BusinessMagazin

Blog

  • Logica ursului si a pubelei

    Ursii gunoieri din Brasov au tinut prima stire a zilei la jurnalele televiziunilor. Reporterii au prezentat si masurile autoritatilor: garduri inalte, trainice, din plasa metalica, pubele de 4.000 de euro bucata si altele asemenea. Mi se pare putin ilogic. Nu era mai simplu ca salubritatea sa ia pur si simplu gunoiul mai des?

    De fapt, problema era cunoscuta, asa ca sa trimiti masinile in prag de seara sa goleasca pubelele, inaintea de venirea ursilor, mi se pare cea mai elementara si de bun-simt chestie. Dar se pare ca in Romania lucrurile simple trebuie un pic complicate, caz in care se pierd o multime de detalii, alte componente ating dimensiuni exacerbate, lucrurile se fac pe jumatate, dar cu un exces de zel ce frizeaza ridicolul; excesul de zel oboseste apoi, asa ca jumatatea care a ramas de facut se amana pana la o data relativa, cuprinsa intre urmatoarele trei luni si pastele cailor.

    Uite, comedia pasapoartelor si a celor ce au intarziat, voit sau nu, in Europa, dar si a celor ce vor sa iasa in Europa. Cu sprijinul discret al autoritatilor (pentru ca si inchisul ochilor si mica spaga platita la vama si, cel mai important, nerespectarea unei legi inseamna un sprijin) exodul romanilor la munca in strainatate a capatat dimensiuni considerabile. Rezolva o problema majora, cea a locurilor de munca, iar in tara intra sume importante. Si carui Guvern nu-i surad 2-3 miliarde de euro in plus la consum?

    Actul 1 al comediei: europenii s-au suparat, s-au suparat si ai nostri – ‘traiti, ii ardem pe toti si le confiscam pasapoartele. Actul 2: confiscatorii realizeaza ridicolul si isi nuanteaza pozitiile – le cerem acte doveditoare, le interzicem, aplicam reguli noi. Actul 3 se joaca in sala, in timpul reprezentatiei primelor doua acte: vor sa iasa, sa-i impiedicam – daca e om de afaceri, sa vina cu tot soiul de invitatii si acte doveditoare.

    Cum ar fi fost ca Radu Georgescu de la GeCad, care a facut afaceri cu Microsoft, sa trebuiasca sa-l sune pe Bill Gates sa-i ceara o invitatie, si eventual Gates sa dovedeasca cu acte si chitante ca poate sa-l gazduiasca pe roman? Cred ca tranzactia cu antivirusul romanului, RAV, nu s-ar mai fi facut in veci. Sigur ca autoritatile se afla acum in jumatatea aceea cu elan stahanovist de care pomeneam mai sus si ca pe parcurs se vor muia; dar raul s-a produs si a fost mediatizat corespunzator, si din asta patimim cu totii.

    Toate acestea ar fi fost evitate daca se respecta legea, pur si simplu. Si mai uite una cu Bucurestiul. De fapt, doua: una cu marele circuit de curse ce va inconjura Palatul Parlamentului si a doua cu extinderea zonei metropolitane a orasului. Circuitul de curse mi se pare o idee buna, inseamna turisti si cheltuieli si investitii; dar cursa auto, daca se va tine, va dura doua-trei ore. In rest ce vor face curiosii veniti? Pot sa viziteze centrul istoric, caz in care le sugerez constituirea de grupuri mici, ca sa nu deranjeze prea tare bastinasii colorati care joaca tenis cu piciorul si care par a fi pana in prezent singurii beneficiari ai interzicerii circulatiei.

    Proiectul de reabilitare a zonei centrale pare a fi intrat in zona temporizarii, iar orasul nu este, in ansamblul sau, imbietor pentru un turist. In acest timp, edilii orasului se gandesc si la extinderea acestuia, bucurestenii urmand sa devina locuitorii a opt orase si 84 de comune. Grandios proiect, taman bun de ceva elanuri. Problema e ca orasul pare slab administrat la dimensiunile actuale, iar intrebarea logica care poate fi pusa este ce se va intampla cand va ajunge la dimensiunile unui judet? Inainte de a visa la proiecte de circuite automobilistice si la un Bucuresti de dimensiunea Los Angelesului, poate ar trebui ca sefii orasului sa vegheze la curatenie, civilizatie, bun-gust, fara a mai pomeni de starea drumurilor riverane circuitului auto.

    Inflamatii a iscat in ultima perioada si problema ministrilor aflati sub potentiala influenta a unor grupuri de interese economice, lansata de presedintele Basescu. SRI-ul si premierul Tariceanu ne-au linistit – nu exista – dupa o perioada de zel investigator. Si aici mi se pare a fi prezenta o anume lipsa de logica si intreb: ce ar fi rau daca un ministru s-ar afla sub inflenta Grupului de Interese a Celor ce Doresc ca Romanii sa Traiasca mai Bine si sa Aiba Locuri de Munca Multe si Impozite Omenesti (grup neconstituit legal, dar existent)?

    Si sa mai punem la socoteala un alt derapaj logic: bugetul de stat si problema surselor de venit pentru acesta.

    Ultima gaselnita din sirul de dari inventate sau modificate este cresterea impozitelor pentru masinile de lux si vile. Toata lumea vorbeste si invoca necesitatea de noi surse de venit. Ciudat, nimeni nu spune nici o vorba despre eliminarea risipei din bugetul statului, desi, logic, mi s-ar parea prima masura de luat in calcul.

     

  • Lehamitea de politica in Europa Rasariteana

    Nemultumiti in permanenta de clasa politica, trecem prea usor cu vederea partea plina a paharului – o anumita doza de idealism, pastrata intacta pe redutele societatii civile

    Un blestem bantuie clasa politica romaneasca – dezamagirea. Dezamagesc, inevitabil, oamenii politici si dezamagesc, tot fara gres, partidele. Cazul tipic al partidului care sfarseste prin a insela asteptarile electoratului il reprezinta, fara doar si poate, PNTCD. Nu este, insa, si singurul. Luate la bani marunti, absolut toate partidele perindate pe scena politica romaneasca dupa Decembrie ‘89 au avut, in proportii mai mari sau mai mici, o soarta asemanatoare. Nu ma refer aici la celebra „erodare“ a popularitatii unui partid aflat la guvernare – fenomen firesc, in absenta caruia alternanta la guvernare ar fi de neconceput. Ma refer la dezamagirea crunta, la lehamitea care, chiar daca nu ingroapa definitiv un anumit partid sau un anume personaj politic, il coboara cu zeci de procente intr-un rastimp de doar cateva luni. Amintiti-va, bunaoara, de ApR-ul lui Melescanu. Pana si UDMR, partidul cu evolutia cea mai liniara din ultimii cincisprezece ani, se gaseste in prezent in apropierea pragului critic.

    Lucrurile nu se opresc la nevinovatele barfe de salon sau de bucatarie. Tema este reluata, periodic, pe diferite tonalitati, de catre majoritatea comentatorilor si analistilor politici. Nu mai departe de saptamana trecuta, Societatea Academica din Romania a dat publicitatii o noua analiza in care, printre altele, constata ca, desi necesare, alegerile anticipate nu rezolva fondul problemei. Se cuvine a fi schimbati politicienii! O asemenea atitudine generalizata in toate paturile societatii, se cuvine a fi deslusita mai in detaliu. De buna seama, explicatia cea mai la indemana ar fi aceea ca, intr-adevar, politicienii romani (sau/si partidele politice) nu sunt, din varii motive (lipsa de profesionalism sau de experienta, rea-credinta, viclenie s.a.m.d.), ceea ce ar trebui a fie. Problema explicatiilor „la indemana“, insa, este ca de obicei sunt gresite, amestecand diagnosticuri corecte cu jumatati de adevar.

    Pentru a intelege mai bine fenomenul, se cuvine sa ne intoarcem inca o data la Tocqueville (pomenit, de altfel, inclusiv in raportul SAR). Pentru cei mai putin familiarizati cu subiectul, trebuie sa precizam ca francezul Alexis de Tocqueville a vizitat in 1831, pentru noua luni, S.U.A., in urma acestei experiente scriind, la doar 29 de ani, celebra carte „Democratia in America“ – cea mai pertinenta analiza a societatii americane de atunci pana-n prezent.

    De aceasta data voi face, insa, apel la o carte mai putin cunoscuta, „Vechiul regim si revolutia“, in care scrie, referitor la evenimentele din vara lui 1789: „Oamenii aveau cu adevarat convingeri“. Erau sincer interesati in afacerile publice, depasindu-si interesele individuale si egoismele meschine. „Nu intalnisem niciodata“, scrie el, „o revolutie unde puteai sa vezi, in atat de multi oameni, un mai sincer patriotism, mai mult dezinteres si mai multa maretie“. In mod firesc, prin comparatie, contemporanii ii apar drept meschini, lipsiti de coloana vertebrala, obsedati de castigul material – „mama a servitutii“.

    Oricine a trait experienta lui decembrie ‘89 rezoneaza natural cu scrierile lui Tocqueville. Cine nu-si aminteste valul enorm de entuziasm, de buna-credinta, de spirit de jertfa care a caracterizat inceputul anului 1990? Si cine dezamagirea „de dupa“, postrevolutionara? In definitiv, ce este dezamagirea daca nu inselarea asteptarilor? Daca politicienii de astazi dezamagesc cu metoda, explicatia trebuie cautata inclusiv in nivelul asteptarilor noastre. In decembrie ‘89 intreaga societate civila si-a fixat asteptarile sus. Foarte sus, intr-un domeniu ce tinea mai degraba de ideal decat de real. Si ca noi, restul est-europenilor. Dupa cincizeci de ani de comunism asteptam, de la noul regim, nimic mai putin decat perfectiunea. Inca mai asteptam.

    In „Democratia in vremuri intunecate“ (tradusa si-n romaneste), Jeffrey Isaac se intreaba ce lectii poate oferi politica postcomunista vietii politice occidentale. Unul dintre raspunsurile posibile ar fi „nimic“. Politica postcomunista nu poate oferi nimic nou. Coruptie, jocuri de culise, contracte pe sub mana se fac si acolo. Ideologii noi n-au aparut. Cine poate, in schimb, oferi o lectie este societatea civila, care se agata, cu indarjire, de idealismul anilor ‘90, si nu vrea sa renunte la el in ruptul capului, spre disperarea politicienilor. In Occident, societatea civila si-a pierdut, de multisor, inocenta. Grupuscule de tineri mai impart fluturasi in intersectii si ONG-uri multinationale se mai agita pe felurite teme de interes public. Per ansamblu, insa, societatea e amortita, multumita de traiul tihnit, lipsit de batai de cap. Nimeni nu mai asteapta minuni de la clasa politica.

    Nu si in Europa de Est. Nu si la noi. Noi inca mai credem ca idealul poate fi atins si inca ne mai ratoim la politicieni cand ii surprindem fara de halou si fara de norisor. Si bine facem. Fara un ideal, oricat de imposibil, la care sa te raportezi, nu poti merge, cu adevarat, inainte. Cata vreme mai avem pretentia ca politicienii nostri sa fie desavarsiti, nimic nu e inca pierdut si totul este posibil. Dovada? Legea lustratiei a trecut de Comisia Juridica. Vorba zicalei: „Ceea ce e dificil se face repede. Ce e imposibil cere timp“.

     

  • Logan si-a luat din nou elan

    Dacia Logan a trecut testul elanului pe care publicatia ProMotor l-a organizat in premiera in Romania. Rezultatul testului din Romania il infirma pe cel al Automobil Clubul German, care a anuntat ca masina s-a rasturnat la 65 km/ora.

    Nu trebuie sa fii mare cunoscator de zoologie ca sa stii ca elanul traieste prin tarile nordice, unde, nu-i asa, poate fi uneori calcat de masina, iar masina in cauza mai rar va fi un Logan, mai ales de cand cu restrictiile pentru calatoriile in spatiul Schengen pentru cetatenii romani.

    In schimb, in eterna si fascinanta Romanie, multitudinea de Loganuri are de infruntat o gramada de obstacole – de la biciclisti si carute pana la turme de oi care pot sa-ti apara in cale dupa vreun viraj negociat o idee mai rapid decat prevede Codul rutier – si atunci se pune problema stabilitatii masinii in situatii critice. De fapt, asa a aparut si ideea controversatului test al elanului, cand un cetatean nordic, in urma aparitiei unui elan in calea autoturismului sau, s-a gandit sa reproduca in conditii de test situatia si deci, necesitatea de a o evita.

    Toata aceasta polemica si agitatie a aparut dupa ce Automobil Clubul German – ADAC – a prezentat rezultatele testului la care a supus o Dacia Logan si in urma caruia aceasta s-a rasturnat. Pana aici toate bune. Din pacate insa pentru credibilitatea celor de la ADAC – sunt in general recunoscute seriozitatea si profesionalismul germanilor, nu? – aproape instantaneu au aparut fisuri in comunicatul acestora: masina era dotata cu trei jante de aluminiu si cu o roata de rezerva de tabla pe trenul fata, fapt inadmisibil, deoarece astfel masina poate reactiona diferit la viraje. In plus, la doar cateva zile de la aparitia stirii pe site-ul ADAC, aceasta a disparut fara urma. Nu mai poate fi gasita nici macar in arhiva de stiri, ori o stire atat de importanta ar trebui sa ramana vizibila, nu?

    In plus, pozitia agresiva a soferului in faza premergatoare rasturnarii denota o dorinta arzanda de a rasturna masina (va asigur ca daca vrei cu adevarat sa rastorni o masina, orice masina, se poate!), fapt incriminat chiar de cei de la Renault. In urma acestor evenimente, revista ProMotor – liderul publicatiilor auto din Romania – a organizat in premiera pentru Romania, primul test al elanului pentru un autoturism Dacia Logan pentru a verifica cele sustinute de germani. Testul s-a efectuat in 2 august 2005, la ora 13:00, in Bucuresti – la pavilionul Romexpo. Masina utilizata provenea din parcul de presa Dacia si era absolut identica cu cea folosita in testul ADAC, iar testul in sine a respectat conditiile din Germania. La fata locului s-au aflat reprezentantii Dacia, jurnalisti, o masina de politie dotata cu aparatura radar care sa certifice viteza de parcurgere a testului precum si o masina de salvare, pentru orice eventualitate.

    Dupa o verificare a presiunilor din pneuri, masina s-a lansat pentru inceput cu viteza de 65 km/h, viteza standard de efectuare a testului. Rezultatul a fost excelent, masina nici macar nu a derapat. Rezultatul a linistit asistenta si viteza a crescut progresiv: 70-80-90 si chiar 100 km/h. In mod absolut normal pentru o masina fara ESP (control electronic al stabilitatii), la viteze de peste 80 de km/h masina a intrat in derapaj, insa a ramas perfect controlabila si, desi a daramat un jalon, a reintrat in traseu. In prima faza masina a fost condusa de doi piloti cu experienta in Campionatul National de Raliuri. Dar pentru a nu se crea impresia ca masina ar putea fi stapanita doar de specialisti, la volan s-a urcat si prezentatoarea emisiunii ProMotor, Roxana Ciuhulescu, care s-a descurcat perfect in parcurgerea testului.

    Concluzia? Dacia Logan este, pana acum, o reusita tehnologica si economica (chiar daca nu respecta pretul anuntat de 5.000 de euro), iar recenta declaratie a unui concern german vis-à-vis de un proiect de masina de 3.000 de euro anunta o apriga batalie pe taramul masinilor ieftine.

  • Spectacolul SIF-urilor

    Ridicarea de facto a pragului maxim de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) a adus un nou val de cumparatori la Bursa: iar asta s-a tradus intr-o crestere cu o treime a valorii acestora pe bursa in numai trei saptamani.

    In mai putin de o luna, valoarea de piata a celor cinci SIF a crescut de la aproximativ un miliard de euro pana la peste 1,3 miliarde de euro, mai ales pe fondul cumpararilor speculative ale celor care spera sa isi vanda actiunile mai scump atunci cand pe piata va incepe lupta pentru SIF-uri. Pentru ca majorarea pragului de detinere pana la 1% e sinonima cu eliminarea totala a acestuia, dand de fapt unda verde pentru preluarea SIF-urilor.

    Investitori romani si straini se pregatesc, de mai multi ani, pentru momentul in care vor putea obtine majoritate in Adunarea Generala a Actionarilor si, implicit, vor putea prelua controlul asupra SIF-urilor. Statutele SIF-urilor prevedeau ca un investitor, impreuna cu persoanele in numele carora acesta actioneaza in mod concertat, nu poate detine mai mult de 0,1% din actiunile unei societati. Noile prevederi ridica pragul la 1% si nu mai fac nici o referire la persoanele cu care investitorul actioneaza impreuna – practic, un investitor poate cumpara oricat de multe actiuni vrea si poate impreuna cu rudele, prietenii ori firmele pe care le detine – cu conditia ca nici unul dintre cumparatori sa nu depaseasca 1%.

    Asta inseamna ca investitorii care au achizitionat treptat, in ani buni, prin diverse firme si persoane, pachete estimate pana la 20% din SIF-uri – cu care era greu de dovedit ca actioneaza impreuna – nu vor mai fi nevoiti sa se mai ascunda. Si vor putea, practic, sa preia controlul asupra SIF.

    Procesul prin care ridicarea efectiva a pragului a devenit realitate a adus emotii investitorilor de la Bursa, fiind pretext de speculatii puternice pe piata cu actiunile SIF. Guvenul a aprobat la mijlocul lunii trecute o ordonanta simpla prin care obliga SIF-urile sa isi modifice de la 0,1% la 1% pragul maxim de detinere, prezent in statute inca de la infiintare. Ulterior, dupa doua lungi saptamani de asteptate pentru actionarii SIF-urilor – sau pentru cei care vroiau sa cumpere – ordonanta a fost publicata in sfarsit in Monitorul Oficial. Cand toata lumea credea ca mai are cateva luni de asteptat pentru a putea cumpara mai mult de 0,1% dintr-un SIF, timp in care societatile trebuiau sa modifice statutele, CNVM a cerut Bursei de Valori sa modifice restrictia din sistemul de tranzactionare care nu permitea investitorilor sa cumpere mai mult de 0,1% din actiuni la fiecare SIF, astfel ca majorarea pragului a devenit efectiva de saptamana trecuta.

    Pe langa posibilitatea de preluare, ridicarea pragului la SIF-uri a creat premizele si pentru intrarea in actionariatul acestora a fondurilor straine de investitii; pentru administratorii acestora, pachetul maxim de 0,1% pe care puteau sa il cumpere pana acum – in valoare de pana la 200.000 de euro – nu era decat o bataie inutila de cap.

    De altfel, brokerii au apreciat saptamana trecuta ca peste jumatate din actiunile cumparate in prima zi de dupa ridicarea pragului, cand SIF-urile au sarit cu peste 11%, au fost achizitionate de fondurile straine de investitii.

    Dar, spre deosebire de investitorii romani, fondurile straine de investitii se vor uita de acum inainte mai atent la ce au SIF-urile de fapt in portofolii si mai putin la ultimele profituri, care sunt relevante doar pentru dividendele pe care SIF-urile le vor acorda anul viitor – nu si pentru valoarea reala a pachetelor de actiuni detinute de fiecare SIF.

    Conform mai multor analisti de la Bursa, valoarea reala a portofoliilor SIF depaseste cu pana la 40% valoarea raportata de acestea. De altfel, in ultimele saptamani, SIF-urile au depasit cu cateva procente valoarea contabila pe care o raporteaza. 

    Dupa ce joi au „explodat“, cu o medie de 11%, SIF-urile au pierdut vineri cam jumatate din ce castigasera cu o zi inainte. Brokerii de la Bursa spun ca scaderea de 5-6% de la finalul saptamanii este normala, unii dintre actionarii SIF-urilor, dupa ce s-au vazut cu 35% mai bogati in doar trei saptamani, grabindu-se sa-si marcheze profiturile.

    In ultimii ani, ridicarea pragului de detinere a fost „combustibilul“ care a tras in sus actiunile SIF-urilor. De fiecare data cand problema pragului de detinere a fost dezbatuta – fie ca era vorba de proiectul unei legi speciale a SIF-urilor sau de legea pietei de capital, formulata de CNVM si discutata ulterior in guvern si parlament – SIF-urile au crescut la Bursa. Si nu s-au intors niciodata de unde au plecat atunci cand dezbaterile s-au incheiat intr-un fel sau altul.

    De la inceputul anului 2002 pana in prezent, profitul adus de SIF-uri s-a ridicat la aproximativ 450%, fata de o crestere de aproximativ 250% a indicelui BET, care urmareste cele mai mari companii de la Bursa. Brokerii spun ca SIF-urile au si de acum incolo sanse sa depaseasca  cresterea medie a Bursei, in conditiile in care sunt inca destul de departe de valoarea actuala a portofoliilor pe care le detin, valoare care creste la randul sau o data cu Bursa.

  • Zar de fuga“ peste hotare

    Pentru politicienii romani, „zarul de fuga“ la care apeleaza atunci cand se afla in criza este dat, de regula, ori de cartea nationalista, ori de lucrarile infaptuite in strainatate, pentru binele tarisoarei de acasa.

    Reuniunea de la Salzburg a premierilor din sud-estul Europei i-a venit manusa lui Calin Popescu-Tariceanu, in contextul in care la Bucuresti are de a face cu o situatie delicata. Cum sa demonstrezi mai bine cat esti de util pentru tara ta decat lucrand pentru ea peste hotare?

    Impreuna cu ministrul de externe, proaspat uns vicepresedinte la PNL in locul demisionarei Mona Musca, Tariceanu a participat, sobru, la o intalnire civilizata, de salon, asa cum ii sta bine premierului. De la Salzburg, premierul s-a intors cu cateva declaratii favorabile din partea cancelarului austriac, Wolfgang Schussel. Faptul ca Austria va prelua presedintia UE la 1 ianuarie 2006 poate da greutate vorbelor lui Schussel (care „se asteapta“ ca Romania sa devina membru UE la 1 ianuarie 2007), dar acestea nu ies, totusi, din limbajul diplomatic de rutina.

    Cele doua zile la Salzburg l-au ajutat insa pe premier sa ia o pauza de la clinciurile in care era prins la Bucuresti, unde avea de gestionat mai multe crize, in interiorul partidului, al Aliantei, al Coalitiei, al imaginii proprii, precum si deja banalele crize prin care trece Romania frecvent (inundatii, cazuri de coruptie nerezolvate, fuga din tara, pe sest, a cate unuia gata de bagat la puscarie s.a.).

    Pauza de Romania a fost, totodata, cel mai bun raspuns la replica lui Traian Basescu, via Adriana Saftoiu (referitoare la „pericolul ca oameni din guvern sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice“). In acest fel, Tariceanu a avut un ragaz si a pasat problema serviciilor secrete, carora le-a cerut sa indice daca exista intr-adevar suspiciuni asupra vreunui membru al Executivului si care este acela. Raspunsul primit dupa trei zile („nu reiese“ sa fi fost cazuri de influentare din partea unor grupuri de interese economice) a facut mai lesnicioasa intoarcerea premierului.

    Tariceanu stie insa ca aparenta liniste e trecatoare, la fel cum trecator (si aparent) e si succesul din afacerea „guvern & grupuri de interese“. Caci odata inceput acest joc, este posibil ca Traian Basescu (plecat si el – imediat dupa anuntul purtatoarei de cuvant – intr-un binemeritat concediu strategic, e drept, in tara) sa arunce pe piata, intr-un fel sau in altul, lucruri care sa-l stanjeneasca pe premier. Oricum, inghesuit din toate partile (colac peste pupaza, la sfarsitul saptamanii trecute incepuse din nou sa ploua bezmetic), lui Tariceanu ii va fi din cale afara de greu sa reziste pana la Raportul de tara, singura posibila gura de oxigen la care mai poate spera (si in acest caz, eventuala nota buna i s-ar datora in special Monicai Macovei, daca va reusi sa puncteze in continuare la reforma in Justitie).

    Este limpede insa ca lui Tariceanu i se potriveste mult mai bine tovarasia unor personaje europene subtiri, alaturi de care poate puncta, inclusiv pentru Romania, decat intrigile de la Bucuresti. Exista insa personaje care, iata, oricat ar fi incercat sa transmita contrariul, nu se potrivesc cu imaginea de salon. Adrian Severin a fost ministru de externe in guvernul Ciorbea, dar foarte putin. Si nu i-a ajutat la imagine. Pana in urma cu cateva zile, s-ar fi crezut ca i-a ajutat prezenta ulterioara in tot felul de organizatii internationale. Probabil insa ca staif ai sau n-ai. Ca staiful nu se cumpara, orice diurna ai avea.

    A veni la Bucuresti din saloanele europene ca sa joci o nefericita carte rasista, asta da contraperfomanta! Incredibila isprava a „europeanului“ Severin se cunoaste. El a semnat intr-un ziar un text (pe care apoi si l-a asumat, fara sa dea vina pe greseli de interpretare) in care spunea ca Traian Basescu este tatar, deci „alogen“ (adica minoritar), deci „stie sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul caruia traieste“, deci face parte din aceeasi stirpe a corsicanului Bonaparte din Franta, a austriacului Hitler din Germania si a gruzinului Stalin din Rusia, care au pricinuit necazuri popoarelor in mijlocul carora s-au manifestat.

    Este greu de banuit macar ce l-a putut determina pe Severin sa gandeasca si, mai mult, sa scrie asemenea lucruri. Daca aceasta teorie ar fi fost enuntata de xenofobul de serviciu, inca ar mai fi smuls un zambet, alaturi de indignarea fireasca. Atunci cand un ins subtire ca Adrian Severin vine insa cu astfel de lucruri, explicatia e doar una: insul nu e chiar atat de subtire. Strainatatea prinde bine pentru ca ofera modele si distanta. Distanta data de aflarea in strainatate te ajuta sa vezi mai bine intregul din tara ta, fara sa te pierzi in amanunte nesemnificative.

    Si te ajuta sa fi vazut intr-o lumina mai favorabila, sa apari mai bun decat esti pentru ca ai de a face cu oameni cu greutate (deci esti si tu un „greu“) si, nu-i asa, lucrarile tale sunt inalte, pentru ca privesc binele tarisoarei de acasa. Rau e atunci cand te intorci la Bucuresti si se dovedeste ca, in ceea ce te priveste, prima impresie (cod H2O) a fost cea buna. Vorbeam in numarul trecut despre felul in care politicienii isi pot da singuri, pardon, suturi in fund. Se vede ca fostul ministru al sanatatii care si-a batut nevasta era mic copil.

  • Pasaport catre birocratie

    Intr-o saptamana, peste 4.000 de romani au ramas fara pasaport dupa aplicarea reglementarilor privind calatoriile in spatiul Schengen. Protestele in cascada, venite din toate partile, au lansat o dezbatere cu accente indignate si au readus in discutie o meteahna mai veche a statului roman: aceea ca mai intai taie, dupa aceea masoara, apoi coase la loc si in cele din urma taie din nou.

    Primul si cel mai des invocat repros facut statului roman e ca n-a facut, din timp, un minim efort de comunicare pentru a-si informa cetatenii pe de o parte despre logica si motivele pentru care o astfel de masura e necesara si, pe de alta, despre sanctiunile pe care cei care au incalcat-o urmeaza sa le suporte.

    Al doilea e ca ordonanta spune ca autoritatile vamale ar trebui sa retina pasapoartele celor care au depasit fara nici o justificare termenul legal de sedere in statele Schengen. Nu pasapoartele tuturor celor care au depasit termenul, cum s-a intamplat de fapt. E adevarat, probabil ca nu toti cei peste 4.000 de romani carora li s-au retinut actele sunt in regula. Dar unii au motive si pot dovedi cu acte ca au fost, de exemplu, internati in spital sau ca au un contract de munca in derulare – dar statul, incarnat de aceasta data in vamesii de la frontiera de vest, n-au stat sa le cantareasca, pe motiv ca nu e treaba lor.

    O poveste veche, de altfel: de ce sa dovedesc eu, statul, ca tu ai depasit nejustificat termenul de sedere? Eu iti iau pasaportul, il trimit in orasul care ti l-a emis si n-ai decat sa te duci tu la directia de pasapoarte, sa dovedesti cu acte – traduse si autentificate – ca nu esti vinovat si sa-ti recuperezi actul. Oamenii de afaceri sunt, si ei, iritati si gasesc ca situatia in care sunt pusi e umilitoare si ridicola. Intr-un comunicat oficial, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania s-a declarat „consternata“ ca orice businessman trebuie sa se prezinte la vama cu o invitatie legalizata din partea partenerului de afaceri, fapt care, spune AOAR, il pune intr-o postura penibila, de inferioritate. „Nu putem sa acceptam sa fim tratati ca cetateni de rangul doi de catre chiar institutiile statului platite din taxele si impozitele suportate in primul rand tocmai de catre oamenii de afaceri“, se arata in comunicatul AOAR.

    Dar un alt repros facut statului roman e de natura economica. Ar fi vorba de efectele pe care o astfel de masura le are asupra unei clase speciale: una care numara cateva milioane de romani. Muncitorii in strainatate sunt o categorie pe care orice guvern trebuie s-o iubeasca, un fel de „copil cuminte“ pe care nu trebuie sa-l supraveghezi la teme – mai intai, pentru ca au reusit sa iasa, pe cont propriu, din tagma somerilor, apoi pentru ca trimit in tara banii pe care-i castiga si, pe cale de consecinta, alimenteaza frumoasele cresteri economice pe care guvernul le anunta cu satisfactie.

    Cifrele oficiale arata ca, numai daca se iau in calcul transferurile bancare, in tara au intrat in ultimii patru ani peste 6 miliarde de euro de la muncitorii romani din strainatate: cele 1,1 miliarde de euro in 2001 au urcat pana la 2,3 miliarde de euro anul trecut. Raportate la produsul intern brut, aceste sume au o pondere de 2,45% din PIB la nivelul anului 2001 si de 4% in 2004. Sumele totale sunt imposibil de aflat, dar sunt cu siguranta semnificative si intra in tara si prin buzunarul muncitorilor sau al cunostintelor acestora – iar o parte dintre ei si-au pierdut pasapoartele saptamana trecuta.

    Unele estimari spun ca banii intrati in tara atat prin transfer bancar, cat si „in buzunar“ s-ar ridica la circa 4 miliarde de euro in 2004 – adica aproape cat investitiile straine. Iar acesti bani n-au stat in banci, ci au circulat in economie, alimentand cresterea pietei constructiilor, a comertului si, implicit, a consumului: o demonstreaza vanzarile record pe care multe companii din domeniul constructiilor si al comertului – in special cele de electrocasnice – le au vara, cand muncitorii din strainatate se intorc acasa.

    Pentru anul acesta se estima ca numai transferurile bancare ar putea ajunge la 3 miliarde de euro – dar estimarile ar trebui recalculate din perspectiva masurilor care au intrat in vigoare la 1 august. Dupa aproape o saptamana in care subiectul pasapoartelor a dominat Romania – de la informatii zilnice privind numarul actualizat de pasapoarte retinute pana la stiri in care se relata despre romani care-si suna rudele si prietenii aflati la munca in strainatate, cerandu-le sa nu cumva sa se intoarca in tara – Ministerul Administratiei si Internelor a facut ceea ce trebuia sa faca de la bun inceput: a cerut trimiterea pasapoartelor de doua ori pe zi, prin posta speciala, catre serviciile judetene, a anuntat un termen (de trei zile) pentru restituirea pasapoartelor celor care pot justifica depasirea termenelor de sedere in strainatate si a cerut serviciilor specializate sa simplifice la maximum procedurile.

    A anuntat, mai mult, ca va analiza daca nu cumva ar fi bine sa nu mai ridice pasapoartele celor care au depasit termenul de sedere in strainatate, ci sa introduca datele acestora intr-o baza de date si sa le interzica numai iesirea din tara, vorbind, intr-un comunicat, despre „avantajele acestui sistem“. Cum spuneam: intai taiem, apoi masuram, dupa aceea coasem la loc si in cele din urma taiem din nou. Dupa care explicam in conferinta de presa ce eleganta si civilizata e noua taietura.

  • Tv cablu

    „O concurenta duopol nu este negativa pentru piata si va dau exemplul telefoniei mobile“, comenta in aprilie Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu pe marginea zvonurilor privind preluarea companiei Astral Telecom de catre americanii de la UPC, care s-a si semnat la sfarsitul saptamanii trecute. Tranzactia, care va fi supusa avizului Consiliului Concurentei, ne lasa cu aceeasi intrebare fara raspuns – cea mai importanta. Vom putea, de acum, sa ne alegem compania de cablu TV la care sa ne conectam?

    Afirmatia lui Petric, chiar daca a fost facuta inainte de semnarea tranzactiei, nu se sustine. Intr-adevar, Connex si Orange impart piata telefoniei mobile in mod autoritar, detinand impreuna circa 96% din piata. Dar nu poate fi vorba de duopol pentru simplu motiv ca undele radio sunt peste tot. Aproape oriunde te-ai afla, poti sa folosesti reteaua unuia, a altuia sau a ambilor operatori, sa te abonezi la unul sau la ambii, dupa cum crezi ca e mai convenabil.

    Situatia e complet diferita in cazul companiilor de cablu, iar discutia e veche. Spre deosebire de operatorii de telefonie mobila, cablistii si-au delimitat clar teritoriile pe care isi fac afacerile. Si sustin ca nu se extind in afara acestora pe motiv ca investitia pe care ar trebui sa o faca pentru a „trage“ cablu intr-o zona aflata in afara acoperirii propriei retele doar pentru unul, doi sau chiar zece abonati nu se justifica. Si au dreptate, dar doar partial – cu siguranta exista zone de intersectie a celor doua retele unde consumatorii pot sa aleaga o companie de cablu TV sau alta. Iar asta inseamna ca – daca nu exista nici un pact de „neagresiune teritoriala“ – reteaua unuia dintre operatori se poate extinde peste a celuilalt fara nici o problema, daca o cer clientii si/sau interesele companiei.

    Revenind la tranzactia UPC-Astral – in urma careia circa 60% din piata va fi controlata de doar doi operatori, UPC Romania si RCS&RDS – Consiliul Concurentei va aviza favorabil tranzactia, probabil. Asa si trebuie, dar, ca si in alte cazuri, ar putea face recomandari. Pana acum organismul de reglementare nu s-a sesizat si nici nu s-a pronuntat in ceea ce priveste companiile de cablu. Acum are ocazia sa o faca.

    Si o alta problema. Care dintre operatori isi anunta fiecare client, cu cel putin 30 de zile inainte, modificarile din grila de programe? Timisorenii, bacauanii, ploiestenii si cei din zonele in care UPC a intrat in concurenta atat cu RCS & RDS cat si cu Astral vor spune ca americanii fac asta. Acolo unde a intrat in competitie directa cu ceilalti doi mari operatori, UPC (care inainte de a cumpara Astral detinea circa 10% din piata) nu a avut alta sansa de a se diferentia decat prin „micile lucruri“ care conteaza in relatia cu clientul. Provocarea pentru UPC este sa extinda comportamentul si filosofia sa de business la nivelul intregii retele pe care a preluat-o. Sa faca un rebranding nu numai la nivelul siglei, ci si la nivelul relatiei cu clientul. Sa ii determine pe clienti sa spuna „da, e altceva!“.

    Pe langa faptul ca a preluat cel de al doilea operator de servicii de televiziune prin cablu, UPC a preluat concomitent si unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii Internet si de telefonie fixa. Deodata, UPC Romania, care opera doar cablu TV si avea doar un proiect pilot de dezvoltare la Timisoara a serviciilor de Internet, s-a trezit a fi unul dintre cei doi mari furnizori de servicii triple play (telefon, Internet si TV pe acelasi suport).

    Compania va trebui sa isi adapteze rapid strategia si prioritatile de dezvoltare la piata romaneasca – cu atat mai mult cu cat, din primavara anului viitor, RomTelecom va intra pe piata cu servicii de transmisie TV prin intermediul traditionalelor linii telefonice de cupru, devenind, prin zestrea de abonati (potentiali clienti de servicii triple-play), un jucator important pe aceasta piata. Iar cablu TV exista deja in majoritatea locuintelor care au linii telefonice de la RomTelecom. Consiliul Concurentei nu are de ce sa isi faca griji.

    Zilele cvasi-duopolului RCS&RDS – Astral Telecom si acum RCS&RDS – UPC vor apune, de facto, in momentul in care semnalul TV va veni si prin firele de cupru ale RomTelecom. Atunci, cu siguranta vom avea macar o alternativa la o eventuala nemultumire privind serviciile companiei de cablu. Prin urmare, nu exista nici un motiv pentru care UPC si RCS&RDS sa nu se gandeasca sa „rupa pisica“ de pe acum, declarand ostilitatile deschise – care ar fi, in cele din urma, in beneficiul clientului.

    Atat doar ca un rebranding si o fuziune nu sunt lucruri simple si probabil ca nu se vor incheia in sase luni decat cu un insemnat efort financiar si de resurse umane din partea americanilor de la UPC, care va trebui sa aduca o adevarata armata de specialisti in Romania. Altfel, interconectarea intre UPC si Astral, de la nivelul echipamentelor de retea si pana la cel uman, nu se va fi incheiat la momentul intrarii pe piata a celui mai serios competitor de pana acum, RomTelecom.

    E de inteles de ce apropiatii tranzactiei UPC – Astral spuneau, inainte de semnare: „ori se face pana in toamna, ori nu se mai face deloc“.

  • Torturele“ vamale

    „Cine n-a parasit tara sa si n-a trecut prin vama de la Rusava nu poate avea o idee giusta de torturele la care este supus nenorocitul calator, mai cu seama daca din pacatele sale va avea cu dansul tutun sau vreun alt articol colonial.“ Asta scria N. Filimon pe la 1860 in jurnalul sau de calatorie „Escursiuni in Germania meridionala“.

    Autorul povesteste cu ironie despre legendara vigilenta a vamesului roman pentru tot ce insemna „colonial“: cafea, tutun si altele asemenea. Si despre taxele usturatoare pe care le plateai pentru un asemenea lux. In fond, asta inseamna vames, nu? Ei bine, in zilele noastre, vamesul si-a largit paleta judecatilor. Altfel spus, a inceput sa-si antreneze simturile pentru chestii abstracte, pentru previziuni: trebuie sa-si inchipuie ce se intimpla daca „iti da drumul“ din sau in Romania. Mai rau e atunci cand legile ii vin in ajutor: mai intai esti considerat vinovat, iar apoi trebuie sa demonstrezi la un ghiseu contrariul…

    Filimon descria in secolul al XIX-lea un vames normal care avea datoria sa verifice marfuri cu taxa speciala sau sa descopere marfuri interzise. Indatorire care ar trebui sa fie si azi primordiala. E mai important sa opresti un transport de droguri sau de marfuri ilegale decat sa lasi sa-ti „scape“ cativa romani in Europa cu mai putin de 100 de euro pe zi sau un roman in Romania cu peste 90 de zile in strainatate…

    Totusi, astazi la vama senzatia e alta. Esti banuit nu ca ascunzi droguri in anvelope, ca n-ai platit vama pentru cine stie ce marfa, ci, mai „grav“, esti banuit de fi comis infractiuni mult mai vagi: ai stat prea mult prin UE, probabil ai lucrat fara forme legale etc. La plecare, vamesul se uita la tine si se intreaba daca chiar ai bani sa faci turism prin Europa sau ai de gand sa muncesti pe la vreo firma de constructii din Italia. Incearca sa-ti citeasca biografia viitoare. Nu mai este un vames al marfurilor, ci un vames al sufletelor – el ghiceste intentii! Nu stiu daca ati avut curiozitatea si timpul sa va plimbati cu masina prin Europa. Ostilitatea fata de tine ca roman se reduce paradoxal pe masura ce mergi spre vest. Cele mai multe intrebari le primesti la iesirea din Romania.

    Nimic nu se compara cu momentul in care scoti banii si-i fluturi prin fata ghiseului. Aventura incepe asadar cu o violare a intimitatii portofelului… Ungurii sunt deja mai amabili, prin Slovenia inca persista o urma de suspiciune. La intrarea in Italia, o ultima urma de indoiala. Apoi, „free as a bird“, vorba cantecului. Uiti de nationalitate, uiti de pasaport pentru ca poti sa zburzi prin Franta, prin Spania fara sa te intrebe nimeni nimic la frontiera. Pasaportul se pierde printre bagaje…

    Abia la intoarcere incepi sa reconstientizezi cele doua elemente vitale: frontiera si pasaportul. Iar daca ai ideea stralucita sa intri pe la Nadlac, constientizarea iti poate iesi pe nas. Ore in sir ca sa intri in tara si mereu aceeasi suspiciune dominanta. Treci pe la doua ghisee consecutive – nu va inchipuiti ca e chestie de eficienta! Vamesii se plimba de colo in colo cu hartoage in mana, cetatenii straini protesteaza cu voce tare, romanii mormaie in barba. Cam acesta e marele control vamal, un control al nervilor…

    Pana la urma, este vorba despre acea senzatie de nesiguranta in ciuda „actelor in regula“. E vorba despre: „A, te dai nevinovat? Lasa ca-ti gasim noi ceva“. Iar ultimul scandal cu pasapoartele nu face decit sa amplifice respectiva senzatie. Sa recapitulam: brusc, cateva mii de romani raman fara pasaport, presa explodeaza, romanii plecati refuza sa se mai intoarca, balbele autoritatilor etc. Se afla ca ordonanta fusese data cu ani buni inainte de guvernul PSD ca sa le inchida gura celor de la Bruxelles.

    Si, dupa obiceiul stiut, a fost o lege care nu se aplica. Adica, sa fie si ei multumiti, si noi… Un impaciuitorism tipic: legile sunt doar pentru UE, iar noi ne facem cu ochiul. Oare cate legi in latenta de acest gen stau sa ne mai loveasca in plin?

  • In cadere libera de pe sofa

    Dupa un sfert de veac de succese internationale in afaceri, grupul Natuzzi – unul dintre principalii producatori de canapele din piele ai lumii – e amenintat de faliment, consemneaza revista italiana Panorama. Locuitorii din Santeramo (o comuna situata intre orasele italiene Bari si Matera) sunt disperati. In aceasta zona, unde se afla una dintre filialele Natuzzi, cel putin un membru al fiecarei familii lucreaza intr-o fabrica de mobila capitonata. In primul trimestru al anului, rezultatele companiei au fost dezastruoase, scrie Panorama. Pierderile au ajuns la 3,5 milioane de euro, vanzarile in Statele Unite au scazut de la 79 la 59 de milioane, in timp ce in Europa veniturile au inregistrat o scadere de 5%. Consumul in stagnare, concurenta venita din China, scaderea dolarului si cresterea preturilor la materiile prime, sunt tot atatea cauze care justifica declinul companiei Natuzzi, cotata, in prezent, la bursa din New York si lider pe piata americana de mobila.

    Primele semnale ale declinului au aparut in momentul in care firma Ikea a renuntat la furnitura pentru canapele fabricata in provincia italiana Murge, inlocuind-o cu produse similare chinezesti. Atunci, Pasquale Natuzzi, proprietarul companiei cu acelasi nume, si-a schimbat strategia, transferand 40% din linia de productie in tari cu mana de lucru ieftina, precum China, Brazilia si Romania. A creat o noua marca – Italsofa – sub numele careia vinde canapele la preturi pana in 399 de dolari. Pe de alta parte, proprietarul investeste in continuare in brandul Natuzzi, in vederea consolidarii retelei de 792 de puncte de vanzare. Scopul sau este pozitionarea marcii Natuzzi pe linia produselor de „lux democratic“, ale caror costuri sunt relativ accesibile.

  • Tratament prin curierat

    Daca sunteti in trecere prin Budapesta, aveti o migrena si nu cunoasteti adresa nici unei farmacii, printr-un singur telefon ati putea, in curand, obtine o livrare de medicamente la domiciliu. Ideea i-a venit lui Imre Somody, un antreprenor faimos in Ungaria pentru ca a introdus pe piata locala tabletele efervescente de vitamine Plussz. La inceputul anului, Somody a fondat Gyógyszerfutár Kft, o companie care urmeaza sa livreze medicamente la domiciliu, daca proiectul va fi aprobat de Consiliul Farmacistilor din Ungaria (MgyK).

    Din cercetarea de piata efectuata de noua companie, reiese ca 10% din populatie este interesata de un astfel de serviciu. „Studiul pe care l-am realizat arata ca populatia este multumita de oferta de medicamente, insa exista probleme cu privire la serviciile de urgenta si cele de noapte“, spune István Langer, managing director al Gyógyszerfutár. Putine farmacii sunt deschise pe timp de noapte, iar adesea clientii trebuie sa apeleze de doua ori la serviciile unei farmacii, deoarece medicamentul solicitat nu e intotdeauna in stoc si trebuie comandat, explica Langer. Cand noul serviciu va intra in functiune, clientul va suna la un call-center, unde va solicita un medicament. Acesta ii va fi livrat la domiciliu de catre un curier, nu inainte ca farmacistul sa isi dea acordul.

    Langer nu a dat, totusi, prea multe detalii despre cooperarea cu farmaciile, argumentand ca momentan este un „secret de business“. Exista si sceptici, care nu inteleg foarte clar care vor fi statutul si atributiile noii companii. Compania ar putea prelua anumite sarcini ale farmaciilor, pretinzandu-le, in schimb, o suma de bani, e de parere Katalin Szatmári Hável, presedintele MgyK. Poate compania va imparti profiturile cu farmaciile, a adaugat el.

    Langer spune ca pretul livrarii nu se va deosebi de acela practicat pentru livrarea mancarii la domiciliu, adica intre 1.500 si 2.500 de forinti (6-10 euro). Langer adauga ca profiturile farmaciilor vor creste nu datorita taxei de livrare, ci a cererilor inregistrate pe timpul noptii.