Intr-o saptamana, peste 4.000 de romani au ramas fara pasaport dupa aplicarea reglementarilor privind calatoriile in spatiul Schengen. Protestele in cascada, venite din toate partile, au lansat o dezbatere cu accente indignate si au readus in discutie o meteahna mai veche a statului roman: aceea ca mai intai taie, dupa aceea masoara, apoi coase la loc si in cele din urma taie din nou.
Primul si cel mai des invocat repros facut statului roman e ca n-a facut, din timp, un minim efort de comunicare pentru a-si informa cetatenii pe de o parte despre logica si motivele pentru care o astfel de masura e necesara si, pe de alta, despre sanctiunile pe care cei care au incalcat-o urmeaza sa le suporte.
Al doilea e ca ordonanta spune ca autoritatile vamale ar trebui sa retina pasapoartele celor care au depasit fara nici o justificare termenul legal de sedere in statele Schengen. Nu pasapoartele tuturor celor care au depasit termenul, cum s-a intamplat de fapt. E adevarat, probabil ca nu toti cei peste 4.000 de romani carora li s-au retinut actele sunt in regula. Dar unii au motive si pot dovedi cu acte ca au fost, de exemplu, internati in spital sau ca au un contract de munca in derulare – dar statul, incarnat de aceasta data in vamesii de la frontiera de vest, n-au stat sa le cantareasca, pe motiv ca nu e treaba lor.
O poveste veche, de altfel: de ce sa dovedesc eu, statul, ca tu ai depasit nejustificat termenul de sedere? Eu iti iau pasaportul, il trimit in orasul care ti l-a emis si n-ai decat sa te duci tu la directia de pasapoarte, sa dovedesti cu acte – traduse si autentificate – ca nu esti vinovat si sa-ti recuperezi actul. Oamenii de afaceri sunt, si ei, iritati si gasesc ca situatia in care sunt pusi e umilitoare si ridicola. Intr-un comunicat oficial, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania s-a declarat consternata ca orice businessman trebuie sa se prezinte la vama cu o invitatie legalizata din partea partenerului de afaceri, fapt care, spune AOAR, il pune intr-o postura penibila, de inferioritate. Nu putem sa acceptam sa fim tratati ca cetateni de rangul doi de catre chiar institutiile statului platite din taxele si impozitele suportate in primul rand tocmai de catre oamenii de afaceri, se arata in comunicatul AOAR.
Dar un alt repros facut statului roman e de natura economica. Ar fi vorba de efectele pe care o astfel de masura le are asupra unei clase speciale: una care numara cateva milioane de romani. Muncitorii in strainatate sunt o categorie pe care orice guvern trebuie s-o iubeasca, un fel de copil cuminte pe care nu trebuie sa-l supraveghezi la teme – mai intai, pentru ca au reusit sa iasa, pe cont propriu, din tagma somerilor, apoi pentru ca trimit in tara banii pe care-i castiga si, pe cale de consecinta, alimenteaza frumoasele cresteri economice pe care guvernul le anunta cu satisfactie.
Cifrele oficiale arata ca, numai daca se iau in calcul transferurile bancare, in tara au intrat in ultimii patru ani peste 6 miliarde de euro de la muncitorii romani din strainatate: cele 1,1 miliarde de euro in 2001 au urcat pana la 2,3 miliarde de euro anul trecut. Raportate la produsul intern brut, aceste sume au o pondere de 2,45% din PIB la nivelul anului 2001 si de 4% in 2004. Sumele totale sunt imposibil de aflat, dar sunt cu siguranta semnificative si intra in tara si prin buzunarul muncitorilor sau al cunostintelor acestora – iar o parte dintre ei si-au pierdut pasapoartele saptamana trecuta.
Unele estimari spun ca banii intrati in tara atat prin transfer bancar, cat si in buzunar s-ar ridica la circa 4 miliarde de euro in 2004 – adica aproape cat investitiile straine. Iar acesti bani n-au stat in banci, ci au circulat in economie, alimentand cresterea pietei constructiilor, a comertului si, implicit, a consumului: o demonstreaza vanzarile record pe care multe companii din domeniul constructiilor si al comertului – in special cele de electrocasnice – le au vara, cand muncitorii din strainatate se intorc acasa.
Pentru anul acesta se estima ca numai transferurile bancare ar putea ajunge la 3 miliarde de euro – dar estimarile ar trebui recalculate din perspectiva masurilor care au intrat in vigoare la 1 august. Dupa aproape o saptamana in care subiectul pasapoartelor a dominat Romania – de la informatii zilnice privind numarul actualizat de pasapoarte retinute pana la stiri in care se relata despre romani care-si suna rudele si prietenii aflati la munca in strainatate, cerandu-le sa nu cumva sa se intoarca in tara – Ministerul Administratiei si Internelor a facut ceea ce trebuia sa faca de la bun inceput: a cerut trimiterea pasapoartelor de doua ori pe zi, prin posta speciala, catre serviciile judetene, a anuntat un termen (de trei zile) pentru restituirea pasapoartelor celor care pot justifica depasirea termenelor de sedere in strainatate si a cerut serviciilor specializate sa simplifice la maximum procedurile.
A anuntat, mai mult, ca va analiza daca nu cumva ar fi bine sa nu mai ridice pasapoartele celor care au depasit termenul de sedere in strainatate, ci sa introduca datele acestora intr-o baza de date si sa le interzica numai iesirea din tara, vorbind, intr-un comunicat, despre avantajele acestui sistem. Cum spuneam: intai taiem, apoi masuram, dupa aceea coasem la loc si in cele din urma taiem din nou. Dupa care explicam in conferinta de presa ce eleganta si civilizata e noua taietura.
Leave a Reply