BusinessMagazin

Blog

  • Nu ati fost in staresa faceti bine, macarnu faceti rau!

    Viitorii parlamentari si ministri, indiferent de culoarea coalitiei din care fac parte,  va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica.

    Din discutiile pe care le-am avut in ultimele luni cu oamenii de afaceri si managerii din Romania, rezultatul alegerilor nu parea a fi una din preocuparile lor majore. „Imi este oarecum indiferent cine castiga: tara merge spre Uniunea Europeana, la fel si afacerile, influenta statului in economie a scazut mult. 

    La cum arata acum Romania, cei care vor avea puterea pot influenta negativ economia doar daca fac gafe majore, nu din rea vointa“, a fost parerea majoritatii. La ora cand scriu acest editorial un singur lucru este clar: oamenii de afaceri au devenit cat se poate de interesati de rezultatul alegerilor, care este exact cum nu si l-au dorit, adica foarte echilibrat. Potrivit rezultatelor partiale, Uniunea PSD plus PUR are un avans de doar 2-3 procente in fata Aliantei D.A. 

    Daca echilibrul se pastreaza pana la final, ceea ce este destul de probabil, Romania va deveni in urmatoarele saptamani scena unor negocieri pentru formarea coalitiei de guvernare care se pot incheia cu orice fel de rezultate.

    Indiferent insa de acestea, este aproape cert ca viitorul guvern nu va mai avea nici pe departe puterea si viteza de executie a celui din ultimii patru ani. Aceasta va insemna practic disparitia ordonantei de urgenta din vocabularul ministrilor grabiti si aparitia pe scena Legislativului a unei „noi stele“: Parlamentul. Majoritatea propunerilor legislative vor trebui sa ajunga in Senat si Camera Deputatilor in lipsa unei coalitii bine definite care sa se regaseasca in guvern si sa aiba certitudinea ca ordonanta de urgenta va deveni lege odata ajunsa in Parlament. 

    Nimic rau in asta, ati putea spune. In fond, este normal, chiar dupa regulile europene, ca Parlamentul sa fie principala forta legislativa, nu Guvernul, precum in ultimii 15 ani.  Adevarat, insa asta doar din punct de vedere teoretic in Romania. In conditiile in care locurile in Parlament  au fost principala moneda de schimb pentru clientela politica, Romania nu numai ca are un Legislativ nefunctional ci si, mai grav, incompetent.

    Daca vreti sa va convingeti, nu va ramane decat sa va amintiti de retinerea cu care probabil multi dintre dumneavoastra ati citit numele oamenilor propusi pentru Senat sau Camera Deputatilor de oricare dintre formatiunile politice cu care ati votat. Daca Parlamentul va avea in urmatorii patru ani chipul meschin si schimonosit de interese de grup pe care l-a aratat pana acum, nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla cu investitorul strain care va solicita o mica modificare legislativa pentru a face o fabrica de cateva sute de milioane de euro.

    Nu culoarea aliantelor va conta asadar pentru oamenii de afaceri, ci masura in care ele vor reusi sa depaseasca orgoliile si sa nu sufoce un mediu de business care abia a inceput sa respire. 

    Viitorii parlamentari si ministri va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica. Ca dublarea salariilor pe care au promis-o, fara exceptie, nu va veni de la ei, ci de la companiile private. Ca acea crestere economica cu care se lauda sau, eventual, se vor lauda va fi adusa tot de companiile private. Ca majorarile de pensii promise vor fi suportate din contributiile aduse, din nou, de companiile private.

    Integrare, predictibilitate legislativa, relaxare fiscala si mai ales STABILITATE trebuie sa fie cuvintele de ordine ale viitoarei puteri, indiferent care va fi ea. 

    Daca vor uita macar o clipa acest lucru, Romania risca sa piarda o oportunitate in fata careia se afla mai degraba datorita conjuncturii, nu dibaciei conducatorilor sai. Si daca nu au reusit sa faca prea mult bine, politicienii au acum OBLIGATIA de a nu face rau.

  • Dobanda de interventie, doar pentru specialisti

    Scaderea in cascada, in timp, a dobanzii de interventie a BNR nu va duce automat la reducerea dobanzilor pe piata bancara. Daca si Nicolae Danila, presedintele BCR, cea mai mare banca de pe piata, care da tonul in sistem, spune acest lucru, atunci sunt slabe sperante sa vedem prea curand o ieftinire a creditelor in lei.

    Parca este un indemn direct catre clienti: daca vreti bani mai ieftini, luati credite in valuta. Leul aproape ca nu mai conteaza cand e vorba de imprumuturi si, vorba unui coleg de-al meu, „ce rost mai are sa tinem leul, nu mai bine il inlocuim cu euro?“. 

    Asa este, dar leul conteaza pe partea cealalta, la plasamente, si aduce castiguri frumoase.     Pe langa faptul ca dobanzile la euro sunt la jumatate fata de cele la lei, aprecierea puternica a monedei nationale si din punct de vedere nominal face ca imprumuturile in valuta sa fie un soi de dar de Mos Craciun.  

    Peste 70% din imprumuturile acordate sunt in valuta, deci sunt multi cei care pot spune un sincer „multumesc“. In sase luni, Banca Nationala a redus treptat dobanda de interventie de la 21,25% la 17,75% pe an. Ca efect, bancile au coborat mai mult dobanzile la depozite, iar la credite reducerile mai pot astepta, pentru ca nu vine nimeni din spate care sa fure clientii. Si oricum clientii mari, care pot sa bata cu pumnul in masa, au dobanzi preferentiale, altele decat cele anuntate oficial de banca.  

    Liberalizarea integrala a contului de capital din primavara anului viitor prinde Banca Nationala cu garda deschisa. Dobanzile sunt sus, inflatia nu vrea sa adoarma, iar intrarile de valuta produc dureri de cap. Iar cand se va deschide larg usa pentru investitorii straini, care cauta cele mai bune plasamente monetare, iar acestia vor intra in sistemul financiar romanesc printr-o simpla apasare de tasta, intrarile de valuta vor fi mult mai mari. 

     „Se apreciaza ca imbunatatirea ratingului la nivel investitional acordat Romaniei va contribui la amplificarea investitiilor straine directe si de portofoliu, ceea ce va conduce la consolidarea tendintei de apreciere a monedei nationale, in conditiile inducerii in continuare de catre piata a unei variabilitati manifeste a cursului de schimb al leului“, spune BNR. 

    Banca Nationala incearca  acum sa scada rapid dobanzile la lei,  fara a reinflama prea mult inflatia, pentru a mai taia din castigul bun care se obtine pe piata romaneasca  prin plasarea fondurilor fie in depozite bancare, fie in titluri de stat. Iar ceea ce s-a sacrificat a fost cursul.  

    Dupa cateva zile de stupoare, lumea a inceput deja sa se obisnuiasca cu noile valori ale euro si ale dolarului. Mai mirati vor fi romanii care lucreaza in strainatate – care sunt cei mai mari investitori in Romania – cand vor veni de sarbatori acasa si vor schimba euro la curs mai jos decat cel de anul trecut sau dolarii la o rata de schimb identica cu cea de acum trei ani. 

    BNR nu poate cobori dobanda de interventie chiar atat de mult pana in primavara, astfel incat sa injumatateasca castigul care se obtine pe piata monetara. Dar poata jongla pe curs, astfel incat ce se castiga din dobanda mare la lei sa se piarda datorita fluctuatiilor mari de curs. Este un joc periculos, care poate duce euro intr-o zi la 36.000 de lei, iar peste o luna poate sa urce la 39.000 de lei, iar apoi sa scada la 37.000 de lei.   

     Pentru firme si populatie va fi un  joc de neinteles, care le va aduce frustrare si pierderi.  In schimb pentru speculatori va fi un bun prilej de a face bani daca vor intui miscarile de curs, asta in cazul in care nu vor face chiar ei piata, alaturi de banci.

    Cristian Hostiuc este redactor-sef la Ziarul Financiar.

  • Un ochi rade, altul plange

    Victoria PSD-ului in aceste alegeri se poate dovedi dificil de gestionat.

    „Alegeri frustrante“ – iata o sintagma asupra careia majoritatea actorilor politici pot cadea, in aceste zile, de acord. O sintagma consensuala, ca sa zicem asa – poate singura.  In mod normal, odata procesul electoral incheiat, participantii se impart in doua categorii mari si late: invinsi si invingatori; fericitii si dezamagitii. De aceasta data, insa, rezultatele n-au mai fost atat de clare – nici invingatorii nu s-au putut bucura cumsecade si nici invinsii nu au abandonat ultima licarire de speranta. Victoria nu este confortabila, si nici infrangerea fara drept de apel.

    La ora la care scriu aceste randuri, nu se cunosc inca rezultatele finale. Din ceea ce se cunoaste, insa, un lucru e sigur – si anume ca nimic nu e sigur. Guvernul sta, inca, sub semnul intrebarii. Calculele ne indica, dupa toate probabilitatile, un guvern minoritar condus de PSD plus PUR, alaturi de UDMR. 

    Din cauza reducerii procentului de voturi ramase pentru redistribuire, in jur de 6-8 procente, posibila coalitie guvernamentala va avea sprijinul a doar 47-49% din numarul total de parlamentari. Ramane, de buna seama, posibilitatea racolarii, mai mult sau mai putin oficiale, a altor parlamentari – cum ar fi reprezentantii minoritatilor. Chiar si in conditiile celui mai optimist scenariu insa, vom avea parte doar de o coalitie „pe muchie de cutit“, obligata sa supravietuiasca pentru patru ani cu sabia unei opozitii extrem de puternice deasupra capului.

    Si nu vor fi ani usori. Apropierea datei de acceptare in Uniunea Europeana aduce cu ea deopotriva avantaje si dezavantaje. Pe de o parte, PSD va fi nevoit sa-si duca la bun sfarsit promisiunile sociale, facute cu generozitate, pe ultima suta de metri a campaniei electorale. Pe de alta parte, va fi nevoit sa indeplineasca exigentele economice legate de intrarea in UE. 

    Balansarea celor doua cerinte va necesita o echilibristica extrem de dificila in conditiile actualelor constrangeri bugetare, cresterii nemultumirii populare si unei opozitii agresive. Parlamentul va deveni campul unei lupte politice extrem de stranse, in care fiecare tabara va incerca sa-i fure celeilalte cei cativa pioni necesari pentru a-si tine in sah adversarul (si, eventual, pentru a-i da mat). Din aceasta perspectiva, cei 32 de parlamentari PUR, oferiti cadou partidului lui Dan Voiculescu, vor incepe sa reprezinte o serioasa sursa de neliniste pentru PSD, fidelizarea acestora devenind o problema de o importanta cruciala. La randul sau, Alianta D.A., vazandu-si visele parlamentare spulberate, va incerca tot posibilul pentru a-si salva ultimul as din maneca: Traian Basescu va incerca minimalizarea pierderilor Aliantei, prin castigarea alegerilor prezidentiale. 

    Scenariul nu este cu totul utopic, in conditiile in care atat de multi simpatizanti UDMR, cat si dintre cei ai PRM, il pot prefera – din motive diferite – pe Basescu in locul lui Nastase. Daca scenariul coabitarii se adevereste, Alianta va avea un ditamai cuiul infipt in talpa guvernarii PSD. Profitand de statutul ambiguu al republicii semi-prezidentiale, Basescu ar putea, pe de o parte, sanctiona fiecare greseala sau exces al guvernarii PSD, dintr-o pozitie mai buna decat orice parlamentar al opozitiei. Pe de alta parte, orice eventual succes al guvernarii va fi nevoit sa-si imparta capitalul de imagine cu presedintele in exercitiu.

    Indiferent, insa, de rezultatul scrutinului prezidential, este de asteptat ca Alianta D.A. sa se mobilizeze, de aceasta data exemplar, pe perioada in care se va afla in opozitie. Ideea ca se afla acum atat de aproape de accederea la putere va scoate din amortire o forta parlamentara altminteri mai mult adormita, iar apropierea de UE va reprezenta o motivatie in plus. In aceasta conjunctura, posibilitatea de a avea parte de alegeri anticipate – si asta chiar inainte de 1 ianuarie 2007 – e mai mult decat teoretica. Si atunci partidul care va „conduce“ mult asteptata intrare a Romaniei in Europa ar putea fi altul. Nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.

    Multi se vor plange, argumentand ca o putere fragila, nesigura, e o putere ineficienta, cu parghii decizionale slabite. Argumentul „eficientei“, insa, nu face parte din logica politicului. 

    Altminteri, cea mai eficienta putere ar fi puterea dictatoriala. Daca vrem sa fim pregatiti pentru a face fata intrarii in Uniunea Europeana, e bine sa ne antrenam inca de pe acum la mersul pe sarma, cu vantul din fata. Iata de ce, oricat de frustrante li se vor fi parut unora, aceste alegeri au fost, cel putin in egala masura, mai degraba benefice.

  • Tema de gandire pentru noul guvern

    De ce avem nevoie de o reforma reala a fiscalitatii? Raspunsul este simplu: pentru ca  intreprinzatorii si chiar salariatii simt ca se sufoca sub presiunea impozitelor si taxelor.

    Sufocarea nu se refera in primul rand la nivelul impozitelor, ci la procedurile fiscale complicate si, foarte important, numarul foarte mare de impozite, taxe, contributii la fonduri speciale etc. 

    Toate aceste probleme sunt generate de obsesia unor functionari din administratia publica de a controla subsistemul social pe care il administreaza. Discutam aici de o problema de fond, de o mentalitate a celor care confunda autoritatea statului cu autoritatea personala. Administratia publica, in prea multe cazuri, actioneaza (voit sau nu) impotriva intereselor legitime ale celor pentru care ar trebui sa lucreze. Intr-adevar, autoritatea statutului reprezinta forta cu ajutorul careia sunt impuse interesele generale a statului, interese care in ultima instanta reflecta interesele fiecaruia dintre noi. Aceasta este teoria, caci, asa cum ne-am obisnuit, practica ne „omoara“.

    Reducand aria de analiza la ultimele masuri privind reglementarea impozitelor si taxelor (Ordonanta nr. 83/2004 pentru modificarea Codului fiscal si Legea de aprobare a Ordonantei nr. 94/ 2004), constatam cu surprindere ca sunt introduse noi limitari pentru libera desfasurare a activitatii economice. 

    In primul rand, conditionarea vinzarii partilor sociale (inclusiv actiunile) si a activelor fixe de anuntarea cu 60 de zile inainte de realizarea operatiunii de cesionare reprezinta o dovada clara ca initiatorul nu a inteles nimic din economia capitalista. 

    Ceea ce este ingrijorator este ca acest text legislativ a fost acceptat de functionari ai Ministerului Finantelor Publice cu o lejeritate care ridica semne de intrebare asupra profesionalismului acestora. Este in stare Ministerul Finantelor Publice sa controleze toate operatiunile comerciale cu parti sociale si active fixe din Romania? Nu era mai simplu ca aceasta restrictie sa se aplice, temporar, pentru firmele care actioneaza in domeniul produselor accizabile, acolo unde se dau marile „tunuri“? Probabil ca problemele semnalate vor fi remediate, partial, prin Norme de aplicare, dar chiar trebuie ca Parlamentul sa voteze asemenea legi?

    In al doilea rand, problema contribuabililor inactivi reflecta un comportament ciudat in lupta fiscului cu „firmele-fantoma“, utilizate de retelele de evaziune fiscala. Pe de o parte, se reglementeaza infiintarea firmelor in 3 (trei) zile, ceea ce reprezinta un avantaj urias pentru evazionisti. Pe de alta parte, procedura de faliment (care continua sa fie foarte greoaie) este inlocuita de un mecanism administrativ – procedura de declarare a contribuabililor inactivi – a carui eficienta este discutabila prin prisma consecintelor pentru intreprinzatorii de buna credinta. Nu este greu de banuit ca aceste proceduri ar putea da nastere la erori de aplicare si, posibil, la numeroase procese. 

    In al treilea rand, legislatia privind zonele defavorizate a fost golita de continut, folosindu-se ca justificare alinierea la reglementarile europene privind concurenta si ajutorul de stat. Din pacate, numerosi specialisti au atras atentia ca aceste reglementari sunt obligatorii pentru Romania numai de la data aderarii, iar excesul de zel in acest domeniu vine in contradictie flagranta cu interesele nationale. 

    In fine, se mentine un numar exagerat de impozite, taxe si contributii – a caror colectare este nu numai dificila, dar de cele mai multe ori prezinta dificultati majore de interpretare. De exemplu, unele primarii au ajuns sa perceapa pana si „taxe de protectie“. Aceste comentarii reflecta doar cateva dintre carentele legislatiei fiscale: un numar prea mare de impozite, taxe si contributii, limitari abuzive ale comertului, formalitati complicate si, mai ales, costisitoare. Din pacate, singurul lucru pe care il putem face este sa recomandam noului guvern sa aiba ca obiective tocmai simplificarea cadrului legislativ fiscal prin reducerea numarului de impozite, taxe si contributii, libertatea comertului, eliminarea verigilor birocratice si concentrarea controlului fiscal pe zonele de risc pentru a reduce la minim sursele de finantare ale economiei subterane.

    Emil Duca este doctor in Economie, consultant de afaceri.

  • Eu nu vreau nimic de la Romania. Ce vrea ea de la mine?

    Ceea ce spunea Ginsberg, acum cincizeci de ani, „America, ti-am dat totul si acum sunt nimic“, imi pare o buna definitie si pentru mine insumi.

    M-am obisnuit sa dau ceea ce mi se cere. In general, prietenii au nevoie de mine cam pe la miezul noptii, duminica, in somn, in vacanta. Intotdeauna e o chestiune de viata si de moarte. Pai, daca n-ar fi, nici nu v-as povesti. Cum si eu am fost zi de zi la stramtoare, e limpede ca-i inteleg si ii si aprob. Datorita prietenilor mei n-am dat faliment in viata de zi cu zi. Dar, din cauza asta, viata mea personala e praf si pulbere. Stiti cum vine asta. E poetic.

    Si, daca nu m-ar umfla rasul, as zice ca e si adevarat. Pentru ca prietenii si prieteniile m-au impiedicat sa parasesc Romania. Nu m-am putut da dus nici cand mi s-a oferit posibilitatea, nici cand se prabusea cerul peste mine.

    Acum, Romania e cea care cere ceva de la mine. Imi cere s-o inteleg, s-o iubesc neconditionat, sa o apar si sa o cant. Romania imi bate obrazul ca m-am imburghezit, ca nu mai sunt cel de odinioara. Nu vrea sa accepte ca am imbatranit, ca uneori articulatiile mele scartaie, ca ma simt cuprins de lene, de sastiseala. Ea se simte pururi tanara si ferice si – zic io – nu poate sa priceapa ca noi, astia care o batem cu pasul, putem fi muritori. Ce-i mai rau e ca eu nu mai inteleg ce vrea Romania de la mine. Sa ma uit in ochii ei ca la douazeci de ani? Sa-i fac complimente? Eu cred ca sirul foarte lung de dezamagiri m-a razuit, m-a pilit, m-a ruginit si ca, la glasul de sirena al tarii mele, auzul meu nu mai poate sa minta. Stiu, de asemenea, ca intre Romania profunda si mine, cel superficial, s-a cascat o prapastie. I-am dat tineretea mea, i-am dat puterea mea de munca si talentul meu (atat cat l-am avut, nici mai mult, dar nici mai putin), incat ceea ce spunea Ginsberg, acum cincizeci de ani, „America, ti-am dat totul si acum sunt nimic“, imi pare o buna definitie si pentru mine insumi.

    Dar ma intreb daca am, totusi, dreptul sa cer ceva tarii mele. Daca pot sa indraznesc sa-i cer sa fie mai dreapta, mai inteligenta si mai frumoasa. Evident, n-am sa lacramez langa firul de iarba, n-am sa compatimesc cu dealurile si cu vaile, n-am sa-mi pun capul pe umarul Carpatilor, cum numai poetii de doi lei pot s-o faca. Dar tot nu ma pot impiedica sa ma intreb daca nu cumva m-am ratacit in tinuturile paradoxale ale Traciei, daca nu cumva sunt un soi de alien mofturos. Are cineva dreptul sa-i ceara patriei sale sa se trezeasca din somnul cel de moarte? Sunt indreptatiti mofturosii ca mine sa fie critici la adresa mentalitatilor si lasitatilor neaose? E cinstit sa vreau totul, dintr-o data? E bine sa pretind binele asa cum vad eu binele?

    Ei bine, da. Tara la care se inchina si pe care o lingusesc toti nimuricii – ca pe o curtezana batrana si descreierata, cum zicea Caragiale – este in primul rand a mea. Eu sunt (noi suntem) tara pe care o car (o caram) dupa mine (dupa noi), ca melcul. Nu pot inchide ochii. Nu ma pot preface ca imi place sa am o vaca de muls care imi da totul si careia ii iau totul. Sunt patetic, dar, daca n-ar fi fost asa, eram acum pe undeva prin Bahamas, plescaind cocktailuri, sau prin vreun minister, vanzand indulgente.

    De cincisprezece ani ma trezesc ca Romania tot cere ceva. Uneori, mi se pare ca imi pretinde sa fiu orb, mut si surd. Sa ma prefac prost. Alteori ma vrea smecher. De cele mai multe ori, ma obliga sa fiu destept, inventiv, metaforic, ca sa fac albul negru si negrul, alb. Ei bine, astazi m-am saturat. Vreau sa fim pe picior de egalitate. Vreau de la tine, Romania, sa termini cu fandoselile. Si, mai ales, vreau sa ma lasi in pace. Nu-ti mai datorez nimic, in afara de o strada pierduta din Bucuresti, unde m-am nascut si unde am avut ghinionul sa ma indragostesc.

    Romania, inceteaza. Intre noi doi, acum!

  • Intoarcerea lui Freeman

    Gordon Freeman e cercetator la laboratoarele Black Mesa si unul dintre putinii supravietuitori ai unui experiment stiintific nereusit ce a deschis o poarta prin care au venit pe pamant o multime de monstri extraterestri cu au un singur tel: sa distruga oamenii. Inarmat cu un levier, Freeman incepe lupta cu monstrii… si doboara orice recorduri de vanzari, inclusiv in Romania.

     Nu este un scenariu de film SF, este inceputul jocului Half Life, aparut in 1998. In acest an, Freeman s-a intors pe ecranele PC-urilor, in Half Life 2, continuarea „celui mai bun joc facut vreodata“ dupa cum sustin multi analisti si jucatori. Half Life 2 nu e numai unul din cele mai asteptate titluri ale ultimilor ani, jocul marcand o serie de alte premiere.  In primul rand a izbutit sa reziste piratilor. Acestia, e adevarat, au lansat o varianta, dar aceasta creeaza destule probleme tehnice, astfel incat jucatorii sa se lase pagubasi. 

    In al doilea rand, jocul depinde in mare masura de Internet, chiar daca se vinde si prin intermediul retailului. La baza sta tehnologia Steam, inovatia companiei producatoare a jocului, Valve Software. Steam este un soft care, odata instalat pe calculatorul cumparatorului, asigura legatura cu serverele Valve, permitand utilizatorului sa isi autentifice copia pe care o detine, astfel incat Half Life 2 sa devina „jucabil“. Prin intermediul Steam, jucatorul poate cumpara sau descarca si alte jocuri. 

    In acelasi timp, Steam este si un instrument de marketing, pentru ca ofera date tehnice despre sistemele jucatorilor. In baza datelor, compania poate intocmi profile ale utilizatorilor si computerelor pe care acestia le detin si isi poate optimiza viitoarele produse. 

    Data de 16 noiembrie, cand Half Life 2 a devenit oficial disponibil, poate marca un nou inceput in distributia de jocuri, pentru ca modalitatea de vanzare si de autentificare online este in masura sa tempereze serios zelul piratilor. Utilizatorii Steam au putut, pana la jumatatea lui noiembrie, sa pastreze in calculator fisierele jocului, dar l-au putut lansa numai dupa lansarea oficiala, cand producatorul a inceput sa permita folosirea acestuia. Daca Steam se va dovedi un instrument bun de distributie, schimbari majore vor aparea pe piata, pentru ca pozitia publisherilor, a distribuitorilor si a retailerilor va fi serios amenintata.  

    Half Life si continuarile sale sunt creatiile companiei Valve, cu sediul in Washington. Fondatorul Gabe Newell a lucrat 13 ani pentru Microsoft si a infiintat Valve in 1996. Half Life, lansat in noiembrie 1998, a obtinut atat aprecierile criticii cat si ale jucatorilor din lumea intreaga. Jocul a primit titlul de Game of the Year din partea a peste 50 de publicatii de specialitate, Wall Street Journal l-a caracterizat drept un „smash hit“ iar PC Gamer Magazine crede ca este „Best PC Game Ever“. 

    Intr-o lume a software-ului devorata de piraterie, vanzarile Half Life se cifreaza la un total de 8-10 milioane de copii. Inmultind cu 50 de dolari, pretul unui joc, rezulta o suma frumusica, care a permis creatorilor sa lucreze in secret, cinci ani, la continuarea povestii. In plus, Half Life a permis reinventarea conceptului de joc online, prin Counter Strike. Acesta este un „mod“ de Half Life, o varianta modificata a jocului care permite participantilor, grupati in doua echipe, sa se infrunte in retea sau pe Internet. Counter Strike a devenit un succes mondial, serverele ce gazduiesc partidele devenind printre cele mai solicitate de pe net si este si una din probele cele mai importante la World CyberGames (jocurile mondiale electronice). 

    De unde succesul primului Half Life? Jocul a reprezentat trecerea de la aventurile cu grafica de desen animat din perioada de nastere a software-ului de entertainment (mai tineti minte Day of the Tentacle?) la jocul modern, captivant, cu actiune non-stop, care tinteste un public matur. 

    Cu toate ca segmentul 13-18 ani continua sa fie cele mai important consumator de jocuri, petrecand in medie 12 ore saptamanal cu aceasta forma de divertisment, in prezent majoritatea pasionatilor de jocuri video nu mai sunt adolescenti, ci oameni maturi, care incearca astfel sa se relaxeze si sa isi faca noi prieteni pe Internet.  

    Un studiu realizat de Asociatia producatorilor de Software pentru Divertisment (ESA) arata ca varsta medie a jucatorilor pasionati este de 29 de ani, iar cei care cheltuie cei mai multi bani pe jocuri au o medie de varsta de 36 de ani, barbatii reprezentand 59% din totalul jucatorilor. Mai mult de jumatate dintre pasionatii de jocuri si-au facut timp pentru astfel de activitati renuntand la programele favorite de la televizor sau la filme.  Intre primul si al doilea Half Life gusturile si tehnica au evoluat. Un titlu nou-aparut este astazi judecat mai mult dupa elementele grafice si efectele speciale pe care le include si mai putin dupa poveste.

    Consumatorul vrea mai multa distractie, mizand mai putin pe implicarea personala in story. Acesta este si unul din motivele pentru care un gen extrem de apreciat la inceputuri, asa- numitul „adventure“, traieste in prezent o perioada de declin; ca sa nu mai vorbim de disparitia totala a unui alt gen, „text based“, care presupunea un soi de conversatie a omului cu masina, aspectele grafice ale jocului fiind lasate exclusiv la latitudinea imaginatiei jucatorului. Personajele din hiturile ultimilor ani au capatat, de exemplu, par – nu zambiti, au trebuit multe generatii de procesoare si de placi grafice pentru a putea schimba „casca“ ce transmitea iluzia unei podoabe capilare cu fire ce unduiesc, eventual, in vant. 

    Aceste modificari au facut si bine, si rau. Bine, pentru ca producatorii de hardware traiesc vremuri faste. Necesitatea unui upgrade al PC-ului apare cel putin o data pe an, daca nu la sase luni pentru un gamer pasionat. Producatorii de console ofera si ei masini din ce in ce mai performante, iar jocurile nou-lansate ofera feerii grafice – apa arata a apa, lemnul a lemn iar betonul a beton. Raul, spun gamerii inversunati, il reprezinta chiar pierderea povestii, a amalgamului de imaginatie, umor si inventivitate cu care casele producatoare compensau la inceputuri grafica precara. 

    Dar cu bine sau rau, piata mondiala a jocurilor video a atins anul trecut un nivel record de 18 miliarde de dolari, de la 10 miliarde de dolari cu un an inainte, conform analistilor Screen Digest. Piata a inceput sa fie dominata de producatorii de console, Sony cu PlayStation 2, Microsoft cu Xbox si  Nintendo cu GameBoy.

    Utilizatorii de PC au pierdut teren, consumatorii preferand comoditatea consolei (se conecteaza la TV, se introduce CD-ul si gata) aspectelor mai tehnice pe care le presupune utilizarea calculatorului. Half Life 2 va fi fara tagada jocul urmatoarei perioade. O spun prezentarile elogioase facute de site-urile specializate, care i-au acordat note maxime pentru grafica, sunet, jucabilitate si pentru ceea ce jucatorii denumesc feeling si care s-ar putea traduce prin capacitatea jocului de a captiva. Si nu in ultimul rand, relevanta este suma cheltuita pentru dezvoltarea si crearea jocului, de 40 de milioane de dolari. Noul titlu foloseste vocile actorilor Louis Gossett Jr., Robert Guillaume si Robert Culp, iar echipa realizatoare a crescut de la 20 in cazul primului Half Life la 60 pentru al doilea. 

    Daca la nivel mondial statisticile de vanzari nu sunt inca intocmite, noile aventuri ale lui Gordon Freeman reprezinta un hit cert in Romania. „In prima saptamana de la lansare, am vandut toate copiile ce care le-am comandat initial, adica 1.200, in comparatie cu cele 5 – 600 de copii care reprezinta comanda totala pentru un titlu nou-aparut“, spune Mihai Stegaru, director de marketing la Best Distribution, importatorul si distribuitorul jocului in Romania. „Estimam ca vom vinde circa 5.000 de copii in acest an, ceea ce este foarte bine pentru piata romaneasca“, adauga el. Piata romaneasca a jocurilor, in valoare de circa 3 milioane de dolari, este atipica: romanii prefera PC-urile, pentru ca acestea stiu sa faca mai multe decat consolele, care ruleaza jocuri si citesc DVD-uri. Pentru moment. „Am primit importante comenzi pentru seria noua de PlayStation 2 si cred ca piata consolelor va urca rapid“, spune Mihai Stegaru. Momentul ales pentru lansarea Half Life 2 a fost bine ales – inaintea sarbatorilor de iarna, perioada in care industria gamingului realizeaza jumatate din incasari. 

    Dar si concurenta stie sa isi joace cartile, pentru ca productia celor de la Valve concureaza cu un alte titluri importante, Halo 2, promovat de  Microsoft si cu Grad Theft Auto: San Andreas, pentru PlayStation 2.

    Compania lui Bill Gates si-a propus sa devina un nume in jocul pe consola si a reusit, dispunand atat de forta financiara cat si de capabilitatile tehnice necesare. Primul Halo, si acesta un joc de actiune cu tenta SF, a fost secretul succesului consolei Xbox. Utilizatorii de PC-uri au trebuit sa  astepte mai bine de doi ani pana au putut intra in pielea eroului din Halo. Iar Halo 2 a  contabilizat 1,5 milioane de comenzi in avans, ceea ce arata potentialul jocului. In privinta Grand Theft Auto: San Andreas, analistii anticipeaza vanzari de 4,5 milioane de unitati in prima saptamana de la lansare. Secretul jocului si taria acestuia este faptul ca in GTA utilizatorul poate deveni un „bad boy“, personajul negativ care fura masini si se lupta cu bandele rivale si cu politia.

    Cum industria jocurilor a depasit in eficienta pe cea a filmelor de la Hollywood, apropierea cineastilor de gaming a devenit o miscare logica, care chiar s-a petrecut. Jocurile video „au deschis un nou mod de a aborda franciza“, spune Hutch Parker, presedinte de productie la 20th Century Fox. „Fanii lor sunt la fel de loiali ca orice fani si sunt o multime.“ Seria filmelor cu Lara Croft, personajul principal al unei serii de nu mai putin de sase jocuri, cele doua filme Resident Evil cu Milla Jovovich si Alien vs. Predator sunt primele titluri ce exploateaza jocuri de succes. Ele vor fi urmate de Spy Hunter, Blood Rayne (filmat in Romania, la studiourile MediaPro), Psi-Ops, Area-51 si Getaway. Half Life nu a scapat nici el de avansurile producatorilor de filme, dar pentru moment ofertele au fost refuzate de Valve. Oricum, este in firea lucrurilor ca marele ecran sa-l gazduiasca pe Gordon Freeman, in momentul in care acesta va mai obosi.  Va fi cel putin curios, pentru ca pe parcursul celor doua Half Life, Freeman nu scoate nici un cuvant.

  • RAZBOAIELE DIN SPATELE LUPTEI DIGITALE

    Intr-o industrie care implica bani multi conflictele sunt inevitabile, iar in cazul Half Life 2 acestea nu lipsesc.

    RAZBOI INTRE COMPANII

    Valve si publisherul Vivendi Universal Games se judeca inca din august 2002, aceasta fiind si una din explicatiile pentru care lansarea jocului a fost amanata in repetate randuri. Companiile, care se acuza reciproc de nerespectarea contractelor incheiate, au circa 200 de actiuni in justitie. Complicatii suplimentare sunt create chiar de softul Steam, care aduce Valve 70% din incasarile realizate la vanzarea jocului prin Internet si numai 30% pentru Vivendi.

    RAZBOI CU PIRATII

    Pe langa faptul ca a facut Half Life 2 greu de „spart“, Valve a ajuns chiar sa lanseze propria versiune pirat a jocului pe Internet, pentru a bloca accesul la servere a celor ce folosesc soft ilegal. In prima saptamana, compania a blocat conturile a peste 20.000 de utilizatori de copii ilegale ale Half Life 2. Aceasta actiune poate fi numita si razbunarea lui Gabe Newell, caruia hackerii i-au virusat si furat din computerul portabil, in vara acestui an, o parte din jocul in lucru.

    HALF LIFE IN CIFRE

    • 10 mil. de copii vandute din primul joc 
    • 40 mil. $ pentru dezvoltarea Half Life 2
    • 1.200 de copii Half Life 2 vandute in Romania intr-o saptamana
    • 200 de procese intre producatorul Valve Software si publisherul Vivendi Universal

  • DICTIONAR DE GAMING

    FIRST PERSON SHOOTER (FPS) 
    Sunt jocurile „de impuscat“, cele mai multe de razboi sau cu tenta SF. Jucatorul priveste „lumea“ prin ochii personajului principal, iar interactiunea cu mediul din joc este redusa. Sunt titlurile care solicita cele mai performante calculatoare. Se pot juca si online sau  in retea. Reprezentative: Half Life, Unreal, Halo, Alien versus Predator, seria Doom. 

    ROLE PLAYING GAME (RPG) 
    Combina aventura cu shooterele. Jucatorul isi alege sau isi creeaza un personaj cu care exploreaza o lume intreaga. Exista un quest principal si o multime de questuri secundare, iar rezolvarea acestora si castigarea luptelor asigura „dezvoltarea“ fizica si spirituala a personajului. Reprezentative: Diablo, Warcraft, Gothic, The Elder Scrolls. 

    STRATEGY 
    Jocuri de strategie, care pot fi in timp real (RTS) sau pe ture (TBS). Strategul poate fi pus in fata dezvoltarii unei natiuni  (Civilization) sau poate participa la batalii renumite (Panzer General). Cea mai complexa forma de joc, unde AI (inteligenta artificiala) da cele mai mari batai de cap. 

    ADVENTURE 
    Jocuri care combina actiunea cu logica si presupun explorarea detaliata a lumii jocului, cu care se interactioneaza la maxim. Presupun rezolvarea unor probleme (quest-uri). Titluri: Seria Myst (cel mai bine vandut joc al tuturor timpurilor), Syberia, The Longest Journey.

  • VOR FI CE-AU FOST SI MAI PUTIN DECAT ATAT

    Marele invins al alegerilor de duminica ramane Corneliu Vadim Tudor, un lider care pentru prima oara nu mai joaca rolul de locomotiva electorala pentru partidul sau. Daca in 1992, multumita pragului electoral scazut, Partidul Romania Mare a reusit sa intre in Parlament cu mai putin de 4% din voturi si sa fie cooptat la guvernare, in faimosul „patrulater rosu“, in 1996 a fost meritul lui C.V. Tudor ca partidul sau a izbutit sa-si pastreze reprezentarea parlamentara dupa un scrutin favorabil formatiunilor de dreapta. 

    Anul 2000 a fost insa anul lui Vadim: in conditiile in care dreapta pierduse teren electoral dupa o guvernare dezastruoasa, iar gruparea de stanga din jurul lui Ion Iliescu nu avea cum sa-i convinga pe tineri, seful PRM a reusit sa ajunga pana in finala prezidentiala, drept contracandidat al lui Iliescu. Desi etichetat drept extremist, PRM a fost puternic remorcat de liderul sau, ajungand sa obtina 23% din voturi – mai putin decat cele 33% adunate de Vadim, dar mai mult decat UDMR si net mai mult decat partide ca PNTCD, care atunci si-au pierdut locul in Parlament. 

    Momentul de apogeu al carierei politice a lui Vadim Tudor pare sa fi trecut insa iremediabil, atata vreme cat nici la alegerile locale din acest an n-a avut performante notabile, iar la cele generale are un scor mult sub asteptari. Primele rezultate partiale arata ca Tudor a obtinut in jur de 12% din voturi, iar partidul sau in jur de 13%. Care e explicatia? Pe de o parte, voturile de protest ale tinerilor nu s-au mai indreptat de data aceasta spre PRM, ca in 2000, pentru ca acum le-a stat la dispozitie Alianta D.A. ca principala forta de opozitie. Mai rau insa e ca nici electoratul traditional nationalist al tribunului nu i-a mai fost fidel, dat fiind ca pe parcursul ultimului an, liderul PRM n-a facut decat sa-si alieneze sustinatorii, schimbandu-si radical discursul xenofob in favoarea unuia filosemit, cu putine sanse de credibilitate.

    Atribuita consilierilor sai electorali straini, schimbarea la fata a tribunului a fost perceputa drept o incercare de a accede la putere cu orice pret – in cazul de fata, cu sprijinul cancelariilor occidentale, care mereu au respins PRM pe motiv de extremism. In plus, electoratul a fost oarecum derutat de modul cum PRM a inteles sa-si joace cartea dupa alegerile locale, dispus la colaborare si cu puterea, si cu opozitia pentru a-si asigura posturi in administratie. In fine, chiar la ultima dezbatere televizata a candidatilor la Presedintie, de vinerea trecuta, Vadim Tudor s-a lansat intr-o serie de promisiuni populiste evident irealizabile, care aduceau mai degraba cu promisiunile disperate ale lui Ceausescu din 21 decembrie 1989.

    Motivatia acestor eforturi de a ajunge pe orice cale la putere e simpla si logica: in lipsa unor rezultate electorale concrete, eternizarea in opozitie ajunge dezamagitoare pentru votanti. Mai ales ca, desi discursul antisemit si l-a schimbat, Vadim si-a pastrat totusi retorica – obositor de identica siesi de-a lungul tuturor acestor ani, cu aceleasi lozinci, rabufniri si amenintari. Si va fi greu pentru tribun sa iasa din cercul vicios in care a intrat singur: fara retorica sa „trade mark“, Vadim nu e Vadim; atunci cand si-o asuma insa, nu mai ramane din el decat o colectie de clisee.