BusinessMagazin

Blog

  • Studiu de pret

    Bogdan Florea de la Brennan spune despre studii ca sunt ca iaurtul: expira repede, ca atare trebuie refacute mereu. Sunt o fotografie a unei stari de moment, care permite companiilor sa-si ajusteze strategiile astfel incat investitiile lor sa fie corect directionate. Indirect, studiile aduc bani. Dar ce investitii necesita?

     

    CUSTOMER SATISFACTION: Tariful pentru un chestionar telefonic este de 5-40 de euro.

     

    MYSTERY SHOPPING: Un val de mystery shopping necesita minimum doua vizite, pentru ca una singura ar putea coincide cu o zi proasta, atipica. O vizita costa 25 de euro. Daca studiul implica 50 de locatii si doua vizite la fiecare locatie, un val de mystery shopping va costa 2.500 de euro. Cand o companie introduce noi standarde, sunt recomandate doua-trei valuri de mystery shopping.

     

    FOCUS GROUP: Costul unui focus group variaza intre 1.000 – 1.500 de euro.

     

    INTERVIU IN PROFUNZIME: O cercetare calitativa in care, spre deosebire de focus group, se sta de vorba cu fiecare participant in parte. Se utilizeaza fie cand prospectii sunt persoane ocupate – manageri de firme, medici, avocati – si nu pot fi adunati simultan pentru un focus group, fie cand tema e foarte sensibila sau persoanele nu trebuie sa se influenteze reciproc. Costul unui interviu este de 300 – 500 de euro.

     

    OBSERVATII PARTICIPATIVE: Tot o metoda calitativa prin care compania spioneaza un individ sau o familie in comportamentul „in-home“ (de acasa) sau in-shop (din magazin). Costul variaza intre 400-600 de euro pe prospect.

     

    ANCHETA: O cercetare calitativa sub forma sondajului de opinie. Tariful este de 7 – 40 de euro/ chestionar.

  • Cercetatori de milioane

    Piata romaneasca a companiilor de cercetare de piata, are o valoare estimata de reprezentantii firmelor de profil la circa 20 mil. euro.

     

    Companie

    Cifra afaceri 2004 (mil. euro)

    Cifra afaceri 2006* (mil. euro)

    GfK

    1,87

    3

    ACNielsen

    1,7

    n.a.

    Mercury Research

    1,5

    n.a.

    Synovate

    1,4

    n.a.

    Daedalus Consulting

    1,3

    2

    Brennan Consulting

    0,8

    1

     

    *Estimarile companiilor

    SURSE: Ministerul Finantelor, companii

  • Terapia-Ranbaxy ataca pozitia GSK

    Cu un nou proprietar, o noua conducere, dar si o noua denumire, Terapia-Ranbaxy are si multe ambitii. Dupa ce a platit 324 milioane de dolari pentru a cumpara Terapia, Ranbaxy isi calculeaza miscarile pentru a ajunge detrona liderul pietei romanesti, GlaxoSmithKline.

     

    Povestea achizitiei are in spate o istorie de mai bine de un deceniu. In urma cu zece ani, un olandez a investit in Romania intr-o fabrica de textile. In acest rastimp, el a incercat sa-l convinga pe fratele sau sa vina sa faca afaceri pe piata romaneasca. Acum trei ani, acesta a vizitat Romania pentru prima data. Convins de spusele fratelui sau, a incercat aceeasi strategie cu presedintele companiei pentru care lucra. Trei ani mai tarziu, cel mai mare producator de medicamente din India a cumparat de la compania de investitii Advent una dintre cele mai mari fabrici de profil din Romania, Terapia.

     

    In aceasta istorie, veriga de legatura este Peter Burema, omul care a ascultat sfatul fratelui sau si l-a convins pe presedintele Ranbaxy ca merita sa cumpere o afacere in Romania. Burema va fi CEO al companiei rezultate, iar seful indian este incantat de achizitia facuta.

     

    „Terapia este o bijuterie“, spune Malvinder Singh, presedinte si director general al Ranbaxy. „Compania are o gama interesanta de produse, un brand puternic, recunoastere pe piata romaneasca si facilitati de cercetare-dezvoltare“, si-a justificat Singh afirmatia, dar si suma platita pentru achizitie – 324 de milioane de dolari. Mai mult decat atat, managerul Ranbaxy crede intr-o evolutie puternic ascendenta in urmatoarea perioada. „Piata de medicamente din Romania va creste mai mult decat in alte tari“, spune Singh. Iar compania indiana vrea sa profite la maxim, obiectivul declarat fiind instalarea pe prima pozitie din topul companiilor farmaceutice din Romania.

     

    La sfarsitul primului trimestru, Terapia se clasa pe pozitia a opta, conform datelor furnizate de compania de cercetare a pietei Cegedim. Daca se iau in considerare si afacerile Ranbaxy din Romania, cota combinata de piata se ridica, potrivit reprezentantilor firmei, la 5,5%, valoare cu care Terapia-Ranbaxy s-ar pozitiona pe locul al saselea. Cel mai mare producator de medicamente din Romania este grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK), cu 8,7% din piata.

     

    Responsabil pentru aceasta tinta este Peter Burema, presedinte Ranbaxy Europa, CSI, Africa & America Latina si proaspat numit in pozitia de CEO al Terapia-Ranbaxy, nume sub care se vor desfasura de acum inainte operatiunile combinate ale celor doua companii. Iar Burema sustine ca poate atinge obiectivul chiar fara a face alte achizitii, dar profitand la maxim de cresterea vanzarilor de medicamente generice (produse farmaceutice care utilizeaza substante active a caror perioada de protectie a expirat). Pe plan mondial, dar si in Romania, se estimeaza ca vanzarile de generice vor creste cu un ritm mult mai rapid decat piata totala, chiar daca valoarea business-ului cu generice este mult mai mica decat a afacerilor cu medicamente aflate sub protectia patentului.

     

    „Genericele sunt afacerea noastra si am inregistrat cea mai mare crestere din acest sector la nivel mondial“, spune Burema. Planurile pentru Terapia vizeaza transformarea fabricii din Cluj-Napoca intr-un hub de productie pentru piata europeana si Comunitatea Statelor Independente (CSI), unde interesele Ranbaxy sunt foarte mari. „Vrem sa lansam peste 40 de molecule in urmatoarele 18 luni“, declara noul manager al Terapia-Ranbaxy. Adica mai mult de doua noi produse pe luna. Prioritatile inca nu s-au stabilit si inca nu se stiu, sustine Burema, ce molecule vor fi produse in Romania. In plus, profitand de faptul ca Romania va fi membra a UE – „de la 1 ianuarie 2007, sunt convins“ – piata romaneasca este si o buna rampa de lansare si testare a produselor, destinate pietei europene.

     

    Dar cum nu este suficient sa produci, trebuie sa si vinzi, Ranbaxy are importante planuri de crestere a numarului de angajati. De la 250 de oameni de vanzari acum, Terapia-Ranbaxy vrea sa ajunga macar la 350 pana la sfarsitul anului.

     

    In aceasta strategie se inscrie si pastrarea numelui Terapia, care este, potrivit companiei, „un brand foarte puternic, care a crescut treptat si care reflecta incredere“. Spre comparatie, cehii de la Zentiva au renuntat la numele Sicomed, dupa achizitia de anul trecut a producatorului bucurestean.

     

    Cu noi produse, productie locala si o forta de vanzari intarita, Terapia-Ranbaxy vizeaza pentru acest an vanzari in crestere cu 25%, peste cresterea estimata a pietei – de 15%, si o cota de 6,2% la sfarsitul anului.

    Lupta pentru cote de piata abia incepe insa, cu giganti ai industriei ca GSK, Novartis sau Pfizer, care nu se vor lasa batuti de o companie indiana mult mai mica, dar extrem de ambitioasa.

  • PRIVATIZARE: Cit va cistiga Enel din cumpararea Electrica Muntenia Sud

    Cu doua saptamani in urma, compania italiana Enel a cumparat cu 820 de milioane de euro distributia de electricitate a Bucurestiului si toata lumea s-a intrebat pe ce au dat atatia bani si in cat timp se poate amortiza o asemenea investitie. Si chiar asa, ce au cumparat de fapt italienii?

     

    Pentru bucurestenii de rand, planurile de dezvoltare a orasului pentru urmatorii ani inseamna din ce in ce mai mult praf, ciment si pereti inalti care vor imputina spatiile verzi si vizibilitatea. Reversul medaliei inseamna insa posibilitatea locuitorilor Capitalei de a-si cumpara un apartament nou, de a merge la mai multe hipermarketuri sau de a cumpara din magazine ale unor firme noi, care acum n-au intrat inca pe piata romaneasca.

     

    Pentru Enel, castigatorul licitatiei pentru Electrica Muntenia Sud (EMS), orice temelie care se toarna in Bucuresti inseamna unul sau mai multi cumparatori de curent electric si cresterea consumului. Pentru moment, cu 820 de milioane de euro, Enel a cumparat 1,1 milioane de clienti si un consum anual in valoare de 377 de milioane de euro (peste 4,3 milioane MWh). Dar i-a cumparat si pe viitorii consumatori, care vor consuma mai mult, una din primele consecinte ale cresterii nivelului de trai fiind cresterea consumului de energie. Sa vedem cati vor fi acestia si ce castiguri vor aduce.

     

    Fulvio Conti, CEO Enel, venit in Romania saptamanile trecute, spunea ca nu poate comenta cat profit va avea pe termen scurt EMS sub conducerea Enel, deoarece nu stie cand va fi definitivata preluarea. Despre estimari pe termen lung, nici vorba. Iar despre cum au evaluat initial EMS la 789,7 milioane de euro (cea mai mare evaluare a companiei din cele facute de cei cinci concurenti), nici atat.

     

    Analistii din piata spun insa ca, dincolo de valoarea efectiva de piata a companiei (data de factorii cunoscuti – multi clienti concentrati pe o zona restransa, consum mare, active), Enel a evaluat si propria capacitate de a exploata mai bine compania, pentru un profit cat mai bun. (Italienii au demonstrat ca se poate in 2005, cand au raportat pentru Electrica Dobrogea – o distributie mica – un profit aproape egal cu cel raportat de Electrica SA pentru EMS.) Pe scurt, cei de la Enel au creat nu numai un model propriu al situatiei actuale a companiei, ci au masurat si posibilitatea acesteia de a genera cash/profit. „In consecinta, importanta a fost viziunea investitorului asupra propriei capacitati de management, corelat cu evaluarea riscurilor/ constrangerilor din piata“, spune unul din negociatorii contractului.

     

    La peste doua milioane de locuitori, Bucurestiul are 866.900 de consumatori de energie, arata datele Electrica. Conform datelor Institutului National de Statistica si Studii Economice (INSSE), numarul locuitorilor Bucurestiului va creste in urmatorii cinci ani cu aproximativ 200.000, care vor insemna cu atat mai mult pentru consumul de energie cu cat vor avea posibilitatea sa-si cumpere sau sa-si construiasca locuinte noi.

     

    Asadar, sansele ca in urmatorii cinci ani Enel sa furnizeze energie catre un milion de consumatori numai in Bucuresti sunt destul de mari. Numai ca planurile dezvoltatorilor imobiliari prevad constructia a mult mai putine case decat ar avea nevoie piata si i-ar satisface pe furnizorii de utilitati. Conform cu ritmul de crestere a populatiei in Capitala, expertii spun ca aproximativ 20.000 de locuinte date in folosinta pe an ar fi suficiente.

     

    Planurile dezvoltatorilor prevad insa, in medie, cam 5.000 de locuinte noi pe an. La un calcul aproximativ (tinand cont ca factura medie lunara a unei locuinte in Bucuresti este de 96 RON pe luna, conform datelor Electrica), fiecare nou apartament conectat la retea inseamna o factura medie de 1.152 RON anual (330 de euro). Asadar, veniturile suplimentare incasate de operatorul de energie pentru 5.000 de apartamente anual merg inspre 1,65 milioane de euro.

     

    Daca ar fi numai consumatori casnici, atractivitatea Bucurestiului ar fi fost mult mai mica pentru calculele Enel. Noile cartiere anuntate de dezvoltatorii imobiliari cuprind obligatoriu zone comerciale si spatii pentru sedii de firme. Sa ne gandim numai la cartierul pe care il vor ridica in nordul orasului cei de la Baneasa Investments. Proiectul va fi construit in cateva etape, in noua-zece ani de-acum inainte. Pe 224 de hectare se vor intinde birouri, centre comerciale si 3.000 de case individuale sau apartamente in vile. Dincolo de consumul casnic din cartierul din Baneasa, cei 120.000 de metri patrati de birouri si 170.000 de metri patrati de zone comerciale vor insemna un contract serios pentru italienii de la Enel.

     

    Conform studiilor de piata, un metru patrat de birou clasa A sau de galerie comerciala (mai inalt, deci mai puternic luminat) inseamna un consum de peste 230.000 kWh pe an. De exemplu, cel mai mare spatiu comercial din Bucuresti, Plaza Romania (107.000 mp suprafata desfasurata) are un consum anual de 24 GWh pe an, dupa cum spun oficialii Anchor Group. Mall-ul din Vitan, mai mic, are un consum de 18 GWh pe an.

     

    Un centru comercial de tip mall sau galerie comerciala presupune un contract anual de minim 2 mil. euro pentru furnizare de energie, spun analisti de pe piata energetica. Aceasta deoarece consumul minim pentru o astfel de galerie trece de cele mai multe ori de 50-60 GWh.

    Astfel de cifre arata ca viitoarele galerii comerciale ale Bucurestiului vor creste considerabil traficul in reteaua Enel. Conform planurilor expuse de dezvoltatorii imobiliari, in urmatorii doi-trei ani, in Romania vor fi date in folosinta cel putin sase centre de tip mall, iar in Bucuresti patru: Sun Plaza (in sudul Capitalei, in octombrie 2006, cu o investitie de 100 de milioane de euro), Baneasa Mall (in martie 2007), Dune Mall, construit de Concorde Mall cu o investitie de 40 de milioane de euro, si Pipera Mall.

     

    Valoarea contractelor cu mari consumatori nu este de obicei dezvaluita de furnizorii de energie, deoarece pretul energiei nu este cel standard, ci este negociat. Cu toate acestea, odata aflat consumul unei cladiri, un specialist poate stabili valoarea contractului.

    De exemplu, consumul pe un an al celor doua hipermarketuri Cora (ale Romania Hypermarche), desfasurate pe 20.000 mp, este de 100 GWh, iar analistii au estimat pentru Ziarul Financiar ca suma pe care o vor plati francezii va fi de 4-5 mil. euro. Contractul de furnizare de energie pentru anul urmator al hipermarketurilor Cora a fost castigat de Enol Grup, firma lui Lucian Silviu Boghiu, fost director al Electrica SA.

     

    Ca unele contracte importante, precum cel cu Romania Hypermarche, merg la concurenta nu ii sperie pe cei de la Enel. In 2005, numarul consumatorilor eligibili atrasi de Enel de la concurenta a crescut, asa ca italienii se pregatesc cu divizii specializate de vanzari si negocieri, ca sa poata prinde cat mai multi din clientii importanti ai Capitalei.

  • Le tragem curent

    Trei sunt zonele de unde in perioada urmatoare vor proveni noii clienti ai Enel.

     

    Rezidential: Complexurile rezidentiale anuntate totalizeaza intre 3.000 si 5.000 apartamente pe an. Cele mai mari sunt Baneasa, Sema Park Complex, West Park Militari si Asmita Gardens.

     

    Industrial: Un raport al Eurisko estimeaza ca in urmatorii cinci ani spatiile industriale din Bucuresti vor ajunge la un milion mp, fata de 150.000-200.000 de metri patrati, cat au acum.

     

    Comercial: Dezvoltatorii de galerii comerciale si hipermarketuri au planuri mari de extindere: Kaufland pregateste pentru urmatorii ani 50 de magazine, iar Carrefour vrea sa aiba 6-7 hipermarketuri peste cinci ani.

  • Greii avocaturii migreaza in Romania

    Clifford Chance, cea mai mare casa de avocatura din lume, isi deschide un birou la Bucuresti, iar alte firme internationale i-ar putea calca rapid pe urme. Societatile locale isi aranjeaza acum afacerile fie pentru a deveni tinte atractive de preluare, fie pentru a face fata concurentei.

     

    De mai bine de un an, apele pietei de avocatura din Romania sunt cel putin agitate. Interesul in crestere pentru Romania al investitorilor straini, dar si dezvoltarea afacerilor locale, a alimentat conturile consultantiilor de business. Tot mai multe tranzactii au loc pe piata romaneasca, iar avocatii sunt implicati in mai toate dintre acestea. Ca urmare, piata a ajuns anul trecut la 100 de milioane de euro, potrivit unor estimari, mult peste nivelul din 2004.

     

    O crestere de care au profitat pana acum indeosebi societatile autohtone de avocatura. Potrivit unui top realizat de Ziarul Financiar, doar trei dintre primele zece firme de profil de pe piata romaneasca sunt straine. Insa aceasta situatie nu va dura mult.

    Apropiata aderare la Uniunea Europeana si fluxul ridicat de investitori straini atrasi ca de un magnet de afacerile din Romania nu-i puteau lasa indiferenti pe avocatii de top. Dintre marile firme internationale de avocatura – asa-numitul Magic Circle (Allen & Overy, Clifford Chance, Linklaters, Freshfields Bruckhaus Deringer si Slaughter May) – doar Linklaters avea birou la Bucuresti.

     

    Saptamana trecuta, insa, Clifford Chance a anuntat ca s-a asociat cu Badea, Georgescu & Asociatii, una dintre societatile de calibru de pe piata romaneasca. Iar venirea Clifford Chance in Romania nu este decat cireasa de pe tort, dupa o perioada tumultoasa in care au avut loc divizari de firme, fuziuni, achizitii sau noi intrari pe piata.

    Mai mult, deschiderea unui birou Clifford Chance in Romania ar putea fi declicul pe care-l asteptau si principalii sai competitori. „Desi nu avem semnale in acest sens, ne asteptam ca venirea celei mai mari firme de avocati sa atraga atentia si altor firme globale asupra pietei“, spune Daniel Badea, Managing Partner al biroului Clifford Chance din Romania.

     

    Badea, Georgescu si Asociatii este o firma relativ tanara, fondata in 2002 de Daniel Badea – care lucrat pentru Linklaters in Romania – si de sotia sa, Nadia Georgescu, care activat in echipa KPMG si apoi in firma de avocatura Georgescu, Nemoianu & Salcianu, asociata firmei internationale de consultanta. „Alaturarea a venit ca urmare a relatiei profesionale excelente pe care am avut-o cu Clifford Chance in ultimii cinci ani“, isi justifica Badea decizia.

     

    Insa intensificarea concurentei a avut, totodata, un rol la fel de important. Pe piata romaneasca, pe langa cei de la Linklaters, mai sunt prezente si alte firme straine de avocatura, precum Salans, Schoenherr sau Gide Loyrette Noel. In ultimul an, pe piata au mai intrat austriecii de la Wolf Theiss si cei de la CHSH Cerha Hempel Spiegelfeld Hlawati, adusi de valul investitorilor austrieci in Romania. Dar nici avocatii romani nu au stat cu mainile in san.

     

    Anul trecut, o echipa solida a parasit Musat si Asociatii – una dintre cele mai mari societati de profil din Romania – pentru a forma Tuca si Asociatii, devenita la inceputul acestui an, dupa cooptarea lui Gabriel Zbarcea (si el fost avocat la Musat si apoi presedinte al AVAS), Tuca Zbarcea si Asociatii.

    Mai apoi, echipele conduse de Calin Zamfirescu, pe de-o parte, si Ioana Racoti si Catalin Predoiu, pe de alta parte, au decis sa-si uneasca fortele in societatea Zamfirescu Racoti Predoiu. La inceputul acestui an, doua firme internationale – CMS Cameron McKenna LLP si Hayhurst Robinson – ambele cu afaceri pe piata romaneasca, au decis sa fuzioneze.

     

    Ba mai mult, unii dintre romani s-au hotarat, la randul lor, sa devina jucatori internationali. Saptamana trecuta, casa de avocatura Bostina si Asociatii (numarul doi pe piata, in functie de cifra de afaceri comunicata catre ZF) a anuntat ca a achizitionat firma elvetiana de consultanta juridica Westdin, valoarea tranzactiei fiind de peste 500.000 de euro. Bostina avea deja sucursale la Viena si Nicosia.

     

    Iar seria tranzactiilor va continua. „Chiar si in lipsa acestora (a marilor actori de pe piata internationala a avocaturii – n.r.) concurenta pe piata este destul de ridicata“, recunoaste Daniel Badea. Pe o piata dominata inca de marile case de avocatura autohtone, firmele straine vor incerca sa se impuna totusi. „Cred ca va fi o concurenta din ce in ce mai stransa atat in ce priveste clientii, cat si avocatii buni“, crede Daniel Badea.

     

    Insa vor ramane si actorii locali. Ion Nestor, liderul celei mai importante societati de profil din Romania – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) – declara in acest an pentru BUSINESS Magazin ca firmele autohtone au devenit suficient de experimentate si de complexe, profitand, ce-i drept, si de lipsa de interes de pana acum a strainilor. In acelasi timp, Ion Nestor spunea ca NNDKP era deja o firma prea mare pentru a fi asimilata de o retea internatiomnala.

     

    Ce sanse au insa concurentii locali, care nu vor fuziona cu o casa de avocatura straina? In primul rand, parteneriatele cu firme internationale si/sau afilierile la diverse retele de firme de consultanta. NNDKP, de exemplu, este membru a World Services Group – o asociatie mondiala a furnizorilor de servicii pentru afaceri – si fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal). Voicu si Filipescu are o asociere exclusiva cu reteaua Squire, Sanders & Dempsey LLP.

     

    O alta solutie poate fi crearea unui brand puternic. Cel mai clar exemplu este Musat si Asociatii, care, desi a pierdut in primavara anului trecut mai bine de jumatate din parteneri si peste 20 de avocati, a ramas in topul firmelor de avocatura.

     

    Si, bineinteles, nu in ultimul rand, casele de avocatura isi pot cauta cumparatori. Caz in care consultantii ar putea avea nevoie, la randul lor, de consultanti.

  • Daca e vara, e Bulgaria

    Pentru acest an se estimeaza ca peste 5.000 de romani isi vor petrece concediul pe coasta bulgara a Marii Negre. Dupa ani buni in care nordicii au facut legea, romanii – alaturi de alti est-europeni – ar putea deveni o categorie de turisti „profitabila“ pentru afacerile de litoral ale Bulgariei.

     

    Din aceasta vara, pe langa cinele tematice nemtesti, britanice, italiene sau spaniole, in restaurantele de pe litoralul bulgaresc se vor organiza si seri cu specific romanesc. Asta in conditiile in care, acum cativa ani, romanii cu greu gaseau camere in statiunile de pe malul bulgaresc al Marii Negre. Ce a determinat aceasta schimbare? Ani de zile, statiunile bulgaresti au fost practic inchise, fiind „domeniul“ turistilor din tarile scandinave, dar si din Marea Britanie sau Germania. 

     

    Spusa pe scurt, povestea ar suna cam asa: dupa ce statul bulgar a privatizat statiunile, companiile castigatoare, cu actionariat majoritar autohton, nu au putut lua imprumuturi de la banci pentru renovare, deoarece bugetele de venituri si cheltuieli din anii precedenti ale statiunilor in cauza aratau o lipsa clara de rentabilitate.

    In schimb, au gasit finantare la marii touroperatori germani si britanici, care au intuit succesul pe care l-ar putea avea un litoral asemanator cu cel al Turciei, ca si pozitie, dar localizat intr-o tara nemusulmana, povesteste Corina Hinkov, director al agentiei Balkan Travel, cea care duce in Bulgaria peste 70% din turistii romani care isi cumpara biletele prin intermediul agentiilor de turism din Romania. „Acestia au dat nu numai bani suficienti pentru renovarea, in etape, a intregului litoral, dar au adus si decoratori, iar toata renovarea s-a facut dupa modelul impus de ei.“

     

    Mai mult, touroperatorii au conditionat ca pe intreaga perioada in care bulgarii vor returna imprumuturile, turistii din tarile de origine ale finantatorilor sa beneficieze in statiunile bulgaresti de oferte care ar putea fi descrise drept mai mult decat avantajoase.

     

    Urmarea: la un grad mediu de ocupare anual de aproape 80%, jumatate dintre turisti erau germani, iar cealalta jumatate scandinavi, britanici si rusi. Cel mai mic procent raportat, intre 3 si 5%, era reprezentat de turistii bulgari. Cote mici se mai consemnau si in cazul vizitatorilor din tarile fostei Iugoslavii sau din Ungaria si rareori al romanilor sau ucrainenilor.

    Cifre explicate prin faptul ca, pe pietele din urma – inclusiv Bulgaria, hotelierii mai ajungeau cu putine oferte, cele mai multe locuri fiind vandute touroperatorilor-creditori, la preturi mici, ceea ce asigura un rulaj foarte bun pentru statiunile bulgare.

     

    „Din nefericire, ei se apropie acum de un deadline, contractele se incheie si deja o parte din touroperatorii-parteneri au primit pentru aceasta vara oferte similare ca pret cu cele pe care le primim si noi, care trimitem turisti romani, dar si alti operatori; iar nemtii, care veneau in numar asa de mare in Bulgaria pentru ca era foarte ieftin, se vor mai imputina din acest an incolo“, spune Corina Hinkov.

     

    Asta nu inseamna, precizeaza directorul Balkan Air, ca turistii vestici nu-si vor mai petrece vacantele in Bulgaria, ci doar ca numarul acestora va fi mai mic. Practic, in cazul acestora, Bulgaria intra de acum inainte in competitie cu tari precum Spania sau Grecia, la tarife similare. Un plus pentru Bulgaria este pozitia de frunte ocupata si in acest an in topul celor mai ieftine destinatii de petrecere a vacantelor. Un clasament al touroperatorului Thomas Cook plaseaza Bulgaria, pentru al treilea an, pe locul intai, cu cea mai ieftina mancare si cel mai ieftin entertainment.

     

    „Bulgarii au inteles ca rulajul mare inseamna profit; ii mai ajuta si preturile de achizitie mai mici la alimente si asta face ca o masa buna la o terasa sa fie in jur de 10 euro pentru doua persoane“, spune Dragos Raducan, directorul agentiei de turism Magest Travel, adaugand ca managementul touroperatorilor straini din ultimii ani i-a invatat pe bulgari sa nu asocieze un produs ieftin cu unul prost. Cu toate acestea, lipsa contractelor ferme cu acestia a facut ca bulgarii sa caute noi „generatii“ de turisti. Care abia asteptau ridicarea blocadei nordice.

    „Ani de zile am incercat sa obtinem din ce in ce mai multe locuri pentru Bulgaria“, povesteste Corina Hinkov, si abia de anul trecut hotelierii bulgari au observat ca turistii romani chiar sunt mai „profitabili“ decat nemtii. „Turistul roman e turist de cinci stele: pe langa bilet, cheltuie mult, se distreaza zi si noapte si asta inseamna mult pentru hotelier si pentru cei care ofera servicii conexe.“

     

    Dupa ce i-a convins pe hotelieri ca merita sa primeasca din ce in ce mai multi turisti romani, directorul Balkan Air (care a avut patru ani exclusivitate pe statiunea Albena) a observat ca gusturile au inceput sa se si schimbe. „Pana acum, veneau la noi cei care erau dezamagiti ca nu isi permiteau vacantele prea scumpe in Grecia sau Spania si luau hoteluri de doua-trei stele in Bulgaria. Acum, romanii vor hoteluri din ce in ce mai scumpe, trei si patru stele, cu all-inclusive.“

     

    Asta pentru ca romanii care merg in Bulgaria nu sunt aceia care merg an de an la mare in Romania, ci sunt aceiasi turisti care au mers si merg si in alte tari in concediu. Este acel „contingent“ de turisti care isi permit turism extern. „Noi vedem piata compusa din doua categorii de turisti: cei care merg la noi la mare si cei care ies din tara, indiferent ca se duc in Bulgaria sau Tenerife“, explica Raducan de la Magest Travel.

     

    Si daca intre timp statiuni ca Albena (foarte cunoscuta printre romani) nu mai e in topul preferintelor din diverse motive (cum ar fi numarul prea mare de romani de acolo, galagia sau taxa de 5% pentru cazarile de weekend), statiunile din sudul litoralului au devenit mult mai populare. „Statiuni ca Nessebar, Constantin si Elena sau Coasta Soarelui sunt mult mai populare acum, atat pentru ca sunt mai in sud si au sezonul mai lung, dar si pentru ca apropierea de Turcia se simte si in servicii“, spune Corina Hinkov.

     

    O ultima si legitima intrebare ar fi de ce bulgarii au reprezentat in ultimii ani o cota de mai putin de 5% din vanzarile hotelurilor de pe litoralul bulgaresc si de ce acum, in cautare de noi turisti, hotelierii bulgari se orienteaza spre piete externe si nu spre cea interna. „In Bulgaria salariile sunt mai mici, oamenii nu sunt cheltuitori, plus ca hotelierilor le convin mai mult turistii straini, care le aduc si facilitati fiscale (turismul e tarifat in Bulgaria ca export de servicii si se recupereaza TVA-ul – n.r.)“, spune Dragos Raducan.

     

    Asadar, bulgarii merg intr-o proportie destul de mica la ei pe litoral (Pe litoralul romanesc, in schimb, peste 80% dintre turisti sunt autohtoni.) „Mergem, ca oameni suntem si noi“, spune pe un ton glumet Aleksey Hinkov de la Balkan Air, bulgar de origine, marturisind ca o posibila explicatie a statisticilor raportate de hotelierii bulgari ar putea fi si aceea ca multi dintre compatriotii sai prefera cazarea la „particulari“. „Hotelurile sunt scumpe pentru bulgarul mediu, asa ca oamenii se orienteaza catre locuri cu peisaje divine pe coasta sudica a Bulgariei, unde stau la vile particulare.“

     

    Iar bulgarii cu venituri medii merg si in Bulgaria pe litoral, de unde se indreapta apoi spre destinatiile favorite: Grecia, Turcia, Spania sau Rusia, dar si tarile din fosta Iugoslavie sau chiar Romania.

  • Atuul pretului

    Litoralul bulgaresc s-a segmentat si pentru turistii romani. Familistii cer Albena, mai ales pentru ca se ajunge mai repede cu masina, pe cand tinerii prefera Nisipurile de Aur si in general statiunile mai sudice.

     

    ALBENA: Tarifele pornesc de la 16 euro/ persoana/noapte, la doua stele si ajung la 22 de euro pentru un hotel de patru stele in extrasezon. In iulie si august, camerele costa intre 30 si 54 de euro.

     

    NISIPURILE DE AUR: O camera la un hotel de 3 stele, in a doua jumatate a lunii, costa intre 19 si 37 euro/zi, cu mic dejun inclus, ajungand la 41-43 euro/zi pentru varianta all-inclusive.

     

    BALNEO: Pe litoralul bulgaresc exista numeroase bai termale si de namol: Balcic, Nisipurile de Aur, Varna, Durankulak, Shablenska Tuzla, Kamchia, Pomorie etc.

     

    BILANT:  Anul trecut, Bulgaria a atras 4,09 milioane de vizitatori, veniturile totale din turism fiind estimate la aproape doua miliarde de euro.

  • NY TIMES: Europa copiaza statele de plata ale executivilor de peste Oceanul Atlantic

    Pe langa hip-hop si filmele de la Hollywood, europenii importa cu sarg un alt fenomen american: pachetele financiare tot mai mari pentru executivii de top.

    Decenii la rand, europenii s-au dovedit cu mult mai rezervati decat americanii cand a fost vorba de recompensarea sefului. Acum, executivii de peste tot sunt din ce in ce mai putin inhibati cand e sa ceara compensatii in stil american. Si de multe ori reusesc. Dar in timp ce salariile uriase au devenit o regula in viata corporatista americana, in Europa ele par sa fie mai greu acceptabile pentru investitori si, in unele tari, rezistenta in fata acestora este in crestere.

     

    Semne ca diferenta transatlantica dintre salarii se micsoreaza sunt din belsug. Anul trecut, Jan Bennink, directorul executiv de la Royal Numico, un producator olandez de mancare pentru copii, a primit 13,4 milioane de dolari. Lordul Browne de la British Petroleum (BP) a primit 18,5 mil. dolari, iar Antoine Zacharias, fostul presedinte al companiei franceze de constructii Vinci, a primit 22 milioane de dolari cu titlu de compensatii si o despagubire unica la parasirea functiei.

    Si in timp ce aceste cifre pot parea mici in comparatie cu cele oferite in ultimii ani unor executivi americani, sefii europeni castiga din ce in ce mai mult pachete financiare care erau inimaginabile cu cinci ani in urma.

     

    „Aici, in Franta, lacomia a fost legalizata“, spune Pierre-Henri Le Roy, care conduce firma franceza de consultanta Proxinvest. „Executivii se compara pe sine cu piata din SUA, nu cu cea din India cand isi stabilesc compensatiile.“

     

    Expertii in compensatii spun ca schimbarile sunt uimitoare. „Este pentru prima data in 30 de ani cand am vazut reducandu-se aceasta diferenta (intre pachetele financiare transatlantice – n.r.) si se reduce bine de tot“, spune John Viney, partener fondator la Zygos Partnership, o firma de recrutare de executivi cu sediul la Londra.

     

    Controlul putin mai strans al pachetelor financiare din SUA ar putea sa ajute la reducerea diferentei fata de Europa, spune Viney, dar adevarata schimbare vine de la folosirea tot mai frecventa a comparatiilor internationale – care nu mai sunt chiar asa de internationale. „Cand vorbesti despre comparatia compensatiilor la nivel global, de fapt e vorba despre o singura tara si aceea este SUA“, spune Viney. Intre timp, retributiile executivilor asiatici raman mult in urma omologilor lor atat din SUA, cat si din Europa.

     

    In 2005, pachetul financiar mediu pentru directorii executivi ai celor 350 cele mai mari companii din SUA a fost de 6,8 milioane de dolari, incluzand aici stimulentele pe termen lung cum ar fi optiunile de cumparare de actiuni, potrivit unui studiu al Mercer Human Resource Consulting.

    Cifra este cu 58% mai mare decat media de 4,3 milioane de dolari platita executivilor de top din companiile grupate in indicele Financial Times Stock Exchange 100 din Marea Britanie (FTSE), potrivit lui Cliff Weight, director la Independent Remuneration Solutions, o firma de consultanta in compensatii din Londra.

     

    Totusi, spune Weight, o diferenta si mai mare era in 1998 cand media din SUA era de 4,6 milioane de dolari, de peste patru ori mai mare decat cea de 1,1 milioane de dolari din Marea Britanie. Studii similare din Germania, Franta si Olanda, folosind metodologii variate, arata de asemenea ca pachetele financiare sunt in crestere peste tot.

    In Olanda, pachetul mediu pentru directorii executivi de la 75 de companii listate la bursa studiate de firma de consultanta in management Hewitt Associates – inclusiv cele cu valori de piata mici, medii si mari – a crescut cu 17,8% in 2004, pana la 1,47 de milioane de dolari.

     

    In Franta, pachetul mediu de compensatii pentru directorii executivi ai companiilor din indexul bursier CAC-40 a crescut la 3 milioane de dolari in 2004, de la aproximativ 780.000 de dolari in 1998, potrivit Proxinvest, consultant pentru fondurile de pensii si pentru fondurile mutuale. In Germania, un studiu recent al cotidianului Die Welt a relevat o crestere de aproape 11% in 2005 a salariului mediu a membrilor consiliilor de administratie a celor 30 de companii cu cele mai tranzactionate actiuni din indexul DAX. Cresterea pachetului pentru executivi produce un anume disconfort, chiar revolta, in unele tari europene cu traditii politice si economice de tip socialist.

     

    In ianuarie, cand gigantul hotelier francez Accor nu i-a reinnoit contractul directorului executiv, Jean-Marc Espalioux, investitorii au fost nervosi ca acesta a reusit totusi sa primeasca la plecare un pachet compensatoriu evaluat la 15 milioane de dolari. Luna trecuta, cu prilejul adunarii anuale a actionarilor, plata a fost aprobata de numai 59% dintre actionari. „E un sprijin neobisnuit de mic pentru o motiune“, spune LeRoy de la Proxinvest.

     

    In Marea Britanie, iarna trecuta, actionarii au aflat ca United Business Media, proprietarul PR Newswire si al altor servicii de business, va plati directorului executiv pe cale de a-si parasi functia, lordul Hollick, o despagubire de 486.000 de dolari pentru transferul fara probleme a prerogativelor sale noului sef. In cele din urma, lordul Hollick a renuntat la plata. Si in Germania, dezvaluirea a aruncat problema banilor in atentia publicului, starnind critici la adresa directorului executiv al Deutsche Bank, Josef Ackermann.

     

    O curte federala a decis anul trecut ca Ackermann si alti cinci vor fi rejudecati in octombrie pentru acuzatia ca ar fi violat legea corporatista germana. Ei au oferit unui numar restrans de executivi de la Mannesmann, compania de telecomunicatii din al carei board facea parte Ackermann, bonusuri cumulate de 67 mil. $. Bonusurile au fost acordate in 2000, dupa ce Mannesmann a consimtit sa fie achizitionata pentru 183 mld. $, cea mai mare preluare corporatista din Europa. O instanta inferioara il achitase pe Ackermann de acuzatii.

     

    Deutsche Bank a refuzat sa comenteze, dar supervizorul boardului bancii a spus intr-un comunicat ca „vom continua sa credem ca Ackermann nu a facut nimic gresit din punct de vedere legal sau moral“. Dar dezvaluirea ar putea sa aiba si efectul pervers de a ascuti apetiturile competitive. In timp ce grilele de compensatii devin tot mai comune peste tot in lume, asta le permite executivilor sa sustina ca merita mai mult.

    In Franta, unde guvernul cere acum un grad mai mare de transparenta a compensatiilor, „un senior executiv mi-a spus intre patru ochi ca noua transparenta este cel mai bun lucru, pentru ca fiecare vedem compensatiile celuilalt si acum toti credem ca nu suntem platiti indeajuns“, spune Marco Becht, director executiv la European Corporate Governance Institute, un centru de cercetare nonprofit.

     

    Trendul este mai vizibil la companiile ai caror executivi conduc divizii din SUA. „Cand am condus Burger King pentru Diageo, m-am mutat la Miami si am fost remunerat conform cu standardele americane“, isi aminteste Dennis Malamatinas, care pana in 2000 a fost director executiv la Burger King, apoi al unei divizii a Diageo si acum al unei companii listate la bursa. „Asa eram evaluati.“ Dar si daca o companie face o afacere buna prin reprezentanta din SUA, acordarea de bonusuri marite executivilor poate sa duca la neplaceri cand majoritatea actionarilor nu sunt americani.

     

    Actionarii britanici au mai multa putere decat omologii din SUA in respingerea prin veto a unor pachete compensatorii imense. Ei si-au castigat dreptul de a vota asupra compensatiilor si chiar daca votul are valoare consultativa, board-urile companiilor il pot ignora doar pe riscul lor. Ziarele au regulat titluri in care condamna „pisicile grase“, cu fotografii color ale executivilor, ale caselor lor, ale sotiilor si orice instantanee de vacanta pe care editorii pot pune mana.

     

    Si pentru ca baza investitorilor este mai mica in Europa decat in SUA, expertii in guvernare corporatista sunt de acord ca este mai usor sa se mobilizeze actionarii si sa se ajunga la un consens in cadrul grupurilor de investitori si de asemenea sa se angajeze intr-un dialog de evitare a confruntarii decat sa se puna la cale o batalie.

    Istoria si cultura pot impiedica executivii europeni sa-i ajunga din urma colegii din SUA. Stephen Davis, presedintele Davis Global Advisors, spune ca sunt clauze mai bune cand vine vorba de plati peste hotare. „In SUA nu exista factorul «rusine»“, spune el. „In Europa exista o preocupare mai mare in privinta impactului social.“

     

    In Franta, guvernul a inceput sa ceara publicarea platilor corporatiste in 2001, provocand mania investitorilor. Jean-Marie Messier a furnizat numeroase titluri de prima pagina, incercand sa scoata de la Vivendi o despagubire de 25 de milioane de dolari dupa ce fusese dat afara in iulie 2002, si in cele din urma a renuntat la intelegere.

     

    „Franta e o tara eminamente catolica“, spune Sophie L’Helias, expert francez in guvernarea corporatista, „si exista o mare neincredere in bani si in special in oamenii care fac o gramada de bani si de afaceri mari“.

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Doar cinci zerouri

    In Asia, unele companii incep sa copieze mecanismele de plata americane, in particular pe cele legate de performanta precum bonusurile sau optiunile pentru cumpararea de actiuni. Dar salariile din Japonia, cea mai mare economie a Asiei, si din China, economia cu cea mai rapida dezvoltare a continentului, raman mult in urma celor ale executivilor din Statele Unite si e putin probabil sa le ajunga din urma in viitorul apropiat, spun expertii.

     

    Companiile din Japonia raman reticente la a creste salarile executivilor din cauza unei inclinatii traditionale pentru munca in echipa si a unei frici ca marile diferente intre venituri vor duce la scaderi de moral in companii. De asemenea, executivii, ale caror salarii au crescut in timp ce acestia au urcat pe scara corporatista, tind sa fie angajati pe viata ai unei companii, si nu outsideri atrasi de pachete financiare generoase. Companii cu prezenta ridicata peste hotare, precum Sony si Honda, sunt mai dispuse sa adopte stilul american al recompensarii cu optiuni pentru cumpararea de actiuni sau al bonusurilor legate de performante.

     

    Asta din cauza ca au numerosi actionari straini care au crescut presiunea in ultimii ani de a creste platile bazate pe performanta. Totusi, expertii spun ca pachetele compensatorii sunt doar o farama din cele ale executivilor americani si au crescut foarte incet. Potrivit institutului de cercetare a salariilor Chingin Kanri, o firma de consultanta cu sediul in Tokio, salariul mediu, incluzand bonusurile, al presedintilor gigantilor japonezi a crescut cu doar 8% in ultimul deceniu, pana la 54 de milioane de yeni (470.000 de dolari) anul trecut.

     

    In China, cifrele exacte sunt greu de obtinut. Dar se pare ca executivii sefi chinezi sunt platiti mai putin decat omologii americani, europeni sau japonezi. Dar chiar si in China pachetele financiare sunt in crestere, in special punand la socoteala diferentele in ce priveste costul vietii. Unii executivi traiesc chiar bine. Charles Zhang, fondatorul, presedintele si directorul executiv al companiei de internet Sohu.com, a castigat cam 400.000 de dolari cu titlu de compensatii in 2005. Si Lenovo, o companie listata la bursa, are acum un director executiv occidental, William J. Amelio, care castiga un salariu de baza de 750.000 de dolari. Bonusul lui anual este de 1 milion de dolari si ar putea castiga pana la 4 milioane de dolari daca atinge anumiti indicatori.

     

    Dar cum este in cazul unei companii detinute de stat, precum gigantul petrolier CNOOC? Presedintele companiei a castigat in 2005 compensatii totale in valoare de circa 830.000 de dolari. Banca Chineza de Contructii – una dintre primele 100 de banci din lume dupa valoarea de piata, dar cu o intreaga istorie de credite neperformante – are un director executiv care a castigat cam 120.000 de dolari anul trecut.