinflama prea mult inflatia, pentru a mai taia din castigul bun care se obtine pe piata romaneasca prin plasarea fondurilor fie in depozite bancare, fie in titluri de stat. Iar ceea ce s-a sacrificat a fost cursul.
Dupa cateva zile de stupoare, lumea a inceput deja sa se obisnuiasca cu noile valori ale euro si ale dolarului. Mai mirati vor fi romanii care lucreaza in strainatate – care sunt cei mai mari investitori in Romania – cand vor veni de sarbatori acasa si vor schimba euro la curs mai jos decat cel de anul trecut sau dolarii la o rata de schimb identica cu cea de acum trei ani.
BNR nu poate cobori dobanda de interventie chiar atat de mult pana in primavara, astfel incat sa injumatateasca castigul care se obtine pe piata monetara. Dar poata jongla pe curs, astfel incat ce se castiga din dobanda mare la lei sa se piarda datorita fluctuatiilor mari de curs. Este un joc periculos, care poate duce euro intr-o zi la 36.000 de lei, iar peste o luna poate sa urce la 39.000 de lei, iar apoi sa scada la 37.000 de lei.
Pentru firme si populatie va fi un joc de neinteles, care le va aduce frustrare si pierderi. In schimb pentru speculatori va fi un bun prilej de a face bani daca vor intui miscarile de curs, asta in cazul in care nu vor face chiar ei piata, alaturi de banci.
Cristian Hostiuc este redactor-sef la Ziarul Financiar.
-
Un ochi rade, altul plange
Victoria PSD-ului in aceste alegeri se poate dovedi dificil de gestionat.
Alegeri frustrante – iata o sintagma asupra careia majoritatea actorilor politici pot cadea, in aceste zile, de acord. O sintagma consensuala, ca sa zicem asa – poate singura. In mod normal, odata procesul electoral incheiat, participantii se impart in doua categorii mari si late: invinsi si invingatori; fericitii si dezamagitii. De aceasta data, insa, rezultatele n-au mai fost atat de clare – nici invingatorii nu s-au putut bucura cumsecade si nici invinsii nu au abandonat ultima licarire de speranta. Victoria nu este confortabila, si nici infrangerea fara drept de apel.
La ora la care scriu aceste randuri, nu se cunosc inca rezultatele finale. Din ceea ce se cunoaste, insa, un lucru e sigur – si anume ca nimic nu e sigur. Guvernul sta, inca, sub semnul intrebarii. Calculele ne indica, dupa toate probabilitatile, un guvern minoritar condus de PSD plus PUR, alaturi de UDMR.
Din cauza reducerii procentului de voturi ramase pentru redistribuire, in jur de 6-8 procente, posibila coalitie guvernamentala va avea sprijinul a doar 47-49% din numarul total de parlamentari. Ramane, de buna seama, posibilitatea racolarii, mai mult sau mai putin oficiale, a altor parlamentari – cum ar fi reprezentantii minoritatilor. Chiar si in conditiile celui mai optimist scenariu insa, vom avea parte doar de o coalitie pe muchie de cutit, obligata sa supravietuiasca pentru patru ani cu sabia unei opozitii extrem de puternice deasupra capului.
Si nu vor fi ani usori. Apropierea datei de acceptare in Uniunea Europeana aduce cu ea deopotriva avantaje si dezavantaje. Pe de o parte, PSD va fi nevoit sa-si duca la bun sfarsit promisiunile sociale, facute cu generozitate, pe ultima suta de metri a campaniei electorale. Pe de alta parte, va fi nevoit sa indeplineasca exigentele economice legate de intrarea in UE.
Balansarea celor doua cerinte va necesita o echilibristica extrem de dificila in conditiile actualelor constrangeri bugetare, cresterii nemultumirii populare si unei opozitii agresive. Parlamentul va deveni campul unei lupte politice extrem de stranse, in care fiecare tabara va incerca sa-i fure celeilalte cei cativa pioni necesari pentru a-si tine in sah adversarul (si, eventual, pentru a-i da mat). Din aceasta perspectiva, cei 32 de parlamentari PUR, oferiti cadou partidului lui Dan Voiculescu, vor incepe sa reprezinte o serioasa sursa de neliniste pentru PSD, fidelizarea acestora devenind o problema de o importanta cruciala. La randul sau, Alianta D.A., vazandu-si visele parlamentare spulberate, va incerca tot posibilul pentru a-si salva ultimul as din maneca: Traian Basescu va incerca minimalizarea pierderilor Aliantei, prin castigarea alegerilor prezidentiale.
Scenariul nu este cu totul utopic, in conditiile in care atat de multi simpatizanti UDMR, cat si dintre cei ai PRM, il pot prefera – din motive diferite – pe Basescu in locul lui Nastase. Daca scenariul coabitarii se adevereste, Alianta va avea un ditamai cuiul infipt in talpa guvernarii PSD. Profitand de statutul ambiguu al republicii semi-prezidentiale, Basescu ar putea, pe de o parte, sanctiona fiecare greseala sau exces al guvernarii PSD, dintr-o pozitie mai buna decat orice parlamentar al opozitiei. Pe de alta parte, orice eventual succes al guvernarii va fi nevoit sa-si imparta capitalul de imagine cu presedintele in exercitiu.
Indiferent, insa, de rezultatul scrutinului prezidential, este de asteptat ca Alianta D.A. sa se mobilizeze, de aceasta data exemplar, pe perioada in care se va afla in opozitie. Ideea ca se afla acum atat de aproape de accederea la putere va scoate din amortire o forta parlamentara altminteri mai mult adormita, iar apropierea de UE va reprezenta o motivatie in plus. In aceasta conjunctura, posibilitatea de a avea parte de alegeri anticipate – si asta chiar inainte de 1 ianuarie 2007 – e mai mult decat teoretica. Si atunci partidul care va conduce mult asteptata intrare a Romaniei in Europa ar putea fi altul. Nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.
Multi se vor plange, argumentand ca o putere fragila, nesigura, e o putere ineficienta, cu parghii decizionale slabite. Argumentul eficientei, insa, nu face parte din logica politicului.
Altminteri, cea mai eficienta putere ar fi puterea dictatoriala. Daca vrem sa fim pregatiti pentru a face fata intrarii in Uniunea Europeana, e bine sa ne antrenam inca de pe acum la mersul pe sarma, cu vantul din fata. Iata de ce, oricat de frustrante li se vor fi parut unora, aceste alegeri au fost, cel putin in egala masura, mai degraba benefice.