BusinessMagazin

Blog

  • AFACERILE SEZONULUI

    Marile case de avocatura vor fi ocupate in lunile care urmeaza cu acordarea de consultanta pentru cateva afaceri importante, incepand cu privatizarile din energie si din sistemul bancar si terminand cu proiecte „private“.

    BCR Pentru cea mai mare banca a Romaniei au fost depuse 11 oferte, de catre Banca Nationala a Greciei, Banca Intesa, Deutsche Bank, Erste Bank, Dexia, KBC, BNP Paribas, ABN AMRO si Texas Pacific in consortiu cu Citigroup Venture Capital (oferta acestora din urma a fost respinsa de AVAS).

    CEC Desi o parte dintre cei care au depus scrisori de intentie pentru BCR au in vedere si CEC, deocamdata banca nu a fost lansata la privatizare. Parerile sunt impartite in randul investitorilor: unii spera ca procesul sa fie accelerat, altii cred ca abia in toamna va incepe strangerea ofertelor.

    ROMGAZ Pentru consultanta in privatizarea producatorului de gaz s-au inscris 14 banci de investitii: Lazard Freres, Morgan Stanley, HSBC, UBS si BAC Romania, JP Morgan si ING Bank, Bank of America Securities Limited / Central Europe Trust / Deloitte Central Europe, Merrill Lynch, CSFB Europe si RAEF, BNP Paribas, ABN Amro, Citigroup, CA-IB, KPMG si Goldman Sachs.

    ELECTRICA Privatizarea Electrica Muntenia Sud ar urma sa fie incheiata pana la finele acestui an. De companie s-au aratat interesate ENEL, CEZ, RWE, Gaz de France si E.ON. Alte trei societati de distributie a energiei electrice – Electrica Muntenia Nord, Transilvania Sud si Nord – urmeaza sa fie scoase si ele la privatizare.

  • Listarile anului: demaraj pierdut

    Cele doua listari de la Bursa de Valori de luna aceasta, cea a holdingului IT&C Flamingo International si cea a producatorului de carton Vrancart Adjud, i-au deceptionat pe foarte multi dintre investitorii care subscrisesera in cadrul ofertelor publice initiale, sperand sa castige bine pe termen scurt.

    Preturile actiunilor celor doua companii au crescut foarte putin dupa intrarea la tranzactionare, o investitie in „traditionalele“ SIF-uri, Petrom sau Banca Transilvania, fiind de departe mai profitabila. Unii dintre investitori afirma ca nu este exclus ca actionarii majoritari ai celor doua societati sau intermediarii ofertelor sa fi intervenit pe piata saptamana trecuta pentru ca ofertele de listare sa nu se transforme intr-un esec. Nici acordarea de actiuni gratuite de catre Vrancart – care la cateva zile dupa listare s-a transformat din zvon in certitudine – nu a avut darul de a impulsiona pretul, ci cel mult de a-l opri din scadere, cu atat mai mult cu cat inainte de anuntul oficial privind gratuitele Vrancart atinsese 0,15 lei/actiune, adica pretul din oferta. 

    Desi nu a anuntat oficial, si Flamingo intentioneaza sa acorde „gratuite“. Dar nici aceasta informatie, desi e cunoscuta pe piata, nu a avut darul de a-i impresiona pe cumparatori. „Cred ca investitorii au inceput sa isi dea seama ca «operatiunile de umflare a preturilor pe piata», cum sunt splitarile sau acordarea de actiuni gratuite, nu justifica o crestere a valorii companiei pe piata, ci contribuie doar la cresterea lichiditatii actiunilor,“ spune Nicolae Ghergus, director executiv la societatea de brokeraj Confident Invest.

    Unii dintre brokeri spun ca de vina pentru castigurile mici ale jucatorilor ar putea fi lacomia unora dintre investitori, care se asteptau ca pretul la care intra actiunile la tranzactionare sa fie mult mai mare si au decis sa vanda cand au vazut ca nu este asa.  „E vorba si de efectul psihologic pe care il genereaza o oferta – e oferta, e super-oferta, luati si va imbogatiti – asa poate fi perceputa o oferta de unii dintre investitori. La o oferta publica primara pretul trebuie sa fie mai bun decat cel pe care este asteptat pe piata. De data, in cazul ambelor oferte, pretul la care s-au oferit actiunile a fost cel corect“, spunea un broker.

    Preturile din ofertele celor doua companii au fost cele corecte, cel putin asa arata prima saptamana de tranzactionare, iar sa cumperi la pretul corect nu e intotdeauna o afacere buna pe Bursa, unde trebuie sa cumperi ieftin si sa vinzi scump. Si in cazul Flamingo, si in cel al Vrancart, preturile atinse din prima zi de tranzactionare de pe Bursa au fost si maximele atinse pana acum pe piata, tendinta fiind apoi una de scadere.  Vrancart a urcat in prima zi pana la 0,185 lei/actiune, cu 23% mai mult decat pretul din oferta, in timp ce Flamingo a intrat la 2,76 lei/actiune, cu 20% mai mult decat  pretul din oferta. 

    Din acest moment au aparut vanzatorii, astfel ca cele doua companii au incheiat saptamana trecuta cu doar 4-5% mai mult decat pretul din oferta, adica la 0,157 in cazul Vrancart si 2,4 in cazul Flamingo.  Si asta dupa ce in timpul saptamanii coborasera chiar mai jos. Vrancart a fost listata vineri, 15 iulie, lunea urmatoare venind randul Flamingo. In acest timp, tot la Bursa, in ultimele doua saptamani se putea castiga peste 20% din actiuni cum ar fi SIF-urile, Petromidia, Sicomed sau Impact.

    Multi dintre cei care au subscris in cadrul ofertelor sperau la o reeditare a profiturilor substantiale pe care le-au avut cei care au participat la oferta de listare a Broker Cluj, derulata la finalul anului trecut. Cei care au cumparat atunci actiuni in oferta societatii si-au putut tripla banii.  Broker si-a vandut actiunile noi la 1,5 lei/actiune, iar dupa cateva luni acestea au intrat la tranzactionare la aproximativ 4 lei. Dupa o luna, cotatia atingea 5 lei/actiune, compania anuntand intre timp ca va acorda actiuni gratuite.

    De unde diferenta dintre Broker si Flamingo sau Vrancart? „Broker este o institutie financiara, iar Vrancart este o companie de vanzari. De la oferta Broker pana la intrarea la tranzactionare, piata crescuse cu vreo 60%, pe cand acum de la oferta pana la listare nu s-a intamplat nimic. In plus, profiturile si activitatea Broker cresc o data cu cresterea Bursei, pe cand la Flamingo profiturile cresc o data cu cresterea pietei de calculatoare,“ spune Nicolae Ghergus, directorul executiv al societatii de brokeraj Confident Invest. Brokerii care au intermediat listarea pe piata a celor doua companii spun insa ca intrarea la tranzactionare nu s-a produs intr-un moment tocmai bun pentru piata, altfel pretul ar fi fost probabil mai mare.

    „Cred ca actiunile Flamingo au fost lovite de ordonanta privind ridicarea pragului de detinere la SIF-uri, conditii in care saptamana trecuta toata atentia investitorilor de pe piata a fost indreptata asupra acestora. Asta s-a vazut si din volumul de tranzactionare de pe SIF-uri“, spune Laurentiu Ciocarlan, director pentru operatiuni pe piata primara al Raiffeisen Capital & Investment, care a intermediat alaturi de ING Securities listarea Flamingo.

    Pe de alta parte, intermediarii ofertelor se plang ca cei mai multi dintre cei care au cumparat actiuni in oferta au vrut doar sa speculeze. Unii dintre speculatori s-au multumit astfel cu castiguri de cateva procente, mai bune decat la banca. De altfel, modul in care s-a subscris oferta Flamingo, in care peste jumatate din ordinele de cumparare au venit in ultima zi, arata ca in oferta au cumparat foarte multi speculatori, care sperau sa castige pe termen scurt, iar acestia au inceput sa vanda de indata ce actiunile au  intrat la tranzactionare cu cateva procente peste pretul din oferta.

    „Noi ne-am asteptat ca actiunile Vrancart sa intre in jurul a 0,2 lei. A existat insa o presiune la vanzare. Toata lumea se astepta sa castige bine din  oferta si cand a vazut ca pretul nu creste foarte mult, unii au inceput sa vanda. Cine a vandut in prima ora de tranzactionare a iesit cu un castig de 20%. Multi s-au gandit ca e suficient, la cum merge piata acum“, spune Octavian Molnar, directorul IFB Finwest, societatea de brokeraj care a intermediat oferta de listare a firmei Vrancart.  El a mai adaugat ca exista interes in continuare din partea fondurilor de investitii pentru companie si ca se asteapta ca pretul sa mai creasca. Din acest motiv, intermediarii se plang ca nu au cum sa ii selecteze pe cei care cumpara in oferte.

    „Este pacat ca legea nu ne permite sa facem o selectie a ofertantilor, asa cum se intampla in Statele Unite, unde poti sa nu permiti, de exemplu, unui hedge fund (fond de investitii preponderent speculative) sa cumpere intr-o oferta si poti alege doar investitori pe termen lung. Asta ne-ar fi permis sa nu vindem actiuni speculatorilor, ci celor care investesc pe termen lung si nu sunt dispusi sa vanda atunci cand isi pot marca un castig de 10-15%“, spune Dana Ionescu, presedintele Raiffeisen Capital & Investment, una dintre cele doua societati care au intermediat oferta Flamingo.

    Legislatia romana este realizata dupa cea a Uniunii Europene si prevede ca ofertele pot fi subscrise de orice investitor, iar intermediarii sau ofertantii nu au dreptul sa faca o selectie intre cererile de subscriere pe care le primesc. Comparativ cu dobanda bancara, randamentul obtinut din cumpararea de actiuni in cadrul ofertelor publice ramane acceptabil.

    Reprezentantii societatii Intercapital Invest au calculat randamentul anualizat pe care un investitor l-ar fi obtinut cumparand in cadrul ofertei Flamingo si vanzand apoi actiunile pe piata, saptamana trecuta. Randamentul se ridica la 72%, fata de cel mult 9% cat ofera un depozit bancar. 

    Lucrurile stau insa altfel in cazul Vrancart, unde – desi pretul a avut aproximativ aceeasi apreciere fata de cel din oferta – perioada scursa de la inchiderea ofertei pana la listarea pe piata a fost mult mai mare, de peste trei luni, randamentul anualizat obtinut fiind mult mai mic. 

    De altfel, actiunile Vrancart, spre deosebire de cele ale Flamingo, au atins chiar pretul din oferta, 0,15 lei/actiune, la mijlocul saptamanii trecute. Investitorii au avut ocazia astfel sa „economiseasca“ trei luni si sa cumpere in iulie la acelasi pret la care putea cumpara si in aprilie.

  • CUM AU DECURS OFERTELE

    Flamingo si Vrancart s-au listat pe Bursa luna aceasta, dupa ce de la inceputul anului doar o singura companie, SSIF Broker, isi mai adusese actiunile pe Bursa. 

    • VRANCART

    Vrancart  a vandut in aprilie 116 milioane de actiuni noi, la un pret de 0,15 lei/actiune.  

    MAI SCUMP: Compania intentiona, la finalul anului, sa isi vanda actiunile la 0,13 lei/actiune, dar intre timp actiunile deja cotate s-au apreciat pe piata, asa ca Vrancart a vrut sa se vanda mai scump. 

    CUMPARATORI: Oferta a fost suprasubscrisa cu 30%, in oferta cumparand, conform informatiilor din piata, si mai multe fonduri de investitii.  

    BANI: Compania a strans astfel 4,8 milioane de euro pe care le va folosi pentru retehnologizare si noi investitii.  

    •  FLAMINGO

    Flamingo a oferit luna trecuta 17 milioane de actiuni noi cu valoarea nominala de 0,1 lei, investitorii avand libertatea sa subscrie la preturi cuprinse intre 1,8 si 2,4 lei/actiune, o premiera pentru piata romaneasca, unde ofertele de pana acum se derulau la un pret fix.  

    DE SUPLIMENTARE: Compania urma sa fixeze pretul de inchidere a ofertei in functie de cererile primite. Oferta a adunat cereri de subscriere reprezentand de aproape 4 ori mai mult decat numarul actiunilor oferite, iar Flamingo a suplimentat numarul de actiuni cu 15%. 

    DECIZIE: Pretul final a fost stabilit la 2,3 de lei/actiune, desi compania isi putea foarte usor vinde actiunile la 2,4 lei/actiune. Decizia a fost luata, spuneau atunci intermediarii, pentru a crea un potential de crestere pe piata. Si de fapt nici nu s-au inselat, pentru ca pretul Flamingo a trecut saptamana trecuta sub 2,4 de lei.  

    PUBLICITATE: Oferta Flamingo a fost sustinuta de o campanie puternica de publicitate, la magazinele companiei, out-door, cat si in mass-media. Compania a reusit sa stranga din oferta 12,4 milioane de euro, pe care urmeaza sa ii foloseasca pentru finantarea partiala a extinderii retelei de retail si distributie.

  • Greu de transat

    Razboiul deja traditional intre producatorii si procesatorii de carne pe tema taxelor vamale la importul de materie prima s-a complicat o data cu intrarea in joc a celui mai mare investitor strain din domeniu, compania americana Smithfield.

    Doua noutati importante se profileaza la orizont pentru companiile din industria carnii. Una din acest an: cresterea taxelor vamale la importurile de carne. Una de la anul: cresterea TVA. Ambele masuri sunt in discutii, iar aplicarea lor nu este 100% sigura. Sigur e insa ca o crestere a taxelor la import la o medie de 20% si a TVA la 21-22% ar duce la o scumpire de peste 20% a carnii si a produselor din carne. Companiile sustin ca va creste piata neagra si va scadea consumul, in conditiile in care consumul per capita de carne si produse din carne este in Romania la jumatate din media comunitara. 

    Aceasta perspectiva se adauga la amenintarea reprezentata pentru majoritatea firmelor din industria carnii de obligatia de a se conforma normelor de calitate ale Uniunii Europene. Din cele peste 3.000 de firme care sunt inregistrate la Registrul Comertului ca avand obiect de activitate procesarea carnii, numai jumatate activeaza de fapt in domeniu, estimeaza Mihai Visan, presedintele ARC. Din acestia, doar opt sau noua vor ramane pe piata, pentru ca numai acestea isi pot permite sa faca investitiile necesare pentru a produce la standardele UE, apreciaza Visan.

    Deocamdata, companiile – nu numai din industria carnii, ci din intreaga industrie alimentara – incearca sa negocieze cu Guvernul pastrarea unui nivel mai mic al TVA pentru toate produsele alimentare sau macar pentru cele de baza. Momentan insa, TVA este a doua prioritate pe lista industriasilor din domeniul carnii. Cresterea taxelor vamale la importurile de carne ii arde mai rau. 

    Coincidenta face ca reprezentantii companiilor din domeniu sa fi fost chemati la discutii despre majorarea taxei vamale imediat dupa un anunt facut de americanii de la Smithfield Foods, noii proprietari de la Comtim. Cea mai mare companie din lume din domeniul industriei carnii, cu vanzari anuale de 10 miliarde de dolari, Smithfield si-a anuntat intentia de a investi in Romania nu mai putin de 800 de milioane de dolari in urmatorii cinci ani. Michael Cole, vicepresedinte responsabil cu achizitiile in cadrul Smithfield, a declarat Ziarului Financiar ca scopul companiei este de a deveni cel mai puternic producator de carne de porc de pe piata locala. Pasul imediat urmator va fi ca grupul Smithfield sa fie pregatit pentru piata europeana in 2007, anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. „Romania ocupa o pozitie centrala in ansamblul strategiei noastre pentru Europa“, declara Cole. Compania americana a intrat pe piata locala in martie 2004, prin achizitia unor active ale fostului combinat Comtim Timisoara, cel mai mare producator si procesator de carne din regiune inainte de 1990. Smithfield a investit pana acum 80 milioane de dolari pentru preluarea si modernizarea activelor fostului combinat Comtim Timisoara, precum si in achizitia a 50% din actiunile Agroalim Distribution, unul din cele mai mari distribuitori de produse alimentare din tara, precum si a celui mai mare depozit frigorific din tara, Frigorifer Tulcea. 

    Compania mai detine si 22% din actiunile grupului spaniol Campofrio Alimentacion, prezent si pe piata romaneasca, iar recent a preluat 60% din actiunile firmei Caroli, unul din jucatorii autohtoni importanti de pe piata mezelurilor.

    Smithfield Romania va organiza doua entitati distincte: una in domeniul procesarii de carne de porc – Smithfield Carne, care va opera abatoarele, vanzarea si distributia produselor proaspete si prelucrate din carne de porc, cealalta in domeniul cresterii porcilor – Noul Comtim, ce va furniza necesarul de materie prima pentru Smithfield Carne. Americanii urmeaza sa investeasca si in modernizarea abatorului Freidorf si a celui de la Beregsau. Dezvoltarea volumului de operatiuni ale Smithfield in Romania va avea efecte economice importante asupra judetului Timis si a judetelor invecinate, pentru ca Smithfield va deveni un mare consumator de furaje, grane, alte materii prime, precum si de servicii ale fermierilor si furnizorilor locali. Conform declaratiilor lui Michael Cole, Noul Comtim va incheia contracte pe termen lung, pentru o suma totala de peste 55 de milioane de dolari anual, cu aproximativ 250 de fermieri romani, care urmeaza sa creasca porci pentru Smithfield pana cand acestia vor ajunge la greutatea de taiere. Ca urmare a acestor contracte, fermierii ar putea obtine venituri pe baza carora vor putea contracta credite, astfel incat vor putea finanta constructia de ferme. Plata ratelor ar putea fi facuta integral pana la sfarsitul contractului, iar fermierii vor ramane proprietari.

    Asadar, investitiile promise de 800 de milioane de euro ar produce efecte in lant nu numai in zona Timisului, ci in toata tara, macar prin prisma faptului ca Romania ar urma sa nu mai sufere din cauza lipsei de carne de porc. Aceasta va contrabalansa in timp efectele maririi TVA si ale majorarii taxelor vamale. Pe termen mediu, pretul de productie a carnii de porc este foarte probabil sa scada.

    La un fenomen de asemenea dimensiuni, Guvernul pare sa fie pregatit sa dea o mana de ajutor. Motivatia autoritatilor pentru marirea taxelor vamale ar fi protejarea producatorilor interni, spune Sorin Minea, care se intreaba retoric: „Care producatori interni?“ Pozitia procesatorilor de carne reprezentati de Minea e bine cunoscuta: in opinia lor, producatorii interni – crescatorii de porci – care sa aiba nevoie de protectie vamala sunt prea putini, fie si numai din cauza scaderii drastice a efectivelor de animale in ultimii 15 ani. 

    In ceea ce priveste pozitia Smithfield, grupul american nu numai ca nu e o sursa de materie prima pentru industria locala, dar este si va ramane pentru inca o vreme un mare importator de carne. In conditiile in care pretul la carnea din productia interna este mai mare cu 15% decat in UE si cu 25% decat in SUA, e lesne de inteles de ce afluxul de importuri ieftine, in crestere accelerata mai ales incepand de anul trecut, tinde sa-i scoata de tot de pe piata pe putinii producatori autohtoni, care cer statului protectie vamala. Cu argumentul investitiilor de 800 de milioane de dolari, Smithfield promite sa umple nu numai Romania, ci si Europa cu porcii pe care-i va creste la Timisoara. Este, in aceste conditii, majorarea taxelor vamale la importurile de carne un sacrificiu?

  • PORCUL DIN OGRADA

    In Romania, efectivele de animale crescute industrial au scazut drastic in ultimii 15 ani, astfel incat animalele sunt crescute acum aproape exclusiv in gospodarii.   

                          Total               In gospodarii
    Bovine                 3.159                  3.062
    Porcine             6.791                 5.874
    Ovine               9.027                  8.860

    Sursa: Institutul NaTional de Studii  Statistice Si Economice – date pentru 2004. 

    IMPORTURILE, DE NEOPRIT

    • Daca in 2003 livrarile de carne de porc din productia interna depaseau importurile, de anul trecut proportia a inceput sa se schimbe.  
    • Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, importurile de carne de porc s-au dublat in primele cinci luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului trecut, reprezentand 12% din valoarea totala a marfurilor agroalimentare cumparate  din strainatate. 

     

    UN RAZBOI FARA SFARSIT 

    Confruntati cu cresterea puternica a importurilor, fermierii au cerut Ministerului Agriculturii o majorare la 45% a taxelor vamale la importul de carne de porc, pentru protejarea productiei interne. In replica, procesatorii afirma ca o astfel de majorare va duce la o scumpire excesiva a carnii si ca o majorare cu 5% a taxelor vamale ar fi suficienta, permitand mentinerea preturilor la nivelul actual. Desi n-a luat inca nici o decizie, se pare ca Ministerul Agriculturii are in vedere o taxa de 20%. 

    Nivelul actual al taxelor vamale

    Carne de porc transata si congelata           0%
    Carne de porc refrigerata                    10-20%
    Carne de porc congelata in carcasa           45%

  • PETROL: Cuceritorii Estului

    Unul cate unul, grupurile petroliere din Romania descopera „potentialul regional“. Si se extind dincolo de granitele tarii. Ungaria, Bulgaria, Macedonia sau Serbia sunt pe lista lor de investitii. Miza: 125 de milioane de consumatori.

    Cand Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, vorbea acum doi ani de investitii pe piata regionala a petrolului, era intampinat in cel mai bun caz cu zambete rezervate. Dar azi mai toti petrolistii romani isi calculeaza investitiile pentru Europa Centrala si de Est. Toti pleaca de la premisa urmatoare: de ce sa te limitezi la o piata de mai putin de 22 de milioane de consumatori, cand poti aspira la o felie dintr-o piata de 125 de milioane de potentiali consumatori?

    O prima analiza a pietelor de desfacere spre care isi indreapta privirile petrolistii romani arata ca astfel de planuri nu sunt deloc neplauzibile. Macedonia sau Moldova, spre exemplu, depind de importurile de produse petroliere. Bulgaria, la randul sau, are rezerve de titei de 60 de ori mai mici decat Romania si o productie de combustibili de 100 de ori mai mica. 

    Lasand la o parte rezervele subtiri de titei ale tarilor din jur, petrolistii autohtoni au cateva probleme de rezolvat, iar prima dintre ele e ca cele mai multe dintre rafinariile de la noi lucreaza sub capacitatea de productie. De aici si costurile mari de procesare a titeiului. Grupul austriac OMV a descoperit, acum mai bine de jumatate de an, cand a preluat Petrom, ca firma romaneasca ar putea sa prelucreze inca aproape opt milioane de tone de titei. Cele doua rafinarii ale companiei – Petrobrazi si Arpechim – prelucreaza doar putin peste sase milioane de tone de titei pe an, in conditiile in care au o capacitate nominala de 14 milioane de tone. Fiecare din cele doua rafinarii are cate o unitate inchisa. Asa dicteaza piata.  

    Nici rafinaria Petrotel LUKoil, redeschisa acum mai putin de un an, nu lucreaza la intreaga capacitate (2,4 milioane de tone pe an). Iar Rafo Onesti este, deocamdata, in stand-by. Singura rafinarie care a reusit performanta de a procesa titei in corelatie cu cantitatea proiectata – cinci milioane de tone pe an – este Petromidia, parte a grupului Rompetrol. Patriciu vede in piata regionala – Balcanii si zona Marii Negre – o sursa de bani, pentru ca aceste zone „au un deficit de produse petroliere pe urmatorii 10 ani“. Asa se face ca dupa ce a intrat pe piata din Bulgaria, Rompetrol si-a deschis un birou regional in Albania si isi indreapta privirile si catre Turcia.

    Explicatia? „Este un taram aproape virgin, marile retele nefiind prezente aici“, explica recent Bogdan Costache, directorul Rompetrol Albania. Investitia de trei milioane de dolari in distributia de produse petroliere din Albania ar putea da roade. Cu atat mai mult cu cat Rompetrol are ca tinta aprovizionarea cu carburanti, prin Albania, a altor regiuni: Kosovo, Macedonia si Muntenegru. Statisticile par sa sustina decizia Rompetrol. Albanezii produc doar 6.000 de barili echivalent titei pe zi, dar consuma 24.000 de barili, diferenta fiind acoperita din importuri. Macedonia, la randul sau, importa intregul necesar de carburanti – 19.000 barili/zi. Turcia, o alta tara vizata de compania lui Patriciu, consuma peste 600.000 barili/zi, dar produce putin peste 10% din aceasta cantitate. Si cei de la OMV iau in calcul extinderea in regiune. Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele OMV, a anuntat ca Petrom va avea un buget pentru achizitii pe pietele externe apropiate. Tarile vizate sunt Bulgaria, Serbia – unde Petrom a facut primii pasi pentru construirea de statii de carburanti – si Turcia. 

    „Vedem Petrom dincolo de granitele Romaniei. Vom creste activitatea companiei in Kazahstan pana in 2008, precum si prezenta in bazinul Marii Caspice“, spunea Ruttenstorfer la cel de-al treilea summit media care a avut loc luna trecuta la Viena. Daca Rompetrol si Petrom se indreapta spre Serbia, Bulgaria si Turcia, compania rusa LUKoil are alte tinte peste granitele Romaniei. 

    Repornirea rafinariei Petrotel a fost facuta cu scopul de a alimenta statiile companiei din Ungaria – unde LUKoil detine 5% din piata, dupa estimarile grupului – si Republica Moldova. Vecinii de peste Prut consuma 20.000 barili/zi, toti proveniti din import. 

    La randul sau, Ungaria are un necesar de carburanti de 149.000 barili/zi si o productie de 41.000 barili/zi. Aici, insa, compania va trebui sa concureze cu grupul local MOL, una dintre cele mai mari companii petroliere din regiune.  Pe langa cele 130 de benzinarii din Romania, compania detine, alaturi de firma croata INA, peste 900 de benzinarii in 11 tari si a cumparat compania slovaca de petrol si gaze Slovnaft. 

     Cererea mare de produse petroliere a tarilor din jurul Romaniei nu este singurul argument pentru care companiile de la noi aloca bugete de milioane de dolari pentru investitii regionale. Pretul cu care isi pot vinde carburantii are un cuvant greu de spus. Inca de anul trecut, carburantii sunt mai scumpi decat in Romania in majoritatea tarilor din regiune.  Daca, in 2004, benzina costa la noi 96 de centi, in Albania era deja 1,23 dolari/litru, in Macedonia 1,17 dolari, iar in Serbia, un dolar/litru, potrivit estimarilor Agentiei germane pentru cooperare tehnica. Turcia si Ungaria s-au detasat, avand preturi de 1,44, respectiv 1,3 dolari pe litrul de benzina. 

    La motorina situatia este similara. Daca in Romania, anul trecut, pretul era sub un dolar litrul, in Turcia, Ungaria si chiar Albania acesta trecea de un dolar. Iar perspectivele sunt bune. Cresterea pretului la barilul de titei pana la 60 de dolari provoaca, inevitabil, noi scumpiri ale carburantilor.  Avantajul firmelor romanesti este ca extrag petrol din tara, cu costuri mult mai mici – asa cum face Petrom, spre exemplu – si ca proceseaza titei tip Ural, mai ieftin decat cel Brent, ale carui cotatii au crescut in ultima vreme. 

    Daca estimarile Rompetrol sunt corecte, Romania poate exporta, anual, circa trei milioane de tone de combustibili. Cu conditia sa investeasca 800 de milioane de dolari in pastrarea actualei capacitati totale de rafinare. 

    Cat de profitabile ar fi aceste investitii va spune piata. Locala sau regionala, in functie de strategia de dezvoltare a fiecarei companii petroliere in parte.  

  • PIETE PENTRU PETROLISTI

    Companiile petroliere din Romania privesc deja peste granita pentru investitii. Miza ar fi o piata de 125 de milioane de consumatori, de cinci ori mai mare decat cea romaneasca.

    Petrom: Compania vrea sa-si extinda activitatea in Bulgaria, Serbia si Turcia, dar sa-si consolideze si pozitia in Kazahstan. 

    Rompetrol: Grupul are o subsidiara in Bulgaria, una in Albania si una in Republica Moldova. O alta piata vizata pentru extindere este Turcia. 

    Lukoil: Compania rusa livreaza, in Ungaria, carburantii produsi in Romania de rafinaria Petrotel-LUKoil.  

    MOL: Grupul ungar s-a extins, deja, in Romania, unde are 130 de benzinarii, in Slovacia, unde are o rafinarie si in Croatia.

  • Sfaraiala din bucatarie

    De la micii traditionali sau bal friptura la carpaccio de ton sau muschi de vita australian. De la sprit la bauturi rafinate. In doar 15 ani, industria hoteliera romaneasca a facut mari progrese in ceea ce priveste gastronomia. Partea de bautura si mancare aduce anual hotelurilor peste 30% din venituri.

    Bucatarul-sef al unui hotel de patru sau cinci stele face orice, dar nu sta cu „lingura in tigaie“. Mare parte din activitatea lui este munca administrativa. Bucatarul-sef de la hotelul Howard Johnson Grand Plaza din Bucuresti, de exemplu, este un canadian care, asa cum spune directorul hotelului, este practic un manager ce conduce 45 de oameni si administreaza un rulaj de marfa de cateva miliarde de lei vechi in fiecare zi. Tocmai de aceea, un bucatar-sef dintr-un hotel poate castiga lunar de la 1.500 pana la peste 7-8.000 de euro. Oricum, spun hotelierii, ca nivel de salarizare, bucatarul-sef este in primele 5-6 pozitii dintr-un hotel. Investitiile in bucatariile hotelurilor de categorie superioara incep sa atinga sume care acum cativa ani ar fi parut incredibile. In cazul hotelului Howard Johnson, de exemplu, investitia in bucatarie s-a ridicat la circa 1,5 milioane de euro. Suma luata in calcul nu inseamna investitia in constructia efectiva a bucatariei, care intra in pretul constructiei hotelului, ci dotarile si echipamentele specifice.

    Bucataria de la Howard Johnson are trei nivele si o suprafata totala de 1.600 de metri patrati. Dar totusi, 1,5 milioane de euro! Nu e prea mult? Tinu Sebesanu, directorul general al hotelului, spune ca investitia este rentabila, tinand cont ca partea de alimentatie – consumul de bautura si mancare – au reprezentat 42% din cifra de afaceri a Howard Johnson de anul trecut. 

    „In acest an, estimam ca hotelul va avea o cifra de afaceri de 12 milioane de euro, din care cam 5 milioane de euro va insemna consumul de mancare si bautura“, argumenteaza Sebesanu. Potentialul acestui segment in cifra de afaceri a unui hotel a fost intuit si de catre omul de afaceri George Copos, care a declarat pentru BUSINESS Magazin ca, in urmatorul an,  partea de bucatarie a hotelului Crowne Plaza va beneficia de o infuzie de capital de peste un milion de euro pentru modernizare. 

    Bucataria de la Crowne Plaza are o suprafata de aproximativ 300 de metri patrati. Utilajele si echipamentele au costat, la deschidere, echivalentul a aproximativ 160.000 – 170.000 de euro, dar, in momentul actual, spun reprezentantii hotelului, aceasta investitie depaseste 400.000 de euro.

    Si bucatarul-sef de la Crowne Plaza este strain, din Croatia. „Am ales un bucatar strain pentru experienta mare in bucataria internationala, lucrul cu lanturi hoteliere de renume, profesionalismul si calitatea preparatelor servite si pentru originalitatea si creativitatea pregatirii si prezentarii preparatelor culinare“, spune Alina Pescaru, director de vanzari si marketing la Ana Hotels, compania care detine Crowne Plaza. 

    La fel de importanta este si pentru hotelul Marriott partea de bucatarie, in care cei din conducere au decis sa investeasca in retehnologizare. „Suntem aproape de final in acest moment, iar investitia s-a ridicat la 750.000 de euro, la care se vor mai adauga 300.000 de euro, suma folosita pentru amenajarea si echiparea spatiilor de depozitare si a camerelor frigorifice“, spune Ioan Maties, Food & Beverage Manager la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. 

    Maties apreciaza ca in Romania creste de la an la an numarul celor care obisnuiesc sa mearga la restaurante sau baruri nu doar cu ocazii speciale, ci in zilele obisnuite. Si investitiile in bucataria de la Marriott sunt justificate, tinand cont ca, anul trecut, consumul de mancare in hotel a fost de aproximativ 7,65 milioane de dolari, iar cel de bautura – putin sub 3 milioane de dolari. In general, in cazul hotelurilor de cinci stele din Bucuresti, nota de plata medie pentru o consumatie se invarte in jurul sumei de 25 de euro.

    Ca si in cazul celorlalte hoteluri de cinci stele din Bucuresti, si bucatarul-sef sau „executive chef“, cum este denumit acest post in industria hoteliera, de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel nu este roman, ci englez – Nick Hawkes. „Nick este un foarte bun profesionist, cu experienta vasta in domeniu si un foarte bun manager“, spune Maties, care adauga ca in bucatariile de la Marriott, care insumeaza aproape 300 de metri patrati, lucreaza 104 persoane. 

    De asemenea, la hotelul Athénée Palace Hilton din Bucuresti, consumul de bautura si mancare acopera cam 26% din totalul cifrei de afaceri. Bucatarul-sef de la Hilton, englezul Martin White, a fost adus, spun cei din conducerea hotelului, pentru a beneficia de „know-how-ul“ si experienta lui. 

    Dar ce face, concret, un bucatar-sef?  Nick Hawkes, bucatarul-sef de la hotelul Marriott din Bucuresti, a venit in Romania in august 2000, cu cateva luni inainte de deschiderea hotelului. Lucrase pana atunci pe aceeasi functie intr-unul din hotelurile Marriott din Londra si, spune el, „provocarea necunoscutului“ l-a facut sa accepte postul din Romania.

    O zi normala de lucru a lui Hawkes incepe cu o sedinta de planificare a activitatii, urmata de un control al tuturor departamentelor bucatariei. Are in subordine 80 de bucatari, a caror activitate trebuie „supervizata“ in fiecare zi. Apoi, o alta responsabilitate este sa se asigure ca alimentele sunt de calitate. Dupa aceasta, urmeaza conceperea meniurilor, care de multe ori sunt personalizate. „De exemplu, cineva vrea sa organizezi o degustare de vinuri si trebuie pregatite chiar si zece tipuri de meniuri, pentru ca fiecare mancare complementeaza un anumit tip de vin“, explica executive chef de la Marriott. Aceste meniuri, continua el, pot contine mancaruri dintre cele mai variate, de la ficat de gasca cu sirop balsamic pana la pere la cuptor cu inghetata de scortisoara.

    Rolul unui executive chef, povesteste Hawkes, s-a schimbat foarte mult in ultimii ani, pentru ca era o vreme cand acesta statea in bucatarie si „fierbea oase“. Acum, adauga el, bucatarul-sef este bunica, designer, arhitect, contabil si, din cand in cand, trebuie sa mai si gateasca. Cu toate acestea, nu se mai gasesc, oare, bucatari romani de valoare pe piata? Aducerea unui bucatar strain este o chestiune de imagine sau chiar este nevoie de el?  Acum 10-15 ani, povesteste Sebesanu de la Howard Johnson, majoritatea celor care intrau intr-un restaurant de hotel, voiau un „gratar si o baterie de vin“. Apoi, clientii au inceput sa devina din ce in ce mai sofisticati. Consumatorul, spun hotelierii, se educa mult mai repede decat progreseaza industria gastronomica. Daca nu ai o bucatarie performanta, poti pierde clienti. 

    Mai ales ca, in afara celor care sunt cazati in hotel si iau masa acolo, vin si clienti din afara hotelului, cum ar fi cei care organizeaza petreceri, conferinte, congrese si seminarii sau, din ce in ce mai mult, persoane care vor efectiv sa ia masa la restaurantul unuia sau altuia din hoteluri. 

    La Marriott, de exemplu, din cele 625.000 de persoane care au consumat, anul trecut, mancare si bautura in hotel, doar 30% au fost cazati acolo, restul provenind din afara hotelului. Si la Howard Johnson, majoritatea consumatorilor din restaurante, adica peste 60%, nu sunt cazati in hotel. 

    Tendintele in industrie se schimba in fiecare an. Daca imediat dupa ‘90, spune directorul de la Howard Johnson, a fost o cerere masiva de fructe de mare, banane si portocale, acum restaurantele incep sa se specializeze. Gusturile si cerintele clientilor sunt tot mai diversificate. 

    La Marriott, de exemplu, aproape fiecare restaurant are bucataria lui. „Am adoptat aceasta solutie administrativa in primul rand datorita varietatii mari de specifice culinare existente in hotel: de la autenticele preparate italienesti, mancarea cu specific mexican si pana la canape-urile sofisticate“, explica Ioan Maties. Mai sunt cautate preparatele mexicane, meniul italian autentic, delicatese – Foie Gras, stridii, homar, miel si vita din Australia, pana la prajituri austriece. 

    La bauturi, preferintele variaza tot de la un restaurant la altul: cocktailuri, vinuri sau tarii fine.  Nick Hawkes spune ca la Marriott se prepara zilnic cateva sute de tipuri diferite de mancaruri. „Avem o selectie foarte diversa de feluri de mancare. Foarte cerute devin scoicile, care se mananca vii. Au inceput si romanii sa se deprinda cu ele“, spune el. La Marriott, scoicile se servesc la „duzina“, iar o portie de 12 scoici costa 125 de lei noi (1,25 milioane de lei vechi).

    O alta moda este gatitul in fata clientului. Clientul comanda mancarea, dupa care vin la el cel putin doi chelneri, cu o masa care are si o plita, si gatesc mancarea acolo. „Omul vede cum i se prepara mancarea si acest lucru ii da acesteia o alta savoare decat daca ar primi-o pe tava, gata facuta“, explica Hawkes ultima moda din lumea gastronomiei. In opinia bucatarului-sef de la Marriott, un meniu deosebit poate incepe cu o salata „remaine“ clasica cu sos „season“ cu parmezan, ansoa, oua pasteurizate si ulei de masline. Apoi, o vrabioara de vita la gratar, cu sos pernez clasic si piure de cartofi cu usturoi, urmata la desert de pudding de ciocolata topita cu sos proaspat de vanilie din Madagascar. Hawkes crede ca o masa la hotelul la care lucreaza ar trebui sa se incheie cu o cafea „diablo“ – un preparat cu cafea si lichior de portocale flambat. 

    Oricum, pentru a lucra la un astfel de nivel, este nevoie de exeperienta. „Pentru a prepara homari, de exemplu, iti trebuie arta. Orice greseala, cat de mica, te poate face sa ratezi“, explica Martin White, bucatarul-sef de la Hilton. 

    De unde concluzia ca nu homarii, ci bucatarii fac diferenta.

  • INDUSTRIE: Rugina imperiului

    Lui Chares din Lindos i-a trebuit noua ani pentru a turna Colosul din Rodos, pana in 281 inainte de Hristos. In anul 225 colosul s-a daramat, in urma unui cutremur. In anul 653 musulmanii au cucerit Rodosul. Au triat ramasitele colosului, au trimis bronzul in Siria si l-au vandut unui negustor de fier vechi din orasul Emsea. A fost nevoie de o caravana de 300 de dromaderi.

    Povestea minunii antice din Rodos consemneaza una din primele tranzactii importante cu fier vechi (chiar daca statuia a fost realizata din bronz) din istoria lumii. In timp, oamenii au inventat economia si capitalismul pentru a-si complica existenta, iar tranzactiile cu fier vechi au ajuns sa fie numai o parte din actiunile de recuperare si de reconversie a companiilor. Mai mult, restructurarea, reconversia si recuperarea au ajuns sa constituie atat discipline separate in manualele de economie, cat si afaceri de sine statatoare, rentabile. Iar fostele companii socialiste pot fi lesne asociate minunilor antice, daca ne aducem aminte de intrecerile stahanoviste si de cincinalele in patru ani si jumatate. Este greu de spus cate din cele 6.000 de companii care au reprezentat zestrea initiala a Fondului Proprietatii de Stat din Romania mai exista in ziua de astazi, pentru ca au suferit procese ample de restructurare. Restructurare nu in intelesul comun, adica disponibilizari de personal si inchideri de activitati, ci separari, reconversii de productie, asocieri, fuziuni si altele asemenea. Aceste situatii au generat o crestere a numarului de societati comerciale din patrimoniul statului in timp, chiar pe masura ce privatizarea avansa. Asa ca in 1999, de exemplu, in plin elan privatizator, portofoliul FPS inregistra o crestere a patrimoniului la peste 9.000 de societati comerciale. 

    Extrapoland experienta companiilor de consultanta, se poate totusi presupune ca in jur de o treime din companiile ce reprezentau mostenirea regimului comunist mai fiinteaza inca, chiar daca putine mai produc ceea ce faceau initial si mai au dimensiuni comparabile cu cele initiale. Unde au clacat aceste companii si ce s-a intamplat cu ele? „Imediat dupa revolutie, societatile de stat au avut de suferit din doua cauze majore: prima este lipsa de experienta a managementului, neobisnuit cu economia de piata, iar a doua a fost lipsa compartimentului de achizitii si a celui de marketing si vanzari“, explica Speranta Munteanu, directoare la PricewaterhouseCoopers.  Nu exista economie de piata functionala fara un mod de iesire de pe piata a societatilor aflate in stare de insolvabilitate, si legea 64/1995 reglementeaza acest proces, spune Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare din Romania. 

    „Ea nu a prea functionat. A fost aplicata pompieristic, la cererea Bancii Mondiale si a Uniunii Europene. Exista doua variante pentru societatile aflate in lichidare: redresarea sau falimentul si scoaterea la vanzare a bunurilor pentru acoperirea creantelor“, adauga Stanescu.

    Termenul „pompieristic“ este intr-adevar cel mai potrivit pentru ce s-a petrecut, daca este sa ne amintim numai de emotiile periodice furnizate societatii romanesti de celebrele liste de lichidare, de zece, de 17 sau de 20 de societati, pe care au figurat nume celebre, cele mai multe iesite astazi din atentia publicului – Petromidia, Laminorul Focsani, Rafinaria Darmanesti, Promex Braila sau UMEB Bucuresti.

    La ce s-a ajuns? „In prezent, se afla in procedura de lichidare judiciara un numar de 345 de societati comerciale la care Agentia de Valorificare a Activelor Statului are calitatea de actionar – creditor si un numar de circa 7.000 de companii la care este creditor prin preluarea creantelor in temeiul unor acte normative speciale“, spune Mioara Iordache, director in cadrul AVAS.

    Initial directorii din vechea garda nu au acceptat nici reorganizarea si cu atat mai putin consultanta in reorganizare. Contabilitatea romaneasca punea valoarea unui activ inaintea oricarui calcul de eficienta economica, iar presiunile sindicale se dovedeau mult mai de impact decat argumentele unui expert in eficientizarea activitatii. „Se poate face o analogie simpla cu pretul caselor. Romanii au descoperit tarziu ca valoarea structurii reprezinta numai 30% din pret, nu recunosteau valoarea finisajului“, spune Speranta Munteanu.

    Reorganizarea activitatii unei societati este cea mai de dorit rezolvare a situatiei. „La valoarea de fier vechi si la vanzarea unei societati in acest mod se ajunge atunci cand este prea tarziu pentru a mai repara ceva. Dar si in Germania s-au vazut megahale industriale transformate in discoteci…“, adauga Speranta Munteanu.

    Prin fata directoarei de la PricewaterhouseCoopers (o curiozitate, este printre putinii romani care au numarul de mobil publicat in… Monitorul Oficial) au trecut dosare grele, cu nume rasunatoare: Comtim, Navrom, Laminorul Focsani, Avicola Ploiesti (fosta cea mai mare crescatorie de gaini din Romania). Cele mai multe lucreaza si astazi, cu alti proprietari si la dimensiuni mai mici, iar activele care au prisosit adapostesc alte tipuri de afaceri, ale altor companii. „Produsele celor de la Avicola le vad in magazine si le cumpar“, surade directoarea, care precizeaza ca Avicola s-a „redus“ la o treime din ce era, iar in halele fostelor ferme de pasari se produc acum pantofi („…erau halele de la strada, mai poluate, nepotrivite pentru pasari…“), ciocolata sau confectii. Laminorul Focsani, societate care a facut parte din prima lista de societati propusa pentru lichidare de cabinetul Ciorbea, cea „de zece“, a ajuns in final in proprietatea unei companii de comert exterior din Romania. „Initial avea 1.000 de angajati, pe perioada lichidarii numarul acestora scazuse la 300, iar acum lucreaza 700 de persoane“, precizeaza Speranta Munteanu.

    In cazul in care restructurarea nu reuseste sau cumparatorul nu este interesat, apar taietorii. Cei mai multi sunt discreti, evita sa vorbeasca despre afacerile lor. Nu toti. Introduceti pe google.ro termenii „fier vechi“ si in primele doua pagini va veti intalni cu oferta craiovenilor de la Nekk SRL. Compania este condusa de un absolvent de Drept, de 27 de ani, iar adjunctul acestuia are numai 22 de ani. „A fost prima afacere de care ne-am apropiat in momentul terminarii facultatii. La inceput nu ne iesea nimic, parca erau toate impotriva. Daca am fi reusit in alt tip de afacere sau daca am fi stiut cum sa ocolim legea, poate ca acum nu am mai fi facut fier vechi“, isi aminteste Mihai Oreviceanu, proprietarul Nekk. 

    Taierea unei fabrici de zahar a fost actiunea care le-a deschis apetitul, iar ulterior, dupa un an, au deschis primul depozit de fier vechi in Craiova. „Urma sa concuram cu alte sapte depozite din Craiova, conduse de oameni cu cel putin zece ani de experienta in domeniu si care au prins epoca marii haiducii din perioada 1990  – 2001“, isi aminteste Oreviceanu.

    Taierea unei fabrici sau a partilor dintr-o fabrica o poate face atat proprietarul, cat si lichidatorul, din diverse motive – recuperarea unor datorii, obtinerea de lichiditati pentri plati restante, eliberarea halelor si casarea utilajelor uzate moral sau fizic. „Companiile specializate in taieri au invatat sa se adapteze la aspectele specifice, pentru ca nu este usor sa demontezi o instalatie chimica, de exemplu, care necesita respectarea unor conditii de mediu. Pentru ca de obicei creditorii nu asteapta, se vinde instalatia «pe picior», iar contractul prevede si detaliile privitoare la mediu, situatia terenului“, explica Speranta Munteanu de la PricewaterhouseCoopers.

    Viziunea lui Mihai Oreviceanu este nuantata de pragmatism si lucrul efectiv in mediul de afaceri romanesc: „Se face oferta la un agent economic, se stabilesc concret obiectivele care trebuie dezmembrate, se plateste si un avans pentru a certifica seriozitatea cumparatorilor («…ca nu stii dom’ne cu cine  te-ncurci», spun unii contabili pentru care economia de piata e o sursa de dureri de cap si infinite probleme) si incepe treaba: se dezmembreaza ce s-a stabilit. Cam jumatate din ceea ce a rezultat vin si-l iau diversi directori si sefi ai institutiei, ca una e de folos la unul, alta la altul, « ca sunt piese bune si mai sunt de folos unitatii, lasa, dom’ne ca va completam cu altceva…». De unde altceva, ca nu mai vezi nimic. Noaptea, paznicii isi recupereaza si ei salariile platite cu intarziere sau deloc. Dupa una-doua saptamani iti dai seama ca ajungi la costuri duble“, spune Mihai Oreviceanu. 

    Una peste alta, afacerile cu fier vechi sunt profitabile. „Centrele de colectare platesc aproximativ 25 de dolari pe tona de fier. Apoi, mai cheltuie circa 25 de dolari pentru curatarea deseurilor si le vand la export cu 140-150 de dolari tona“, calculeaza Paolo Bassetti, director general al Silcotub Zalau. Directorul crede ca exportul de deseuri metalice ar trebui calmat, intr-un fel sau altul. „Noi trebuie sa importam materia prima. O solutie ar fi gasirea unor modalitati de oprire a exporturilor. Cum, insa, cresterea taxelor nu este o masura agreata nici de UE, s-ar putea recurge la alte variante: cresterea taxelor de depozitare in porturi, a celor legate de transport etc. In felul acesta, fierul ar ajunge la producatorii interni. Noi, spre exemplu, facem din fier vechi produse finite care valoreaza circa 1.000 de dolari tona. Acestea sunt exportate, iar autoritatile au de castigat taxe mult mai mari“, spune Basetti.

    Nici Combinatul Siderurgic Resita (CSR) nu a scapat de taietorii de fier, aici fiind vorba de un program de modernizare. Utilajele depasite ale companiei au fost dezmembrate si transformate in materie prima. Planurile de restructurare gandite in perioada 1994-1995 nu au salvat utilajele pentru ca „nu au existat surse de finantare in acea perioada“, explica Adrian Popescu, reprezentantul companiei ruse TMK in Romania, companie care a preluat, in 2003, CSR.

    Asa se face ca, acum mai bine de doi ani, unul din cele doua furnale ale combinatului a fost demolat si transformat in fier vechi. Cel de al doilea furnal cu care era dotat CSR este, inca, in picioare. „Cele doua utilaje faceau parte dintr-un complex, legat de alte instalatii, care acum nu mai exista“, spune Popescu. 

     Pe furnale „pusese ochii“ si Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Caras-Severin. Institutia sustinea ca furnalele si alte utilaje ale combinatului ar fi protejate prin legea patrimoniului national. Daca furnalul are mai bine de 150 de ani vechime, alte doua instalatii ale CSR pot fi considerate piese de muzeu. „Doua din cele patru laminoare la cald ale combinatului au fost facute in 1903 si 1907“, explica reprezentantul TMK. Acestea au fost oprite. Dintre cele patru laminoare, doar unul singur mai este in functiune.

    „Restructurarea a insemnat eliminarea capacitatilor fizice, dar si investitii in combinat“, mai spune Popescu. Dezmembrarea utilajelor a fost acompaniata de investitii care numai anul acesta ajung la 26 de milioane de dolari, pentru productie, si la 12 milioane de dolari pentru protectia mediului.  Si uzina Republica si-a vazut, de-a lungul ultimilor ani, utilajele vandute, pentru recuperarea datoriilor. Mai intai, fostii angajati ai fabricii au dat active ale societatii pe 38 de miliarde de lei. Asa si-au recuperat salariile restante din perioada noiembrie 2002-noiembrie 2003. Apoi, patronul companiei, firma Tehnologika, ar fi vandut o parte din active la fier vechi. Cel putin asa sustine Constantin Dobre, liderul sindicatului „Nicolae Malaxa“, din societate. Tehnologika, ai carei reprezentanti nu au putut fi contactati, este cel din urma proprietar al fabricii. Republica a ajuns la aceasta firma dupa ce a fost vanduta de compania rusa Moody Rom Trading, cea care a preluat fabrica de la fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) in urma cu aproximativ trei ani.

    Singura sansa a societatii a ramas, se pare, declansarea procedurii de faliment si inceperea demersurilor „catre organele de cercetare penala pentru solicitarea instituirii sechestrului penal asupra activelor instrainate“, dupa cum precizeaza Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. O economie in transformare va genera tot timpul si afaceri pentru consultantii in restructurare, pentru lichidatori si pentru taietorii de fier vechi. Care sunt in prezent zonele amenintate? „In primul rand candidate la restructurare sunt companiile ce lucreaza acum in lohn, amenintate de apropierea integrarii in UE. Trebuie sa faca ceva, pentru ca au dat faliment chiar si companiile din Vest care au lucrat cu romanii“, spune Speranta Munteanu de la PricewaterhouseCoopers. 

    Mihai Oreviceanu crede ca aparatele de sudura ale taietorilor se vor indrepta spre zonele miniere si spre unele capacitati din productia de energie electrica. Mineritul a atras deja, pentru ca „in Gorj si in Valea Jiului exista deja armate de depozite de fier vechi. Pe traseul Petrosani – Uricani cea mai influenta firma de valorificare apartine unor veri ai celebrului manelist Nicolae Guta. Chestiunea cu firmele de rromi este deja un flagel, ei avand o politica bine stabilita: amplaseaza depozite de fier vechi fie in cartiere de rromi, cum este Meteor in Targu Jiu, dar si in Galati, in Mehedinti sau Moldova, unde au ocupat sate intregi, cum sunt Grajduri si Motca“, spune Oreviceanu.

  • CAZUL SIDERCA

    Siderca a intrat in faliment la 10 august 2000. Datoriile totale ale combinatului erau de circa 1.000 de miliarde de lei (39 de milioane de dolari).

    LICHIDARE: Siderca a intrat in lichidare in august 2000. De atunci, la combinat au fost patru companii care s-au ocupat de acest proces. 

    REVENIRE: In februarie 2001, guvernul a suspendat falimentul, iar Siderca a intrat in supraveghere financiara.

    DONASID: In 2001, partea viabila din Siderca este separata, luand nastere Donasid.

    PRELUNGIRE: In 2004, termenul de exercitare a procedurii speciale de supraveghere financiara a fost prelungit cu un an.

    LICHIDARE: Siderca a reintrat in procedura de lichidare la 13 februarie 2005.