BusinessMagazin

Blog

  • Pentru cine vorbeste Traian Basescu cand ataca Rusia

    Marea problema a declaratiilor lui Traian Basescu este ca nu sunt interpretate la adevarata lor valoare.

     

    In numeroase randuri sunt privite cu un amestec de admiratie si de groaza, intr-un model care nu face decat sa alimenteze in continuare subiectul politicii externe duse de presedintele nostru. Astfel, insusi modelul acesta schizoid naste dezbaterea asupra initiativelor retorice ale lui Traian Basescu. Pe de o parte, suntem si noi cat se poate de declarativi: nu se poate sa vorbim asa cu Rusia, actor de prima-mana al scenei mondiale s.a.m.d. In acelasi timp, admiram ca jupan Dumitrache cum bine mai combate presedintele nostru. Singura noastra preocupare reala este ca unele lucruri nu trebuie spuse cu voce tare. Problema nu este, asadar, neaparat a directiei politicii romanesti – pentru ca foarte putine persoane propun alternative concrete la principiile de baza. Suntem cu totii constienti ca optiunea euro-atlantica este indiscutabila. Dar sa nu cumva sa afle si Rusia despre intentiile noastre, ca ne trezim discutand pe intuneric. Realitatea este ca relatiile internationale si-ar pierde sensul daca s-ar hiperdiplomatiza – avertiza la un moment dat Henry Kissinger.

     

    In acelasi timp, trebuie sa avem in vedere inca doua aspecte esentiale. In primul rind, nu suntem singurii care ataca verbal Rusia. Saptamana trecuta noul ministru al apararii din Estonia (o tara cu o populatie de zece ori mai mica decat a Romaniei) declara ca principala amenintare la adresa securitatii tarii sale este Rusia. Membri ai Senatului SUA criticau si ei politica laxa a administratiei Bush fata de Rusia.

     

    In al doilea rand, recent Rusia are preocupari mai importante decat admonestarile administrate „rebelului“ nostru presedinte. Presedintele Putin a semnat contracte de colaborare energetica si nucleara cu Indonezia. Tot Rusia declara ca impunerea de sanctiuni Iranului ar fi o iresponsabilitate. Duma de Stat a votat un proiect prezidential de infiintare a unei companii de stat in domeniul energiei nucleare. Rusia este implicata in acest moment in multiple negocieri si discutii. Declaratiile dure ale presedintelui nostru nu sunt neaparat numarul unu pe lista prioritatilor Kremlinului (daca asa credem, inseamna ca ne flatam). Ce este cu adevarat grav in discursurile lui  Basescu este nu tonul, ci tinta. Basescu are drept referent suprem electoratul Romaniei. Pentru el tine aceste discursuri „picante“, considerate drepte, dar iresponsabile. Realitatea este ca presedintele nostru face doar politica interna. In lipsa posibilitatii de a influenta relatiile europene (pentru ca problema energetica nu depinde doar de bunavointa Romaniei), Basescu are mana libera in goana dupa capital de imagine. Numai ca, atunci cand Rusia isi mai aduce aminte de noi (si presedintele ii da motive), are toate conditiile pentru a demonstra ce inseamna memoria de elefant.

  • Mica orfana Elizabeth

    Am primit pe adresa mea de e-mail acest mesaj in limba  franceza. Il reproduc fara a considera ca violez intimitatea expeditorului, pentru ca scrisoarea nu incepe cu un „Draga domnule Eco“ si, ca atare, imi imaginez ca a fost trimisa si la sute de alte persoane.

     

    Primind multe scrisori cu povesti lacrimogene si cereri de ajutor din tari indepartate, stiu ca in astfel de cazuri se consulta un Who’s Who si se identifica multe adrese ale persoanelor semnalate (intri in foarte multe astfel de cataloage fara sa stii si apoi primesti un mesaj in care ti se cere o suma de bani pentru a capata un exemplar – motiv pentru care multe dintre aceste registre bibliografice sunt vandute, la pret ridicat, doar acelora care cad in cursa).

     

    De asemenea, avertizez ca stilul discutabil nu se datoreaza incapacitatii mele de a traduce si ca, dimpotriva, eu am incercat sa redau textul original exact asa cum este. Reproduc asadar scrisoarea:

     

    „Buna ziua, permiteti-mi sa va informez de dorinta mea de a intra cu dumneavoastra intr-o relatie de afaceri. M-am rugat zile intregi si dupa aceea am decis ca, dintre multe alte persoane, sa va contactez pe dumneavoastra. Cred ca sunteti demn de recomandarea rugaciunii mele si deci o persoana onorabila de incredere, cu care pot face niste afaceri simple si sincere. Sunt Elizabeth Kala, fiica domnului Edmond Kala. Tatal meu era un mare comerciant de cacao si proprietar de aur la Abidjan, capitala economica a Coastei de Azur. Tatal meu a fost otravit de asociatii sai in timpul calatoriilor lor de afaceri. Mama mea a murit in 1988 cand eram foarte mica si de atunci tatal meu a avut grija de mine. Inaintea mortii tatalui meu, in noiembrie 2003, intr-un spital particular din Abidjan, el m-a chemat pe ascuns la patul sau si mi-a marturisit ca are o suma de 12 milioane de dolari americani intr-o companie de siguranta aici la Abidjan si ca a dat numele meu ca fiica si beneficiara a acelor fonduri, atunci cand le-a depus in aceasta companie de siguranta. Mi-a explicat si ca tocmai din cauza acestei averi a fost otravit de asociatii sai. M-a sfatuit sa caut un asociat strain intr-o tara la alegerea mea, unde ar trebui sa transfer acesti bani pentru a-i folosi in investitii precum administrarea bunurilor imobiliare sau administrarea de hoteluri. Acestea fiind spuse, sunt dispusa sa va ofer 15% din mostenirea mea ca o compensatie pentru efortul dumneavoastra, dupa retragerea acestor fonduri de la compania de siguranta si transferul lor in contul dvs. bancar. Pe langa aceasta, indicati-mi optiunile dvs. de a ma ajuta, stiind, din partea mea, ca am credinta ca aceasta tranzactie se poate face cat mai curand posibil. As vrea sa am punctul dumneavoastra de vedere legat de aceasta problema, conform disponibilitatii dvs. Multumesc. Dumnezeu sa va binecuvanteze. Domnisoara Elizabeth Kala“.

     

    In mod evident, nu stiu daca aceasta domnisoara Elizabeth exista cu adevarat sau este doar pseudonimul unui foarte viclean domn in varsta de cincizeci de ani. Ceea ce presupun, dat fiind ca am citit cate ceva despre aceste mesaje electronice, este ca daca eu as consimti, mi s-ar comunica ulterior ca din ratiuni dificil de explicat, pentru a putea intra in posesia banilor din Abidjan ar trebui sa vars o anumita suma cu titlul de aconto sau de garantie. Orbit de mirajul acelui 15% (care ar insemna oricum ceva, in jurul a trei miliarde de vechi lire italiene) si poate si de speranta de a putea mari suma inseland-o pe aceasta fetita lipsita de aparare, eu as trimite banii si dupa aceea as descoperi ca adresa la care am trimis corespondenta a fost desfiintata, ca din acel cont bancar banii mei au fost transferati cine stie unde – si prinde orbul, scoate-i ochii. Intamplarea (fara a fi originala) mi se pare oricum interesanta. Intai de toate, ne invata despre avantajele globalizarii, care permite tranzactii minunate si o face pe o fetita din Abidjan la fel de vicleana ca un negutator din Smirna. In al doilea rand mi se pare frumoasa povestea copilei aborigene cu tatal otravit de negutatorii de cacao (aici miros o vaga influenta a romanelor non-Maigret ale lui Simenon) si daca as fi regizor, as face un film din ea – nu un roman, pentru ca exoticul (cu atat mai putin exotismul) nu-i genul meu.

     

    Pana la urma, daca astfel de mesaje circula si cineva face efortul de a le trimite, asta inseamna ca, din cand in cand sau de multe ori, cate un destinatar pica in plasa. In fond, un cunoscut de-al meu mi-a povestit ca, avand nevoie sa cumpere un GPS nou pentru masina lui, a gasit pe Internet pe cineva care vindea GPS-uri dintr-un stoc provenit dintr-un faliment si la pret falimentar. A trimis banii si, evident, nu a primit sistemul de navigatie, iar destinatarul sumei s-a evaporat in meandrele Net-ului. Si totusi, persoana despre care vorbesc, acum la pensie, a fost director de companie si nu e nicidecum un prost.

     

    Asadar, sa nu ne mai miram daca cineva le promite italienilor ca-i va face la fel de bogati ca el, iar ei voteaza asa cum voteaza.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 10 ianuarie.

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Razboiul DTH

    Cinci lansari in doi ani si inca una in program. Operatorii de servicii de televiziune DTH (Direct-To-Home) se lupta pentru o piata cu un potential important in perspectiva.

    Nici nu s-a terminat bine campania de promovare a Boom – lansat in aprilie -, ca pauzele publicitare au fost ocupate de Dolce, serviciul DTH al Romtelecom.

    La fel ca in cazul oricarui nou jucator aparut pe piata, lansarea Dolce se rezuma, potrivit analistilor, la faptul ca trebuia promovat un serviciu slab diferentiat de cel al competitorilor (pachetele de programe tv de baza sunt practic aceleasi, difera doar optionalele) si, in plus, si publicul vizat e relativ identic.

    Iar spoturile Boom si Dolce au ca personaje principale chiar telespectatorii, care fie incearca sa experimenteze viata „ca-n filme“ (clientul care merge in portbagajul taxiului, cu un plasture pe gura, la Boom), fie chiar apar „la propriu“ in westernuri sau filme noir (la Dolce).

    Pentru Dolce, dezavantajul celor patru concurenti deja aflati pe piata poate fi compensat de faptul ca publicul e deja informat. De pilda, nu mai e nevoie sa spui ca la DTH ai mai multe programe.

    „Cam pe orice categorie de produse sau servicii se intampla asa. Intotdeauna cine lanseaza primul educa primul“, spune Serban Alexandrescu, director de creatie al Headvertising, agentia care a realizat campania Dolce.

    Primii operatori au fost FocusSat (in noiembrie 2004), DigiTV (decembrie 2004) si Max TV (iunie 2005), iar din aprilie Boom.

    „Nu cred ca Romtelecom a intrat pe piata folosind avantajul campaniei Boom“, spune Stefan Liute, strategy director al agentiei de consultanta in branding Grapefruit. „Cred insa ca lansarea Dolce e posibil sa fi fost «research-driven» (bazata pe studii de piata – n. red.)“, crede el. Si, cum publicul e unul si acelasi, „e de asteptat sa apara asemanari si puncte comune intre campanii“.

    Razboiul campaniilor DTH are un corespondent in sectorul FMCG, spune Marius Ursache, chief creative officer la Grapefruit. „In FMCG se intalnesc destul de des lansari de produse noi pe acelasi tipar. Iar zona de banking, electrocasnice si chiar alte servicii se suprapune din ce in ce mai mult pe un comportament de genul FMCG, de unde probabil si abordarea «safe» (pe aceeasi reteta, fara riscuri – n. red.)“, spune Ursache.

    Chiar daca sunt deja cinci jucatori, lista operatorilor DTH din Romania este departe de a fi completa. Zapp va lansa din toamna anului viitor un serviciu de tip DTH. Pentru moment, reprezentantii nu au dorit sa faca alte comentarii, insa n-ar fi exclus ca personajele principale din spoturi sa fie tot telespectatorii.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Vanator

    CLIENT: World Wildlife Fund Romania

    AGENTIE: Ogilvy & Mather

    CANALE: tv, radio, print, Internet

     

    Campania desfasurata in prezent de WWF, una dintre cele mai mari organizatii non-guvernamentale ecologiste din lume, are ca obiectiv atragerea atentiei asupra ilegalitatilor comise in ariile naturale protejate ale Romaniei. Pentru sensibilizarea autoritatilor publice in ceea ce priveste parcurile naturale din tara noastra, cei de la WWF au lansat o petitie online. Spotul arata un braconier urmarit de un „roi“ de cursori de mouse, ca o reprezentare literala a ceea ce se poate face, cum spune sloganul, „cu un simplu click“. Productia spotului a fost asigurata de Reload Film, iar implementarea campaniei web a fost asigurata de Newmedia PR. Printre partenerii media se numara TVR, Pro TV, Realitatea TV si Prima TV.

  • HARDWARE: Laptop-ul de 100 de dolari mai are de asteptat

    Neincredere din toate partile pentru faimosul laptop de 100 de dolari, proiectul lui Nicholas Negroponte. Costa mai mult decat face, productia de masa intarzie, iar pe deasupra, Bill Gates crede ca-i nepotrivit pentru tarile unde ar urma sa fie folosit.

     

    Ideea initiala a fost ca acest laptop sa ajunga sa coste 100 de dolari, insa mai este nevoie de timp si de investitii in cercetare si dezvoltare, atata vreme cat costul actual n-a coborat inca sub 150 de dolari. Nicholas Negroponte, initiatorul proiectului si presedintele-fondator al Massachusetts Institute of Technology (MIT) Media Laboratory, considera ca pana la finalul anului 2008 va putea fi atins pragul de 100 de dolari. Unii critici sustin insa ca oricum e vorba de o subevaluare, intrucat, daca sunt luate in calcul costurile de distributie, cele de intretinere si reparatii tehnice, laptop-ul ar ajunge sa coste mai degraba 1.000 de dolari in loc de 100, scrie BBC News Online.

     

    E adevarat ca la utilizatorul final laptop-ul nu va costa de fapt nimic. Destinat exclusiv copiilor din tarile sarace, care nu au acces la informatie, laptop-ul va fi distribuit acolo gratuit prin ONG-uri sau de la companii care cumpara astfel de echipamente in scopul de a le dona mai departe. Problema se pune insa la costurile de productie, iar realismul cifrei de 100 de dolari e pus in discutie pornind chiar si de la faptul ca numai ecranul costa in mod normal 100 de dolari.

     

    Mary Lou Jepsen, directorul de tehnologie in cadrul proiectului „One Laptop Per Child“ („Un laptop pentru fiecare copil“, denumirea oficiala a proiectului lui Negroponte), spune despre echipamentul utopic ca a fost conceput „in urma unor idei nastrusnice“. Mai concret, echipa lui Mary Lou Jepsen sustine ca a gasit o metoda revolutionara prin care costul de productie al ecranelor sa fie redus la 40 de dolari, in conditiile in care continutul afisat pe ecran ramane vizibil si in bataia razelor de soare, pe cand in mod normal, la majoritatea laptop-urilor de generatie mai veche, acest lucru nu era posibil. Jepsen si colegii au scos majoritatea filtrelor de culoare din display-ul care va fi incorporat in laptop, iar ecranul va fi setat pentru a reda numai imagini alb-negru.

     

    In plus, consumul de energie al laptop-ului a fost redus cu aproximativ 80% com-parativ cu laptop-urile existente in prezent pe piata. Consumul de energie este de aproximativ 2 W, comparativ cu consumul normal de 25-45 W al unui laptop obisnuit, scrie The New York Times. Explicatia tine de faptul ca laptop-ul nu are hard disk, ci memorie flash similara cu cea din popularele playere de melodii digitale iPod, dar si de faptul ca microprocesorul furnizat de Advanced Micro Devices se opreste de fiecare data cand computerul nu efectueaza nici un proces.

     

    In cazul in care utilizatorii se afla departe de priza, laptop-ul are un sistem propriu de reincarcare. Pentru ca nu s-a cazut de acord asupra unei singure variante, s-a hotarat ca acest sistem va fi actionat fie de o manivela, fie de o pedala, scrie BBC News Online. Astfel de metode au reusit sa convinga un numar destul de mare dintre scepticii care au criticat proiectul in ultimii doi ani, de cand a fost anuntat proiectul. Exista cinci tari au facut deja o comanda serioasa, iar productia ar urma sa inceapa in Taiwan la jumatatea anului viitor. Argentina, Brazilia, Libia, Nigeria si Thailanda au in plan sa ofere ieftinul laptop unui numar de copii defavorizati si elevi de ordinul milioanelor, scrie The New York Times.

     

    Ce poate face laptop-ul (deocamdata) de 150 de dolari? In primul rand, trebuie mentionat ca acesta nu vine dotat cu sistem de operare Windows de la Microsoft, ci cu versiunea gratuita a Linux, in acest mod fiind redus costul cu licenta pentru software. De asemenea, echipamentul nu are nici hard disk, ci doar memorie flash de 500 MB, procesorul este de 500 MHz, iar diagonala ecranului este destul de mica, de 7,5 inci (aproximativ 19,5 centimetri). In schimb, in dreapta display-ului este pozitionata o camera video care le va permite utilizatorilor sa initieze videoconferinte si sa faca fotografii, chiar daca nu la o calitate prea ridicata.

    Insa chiar si in aceste conditii, un laptop care costa atat de putin si care, in plus, nu se vinde in niciun magazin de electronice poate schimba situatia economica si a inva-tamantului in foarte multe dintre tarile sarace sau in curs de dezvoltare.

     

    Spre deosebire de alte proiecte asemanatoare de tehnologie ieftina pentru uz educativ, cel al lui Negroponte este diferit in mod fundamental dintr-un singur punct de vedere: laptop-urile vor putea fi conectate wireless la Internet. Modul prin care va putea face aceasta depinde foarte mult de tara unde va fi utilizat echipamentul, comenteaza Information Week. Spre exemplu, in Nigeria, conexiunea la Internet se va face prin intermediul retelelor mobile de transfer de date. „In anumite tari se va apela si la antene Wi-Fi, prin care acoperirea cu Internet wireless sa fie extinsa chiar si in zonele rurale“, a explicat Negroponte. Mai mult, computerele aflate la o distanta de aproximativ 500 de metri unele fata de celelalte vor ramane co-nectate intre ele, in sistem de retea.

     

    La capitolul software, laptop-ul este destul de sarac, insa aplicatiile sunt suficiente pentru a permite lucrul aproape normal cu un computer. Spre exemplu, utilizatorii pot naviga pe Internet prin intermediul unui browser web, au la indemana si un program foarte simplu, similar aplicatiei Word din suita Office a Microsoft si pot utiliza si programele educationale preinstalate. Pentru e-mail se va folosi serviciul Gmail al Google. Singura conditie insa este ca utilizatorul sa nu deschida mai multe aplicatii software in acelasi timp.

     

    Proiectul lui Negroponte a intampinat critici din partea Intel si Microsoft, Intel avand si proiectul sau alternativ de tehnologie ieftina. Compania a creat un laptop care costa 400 de dolari, destinat utilizarii in scoli, insa acesta are mai degraba drept „clienti“ profesorii, nu elevii sau studentii. La randul sau, Bill Gates, presedintele Microsoft, a pus sub semnul intrebarii proiectul lui Negroponte, considerand ca acesta „nu face decat sa ia ceea ce avem noi in tarile bogate“ si sa presupuna automat ca aceleasi lucruri se potrivesc si in tarile in curs de dezvoltare. Nicholas Negroponte s-a declarat surprins de atentia pe care a atras-o mica sa inventie in intreaga lume, dar si de criticile fara contenire din industrie. „Este ca si cum toata lumea s-ar concentra asupra corabiei lui Cristofor Columb, nu asupra calatoriei sale si a traseului pe care l-a urmat“, a apreciat Ne-groponte, citat de The New York Times.

     

    Ideea lui Negroponte se confrunta insa si cu altfel de probleme. Spre exemplu, se pune problema ca in momentul in care va incepe procesul de productie la scara larga, compania care va produce laptop-ul ieftin, Quanta Computer din Taiwan, al doilea mare producator de laptop-uri din lume, va face profit, in timp ce proiectul in sine este caritabil, adica nonprofit.

     

    Pana acum, Negroponte a lansat deja 1.000 de laptop-uri si are contracte pentru a livra aproximativ trei milioane de laptop-uri, dar spune ca va incepe productia de masa numai atunci cand va avea comenzi de minim cinci milioane de computere de la cel putin o tara din Asia, Africa ori America Latina, scrie Information Week. „Estimez ca productia de masa a laptop-ului va incepe cam la jumatatea anului viitor“, a spus Negroponte.

     

    La jumatatea lunii noiembrie, Inter-American Development Bank a decis sa se implice in finantarea proiectului. Banca a incheiat un acord prin care se obliga sa acorde companiilor si organizatiilor implicate in proiect imprumuturile necesare pentru a achizitiona laptop-urile care urmeaza sa fie donate.

     

    La un calcul scurt, ca sa poata fi inceputa productia de masa, Inter-American Development Bank ar trebui sa ofere imprumuturi totale in valoare de cel putin 750 de milioane de dolari. Si cu toate ca suma nu este deloc neglijabila, Negroponte nu are nici cea mai mica intentie sa faca laptop-ul si intr-o versiune comerciala, la acelasi pret foarte scazut. „Cei interesati ar trebui sa cumpere laptop-ul Dell de 499 de dolari. Laptop-ul de 100 de dolari este pentru tarile in curs de dezvoltare – unde e praf, unde nu sunt surse constante de energie si asa mai departe“, a insistat Nicholas Negroponte. Este posibil sa excluda complet aspectul comercial al acestui proiect? Unii analisti inclina sa creada ca nu.

  • Podcast mania

    Podcast-urile video au cunoscut, in special in ultimul an, o crestere sensibila in toata lumea. Inseamna aceasta ca podcast-urile audio, traditionale, vor pierde din audienta in acelasi mod cu care radioul a pierdut teren in fata televiziunii?

     

    Saizeci de milioane de utilizatori: aceasta era cifra estimata la finalul anului trecut de catre analistii companiei de cercetare Diffusion Group cand se refereau la ascultatorii de podcast-uri in SUA la orizontul anului 2010. Spre deosebire de Diffusion Group, Forrester Research estimeaza ca ar fi vorba doar de 12 milioane de utilizatori pentru anul 2010. Diferenta semnificativa dintre cele doua cifre a fost explicata de analisti prin faptul ca sistemele de masurare, de monitorizare a pietei si de previzionare sunt diferite. Este vorba insa si de parametrii luati in calcul. Cu cat cifra estimata e mai mare, cu atat se ia in calcul mai putin faptul ca voga acestor inregistrari digitale de emisiuni radio sau de programe difuzate pe Internet pentru a fi descarcate pe playere audio digitale s-ar putea reduce, in timp, in favoarea podcast-urilor video.

     

    Pana acum, 12% dintre utilizatorii americani de Internet au descarcat cel putin un podcast, conform unui studiu recent realizat de compania de cercetare Pew Internet and American Life Project. Aceasta inseamna ca, dintr-un total de 200 de milioane de utilizatori de Internet, doar 24 de milioane au ascultat macar un podcast pana acum. Iar numarul ascultatorilor constanti de emisiuni radio digitale este inca mult mai mic. Numai 1% dintre utilizatorii americani de Internet descarca in mod frecvent podcast-uri, ceea ce inseamna ca anul acesta numarul ascultatorilor de astfel de emisiuni radio digitale va fi de aproximativ doua milioane.

    O posibila explicatie pentru numarul relativ redus al utilizatorilor de podcast-uri „traditionale“ a fost data deja de mai multi specialisti in domeniu: podcast-urile video, aparute la scurt timp dupa cele audio, au reusit sa atraga imediat atentia utilizatorilor. Faptul era inevitabil, avand in vedere ca avem de-a face cu aceeasi situatie si in cazul televiziunii, care are pe ansamblu mai multi utilizatori decat radioul. Analogia cu raportul TV-radio este legitima, intrucat podcast-urile traditionale sunt in fond emisiuni radio inregistrate pentru a fi redate pe diferite playere, iar podcast-urile video sunt emisiuni de televiziune sau clipuri video pe care utilizatorii le pot urmari fie pe computer, fie pe un player video, cum ar fi iPod Video. Podcast-urile traditionale au avut parte de propriul boom in ultimii doi ani. Anul trecut cuvantul „podcast“ – o combinatie intre „iPod“, popularul player de melodii digitale al Apple, si „broadcasting“ – a fost numit de catre New Oxford American Dictionary „cuvantul anului“, cu toate ca nu apare in niciunul dintre dictionarele explicative ale limbii engleze. Iar numarul de ascultatori americani de podcast-uri s-a cifrat in 2005 la aproximativ 4,5 milioane, in conditiile in care pe Internet erau numarate peste 4.500 de emisiuni radio.

     

    Primele podcast-uri publicate pe Internet au fost simple emisiuni de radio difuzate pe diferite posturi locale. Avantajul lor era posibilitatea de a fi stocate online si apoi eventual salvate pe echipamente audio ale utilizatorilor, pentru a fi ascultate mai tarziu. Cea mai noua tendinta in domeniu priveste insa podcast-urile realizate de utilizatori amatori. Continutul acestora este extrem de variat, de la comentarii despre viata personala pana la stiri si informatii din sport, politica sau cultura. Practic, podcast-urile, indiferent daca sunt audio sau video, ofera fiecarui internaut posibilitatea de a deveni jurnalist ad-hoc sau de a se face cunoscut printre ceilalti utilizatori. Iar numarul celor interesati sa publice podcast-uri pe Internet nu mai este deloc de neglijat. Daca in noiembrie 2004, numarul podcast-urilor online era de aproximativ 1.000, conform statisticii Podcast Alley, astazi utilizatorii au la dispozitie peste 50.000 de podcast-uri.

     

    Multe dintre ele sunt podcast-uri de stiri, furnizate de companii media cunoscute. BBC, CNN sau New York Times sunt doar cateva exemple. Insa majoritatea sunt agregate pe site-uri speciale de podcast-uri, cum este Podcast.net, PodcastDirectory.com, PodcastAlley.com sau PodcastZoom.com, acestea fiind printre cele mai populare. Cine vrea sa se puna la curent cu stiintele poate asculta podcast-uri de pe ScienceFriday.com, cu emisiuni radio despre stiinta, tehnologie, sanatate si mediu. Pentru cine e interesat de podcast-urile de business, CIOPodcast.com este un site care furnizeaza astfel de programe. Pe partea de entertainment, VH1.com ofera podcast-uri audio, dar si video, cu melodii care se difuzeaza in general si pe postul de televiziune omonim. Pentru cei care vor sa creeze un podcast, lucrurile stau destul de simplu. Este nevoie de un computer conectat la Internet, de un microfon sau o camera video, in functie de tipul podcast-ului, si de un soft specific. Pe site-ul Softpedia.com, una din cele mai mari biblioteci de software gratuit din lume, sunt disponibile la ora actuala circa zece aplicatii diferite care permit crearea sau ascultarea de emisiuni podcast.

     

    In ceea ce priveste numarul podcast-urilor video, se poate spune ca numarul lor a crescut exponential, judecand dupa site-uri precum YouTube, unde numarul inregistrarilor video a crescut doar intr-o singura luna, in august, cu 20%, la 6,1 milioane. Pe langa clipuri muzicale sau preluari dupa televiziuni, YouTube gazduieste productii video realizate de amatori, care prezinta diverse informatii mai mult sau mai putin relevante pentru publicul larg. Spre exemplu, unele inregistrari video sunt oferite acolo cu titlul de documentare, intrucat producatorii lor au dorit sa imortalizeze astfel un anumit eveniment, de la unul deja mediatizat in presa oficiala si pana la o vizita electorala nereusita a unui politician intr-un oras mai marunt, in timp ce altele sunt pur si simplu imagini din arhiva personala a utilizatorilor.

     

    Pe YouTube, Romania este o prezenta la fel de redusa ca si in restul Net-ului, cand vine vorba de podcast-uri. Numarul clipurilor video returnate in urma unei cautari efectuate pe site dupa cuvantul „Romania“ este de peste 5.000. Multe dintre acestea sunt simple clipuri de prezentare a tarii sau a masinii Dacia Logan, insa exista si inregistrari video in care utilizatorii prezinta din unghi personal diverse subiecte, cum ar fi gropile de pe o straduta laturalnica din Bucuresti sau un Oltcit dupa o operatiune de tuning.

     

    Podcast-urile personale sunt de fapt variante audio sau video ale unor bloguri. Amanda Congdon este vedeta in podcast-uri video. Impreuna cu producatorul ei, Andrew Baron, filmeaza zilnic o parodie a buletinului de stiri, pe care o publica pe Internet, pe site-ul Rocketboom.com. La fel este si cazul americanului Craig Patchett, in varsta de 43 de ani, care a prins gustul realizarii de emisiuni de radio in facultate, dar nu a reusit niciodata sa se angajeze la un post radio. Acum, Patchett realizeaza emisiuni cu parerile sale despre lume si viata si le trimite catre ascultatori in fiecare zi prin Internet, direct de pe computerul personal de acasa.

     

    „Cei care au adoptat podcast-urile de la bun inceput sunt cei care descarca cel mai des de pe Internet astfel de emisiuni. Iar tipul de continut oferit in mare parte de utilizatorii mai noi de podcast-uri vizeaza atat publicul larg, cat si piete de nisa, din punctul de vedere al consumului de informatie“, este de parere Mary Madden, specialist in cercetare in cadrul Pew Internet and American Life Project. Din acest punct de vedere, audienta si credibilitatea podcast-urilor variaza cam dupa aceleasi reguli cu cele valabile pentru presa. Pe de o parte, aceasta inseamna ca podcast-urile video au in general cote de audienta mai ridicate pe Internet decat cele audio, iar pe de alta parte, podcast-urile (video sau audio) lansate de persoane particulare au uneori credibilitate mai mare decat productiile media realizate de mari trusturi de presa, pentru ca sunt considerate de utilizatori „mai informate, mai obiective si prietenoase“, dupa cum sustin anumiti analisti din piata.

     

    Asa s-ar explica si de ce media incearca sa integreze modul de lucru al autorilor de podcast: mai intai oferind varianta de podcast a propriilor emisiuni, apoi concentrandu-se pe acestea din urma ca solutie de crestere a audientei. De curand s-a lansat prima televiziune de stiri exclusiv prin Internet, ibctoday.com, care functioneaza pe baza de inregistrari video de la surse independente. Adica pe acelasi principiu ca YouTube.

  • Podcast in Romania

    Podcasts.ro este deocamdata unica baza de date cu podcast-uri din Romania, care din lipsa de candidati numara deocamdata si site-urile straine cu astfel de oferte. Un al doilea portal de profil s-a anuntat a fi Podcast.ro, prezentat ca fiind lansat de firma Netopia, insa acesta nu e inca functional.

     

    STIRI: Pe zona de informatii functioneaza deocamdata putine astfel de programe. Cele mai cunoscute sunt cele lansate, intr-o forma sau alta, de posturile de televiziune si de radio care ofera inregistrari cu fragmente ale unora din emisiunile transmise in aceeasi zi sau cu cateva zile in urma. Primul podcast in romaneste se revendica a fi cel lansat de rokult.com, portal pentru romanii din diaspora, in timp ce „Pe scurt… Romania“, publicat anul trecut pe iTunes tot pentru romanii din diaspora, a disparut deja din peisaj.

     

    BUSINESS: Podio.ro este un site care ofera podcast-uri pe diferite teme circumscrise zonei de business, moderate de cativa tineri oameni de afaceri, Radu Ionescu, Dragos Novac si Cristian Manafu. La randul sau, firma de publicitate IQads a postat pe site-ul propriu, sub forma de podcast-uri, discutii despre media si advertising intre oameni din domeniu.

     

    ALTELE: Suplimentul de cultura, magazinul cultural editat de Polirom impreuna cu doua ziare iesene, si-a lansat la 1 septembrie propriul podcast, cu frecventa saptamanala. Initiativele individuale sunt insa deocamdata foarte rare si foarte putin cunoscute, pentru ca inmultirea lor depinde direct de dezvoltarea exprimarii prin blog in Romania. Un utilizator, de pilda, si-a infiintat „Jurnalul unui profesor cuminte“, la feeds.feedburner.com/Jurnal, care este de fapt varianta audio a unui blog obisnuit.

  • Culoarea palariei

    Intr-o lume perfecta n-am avea nevoie de incuietori. In lumea noastra, nici macar lacatele nu sunt perfecte, asa ca este nevoie de legi si de justitie care sa completeze protectia pe care ne-o putem asigura noi insine.

     

    Trebuie sa admit ca tentatia exista… In primul an de serviciu am experimentat multe dintre farsele care se puteau face folosind dedesubturile unui sistem de operare multi-user. In vremea aceea nu existau „manuale“ pentru a exploata bresele sistemului, asa ca pentru o gluma simpla (sa „furi“ ecranul unui coleg, de exemplu) trebuia sa „sapi“ prin sute de pagini de manuale. Intr-un fel, era o cale de a invata la modul amuzant.

     

    Acum exista Internetul, asa ca posibilitatile de joaca sunt mult mai largi, dar si consecintele pot fi de alt ordin. Isprava aradeanului Victor Faur a facut turul Internetului si a facut valva pe meleagurile noastre, asa ca o voi relata foarte scurt: baiatul a patruns neautorizat pe vreo cateva computere apartinand agentiei spatiale americane, departamentului energiei si marinei militare a SUA. M-au amuzat eforturile mass-media de a da o nota de senzational unui incident destul de comun si dificultatile evidente pe care le-au intampinat jurnalistii din presa generalista tratand un subiect intrucatva tehnic. Unii au vorbit despre „spargerea codurilor“ (ce fel de coduri?), iar altii despre „spargerea programelor“ (in esenta este corect, numai ca e vorba de altceva). Distractiva a fost si reactia politiei, care s-a mirat de dotarea IT modesta pe care au gasit-o in locuinta tanarului, ignorand faptul ca in momentul in care ai obtinut accesul pe un computer din Internet dispui de toata puterea masinii respective.

     

    E de remarcat si faptul ca de data aceasta mass-media s-au ferit de aprecieri apologetice privind abilitatile tehnice ale spargatorului, dar nici nu s-a avantat in problemele etice implicate, concentrandu-se asupra aspectelor legale. In schimb reactiile cititorilor in forumurile online ale diferitelor ziare au compensat din plin retinerea jurnalistilor. „Un adevarat geniu!“ – se extaziaza, patrunsa de patriotism local, o cititoare a ziarului Bihor Online. „Maestre, ai tot respectul meu. Ce n-as da sa am si io macar o portiune din creierul tau“ – comenteaza un alt cititor. Cei mai multi ii prevad lui Victor Faur un viitor stralucit, lucrand pentru NASA sau chiar FBI. O retorica antiamericana domina tonul comentariilor (cu referiri la cazul lui Teo Peter), alaturi de vesnica autocompatimire („nu stim sa ne folosim oamenii valorosi“ si multe asemenea). Adevarul prozaic este ca performanta lui Victor Faur – sau SirVic, cum este cunoscut in reteaua de chat Undernet – nu este grozava. O anumita zona rau famata a Internetului este plina de „exploits“ (programe care se folosesc de un bug sau de o bresa de securitate), iar realizarea unui program care sa scaneze porturile pe o clasa de adrese IP in cautarea unui server care nu a aplicat patch-ul (corectia) necesar nu cere cine stie ce pricepere. Intotdeauna mijloacele de atac sunt cu un pas inaintea celor de aparare si, cu putin noroc, orice „script kiddie“ poate ataca un server insuficient protejat. De cele mai multe ori „trofeul“ este o simpla captura de ecran Telnet sau SSH care sa consemneze fapta de vitejie.

     

    Insa nu aspectele tehnice sunt importante in acest caz. SirVic se apara invocand teribilismul si faptul ca nu a adus prejudicii celor atacati prin distrugere sau sustragere de date. Insa toate cele circa 150 de servere compromise trebuie, din motive de siguranta, refacute, ceea ce adesea implica instalarea softurilor si restaurarea datelor din copiile de siguranta, plus un inevitabil interval de timp in care serverul nu este functional (downtime). Cum toate aceste sunt pagube si costa bani, „teribilismul“ se cheama aici vandalism. Mai departe, SirVic se pretinde „palarie alba“ (hacker cu bune intentii), spunand ca a vrut doar sa atraga atentia proprietarilor ca sistemele sunt insuficient protejate si, in consecinta, vulnerabile. Cu siguranta, demonstratia i-a reusit… Nu degeaba se spune ca „lacatele nu sunt pentru hoti, ci pentru oamenii cinstiti“. O comparatie ieftina: cum ar trebui sa ma simt daca imi intra un necunoscut in casa doar ca sa-mi arate ca incuietoarea usii de la intrare este vulnerabila?

     

    Nu prea mai are importanta daca pagubele sunt sau nu de 1,3 milioane de dolari, daca pedeapsa pe care o risca (54 de ani de inchisoare) este sau nu exagerata, daca va fi sau nu extradat. Lectia e clara: Internetul este inca o lume nesigura si, ca in orice lume nesigura, ne bazam si pe domnia legilor – scrise sau nescrise.

  • GPS in lupte de strada

    Un pas revolutionar in analiza imaginilor si interpretarea lor drept componente 3D are sanse sa umple golurile de pe harta acoperirii „globale“ a sistemelor GPS.

     

    Conduceti cu masina intre cladirile de birouri inalte din zona centrala a Bucurestiului si veti vedea cum harta de pozitionare prin GPS (Global Positioning System) va functiona cu intermitente. Neplacuta experienta se intampla deoarece semnalele prin care comunica sistemul de navigatie al masinii cu reteaua de sateliti din jurul Pamantului sunt blocate de cladiri. Acelasi experiment se poate derula cu rezultate similare in interiorul cladirilor, al tunelelor, la metrou sau in pesteri. Desigur, se naste intrebarea cine ar conduce masina personala pe sinele de metrou sau cine ar avea nevoie de sisteme de navigatie intr-o pestera. Echipele de salvare, de interventie, soldati sau trupe antiteroriste ar raspunde afirmativ. In acest moment, ei ar fi lipsiti de posibilitatea de a folosi sisteme GPS in aceste locuri.

     

    Dar nu pentru mult timp. Pentru ca ultimele experimente ale unor cercetatori de la Universitatea Princeton din New Jersey, ale caror rezultate nu au fost inca publicate, spun ca o tehnologie prototip poate mentine acuratetea pozitiei pe harta cu o eroare de un singur metru chiar si la o distanta de un kilometru dupa ce semnalul GPS a disparut. Proiectul utilizeaza patru camere, doua in fata, doua in spate, purtate de exemplu pe casca unui soldat. Dupa ce semnalul GPS dispare, sistemul calculeaza permanent distanta fata de obiectele din jur pe o harta tridimensionala imaginara. Alti cercetatori care lucreaza la proiecte similare spun ca intr-adevar prototipul celor de la Princeton reprezinta un avans semnficativ fata de tehnologia actuala. Rakesh Kumar, unul dintre cercetatorii implicati in dezvoltarea proiectului, spune ca tehnologia le va permite celor care o vor utiliza sa cartografieze singuri locurile pe care le viziteaza sau sa comunice cu alti utilizatori pozitia pe harta. Sau, in interiorul cladirilor, angajatii ar putea fi foarte repede reperati in functie de pozitia pe care o au.

     

    Costurile aferente cercetarilor sunt suportate integral de Office of Naval Research (ONR), care testeaza tehnologia in cadrul trupelor armate pentru situatii de conflict cum sunt luptele de strada. Pentru moment, acesta este si scopul, de a livra o solutie functionala pentru utilizarea militara. In viitor, tehnologia va fi prezentata si producatorilor de autoturisme.

  • Credit doar cu e-mail-ul

    Este adevarat, Internetul te poate imbogati peste noapte. Pe site-ul zopa.com functioneaza foarte bine regula  cere si ti se va da“. Dar este vorba despre o oferta „cu stelute“.

     

    Stelutele ar fi faptul ca banii primiti sunt de fapt imprumutati de alti membri inscrisi ai site-ului, pe o perioada convenita. Este insa primul site care ofera un astfel de serviciu si, spun optimistii, un semn ca Internetul va insemna in viitor mai mult decat putem sa ne imaginam acum. Practic sistemul inlocuieste complet o banca, chiar daca functioneaza dupa acelasi principiu.

     

    Bancherii spun glumind ca in domeniul lor functioneaza regula trei-sase-trei. Respectiv, ofera-i celui care depune bani 3% dobanda, pe care ofera-i mai departe celui care are nevoie cu 6% dobanda, pentru a putea fi pe terenul de golf de la ora 3 dupa-amiaza. Nu stim exact ce apetit pentru golf au informaticienii care au realizat site-ul, dar reteta este destul de simpla. Utilizatorul se inscrie pe site si din meniul online spune de ce suma are nevoie, pentru ce perioada si ce dobanda este dispus sa plateasca. Daca alti utilizatori vad in aceasta cerere o oportunitate de a obtine profit, imprumuta solicitantul. Daca nu, cererea ramane valida o anumita perioada de timp, in speranta ca va fi rezolvata in cele din urma. Practic, fiecare dintre utilizatorii care imprumuta pot spune ca si-au deschis propria banca. Toti sunt evaluati in functie de istoria imprumuturilor, daca au existat incidente nedorite sau daca nu si-au indeplinit obligatiile. Impartirea in functie de bonitatea vanzatorului de credite este utila, pentru ca o alta optiune a celor care cauta credite este de a alege doar „bancheri“ de categoria A, B sau C. Si, bineinteles, impartirea in categorii este utila pentru cei care imprumuta, pentru ca isi pot justifica in ochii clientilor dobanzile mai mari.

     

    Site-ul a fost primit cu entuziasm si a primit comentarii pozitive si din partea cunoscutei companii de consultanta si analiza de piata Forrester Research. „Acum ca Zopa si-a dovedit functionalitatea, ne asteptam sa apara si alte banci online“, spun analistii companiei. Pentru a reduce riscurile, Zopa imparte suma ceruta de un utilizator la mai multi creditori. De exemplu, o suma de 500 de euro este adunata prin contributia a pana la 50 de persoane dispuse sa imprumute. Zopa retine un procent de 0,5% din valoarea fiecarei tranzactii si de la beneficiarul sumei si de la cei care o imprumuta. Si o alta asemanare cu banca este ca in cazul in care o suma nu este rambursata, intra in alerta departamentul de recuperatori credite.