Cruciada femeilor

„Noi, femeile, plangem de tristete, de singuratate, de frica, dar si de furie, de neputinta si de indignare. Si o facem, de asemenea, intr-un procent de unu la suta, si pentru ca ne e mila de noi; ne privim dinafara si ne e mila.“ Aceste sentinte sunt exprimate, in plin bocet cauzat de banuiala ca sotul ei o insala, de catre eroina si autoarea cartii „Cum sa nu dai chix ca femeie“, jurnalista Carmen Rico. Ai spune, citind aceste ganduri, ca indurerata doamna care le emana este o resemnata, o fatalista care isi contempla tragediile personale cu seninatatea neputintei. Ei bine, nu este deloc asa.

Textul anterior nu este decat o lamentatie vicleana, un preambul inselator la izbucnirea de revolta care urmeaza: „Psihiatrii spun ca asta e groaznic, ca autocompasiunea este nefasta. Pai, vedeti dumneavoastra, domnule psihiatru, mie mi-e mila de mine insami fiindca asa am chef, iar dumneavoastra, cu stiinta si pretiozitatea dumneavoastra, ma calcati pe nervi“. Plansul, prin urmare, nu este o forma de slabiciune, ci o metoda simpla, traditionala si functionala de terapie pentru o femeie apriga, care gaseste mereu (si cu suficiente temeiuri) prilej sa carteasca si sa zdruncine din tatani o lume falocrata, sufocata de valorile adesea false (si netrebnice, cum ar spune Carmen) ale masculinitatii.

Autoarea acestui volum de mare succes (20 de editii si un tiraj de un milion de exemplare numai in Spania, intr-un singur an) este una dintre cele mai apreciate scriitoare si jurnaliste spaniole din ultimele decenii. Nascuta la Paris, in 1939, isi face studiile la Madrid, apoi la Washington si termina cu un glorios masterat in capitala Frantei, dupa care debuteaza in ziaristica la Buenos Aires, devenind, dupa cativa ani, redactor la revista madrilena „Cambio 16“ careia ii ramane fidela pana la moartea sa, survenita in septembrie 2001. Volumul sau de debut este chiar romanul pe care vi-l prezentam si care a fost publicat in 1990. 

Popularitatea incredibila a cartii vine, desigur, din tema ei feminista dar mai cu seama din scriitura lipsita de inhibitii literare, simpla (poate prea simpla, uneori), plina de umor, directa, cu o naratiune de o limpezime clasica. Sarcastica – intr-o gama care vireaza spumos de la remarca de finete la injuria de mahala – la adresa barbatilor, cartea se salveaza printr-o miraculoasa autoironie si printr-o expectativa inteleapta si prelungita, care nu lasa loc, decat intamplator, judecatilor definitive. Care judecati, atunci cand izbutesc sa iasa la suprafata, sunt, trebuie s-o recunoastem, savuroase in impetuoasa lor rostire: „Trebuie sa fii incantatoare, cocheta, frivola, simpatica si, daca iti raspunde la avansuri, tandra si seducatoare! In nici un caz nu trebuie sa te lasi intimidata de mitocaniile lui, nici sa-i azvarli carafa de vin la primul cascat si nici sa te lasi prinsa la cea mai mica provocare“.

Structurata in patru parti (corespunzand celor patru anotimpuri), cartea dezvolta scene cotidiene din concediu, din arena conjugala, de la serviciu, din magazine sau de pe strada, adica tot atatea confruntari secventiale din eternul razboi intre femei si barbati. Chiar daca nu desemneaza un castigator, Carmen Rico isi invata suratele sa fie luptatoare, sa nu ingaduie compromisuri si sa reuseasca, zambind, sa fie si mame si sotii dar si, in acelasi timp, bune profesioniste. Iar daca sfaturile ei se vor dovedi nu tocmai infailibile, macar ramanem (cititori si cititoare laolalta) cu beneficiul rasului in hohote.   

Carmen Rico-Godoy, Cum sa nu dai chix ca femeie, Editura Pandora M, Targoviste, 2005