BusinessMagazin

Blog

  • Doar euro sa fie de vina?

    Rezultatele economice pozitive ale unificarii monetare europene intarzie, iar unii chiar dau vina pe euro pentru lipsa de progres

     

    Promisiunile si intentiile bune nu tin intotdeauna de foame. Acum, ca entuziasmul anilor ‘90 a trecut, revista franceza L’Express se intreaba daca trecerea unor tari din Europa la moneda unica a fost cea mai inteleapta alegere, avand in vedere ca rezultatele economice pozitive ale unificarii monetare intarzie sa apara. Si aceasta cu sau fara caderea dolarului, din ultimul an.

     

    Conform estimarilor OECD cu privire la performantele economice inregistrate de tarile membre ale Uniunii Europene, zona euro va realiza o crestere de doar 1,8% anul acesta, in urma Statelor Unite, care se vor bucura de o crestere economica de 4,4%, ca si a Japoniei, cu 4%. Pentru 2005, chiar daca Europa va creste cu 1,9%, tot va ramane in urma americanilor (3,3%) si a japonezilor (2,1%).

     

    Cu alte cuvinte, Europa nu a gasit in sine insasi resursele necesare pentru o dezvoltare eficienta. Zona euro este, astazi, mult mai putin dinamica nu numai decat Japonia, bunaoara, ci chiar in raport cu tarile europene care inca nu au aderat la UE. Insa nu toate opiniile converg spre ipoteza ca unificarea monetara ar fi fost principalul obstacol in calea progresului economic de pe vechiul continent. Chiar inainte de a trece la moneda unica, economia unor tari precum Italia, Spania, Germania sau Franta scartaia vizibil. Acum, in conditiile deprecierii dolarului, unii analisti considera chiar ca fara euro ar fi fost mai rau.

     

    „Fara euro, probabil ca Italia sau Spania si-ar fi devalorizat deja monedele, iar daca Franta n-ar fi facut-o, ar fi avut loc un adevarat carnagiu in industrie, asa cum s-a intamplat in 1992 cu industria textila, cand lira sterlina a fost fortata sa iasa din Mecanismul European al Ratelor de Schimb“, apreciaza economistul Nicolas Bouzou, de la institutul de studiere a pietei Xerfi.

  • Tapul ispasitor ca instrument al aderarii

    „…sa-si puna amandoua mainile pe capul tapului celui viu si sa marturiseasca peste el toate faradelegile… si toate calcarile lor de lege cu cari au pacatuit ei sa le puna pe capul tapului, apoi sa-l izgoneasca in pustie…“ (Leviticul, 16, 21)

     

    Citatul, incomplet, dar suficient, este textul biblic a carui aplicare a generat mitul tapului ispasitor. In vechime, obstile isi revarsau, manipulate de preoti, pacatele asupra tapului ispasitor, vinovat care ajuta la linistirea constiintelor. Vinile preluate de animal erau sperjurul, desfraul, furtul, lacomia, pangarirea tarii; pacatele capeteniilor erau enumerate intr-un capitol aparte si necesitau un tap fara cusur.

     

    Poate ca mai mult ca oricand Romania are nevoie de un tap ispasitor. Formularea nu are nici o nuanta peiorativa si trebuie luata ca atare. Ideea este ca ne trebuie un mijloc de eliberare de nenumaratele etichete care ne-au fost aplicate. Ne trebuie un instrument de eliberare de metehne, tare si categorisiri neavenite. De boala vorbelor fara fond si de cea a ascunsului dupa deget. De mania cautarii unui vinovat aiurea, cand cei vinovati se afla la indemana si sunt stiuti de toata lumea. De boala impanarii cu rezultate nemeritate si de credinta ca unele fapte pot ramane necunoscute.

     

    In prag de sarbatori de iarna, romanii au primit un cadou de la Bruxelles: siguranta aderarii la inceputul anului 2007. E adevarat, ambalajul este un pic sifonat, pentru ca data este amenintata de clauza de salvgardare suplimentara, aplicabila pentru 11 domenii din dosarele Concurenta si Justitie si Afaceri Interne, ultimele doua capitole care au fost incheiate.

     

    Potrivit clauzei, aderarea este amanata cu un an daca mai mult de sapte membri ai UE constata ca Romania nu-si respecta angajamentele intr-unul din cele 11 domenii de securitate. Sa enumeram cateva: combaterea coruptiei, reforma justitiei, combaterea criminalitatii, activitatea PNA, securizarea frontierelor, implementarea acordului Schengen, controlul ajutoarelor de stat. Am ales sapte, cate sunt si pacatele aplicabile tapului ispasitor, cate sunt si mineriadele care ne-au costat mai mult decat am meritat in intregul nostru ca natie.

     

    Am pomenit mineriadele pentru ca povestea gratierii lui Miron Cozma a fost story-ul absolut de saptamana trecuta. Numai ca pe fostul lider al minerilor nu-l scapa de pacate o turma intreaga de tapi ispasitori. Si nici presedintelui Ion Iliescu nu i-a iesit miscarea.

     

    Cele „cate ori sapte“ enumerate mai sus sunt boli vechi ale societatii din Romania, de care se pare ca nu mai putem scapa, iar cele cateva luni de zile pe care autoritatile le au la dispozitie sunt un termen parca prea scurt pentru rezolvarea acestora. Sa ne amintim numai de faptul ca startul la actualul sezon de lupta impotriva coruptiei a  fost dat in vara anului 2003, iar rezultatele sunt cele cunoscute. Dar poate ca ma insel si, cu o noua conducere la Cotroceni, dar si la Palatul Victoria, lucrurile se vor schimba. Fiind bine cunoscuta si calitatea romanilor de a lucra mai bine, indiferent de ce va sa zica asta, sub presiunea timpului.

     

    Legat de lucrul sub presiunea timpului, merita evidentiat un aspect. Comparand rezultatele obtinute in procesul de negociere cu cele ale celorlalte state din actualul val de extindere, Romania a obtinut 50 de perioade de tranzitie si aranjamente tranzitorii, adica cele mai multe. Avem perioade de tranzitie mai mari si mai multe in comparatie cu ceilalti pentru siderurgie, in agricultura, in transporturi, in capitole legate de energie, impozitare sau mediu.  Nu stiu daca nu cumva europenii au gresit cand au fost asa ingaduitori cu timpul lor si al nostru. Mai bine ne fortau un pic mana si dupa momentul aderarii, numai asa, preventiv. Sa fie siguri ca ne incadram in cele convenite.

     

    Sa ne intelegem, nici europenii nu sunt niste sfinti si au si ei nevoie de un numar de tapi ispasitori; voalat sau pe fata, statele membre aplica ajutoare de stat sau incalca prevederile Pactului de Stabilitate, punand propriile interese inaintea celor ale unei uniuni care simte din ce in ce mai mult nevoia unei reordonari a regulilor pe care si le-a impus.

     

    Dar pana sa contabilizam necesarul caprin al altora, ar fi bine sa rezolvam problemele de aici. Incepand cu curatirea de pacate. Daca se poate, fara un tap adevarat, ca tot au scazut efectivele de animale; doar efectul sa ramana.

  • Austriecii se instaleaza la Petrom

    OMV se pregateste de restructurare: se preconizeaza reduceri de personal, scumpiri ale carburantilor si vanzari de active.

     

    SNP Petrom si-a primit cadourile de sfarsit de an: 669 milioane euro virati de noul proprietar, grupul austriac OMV (pentru pachetul de 33,34% din actiuni), o majorare de capital de 830 milioane euro si o galerie de noi directori. Graba cu care a fost stabilita noua conducere a Petrom poate fi pusa pe seama evolutiei pietei internationale. Pretul titeiului continua sa creasca, iar orice amanare a restructurarii SNP poate costa mult pe OMV. Am putea chiar vedea pus in practica un plan de eficientizare a cele mai mari companii petroliere romanesti chiar de la inceputul anului viitor, cand actionarii vor numi noul CA.

     

    Pana la mijlocul lui ianuarie, Petrom va fi condusa de doi directori interimari din partea OMV: Werner Schinhan, senior vice president si director de dezvoltare si strategie in OMV, si Hilmar Kroat-Reder, director al OMV Mergers & Acquisitions Legal. Schinhan va conduce in fapt Petrom, desi functia sa este numai de director general executiv adjunct. El se va ocupa de corporate development, corporate affairs, trezorerie si produse chimice. Gheorghe Constantinescu isi va pastra functia de director general executiv. El pare sa fie lasat, insa, intr-un plan secund. Singurele sale responsabilitati vor fi comunicarea, resursele umane, sanatatea, siguranta si protectia mediului.

     

    Reinhard Pichler, un alt reprezentant al OMV, va fi director financiar, Werner Ladwein va raspunde de operatiunile de explorare si extractie, iar Tamas Mayer, de activitatea de comercializare. In afara de Gheorghe Constantinescu, partea romana va mai avea un reprezentant, Florin Constantinescu, responsabil de activitatea de rafinare.

     

    Ce pregatesc noii directori austrieci pentru Petrom? Planurile lor sunt creionate chiar de prevederile contractului de privatizare. Mai intai, urmeaza sa fie scoase din companie unele unitati, care vor forma societati separate. O prima filiala va cuprinde rafinaria Arpechim. A doua se va forma din campul petrolifer Suplacu de Barcau. O a treia filiala se va forma din fabrica de ingrasaminte chimice Doljchim, iar a patra va cuprinde unele statii de alimentare cu carburanti.

     

    Ce se va intampla cu acestea? O varianta ar fi aceea ca OMV sa le vanda, daca luam in calcul o declaratie facuta anul trecut de Werner Schinhan, care sustinea ca cele opt milioane de tone de titei, reprezentand capacitatea de productie a Petrom, depasesc necesarul de carburanti al companiei. Schinhan declara, in plus, ca OMV nu va mentine toate cele 690 de statii ale SNP, ci o sa faca o selectie, in functie de indicatorii financiari ai fiecarei benzinarii.

     

    Vanzarea ar putea rezolva, intr-o oarecare masura, si problema numarului de angajati ai Petrom. Noul proprietar nu poate mentine un personal de aproape 10 ori mai mare decat al OMV, in conditiile in care SNP are un profit de 10 ori mai mic decat al grupului austriac. De altfel, Liviu Luca, presedintele sindicalistilor din Petrom, a purtat numeroase discutii cu oficialii OMV in ultimele luni tocmai pe tema numarului de salariati. Pe langa scaderile determinate de vanzarea unor filiale, s-ar putea adopta si formula inaugurata de grupul anglo-indian LNM Holdings, la momentul preluarii combinatului siderurgic Sidex Galati. Autodisponibilizarile, acompaniate de pachete substantiale de plati compensatorii, par formula de succes pentru a scapa de personalul „excedentar“.

     

    Dar nu numai numarul angajatilor va trebui modificat de OMV. La preluarea Petrom, grupul austriac s-a trezit ca este si un important investitor in turism. SNP are o retea de circa 30 de moteluri. Va decide OMV sa le scoata la vanzare si pe acestea? Deocamdata, aceasta intrebare nu are un raspuns.

     

    Rivalii din sectorul petrolier romanesc prevad, insa, la unison, o evolutie pozitiva a pietei interne. Ei sunt de parere ca privatizarea va insemna liberalizarea pietei de carburanti din Romania. Mai concret, preturile benzinei si motorinei nu vor mai fi dictate de stat, cu gandul la protectia sociala. Ele se vor stabili in functie de costurile de productie si de cotatiile internationale ale titeiului. Dupa toate estimarile, pretul benzinei la pompa se va alinia cu cel din Uniunea Europeana, ajungand pana la un euro pe litru.

  • Ce urmeaza?

    OMV a facut o prima schimbare la Petrom: componenta consiliului director. Urmeaza masurile pentru restructurarea companiei.

     

    FILIALE: Rafinaria Arpechim, combinatul chimic Doljchim si benzinariile nemodernizate ar putea fi vandute.

     

    PERSONAL: O parte dintre cei aproape 60.000 de angajati ar putea fi data afara, cu plati compensatorii.

     

    MOTELURI: OMV ar putea vinde cele circa 30 de moteluri pe care le-a construit Petrom in ultimii ani.

     

    LIBERALIZARE: Pretul carburantilor creste, fiind dictat doar de costurile de productie si cotatiile internationale ale titeiului.

  • Leasingul si accizele

    Este evident ca un functionar de la Fisc a incurcat „borcanele“ cu impozite si taxe. Intrebarea care se pune este: nu cumva a fost promovat?

     

    Pe langa alegerile prezidentiale, un subiect la moda a fost problema accizelor pentru autoturismele importate in leasing. Aceasta a aparut atunci cand proprietarii autoturismelor au ajuns la vama pentru a-si plati taxele si au constatat ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea a vamii. Rezultatul: nervi, bani pierduti si inca un razboi pierdut de contribuabili.

     

    Desi multi analisti au scris despre modificarea regimului accizelor, fondul problemei a fost atins tangential. Hotararea Guvernului prin care s-au modificat normele Codului fiscal a fost considerata un fapt implinit, iar responsabilii din administratie s-au ascuns de ochii publicului fara a da socoteala pentru incalcarea flagranta a legii. Vorbim de o incalcare flagranta a legii deoarece Codul fiscal are intotdeauna prioritate fata de hotararea Guvernului (normele de aplicare).

     

    Asa cum ne spune un paragraf din Constitutie, „hotararile (Guvernului) se emit pentru organizarea executarii legilor“. Legea fundamentala a tarii stabileste ca hotararea Guvernului se refera la modul in care se aplica legea, deci nu are cum sa modifice continutul legii. Or, in cazul de mai sus, tocmai asta s-a intamplat: normele au modificat continutul legii. Aceasta este o problema de principiu, pe care institutiile statului de drept (Ministerul Finantelor Publice, vama) trebuiau sa o trateze in mod corect si sa informeze Guvernul de incalcarea dispozitiilor Codului fiscal. Este foarte clar ca nu au facut-o. 

     

    Oricate pacate are vama romana, functionarii acesteia nu au facut decat sa aplice ce s-a stabilit prin normele de aplicare a Codului fiscal, conform atributiilor de serviciu. Atat timp cat Codul fiscal facea referire la valoarea in vama, vama a calculat acciza la valoarea reziduala (asa cum se precizeaza in Ordonanta nr. 51/1997). Atunci cind Guvernul a schimbat regula pentru baza de impunere – vama a aplicat noua regula. Asadar, problema nu a fost creata de catre vama, ci de catre Ministerul Finantelor Publice, initiatorul hotararii.

     

    Este evident ca un functionar de la Fisc a incurcat „borcanele“ cu impozite si taxe. Intrebarea este: „Nu cumva a fost promovat?“. In acest caz, unii oameni pierd bani si alti functionari publici sunt acuzati pe nedrept de catre contribuabili. Poate este prea mult sa isi piarda locul de munca, dar in mod clar are nevoie de cursuri de perfectionare profesionala.

     

    Problema continua sa existe, iar solutii de genul suspendarii aplicarii accizelor pana la o data oarecare din 2005 sunt la fel de ilegale ca si prevederile hotararii Guvernului pe care le analizam.  Daca Fiscul doreste sa stabileasca accizele pentru operatiunile de leasing la valoarea de intrare, atunci acest lucru trebuie inscris in Codul fiscal, la prima modificare a acestuia. Pana atunci, Fiscul are datoria de a rezolva problema pe care a creat-o prin aceasta nefericita hotarare de Guvern. Pentru aceasta are o singura solutie: sa abroge prevederile ilegale din hotararea de Guvern si sa restituie accizele incasate la vama.

     

    Din pacate, nu exista semnale ca Guvernul ar intentiona sa rezolve aceasta problema. In acest caz, cu parere de rau, cei care au apucat sa plateasca accizele la vama nu isi pot recupera banii decat daca apeleaza la instantele judecatoresti. Aceasta solutie prezinta destule riscuri, iar un proces cu statul costa mult si dureaza la fel de mult.

  • Baza de impozitare a accizelor

    Prevederile legale privitoare la valoarea in vama sunt urmatoarele:

     

    CODUL FISCAL: „Pentru produsele din import – valoarea in vama stabilita potrivit legii, la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale, dupa caz“.

     

    NORMELE DE APLICARE ALE CODULUI: „Procentul corespunzator de acciza se aplica asupra bazei de impozitare formate din valoarea de intrare la care se adauga cuantumul taxelor vamale si alte taxe speciale, dupa caz, datorate la momentul inchiderii operatiei de import“.

     

    LEGEA LEASINGULUI: „Valoarea de intrare reprezinta valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finantator, respectiv costul de achizitie“.

  • Departe de lumea dezlantuita

    In culisele Parlamentului se „coace“ un nou partid popular. Cand scriam in aceasta pagina saptamana trecuta, componenta viitorului Executiv era o mare necunoscuta. La fel este si acum. Ceea ce, insa, saptamana trecuta aparea doar ca o vaga posibilitate s-a apropiat intre timp, capatand contururi din ce in ce mai clare – alegerile anticipate.

     

    Despre acestea voi spune doar atat. Nu alegerile anticipate, in sine, conteaza. Important e cine si in ce fel castiga batalia pentru conturarea orizontului de asteptare a anticipatelor. Altfel spus, marea infruntare se da pentru anticiparea anticipatelor. De felul in care electoratul este facut sa priveasca aceste alegeri depinde si scorul final. Iar pana una-alta, prezentand anticipatele drept „o intoarcere spre popor“, Traian Basescu a reusit o mutare inteligenta, vaduvind PSD-ul de bunul sau cel mai de pret in vremuri electorale – masele largi de oameni ai muncii de la orase si sate. Simtindu-se bagat in seama, „poporul“ nu va mai percepe un nou scrutin drept o corvoada inutila, varata pe gat doar pentru satisfacerea unor interese meschine, ci, dimpotriva, ca pe o reala consultare populara – un soi de referendum. Luat pe nepregatite, PSD-ul a ramas fara de popor.

     

    Mai putin spectaculoasa, dar nu mai putin importanta pe termen mediu si lung, este, insa, o alta miscare, initiata si purtata departe de atentia opiniei publice, distrasa oricum de galagia mediatica din jurul anticipatelor anticipate. Un prim-indiciu ca se pune la cale ceva in culisele clasei politice a fost… chiar linistea. Absenta oricaror discutii legate de viitoarea conducere a PNL si, mai ales, a PD. Oricat de intense ar fi fost discutiile legate de soarta viitorului Executiv, era de asteptat sa razbata un zvon, un capat de scenariu, cateva nume – ceva. Cata vreme Basescu, ca presedinte, va fi nevoit sa renunte formal la orice apartenenta politica, iar Tariceanu va fi – in variantele optimiste – prins cu treburi guvernamentale, cine le vor fi inlocuitorii?

     

    Sigur, in campanie, Basescu l-a desemnat la un moment dat pe Emil Boc drept succesorul de iure la carma PD-ului. De facto, insa, cel aflat in permanenta de-a dreapta sa n-a fost Boc, surghiunit disciplinat la Primaria Clujului, ci un alt clujean – Cozmin Gusa. Or, Boc si Gusa sunt – nadajduiesc, din respect pentru primul – o imperechere impotriva naturii si, mai devreme sau mai tarziu, apele la varful PD-ului vor trebui sa se desparta. Nici la PNL lucrurile nu sunt mai limpezi. Dupa cate se pare, perioada de convalescenta a lui Stolojan se apropie de sfarsit, altminteri n-ar fi acceptat functia de consilier al lui Basescu. Ce sa inteleaga de aici, bunaoara, Mona Musca? Dar noi?

     

    Desigur, s-ar putea invoca scenariul Tariceanu – cel al unificarii PNL-PD. Chiar si asa, insa, conditiile specifice ale unificarii ar trebui negociate de echipe desemnate – de catre cine? In ce calitate? Si iata ca in plina tacere nascatoare de intrebari, un zvon a inceput sa circule in anumite cercuri. La inceput timid, apoi din ce in ce mai insistent. Conform acestuia, unificarea PNL-PD nu se va margini la atat, ci va include chiar si PNTCD-ul, pentru ca partidul rezultat sa poata fi revendicat drept popular, intr-un moment in care popularii domina scena europeana, iar noi ne pregatim sa intampinam cum se cuvine primele miliarde de euro pentru facilitarea integrarii in UE. Cateva zile mai tarziu, o stire altminteri neoficiala, trecuta la „fapt divers“, anunta o intalnire Melescanu-Stoica-Ciuhandu, avand drept scop tocmai aceasta unificare.

     

    De multe poate fi acuzat Valeriu Stoica (si, de altfel, a si fost), dar nu de lipsa de imaginatie si curaj in incropirea unor proiecte politice grandioase. Iar o unificare PNL-PD-PNTCD, sub titulatura de partid popular, ar face parte taman din aceasta categorie. La o prima vedere, toata lumea pare a avea numai de castigat: PNL-ul, pentru ca va ramane, prin forta lucrurilor, formatiunea cu cea mai larga reprezentare in viitoarea constructie politica, beneficiind in plus de atuurile deloc neglijabile ale… popularei etichete de „popular“ – ceea ce i-ar permite intrarea cu fruntea sus pe scena politica europeana (acolo unde se va face de aici inainte Marea Politica); PD-ul, pentru ca, in definitiv, trecerea de la doctrina social-democrata la cea populara n-ar face decat sa consfinteasca (pardon) o stare de fapt, iar beneficiind de atuul Basescu-presedinte si-ar putea negocia mai bine interesele; si-n fine, PNTCD-ul, pentru ca, ramas pe dinafara din cauza unor meschine lupte de orgolii (de retinut ca, impreuna, faramiturile de partide populare ar fi strans catre 5% la ultimele alegeri), ar avea sansa de a-si retrai o a doua tinerete – fiind partidul care – nu-i asa? – ar asigura titulatura si blazonul de „popular“, n-ar avea nici o clipa senzatia unei negocieri „in genunchi“, ba ar mai beneficia oblic si de acces la guvernare.

     

    Din nefericire, nu e suficient ca drumul spre un partid popular sa fie pavat cu bune intentii. De castigat dintr-un asemenea proiect ar castiga toata lumea, mai putin noi, electoratul. Si ea, politica romaneasca. Succesul unui asemenea scenariu ar consfinti (pardon, din nou) PSD-ul drept partidul-alternativa la dreapta romaneasca, dimpreuna cu impamantenirea – in premiera pentru lumea latina – a unui sistem bipolar, altminteri specific tarilor anglo-saxone. Si asta, inca, n-ar fi nimic. Dar despre alte dezavantaje, mai putin evidente, dar nu mai putin importante ale acestui scenariu, cu alta ocazie – in momentul si daca acest scenariu va prinde mai mult contur.

     

    Pana atunci, nu putem spune decat „fereste-ne, Doamne, de ideile binevoitorilor, ca de-ale rauvoitorilor ne mai aparam si singuri!“.

  • Calcaiul lui Ahile

    Piata operei de arta e inundata de falsuri, deoarece numarul celor care vor sa-si inmulteasca banii investind in capodopere-chilipir e foarte mare. Existand cerere, existand atata exces de vanitate, e normal ca si numarul calcaielor sa fie in crestere.

     

    Viteazul erou grec avea un punct slab: calcaiul. Si voinicul Samson era vulnerabil intr-un loc, care nu interesa nici curajul, nici muschii: la frizura. Oamenii cu bani au, ca toti semenii, numai doua picioare, dar multi par sa aiba mai multe calcaie. Un comerciant din Barlad a fost prostit de niste escroci din Bucuresti intr-un chip care arata unde sunt foarte vulnerabili imbogatitii peste noapte: la vanitate.

     

    Din 1990 incoace, o mana de smecheri a pus la punct o afacere internationala cu falsuri Brancusi. Nu trebuie sa fii din cale afara de istet ca sa inseli o lume intreaga. Trebuie doar sa mergi direct la cei convinsi ca, avand parale si pricepandu-se la comert, au automat si alte talente. Destept in tranzactiile cu grau, negustorul din Barlad a platit, cu 10 miliarde de lei, doua oribile contrafaceri Brancusi, convins ca a castigat usor cateva sute de miliarde. Nu e singurul roman care crede ca banii inseamna si un cumul de noi competente, ca scurteaza toate drumurile, ca un buzunar plin poate sa compenseze ce nu a invatat, ce nu cunoaste si ce nu o sa priceapa niciodata. Circumspect la raportul pret-calitate, cand cumpara un frigider sau chiar un pix, boierul de provincie e foarte larg la mana cand e gadilat la vanitate. Cum sa nu aiba el si niste capodopere de Brancusi, langa capetele turcesti cu Rapirea din Serai, cand toti ai lui il asigura ca e invingatorul perfect?

     

    De fapt, micul nabab nu opere de arta umbla sa cumpere, ci blazon. Or, ce blazon e la indemana oricui are destui bani, daca nu o lucrare de arta cu o semnatura faimoasa? Grigorescu a pictat cu totul vreo 4.000 de tablouri, dintre care numai in noile colectii particulare se gasesc vreo 10.000. Un astfel de finantist, care s-a umplut de valuta importand cateva vagoane cu guma de mestecat iesita din garantie si vanzandu-le in Romania la pret de delicatesuri, a cumparat, cu numai 2.000 de dolari, „un Grigorescu ieftin“. Dupa ce m-a momit cu 5 dolari ca sa-i fiu consilier in achizitiile de arta, in sensul ca ar fi trebuit nu sa-l invat ce merita a fi colectionat, ci sa-i confirm cu entuziasm de valet toate neroziile, m-a lamurit ce asteapta el de la un blazon cu Grigoresti. „Pentru mine, la 2.000 de dolari – mi-a spus el – e suficient de Grigorescu“. Si omul a avut dreptate, intrucat, in scurta vreme, a revandut facatura unui vanitos si mai mare, pentru care Falsul Grigorescu era „suficient de Grigorescu“ la 15.000 de dolari.

     

    Piata operei de arta e inundata de falsuri, deoarece numarul celor care vor sa-si inmulteasca banii investind in capodopere- chilipir, e foarte mare. Existand cerere, existand atata exces de vanitate, e normal ca si numarul calcaielor sa fie in crestere. Poate sa para ciudat, dar si aici culpabil nu e atat escrocul care cere, cat vanitosul care plateste cu ochii inchisi, doar pentru ca i se unge cu lauda persoana mai mult decat ar fi cazul.

  • Craciun cu telecomanda

    Aproape opt romani din zece schimba canalul TV daca este difuzata o emisiune pe teme religioase si numai cinci din zece l-ar asculta pe presedinte urandu-le „Craciun fericit!“.

     

    Cum isi petrec romanii Craciunul?  Sapte din zece nu pleaca de acasa si nu concep sa le lipseasca televizorul, jumatate dintre ei dau totusi o fuga pana la biserica si tot jumatate schimba canalul TV cand presedintele – care o fi el –  le ureaza „Sarbatori fericite“. Propria locuinta ramane locul preferat de celebrare a Craciunului pentru trei sferturi dintre europeni, reiese dintr-un studiu realizat de Research International la comanda operatorului de televiziune prin cablu UPC.

     

    Cehii sunt cei mai hotarati din acest punct de vedere, doar 8,4% dintre ei plecand de acasa. Cei mai plimbareti sunt francezii: aproape jumatate „fug“ unde vad cu ochii, numai acasa sa nu stea.

     

    Romanii aleg in proportie de 72,7% sa ramana acasa de Craciun. Totodata, autorii studiului ajung la concluzia ca o infima parte dintre europeni (2,2%) pleaca de fapt „in vacanta“ de Craciun, la munte, prin metropole la moda sau prin insule exotice. Pentru aproape jumatate dintre europeni, televiziunea este un ingredient obligatoriu al zilelor de Craciun: in medie sase din 10  locuitori ai batranului continent inrosesc telecomanda in aceste zile de sarbatoare.

     

    Cei mai mari devoratori de programe TV sunt cehii: 76,5% dintre ei au ca deviza „No Christmas without television!“. Romanii se situeaza pe locul patru european in privinta poftei cu care urmaresc emisiunile speciale de Craciun, inaintea suedezilor, austriecilor si polonezilor. Totusi, doar 37,4% dintre romani petrec cu mult mai mult timp cu ochii pironiti in televizor decat in zilele obisnuite; in proportie de 38%, timpul consumat de Craciun cu emisiunile televizate este acelasi ca in cursul anului, in vreme ce un sfert dintre noi ne uitam mai putin la televizor de Craciun.

     

    In aceste zile de sarbatoare, razboiul dintre televiziunea de stat si posturile comerciale pare sa inceteze: trei sferturi dintre romani urmaresc ambele categorii de posturi, doar un sfert preferand clar televiziunile particulare. Mult mai putini (13,8%) sunt convinsi exclusiv de calitatea programelor TVR. Mai mult de jumatate dintre romani (54%) apreciaza ca emisiunile speciale de sarbatori sunt mai bune decat in cursul anului, in vreme de 35,4% sunt de parere ca acestea sunt mai proaste. La nivel european, cei mai dezamagiti de calitatea programelor de Craciun sunt francezii, 64% dintre ei considerandu-le un adevarat dezastru.

     

    Daca si-a pregatit deja un mesaj televizat de Craciun, presedintele sau premierul tarii ar trebui sa stie ca numai jumatate dintre telespectatori il vor urmari, in timp ce 51% romani il vor „ejecta“,  schimband postul. O situatie destul de buna, daca e sa luam in considerare ca, in medie, doar ceva mai mult de o treime dintre europeni (34,9%) mai considera important ca liderii tarii sa li se adreseze in aceasta zi speciala.

     

    In privinta violentei prezente in programele TV, romanii par sa o accepte intr-o proportie mai mare decat alti europeni. In medie, 66% dintre locuitorii Europei nu doresc sa vada batai, explozii si sange pe micile ecrane, cei mai hotarati in aceasta privinta fiind ungurii (91,3%). Romanii, ca si suedezii, sunt cei mai mari spectatori de confruntari violente: doar 49% dintre ei nu gusta aceste emisiuni.

     

    Un alt semn al vitalitatii pare sa fie si preferinta relativ ridicata a romanilor pentru programe sportive live: 35,1% dintre ei isi doresc astfel de programe de Craciun, situandu-se pe locul trei in ierarhia europeana, dupa Norvegia (50,4%) si Polonia (44%).

     

    In schimb, emisiunile pe teme religioase conving prin continut doar un sfert dintre romani, desi mai mult de jumatate trec in zilele de Craciun pe la biserica. Preferinta relatiei directe cu Dumnezeu, in biserica, nemoderata de staruri TV, este, de altfel, o trasatura europeana: in medie, unul din trei europeni intra in biserici in aceste zile speciale, dar mai putin de doi din zece sunt amatori de emisiuni pe teme religioase.

     

    In privinta structurii programelor TV, filmele care pot fi urmarite de intreaga familie (family movies) sunt de departe pe primul loc in pre-ferintele europenilor  (60%), romanii situandu-se in apropierea acestei alegeri (51%). Pe locul doi se situeaza emisiunile de stiri, care sunt preferate de 22% dintre romani, urmate de jocuri si concursuri (18,8%) si de emisiunile sportive (14,3%). Si tot despre filme: mai mult de jumatate dintre compatrioti (52%) se bucura in egala masura fie ca urmaresc filmele clasice de Craciun, fie ca sunt difuzate blockbustere, potrivit studiului.

     

    Studiul a fost realizat in 11 tari europene de catre compania Research International la comanda grupului international de comunicatii UPC, care ocupa locul trei in ierarhia romaneasca a furnizorilor de televiziune prin cablu. In tarile in care Internetul este larg raspandit, interviurile au fost realizate online. In Romania, studiul a fost realizat la nivel national de agentia MIA Marketing International Ltd. (asociata cu Research International) pe baza interviurilor fata in fata.

  • Hartia electronica

    Usoara, flexibila si capabila sa afiseze de mii de ori continut textual si grafic la o calitate comparabila cu cea a tipariturii, hartia electronica ameninta sa revolutioneze industria cartii si presa scrisa.

     

    In mod aparent paradoxal, raspandirea computerelor nu a dus la reducerea consumului de hartie. Statisticile arata ca – in ciuda eforturilor informaticii de a realiza „biroul fara hartii“ – tot mai multa hartie este utilizata atat in birouri, cat si in viata de zi cu zi. Explicatiile nu sunt complicate: hartia e ieftina, tiparitura are o imbatabila ergonomie vizuala, iar societatea functioneaza in mod traditional pe baza de documente scrise. Pe hartie, desigur.

     

    Si, totusi, exista si dezavantaje. Hartia e produsa in general din lemn, iar taierea copacilor afecteaza ecosistemul global. Amintirea ghiozdanului din scoala atesta ca hartia e grea. In fine, hartia tiparita este de unica folosinta.

     

    Ideea „hartiei electronice“ este mai veche decat s-ar putea banui. Cercetarile au inceput in anii ‘70 in doua dintre cele mai reputate laboratoare din SUA: la Xerox PARC (Palo Alto Research Center) si la M.I.T. Media Labs. Ambele incercari au pornit de la ideea de a incorpora intr-un material flexibil si transparent o retea de minuscule particule care sa-si schimbe culoarea sub influenta unui camp electric. Desi metodele au fost diferite, rezultatele vizate erau aceleasi: „hartia“ trebuia sa fie subtire si flexibila, imaginea sa aiba un contrast comparabil cu tiparitura, sa poata fi stearsa si rescrisa de multe ori si, in plus, inscriptionarea sa se mentina fara alimentare electrica.

     

    Prototipul celor de la Xerox PARC s-a numit Gyricon si a fost materializat in colaborare cu firma 3M, producatorul „hartiei“. Rezultatul celor de la M.I.T. a capatat numele E-Ink si consta dintr-o pelicula groasa de o zecime de milimetru („cerneala digitala“) care poate fi aplicata pe orice suport. Desigur, fiecare varianta dispune de mijloace de a inscriptiona materialul. Pentru a-si comercializa tehnologia, ambele centre de cercetare au infiintat companii comerciale care poarta numele tehnologiilor respective.

     

    Adevarul este ca primele aplicatii comerciale n-au fost grozav de spectaculoase. In 1999, E-Ink a vandut o foaie de hartie digitala unui magazin, care o folosea pentru a afisa mesaje ce puteau fi schimbate. Si Gyricon vinde un produs similar, care poate fi util in multe situatii. Semnalul este insa important: hartia electronica exista. Este flexibila, nu poate fi inca pliata, dar poate fi facuta sul. Poate afisa doar alb-negru, eventual cu cateva nuante de gri. Poate fi inscriptionata de mii de ori, iar calitatea vizuala este comparabila cu a hartiei tiparite: iluminare naturala (prin reflexie), contrast ridicat si vizibilitate buna din orice unghi.

     

    De aici incolo, imaginatia este libera. Cu siguranta, cu timpul calitatea va creste, iar pretul va scadea, astfel incat vor deveni posibile aplicatii dintre cele mai interesante. Este de asteptat ca foarte curand, culoarea sa fie disponibila in mod curent, iar viteza ciclurilor de reimprospatare sa creasca, astfel incat utilizarea hartiei digitale ca dispozitiv de afisare pentru diferite aparate va fi un pas firesc. Vor avea de castigat in primul rand PDA-urile si telefoanele mobile, care trebuie sa imbine dimensiunile reduse cu functionalitatea extinsa.

     

    Avand in vedere progresele nanotehnologiei, este de asteptat ca in curand, hartia electronica sa incorporeze si senzori de presiune, astfel incat poate deveni si dispozitiv de intrare de tip „touch screen“. Imaginati-va ca un mic container cilindric de dimensiunea unui stilou poate adaposti o coala electronica de marimea unei pagini de carte, care poate fi conectata – fara fir, bineinteles – la PDA sau la telefonul mobil. Veti putea sa va cititi corespondenta sau sa navigati pe Web in modul cel mai comod, oriunde v-ati afla. Veti putea chiar desena schite pe care sa le stocati in memorie. Veti putea scrie de mana sau, daca preferati, printr-o comanda simpla, pagina va afisa in partea de jos o claviatura…

     

    O data cu hartia electronica, se deschid noi posibilitati pentru cartile digitale, care isi gasesc astfel mediul potrivit. Insa sansele unei adevarate revolutii se intrevad in zona presei scrise. Eliberate de povara hartiei, ziarele vor avea sansa de a concura in promptitudine cu televiziunea si radioul, publicand prin Internet editii noi de cate ori este cazul. Ziarul personalizat, elaborat dinamic pe baza preferintelor cititorului, va deveni si el posibil.

     

    In vara acestui an, Sony, Philips si E-Ink au lansat in productie primul lector de carti digitale care foloseste pentru afisare „cerneala electronica“ de la E-Ink. Se cheama LIBRIC, cantareste 300 de grame (cu baterii), poate stoca pana la 500 de carti, iar calitatea afisarii este comparabila cu a tipariturii. Doar alb-negru si doar in japoneza. Deocamdata.