BusinessMagazin

Blog

  • Cruciada femeilor

    Popularitatea incredibila a volumului de debut al scriitoarei Carmen Rico-Godoy vine, desigur, din tema ei feminista dar mai cu seama din scriitura lipsita de inhibitii literare, simpla, plina de umor, directa.

    „Noi, femeile, plangem de tristete, de singuratate, de frica, dar si de furie, de neputinta si de indignare. Si o facem, de asemenea, intr-un procent de unu la suta, si pentru ca ne e mila de noi; ne privim dinafara si ne e mila.“ Aceste sentinte sunt exprimate, in plin bocet cauzat de banuiala ca sotul ei o insala, de catre eroina si autoarea cartii „Cum sa nu dai chix ca femeie“, jurnalista Carmen Rico. Ai spune, citind aceste ganduri, ca indurerata doamna care le emana este o resemnata, o fatalista care isi contempla tragediile personale cu seninatatea neputintei. Ei bine, nu este deloc asa.

    Textul anterior nu este decat o lamentatie vicleana, un preambul inselator la izbucnirea de revolta care urmeaza: „Psihiatrii spun ca asta e groaznic, ca autocompasiunea este nefasta. Pai, vedeti dumneavoastra, domnule psihiatru, mie mi-e mila de mine insami fiindca asa am chef, iar dumneavoastra, cu stiinta si pretiozitatea dumneavoastra, ma calcati pe nervi“. Plansul, prin urmare, nu este o forma de slabiciune, ci o metoda simpla, traditionala si functionala de terapie pentru o femeie apriga, care gaseste mereu (si cu suficiente temeiuri) prilej sa carteasca si sa zdruncine din tatani o lume falocrata, sufocata de valorile adesea false (si netrebnice, cum ar spune Carmen) ale masculinitatii.

    Autoarea acestui volum de mare succes (20 de editii si un tiraj de un milion de exemplare numai in Spania, intr-un singur an) este una dintre cele mai apreciate scriitoare si jurnaliste spaniole din ultimele decenii. Nascuta la Paris, in 1939, isi face studiile la Madrid, apoi la Washington si termina cu un glorios masterat in capitala Frantei, dupa care debuteaza in ziaristica la Buenos Aires, devenind, dupa cativa ani, redactor la revista madrilena „Cambio 16“ careia ii ramane fidela pana la moartea sa, survenita in septembrie 2001. Volumul sau de debut este chiar romanul pe care vi-l prezentam si care a fost publicat in 1990. 

    Popularitatea incredibila a cartii vine, desigur, din tema ei feminista dar mai cu seama din scriitura lipsita de inhibitii literare, simpla (poate prea simpla, uneori), plina de umor, directa, cu o naratiune de o limpezime clasica. Sarcastica – intr-o gama care vireaza spumos de la remarca de finete la injuria de mahala – la adresa barbatilor, cartea se salveaza printr-o miraculoasa autoironie si printr-o expectativa inteleapta si prelungita, care nu lasa loc, decat intamplator, judecatilor definitive. Care judecati, atunci cand izbutesc sa iasa la suprafata, sunt, trebuie s-o recunoastem, savuroase in impetuoasa lor rostire: „Trebuie sa fii incantatoare, cocheta, frivola, simpatica si, daca iti raspunde la avansuri, tandra si seducatoare! In nici un caz nu trebuie sa te lasi intimidata de mitocaniile lui, nici sa-i azvarli carafa de vin la primul cascat si nici sa te lasi prinsa la cea mai mica provocare“.

    Structurata in patru parti (corespunzand celor patru anotimpuri), cartea dezvolta scene cotidiene din concediu, din arena conjugala, de la serviciu, din magazine sau de pe strada, adica tot atatea confruntari secventiale din eternul razboi intre femei si barbati. Chiar daca nu desemneaza un castigator, Carmen Rico isi invata suratele sa fie luptatoare, sa nu ingaduie compromisuri si sa reuseasca, zambind, sa fie si mame si sotii dar si, in acelasi timp, bune profesioniste. Iar daca sfaturile ei se vor dovedi nu tocmai infailibile, macar ramanem (cititori si cititoare laolalta) cu beneficiul rasului in hohote.   

    Carmen Rico-Godoy, Cum sa nu dai chix ca femeie, Editura Pandora M, Targoviste, 2005

  • Semnale nonverbale

    • SEMNALE NONVERBALE

    Cand intalnesti o persoana care iti spune „Ce bine imi pare ca te vad!“, dar care, in acelasi timp, face o mutra acra, ceva este in neregula. Semnalele verbale sunt incongruente cu cele transmise prin mimica. Nepotrivirea (care, la randul ei, poate aparea chiar si in cadrul semnalelor nonverbale – ochii spun una iar gesturile alta) nu trebuie insa sa ne indemne sa ne pripim cu concluziile. Nu e obligatoriu ca persoana respectiva sa ne dispretuiasca; e foarte posibil ca in momentul fericit al revederii, ea sa fi calcat in ceva urat mirositor.  Acest exemplu simplu e un bun pre-ambul pentru problematica de mare complexitate a cartii, care incearca sa descifreze nu doar semnele de intrebare legate de congruenta/ noncongruenta dintre diversele tipuri de semnale emise in spatiul public, ci o arie mult mai larga de idei generate de retorica trupului si a chipului, de vestimentatie, de posturile-gest, de perceptia fetei umane.  

    Septimiu Chelcea (coordonator), Comunicarea nonverbalA In spaTiul public, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004 

    • ULTIMUL MARE COMIC AMERICAN

    Eseul Danei Duma, incununat cu Premiul Uniunii Cineastilor din Romania, este rezultatul unei profesionale investigatii a biografiei si operei lui Woody Allen, dar si rodul unei priviri incarcate de stima si simpatie.  De altfel, autoarea recunoaste in randurile preliminare ale „Cuvantului inainte“: „M-am decis sa-i consacru o carte nu numai pentru ca multi il considera ultimul mare comic american, dar si pentru eroica lui putere de a rezista in cadrul cinematografului dominant“. Autor atipic, bufon literat postmodern, cineast care a restaurat prestigiul „cinematografului de autor“, Woody ramane, in ochii criticii, geniul inegalabil care a izbutit nu doar sa ne faca sa radem ci si sa savuram, cu delicii intelectuale, trama peliculelor sale si sa participam la reflectiile sale acide asupra marilor teme dintotdeauna ale artei: dragostea, moartea, Dumnezeu, vinovatia, iertarea. 

    Dana Duma, Woody Allen, Bufon Si filosof, Editura FundaTiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2004

  • Un pic mai mult decat Lolita

    Filmul lui Agnes Jaoui a luat premiul la Cannes cu o poveste nu neaparat originala, dar bine spusa.

    Femeile sunt judecate dupa masuri, proportii si aparente. Comme une image… E o realitate dura, cea a patului lui Procust, cu care ne confruntam zilnic. Dar cand propriul tata aplica aceleasi criterii asupra fiicei sale, e chiar dramatic. Si totusi, filmul e o comedie in care zambetele se schiteaza uneori pe jumatate, poate cu gandul la propriile experiente. Scenariul nu straluceste neaparat prin originalitatea ideii, ci prin modul de a spune povestea, pentru care a luat si premiul la Cannes. 

    Ca orice tanara de  20 de ani, Lolita simte ca trebuie sa duca o lupta pe mai multe fronturi: sa  placa baietilor, sa cante bine in cor, sa se inteleaga cu mama vitrega… Dar pentru ea totul e mai greu, pentru ca nu are nimic din multitudinea de Lolite care o inconjoara. Are cateva kilograme in plus, un chip comun si nici macar tatal sau nu o place. Acel tata scriitor celebru si egocentric care i-a dat numele de Lolita, sperand  ca fiica lui va fi o frumusete. O alta ironie a sortii. De altfel, personajul tatalui reuseste sa fie deosebit de antipatic, mai ales pentru femeile spectatoare care asista la criza sa de varsta mijlocie, la manifestarile  orgoliului sau nemasurat si la privirile adresate tinerelor. Adaugand ca are o nevasta cu vreo 20 de ani mai tanara si o fiica pe care nu o baga in seama, pregatiti-va sa intalniti un monstru de egoism si vanitate. 

    In aceste conditii, Lolita lupta (din nou) sa nu fie o victima. Frustrarile nu o fac nesuferita, doar furioasa. Isi pastreaza sensibilitatea si simtul umorului, iar atunci cand cineva are nevoie de ajutor, nu ezita sa i-l ofere, chiar daca se simte dupa aceea folosita. Toata energia ei va fi indreptata catre cor, pentru ca muzica baroca e pasiunea ei, alta trasatura care o deosebeste de pariziencele mondene si moderne din jurul sau. De fapt, in film sunt doua grupuri: cel al lui Cassard, scriitorul celebru, si cel al lui Millet, scriitorul fara succes. Cea care va uni cele doua grupuri e sotia lui Millet, Sylvia, profesoara de canto a Lolitei si cea care va avea curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

    Dincolo de tema aparentelor si a dragostei implinite sau nu, filmul e si o dovada ca celebritatea nu-i un cadou prea bun pentru cei din jurul vedetei. Regia lui Agnes Jaoui e subtila, fara dramatisme gratuite, cu umor la momentul potrivit. Sunt totusi cateva scene (destul de multe) in care muzica baroca si corul dau fiori, parand sa vina din alta lume. Filmul are happy-end, dar nu de tip american. 

    Daca la inceput vedem  pe ecran doi barbati de succes si cel putin doua femei nefericite, o fiica si o sotie, la final, perspectiva se schimba.  Un film moralist, dar cu mult umor si sensibilitate. Probabil ca isi va face celebri autorii, asa cum cartea personajului din film, „Comme une image“, l-a facut celebru pe autorul sau.

    Regia: Agnes Jaoui. Cu: Jean Pierre Bacri, Marilou Berry. Durata: 110 minute.

  • O gluma sub acoperire

    In „Miss Agent Secret 2: Inarmata si seducatoare“ Sandra Bullock are o multime de replici haioase. Din nefericire nu le arata nici macar publicului.

    Acum 5 ani, agentul FBI Gracie Hart (Sandra Bullock) avea umor. Suficient de mult ca productia „Miss Agent Secret“ sa fie considerata comedia de succes a anului, iar Bullock sa fie nominalizata la Globul de Aur si sa primeasca un premiu Blockbuster Entertainment. Si poate prea mult umor ca filmul sa merite o continuare. Filmul avea chiar si o idee noua,  surprinzator destul de  tarziu exploatata de o productie americana. Probabil de la prima editie a unui concurs de miss mai toate fetele concurente isi doresc sa salveze lumea, atitudine care, normal, la un moment  dat trebuia sa devina antipatica teroristilor. Situatiile comice se construiau una dupa alta pe fundalul trimiterii unui agent FBI sa lucreze sub acoperire in anchetarea unui atentat impotriva concursului de frumusete Miss USA.

    In ancheta sa, agentul nu doar invata cum sa mearga pe tocuri inalte pentru prima data in viata, dar reusea sa o scoata la capat intr-un stil eroic si haios in acelasi timp. Dezamorseaza bomba, intra in spectacol si devine peste noapte un star media si cea mai cunoscuta figura din FBI. In 2005, in „Miss Agent Secret: Inarmata si seducatoare“ Gracie vrea sa traiasca din nou acele vremuri. Dar nu isi mai poate duce jocul de agent secret. Toata lumea o cunoaste, iar cand un jaf la o banca aproape ca se sfarseste cu un dezastru din cauza unui fan extaziat care le spune suspectilor de prezenta ei, Gracie are de infruntat faptul ca devenise o corvoada pentru echipa si nu isi mai poate face meseria pe care o iubeste. O  portita de salvare pentru glumite exista cand Miss USA Cheryl Frazier (Heather Burns), cea mai buna prietena a ei – si o escorta de la spectacol, Stan Fields (William Shatner), sunt rapiti, iar Gracie porneste in salvarea lor. Insa situatiile comice insista sa nu-si faca simtite prezenta sau sa nu fie deloc comice. Probabil ca aparitia acestora ar intarzia desfasurarea anchetei. Sau poate ca nu. Poate ca ancheta in sine ar trebui sa provoace rasul. Si poate ca pana la urma reusesti sa schitezi un zambet, dar cu siguranta o s-o faci in aceeasi nota: in secret.

    Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous Regia: John Pasquin. Cu: Sandra Bullock, Regina King, Enrique Murciano. Durata: 114 min. In Romania din 15.04.2005

  • Minival de investitii in IT

    A fost liniste mare pe piata serviciilor IT pana acum: cateva fuziuni, una-doua investitii si, in orice caz, nici o mare preluare. Dar temperatura a crescut in ultimele doua saptamani, cand doua tranzactii in valoare totala de 20 de milioane de dolari au inviorat atmosfera. Este insa intr-adevar acesta un semn ca piata serviciilor IT este suficient de coapta pentru mari investitii?

     

     

    Nemtii de la SBS, divizia de consultanta a Siemens, au inceput sa prospecteze in urma cu un an si jumatate piata romaneasca, cu gandul la cumparaturi, isi aminteste Markus Kaiser, director la Siemens Business Services Romania. Ochii lor s-au oprit acum noua luni la Forte Company, si tot atunci au inceput negocierile de preluare. Au batut palma la sfarsitul lui martie – valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita, insa este evaluata la aproximativ zece milioane de dolari. Cristian Constantinescu, omul care a fondat compania in 1990 si detinea in momentul tranzactiei 41% din actiuni, a ramas director general la Forte, devenita parte a SBS.

     

    Tot acum doua saptamani, americanii de la Ness Technologies au cumparat integral un alt furnizor de servicii din Romania: compania Radix, detinuta in proportie de 75% de omul de afaceri iesean Gabriel Mardarasevici si de sotia acestuia. Spre deosebire de SBS, Ness a dezvaluit valoarea tranzactiei, intrucat compania, fiind listata pe Nasdaq, trebuie sa raspunda unor exigente de transparenta. Ness a comunicat pe 28 martie preluarea Radix pentru 5,2 milioane de dolari, suma la care se vor adauga inca 3,9 milioane de dolari, daca evolutia companiei va fi conform asteptarilor. Ca si in cazul Forte, compania l-a pastrat ca director general pe fostul actionar majoritar, Gabriel Mardarasevici. „Mentinerea mea poate fi interpretata ca o masura de siguranta din partea investitorilor“, explica el.

     

    Surse din piata spun ca se pregateste o alta preluare, de aceasta data fiind vorba de un furnizor de solutii ERP (Enterprise Resource Planning). Totodata, fondul de investitii al Intel, Intel Capital, a cercetat piata romaneasca si a studiat in detaliu o companie de software, insa, pentru moment, a renuntat la ideea unei preluari.

     

    Piata romaneasca pare, asadar, curtata de un val de investitori. Motiv de bucurie, nu? Exista voci din industrie care privesc cu o doza mai mare de realism decat altii ultimele preluari. Florin Talpes, presedintele Asociatiei Nationale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), crede ca „valul marilor investitii nu a ajuns inca in Romania“. Aceasta pentru ca sumele obtinute prin cele doua tranzactii relativ mici, iar numele investitorilor, in anumite situatii, nu spun prea mult. Ness Technologies de exemplu, compania care a preluat Radix, este necunoscuta in lumea marelui business IT.

     

    „Marile achizitii se vor face in circa trei-cinci ani. Atunci piata romaneasca de software si servicii se va maturiza suficient de mult si valorile care se vor obtine pentru companiile romanesti vor fi net superioare“, explica Talpes. Probabil ca vom asista la tranzactii de zeci de milioane de dolari fiecare, iar cumparatorii ar putea fi nume mari precum Cap Gemini, EDS, Athos.

     

    Pe de alta parte, aceste preluari, la care se adauga tranzactia lui Radu Georgescu cu Microsoft, petrecuta in urma cu doi ani, face bine la branding-ul de tara si, implicit, imbunatatesc imaginea industriei romanesti de software si servicii. Deocamdata insa, software-ul si serviciile reprezinta doar 29% din piata totala IT, evaluata la 782 de milioane de euro, restul fiind bani obtinuti din vanzarea de infrastructura (hardware sau echipamente de comunicatii). Practic, softul si serviciile sunt o piata de 230 de milioane de euro – destul de putin in comparatie cu pietele de miliarde (si la propriu, si la figurat): telefonia mobila, medicamentele, comertul cu masini. Spre comparatie, in Franta softul si serviciile cumuleaza 73,6% dintr-o piata IT totala estimata, conform raportului EITO 2004, la 50 de miliarde de euro. Bineinteles, este nepotrivit sa comparam acum Romania cu Franta, tara care are o populatie de 2,5 ori mai mare si o economie avansata.

     

     

    Exemplul Ungariei este insa mai relevant. In tara vecina, cu o populatie de doua ori mai mica decat cea a Romaniei, softul si serviciile reprezinta 53,5% din 2,12 miliarde de euro. Abia acest procent da masura potentialului Romaniei, spune Talpes, dar deocamdata piata nu este suficient de dezvoltata pentru a fi interesanta pentru marii investitori.

     

    Un lucru e cert. Perspectiva integrarii in UE este suficient de ademenitoare chiar si acum si a cantarit in cazul preluarilor mentionate. „Pana la integrare, companiile si institutiile de stat vor genera o cerere mai mare decat cele private“, prevede Mardarasevici. Iar in aceasta industrie contractele cu statul reprezinta circa 40% din totalul comenzilor peste tot in lume. Din punctul de vedere al companiilor romanesti, 2007 inseamna  si un termen-limita. Daca nu vinzi, e foarte probabil sa fii maturat de marii jucatori regionali sau de companiile occidentale. „Daca nu am fi vandut, riscam sa pierdem momentul oportun si, ulterior, SBS ar fi cumparat un competitor de-al nostru“, spune Cristian Constantinescu, director la Forte, care a avut de ales intre trei scenarii: sa pregateasca o listare pe Bursa, sa atraga un fond de investitii sau sa vanda catre un partener strategic, cum s-a intamplat.

     

    Faptul ca investitiile in acest domeniu sunt de-abia la inceput se poate vedea si dupa cota de piata pe care o detin cele doua companii recent achizitionate. Forte, cu venituri de 22 de milioane de euro in 2004, detine 9,5% din piata, iar Radix are jumatate din cota Forte. Cel putin in cazul Forte, SBS nu a cumparat neaparat cota de piata, ci o relatie de peste zece ani pe care compania o are cu doua institutii ale statului – Ministerul de Finante si Autoritatea Nationala a Vamilor – precum si faptul ca Forte ofera servicii pe tot teritorul Romaniei. Una dintre caracteristicile pietei romanesti este faramitarea – in Romania nu s-au produs fuziuni si nici nu se anunta vreuna. De fapt, istoricul tranzactiilor de orice fel e destul de lipsit de consistenta aici.

     

    Furnizorul de ERP Total Soft a atras circa 600.000 de dolari de la fondul de investitii SEAF, Kepler si  Romanian Data Soft  au fuzionat, iar actionarul Omnilogic a cumparat 50% din integratorul IT Datanet. O cauza care poate explica lipsa marilor miscari de pe piata serviciilor IT este chiar faptul ca aici, pana acum, s-au invartit prea putini bani. Pe masura ce softul si serviciile vor reprezenta o cota mai mare din totalul pietei, vom asista la marile investitii. Asta insa mai dureaza: inca trei-cinci ani.      

  • Drumul Forte Company catre Siemens

    La inceputul anilor ‘90, cand marea majoritate a intreprinzatorilor se orientau catre comert, Cristian Constantinescu s-a gandit sa-si faca o fabrica de calculatoare. Asa a infiintat in toamna lui 1990 Forte PC – probabil cel mai vechi producator de calculatoare creat dupa revolutie. 

    Primii actionari ai firmei au fost ICE Felix, o firma de comert exterior si o companie singaporeza. ICE Felix venea cu stiinta producerii de computere, firma de comert exterior era importanta pentru conexiuni, iar compania din Singapore putea capitaliza noua entitate cu echipamente, beneficiind de un regim fiscal mai avantajos.

    Cristian Constantinescu lucrase inainte de revolutie – inca din 1975, dupa terminarea studiilor – la ICE Felix si stia cat de rudimentara este infrastructura IT din tara. „Nu cred ca erau in toata tara mai mult de o mie de calculatoare“, isi aminteste el. 

    Afacerea pe care a pornit-o s-a dovedit inspirata, pentru ca Forte se clasa, in anii ‘93-’94, intre primii trei mari vanzatori de pe piata romaneasca. O data cu patrunderea pe piata a principalelor marci de calculatoare straine (IBM, HP, Compaq), unei companii locale ii era imposibil sa supravietuiasca doar din vanzarea de „cutii“. Forte a facut o miscare strategica la timp. La mijlocul anilor ‘90, compania s-a metamorfozat din producator in furnizor de servicii IT – un business la care putini se gandeau pe atunci. In acei ani, infrastructura marilor companii de stat era subdezvoltata, astfel incat infiintarea unor integratori de sisteme era o miscare logica. Ca sa nu mai vorbim de potentialul reprezentat de clientii din sectorul privat.

    Cu timpul, Forte si-a dezvoltat parteneriate cu multinationale precum Microsoft sau IBM, care au ajutat-o sa castige contracte importante. Compania are o relatie de peste zece ani cu Ministerul Finantelor si Autoritatea Nationala a Vamilor. In momentul vanzarii, principalii actionari ai Forte erau Cristian Constantinescu (41%) si Yen Chin Nan (27%), care a preluat actiunile de la firma singaporeza din actionariatul initial. 

    In mare, un integrator de sisteme livreaza si instaleaza tot ce inseamna echipamente hardware, echipamente de comunicatii si software necesare intr-o companie – iar asta aduce mai multi bani decat vanzarea de echipamente hardware – „cutii“, cum le numesc cei din domeniu. Daca in distributie profiturile sunt sub 10%, in servicii, acestea ajung la 10-15%. Anul trecut, Forte a avut o cifra de afaceri de 22 de milioane de euro.

  • PRIVATIZARE: Contor pentru electrica

    Privatizarea filialelor Electrica s-a dovedit un succes pentru investitorii care le-au preluat, companiile ENEL, E.ON si CEZ. Bulgaria si Slovacia au stiut sa-si vanda mai scump pietele de distributie. Romania a ramas in esalonul doi din punctul de vedere al pretului obtinut pe megawatt si pe consumator.

    Dupa aproape trei ani de negocieri cu investitorii straini, modificari de legi si cresteri de tarife la curent, statul a reusit sa scape de jumatate din distributiile de electricitate din Romania. Ce a castigat statul din aceste tranzactii?

    Datele oficiale creioneaza o afacere de succes atat pentru statul roman, cat si pentru investitorii straini – compania italiana ENEL (cumparatorul Electrica Banat si Dobrogea), cea germana E.ON, care a preluat Electrica Moldova si firma ceha CEZ, noul proprietar al Electrica Oltenia. Valoarea totala a celor patru tranzactii a fost de 363 de milioane de euro, din care 114 milioane de euro au costat cate 24% din actiunile distributiilor de electricitate, iar 249 de milioane de euro, investitiile in cele patru sucursale ale Electrica. Aceste investitii vor face ca firmele straine sa detina 51% din distributiile de electricitate cumparate. 

    Lipseste, aici, insa, termenul de comparatie. Valoarea tranzactiilor este mare. Raportat, insa, la ce au reusit sa obtina alte tari din Europa Centrala si de Est, lucrurile se schimba. 

    Bulgaria, spre exemplu, a luat aproape 700 de milioane de euro pe sapte distributii de electricitate, privatizate anul trecut. E drept, suma este cu mult mai mare decat cea obtinuta de Ministerul Economiei si Comertului (MEC). Insa, valorile sunt ceva mai greu de comparat, dimensiunile societatilor privatizate de vecinii nostri fiind mai mari. O unitate de masura care poate da dimensiunea corecta a tranzactiilor este numarul de consumatori „vanduti“ o data cu distributiile de electricitate. Bulgarii au reusit sa ia 231 de euro pe distributia din vestul tarii, 278 de euro pe cea din sud si 193 euro/consumator pentru cea din nord-est. 

    La randul lor, slovacii se situeaza in fruntea topului, privatizarea distributiilor de electricitate aducandu-le 400 euro/consumator. MEC a luat 193 euro/ consumator la Electrica Moldova, 269 euro/ consumator la Electrica Oltenia, 223 euro/consumator la Electrica Banat si 221 euro/consumator la Electrica Dobrogea. Exista, insa, voci din sistemul energetic romanesc, care sustin ca nici aceasta unitate de masura nu este cea mai exacta. Argumentele in favoarea acestei teorii sunt simple. Un investitor evalueaza distributia de electricitate in functie de cat de multi megawati poate vinde. 

    Asa se face ca, la un numar egal de clienti, pretul cel mai mare poate fi luat pe acea distributie care are mai multi consumatori industriali, adica o cantitate mai mare de electricitate vanduta. 

    Prin urmare, etalonul cel mai potrivit ar fi pretul raportat la numarul de megawati vanduti. Nici aici, insa, situatia nu difera foarte mult. Din nou, am ramas pe un loc secund comparativ cu tarile din jurul nostru. Slovacia a obtinut preturi cuprinse intre 54 si 104 euro/MWh. In urma este Ungaria, cu 20-52 euro/MWh. Spre comparatie, la Electrica Moldova statul a luat, de la E.ON, 62 euro/MWh, iar la Oltenia, a luat, de la CEZ, 54 euro/MWh. ENEL a achitat 39 euro/MWh pentru Electrica Dobrogea si 52 euro/MWh pentru Electrica Banat, dupa cum spunea Codrut Seres, ministrul economiei si comertului. 

    Cat de corecte sunt aceste date?

    In cazul Electrica Oltenia, spre exemplu, la stabilirea pretului de 54 euro/ MWh, autoritatile au luat in calcul si datoriile societatii, pe care CEZ si le-a asumat. Acestea se ridica la 71 de milioane de euro. Lucrurile sunt ceva mai nuantate, in realitate. E adevarat, datoriile sunt de 71 de milioane de euro. Insa Electrica Oltenia are de recuperat creante de 71,6 milioane de euro de la clientii rau-platnici. 

    Un posibil scenariu, vehiculat in piata, ar fi ca statul sa preia acele creante, vireaza in conturile Electrica Oltenia suma de 71,6 milioane de euro si apoi incearca sa recupereze banii de la clientii societatii. Asa se trezeste CEZ cu suma necesara pentru plata „datoriilor asumate“ in conturi. Ba chiar si cu ceva pe deasupra.

    Preturile nu tocmai „de top“ ar avea o justificare: incercarea autoritatilor de a „temporiza“ cresterea preturilor la electricitate. Orice investitie facuta de noii proprietari se va reflecta in pretul de distributie. Inca de la privatizarea Electrica Banat si Dobrogea, semnata acum aproape un an, statul a modificat o parte din legislatie. 

    Ca urmare, proprietarii distributiilor de electricitate pot creste anual tarifele cu o valoare de 12% din investitia realizata. Cu cat investitia ar fi mai mare, cu atat scumpirea ar fi mai mare. 

    Aceasta explicatie nu sta, insa, in picioare. „A fost introdusa o reglementare in legislatie, care nu permite investitorului sa majoreze tariful de distributie peste un anumit nivel, indiferent de valoarea totala a investitiei“, explica Ion Lungu, director la Electrica.  Prin urmare, indiferent de sumele pe care o firma straina ar fi fost dispusa sa le aloce pentru investitii in distributiile vandute, cresterea preturilor este limitata. Lungu estimeaza ca rata de recuperare a investitiei, stabilita la 12%, duce la o majorare cu circa 4,5% a facturii la curentul electric. 

    De ce este important pretul obtinut de stat pe actiunile Electrica?

    Autoritatile au ales o metoda diferita de cele traditionale pentru privatizarea distributiilor de electricitate. Banii obtinuti pe actiuni nu ajung in „vistieria“ statului, ci la societatea-mama, Electrica SA, urmand sa fie destinati investitiilor in sucursalele ramase neprivatizate. Cu cat suma obtinuta pe actiuni este mai mare, cu atat Electrica trebuie sa atraga mai putini bani din alte surse pentru investitii. Iar privatizarea a jumatate din distributii a adus 114 milioane de euro. 

    In consecinta, Electrica face imprumuturi de peste 300 de milioane de euro necesare investitiilor numai pentru acest an, dupa cum spunea Nicolae Coroiu, directorul general al societatii. Imprumuturi a caror dobanda se va regasi in pretul final al kilowattului. Exista, totusi, si o latura pozitiva a privatizarii. Pe care Electrica s-a grabit sa si-o insuseasca: „Natural. Ne adaptam la curentul european“, suna unul dintre noile sloganuri ale societatii. 

    E drept, firmele mari din Europa au devenit proprietari ai distributiilor de electricitate de la noi. Insa „curentul european“ nu este la fel de grabit ca noi sa privatizeze sectorul energetic. Noii proprietari ai distributiilor de electricitate din Romania sunt, in mare parte, firme detinute de statele de origine. „Adaptarea“ tarii noastre pare sa fi sarit cateva etape. Iar efectele se vor resimti tot in facturile lunare.  

  • Societati

    ELECTRICA MOLDOVA

    • Consumatori: 1.335.305
      Livrari de electricitate: 4.187 GWh
      Capital social: 112 milioane de euro
      Distributie: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui.
      Pret de vanzare: 100 de milioane de euro pentru 51% din actiuni.

    ELECTRICA OLTENIA

    • Consumatori: 1.371.398
      Livrari de electricitate: 5.261 GWh
      Capital social: 115 milioane de euro
      Distributie: Arges, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinti, Teleorman, Valcea.
      Pret de vanzare: 151 mil. euro (51% act.)

    E.ON ENERGIE

    • Consumatori: 14 mil. (electricitate si gaz).
      Livrari de electricitate: 403.000 GWh.
      Angajati: 69.710
      Profit 2004: 4,3 miliarde de euro
      Proprietar: 59% din actiunile E.ON sunt detinute de companii de asigurari, banci si fonduri de investitii 

    CEZ

    • Consumatori: 5 milioane
      Livrari de electricitate: 69.000 GWh
      Angajati: 18.127
      Profit 2003: 200 de milioane de euro
      Proprietar: statul ceh detine 67% din actiunile companiei

  • SIDERURGIE: Cine plateste privatizarea CSR?

    Procesul dintre americanii de la Noble Ventures si AVAS s-a incheiat in februarie. Arbitrii internationali ar putea da un verdict, cel mai devreme, in mai. Atunci statul va afla daca plateste sau nu daunele de 353 de milioane de dolari, cerute de fostii proprietari ai Combinatului Siderurgic Resita.

    Anul acesta, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are de rezolvat doua chestiuni care trec pe planul secund zecile (daca nu sutele) de vanzari de active la societati la mana a doua. Pe de o parte, lansarea la privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR), singura societate cu „greutate“ ramasa in portofoliu. Pe de alta parte, procesul cu investitorii americani de la Noble Ventures, pentru cea dintai privatizare a Combinatului Siderurgic Resita (CSR), din 2000. 

    Daca in primul caz AVAS spera sa stranga cateva sute de milioane de dolari, in cel de al doilea statul roman risca sa piarda cateva sute. Iar verdictul s-ar putea da, cel mai devreme, in luna mai sau, cel mai tarziu, la sfarsitul verii, dupa cum estimeaza Florentin Tuca, cel care a fost seful echipei de avocati romani care s-a ocupat de proces. 

    Ochii ambelor tabere sunt atintiti, acum, inspre Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investitii (ICSID), de la Washington, care trebuie sa anunte castigatorul procesului. Aceasta este instanta unde Noble Ventures a actionat statul roman, acum mai bine de trei ani, cerand daune de 353 de milioane de dolari. 

    Ce argumente au investitorii americani? Noble Ventures sustine ca statul roman nu si-a respectat obligatia contractuala de reesalonare a datoriilor bugetare pe care CSR le avea la momentul privatizarii. AVAS contraataca, pretinzand ca americanii au incalcat contractul de privatizare, neachitand ratele aferente actiunilor cumparate si neefectuand investitiile asumate, in valoare de 100 de milioane de dolari. Singura suma pe care statul ar fi primit-o este cea de 500.000 de dolari, garantia obligatorie pentru preluarea combinatului. 

    Conflictul a pornit, practic, la un an de la incheierea contractului de privatizare, adica in 2001. Atunci Noble Ventures a depus o cerere de arbitraj la ICSID, prin care acuza statul roman ca nu si-ar fi respectat obligatiile contractuale. 

    Concret, statul nu a esalonat datoriile bugetare ale combinatului, asa cum s-ar fi angajat. Dupa doi ani de dispute, APAPS a redevenit actionar majoritar la CSR, in baza datoriilor bugetare pe care societatea nu reusise sa le achite. Noble Ventures a interpretat gestul ca pe o nationalizare a societatii. 

    Acestea sunt, in mare, punctele asupra carora trebuie sa se pronunte Karl Blöckstiegel din Germania, Jeremy Lever din Marea Britanie si Pierre Marie Depuey din Franta, arbitri internationali desemnati in acest caz. 

    Ultimele documente depuse de cele doua parti in februarie au fost deconturile de cheltuieli aferente acestei cauze. Surse apropiate procesului sustin ca in functie de acestea se vor calcula cheltuielile de judecata pe care va trebui sa le achite cei care pierd.  Cert este ca luarea unei decizii nu va fi usoara. In trei ani, „cazul Resita“ a adunat peste 14.000 de pagini, pornind de la legislatia privatizarii, industria siderurgica din Romania si pana la ajutorul de stat. 

    Pentru partea romana, dosarul a mai avut o semnificatie: suma de peste cinci milioane de dolari, achitata aparatorilor care au reprezentat AVAS – casa de avocatura americana White & Case si cea romaneasca Musat si Asociatii. Nici una dintre partile implicate in proces nu au voie sa faca nici o declaratie referitoare la rezultatul procesului. 

    Arbitrii internationali au interzis, atat Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, cat si avocatilor implicati in proces – Musat si Asociatii de partea statului roman si Appleton & Associates, de partea Noble Ventures – sa faca vreun comentariu cu privire la verdictul care va fi pronuntat. Indiferent care va fi decizia ICSID, istoria procesului ar putea continua. Hotararea arbitrilor internationali va putea fi contestata de oricare dintre parti, iar cauza s-ar putea judeca timp de inca un an. Intr-o asemenea varianta, statul se va mai confrunta cu o chestiune. 

    Sursele citate sustin ca echipa de avocati de la Musat si Asociatii nu va mai putea fi aceeasi ca pana acum, dupa ce Florentin Tuca, avocatul care a coordonat echipa care s-a ocupat de CSR, a decis sa plece de la Musat si Asociatii. Cum vor trece aparatorii AVAS peste acest „hop“ si de partea cui vor considera arbitri ca este dreptatea, vom vedea in urmatoarele luni.  

  • Argumente pro si contra

    Cele doua tabere aflate in proces au adus argumente care sa le sustina cauza. Americanii de la Noble Ventures considera decizia de preluare a CSR de fosta APAPS drept expropriere, dar AVAS sustine ca investitorii nu si-au respectat obligatiile contractuale.

    •  NOBLE VENTURES

    Sustine ca statul roman nu si-a respectat obligatiile contractuale si ar fi incalcat un protocol pentru acordarea unui credit. Preluarea CSR de catre fosta APAPS este considerata expropriere. Americanii cer despagubiri de 353 de milioane de dolari de la stat.

    • AVAS

    Respinge acuzatia de expropriere. Sustine ca Noble Ventures nu a platit doua rate consecutive din pretul de cumparare a actiunilor CSR si nu ar fi realizat investitiile asumate. Neplata ratelor ar fi dus la rezolutiunea contractului.