BusinessMagazin

Category: Actualitate

Citește ultimele știri din domeniul afacerilor și din politică, din România dar și internaționale – rămâi la curent cu cele mai importante evenimente ale momentului.

  • PIATA INGRASAMINTELOR

    Industria romaneasca a ingrasamintelor chimice e la un moment de rascruce. Are cateva plusuri, dar si multe minusuri, care nu au fost rezolvate din timp si ameninta sa-i impinga spre faliment pe cativa dintre producatorii traditionali.

     

    PUNCTE TARI: Capacitatile existente pot acoperi necesarul intern, dar si cererea externa; forta de munca ieftina si calificata.

     

    AMENINTARI: Tehnologie cu un grad destul de accentuat de  uzura fizica si  morala (exceptie fac Azomures si Amonil); competitivitate a exporturilor romanesti amenintata de cresterea pretului la gaze si energie, in comparatie cu principalii concurenti de pe piata Rusiei, Ucrainei sau Belarus; concurenta crescuta pe piata comunitara; obligativitatea respectarii reglementarilor tehnice si a standardelor europene; liberalizarea totala a comertului cu tarile UE.

     

    OPORTUNITATI: Cresterea pietei interne (integrarea ar putea resuscita agricultura); cresterea cererii mondiale; ajutorul financiar substantial si nerambursabil oferit de Uniunea Europeana.

     

    PUNCTE SLABE: Industria ingrasamintelor chimice este una energofaga (35-80% consum de gaze naturale si energie); volumul mediu al investitiilor in ultimii ani este mic (2,5% din cifra anuala de afaceri); industria are un grad ridicat de poluare si cheltuieli mari pentru protectia mediului; producatorii agricoli au un potential financiar redus; preturile produselor nu sunt stabilite in functie de costurile de productie, ci sunt negociate in functie de piata de export; piata est-europeana este controlata de producatorii din Ucraina si Rusia, dar mai ales de cei din Orientul Mijlociu, unde pretul gazelor este mult mai scazut decat in Romania; stocarea ingrasamintelor pe termen lung presupune costuri mari.

  • CE BINE INCEPUSE 2005

    Pentru producatorii de ingrasaminte, rezultatele pentru primul trimestru nu erau proaste insa eliminarea subventiilor pentru gaze naturale le-a stricat socotelile.

     

    AZOMURES: A obtinut de la inceputul anului un profit estimat la 5 milioane de dolari (aproximativ 13,8 milioane de lei).

     

    AMONIL: A avut pe primul trimestru o cifra de afaceri de 19,4 milioane de euro, mai mare cu 11% fata de 2004.

     

    DOLJCHIM: A produs in primul trimestru din 2005 circa 245.000 de tone de ingrasaminte, cu 20% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar  vanzarile au fost mai mari cu 29% decat in primul trimestru al 2004, ajungand la 570.000 de tone.

     

    Numarul angajatilor care urmeaza a fi concediati in cazul inchiderii combinatelor Amonil, Sofert si Azomures

     

     

    CAZUL AZOMURES

    Amonil Slobozia, Azomures Targu Mures, Doljchim Craiova, Oltchim Ramnicu Valcea si Sofert Bacau sunt principalii producatori pe piata romaneasca a productiei de ingrasaminte chimice. Deocamdata, Azomures detine 46% din piata, conform Nitrofosfor.

     

    BURSA: Actiunile Azomures sunt cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. Pretul mediu de tranzactionare in prima parte a anului a fost de 2.500 ROL/actiune. Pe 12 august, dupa stirea referitoare la inchiderea combinatului, actiunile Azomures au fost suspendate de la tranzactionare pentru cateva ore. Pretul unei actiuni inainte de suspendare era de 0,2130 RON si, dupa relistare, coborase pana la 0,1900 RON. Trendul descrescator a continuat  si saptamana trecuta. 

     

    PRIVATIZARE: Combinatul a fost vandut pe 24 decembrie 1997 pentru circa 48 de milioane de dolari. Transworld Fertilizers Holding S.A. (TFH) a cumparat astfel 50,998% din actiunile combinatului.

     

    MAJORARE: Ulterior, actionarii de la Transworld Fertilizers Holding au dobandit o participatie care a ajuns la 58%, in special prin majorari succesive de capital.

     

    MICI ACTIONARI: Broadhurst Investments Ltd. & Lindsell Enterprises Ltd., Hesket Enterprises Ltd. si  APAPS (7,6%).

  • ANALIZA: Cursa lichidarilor

    Trei combinate romanesti au intrat in linie dreapta intr-o cursa pe care sperau sa n-o parcurga niciodata: cea spre lichidare. Vina o dau pe MEC, care nu mai vrea sa masoare pretul gazelor naturale cu doua ocale. Asa ca falimentul e si o chestiune de timp, si de orgoliu. Dar chiar mai are acum vreo importanta cine inchide primul?

    Sufla vant de lichidare intr-un flanc al industriei ingrasamintelor chimice. Ultima si cea mai grea lovitura data unora dintre producatorii care altadata asigurau productii record la hectar a venit la 1 aprilie, cand gazul metan s-a scumpit cu 20% – asa ca discutiile despre planurile de relansare au fost inlocuite cu discutii despre lichidari cat se poate de eficiente, cu consecinte de altfel previzibile: injumatatirea productiei interne de ingrasaminte, inlocuirea ingrasamintelor romanesti cu ingrasaminte de import, cateva mii bune de someri.

    Cel putin trei mari combinate producatoare de ingrasaminte – Azomures, Amonil si Sofert – isi cantaresc acum, cu amaraciune, optiunile. Amonil, care planuia la inceputul anului investitii de 2,4 milioane de euro, se grabea sa anunte imediat dupa scumpirea gazului metan din aprilie ca isi va inceta productia, decizie care ar urma sa insemne si peste 900 de concedieri. Conducerea Amonil avea sa revina asupra deciziei – dar lunile care au urmat au aratat ca e vorba doar de o amanare. „Orice crestere a pretului la gaz metan ne duce pas cu pas catre inchiderea combinatului“, a declarat pentru BUSINESS Magazin directorul economic al combinatului de la Slobozia, Laurentiu Vlase, facand referire la alte asteptate scumpiri ale gazului.

     

    „Acum suntem chemati lunar sa negociem pretul la gaz. De  fapt, nu sa il negociem, ci sa fim anuntati cu cat a mai crescut“, spune oficialul Amonil.

     

    Luna aceasta, Amonil a cumparat gazul metan cu aproximativ 150 de dolari mia de metri cubi, asa ca a inceput din nou sa se se gandeasca la inchiderea combinatului. „Pana la sfarsitul lunii vom pregati un plan de disponibilizare pentru cei 950 de angajati si ne vom pregati de inchidere“, spune Vlase, care arata ca decizia e inevitabila, avand in vedere ca pretul de cost al gazului metan are o pondere de cel putin 50% in produsul finit. Cazurile cele mai nefericite sunt ureea, pentru care pretul este influentat in proportie de 70% de gazul metan, si amoniacul, in care contributia pretului gazului metan e de peste 90%.

     

    Mai la nord situatia e si mai albastra. Sofert Bacau a intrat pe pierderi inca din 2001, iar din martie anul acesta se afla in procedura de reorganizare judiciara. Pierderile din prima parte a anului – 26,5 milioane de euro – au fost mai mari decat activele, care sunt de doar 24,2 milioane de euro. „Nu vom avea incotro si probabil ca vom inchide combinatul“, a declarat pentru BUSINESS Magazin directorul economic al Sofert Bacau, Atena Ivanovici, care spune ca a incercat in zadar sa obtina, impreuna cu alti colegi din industrie, un pret preferential pentru gazul metan folosit pentru chimizare, nu pentru ardere – adica cu 30-40% mai mic.

     

    Propunerea a fost respinsa, Autoritatea Nationala de Reglementare a Gazelor Naturale (ANRGN) explicand ca legislatia nu permite preturi diferentiate in functie de destinatia consumului – deci nu se pune problema ca industria chimica sa beneficieze de un tratament preferential.

     

    Al treilea combinat pandit de perspectiva inchiderii, Azomures, amenintase la inceputul lunii – pentru a treia oara in acest an – ca la 28 august va inchide fabrica si va concedia circa 3.000 de muncitori. Codrut Seres, ministrul Economiei, n-a parut intimidat. „Nu vom mai subventiona aceasta industrie“, a declarat el pentru BUSINESS Magazin.

     

    Saptamana trecuta, actionarii turci de la Transworld Fertilizers Holding (TFH) au anuntat ca amanarea concedierilor colective inseamna pierderi de 2,4 milioane de dolari lunar si ca majorarea de 9,5% a salariilor prevazuta de Contractul Colectiv de Munca si solicitata de angajati inclusiv in instanta – alaturi de majorarea pretului la gaz metan – vor conduce, la sfarsitul anului financiar 2005, la pierderi de 14,3 miliarde de lei in locul unui profit asteptat de 23,8 miliarde de lei. AVAS, care detine 7,69% din capitalul social al Azomures, s-a pronuntat saptamana trecuta, inainte de termenul dat de proprietarii Azomures, impotriva inchiderii fabricii si s-a oferit chiar sa medieze conflictul dintre angajati si patronat.

     

    O mediere chiar a avut loc: Vasile Nistor, coordonatorul Departamentului pentru Dialog Social din guvern, spunea vinerea trecuta – dupa o discutie de sapte ore cu vicepresedintele CA, Yetchin Erman, si cu sindicalistii – ca situatia a fost deblocata si ca discutiile vor continua saptamana aceasta. Intelegerea ar viza o majorare de salarii de doar 2-3% pana in decembrie. „Nu pot sa-mi iau angajamente legate de pretul gazului metan. Cu reprezentantul acestora, un om inteligent, am negociat greu, am folosit chiar tertipuri turcesti pe care nu vi le pot spune, dar in final a spus «da»“, a declarat Nistor.

     

    Dar asta nu inseamna ca „subiectul Azomures„ a fost inchis: sindicalistii cred ca astfel de discutii nu au valoare juridica si ca atat timp cat nu se incheie un contract colectiv de munca prin care sa se prevada „si acordarea de tichete de masa, prime si altele“ nu vor considera situatia rezolvata.

     

    Oricum, epoca preturilor preferentiale e pe sfarsite. De la 1 ianuarie 2006, spune ministrul Seres, decizia privind fixarea preturilor la gazul metan e exclusiv in mana furnizorilor. In aceste conditii, verdictul proprietarilor Transworld Fertilizers Holding e unul singur: nu mai renteaza sa faci afaceri aici.

     

    Arata cele trei exemple de mai sus ca industria ingrasamintelor chimice din Romania isi da ultima suflare? Nu chiar. Exista, totusi, un combinat pentru care povestea cu scumpirea gazului metan e, cel putin deocamdata, o problema a altora: Oltchim Ramnicu Valcea. Aici nimeni nu protesteaza – e oarecum firesc, de vreme ce combinatul e inca al statului, iar in astfel de situatii performantele se judeca intr-un alt sistem de referinta decat in cel privat. Si, oricum, Oltchim are de rezolvat probleme mai importante decat pretul gazului metan: situatia juridica si contestatiile micilor actionari.

     

    Cazul Oltchim nu e singular: mai exista in Romania un combinat pentru care liberalizarea preturilor la gaz metan nu echivaleaza cu o catastrofa. Doljchim Craiova, companie membra a grupului Petrom, nici nu se gandeste sa inchida – face chiar planuri de extindere. „Are cu ce“, comenteaza printre dinti competitorii de pe piata.

     

    „Doljchim are ca principala sursa de materie prima productia Petrom de gaze naturale si detine, conform Nitrofosfor, o cota de piata de 35% din productia interna de ingrasaminte“, au declarat pentru BUSINESS Magazin reprezentantii Petrom. In aceste conditii, Doljchim isi propune nu doar sa reziste, ci sa creasca: „Pentru viitor, Doljchim va mentine productia de ingrasaminte si estimam o crestere anuala de 5% a cotei de piata“, spun reprezentantii Petrom.

     

    Avem, asadar, trei combinate care vorbesc despre lichidare si alte doua pentru care cresterea pretului gazului metan nu e neaparat un bilet catre lichidare. Ce s-ar intampla, totusi, daca Amonil, Sofert si Azomures ar decide ca merita sa faca eforturi pentru a supravietui? Decizia fireasca ar fi sa mentina productia – chiar si asa, cu costuri mari – si sa mareasca preturile, in speranta ca se va gasi cineva care sa le cumpere produsele. Insa intr-un astfel de scenariu, cei trei producatori ar ramane marginalizati atat pe piata interna, cat si pe cea externa – cu atat mai mult cu cat ingrasamintele de import nu sunt tocmai scumpe. „Daca facem asta, poate mai rezistam un timp pe piata interna, dar nu mai avem ce cauta la export“, crede Laurentiu Vlase de la Amonil.

     

    E drept, mare parte din ingrasamintele romanesti iau drumul exportului, dar asta nu inseamna ca pe pietele externe Romania e altceva decat un jucator minor, care „nu produce atat de mult incat sa influenteze preturile pe piata externa“, dupa cum spune Vlase. Producatorii romani „rezista greu pe piata externa, care este sinusoidala si isi modifica preturile de la saptamana la saptamana“, explica el. Norocul Romaniei pe pietele externe ar fi, crede oficialul de la Amonil, ca India si China „sunt concentrate sa  produca pentru piata interna – ca altfel ne-ar zapaci cu preturile lor“.

     

    Pana una-alta, comportamentul Indiei si Chinei e mana cereasca: producatorii romani de ingrasaminte reusesc sa exporte anual intre 70% si 90% din productie si pentru ca concurenta e suportabila, si pentru ca piata interna absoarbe prea putin. In Romania se consuma acum doar 15% din ingrasamintele si pesticidele consumate in 1990. „Pe piata interna mai mult livram decat vindem, mai precis facem stocuri la magazine si depozite. Se produce mult prea putin in agricultura romaneasca si taranul roman e mult prea sarac pentru a ne face planuri cu el“, spune Atena Ivanovici de la Sofert.

     

    Exista totusi vreo sansa pentru combinatele care se vad impinse sa-si inlocuiasca business plan-urile cu proiecte de lichidare?

     

    Ar fi, dar la nivel de ipoteze optimiste: e ca atunci cand ai pierdut meciurile directe si iti mai raman „sanse teoretice“, ce tin de meciurile altora. O varianta e legata de decizii colaterale industriei chimice – de exemplu de subventii date de guvern agricultorilor sub forma de cupoane pentru materii prime. S-au impartit astfel de cupoane si pentru campania de primavara, si pentru aceasta toamna – dar cupoanele nu sunt, totusi, legate in mod direct de ingrasamintele chimice.

     

    „Nu-i putem obliga pe tarani sa cumpere mai multe ingrasaminte decat seminte. Ei au la dispozitie un cupon de 175 de lei, din care 40 sunt destinati exclusiv motorinei, iar cu restul se pot cumpara seminte, pesticide sau ingrasaminte“, spune Adrian tibu, purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii.

     

    Din campania de primavara, de exemplu, 85% din cupoanele impartite au fost valorificate in special pentru cumpararea de seminte si prea putin pentru ingrasaminte.

     

    Si pentru ca agricultura romaneasca nu pare sa aduca solutii pentru producatorii de ingrasaminte chimice, singura miza care ramane e exportul. Pana acum, ingrasamintele romanesti mergeau, in proportie de 76%, in opt tari: Turcia, SUA, Ungaria, Italia, Franta, Spania, Iugoslavia si Kenya. Cam tot atat reprezentau importurile de ingrasaminte din patru tari – Federatia Rusa, Ucraina, Tunisia si Israel – care, de altfel, sunt si principalii concurenti ai combinatelor romanesti pe piata interna, conform datelor Institutului National de Statistica.

     

    Cat castiga producatorii romani din export? Depinde. Preturile variaza mult, de la 71 euro/tona pe piata SUA pana la 185 euro/tona pe piata Portugaliei. In Turcia, de exemplu, ingrasamintele romanesti sunt exportate in medie cu 133 euro/tona, in Italia cu 131 euro/tona, iar in Ungaria cu 111 euro/tona. Cu cat importam? Conform Institutului National de Statistica, preturile unitare medii la import ale ingrasamintelor chimice variaza de la 123 euro/tona pentru furnizorii din Federatia Rusa pana la 260 euro/tona pentru cei din Ungaria. Importam si din Bulgaria, cu un pret mediu de 178 euro/tona, din Ucraina, cu 165 euro/tona ori din China, cu 154 euro/tona.

     

    Dar de ce sa importi, cand ai destula productie interna? Pentru ca preturile de livrare ale ingrasamintelor chimice produse de romani pentru piata interna sunt apropiate de cele ale competitorilor din Rusia, Ucraina, Orientul Mijlociu si Africa  – cu exceptia ureei, care intra pe piata romaneasca la un pret cu circa 25% mai mare decat pretul intern. Taxele vamale pentru ingrasamintele romanesti sunt mici sau inexistente, potrivit unei analize a Departamentului de Analize si Strategii Economice si Sociale din cadrul Administratiei Prezidentiale.

     

    Iar lucrurile nu au cum sa se schimbe in favoarea producatorilor romani, de vreme ce principalii concurenti ai Romaniei au fie surse proprii de gaz metan ieftin, fie acces preferential pe pietele marilor consumatori din zona orientala (China, India, Vietnam, Thailanda sau Australia) multumita pozitionarii geografice. Andreea Vass, expert in cadrul comisiei, crede ca este posibil ca in viitorul apropiat pretul ureei sa scada substantial. Acesta e rezultatul asteptat al cresterii ofertei pe piata internationala, o consecinta a deschiderii unor fabrici de mare capacitate profilate pe export in Iran, respectiv Oman, si a unei posibile eliminari a taxelor de export pentru uree in China.

     

    Decalajul dintre preturile de export si cele din import – care aproape s-a dublat in ultimii patru ani – e in crestere. In 2004, Romania a exportat la un pret cu 35% mai mic decat pretul de import, comparabil cu cel mondial. „Acest fapt induce ideea calitatii diferite a produselor, dar mai ales ideea unui pret de export mult subventionat, sustinut de incasarile pe piata interna“, spune Andreea Vass. Nici tabloul intern, nici cel extern nu lasa motive de optimism pentru producatorii de ingrasaminte, trezind mai ales tristeti de natura sociala.

    Toata lumea deplange soarta celor circa 8.000 de angajati care ar ramane pe drumuri daca s-ar inchide combinatele. Dar nimeni nu se gandeste cum va arata, peste cativa ani, balanta comerciala a Romaniei.

  • Nu ne mai trageti pe dreapta

    O autostrada este ceva necesar care costa foarte mult, se intretine greu, la care nu ne pricepem, dar ne dam cu parerea. Pentru Romania, a avea o autostrada de la vest la est a devenit un tel pe cat de important, pe atat de indepartat, in conditiile in care totul depinde de romani.

     

    O stire difuzata zilele trecute de Deutsche Welle a starnit rumoare la inceput, a atras declaratii belicoase mai apoi, lamuriri si linistiri dupa aceea, pentru a lasa in urma sentimentul ca, oricum ai intoarce-o, nu e de bine.

     

    Totul a pornit de la informatia ca pe langa Comisia Europeana a fost infiintat un grup de experti independenti (unii dintre ei fosti comisari europeni) al carui scop e sa accelereze realizarea unor noi proiecte de transport transeuropene. Este vorba despre cinci noi „axe“ care sa lege noile state membre, altele decat cele 30 stabilite deja in 1996. Primul oficial care a reactionat a fost Herwig Nowak de la secretariatul Coridorului IV. „E o schimbare periculoasa de paradigma. Normal ar fi sa finalizam proiectele incepute inainte sa cream altele“, a declarat el pentru DW.  „Romania si Bulgaria ar trebui sa se opuna retrasarii Coridorului IV, pentru ca vor pierde astfel legatura cu Europa Centrala“, a adaugat Nowak.

     

    Pierderea „contactului“ e valabila mai ales in cazul Romaniei, care s-ar vedea exclusa dintr-un traseu european, in cazul nordului Bulgariei. Actualul Coridor IV porneste din Germania, trece prin Praga, Bratislava si Budapesta si intra in Romania prin Nadlac, trecand apoi prin Arad, Deva, Sibiu, Ramnicu-Valcea, Pitesti, Bucuresti (cu o prelungire spre Constanta), facand apoi jonctiunea cu Coridorul IX si iesind din tara pe la Giurgiu, catre nordul Bulgariei, prin Ruse si continuand apoi, mai la sud, cu o bifurcatie Turcia – Grecia. Axa aflata acum in discutia grupului de experti ar ocoli tara noastra, urmand sa treaca, din Budapesta,  prin Belgrad, Nisa si Sofia, bifurcandu-se apoi, conform planului initial – spre Turcia si Grecia. 

     

    Din pacate, schimbarea prioritatilor, respectiv finantarea prioritara a celor cinci noi proiecte, n-ar duce lipsa de argumente. Diferenta intre cele doua cifre pare argumentul cel mai puternic. In vreme ce, potrivit estimarilor, cele 30 de trasee stabilite in urma cu zece ani (termen de finalizare 2020) ar costa aproximativ 220 de miliarde de euro, cele cinci proiecte noi ar costa abia 20 de miliarde de euro.

     

    Un alt argument, cel putin in privinta Coridorului IV pe stil nou, ar fi acela ca aceasta ar fi o ruta mai logica si, in orice caz, mai scurta, legand mai lesne centrul Europei de zona de sud-est. In fine, cel de-al treilea argument, deloc lipsit de importanta, este acela ca oficialii romani nu au facut mai nimic in cei zece ani scursi din momentul in care a fost acceptat actualul desen al Coridorului IV. Ba, mai mult, au inventat tot felul de „smecherii“, intre care „bucla“ de la Timisoara, concentrarea pe portiunea Bucuresti-Constanta si, mai ales, deschiderea lucrarilor la autostrada Brasov-Bors, fara nici o legatura cu traseele europene.

     

    Situatia, asadar, nu e simpla deloc. Chiar daca Uniunea Europeana nu va renunta la cele stabilite in 1996 (ar fi neelegant sa o faca), schimbarea prioritatilor e posibila si ar fi ceva foarte grav pentru Romania, care are acum un aranjament favorabil. Simtind ca e un subiect cu potential electoral ridicat, cei din PSD au trecut la atac, criticand „incapacitatea“ actualului ministru al transporturilor si cerand demiterea lui. „Ori e dezinformat, ori nu e la curent cu discutiile europene despre infrastructura“, a afirmat fostul negociator-sef al Romaniei, Vasile Puscas, acum deputat PSD.

     

    In replica, ministrul Gheorghe Dobre a dat vina pe „lipsa de preocupare din timpul guvernarii PSD“, aratand ca problema, daca exista, nu e de ultima ora, si a incercat, in acelasi timp, sa linisteasca lucrurile: „Avem un document negociat cu UE, iar acum negociem cu Comisia Europeana conditii de finantare“, spune el. Dobre sustine ca se afla in negocieri cu BERD si BEI pentru un credit de 450 de milioane de euro care sa acopere terminarea sectorului Cernavoda-Constanta, dar recunoaste ca inca nu a fost semnat nici un contract de finantare. „Coridorul IV se va face, va fi dat in folosinta in 2010 si va avea 826 de kilometri. Finantarea e un obiectiv UE si nu am auzit nimic oficial cum ca s-ar fi renuntat“, mai spune ministrul.

     

    Daca ar exista deja ceva oficial, ar fi cu adevarat grav. Pentru ca nu s-ar mai putea face nimic. Se pare, insa, ca autoritatile din Romania au fost prinse in ofsaid. Ca stirea a cazut ca o bomba. Si ca Bucurestiul are nevoie, ca sa se trezeasca, de imbolduri externe.

     

    Indemnurilor lui Herwig Nowak le-au urmat declaratiile lui Markus Ferber, liderul crestin-democratilor germani din Parlamentul European: „Toate traseele stabilite initial trebuie realizate. Pentru Romania si Bulgaria exista mijloace financiare astfel incat Coridorul IV sa fie terminat. Bucurestiul ar trebui sa insiste acum ca UE sa sustina realizarea Coridorului IV conform planurilor existente“. Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti a incercat sa tempereze reactiile: „Recomandarile grupului de experti sunt asteptate sa ajunga pe masa Comisiei Europene in toamna aceasta.

     

    Orice comentariu pe marginea lucrarilor in desfasurare ale acestui grup este inoportun, cata vreme nu exista in acest moment o decizie a grupului privind axele prioritare“, se arata intr-un comunicat al Delegatiei. In plus, mai spun reprezentantii in Romania ai Comisiei Europene, potrivit Tratatului de aderare, document semnat de toate statele UE, „retelele paneuropene de transport constituie obiective prioritare de finantare din partea UE“. Declaratiile unor politicieni straini, facute in luna august, trebuie privite cu calm, a afirmat seful Delegatiei, Jonathan Scheele, care a atras atentia asupra faptului ca multe dintre acestea sunt parte a jocurilor electorale de dinaintea alegerilor din Germania.  Chiar daca in Germania e campanie electorala, cele spuse de Markus Ferber sunt reale.

     

    Politicianul german a aratat ca Romania are partea sa de vina, pentru ca nu a prea tinut cont, in trecut, de cele negociate cu UE. „Romania a acordat mai multa atentie altor proiecte, finantate prin intermediul SUA. Asta reprezinta o problema serioasa si sfatul meu e ca autoritatile romane sa acorde atentie in primul rand rutei de transport negociate cu UE“, a spus el.

     

    Problema e reala si cat se poate de serioasa; se poate spune ca Bucurestiul nu a jucat corect. Practic, timp de aproape zece ani, autoritatile romane nu au avansat deloc in realizarea Coridorului IV, autostrada care, initial, nici nu trebuia sa strabata Romania, decat pe o portiune foarte scurta, intre Timisoara si Turnu-Severin – Calafat. „tara noastra este plasata usor excentric fata de orice axa majora de transport international“, explica directorul Societatii Academice Romane, Sorin Ionita.

     

    Momentul 1996, cand a fost stabilit actualul traseu al Coridorului IV, a insemnat o concesie acordata Romaniei, afirma Sorin Ionita. Totul s-a datorat razboiului din fosta Iugoslavie si instabilitatii din Serbia, care au facut ca ruta mai scurta (Budapesta – Belgrad – Nis – Sofia), pe care existau deja doua autostrazi, sa fie inutilizabila. Romania a avut parte, se arata intr-un studiu SAR publicat saptamana trecuta, si de o concesie suplimentara, respectiv acceptarea ramurii Bucuresti-Constanta.

     

    Zece ani mai tarziu, situatia „pe teren“ este, practic, neschimbata. „E de neinteles“, afirma Sorin Ionita, „de ce guvernele care s-au succedat din 1996 si pana astazi s-au multumit doar cu succesul diplomatic de a avea o linie trasata cu carioca pe o harta“. Ar fi trebuit intocmite studii de fezabilitate, consultari publice cu comunitatile, exproprieri de terenuri, toate finantate din surse interne, astfel incat, in momentul in care vor fi sosit fondurile europene, Bucurestiul sa fie gata sa se apuce, efectiv, de treaba.

     

    Ce s-a facut pana acum e foarte putin, se arata in studiul SAR. S-au inaugurat doua tronsoane intre Bucuresti si Constanta „pe un teren drept si in conditiile in care existau deja lucrari incepute acolo“, iar alte doua tronsoane mai scurte (Drajna-Cernavoda) au fost incluse ca proiect ISPA (96 de milioane de euro, din care 72 de milioane de la UE). Desi portiunea Drajna-Cernavoda ar fi trebuit terminata in 2005, s-au cerut prelungiri pana in 2009. „Desi aceasta era portiunea cea mai usoara (teren plat, localitati rare, profil de autostrada deja existent intre Fetesti si Cernavoda, deci fara mari exproprieri de facut) avem deja un decalaj de patru ani in executie“, constata expertii SAR.

     

    Pare, deci, foarte improbabil ca intregul Coridor IV, portiunea romaneasca, sa fie terminat pana in 2010, cum promite ministrul Dobre. „Daca la un proiect de 100 de milioane de euro (Drajna-Cernavoda) perioada de executie practic s-a dublat, nu e clar cum va merge restul traseului, in valoare de 3,5 – 4 miliarde de euro“, spune Sorin Ionita.

     

    El afirma ca autoritatile nu doar ca au stat degeaba, ci au si comis intre timp doua gafe majore care vor cantari probabil in decizia pe care o va lua UE. Prima gafa: angajarea de resurse importante intr-un proiect de autostrada (Brasov-Bors) care nu este cuprins in strategiile europene, pentru care nu avem bani si care nu se conecteaza cu reteaua maghiara de autostrazi. A doua: bucla pe care autostrada ar urma sa o faca, prin Timisoara si Lugoj, pentru ca fostul ministru al transporturilor, Miron Mitrea, a ales sa „serveasca“ principalele localitati din Banat, in loc sa mearga drept spre Deva, dupa cum era planificat initial. Asa, traseul va fi mai lung cu 35 km, ceea ce, la pretul mediu de 8 milioane euro/km, echivaleaza cu intregul buget anual pentru intretinerea drumurilor publice din Romania, iar traficul de tranzit va face permanent acel ocol cand autostrada va fi gata, apreciaza Sorin Ionita. 

     

    Situatia nu e deloc roz. Angajamentele semnate vor fi respectate de catre Uniunea Europeana, care are insa posibilitatea sa penalizeze neseriozitatea romanilor, amanand Coridorul IV si preferand un traseu mai scurt, mai ieftin, mai eficient si cu o probabilitate mai mare de realizare.

     

    Stirea Deutsche Welle e ca un dus rece in aceasta vara ciudata. Intr-un fel, ne aflam, si la acest capitol, al autostrazii paneuropene, in ceasul al doisprezecelea. O spune, in termeni diplomatici, Delegatia Comisiei Europene, care explica sec cum se va ajunge la viitoarea harta a autostrazilor de la marginea UE: Comisia ia o decizie la inceputul lui 2006, eventual si pe baza recomandarilor grupului de experti, sub forma unei comunicari catre PE si Consiliul de Ministri al UE. Aceste doua institutii iau decizia finala „printr-un proces democratic de codecizie“ in care se pronunta statele membre si eurodeputatii. „Romania are acum observatori in toate institutiile europene, fiind astfel in pozitia de a-si apara interesele, daca va fi necesar“, se arata in comunicatul Delegatiei Comisiei Europene. Cu alte cuvinte, cata vreme – desi exista ceva stabilit inca din 1996 – Romania nu a miscat un deget pentru a trece de pe harta pe teren, este posibil ca acest Coridor IV sa-si schimbe „albia“.

     

    Iar daca romanii isi doresc cu adevarat un curs favorabil al tranzitului european, atunci e cazul sa se puna pe treaba. „Sa speram ca guvernul roman va trece din viteza a doua intr-a patra cu executia lucrarilor si va fi in stare sa lege doua puncte printr-o linie cat de cat dreapta“, este concluzia lui Sorin Ionita.

     

    Sa se treaca, adica, de la faza in care ministrul transporturilor e luat ca din oala de ultimele discutii de la Bruxelles si guvernul pare sa fi uitat pana si sa rosteasca lozincile privind prioritatea nr. 0, care este integrarea europeana.

  • Vecini mai economi

    La capitolul economii pastrate in banci, romanii se situau, la finele anului trecut, la coada clasamentului in zona central si est-europeana.

     

    RITM: Rata de crestere a economisirii din Romania, in intervalul 2000-2004, a fost una dintre cele mai mari din zona (38%), imediat dupa Rusia (39%), Ucraina (44%) si Serbia (49%). In privinta ritmului de crestere, la capitolul economisire Romania sta cu mult mai bine decat tarile din zona central si est-europeana (12%) sau zona euro, cu doar 6% crestere in intervalul 2000-2006.

     

    CAMPIONII: Nivelul de economisire al „campionilor“ est-europeni e net superior: in Cehia, ponderea depozitelor in PIB depasea 64% la finele anului 2004, in Croatia era de 60%.

     

    CODASII: Cel mai mic nivel al economisirii se inregistra, la data respectiva, in Romania (cu 24% din PIB), Ucraina (23%), Serbia (20%) si Rusia (16%).

     

    MEDII: Intre cele doua extreme, media est-europeana a depozitelor in PIB era de 43%, excluzand din calcul Rusia si Ucraina, sau 31% – cu cele doua tari. In zona euro, depozitele reprezentau la finele lui 2004 peste 73% din PIB.

  • Seifurile cu rang de banci

    Trei-patru luni este perioada minima in care s-ar putea face simtita o crestere a dobanzilor pentru economiile in lei, ajunse la minime istorice. Cat de importanta va fi insa aceasta majorare? Si cat ar trebui sa fie dobanda pentru a asigura deponentilor macar un castig minim?

     

    In urma  cu cativa ani traiam binisor din dobanda lunara pe care o aveam la depozite“, spune cu amaraciune, un client al unei mari banci. Fata de perioada ‘98-’99, cand bancile remunerau cu peste 40% depozitele in lei (41,3% la finele lui 1999, conform datelor Bancii Nationale a Romaniei), situatia s-a schimbat acum radical. Scaderea accentuata a dobanzilor pe care bancherii le platesc pentru economiile in lei a transformat depozitele bancare dintr-o investitie sigura (e adevarat, cu castig moderat) intr-un simplu si banal seif.

     

    Din randamentul deja mic al banilor plasati la banca cu dobanzi ce nu depasesc la multe banci 5-7% pe an „musca“ inflatia, dar si impozitul pe dobanzi (ce va fi majorat de la anul la 16%), precum si comisioanele incasate de banci. Cat ar trebui insa sa fie dobanzile pentru ca deponentii sa aiba macar un minim castig din plasarea economiilor intr-o banca? Si cat de repede ar putea aparea o crestere?

     

    Calculul e relativ simplu: pentru a aduce cat de cat castig, dobanda incasata pentru banii plasati la banca ar trebui sa depaseasca rata inflatiei. Pentru 2005, tinta de inflatie stabilita de banca centrala este de 7,5% plus sau minus un punct, adica undeva in intervalul 6,5-8,5%. O tinta pe care guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu repeta constant ca va reusi sa o atinga.

     

    Analistii sunt insa ceva mai sceptici decat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, si vad o multime de motive pentru care tinta ar putea fi depasita. „O inflatie chiar de 8,5% poate fi pusa in pericol avand in vedere variabilele ce o induc“, spun reprezentantii UniCredit.

     

    Alinierea preturilor de consum la utilitati la cele practicate in Uniunea Europeana, inundatiile din acest an, care vor face ca aportul agriculturii in Produsul Intern Brut sa fie negativ, recentele masuri de politica monetara ale BNR sunt doar cateva din ele. „Toate aceste pot cauza o inflatie mai mare de 8-8,5%“, adauga bancherii de la Unicredit. Dar randamentul unui depozit trebuie calculat in functie de inflatia viitoare, si nu privind in trecut – au tot repetat bancherii si oficialii bancii centrale in fata comentariilor dure despre randamentul negativ al economiilor. Judecata are logica, dar in momentul de fata, nici chiar privind in viitor, randamentul unui depozit in lei nu mai e pozitiv. Chiar si luand in calcul o inflatie de 5% pentru anul viitor, cum spune tinta bancii centrale, un depozit cu dobanda de 5-6% pe an aduce castig zero.

     

    Asta neluand in calcul si comisioanele bancii sau impozitul pe dobanzi. Media dobanzilor pe sistem platite la depozitele in lei a coborat in septembrie la 6,4%, potrivit bancii centrale. In piata insa, plaja dobanzilor este mare si nu lipsesc nici situatiile in care dobanda pentru un depozit in lei pe un an coboara la 2,5-3%.

     

    Astfel ca si pentru depozitele care se constituie in prezent, cu scadenta in viitor, „dobanda reala ramane cu siguranta negativa“, admite Ciprian Mihai, dealer la Volksbank. Si asta desi tendinta de dezinflatie face ca randamentul lor real sa fie ceva mai bun decat daca l-am calcula cu rata inflatiei actuale. Efectele nu au intarziat sa apara, iar bancherii semnaleaza o reducere a depozitelor in lei. „Si noi am inregistrat ca si alte banci o scadere in marime absoluta a depozitelor in lei, ca urmare a scaderii dobanzilor pasive“, spun reprezentantii de la Unicredit. Unde se duc banii care nu mai merg in seifurile bancilor? Direct in consum, spun analistii fara sa ezite.

     

    Iar acest lucru nu s-ar schimba prea mult nici daca dobanzile ar mai creste cu un procent doua, in opinia lui Dorin Badea, dealerul sef de la Bancpost. „Romanii se afla acum intr-o spirala accelerata venituri-consum“, spune Badea – economisirea si stimularea ei nu sunt foarte mult legate de rata dobanzii, spune el, pentru ca traim intr-o crestere economica accelerata in care oamenii vor sa consume si sa-si creasca nivelul de trai.

    Iar „gradul de indatorare nu este foarte mare si e normal ca lumea sa fie orientata catre consum“.

     

    Admite insa ca, la nivelul de 4-5% pe an, dobanzile au ajuns aproape de palierul minim, iar acesta va mai ramane acceptabil, atat pentru banci cat si pentru populatie, „doar pentru urmatoarele 1-3 luni“. Despre o „reasezare a dobanzilor pe un trend ascendent“ pana la un nivel superior ratei inflatiei de anul viitor vorbesc si bancherii de la Unicredit. In opinia acestora, descurajarea in continuare a economisirii, pe o perioada mai lunga de cateva luni va genera o dinamica accelerata a consumului intern. Adica ultimul lucru pe care si-l doreste acum Banca Nationala a Romaniei, confruntata cu riscul unor derapaje majore ale indicatorilor macroeconomici.

     

    Si totusi, „banca centrala mizeaza pe o anumita inflexibilitate comportamentala a populatiei“, este de parere Ciprian Mihai, dealer la Volksbank.

     

    El crede ca BNR si guvernatorul Mugur Isarescu mizeaza pe faptul ca dobanzile real negative vor duce numai intr-o masura mica la scaderea economisirii si, implicit, la aparitia unor fenomene negative precum cresterea consumului si a inflatiei.

     

    Si totusi, o astfel de politica a dobanzilor real negative nu mai poate dura mai mult de jumatate de an, crede Bogdan Mihoc, directorul Trezoreriei HVB Bank. „Chiar mai mult, consider ca ea va avea efecte negative in 2006.“ Ce ar putea insa determina o crestere a dobanzilor la depozite?

     

    In fata acestei intrebari, bancherii arata cu totii cu degetul catre banca centrala. Daca creditele in lei vor creste, iar banca centrala isi va atinge astfel obiectivul deturnarii romanilor de la valuta, „probabil ca va incepe sa sterilizeze mai mult din lichiditatea de pe piata“, spune Badea de la Bancpost. In aceasta situatie, el vede posibila o crestere a dobanzilor la depozite pana la un nivel de 5-6% – „adica un nivel real pozitiv minim“.

     

    Scaderea accelerata a dobanzilor a fost o consecinta directa a masurilor luate de banca centrala in ultima perioada. Practic, pentru a-i obliga pe bancheri sa reduca dobanzile la creditele in lei, BNR a lasat pe piata un surplus de bani, sterilizand doar o mica parte din excedent.

     

    „Bancile au transferat la clienti costurile care le-au crescut din cauza politicii BNR de schimbare a creditelor din valuta in lei“, este de parere Dragos Cabat, presedintele CFA. Si, pentru ca bancile „trebuie sa isi pastreze un spread de minim 3-4% intre dobanzile la credite si cele la depozite“, explica el, nici in viitor „nu vad dobanzi la depozite mai mari de 6,5-7%“.  Pana de curand, politica BNR a fost de a steriliza numai o mica parte din lichiditatea din piata, lasand practic in banci sa „balteasca“ un exces de lichiditate de „vreo 20 de miliarde de RON“, explica Badea. La finele saptamanii trecute, banca centrala a anuntat totusi o schimbare, cel putin partiala, a politicii sale, decizand sa atraga volume mai mari de la bancile comerciale prin operatiunile de sterilizare.

     

    Interventiile BNR, care a atras de la bancile comerciale doar joia trecuta 6,25 miliarde de lei (circa 1,7 miliarde de euro), adica peste 85% din oferta lor, nu vor determina insa o crestere a dobanzilor pasive, in opinia presedintele CEC, Eugen Radulescu, citat de agentia Mediafax. „Un astfel de efect poate fi atins numai daca banca centrala atrage volume foarte mari de lichiditate“.

     

    Lucrurile s-ar mai putea schimba totusi in timp, este de parere Dragos Cabat. El spune ca, mai ales in cazul bancilor mai mici, excesul de lichiditate ar putea seca destul de repede, iar acestea vor avea din nou interes sa atraga depozite, crescand dobanzile.

     

    „Evolutia dobanzilor la depozite este in stransa legatura cu politica monetara“, subliniaza si Mihail Ion, analist la Raiffeisen. In opinia sa, impulsul pentru o crestere a dobanzilor va veni tot dinspre BNR, asa cum s-a intamplat si in cazul scaderii.

     

    „Suntem intr-o perioada de incertitudine, iar BNR va mai avea nevoie de timp pentru a observa efectele politicii actuale.“ Cel mai probabil pana in primavara anului viitor BNR va fi pusa in situatia sa reactioneze, crede Ion, insa majorarea de dobanzi are toate sansele sa fie una moderata, „de 1-2 puncte fata de nivelul actual“.

     

    Dar banca centrala nu va interveni daca nu va fi confruntata cu derapaje majore, crede Radu Craciun, analist-sef la ABN Amro. In opinia sa, daca nu va aparea o depreciere majora a monedei nationale sau nu va creste inflatia atat de mult incat sa fie amenintat chiar procesul de dezinflatie, banca centrala nu va interveni. „Banca centrala pare sa aiba mai degraba o atitudine reactiva, si nu proactiva“, spune Radu Craciun.

     

    In opinia sa, pentru urmatoarele trei luni, dobanzile la depozitele in lei nu se vor schimba prea mult fata de momentul de fata, dar pe un termen mai lung „sansele unei ajustari sunt mai mari“.

     

    Cat de mare va fi aceasta ajustare e greu de anticipat. Cu siguranta insa ajustarea va fi in sus, chiar daca doar cu cateva procente. Daca nu din alt motiv, macar pentru ca in jos nu prea mai este unde.  

  • SERVICII: Vestul pierde, estul face bani

    Siemens Business Services (SBS), compania care a cumparat in martie 2005 integratorul local de solutii IT, Forte Company, se lupta sa reziste la nivel global. Ce se intampla cu reprezentanta din Romania?

     

    München, 10 noiembrie 2005. Klaus Kleinfeld (47), presedinte si CEO al concernului Siemens, anunta intr-o conferinta de presa rezultatele financiare pe 2005. In ansamblu, desi vanzarile Siemens au crescut, profitul este in scadere, lucru prea putin placut pentru actionari. „Responsabile“ pentru disconfortul acestora sunt doua dintre cele 12 grupuri care compun concernul Siemens: diviziile de comunicatii (Com) si consultanta IT (SBS).

     

    „Siemens Com si SBS sunt copiii problema ai concernului nostru“, afirma cu autoironie Klaus Kleinfeld. Daca problemele diviziei de comunicatii constau in nerealizarea marjelor de profit estimate la inceputul anului, managerii SBS au fost nevoiti sa foloseasca cerneala rosie in bilantul pe 2003, inregistrand o pierdere de 690 mil. euro. Ce relevanta au aceste contraperformante pentru piata IT romaneasca? Din martie 2005, SBS, prezent pe piata locala din 1998, si-a consolidat pozitia prin achizitia companiei Forte Company, devenita Forte Business Services.

     

    Cristian Constantinescu, fondatorul Forte si actionar principal in momentul tranzactiei, crede ca problemele financiare ale actualui proprietar nu vor afecta activitatea din Romania. „Forte Company a fost achizitionata de SBS Austria, care nu are nici un fel de probleme, fiind, probabil, cea mai profitabila unitate teritoriala a SBS la nivel mondial“, precizeaza acesta, actualmente director general al Forte Business  Services (FBS), pozitie pe care o imparte cu austriacul Markus Kaiser.

     

    Constantinescu are un mandat pentru urmatorii trei ani, de indeplinirea obiectivelor de business asumate depinzand suma totala pe care fostii actionari urmeaza sa o primeasca in urma tranzactiei si care a fost estimata la circa 10 milioane de euro. In plus, business-ul din Romania evolueaza bine, in opinia lui Constantinescu, „o dovada fiind faptul ca, in prezent, la cinci luni de la «closing», Forte Business Services ocupa o pozitie de top pe piata serviciilor IT, cu rezultate foarte bune in 2005 comparativ cu 2004 si cu perspective considerabile de dezvoltare“.

     

    Totusi, chiar daca SBS Austria si filiala din Romania au rezultate bune, asta nu inseamna ca o eventuala accentuare a problemelor financiare ale SBS nu ar afecta si afacerea pe plan local. „Ingerul pazitor“ al Forte Business Service este insusi Klaus Kleinfeld, presedinte si director general al  Siemens. Venit la managementul grupului in ianuarie 2005, job-ul sau principal este chiar redresarea mamutului industrial.

     

    „Focarul infectiei“ la SBS se afla chiar in Germania, tara in care a inceput istoria Siemens acum 158 de ani. Constantinescu accentueaza ideea ca problemele grupului SBS se limiteaza in principal la Germania, unde operatiunile PRS (Product Related Services) au fost extinse nejustificat, in raport cu piata, „probleme pentru care s-au luat deja masuri operationale de rezolvare“. Kleinfeld a vorbit pe larg de aceste masuri in timpul prezentarii raportului anual una ar fi disponibilizarea a 2.400 de angajati germani pana in 2007, anul cand este asteptata redresarea SBS. Reducerile totale de costuri pana in 2007 sunt estimate la 1,5 mld. euro. Care este insa cauza dificultatilor financiare ale SBS? Prima e supradimensionarea serviciilor IT din Germania in raport cu piata, plus o presiune pe costuri si competitia pe zona de servicii cu valoare adaugata mica, cum este cazul mentenantei unei retele de PC-uri dintr-o companie, a afirmat Kleinfeld.

     

    Nu in ultimul rand, investitiile mari in extinderea serviciilor de outsourcing au grevat asupra profitului net, din cauza amortizarilor. Investitiile in extindere si costurile generate de restructurare sunt, de altfel, principalii factori care au dus la inregistrarea unei pierderi de 690 mil. de euro, din care 262 mil. euro sunt trecute la capitolul „goodwill“ iar 228 mil. euro sunt costuri de restructurare. „Goodwill“ (fond comercial, intr-o traducerere aproximativa) reprezinta diferenta dintre valoarea contabila a unui activ achizitionat si valoarea sa de piata. „Goodwill“ afecteaza profitul companiei pe termen scurt, neputand fi amortizat ca un activ obisnuit pe termen mai lung.

     

    Toate bune si frumoase la noi (in Est), insa la ei (in Vest), problemele inca nu sunt rezolvate. Va reusi Kleinfeld sa redreseze grupul SBS pana in 2007? Nu are incotro. Motivul numarul unu: pierderile SBS afecteaza profitul intregului grup si cursul actiunilor pe Bursa. Foarte probabil, el va reusi sa-si indeplineasca misiunea, mai ales ca Siemens are nevoie de SBS pentru servicii interne. Ce ii va fi mai greu sa repare este insa credibilitatea concernului. Din acest punct de vedere, efectele negative se resimt la cele mai neasteptate nivele. Un sofer de taxi din München marturiseste ca, in urma cu 20 de ani, un job la Siemens era considerat sigur pe viata. Acum insa, nu mai este acelasi lucru.

  • In galben si albastru

    Metro, nr. 3 mondial in retail, e primul grup international care a intrat in Romania, in 1996. In afara de faptul ca s-a bucurat de avantajul primului venit, Metro a profitat si de ezitarile competitorilor sai – care au durat circa cinci ani – de a intra cu toata forta in Romania.

     

    IN ROMANIA: Reteaua Metro are 23 de centre de distributie: patru in Bucuresti (Otopeni, Militari, Voluntari, Berceni), cate doua in Brasov, Constanta si Timisoara, si cate un centru in Cluj, Bacau, Iasi, Craiova, Baia Mare, Galati, Ploiesti, Oradea, Sibiu, Suceava, Pitesti, Tg. Mures si Arad.

     

    ISTORIE TIMPURIE: Infiintat in urma cu 41 de ani, grupul Metro ocupa locul al patrulea la nivel mondial in topul retailerilor – dupa Wal-Mart, Carrefour si Ahold – cu o cifra de afaceri de 78 de miliarde de dolari in 2004, in crestere cu 3% fata de 2003, conform unui studiu realizat de Planet Retail (Top 30 Grocery Retailers Worldwide, 2004).

     

    LIDER CASH & CARRY: Pe segmentul cash & carry, Metro este lider de piata la nivel international, avand peste 500 de centre de distributie in 28 de tari.

     

    DIVIZII: Grupul Metro are sapte divizii distincte: Metro cash & carry (magazine care se adreseaza revanzatorilor si clientilor profesionisti – restaurante, hoteluri etc.), Real (hypermarketuri), Extra (supermarketuri), Media Markt (magazine cu produse electronice), Saturn (magazine audio-media), Praktiker (magazine de bricolaj), Galeria Kaufhof (galerii de imbracaminte, incaltaminte, accesorii).

     

    1,025 mld. €     Cifra de afaceri a COMPANIEI Metro Cash & Carry Romania In 2004

     

    „Metro a avut marele noroc de a fi primul care a intrat pe piata.“ – Bert van der Velde, Metro Cash & Carry Romania

     

  • De la hi-tech la retail

    Despre familia sa, olandezul Bert van der Velde spune ca e una „internationala“. El e olandez, sotia e daneza, primul copil s-a nascut in Cehia, iar al doilea „nu cunoaste, practic, decat Romania“.

     

    PRIMELE JOBURI: Inainte de a lucra in retail,  a lucrat in domeniul hi-tech, in cadrul unor firme americane business-to-business.

     

    DEBUT IN RETAIL: Actualul director al Metro a lucrat pentru grupul olandez de retail Ahold mai intai in Thailanda si mai apoi in Cehia.

     

    LA METRO: Bert van der Velde a fost recrutat pentru grupul international de retail Metro de o firma de head-hunting; in Romania, a ocupat mai intai functia de Chief Financial Officer, incepand cu octombrie 2001, pentru a prelua mai apoi, in aprilie anul acesta, postul de Managing Director la Metro cash & carry, Business Unit Romania & Moldova.

     

    LIMBI STRAINE: Se poate spune ca directorul Metro e poliglot: vorbeste olandeza, germana si engleza la nivel nativ sau avansat si, in plus, „ceva daneza, ceva thai, inteleg ceva italiana, franceza si spaniola, dar la nivel de baza“, spune el. In ultimii ani, la aceasta lunga lista s-a adaugat si romana.

     

    SOCUL OLANDEZ: Cel mai greu moment din cariera, spune directorul de la Metro, a fost plecarea de la o companie americana la una olandeza. „A fost un veritabil soc sa trec la o organizatie olandeza, in ciuda faptului ca sunt si eu olandez“, spune el, pentru ca olandezii sunt mult mai reticenti la „viteza“ de tip american, le place sa lucreze in echipa si sa ia decizii comune. Cum sunt romanii? Aici, gaseste directorul general al Metro Romania, „exista un echilibru intre viteza de miscare americana si modelul vest-european, mai contemplativ“.

  • Noul domn Metro

    Orice ar face, Bert van der Velde, directorul general al Metro cash & carry, va fi comparat macar o vreme cu predecesorul sau, Dusan Wilms – cel care a adus si a mentinut comerciantul german pe locul intai in Romania, cu o cifra de afaceri de peste un miliard de euro in 2004.

     

    Olandezului care a preluat conducerea Metro, ocupand locul ramas liber dupa avansarea lui Dusan Wilms, ii place sa compare compania pe care o conduce cu „o locomotiva pentru retailul romanesc“. Comparatia s-ar sprijini pe faptul ca Metro e primul mare retailer care a venit in Romania, in 1996 si are acum 23 de magazine. Iar cifra de afaceri a crescut de la 800 de milioane de euro in 2003 pana la peste 1 miliard de euro anul trecut, plasand compania pe locul al 4-lea in TOP 25 BUSINESS Magazin pe 2004. Insa, pentru anul acesta sau pentru cei care vor urma, van der Velde evita sa avanseze vreo cifra, „pentru ca Metro este listat la Bursa si informatii de acest fel ar putea influenta pretul actiunilor“. Totusi, estimarile pietei converg spre o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro pentru 2005. Ceea ce i-ar asigura pastrarea locului de lider al comertului romanesc.

     

    O pozitie oarecum fireasca daca ne gandim ca Metro ocupa, pe plan mondial, locul trei. In Romania, Metro e important nu numai ca cifra de afaceri, ci si la nivel simbolic: un specialist in retail, Brian Moore, spunea anul trecut ca Metro e „primul indiciu pe care il primeste un strain despre Romania“ atunci cand, iesind din aeroportul Otopeni, da cu ochii de magazinul galben-albastru. Din 1996 incoace, e drept, coloristica retail-ului romanesc s-a imbogatit, iar strategia Metro incepe si ea sa se schimbe. „Epoca Dusan Wilms“ e sinomima cu expansiunea: fostul director general a reusit chiar sa convinga board-ul grupului Metro sa-si revizuiasca planurile initiale pentru Romania si sa deschida mai multe magazine decat planificase.

     

     De-aici inainte, „epoca van der Velde“ se contureaza drept una mai putin spectaculoasa si poate mai dificila. Motivul? Urmeaza vremea consolidarii, in care cresterea afacerii trebuie facuta nu prin expansiune, ci prin marirea volumului de vanzari. „Trebuie sa optimizam locatiile actuale“, spune van der Velde, estimand ca abia in 10-20 de ani se va sti exact cate magazine poate „suporta“ Romania – iar raspunsul, crede el, depinde in mare masura de felul in care va evolua Romania in general.

     

    Inseamna asta ca numarul locatiilor va ingheta la actualul nivel? Nu neaparat; sa nu uitam ca Metro e prezent in mai putin de jumatate din cele 42 de judete ale Romaniei. La intrebarea despre expansiunea viitoare Bert van der Velde raspunde diplomatic – „daca se ivesc oportunitati o sa le luam in considerare“. Face insa precizarea ca principala sa preocupare sunt clientii, nu expansiunea. E o schimbare de perspectiva fata de functia pe care a avut-o anterior. Pentru ca dupa cum recunoaste chiar el, de la venirea in Romania (octombrie, 2001) si pana in 2005 a ocupat functia de Chief Financial Officer (CFO). In aceasta pozitie s-a preocupat mai ales de „supply chain management (managementul aprovizionarii – n.r.), back office si supporting the business (dezvoltare si suport – n.r.)“.

     

    Deja schimbarea de strategie pe care o aduce noul director general se face simtita. Pentru o mai buna coordonare a afacerii din Romania, directorul comercial pentru Romania si Moldova, Gerardo Monzillo, a preluat fraiele a trei divizii (aprovizionare food, non-food si departamentul de operatiuni). Si asta pentru ca Metro are nevoie acum de mai multa coerenta, crede Bert van der Velde.

     

     „Este omul ce mai potrivit nu numai pentru ca are experienta pe piata romaneasca, dar a lucrat si in aprovizionare si operatiuni“, explica actualul Managing Director al companiei. Care tine sa precizeze ca Metro are un „flat management“ (n.r. – management plat) si ca incearca sa-si bazeze stilul pe comunicarea cu oamenii, care insa, spune el, nu-l ajuta deloc sa-si perfectioneze limba romana si „profita“ de el pentru a-si exersa engleza – sau pur si simplu o vorbesc mai bine decat vorbeste van der Velde limba romana. „Cam un sfert din cuvintele pe care le spun cand vorbesc romaneste sunt in engleza“, spune directorul Metro.

     

    Cu echipa pe care o are alaturi managerul de la Metro trebuie sa tina seama de piata si de cum se dezvolta ea. Ritmul e ametitor: in numai zece ani, magazinele moderne au ajuns sa ocupe aproape jumatate din comert la nivelul Capitalei si cam o treime din toata tara, conform informatiilor GfK. Or, Metro a beneficiat de avantajul primului venit. Mai mult, timp de cinci ani dupa venirea sa nici un alt retailer strain nu a calcat aici. Dar acum piata incepe sa se aglomereze. Pe segmentul cash & carry Selgros e in plin elan, in timp ce si alti mari jucatori internationali se grabesc sa-si faca loc in piata, fie ca e vorba de hypermarketuri (cum sunt Cora sau Carrefour), supermarketuri (ca Billa sau Mega Image). In numai un an, pe piata retailului au intrat nu mai putin de cinci noi actori: VP Market (cu magazinele Albinuta), miniMAX Discount, Plus Discount, Penny si Kaufland.

     

    Si chiar daca Metro nu-l considera concurent decat pe Selgros (care e tot cash & carry), realitatea arata ca si alte formate de magazine atrag clientii care obisnuiau sa-i calce pragul. Exemplu: la Pitesti s-a deschis de aproape un an hypermarketul Pic, investitia unor pitesteni (Ilie si Cornel Penescu). Pana la deschiderea Pic-ului, singurul mare comerciant de pe piata Pitestiului era Metro, care se adreseaza, cel putin teoretic, unui alt tip de cumparatori – celor care revand sau clientilor profesionali. Cu toate acestea, „fluxul de clienti s-a redirectionat sensibil catre Pic datorita lipsei restrictiilor“, sustine Ionut Popescu, directorul Pic.

     

    Van der Velde insista ca Metro se adreseaza revanzatorilor sau asa-numitilor „clienti profesionali“, nu celor care vor sa-si umple doar frigiderele de-acasa. La fel de adevarat este, insa, ca oricine poate face cumparaturi la cash & carry – daca are legitimatie, un lucru care nu e o piedica chiar de netrecut. Ani in sir, multi romani au tratat Metro ca pe un supermarket. Nimic nu i-a impiedicat sa-si faca legitimatie pe firma si sa cumpere de la Metro pentru consumul de fiecare zi; dupa cum nimic nu-i poate impiedica azi sa migreze spre alte magazine.

     

    Pana la urma, pentru a creste afacerea – si de-acum incolo nu prin expansiune agresiva – sarcina lui van der Velde pare simpla: trebuie sa-si fidelizeze clientii si sa atraga altii noi. Totusi, nu are prea mari emotii. In ciuda competitiei tot mai crancene, „placinta noastra va fi mai mare si in crestere. Chiar si cu alte organizatii (in afara de cele prezente – n.r.) prin preajma“. Pentru ca, spune Bert van der Velde, ar fi „foarte surprins“ daca n-ar mai veni si altii.