Industria romaneasca a ingrasamintelor chimice e la un moment de rascruce. Are cateva plusuri, dar si multe minusuri, care nu au fost rezolvate din timp si ameninta sa-i impinga spre faliment pe cativa dintre producatorii traditionali. PUNCTE TARI: Capacitatile existente pot acoperi necesarul intern, dar si cererea externa; forta de munca ieftina si calificata. AMENINTARI: Tehnologie cu un grad destul de accentuat de uzura fizica si morala (exceptie fac Azomures si Amonil); competitivitate a exporturilor romanesti amenintata de cresterea pretului la gaze si energie, in comparatie cu principalii concurenti de pe piata Rusiei, Ucrainei sau Belarus; concurenta crescuta pe piata comunitara; obligativitatea respectarii reglementarilor tehnice si a standardelor europene; liberalizarea totala a comertului cu tarile UE. OPORTUNITATI: Cresterea pietei interne (integrarea ar putea resuscita agricultura); cresterea cererii mondiale; ajutorul financiar substantial si nerambursabil oferit de Uniunea Europeana.
PUNCTE SLABE: Industria ingrasamintelor chimice este una energofaga (35-80% consum de gaze naturale si energie); volumul mediu al investitiilor in ultimii ani este mic (2,5% din cifra anuala de afaceri); industria are un grad ridicat de poluare si cheltuieli mari pentru protectia mediului; producatorii agricoli au un potential financiar redus; preturile produselor nu sunt stabilite in functie de costurile de productie, ci sunt negociate in functie de piata de export; piata est-europeana este controlata de producatorii din Ucraina si Rusia, dar mai ales de cei din Orientul Mijlociu, unde pretul gazelor este mult mai scazut decat in Romania; stocarea ingrasamintelor pe termen lung presupune costuri mari.
Leave a Reply