Euronext. Euronext este o bursa relativ tanara, fiind infiintata in 2000 in urma fuziunii dintre bursele locale din
NYSE ^ Euronext. Fuziunea dintre NYSE si Nasdaq ar crea o bursa cu o capitalizare de piata de 15 miliarde de euro, cu un volum de tranzactii zilnice insumand aproximativ 80 de miliarde de euro si o capitalizare totala de piata a companiilor listate de aproximativ 21 de trilioane de euro.
In ultimii doi ani, London Stock Exchange (LSE) a facut obiectul unui adevarat razboi al ofertelor de preluare sau de fuziune din partea altor grupuri financiare.
DECEMBRIE 2004: Deutsche Börse lanseaza o oferta de preluare a LSE in valoare de 2 miliarde de euro
DECEMBRIE 2004: Euronext initiaza la randul sau discutii de fuziune cu LSE
MARTIE 2005: Deutsche Börse renunta pentru moment la planurile de preluare
DECEMBRIE 2005: Banca australiana de investitii
FEBRUARIE 2006:
MARTIE 2006: Americanii de la Nasdaq ofera 3,5 miliarde de euro pentru LSE
MARTIE 2006: Nasdaq isi retrage oferta, Deutsche Börse anunta la randul sau ca abandoneaza ideea achizitiei LSE
APRILIE 2006: LSE respinge zvonurile privind o eventuala intentie de apropiere de
MAI 2006: Nasdaq isi creste participatia in LSE la 25,1%
NOIEMBRIE 2006: Nasdaq vine cu oferta finala, de 4,3 miliarde de euro si isi creste participatia la 28,75% din actiunile LSE
NOIEMBRIE 2006:
Luna noiembrie a adus inca doi potentiali jucatori pe piata bursiera europeana. Primul este Chi-X, un nou serviciu de tranzactionare de actiuni, lansat de societatea de brokeraj Instinet, care tot in noiembrie a fost cumparata de banca de investitii nipona Nomura. Peter Randall, directorul Chi-X, promite ca sistemul va fi mai ieftin si mai rapid decat toate bursele europene traditionale. Al doilea este Equiduct, detinut de Capricorn Venture Partners, o firma belgiana care opereaza o versiune imbunatatita a platformei Easdaq dezvoltata pentru Nasdaq.
MINGEA LA FILEU: Lansarea Chi-X, dar mai ales a Equiduct, un proiect al lui Bob Fuller, fost membru in echipa care a elaborat directiva europeana MiFiD, promite sa vina in special in sprijinul investitorilor mici si mijlocii, pentru care aplicarea MiFiD se anunta extrem de scumpa. Potentialii clienti vizati sunt in special firmele prinse pe picior gresit pana la mijlocul lunii trecute, peste jumatate dintre companiile sondate de Autoritatea pentru Servicii Financiare (FSA – care coordoneaza activitatea City-ului financiar londonez) nu-si bugetasera pentru 2007 cheltuielile cu aplicarea MiFiD.
COSTURI: Un calcul al FSA arata recent ca firmele care isi desfasoara activitatea in City vor fi nevoite sa scoata din buzunar intre 130-170 mil. euro anual pentru a se conforma MiFiD, respectiv pentru schimbarile necesare la infrastructura IT si training pentru angajati. Beneficiile vor consta insa in aproape 300 de milioane de euro pe an pentru firme (mai ales pentru cele care tranzactioneaza la burse din exterior) ca urmare a reducerii cheltuielilor de tranzactionare.
O lege nescrisa a economiei spune ca, atunci cand cei mari se misca greu, se creeaza loc pentru cei mici sa actioneze si sa devina mai mari. Nu insa intotdeauna cei mari se misca pe atat de greu incat celor mici sa le fie usor sa vina din urma si sa-si castige un loc mai in fata. Unii au spus ca acesta este si cazul Proiectului Turcoaz, anuntat la mijlocul lunii noiembrie de filialele din Londra a sapte banci de investitii, patru americane (Citigroup, Morgan Stanley, Goldman Sachs si Merrill Lynch) si trei europene (UBS, Credit Suisse si Deutsche Bank).
CEI SAPTE MAGNIFICI: Cele sapte banci de investitii au anuntat la jumatatea lunii trecute ca vor lansa, incepand din 2007, o platforma comuna de tranzactionare pentru a face concurenta Bursei din Londra (London Stock Exchange LSE), care sustin ei – le diminueaza marjele de castig prin costurile ridicate de tranzactionare. Anuntul a starnit oarece rumoare, avand in vedere ca impreuna, cele sapte banci genereaza aproape 50% din volumul total al tranzactiilor in care sunt implicate actiunile principalelor companii europene.
JOS COSTURILE: Cele sapte banci prognozeaza ca vor reusi prin noua platforma sa reduca la aproape jumatate costurile de tranzactionare practicate in prezent de bursele europene, argumentul lor fiind ca in Statele Unite, unde concurenta pe piata burselor este mult mai dezvoltata, costurile de tranzactionare sunt cu 80% mai scazute decat in Europa, unde bancile acuza un monopol al LSE si Euronext.
CONTRAATACUL LONDREI: Viitorul e incert totusi pentru Proiectul Turcoaz: desi au anuntat ca pana la sfarsitul acestui an vor anunta mai multe detalii, initiatorii nu se asteapta sa definitiveze platforma de tranzactionare mai devreme de sfarsitul anului viitor. Or, LSE principala potentiala victima a proiectului a anuntat deja ca noua sa platforma de tranzactionare, TradElect, va fi lansata la sfarsitul lunii iunie a anului viitor, antrenand in jos tarifele practicate de LSE pentru tranzactii.
SA CADA PRETUL: Unii comentatori au spus chiar ca Proiectul Turcoaz nu ar fi altceva decat o perdea de fum aruncata de Nasdaq pentru a-si pregati o oferta ostila de preluare a Bursei din Londra. Intr-adevar, Nasdaq si-a lansat propunerea exact la cateva zile dupa anuntarea oficiala a proiectului, care a impins in jos cu 10% actiunile LSE, apropiind valoarea de piata a institutiei londoneze de oferta de 4,3 mil. euro avansata de bursa
CEVA BUSINESS: Cert este ca perspectiva turcoaz a trezit deja interesul mai multor furnizori de tehnologie de tranzactionare, care si-au oferit deja serviciile celor sapte banci, intuind potentialul de castig. Bursa elvetiana SWX, cu platforma ei de tranzactionare electronica Virt-x, firma de brokeraj Instinet cu sistemul Chi-X, divizia de specialitate a Euronext sau Icap, cel mai mare broker de interdealing din lume, spera fiecare sa-si impuna tehnologia ca baza de functionare a viitoarei burse a bancilor.
Adica ne facem ca nu stim ca in afaceri e cam ca la un meci de fotbal din divizia Onoare, unde rezultatul este cunoscut cu trei saptamani inainte, iar cei trei arbitri sunt cumparati de trei tabere – unul de gazde, al doilea de oaspeti, iar al treilea de echipa de pe locul imediat inferior.
Adica noi eram niste gentlemeni pentru care o simpla strangere de mana ar fi fost de ajuns.
Adica nu noi toti, dar cea mai mare parte.
Adica nu prea le avem cu capitalismul.
Adica la spartul targului ziceam ca suntem dezavantajati de contracte.
Adica suntem in mijlocul conspiratiei mondiale.
Adica avem un fel de padure de Enroane adaptate la specificul romanesc.
Adica desecretizam contracte si vedem ca nimic nu-i spectaculos.
Adica citim mii de pagini si nu ne dumirim de ce au fost scrise.
Adica fraierii ar putea crede ca cine stie ce lucru grozav am facut cand de fapt nu.
Adica ne suparam ca ne-au speculat greselile.
Adica nu ne suparam pe noi, populistii, conciliatorii, vesnic amanatorii, constant las ca merge si asa, stupid increzatorii ca noua nu ni se poate intampla chiar chestiile alea cele neplacute.
Adica Hakkinen si Schumacher alergau prin Bucuresti si noi nu stiam.
Adica ne inflamam ca s-au vandut nu stiu ce bogatii ale subsolului, fara sa ne inflamam ca mai ajung pentru numai 10 – 15 ani.
Adica mai putin decat varsta celei de-a doua epoci a capitalismului romanesc.
Adica noi traiam numai clipa.
Adica nu, nu traiam clipa, chiar traiam un pic in trecut.
Adica nu destul de in trecut ca sa ne mai aducem aminte cum ne costa Sidex un milion de dolari pe zi sau de vestitul blocaj financiar.
Adica politicienii inca mai confunda putinta cu vointa.
Adica e destul sa vrei TU si se face, chiar daca nu-i recomandabil.
Adica nici de Ziua Nationala nu prea stim sa ne bucuram.
Adica trec de la una la alta.
Adica totusi au legatura.
Adica spionii nu numai ca ne pot copia hartile de pe Internet, dar ne pot fotografia si TAB-urile la defilare.
Adica SRI-ul si procurorii or fi vegheat la secretizarea TAB-urilor?
Adica nici macar nu eram ironic, eram numai trist.
Adica asa cum sta bine romanului de ziua nationala.
Adica n-ai de gand sa te opresti, veti intreba.
Ba da. Dar simti nevoia, din cand in cand, sa evadezi din stereotipuri. Banuiesc ca deja sunt obositoare textele certarete sau tafnoase despre spioni si zile nationale si crize energetice si baieti destepti, despre politicieni sau despre binefacerile capitalismului multilateral subdezvoltat din
Kurt Vonnegut vorbeste in povestirea sa Harrison Bergeron de o televiziune a viitorului aflata la apogeul a ceea ce se cheama politically correct: prezentatoare urate si balbaite, muzicieni afoni, dansatori cu elanurile frante, handicapati de greutatile ce le atarna de brate si picioare. Cei frumosi, cu dictie curata si cu miscari elegante sunt obligati sa poarte masti ce-i uratesc si le deformeaza spusele, pentru a nu crea complexe de inferioritate privitorilor natangi. Eroul povestirii se revolta, isi smulge greutatile ce-i limiteaza miscarile si isi alege o partenera care se dovedeste a fi stralucitoare sub coaja de uratenie si vrea sa demonstreze live ce inseamna DANS. Si, cateva secunde, chiar reuseste, pana la intrarea in platou a soldatilor cu arme si gloante reale, paznici ai gangavelilor. De cealalta parte a ecranului, parintii eroului asista la moartea fiului lor, dar indobitociti si aparati de sistem, uita in cateva scunde de ce li s-au umezit ochii.
Exista deja in societatea romaneasca germeni ai paznicilor de gangaveli, dar si gangaviti in sine care si-au uitat rostul in lume.
Adica ce vrei sa spui cu asta?, veti intreba iarasi.
Nimic, era numai o tema de gandire.
Nimic nu mai e ce-a fost, spunea saptamana trecuta Gheorghe Dobra, directorul general al Alro. El se referea la cresterea costurilor cu energia. Dar piata de energie mai are mult pana la o schimbare reala.
Regretul lui Dobra suna in acest context absolut justificat: Alro, care consuma cat tot Bucurestiul la un loc (circa 4 TWh), ar trebui sa cumpere de pe bursa o parte din energia necesara (companiei ii expira contractul cu Nuclearelectrica in decembrie) sau sa o cumpere de la un furnizor care, la randul lui, a luat-o tot de pe bursa. Asadar, mai scump.
Sau, ca varianta alternativa, sa-si procure energia de la producatorii care si-au facut companie de distributie, cum este de exemplu Hidroelectrica. Desi si aceste companii intra sub incidenta prevederii legislative conform careia energia se poate vinde doar pe bursa.
Pe bursa se va putea insa vinde, respectiv cumpara doar energia ramasa disponibila in piata, mai precis aceea care nu este prinsa in continuare in contracte bilaterale a caror valabilitate se intinde si in anul sau in anii urmatori. Iar companii ca Hidroelectrica si complexurile energetice Turceni si Rovinari pot sa scoata la vanzare, pana la sfarsitul anului, 20-25% din productie, restul fiind blocat in contracte. Seres a cerut unei parti din producatori rezilierea imediata a unora din contractele respective, considerate motivul pentru care acestia n-ar mai avea acum suficiente stocuri de carbune. Ideea a intampinat insa rezistenta lui Ion Dondera, directorul general al Complexului Energetic Rovinari.
Cu sau fara rezilieri, la primavara insa lucrurile ar putea sta mai bine: o alta parte din contracte vor mai expira, al doilea reactor de la Cernavoda ar putea intra in functiune la capacitatea totala, iar ploile vor mari productia hidro, ceea ce ar mai putea tempera pretul pe bursa de energie, iar necesarul pietei va putea fi acoperit.
Deocamdata nu se poate vorbi despre suficient: saptamana trecuta o oferta de cumparare a unei cantitati de electricitate de 1,7 milioane MWh depusa de Electrica la bursa de energie a fost anulata din cauza lipsei ofertantilor, declara directorul general interimar al Electrica, Ion Lungu. Asadar, nimeni nu spune ca bursa nu e buna, atat timp cat acopera cererea: Ideea de bursa a energiei este buna, tranzactiile sunt transparente si s-ar mai limpezi piata. Dar pentru ca bursa sa fie functionala, este nevoie mai intai sa gasim cantitatea de energie de care avem nevoie, spune directorul general de la Alro.
Aceasta in primul rand din cauza ca in sezonul de toamna-iarna energia produsa e mai putina, mare parte din productie se duce pe contracte bilaterale, iar in al doilea rand nu s-a stabilit cantitatea pe care producatorii o pot vinde in 2007 in baza contractelor reglementate (tot bilaterale, dar in cadrul bursei).
Oricum am privi, avantajul ramane deocamdata tot la baietii destepti, ale caror contracte, chiar daca vor fi renegociate (cum a cerut Seres), vor ramane la un pret mai mic decat al pietei, iar maririle imediate de pret se vor resimti, bineinteles, in pretul energiei livrate. Iar majorari de pret se anunta destule, cele mai mari fiind anuntate de complexurile energetice (Rovinari, Turceni si Craiova), care vor majora cu 25% preturile de livrare a energiei in 2007, pentru a-si asigura fonduri pentru investitii si protectia mediului, dupa cum spune Ion Dondera de la Complexul Rovinari. O majorare de 20-25% va insemna ca energia la consumatorul final industrial va fi mai scumpa cu pana la 12-15%. Insa pentru concurentii baietilor destepti nu aceasta e problema. De departe, cea mai mare problema pe piata electricitatii din
In speta, Alesd Damn spune ca, in ciuda eforturilor recente ale autoritatilor de a crea un mecanism comun de achizitii (bursa de energie), majoritatea contractelor se semneaza tot in afara sistemului la preturi considerabil mai scazute.
Din cauza acestui defect al sistemului, am pierdut o mare parte din clientii industriali, mai spune Damn. Din cei peste 1,37 milioane de clienti ai CEZ, aproape 94% sunt consumatori casnici, ce aduc venituri mai mici furnizorilor.
Dat fiind ca producatorii ieftini de energie din Romania au fost de negasit pentru compania ceha, una din solutiile salvatoare pentru Alesd Damn in acest an a fost importul de la compania-mama. Cele mai recente importuri ale CEZ au fost din Ungaria, dar si din
Da, problemele s-ar putea rezolva si asa, dar deocamdata cantitatile pe care
Piata de medicamente se pregateste sa incheie anul cu un plus de 20% fata de 2005. Pentru anul viitor, analistii vad o crestere mai mica, de numai 15%. Optimism moderat sau pesimism consecvent?
Spre finele anului, scenariul se repeta. Piata farmaceutica romaneasca va incheia acest an cu o rata de crestere de aproximativ 20% fata de 2005, cred analistii Cegedim. Ei adauga insa ca pentru anul viitor este putin probabil sa repetam aceasta performanta, tinand cont de toate dificultatile actuale.
Totusi, previziunile nu sunt extrem de pesimiste. Estimam o crestere in continuare a pietei farmaceutice cu o rata anuala intre 10-15%, se arata in cel mai recent raport al Cegedim. Vorbim deci de o noua crestere anuala peste asteptari, dar si de aceleasi previziuni moderate pentru urmatorul an. De ce sunt analistii atat de ponderati in estimari?
Toti cei implicati in piata farmaceutica arata de ani de zile ca in
Bugetul alocat sanatatii este inca mic fata de ce si-ar dori companiile din industria farmaceutica. Gradul de sustinere publica este mai scazut in
Totusi, in 2006 bugetul alocat sanatatii a fost cu 15% mai mare decat anul trecut. Iar pentru anul urmator, conform proiectului de lege a bugetului de stat, va fi cu peste 23% mai ridicat decat in acest an. Cresterea se va resimti mai ales pe alte segmente de cheltuieli, precum investitiile. Pentru ca, potrivit aceluiasi proiect – care ar trebui sa fie aprobat de Parlament in aceasta saptamana -, fondurile alocate cheltuielilor cu medicamente vor fi de 2,3 mld. lei (circa 656 de milioane de euro). Suma este cu 17% mai mare decat cea programata pentru 2006. Atentie insa, cheltuielile cu medicamentele luate in calcul pentru acest an sunt cu 7% mai mici decat cele din 2005.
Chiar si in aceste conditii, piata tot creste, ba chiar cu 20%. De fapt, de mai multi ani, vanzarile de produse farmaceutice s-au majorat mult mai mult in afara sistemului public, fata de segmentul decontat de casele de asigurari de sanatate. Produsele OTC (care se elibereaza fara prescriptie medicala), in cea mai mare parte nefinantate de la buget, inregistreaza cresteri mai mari decat cele eliberate pe retete – ce-i drept, nici acestea nu sunt in totalitate decontate de stat. Astfel, potrivit ultimului raport Cegedim, in intervalul octombrie 2005 – septembrie 2006, produsele cu prescriptie medicala au raportat un avans de 22,9%, fata de cresterea cu 24% a vanzarilor de OTC.
Evolutia pietei farmaceutice este dictata in special de segmentul de retail – adica vanzari prin farmacii, care reprezinta trei sferturi din piata totala. In piata de retail, avem segmentul de prescriptie, care evolueaza in ritmul pietei totale, iar OTC-urile inregistreaza o crestere de peste 20%, constata Craciun. Vanzarile de medicamente prin spitale sunt si ele in revenire.
Cu toate acestea, directorul Cegedim considera ca un ritm mediu de crestere de 10-15% in urmatorii 3-5 ani este o perspectiva «safe» (sigura – n.r.). Fundamentata pe date comunicate de autoritati, aceasta previziune este intr-adevar sigura, dar este la pragul minim. Companiile din piata spera sa-i contrazica insa pe analistii Cegedim.
Presedintele filialei autohtone a producatorului american de medicamente Eli Lilly, Marius Savu, prevede o crestere de 30% si spera ca si autoritatile sa vada acelasi lucru. Cu o crestere de 10-15%, ne-ar trebui trei decenii sa ajungem la nivelul statelor din Europa, a apreciat Savu.
Compania ceha Zentiva, care este si unul dintre cei mai importanti producatori din Romania dupa ce a preluat Sicomed in 2005, estimeaza pentru anul viitor o crestere a afacerilor locale de cel putin 20%, ceea ce ar duce vanzarile la peste 120 de milioane de euro.
Desi in primele noua luni ale acestui an a consemnat un avans de 30% fata de aceeasi perioada a lui 2005, Dan Zamonea, directorul general al Roche Romania, este ceva mai sceptic. Nu trebuie sa uitam ca piata farmaceutica din Romania ne poate rezerva surprize, iar tendintele reale nu pot fi anticipate cu precizie, avand in vedere aderarea la UE la 1 ianuarie 2007, crede Zamonea. Roche este al doilea producator de medicamente de pe piata, dupa valoarea vanzarilor. Directorul companiei apreciaza ca aderarea va aduce un proces de consolidare si de structurare a sistemului.
Cat de mult va conta in valoarea vanzarilor de medicamente structurarea sistemului public de sanatate ramane de vazut. Insa multi din piata farmaceutica spun ca nu mai e loc de pesimism.
Conceptul face parte din arsenalul argumentativ, cu un profund caracter imagologic, folosit de politicieni pentru a castiga la capitolul popularitate.
Ceea ce se ascunde in spatele acestor cuvinte utilizate frecvent este mai mult decat o simpla formula de transformare a voturilor in mandate. Ele exprima de fapt un mod de viata, de intelegere si de organizare a sistemului politic, a vietii sociale in general. Terminologia corecta, cea care contine si dezvaluie esenta acestei modalitati de desemnare a reprezentantilor si pe care politicienii fie nu o cunosc, fie evita sa o foloseasca din cauza caracterului ei incomprehensibil pentru publicul larg, este: sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal. El corespunde sistemelor bazate pe confruntare, pe concurenta si excludere, functionand dupa o logica de tipul: castigatorul ia tot.
Sustinerea cvasiunanima de care beneficiaza acest mod de scrutin se bazeaza cu precadere pe increderea in capacitatea miraculoasa a votului uninominal de a genera o crestere a responsabilitatii alesilor fata de electorat si de a oferi un nou sens relatiei guvernati/guvernanti. Daca alegerea nominala a parlamentarilor reprezinta scopul reformei electorale, atunci nu avem nevoie de un sistem majoritar. Scrutinul de lista, suprapus eronat reprezentarii proportionale, poate functiona si cu candidaturi individuale. Altfel spus, nu este necesara adoptarea unei formule electorale cu efecte majoritare pentru desemnarea nominala a reprezentantilor in forul legislativ.
Votul uninominal este injust. Nu avem nevoie de un sistem electoral majoritar in varianta cu scrutin uninominal din cauza lipsei sale de echitate si de justete, prin comparatie cu sistemul de reprezentare proportionala. Votul uninominal creeaza o discrepanta accentuata intre votul popular si votul politic, generand o puternica amplificare a numarului de mandate pentru formatiunea situata pe primul loc in preferintele electoratului. Actorul politic ce domina ierarhia electorala este supra-reprezentat, acest tip de scrutin putand transforma o majoritate relativa de voturi intr-o majo-ritate absoluta de locuri. El favorizeaza partidele mari. Votul uninominal este inoportun. Trecerea de la reprezentarea proportionala la sistemul electoral majoritar reprezinta o schimbare radicala si spectaculoasa a carei consonanta cu realitatile specifice sistemului politic autohton este destul de redusa. Contactul din-tre scrutinul uninominal si multipartidismul romanesc, stabilizat la un numar real de 4-5 partide, statutul dominant al celui mai puternic nefiind atat de categoric, poate conduce la situatii paradoxale si chiar la lipsa alternantei.
Daniel Buti este analist politic In cadrul Institutului PRO
Ségolcne Royal l-a surclasat pe fostul premier, Laurent Fabius, obtinand 60% din voturile socialistilor. Principalul ei adversar va fi actualul ministru de interne, durul Nicolas Sarkozy. In SUA, este posibil sa asistam la un adevarat duel al femeilor, cu prilejul alegerilor prezidentiale din 2008. Chiar daca nu au fost anuntate candidaturile oficiale, exista sanse ca democrata Hillary Clinton sa lupte impotriva republicanei Condoleezza Rice. Situatia, in acest caz, ar fi cu atat mai interesanta, avand in vedere importanta functiei pentru care candideaza doua femei de culoare a pielii diferita.
Cum se explica acest lucru? In primul rand, trebuie spus ca fenomenul este in curs de amplificare si, cel putin deocamdata, putem vorbi doar de o tendinta, nu si de o confirmare. In al doilea rand, ar fi bine sa ne gandim la aceasta ca la un fapt a carui intelegere deplina va veni mai tarziu. Cateva aspecte interesante pot fi remarcate insa de pe acum.
Tendinta de a alege femei in cea mai importanta functie se manifesta in unele dintre statele-lider ale Occidentului. Toata lumea stie ca America (SUA) este cea mai mare putere a lumii, iar Franta si
Stim din istorie ca femeile au fost dintotdeauna adversare ale razboiului. Make love, not war se putea vedea scris adesea chiar pe sanii expusi ai hipiotelor din anii 60. Nu stiu daca Angela Merkel sau Ségolcne Royal au fost hipioate in tinerete. S-ar putea, insa, ca alegerea lor in cele mai inalte functii ale celor mai importante state ale lumii sa aiba legatura cu sloganul mai sus amintit.
Arthur Suciu este analist politic In cadrul Institutului PRO
Acesta este adevarul despre Irakul de astazi:
A fost posibil sa potolim razboiul civil din
Dar Irakul este acum atat de faramitat, impartit intre lideri tribali, teroristi straini, bande, militii, partide, politie si armata, incat nimeni nu mai pare in stare sa salveze pe nimeni. Irakul a intrat intr-un stadiu dincolo de razboiul civil – a trecut de la destramare la prabusire. Nu mai e versiunea araba a Iugoslaviei. Este deja jungla lui Thomas Hobbes. In aceste conditii, trebuie sa vedem care sunt adevaratele noastre variante pentru Irak: 10 luni sau 10 ani. Fie plecam din Irak treptat in 10 luni si incercam sa-l stabilizam cumva, fie acceptam ca singurul mod in care Irakul n-o sa fie un stat ratat este s-o luam de la inceput si-l construim de la zero, ceea ce ne va lua zece ani. Asa ceva ne-ar cere sa reinvadam Irakul cu inca cel putin 150.000 de soldati, sa zdrobim militiile sunite si siite, sa controlam frontierele si sa construim de la zero institutiile si cultura politica a tarii.
Cine zice ca putem sa mai antrenam niste soldati si niste ofiteri de politie irakieni si sa plecam in doi sau trei ani ori minte, ori e prost. In momentul in care am pleca, Irakul s-ar prabusi. Nu putem sa facem nimic pana la sfarsitul de mandat Bush care sa creeze un Irak stabil autosustenabil – si autosustenabil este aici criteriul de baza.
In noua lui carte – pe care nu trebuie s-o pierdeti – despre impactul culturii asupra dezvoltarii economice si politice, The Central Liberal Truth, Lawrence Harrison ob-serva ca unele culturi sunt inclinate spre progres, iar altele sunt rezistente la progres. In lumea arabo-musulmana de astazi, fortele culturale rezistente la progres par sa fie prea puternice, in special in Irak, si de aceea e atat de greu sa infiintezi acolo institutii democratice durabile, spune el.
Unii ar putea sa-si aduca aminte de impunerea cu succes a democratiei in Germania de Vest si Japonia dupa cel de-al doilea razboi mondial, adauga
La 12 februarie 2003, inainte de razboi, am scris un comentariu in care ofeream ceea ce eu am numit regula magazinului de ceramica pentru Irak: Ceea ce spargi devine al tau. Nu era un argument impotriva razboiului, ci mai degraba un mesaj de avertizare despre nevoia de a-l porni impreuna cu aliati, pentru ca transformarea Irakului va fi un efort de proportii. (Colin Powell s-a legat de asta si a folosit fraza pentru a incerca sa-l convinga pe presedintele Bush sa actioneze cu mai multa prudenta, dar Bush n-a bagat in seama sfatul lui Powell.)
Dar regula magazinului de ceramica era gresita, pentru ca Irakul era deja destul de distrus inainte sa ajungem noi acolo – distrus, se pare, de 1.000 de ani de autoritarism arabo-musulman, trei decenii de conducere brutala a sunitilor baasisti si un istovitor deceniu de sanctiuni ONU. Era tinut laolalta doar de mana de fier a lui Saddam. Daca am fi ocupat tara asa cum trebuia si am fi inceput terapia politica, e posibil ca o mana de fier
Vidul a fost umplut de indivizi sangerosi, suniti din Partidul Baas ori din Al-Qaida, care i-au macelarit pe siitii irakieni pana cand acestia n-au mai suportat si au inceput sa riposteze, ceea ce ne-a adus unde ne aflam astazi. Lumea sunita ar trebui sa se spanzure de rusine pentru barbaria pe care a tolerat-o si a sprijinit-o tacit la sunitii din Irak, a caror violenta de la inceput a avut un singur tel:
Aceasta ne-a lasat cu doua optiuni imposibile: daca nu suntem gata sa facem ce trebuie ca sa zdrobim fortele intunericului si sa reconstruim Irakul cum se cuvine, atunci trebuie sa plecam – nu are niciun rost sa continuam sa ne impiedicam ca pana acum. Ar insemna sa aruncam alte si alte vieti nevinovate intr-o groapa din ce in ce mai adanca, umpluta cu tot mai multe cioburi.
Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 20 decembrie al BUSINESS Magazin
Traducerea Si adaptarea de Mihai Mitrica