Este adevarat, Internetul te poate imbogati peste noapte. Pe site-ul zopa.com functioneaza foarte bine regula cere si ti se va da. Dar este vorba despre o oferta cu stelute.
Stelutele ar fi faptul ca banii primiti sunt de fapt imprumutati de alti membri inscrisi ai site-ului, pe o perioada convenita. Este insa primul site care ofera un astfel de serviciu si, spun optimistii, un semn ca Internetul va insemna in viitor mai mult decat putem sa ne imaginam acum. Practic sistemul inlocuieste complet o banca, chiar daca functioneaza dupa acelasi principiu.
Bancherii spun glumind ca in domeniul lor functioneaza regula trei-sase-trei. Respectiv, ofera-i celui care depune bani 3% dobanda, pe care ofera-i mai departe celui care are nevoie cu 6% dobanda, pentru a putea fi pe terenul de golf de la ora 3 dupa-amiaza. Nu stim exact ce apetit pentru golf au informaticienii care au realizat site-ul, dar reteta este destul de simpla. Utilizatorul se inscrie pe site si din meniul online spune de ce suma are nevoie, pentru ce perioada si ce dobanda este dispus sa plateasca. Daca alti utilizatori vad in aceasta cerere o oportunitate de a obtine profit, imprumuta solicitantul. Daca nu, cererea ramane valida o anumita perioada de timp, in speranta ca va fi rezolvata in cele din urma. Practic, fiecare dintre utilizatorii care imprumuta pot spune ca si-au deschis propria banca. Toti sunt evaluati in functie de istoria imprumuturilor, daca au existat incidente nedorite sau daca nu si-au indeplinit obligatiile. Impartirea in functie de bonitatea vanzatorului de credite este utila, pentru ca o alta optiune a celor care cauta credite este de a alege doar bancheri de categoria A, B sau C. Si, bineinteles, impartirea in categorii este utila pentru cei care imprumuta, pentru ca isi pot justifica in ochii clientilor dobanzile mai mari.
Site-ul a fost primit cu entuziasm si a primit comentarii pozitive si din partea cunoscutei companii de consultanta si analiza de piata Forrester Research. Acum ca Zopa si-a dovedit functionalitatea, ne asteptam sa apara si alte banci online, spun analistii companiei. Pentru a reduce riscurile, Zopa imparte suma ceruta de un utilizator la mai multi creditori. De exemplu, o suma de 500 de euro este adunata prin contributia a pana la 50 de persoane dispuse sa imprumute. Zopa retine un procent de 0,5% din valoarea fiecarei tranzactii si de la beneficiarul sumei si de la cei care o imprumuta. Si o alta asemanare cu banca este ca in cazul in care o suma nu este rambursata, intra in alerta departamentul de recuperatori credite.
Leave a Reply