BusinessMagazin

Blog

  • O tranzactie cu mai multe intrebari

    Chiar daca astepta o crestere de 30% anul acesta, piata romaneasca de snacksuri nu arata ca o platforma de „aterizare“ pentru un gigant precum PepsiCo. Cu toate acestea, motive pentru achizitia Star Foods existau. O data cu ele, apar insa si semnele de intrebare legate de urmatoarele decizii ale Pepsi in Romania.

    Desi rivalul mondial Coca-Cola a „aruncat“ in piata romaneasca sute de milioane de dolari, PepsiCo nu a parut pana in prezent deranjat de acest lucru. Marcile grupului american erau prezente in Romania pe piata traditionala Pepsi, cea a bauturilor racoritoare, insa prin intermediul francizei acordate companiei Quadrant Amroq Beverages. Tot prin franciza au venit si Pizza Hut sau KFC, alte divizii ale grupului.

    In concluzie, majoritatea analistilor pietei asteptau ca investitiile directe ale Pepsi sa urmeze caile deja batatorite de francizati. Raspunsul americanilor la asteptari a fost insa mai mult decat surprinzator: compania Snack Ventures Europe (SVE), un joint-venture intre PepsiCo si grupul american de panificatie General Mills, a preluat de curand cel mai mare producator si distribuitor de snacksuri din Romania, Star Foods, detinatorul marcilor Star Chips, Loto, Star si Pop Corn. Presedintele PepsiCo International, Mike White, declara cu ocazia anuntului oficial al tranzactiei, ca Star Foods „ofera o platforma strategica semnificativa in vederea servirii clientilor din Romania si din intreaga zona balcanica“.

    Dincolo de intentiile de cucerire a zonei, exista si un al motiv pentru achizitia Star Foods, mai pragmatic: nu exista o alta cale. Iar Pepsi si-a dat rapid seama de acest lucru dupa ce a „incercat“ piata chiar anul acesta cu propriile produse, importate prin intermediul reprezentantei Pepsi Romania. PepsiCo detine prin divizia Frito-Lay International snacksuri sub marcile Cheetos, Lays, Fritos si Ruffles. 

    Star Foods detinea insa deja doua treimi din volumul pietei de cipsuri si mai bine de o treime din volumul celei de snacksuri.

    Cum detronarea companiei din pozitia de lider era un fel de „misiune imposibila“, Pepsi a preferat drumul drept: achizitia competitiei. Dincolo de confirmarile oficiale care se refera la incheierea tranzactiei, comentariile despre ce va urma se opresc.  Iar intrebari privind deciziile care vor urma dupa tranzactie abia acum au inceput sa apara.

    Preluarea Star Foods ofera Pepsi posibilitatea de a produce marcile Frito-Lay in fabrica pe care Star Foods o are in Popesti Leordeni, langa Bucuresti. In 2004, Star Foods a definitivat o investitie de peste un milion de dolari prin care capacitatea de productie a fost marita, pentru primul an de functionare, la 2.400 tone/an de la circa 1.400 tone/an. Mai mult, in urma acestei investitii, capacitatea de productie poate creste, progresiv, pana la 3.300 tone/an.

    Productia marcilor Pepsi in Romania ar oferi un avantaj clar: preturi mai mici, datorita costurilor mai mici. Iar pe piata romaneasca criteriul pret ramane inca unul decisiv.   Intrebarea este daca Pepsi va lua cu adevarat decizia de a-si vinde mai ieftin marcile sale, din moment ce asta ar putea avea ca rezultat „canibalizarea“ cu produsele Star Foods.  Efectul achizitiei Star Foods de catre Pepsi asupra pietei este asadar greu de cuantificat tocmai din cauza lipsei raspunsului la intrebarea privind productia. 

    Deocamdata, in afara de Pepsi, nici competitorii nu au prea multe comentarii. „Aparitia unui alt jucator international este benefica, din perspectiva evolutiei obiceiurilor de consum si a orientarii consumatorilor catre produse de calitate“, considera Cristian Rey, directorul general al Intersnack Romania, principalul competitor al Star Foods/Pepsi pe piata romaneasca.

    Compania, care are in portofoliu marcile Chio, Felix si Wolf, a inaugurat in toamna trecuta o fabrica la Brasov, ceea ce ofera suficiente indicii asupra faptului ca nici germanii nu sunt dispusi sa cedeze teren. 

    Lucru valabil probabil si pentru un alt jucator de calibru international, care a revenit pe piata romaneasca de snacksuri la finele anului trecut: Procter & Gamble. Chipsurile Pringles, ambalate in cutii, au fost fost aduse in Romania si in urma cu sase ani de P&G, dar dupa doi ani au fost retrase, consumatorii nefiind pregatiti pentru un produs premium. Intre timp insa piata a devenit, se pare, suficient de mare pentru trei competitori de calibru.

    In afara de impactul tranzactiei asupra pietei romanesti, mai ramane de clarificat ce se va intampla cu contractele de distributie pe care le are Star Foods cu firme ca Chipita, Flipper (marca Fiesta), Gallina Blanca, Axxon, Tip Top (produsele Conty).

    Producatorul de croissante Chipita, care a avut in 2002 o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de euro, este unul dintre cei mai mari clienti de distributie ai Star Foods. Pana la inchiderea editiei, oficialii Chipita nu au putut fi contactati pentru a comenta pe marginea preluarii Star Foods de catre Pepsi. Daca raspunsurile la intrebarile privind efectele tranzactiei asupra pietei sau activitatii de distributie a Star Foods par dificile, ce spuneti insa de urmatoarea. Nu cumva snacksurile sunt doar aperitive, iar Pepsi asteapta felul principal? Adica o piata a bauturilor racoritoare de circa 250 de milioane de euro.

  • Turisti pe tava

    Intrebarea zilei in turism este „De ce o vacanta in Austria, patria schi-ului, este mai ieftina decat una pe Valea Prahovei?“. Paradoxal, raspunsul este strans legat de cuvantul lipsa: a investitiilor in partii de schi, instalatii de transport si agrement in general.

     

    Fostul presedinte american Ronald Reagan spunea la un moment dat ca agricultura ruseasca are patru dusmani: primavara, vara, toamna si iarna. Acelasi lucru se poate spune fara frica de greseala si despre turismul romanesc. Studiu de caz: iarna.

     

    Una din problemele care ii agaseaza in fiecare an pe sefii hotelului Premier din Predeal al lui Theodor Stolojan, fostul lider al Partidului National Liberal, este disparitia tavilor de inox din restaurant. Disparitie care nu este legata de valoarea bucatilor de metal, ci de faptul ca turistii care nu schiaza le „imprumuta“ pentru a le folosi ca sanii pe partie, in lipsa altor variante de a-si petrece timpul. Sa cheltuiesti, pe Valea Prahovei, intre 400 si 1.000 de euro pentru cateva zile de cazare in perioada revelionului si sa urci pe partie carand tava de inox, pare incredibil. Situatia este insa simptomatica pentru starea turismului romanesc in general si cel de iarna in special.

     

    In lipsa solutiilor de distractie, turistul este in stare sa faca orice pentru ca, odata venit la munte, are de ales intre a incerca sa schieze si a sta intr-un restaurant. Pentru ca la asta se reduc investitiile in agrement din statiunile romanesti de la munte. Amenajarea catorva partii, unde se poate crea si ceva zapada artificiala, modernizarea lenta a instalatiilor de transport pe cablu si… cam atat. Situatia nu este cu mult diferita nici pentru schiori, care nu au decat sa viseze la sutele de kilometri de partii cu teleschi din Austria, Italia sau Franta, in numeroasele ore pe care le petrec zilnic la coada la telecabina in Poiana Brasov sau Sinaia. Paradoxal, tocmai in aceste lipsuri sta raspunsul la intrebarea „De ce este mai scump la noi“?.

     

    Sezonul este scurt din cauza numarului redus de utilaje pentru zapada artificiala si temperaturilor din ce in ce mai ridicate, iar turistii cheltuie putini bani dintr-un motiv simplu: nu au pe ce. Hotelierii sunt nevoiti astfel sa exploateze la maxim cele doua luni din sezonul romanesc de iarna (de doua ori mai scurt decat cel austriac sau italian) si majoreaza, de multe ori aberant, preturile.

     

    Cifrele sustin teoria. Investitiile in turism s-au ridicat, anul acesta, la circa 400 de milioane de euro in intreaga tara. Din total, circa 360 de milioane de euro au fost investiti in structuri de primire – hoteluri, moteluri si pensiuni, conform datelor anuntate chiar de ministerul de profil. Partea de agrement este deci foarte slab reprezentata si nu depaseste ca investitii in ultimii doi ani, la nivelul tuturor statiunilor montane din Romania, suma de 30 de milioane de euro. „Doar cateva procente din aceasta valoare sunt investitii straine“, considera Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels. Cu 30 de milioane de euro, crede Marasoiu, abia se pot pune bazele infrastructurii de agrement doar in Poiana Brasov.

     

    De ce sunt investitiile in agrement inca timide, cu toate ca situatia nu este deloc roza? Investitorii straini isi amana sosirea din cauza fiscalitatii excesive si a fluxului slab de turisti din statiuni, care fac ca banii pusi la bataie sa se recupereze foarte greu. La acestea se adauga si sezonul de schi relativ scurt, care face ca o investitie in domeniu sa fie mai putin profitabila. „Sunt circa 60 de taxe si impozite in turism“, spune George Turna, prim-vicepresedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania. Oamenii de afaceri romani si-au orientat banii mai mult catre achizitii si modernizari de hoteluri si au ramas, dupa modelul George Copos, fara „suflu“ cand au ajuns la capitolul agrement.

     

    Principala cauza este insa lipsa unei strategii nationale de incurajare a parteneriatelor de tip public – privat, esentiale atunci cand poate fi vorba de investitii de zeci de milioane de euro pentru amenajarea unei partii noi. Cateva initiative de acest gen exista, insa sunt rezultatul ideilor izolate ale unor primari. „O investitie exclusiv privata de 15-20 de milioane de euro in infrastructura unei statiuni montane, se recupereaza intr-un interval suficient de mare ca aceasta sa nu fie atractiva“, considera Marasoiu. Situatia este asadar neagra, insa incepe sa capete si usoare nuante de gri.

     

    La Busteni s-au finalizat lucrarile la amenajarea partiei Kalinderu (parteneriat public – privat), dotata cu un telescaun si tunuri de zapada artificiala. Investitiile au fost insa de 5,2 milioane de euro iar rezultatul este o lungime a partiei de doar 1.500 de metri. Pentru comparatie, in vest, un traseu „bun“ de schi inseamna parcurgerea unei distante de minim 10 kilometri.

     

    La Predeal, cea mai importanta investitie din acest an este inlocuirea instalatiei de transport pe cablu, pentru care compania Teleferic Prahova a alocat peste 2,8 milioane de euro. Noul telescaun, care va putea transporta 2.400 de turisti pe ora, scurteaza timpul de urcare pe partie de la 15-20 de minute la cinci minute. Faptul ca suma de 2,8 milioane de euro poate reprezenta cea mai mare investitie privata in agrementul de iarna anul acesta in Romania spune insa multe despre viteza cu care ne apropiem de standardele vestice.

    Poiana Brasov sta anul acesta cel mai prost la capitolul investitii. George Copos, patronul grupului Ana  Hotels, care detine instalatiile de transport pentru schi din statiune, spune insa ca se va revansa in urmatorii doi ani. „La anul vom inaugura o telegondola cu o capacitate de transport de 1.700 de persoane pe ora. Ea se va deplasa pe o distanta de 3,5 kilometri, iar investitia aferenta se va ridica la circa 4 milioane de euro“, spune George Copos, presedintele grupului de companii Ana.

     

    De asemenea, Copos negociaza cu Consiliul Local Brasov posibilitatea unei investitii in tunuri de zapada artificiala printr-un parteneriat public-privat. Investitia va fi finalizata in 2006 si se va ridica la 7-9 milioane de euro. Daca in privinta disputelor cu autoritatile „de vara“, Copos este deja celebru, lucrurile nu sunt diferite nici in privinta iernii. „S-au mai asfaltat ceva drumuri in Poiana, dar daca nu era reuniunea NATO din aceasta toamna nu se facea nimic“, spune Copos. Desi nu evidente, relatii intre preturile ridicate din timpul iernii si situatia statiunilor in timpul verii exista si sunt importante.

     

    Iar daca pentru agrementul de iarna tot mai exista initiative palide, cel de vara lipseste cu desavarsire. Daca un turist vine in iunie la munte si are ghinionul „sa prinda“ doua-trei zile de ploaie, neputand face drumetii, nu poate decat sa stea in camera sau in restaurant. Pentru comparatie, tari precum Austria, care castiga suficient doar din turismul de iarna, nu isi permite sa piarda teren nici macar in anotimpul estival. In zeci de statiuni, de schi prin excelenta, s-a investit substantial in facilitati de genul piscine pentru adulti si copii, centre de inchiriat biciclete, terenuri de sport si de joaca pentru copii, centre de echitatie, excursii, drumetii, serbari campenesti traditionale, stane turistice, cluburi montane cu dotari complexe, unele cu centre de fitness si de sanatate sau terenuri de golf.

     

    „Austriecii nu s-au multumit doar sa investeasca, ci au pastrat si un nivel extrem de accesibil al preturilor serviciilor de toate tipurile, fapt care a condus la o crestere spectaculoasa a circulatiei turistice pe timp de vara“, considera Radu Morariu, directorul agentiei de turism Eximtur Cluj. Ceea ce nu se intampla la noi. Si tocmai de aceea, gradul mediu de ocupare a structurilor de cazare din statiunile montane este sub 40% anul acesta, conform Institutului National de Cercetare si Dezvoltare din Turism. Pentru a fi profitabil, un hotel trebuie sa aiba un grad mediu de ocupare de peste 50%. In aceste conditii, singura solutie pe care au gasit-o cei ce detin hoteluri la munte a fost sa creasca exagerat tarifele in perioada revelionului, singura in care cererea depaseste oferta de cazare.

     

    „Proprietarii de hoteluri montane asteapta «disperati» venirea sarbatorilor de iarna. Cu ce castiga in aceasta perioada, hotelul traieste o jumatate de an“, afirma George Turna. Efectul? Operatorii din turism estimeaza ca anul acesta vor pleca sa-si petreaca Revelionul peste hotare circa 15.000 de romani, de trei ori mai multi decat strainii care vor veni in aceeasi perioada in statiunile montane de la noi. Si daca tabloul nu este destul de suparator se poate adauga si aici eterna comparatie cu Bulgaria. Devenita, in caz ca nu stiati, tara de sporturi de iarna. Si daca nu putem avea mai multi turisti decat bulgarii, ne putem consola cu gandul ca avem mai multe tavi pe partii.

  • Valea Prahovei contra lumii

    Daca ne luam dupa tarifele de revelion, Poiana Brasov pare a fi o destinatie exotica, comparabila cu insulele Maldive, Seychelles sau Mauritius. Acest lucru este demonstrat de faptul ca un revelion la poalele Tampei este mai scump decat unul in „banalul“ Paris, orasul care atrage cei mai multi turisti din lume.

    POIANA BRASOV VS. PARIS

    • HOTEL RUIA – POIANA BRASOV – 5 nopti cazare de revelion, pret intre 783 si 1000 euro/persoana.
    • HOTEL MIRIFIC, PARIS – 5 nopti cazare de revelion, pret circa 740 euro/persoana (inclusiv avion).

    PREDEAL VS. AUSTRIA

    • HOTEL ORIZONT – PREDEAL – 3 nopti cazare de revelion, pret: peste 400 euro/persoana.
    • NEUSTIFT, FEICHTEN, SCHOENWALD – 7 nopti cazare de revelion, preturi de 320 euro, 407 euro, respectiv 350 euro/persoana.

    SINAIA VS. EGIPT

    • HOTEL PALACE – SINAIA – 5 nopti cazare de revelion, preturi intre 548 si 632 euro/persoana.
    • HOTEL DIVE INN – SHARM-EL-SHEIK (EGIPT) – 5 nopti cazare de revelion, pret 525 euro/persoana (inclusiv avion).

  • Cele doua Ucraine

    Ucraina e acum o tara cu trei presedinti. Leonid Kucima, presedintele in exercitiu, singurul pe care nimeni nu-l contesta. Apoi Victor Ianukovici, un presedinte ales cu majoritate de voturi, potrivit comisiei electorale. Si, in fine, Viktor Iuscenko, cel care  ne aminteste ca si Slobodan Milosevici, si Eduard Sevarnadze au sfarsit prin a parasi puterea cu adeverinta de victorie in buzunar.

    Oamenii lui Victor Iuscenko vorbesc de nesupunere civica. Cei ai lui Victor Ianukovici de autonomie, secesiune, unii chiar de razboi civil. 

    O manifestatie de forta a estului filo-rus a avut loc in week-end, cand – inca inainte de anuntarea deciziei Curtii Supreme – 3.500 de delegati din 17 dintre cele 27 de regiuni ale tarii au votat pentru organizarea, luna aceasta, a unui referendum pentru redefinirea „statutului regional al zonei“. Flancat de primarul Moscovei, Iuri Lujkov, premierul Ianukovici a descris o Ucraina apocaliptica: „Suntem in pragul catastrofei. Cand prima picatura de sange va fi varsata, nu vom fi capabili s-o oprim“, a spus el. 

    Alegerile din 21 noiembrie au scos la iveala faliile care rup in doua Ucraina. E o diviziune istorica, cu un vest pro-european, greco-catolic, catalogat drept nationalist, in care se vorbeste preponderent ucraineana, si un est filo-rus, ortodox, traditionalist, puternic industrializat, care se teme ca un presedinte ca Victor Iuscenko va inchide fabricile de stat si minele, importand carbune mai ieftin din Polonia.

    Premierul Ianukovici a obtinut, potrivit comisiei electorale centrale, 15 milioane de voturi, cu 3% mai mult decat contracandidatul sau. Si dincolo de fraudele pe care majoritatea observatorilor internationali le-au reclamat, a fost totusi votat masiv in estul tarii, locuit preponderent de vorbitori de limba rusa, care vad in liderul opozitiei un tradator si in „revolutia portocalie“ de la Kiev o tentativa de a li se impune un presedinte nelegitim. 

    In plus, spun adeptii lui Ianukovici, liderul opozitiei, care isi doreste apropierea de Uniunea Europeana, ar pune in pericol „fratia“ cu Moscova: Ucraina depinde din punct de vedere energetic de Rusia, in vreme ce Rusia depinde de Ucraina, 90% dintre exporturile sale de gaze naturale catre Europa traversand teritoriul ucrainean.

    Guvernul si Ianukovici au pierdut, de o saptamana, controlul Kievului. Opozitia e formidabil organizata: are cladiri din care dirijeaza actiunile de protest, voluntari, puncte in care distribuie mancare calda, steaguri si panglici portocalii, ceai, cafea, corturi in care protestatarii innopteaza, chiar si locuri speciale in care manifestantii isi pot incarca telefoanele mobile. 

    Pe un frig de minus 10 grade, micile grupuri de suporteri ai lui Ianukovici, venite de la 600 de kilometri flutura, demoralizate, steaguri albastre, stau o zi-doua si se intorc acasa, injurandu-i pe „scenografii“ lui Iuscenko, acuzandu-i ca incearca sa-si impuna vointa asupra intregii Ucraine.

    In est, peisajul arata altfel. Circa 200.000 de oameni au manifestat sambata in Piata Lenin din regiunea miniera Donetk, unul dintre fiefurile premierului Ianukovici. Au cerut sa se puna capat nelegiuirilor opozitiei si au amenintat cu secesiunea. Primarul Alexandr Lukiancenko le-a spus oamenilor ca se discuta planuri de separare a structurilor economice si financiare a jumatatii estice a tarii. „Noi putem trai fara jumatatea lor, dar ei pot fara a noastra?“, a intrebat el. 

    Liderul opozitiei, Victor Iuscenko, a cerut anchetarea celor care ameninta integritatea teritoriala a Ucrainei. Dar este insa ipoteza unei secesiuni plauzibila? Probabil ca da. Presedintele polonez Alexandr Kwasniewski, care a incercat, alaturi de Javier Solana si de un emisar rus, sa medieze intre cei doi adversari, crede ca un divort intre cele doua jumatati ale tarii e „o ipoteza realista“, daca nu se ajunge, in cele din urma, la un compromis. 

    Discutiile de la sfarsitul saptamanii nu dau prea multe motive de speranta. Premierul Ianukovici cere manifestantilor sa inceteze protestele si sa incheie blocada cladirilor guvernamentale, inceputa imediat dupa anuntarea rezultatelor, in timp ce liderul opozitiei cere categoric organizarea unui nou tur de scrutin. Dupa ultima intalnire dintre cei doi, presedintele Leonid Kucima a anuntat ca negocierile decurg „cu dificultate considerabila“ si ca nu stie la ce fel de compromis se poate ajunge, „daca se va ajunge la vreun fel de compromis“.

    Ce se intampla acum in Ucraina nu e numai un test pentru democratia ucraineana. E primul examen pe care il are de trecut proiectul statului ucrainean.

  • Castigatori la urne, invinsi in strada

    Oricine urmareste ce se intampla in Ucraina are, inevitabil, o senzatie de deja-vu. In ultimii patru ani, alte doua regimuri care au castigat, oficial, alegerile au sfarsit prin a ceda in fata presiunii sutelor de mii de manifestanti. Primul a fost regimul lui Slobodan Milosevici, in octombrie 2000. A urmat Georgia, anul trecut. Si in Iugoslavia, si in Georgia, declicul a fost acelasi: masive fraude electorale.

    SFARSITUL LUI MILOSEVICI…

    BELGRAD, octombrie 2000
    La 24 septembrie 2000 au loc primele alegeri in care presedintele Iugoslaviei e ales prin vot popular. Rezultatele oficiale il plaseaza pe Slobodan Milosevici, presedinte in exercitiu, pe locul al doilea, cu 40% din voturi si pe candidatul opozitiei, Vojislav Kostunica pe primul loc, cu doar 48%. Milosevici interzisese accesul observatorilor internationali, insa suspiciunile de fraude masive ii fac pe sarbi sa nu mai astepte un al doilea tur de scrutin. Zile in sir, sute de mii de oameni invadeaza strazile, declanseaza greve, blocheaza soselele. Dupa ciocniri cu fortele de politie, manifestantii intra, la 5 octombrie, in cladirea televiziunii publice si in cea a Parlamentului, fortandu-l pe Slobodan Milosevici sa renunte, dupa 13 ani, la putere.

    …SI AL LUI SEVARNADZE

    TBILISI, noiembrie 2003
    Alegerile parlamentare din 2 noiembrie 2003 se soldeaza, potrivit rezultatelor oficiale, cu victoria unuia dintre partidele care-l sprijineau pe presedintele Eduard Sevarnadze. Imediat, strazile din Tbilisi sunt invadate de simpatizanti ai opozitiei conduse de Mihail Saakasvili, care indeamna la continuarea protestelor si la nesupunere civica. Comisia electorala centrala amana publicarea rezultatelor oficiale cu doua saptamani. Protestele se intetesc, iar presedintele Sevarnadze declara starea de necesitate. Dupa saptamani petrecute in strada, manifestantii forteaza intrarea in Parlament, la 22 noiembrie 2003. Presedintele demisioneaza in cele din urma, dupa esecul negocierilor mediate de ministrul rus de externe. Saakasvili este ales presedinte in ianuarie 2004.

  • REVOLUTIA PORTOCALIE

    Sute de mii de ucraineni au iesit in strada, acuzand autoritatile ca au falsificat alegerile.  

    21 NOIEMBRIE: Premierul Victor Ianukovici este declarat castigatorul scrutinului; observatorii independenti declara alegerile sub standardele europene.

    25 NOIEMBRIE: Curtea Suprema suspenda publicarea rezultatelor alegerilor pana la analizarea contestatiilor opozitiei. Zeci de mii de simpatizanti ai opozitiei ies in strada.

    26 NOIEMBRIE: Cei doi candidati poarta discutii si consimt sa gaseasca o solutie pasnica.

    27 NOIEMBRIE: Parlamentul invalideaza rezultatul alegerilor si da un vot de neincredere in comisia electorala centrala.

    28 NOIEMBRIE: Regiunile din estul tarii ameninta cu secesiunea, in conditiile in care Victor Iuscenko este declarat presedinte.

    29 NOIEMBRIE: Curtea Suprema incepe analizarea contestatiilor opozitiei.

  • Miza alegerilor din Ucraina

    1999: Kievul se alatura programului de garantare a resurselor energetice pentru Europa, devenit pilon al relatiilor dintre Ucraina si Europa Occidentala. Conducta Drujba  alimenteaza Europa cu petrol din Marea Caspica si Kazahstan, masiv finantat de Statele Unite.

    MAI 2004: Premierul Ianukovici inaugureaza conducta Odesa-Brody, redirectionand  spre sud fluxurile de titei. Petrolul caspic este inlocuit de titei rusesc, livrat pe pietele mondiale prin Marea Neagra. Miscarea submineaza investitiile americane in Kazahstan.

    • Sondaje vs. Rezultate

    In ambele tururi de scrutin care, potrivit OSCE, s-au situat sub standardele europene, sondajele la iesirea de la vot l-au dat castigator pe liderul opozitiei. Manifestatiile care au inceput a doua zi dupa alegeri au continuat si dupa ce Curtea Suprema a interzis publicarea rezultatelor oficiale inainte de rezolvarea contestatiilor opozitiei.

    NEREGULI: Alegerile din Ucraina au fost marcate de nereguli masive, spun observatorii. Unul dintre exemplele mentionate in rapoarte este prezenta suspect de mare la vot in regiuni in care a castigat premierul Ianukovici. In regiunea miniera Donetk, de exemplu, prezenta la vot a fost de 96,3%.

    Cu o populatie de 48 de milioane, Ucraina se invecineaza cu sapte tari, fiind plasata intre o Uniune Europeana largita si Rusia, fostul sau stapan imperial. Vestul Ucrainei este dominat de nationalisti care aspira la un standard de viata european, in timp ce in est sunt majoritari vorbitorii de limba rusa, care spera la relatii mai stranse cu Moscova.

  • Muschi vs. tehnologie

    Criticii vehementi ai tehnologizarii echipamentului sportiv sustin ca nu exista  in fond o diferenta radicala intre ameliorarea performatelor sportive prin utilizarea substantelor interzise si invazia microcipurilor din talpa adidasilor pana in crestet.

    Data viitoare cand mergeti cu partenerul de afaceri la o partida de golf, poate n-ar fi o idee rea sa va interesati discret de modelul crosei acestuia, pentru ca in functie de calitatile metalului din care aceasta este confectionata, oponentul dumneavoastra poate avea din start un avantaj de circa 20%, anuland practic diferenta de valoare sportiva. De fapt, cursa nebuna de a incorpora tehnologii de ultima ora in diverse echipamente sportive tinde sa devina o problema de etica si reglementare sportiva in foarte multe zone: golf, tenis, atletism, schi, inot, ba chiar si cotidianul fotbal. 

    Criticii vehementi ai tehnologizarii echipamentului sportiv sustin ca nu exista in fond o diferenta radicala intre ameliorarea performatelor sportive prin utilizarea substantelor interzise si invazia microcipurilor din talpa adidasilor pana in crestet. Categoric, tinta preferata a eforturilor de tehonologizare sunt sporturile scumpe, care se bucura si de un anumit prestigiu social: golful si tenisul.

    Golful zilelor de azi cunoaste cel putin doua tendinte: pe de o parte circuitele sunt invadate de dispozitive de masurare a distantelor bazate pe GPS, adica localizarea tintei prin intermediul satelitilor, iar pe de alta parte, fabricantii de crose aproape au atins limita teoretica a randamentului crosei utilizand materiale ultrausoare imprumutate din industria aerospatiala.

    Dispozitivele GPS pot indica jucatorului care ar trebui sa fie viteza si unghiul cu care ar trebui lovita mingea pentru apropierea optima de gaura, ceea ce jucatorii profesionisti si de moda veche fac „din ochi“. Este ca si cum unui Hagi i s-ar oferit o busola pentru a desena traiectoria golului din meciul contra Columbiei de la mondialul american.  De altfel, Royal and Ancient Golf Club of St. Andrews – organismul care stabileste regulile jocului in toata lumea, mai putin in SUA, dependintele sale teritoriale si Mexic – a interzis aceste dispozitive in incinta terenurilor de golf.

    Mult mai problematica pare a fi fizica de mare finete aplicata in constructia croselor. Pana nu de mult, materialul din care se confectiona corpul corsei era lemnul, ulterior acesta a fost inlocuit de un otel special, evident mai usor si mai rezistent.  Astazi insa marii producatori precum Callaway, Acushnet, Ping si Taylor Made recurg la titaniu si fibra de carbon, doua materiale care intra in fuselajele navetelor spatiale. Consecinta directa este ca aceste crose de ultima ora dau posibilitatea jucatorului sa imprime o forta considerabil mai mare mingii fara o imbunatatire corespunzatoare a performantelor sportive personale. 

    Este vorba despre eficienta unui corp solid (crosa) in a trasmite energie unui corp alt solid prin impact (mingea). Specialistii au calculat ca limita superioara teoretica a acestui coeficient este de 0,88, iar ultimele modele de la Callaway au atins nivelul de 0,86, o crestere dramatica in comparatie cu un maximum de 0,78 pentru crosele confectionate din cel mai bun lemn.

    Pentru ca titaniul este foarte usor, da posibilitatea fabricantilor sa doteze crosele cu asa-numitele „capete“ mai performante, cu o suprafata mai mare si elasticitate ridicata a peliculei de metal care acopera zona in care crosa atinge mingea. Castigul mediu in distante parcurse este considerabil: de la 265,17 metri (290 de iarzi) la 283,46 metri (310 iarzi) pentru un bun jucator in circuitul profesionist PGA. 

    Consecintele sunt clare: in cazul adoptarii acestor noi crose, va trebui fie ca terenurile de golf sa fie marite, fie sa creasca indicele de dificultate, scenariu in care durata unui partide ar putea creste semnificativ – si vor creste, corespunzator, si costurile. 

    Cele doua organizatii care guverneaza jocul, United States Golf Association si Royal and Ancient, au decis sa impuna o limita superioara de 0,83 a coeficientului, limita care va deveni universal obligatorie incepand din anul 2008. Cele doua organisme au incercat astfel sa evite repetarea a ceea ce s-a intamplat in 1975, cand au fost puse in vanzare pentru prima data rachetele de tenis cu o suprafata de lovire foarte mare (wide body). 

    Viteza serviciului si forta voleului au crescut dramatic, atat la incepatori cat si la profesionisti, dar in timp ce primii aveau in acest fel un substitut facil al spectaculozitatii jocului profesionistilor, acestia din urma au impins jocul pana la a inlatura cu desavarsire finetea si rafinamentul in favoarea vitezei si a fortei. „Abrutizarea“ jocului de tenis, adusa de aceste rachete, a facut ca numarul practicantilor acestui sport sa scada dramatic in America, de la 34 de milioane in 1975 la numai 13 milioane in 1985, conform datelor culese de The International Tennis Association.

    Desi popularitatea tenisului a inregistrat o usoara crestere in ultimii doi ani, cifrele vanzarilor de rachete de tenis in Statele Unite arata o scadere de circa 12,5% in primul trimestru din 2004 in comparatie cu aceeasi perioada din 2003. 

    Semnalul a fost foarte clar pentru Head, una dintre cele mai respectate firme producatoare. Specialistii de la Head au introdus o racheta care contine un dispozitiv electronic al carui unic scop e sa transforme energia impactului cu mingea intr-o contraforta menita sa atenueze forta de recul. A lovi cu putere mingea de tenis este, in principiu, la fel de solicitant ca trasul la tinta cu o arma cu recul mare. Efortul repetat poate provoca inflamari ale coatelor. Noua racheta Head are calitatea unica de a reduce impactul acestui recul cu pana la 50%. 

    The International Tennis Association stipuleaza clar ca nu sunt permise atasarea sau „incorporarea“ in rachete de dispozitive care folosesc forte externe pentru imbunatatirea performantelor, insa racheta Head foloseste energie produsa de chiar actul de a juca tenis si, deci, nu poate fi descalificata. Rezultatul este si in acest caz o crestere anormala a vitezei de joc.

    Desi pare neverosimil, pana si mai putin pretentiosul jogging s-a transformat recent intr-o imensa cursa de microcipuri si dispozitive electronice minuscule ascunse in tesatura tenisilor. 

    Adidas urmeaza sa lanseze in luna decembrie modelul Adidas One, care se distinge printr-un senzor cu baterii capabil de a inregistra o mie de parametri pe secunda. Semnalul e trimis unui microprocesor care actioneaza un minimotor electric pentru a regla, in timpul alergarii, anumite caracteristici precum elesticitatea tesaturii, rezistenta la impactul cu solul, cat de mult se poate deplasa piciorul in interiorul pantofului si asa mai departe. 

    Sa nu mai punem la socoteala faptul ca Timex, un cunoscut fabricant de ceasuri din SUA, comercializeaza de cativa ani un kit complet pentru jogging care contine o consola GPS si un ceas care masoara pulsul si tonusul muscular. Datele stocate de consola se transfera printr-o simpla sincronizare pe calculatorul personal, iar un software special genereaza rapoarte detaliate ale regimului de efort, distante parcurse, viteze, facand recomandari pentru alergarile viitoare. Simpla placere a alergatului de dimineata este inlocuita de stresul atingerii unor parametri. Si fiindca tot vine iarna, ultimul mit al placerii sportului pur, schiul, este si el pe cale de „demontare“. 

    Atomic, un producator austriac, a anuntat recent un proiect pilot care va introduce display-uri electronice pe schiuri si pe ochelarii de schi pentru a oferi schiorului „informatii diagnostice“ in timp real despre starea echipamentului: cat de strans sunt legati bocancii, cat de bine sunt ceruite schiurile etc. 

    Pana si un sport de nisa, precum schiul de fond, a devenit „victima“ tehnologizarii. Victor Petrenko, un cercetator din New Hapshire, a conceput niste „frane speciale“ care impiedica schiurile sa alunece in spate, scutind astfel schiorul de o buna parte din efortul fizic la care este obligat prin chiar natura sportului. Un curent electric de mic voltaj trece prin zapada de sub schiuri, topind un strat subtire care ingheata la loc aproape instantaneu, servind de lipici natural. Costumele de inot pe care multi dintre noi le-au vazut la Olimpiada sunt create cu aceleasi modele si simulatoare de aerodinamica folosite pentru proiectarea submarinelor, iar cat priveste mingea de fotbal, se stie ca viteza medie a suturilor de la mai mult de 20 de metri de poarta a crescut cu aproape 30% in comparatie cu fotbalul practicat pe vremea lui Pele, si asta nu decurge neaparat din forma atletica mai buna a sportivilor de azi. Performantele sunt in mare parte tehnologice.

  • SPORTURI VECHI, DOTARI NOI

    GOLF: Folosirea GPS pentru masurarea distantelor; crose fabricate din materiale folosite in industria aerospatiala

    TENIS: Imbunatatirea performantelor prin dispozitive electronice integrate in racheta

    JOGGING: Pantofi controlati de un microprocesor care isi modifica parametrii

    SCHI: Ochelari si schiuri ce diagnosticheaza starea echipamentului

  • Nu ati fost in staresa faceti bine, macarnu faceti rau!

    Viitorii parlamentari si ministri, indiferent de culoarea coalitiei din care fac parte,  va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica.

    Din discutiile pe care le-am avut in ultimele luni cu oamenii de afaceri si managerii din Romania, rezultatul alegerilor nu parea a fi una din preocuparile lor majore. „Imi este oarecum indiferent cine castiga: tara merge spre Uniunea Europeana, la fel si afacerile, influenta statului in economie a scazut mult. 

    La cum arata acum Romania, cei care vor avea puterea pot influenta negativ economia doar daca fac gafe majore, nu din rea vointa“, a fost parerea majoritatii. La ora cand scriu acest editorial un singur lucru este clar: oamenii de afaceri au devenit cat se poate de interesati de rezultatul alegerilor, care este exact cum nu si l-au dorit, adica foarte echilibrat. Potrivit rezultatelor partiale, Uniunea PSD plus PUR are un avans de doar 2-3 procente in fata Aliantei D.A. 

    Daca echilibrul se pastreaza pana la final, ceea ce este destul de probabil, Romania va deveni in urmatoarele saptamani scena unor negocieri pentru formarea coalitiei de guvernare care se pot incheia cu orice fel de rezultate.

    Indiferent insa de acestea, este aproape cert ca viitorul guvern nu va mai avea nici pe departe puterea si viteza de executie a celui din ultimii patru ani. Aceasta va insemna practic disparitia ordonantei de urgenta din vocabularul ministrilor grabiti si aparitia pe scena Legislativului a unei „noi stele“: Parlamentul. Majoritatea propunerilor legislative vor trebui sa ajunga in Senat si Camera Deputatilor in lipsa unei coalitii bine definite care sa se regaseasca in guvern si sa aiba certitudinea ca ordonanta de urgenta va deveni lege odata ajunsa in Parlament. 

    Nimic rau in asta, ati putea spune. In fond, este normal, chiar dupa regulile europene, ca Parlamentul sa fie principala forta legislativa, nu Guvernul, precum in ultimii 15 ani.  Adevarat, insa asta doar din punct de vedere teoretic in Romania. In conditiile in care locurile in Parlament  au fost principala moneda de schimb pentru clientela politica, Romania nu numai ca are un Legislativ nefunctional ci si, mai grav, incompetent.

    Daca vreti sa va convingeti, nu va ramane decat sa va amintiti de retinerea cu care probabil multi dintre dumneavoastra ati citit numele oamenilor propusi pentru Senat sau Camera Deputatilor de oricare dintre formatiunile politice cu care ati votat. Daca Parlamentul va avea in urmatorii patru ani chipul meschin si schimonosit de interese de grup pe care l-a aratat pana acum, nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla cu investitorul strain care va solicita o mica modificare legislativa pentru a face o fabrica de cateva sute de milioane de euro.

    Nu culoarea aliantelor va conta asadar pentru oamenii de afaceri, ci masura in care ele vor reusi sa depaseasca orgoliile si sa nu sufoce un mediu de business care abia a inceput sa respire. 

    Viitorii parlamentari si ministri va trebui sa isi repete permanent ca orice intarziere cauzata de neintelegerile politice poate costa scump Romania economica. Ca dublarea salariilor pe care au promis-o, fara exceptie, nu va veni de la ei, ci de la companiile private. Ca acea crestere economica cu care se lauda sau, eventual, se vor lauda va fi adusa tot de companiile private. Ca majorarile de pensii promise vor fi suportate din contributiile aduse, din nou, de companiile private.

    Integrare, predictibilitate legislativa, relaxare fiscala si mai ales STABILITATE trebuie sa fie cuvintele de ordine ale viitoarei puteri, indiferent care va fi ea. 

    Daca vor uita macar o clipa acest lucru, Romania risca sa piarda o oportunitate in fata careia se afla mai degraba datorita conjuncturii, nu dibaciei conducatorilor sai. Si daca nu au reusit sa faca prea mult bine, politicienii au acum OBLIGATIA de a nu face rau.