Blog

  • FACTORUL STOLOJAN

    Cea mai mare surpriza a momentului electoral de duminica a constat in reaparitia in prim-plan a fostului candidat al Aliantei D.A. la Presedintie, a carui prezenta se anunta extrem de importanta pentru intervalul dintre cele doua tururi de scrutin. Dupa cateva saptamani in care a fost plecat in strainatate, din cauza presupusului stres invocat ca motiv de retragere din campania prezidentiala, Stolojan s-a prezentat duminica la vot cu cateva declaratii neasteptate pentru un lider care parea sa nu mai aiba pana acum drept scop decat estomparea propriei imagini publice, pentru a-i face loc astfel aliatului si prietenului sau Basescu. 

    Stolojan i-a multumit lui Traian Basescu pentru ca si-a asumat „responsabilitatea enorma“ de a candida intr-un moment asa de dificil pentru Alianta si mai ales de a fi „respectat intrutotul“ intelegerile din protocolul Aliantei. Mai ciudat a fost insa ca, in loc sa se mentina in sfera declaratiilor optimiste despre rezultatul votului, ca orice lider politic in zi de alegeri, Stolojan s-a grabit sa lanseze sugestia ca PNL va respecta la randu-i protocolul Aliantei si ca nu va deveni „un SRL“. Adica un partid aflat „pe statul de plata al unui membru al partidului“, „subordonat intereselor inguste ale unor indivizi“. 

    Evident, liderul liberal s-a grabit sa adauge ca deocamdata n-are semnale ca s-ar intampla asa ceva. De unde atunci acest atac preventiv? Sa ne amintim ca, aproape pe tot parcursul campaniei electorale, diversi fruntasi ai PSD, de la Octav Cozmanca la Eugen Bejinariu, au lansat cu insistenta ideea ca poarta deja discutii cu membri „rationali“, „lucizi“ si asa mai departe ai PNL, dispusi la o colaborare postelectorala cu PSD.


    Sugestia, limpede, a fost de fiecare data ca se pot repeta evolutiile din 2000, cand liberalul Valeriu Stoica s-a declarat gata sa se alature la guvernare fostului PDSR. Daca in timpul campaniei, astfel de declaratii fusesera ferm dezavuate de Alianta ca simple „soparle“ electorale, temerile exprimate acum de Stolojan readuc in discutie pericolul spargerii Aliantei sau cel putin a PNL. 

    Deocamdata, seful PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a exclus orice colaborare cu PSD pentru formarea unui guvern, sustinand ca, atata vreme cat el va ramane la conducerea partidului, riscul fluturat de Stolojan nu exista. Si poate ca totul s-ar fi incheiat aici, daca in reactia lui Basescu la ceea ce a spus fostul prezidentiabil liberal nu s-ar fi simtit o anume iritare. „Am facut o constructie impreuna cu Theodor Stolojan si am convingerea ca Theodor Stolojan va continua sa fie un suport major al Aliantei“. Caci declaratiile alarmiste ale liberalului nu erau nici pe departe ceea ce ar fi vrut sa auda Basescu si electoratul Aliantei intr-o zi in care deja devenise clar ca nici Basescu, nici Alianta nu mai pot castiga din primul tur.

  • OAMENII SI LOZINCILE LOR

    Pe parcursul a 14 ani de alegeri libere, atat formularea, cat si mesajele transmise de sloganurile electorale ale politicienilor autohtoni au ramas, in linii mari, aceleasi. Cu sau fara specialisti in marketing politic.

    1992

    • Ion Iliescu: „Un presedinte pentru linistea noastra“; „Al nostru, dintre noi, pentru noi“
    • Emil Constantinescu: „Nu putem reusi decat impreuna“; „Sa recladim impreuna speranta“
    • Caius Traian Dragomir: „Noua Romanie se va naste din Romania eterna, in care suferinta devine bucurie, dorul devine vointa, speranta devine adevar“

    1996

    • Ion Iliescu: „Sa continuam impreuna schimbarea in bine a Romaniei“
    • CDR si Emil Constantinescu:  „Schimbarea in bine“
    • Petre Roman: „Stie, vrea, poate“
    • Alianta National Liberala: „Alegeti calea dreapta“

    2000

    • Ion Iliescu: „Aproape de oameni, impreuna cu ei“
    • PDSR: „Schimbarea schimbarii“
    • Theodor Stolojan: „Eu nu vin la putere. Eu vin la munca“
    • Petre Roman: „El poate!“
    • PRM: „Jos Mafia, sus Patria!“

    2004

    • Alianta D.A.: „E timpul Dreptatii. E vremea Adevarului“
    • Uniunea PSD+PUR: „Impreuna pentru viitorul Romaniei“
    • PSD Bucuresti: „PSD te intelege, PSD actioneaza“
    • Adrian Nastase: „Faptele sunt politica mea“
    • Traian Basescu: „Castig din primul tur“
    • Gigi Becali: „Cu Dumnezeu inainte!“
    • Lia Roberts: „Votati schimbarea!“
    • Gheorghe Ciuhandu – „Alta cale. Cea dreapta“

  • Noua vedeta a comunicarii

    Daca a cazut un copac in padure si nu s-a transmis la televizor, atunci el nu exista. Am reprodus din memorie o afirmatie celebra a unuia dintre clasicii manualelor de comunicare, facand apologia televiziunii. Cu alte cuvinte, copacii din padure nu sunt diferiti pentru ca unii sunt brazi si altii doar molizi sau pentru ca unii au inimioare si declaratii de dragoste scrijelite in coaja si altii doar putregaiuri. Copacii din padure nu seamana intre ei din simplul motiv ca unii „sunt mediatizati“ si altii nu. Tot din aceeasi cauza, arborii seculari care nu au apucat sa isi vada fotografia in presa se aleg doar cu recunostinta vesnica si amintirea noastra – mai efemera decat presa insasi.

    „Regula copacului in padure“ conduce piata de comunicare. Ea transforma produsele in brand-uri, le innobileaza sau le face uitate pe rafturi. Si daca, pana mai ieri, nu era loc decat pentru o singura regina a brand-urilor – publicitatea – astazi, pe lista candidatelor se afla si relatiile publice. Vitregit multa vreme din cauza nepriceperii noastre, PR-ul este noua vedeta a comunicarii. M-as incumeta chiar sa afirm ca PR-ul este noua poveste de succes a domeniului. 

    Caci, dupa ce a zacut ani buni in mintea multora sub numele de „relatii cu publicul“, prejudecatile noastre au azvarlit din nou PR-ul in cliseul „un piscot, o maslina, un comunicat“. Acesta este de fapt si refrenul multora dintre „firmele de PR“ care se infiinteaza saptamanal si au ca obiect organizarea de evenimente pentru douazeci de persoane. In toata aceasta aventura cognitiva, adevaratele servicii de relatii publice si-au castigat incet si sigur locul binemeritat. 

    PR-ul este cel care a inteles – abordand o viziune noua – ca brand-urile care comunica sunt acelea care ii vor cuceri si pe nepotii nostri. Veti spune: si publicitatea face acelasi lucru, de mult mai multa vreme. Personal, cred ca diferenta intre advertising si PR este una de nuanta: publicitatea creeaza brand-uri, iar PR-ul le comunica. 

    Publicitatea defileaza sub ochii nostri cu brand-urile, monologand pe spatiile platite de clienti. PR-ul e singurul care are instrumentele necesare pentru „a face brand-urile sa vorbeasca“. Iar daca regula publicitatii este sa fi creativ, regula PR-ului este sa fii credibil si creativ. Si iertati-mi comparatia – caci nu sunt partinitoare – publicitatea este un play-back rafinat, in timp ce PR-ul e live show. PR-ul va tine vii brand-urile in viata noastra, dupa ce publicitatea le-a dat nastere.

     PS: Si copacii de la televizor se impart in doua: cei din calupurile publicitare si cei din stiri. 

     Mihaela Nicola este matematician, presedinte Ogilvy Romania si  lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“.

  • Ai auzit de InfoPro?

    Postul de radio InfoPro se lanseaza in Bucurestipe 1 decembrie, pe frecventa de 97,9 MHz.

    In limbaj de media combinatia dintre informatie si divertisment se numeste infotainment. In practica se numeste InfoPro, si va intra „on air“ in Bucuresti pe frecventa 97,9 MHz incepand cu 1 decembrie. 

    Cel mai nou post de radio din Romania este un produs al trustului MediaPro si se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa fie la curent cu ceea ce se intampla in Bucuresti si in tara. Principalele emisiuni din grila InfoPro sunt sustinute de nume cunoscute din audiovizualul romanesc, care nu numai ca vor anunta stirile de ultima ora ci si vor discuta pe marginea lor cu ascultatorii.

    Florin Calinescu va comunica cu ascultatorii intre orele 7 si 10 in emisiunea „Desteapta-te, Florine!“, care va prezenta cu umor stirile diminetii.  Urmeaza apoi „Asculta aici!“ emisiunea lui Constantin Dragan, care va comenta in direct evenimentele zilei, dar va lasa loc si pentru momente de muzica. La „Ciuleste urechea!“  cu Alina Dumitru intre 14.00 si 18.00 vor fi abordate stiri din diverse domenii de interes, iar de la ora 18.00 Georgiana Nemtuc si Eduard Gaftoi vor prezenta cel mai complet si mai dinamic pachet de stiri al zilei. 

    Grila InfoPro are un loc precis si pentru muzica, respectic emisiunile „InfoMusic“ si „Tonomat FM“ in timpul saptamanii si Greatest Hits, Top 40 sau Taraf FM in week-end. Directorul executiv al InfoPro este Constantin Marinescu, care anterior a fost redactor-sef la postul de radio ProFM, unde lucreaza de zece ani. El spune ca in cazul InfoPro este vorba despre o retea de radio care va deveni o reteta de succes. „Se spune despre brandurile MediaPro, ca de obicei sunt cele care seteaza trenduri. In acest caz suntem pregatiti sa introducem un nou concept, cel de infotainment, adica o combinatie bine dozata intre informatie si divertisment, intre emisiuni si programe, intre stiri si muzica. Pe scurt, vrem sa facem un radio la care ai ce auzi, nu asculta.“

    Sloganul sub care va emite InfoPro este „Ai auzit?“ si impreuna cu strategia de lansare si campania de imagine a fost conceput de agentia de publicitate Saatchi & Saatchi impreuna cu echipa de marketing a postului. 

    Constantin Marinescu spune ca InfoPro se va diferentia in mod clar de ProFM, pornind chiar de la profilul ascultatorului, care in cazul ProFM vrea sa asculte cea mai noua muzica, in timp ce ascultatorul de InfoPro are nevoie de informatie utila si concisa. „Vom incerca sa raspundem nevoilor celor doua tipuri de grupuri tinta si vom acorda o mare atentie marketingului, care ne va ajuta sa diferentiem cele doua branduri“, afirma Marinescu.

    De pe 1 decembrie InfoPro va emite pe frecventa 97,9 MHz in Bucuresti, urmand ca pana la sfarsitul anului 2005 sa acopere 80% din suprafata tarii.

    Desi la ora actuala oferta de pe piata radio este destul de consistenta, directorul InfoPro considera ca formula postului sau nu a mai fost aplicata pana acum si in consecinta InfoPro isi poate gasi loc pe piata. „La InfoPro informatia are un rol important in cadrul programelor, iar discursul va fi tonic, sincer, amuzant, completat de un amestec muzical ce pastreaza cele mai bune piese din topurile ultimilor 20 de ani“, spune Marinescu. In plus echipa de la InfoPro va beneficia si de suportul celorlate resurse jurnalistice ale trustului MediaPro, respectiv postul Pro TV, agentia de stiri Mediafax si Ziarul Financiar. „Practic ascultatorii nostri vor avea primii informatia“, conchide Marinescu.

  • Castele celebre

    Multe castele medievale sunt obiective-vedeta in itinerariile turistice

    CASTELUL FRANKESNSTEIN
    Fosta resedinta a Lordului Konrad Dipple von Frankenstein, in jurul anilor 1500, castelul, situat langa Darmstad, Germania, a fost sursa de inspiratie a scriitoarei Mary Shelly, autoarea romanului “Frankenstein”.

    CASTELUL SAINT MICHEL
    Situat in apropierea Normandiei, castelul este inconjurat de apa. Pentru vizitarea acestuia sunt recomandate doua zile din luna (la 36 de ore dupa ce rasare luna noua sau luna plina) cand muntele devine o insula.

    CASTELUL GLAIMS
    Castelul Glaims, situat in Scotia, are faima ca ar fi bantuit de fantome. Legendele spun ca aici ar fi fost asasinate multe personaje din istoria medievala a Scotiei, printre care Duncan Macbeth si regele Malcolm II.

    CASTELUL LEEDS
    Englezii il denumesc cel mai frumos loc din lume. Pe langa picturile, tapiseriile si mobila de arta, castelul e recunoscut pentru celebra “cina la patru ace”, servita oaspetilor de un majordom si un lacheu.

  • Unde sunt castelele de altadata?

    Castelele din Romania ilustreaza perfect expresia „marire si decadere“, caci, din capodopere ale arhitecturii nobile, au ajuns sedii de CAP, spitale sau orfelinate.

    La inceputuri au fost doar fortarete ridicate in calea invaziilor sau atacurilor nobililor din vecinatate. Au devenit in scurt timp temple inchinate luxului, iar la balurile organizate in saloanelor lor, crema aristocratiei punea la cale jocurile politice ale marilor regate. Regi si regine, cavaleri ai Mesei Rotunde au construit in preajma lor mituri si legende ce s-au pastrat printre iesirile subterane si usile secrete ale bibliotecilor. Au fost o sursa de inspiratie pentru mari artisti precum Leonardo da Vinci sau Molière, dar, mai ales, un motiv de invidie sau chiar de razboi.

    Astazi insa, castelele nu mai sunt decat o adevarata lectie de istorie. Doar doar o scanteie din ceea ce a fost cu secole in urma cand lorzii, contii si baronii isi traiau viata in cautarea eroismului si aventurii. Parfumul si povestile lor nemuritoare au reusit insa sa dea nastere unei obsesii pentru castele si sa formeze dorinta mai mult sau mai putin marturisita a omului modern de a fi  castelan macar pentru o zi. Castelele romanilor n-au timp insa de povesti, traind o noua aventura in vremurile noastre, spune Iosef Kovacs, arhitect in cadrul Institutului National al Monumentelor Istorice. Majoritatea risca – in timp ce proprietarii lor isi duc bataliile prin tribunale – sa aiba soarta pe care hoarde de cotropitori n-au reusit sa le-o pecetluiasca: sa dispara pentru totdeauna. In locurile unde altadata ieseau la plimbare curteni, astazi pasc, la umbra unor ziduri, care nu se stie pana cand vor ramane in picioare, animalele satenilor din imprejurimi. Din paturile unde dormeau capete incoronate scrumul s-a ales.

    Geamurile sunt sparte, multor obiecte de valoare li s-a pierdut urma. Spre deosebire de castelele Frantei, unde mobilierul a fost conservat integral, in cele romanesti au disparut pana si usile. 

    Grija comunistilor de a le pierde identitatea, transformandu-le in sedii CAP, scoli de tractoristi – sau intr-un spital de boli psihice, cum a ajuns in 1957 castelul din Transilvania al familiei Banffy – au facut ca procesul de recuperare sau reconsolidare sa fie daca nu imposibil, extrem de scump pentru autoritati. In plus, „cum majoritatea castelelor au fost revendicate, nimeni nu se mai poate implica in reconsolidarea lor pana ce justitia nu ia o decizie“, explica Kovacs. Pana si celebritatea Castelului Bran a fost, pana nu de mult, data de asocierea cu mitul lui Dracula pe de o parte si de lipsa toaletelor pe de alta parte. Poate parea derizoriu acest ultim amanunt, dar nu e de neglijat, daca ne gandim ca din castelul Bran, se spune, s-au furat obiecte tocmai in timp ce supraveghetorii de sala erau in padure pentru a-si rezolva problemele. Asta se intampla acum cativa ani, insa. Totul are astazi un nou aer, se incearca repunerea istoriei in drepturi iar aura de legenda incepe sa se subtieze.

    Dar Branul e, pe langa Peles, una dintre putinele exceptii, majoritatea acestor bogatii arhitecturale si istorice fiind pe duca, iar „nemurirea lor, pusa sub semnul intrebarii mai mult ca oriunde in alta parte“, sesizeaza arhitectul. Singura sansa ramane initiativa privata, spune Kovacs. Insa romanii nu se inghesuie, insa, sa se mute „la castel“.

    „Costurile mari ale unei restaurari sau pur si simplu necunoasterea valorii unor asemenea monumente istorice si a faptului ca pot fi o sursa de profit“ i-a indepartat pana acum pe cei care ar fi capabili sa schimbe soarta unui castel abandonat. In aceasta situatie se afla si castelul din Botesti, de langa Zlatna, cunoscut mai degraba pentru stricaciunile pe care le-a suferit in timpul filmarilor peliculei „Noi, cei din linia intai“. Pentru ca nu a avut la dispozitie  4 miliarde de lei, suma minima necesara lucrarilor de restaurare, Consiliul judetean Alba l-a scos la inceputul anului la licitatie, dar fara succes, castelul neatragand nici un cumparator. 

    Mai norocos a fost Castelul Plesa, aflat la aproximativ 65 km de Drobeta-Turnu Severin, in comuna Obarsia de Camp. Primarul comunei spune ca mosierul Gheorghe Plesa a inceput sa ridice castelul la 1885 pentru a-si impresiona logodnica cu care traia la Paris. „Ca sa se lase convinsa  sa-l urmeze in locurile sale natale, logodnica mosierului i-a cerut sa-i construiasca un castel pe care sa il acopere cu monede de aur“, povesteste primarul. La sfarsitul lucrarilor, castelul nu a fost acoperit cu bani, dar avea prima centrala termica din Romania. Centrala n-a induplecat-o insa pe logodnica mosierului, care nu s-a dezlipit de Paris.

    Peste 120 de ani, un alt strain, Michel Capellini, om de afaceri belgian, s-a lasat convins sa vina in Romania de povestea si frumusetea castelului. La inceputul anului, Capellini a primit castelul pe o perioada de 49 de ani, doar in urma angajamentului ca va investi in renovare si consolidare. Lucruri de care belgianul a inceput deja sa se ocupe. In plus, planuieste sa construiasca aici unul dintre cele mai mari terenuri de golf din Europa. „E o problema de promovare la nivel national“, spune Nicolae Cerisor, directorul Castelului Corvinestilor. „Doua panouri publicitare amplasate pe autostrada pot face minuni.“

    Daca numarul celor care au vizitat castelul in 2003 era sub 25.000, anul acesta dupa amplasarea panourilor, locul in care s-a filmat „Vlad“ a atras peste 65.000 de persoane. Astfel, Corvinestiul se poate lauda ca unul dintre putinele muzee din tara care supravietuieste din venituri proprii. Mai mult, e si singurul castel din Romania in capela caruia se oficiaza de anul acesta slujbe religioase, iar tinerii isi pot lega destinele intr-o atmosfera cunoscuta doar printilor. Dar si acest lucru se intampla numai vara, deoarece la Corvinesti e locul unde iarna pana si fantomele ingheata de frig.

    Romania are o colectie impresionanta de 1.300 castele, palate si conace. Restaurate si ingrijite, o mare parte dintre ele si-ar putea recapata stralucirea de altadata. Pentru asta, nu e nevoie ca romanii sa invete sa traiasca ca regii.

  • Istoria betiei la romani

    Un volum despre chefurile geto-dace, „betia institutionalizata“ a epocii fanariote si cruntele petreceri ale scriitorilor romani..

    O carte surprinzatoare, hatra, documentata si acida – precum vinul de toamna – a publicat recent Mircea Balan. Titlul ei – „Istoria betiei la romani“ – este mult mai putin acoperitor decat pare, pentru ca, de fapt, excursul prin meteahna bauturii coboara pe firul timpului pana, hat, la chefurile geto-dace si se lateste, in preambul, pe toate meridianele, de la mongoli la amerindieni, intr-un soi de cautiune patriotica ce vrea sa semnifice ca groaznic-simpaticul viciu nu e specific romanesc, ci la fel de bine si democratic impartit printre muritorii din toata lumea si din toate timpurile ca si bunul-simt (cum ar fi spus Descartes). 

    Romanii (sau mai bine spus stramosii lor) au insa niste incontestabile merite de pionierat in domeniu. Raymond Billiard, bunaoara, intr-o carte publicata la Lyon in 1913, afirma net: „In privinta trecerii vitei de vie si a culturii ei in Europa, majoritatea izvoarelor pledeaza in favoarea tezei ca ele s-au realizat prin mijlocirea tracilor“. Adaugand la aceasta faptul ca, potrivit lui A. Urbeanu, „Tracia a fost atat de bogata in vinuri, incat a dat nastere legendei ca ar fi pamantul natal al zeului Dyonisos, care la origine era trac“ sau ca, potrivit lui N. Densusianu, „centrul puternic al cultului lui Bacchus era in tinuturile locuite de geti“, este limpede ca manosul spatiu carpato-danubiano-pontic se poate fali nu doar cu introducerea unei culturi, cea a vitei de vie, ci si cu inventarea si solidificarea unui cult: cel pentru betie. Daca in alte domenii tinand de traditie au existat serioase fracturi, in cel al consumului de licori euforizante continuitatea a fost, in schimb, remarcabila. 

    Prin secolele XI-XII, care consemneaza aparitia relatiilor feudale, atat in Transilvania cat si in tarile romane, vinul este un produs cautat si apreciat de mai toti locuitorii. Intre Dunare si Mare, de pilda, in aceasta perioada, „cei neavuti beau vinul dobrogean, in timp ce puternicii locului sorbeau vinuri de soi“. Desi multe instante, morale sau chiar legale, ale vremii, cereau dezbararea de betie (iata-l pe preacuviosul Nifon, in timpul domniei lui Radu Cel Mare, care pretindea imperios valahilor ca „betia si curvia cu totul sa se lepede de la voi“), aplecarea catre alcool a ramas un „vrednic“ element de continuitate in obiceiurile romanilor perioadei medievale care a culminat, paroxistic, in perioada fanariota cand, potrivit surselor citate de Mircea Balan, „betia s-a institutionalizat“, iar carciumile, crasmele si birturile s-au inmultit ca ciupercile.

    Apropierea de timpurile noastre sporeste farmecul istoriilor despre betie, cu atat mai mult cu cat scrutarea sociologizanta a fenomenului trece pe planul doi, cedand locul relatarilor pline de haz si detalii piperate despre aventurile bahice ale politicienilor (ce ajung pana la figuri emblematice ale anilor comunisti ca Gh. Gheorghiu Dej sau Nicu Ceausescu), ale scriitorilor sau artistilor, mari amatori, dintotdeauna, ai paradisurilor artificiale.

    De la Creanga si Eminescu, Cosbuc, Caragiale, Pastorel, Cincinat Pavelescu si pana la Labis, Nichita Stanescu sau Tudor George, autorul ia in colimator toata galeria marilor figuri culturale romane carora nu le era scarba de bautura. Dincolo de aceste savuroase picanterii, cartea reuseste sa traseze, printr-o docta dar si pitoreasca investigatie, si istoria accesoriilor „bautului“, de la simple obiecte (pocale, fiole, sticle, pahare), la localurile de pomina din spatiul romanesc. Pe scurt, un volum ce trebuie citit cu multa luciditate, pe deplina trezie.

    Mircea Balan, Istoria betiei la romani,  Editura Eurostampa, Bucuresti 2004

  • Ipoteze pentru misterele lumii

    • IPOTEZE PENTRU MISTERELE LUMII

    Fenomenele misterioase, a caror sursa este necunoscuta si ale caror manifestari au un aer magic si nelinistitor, i-au facut pe autorii romani ai acestei suite de analize sa investigheze in mai multe directii: in cea a revelatiei, in cea a diverselor credinte, dar si in aria cercetarii stiintifice. Structurat in 17 capitole, volumul „Enigmele lumii“ exploreaza teme precum: universul de antimaterie, explozia din Tunguska. Desi ofera ipoteze plauzibile prin care incearca dezlegarea acestor pete albe pe harta cunoasterii, autorii nu se considera infailibili si „ofera viitorului sansa sa descopere cat de aproape au fost de adevar“. Cu alte cuvinte, se situeaza in sfera unui scepticism moderat, cu axe dictate de ratiune si buna cuviinta, care feresc cartea de excesele din ce in ce mai frecvente ale „maestrilor“ in ocultism.  

    Stefan Sgandar, Claudiu Sgandar, Enigmele lumii,  Editura Lux Spiritus, 2004 

    • O ALTA EUROPA

    Elizabeth Pond, jurnalista de origine germana, corespondenta pentru Washington Quarterly si Christian Science Monitor, incearca sa faca un portret al Europei renascute, cu o noua constiinta identitara, aflata la sfarsitul erei totalitarismelor si la inceputul mileniului globalizarii, o Europa care experimenteaza colaborarea si deschiderea. Volumul descrie cele trei dinamici europene ale momentului – cea a uniunii monetare, cea a cooperarii intra-UE si cea a conjugarii eforturilor NATO si UE de a gasi un drum comun. Deosebit de interesanta este analiza felului in care Statele Unite privesc caile integrarii europene si a modalitatilor in care se straduiesc sa ramana „o putere europeana“, prin eforturile mereu innoite de a modela revolutiile democratice, economice si sociale dintr-o arie, care, nu doar geografic, le este straina. 

    Elizabeth Pond, Renasterea Europei,  Editura Pandora-M, Targoviste, 2004

  • Sex Traffic“la nivel inalt

    Filmul urmareste soarta a doua tinere surori din Republica Moldova care, in drumul spre Londra, sunt rapite si fortate sa se prostitueze.

    Nu e greu sa intelegi de ce anume cineva care nu stie ce-i pregateste ziua de maine e gata sa puna totul la bataie pentru o soarta mai buna intr-o tara occidentala. Dar, dupa ce vezi „Sex Traffic“, filmul produs de compania Granada pentru postul britanic Channel 4, in coproductie cu Canadian Broadcasting Corp., si realizat in studiourile MediaPro Pictures, incepi sa te gandesti daca merita sa mai risti ceva. 

    Filmul, o combinatie intre productie artistica si documentar, realizat in doua parti, incearca sa traga un semnal de alarma asupra traficului international de fiinte umane, o afacere de sapte miliarde de dolari care implica, potrivit unor estimari, aproximativ doua milioane de fete si femei exploatate fara mila. Efortul a sase luni de documentare asupra acestui subiect a dat rezultate. Drama, deoarece „Sex Traffic“ nu poate fi calificat altfel, reuseste, combinand povestile mai multor personaje, sa realizeze o imagine cat se poate de autentica a traficului de tinere, fortate sa devina prostituate de-a lungul Europei. 

    Productia urmareste aventurile a doua surori din Republica Moldova, Elena si Vera, interpretate de Anamaria Marinca, respectiv Maria Popistasu, care pleaca de acasa pentru a lucra la Londra, dar sunt rapite si fortate sa se prostitueze pentru traficanti din Serbia, Albania, Bosnia, Italia si Marea Britanie. Lupta pentru supravietuire a celor doua e aproape imposibila. Odata ajunse in mainile unui traficant, sansele de evadare sunt minime. Nu au voie sa paraseasca deloc camera in care sunt inchise in afara programului, nu au voie sa vorbeasca la telefon si sunt amenintate ca, in cazul in care se vor duce la politie, familiile lor vor fi ucise.

    Sunt doar obiecte care sunt vandute mai departe, dupa ce sunt exploatate la maximum, asta daca nu sunt ucise de asa-zisul proprietar in cazul in care acesta nu reuseste sa-si recupereze investitia. Elena si Vera sunt tradate si de prostituate si de politie, iar actiunea din jurul lor aduce la lumina coruptia care, in film, implica afaceri importante din Statele Unite si chiar fortele internationale de mentinere a pacii. 

    Finalul nu e fericit, dar lasa loc de o continuare. Poate una despre viata din inchisoare a traficantilor. 

    Sex Traffic (2004) R: David Yates. Cu: Anamaria Marinca, Maria PopistaSu, Wendy Crewson, Florin Busuioc.

  • AVENTURA „SEX TRAFFIC“

    SPRIJIN: Filmul este sprijinit de Amnesty International si Unicef si urmeaza sa fie prezentat parlamentarilor europeni la Bruxelles si Strasbourg, precum si celor britanici.

    PREMIERA: Difuzarea pe Channel 4 a reprezentat o premiera: pentru prima oara in istorie postul britanic si-a inaugurat grila de toamna cu un film in care nu s-a vorbit integral limba engleza. „Sex Traffic“ a avut premiera britanica pe 10 octombrie 2004 (prima parte) si 11 octombrie (partea a doua).

    AUDIENTA: In Marea Britanie premiera a strans peste 3 milioane de spectatori in fata televizoarelor.

    FILMARI: Scenele petrecute in Bosnia, Albania, Moldova si Italia au fost filmate la Bucuresti, Constanta si Mangalia.

    STATISTICI: Conform unei prezentari a ONU, 1,2 miloane de copii sunt vanduti anual, iar traficul de carne vie se afla pe locul trei, dupa traficul de droguri si cel cu arme.