Am primit pe adresa mea de e-mail acest mesaj in limba franceza. Il reproduc fara a considera ca violez intimitatea expeditorului, pentru ca scrisoarea nu incepe cu un Draga domnule Eco si, ca atare, imi imaginez ca a fost trimisa si la sute de alte persoane.
Primind multe scrisori cu povesti lacrimogene si cereri de ajutor din tari indepartate, stiu ca in astfel de cazuri se consulta un Whos Who si se identifica multe adrese ale persoanelor semnalate (intri in foarte multe astfel de cataloage fara sa stii si apoi primesti un mesaj in care ti se cere o suma de bani pentru a capata un exemplar – motiv pentru care multe dintre aceste registre bibliografice sunt vandute, la pret ridicat, doar acelora care cad in cursa).
De asemenea, avertizez ca stilul discutabil nu se datoreaza incapacitatii mele de a traduce si ca, dimpotriva, eu am incercat sa redau textul original exact asa cum este. Reproduc asadar scrisoarea:
Buna ziua, permiteti-mi sa va informez de dorinta mea de a intra cu dumneavoastra intr-o relatie de afaceri. M-am rugat zile intregi si dupa aceea am decis ca, dintre multe alte persoane, sa va contactez pe dumneavoastra. Cred ca sunteti demn de recomandarea rugaciunii mele si deci o persoana onorabila de incredere, cu care pot face niste afaceri simple si sincere. Sunt Elizabeth Kala, fiica domnului Edmond Kala. Tatal meu era un mare comerciant de cacao si proprietar de aur la Abidjan, capitala economica a Coastei de Azur. Tatal meu a fost otravit de asociatii sai in timpul calatoriilor lor de afaceri. Mama mea a murit in 1988 cand eram foarte mica si de atunci tatal meu a avut grija de mine. Inaintea mortii tatalui meu, in noiembrie 2003, intr-un spital particular din Abidjan, el m-a chemat pe ascuns la patul sau si mi-a marturisit ca are o suma de 12 milioane de dolari americani intr-o companie de siguranta aici la Abidjan si ca a dat numele meu ca fiica si beneficiara a acelor fonduri, atunci cand le-a depus in aceasta companie de siguranta. Mi-a explicat si ca tocmai din cauza acestei averi a fost otravit de asociatii sai. M-a sfatuit sa caut un asociat strain intr-o tara la alegerea mea, unde ar trebui sa transfer acesti bani pentru a-i folosi in investitii precum administrarea bunurilor imobiliare sau administrarea de hoteluri. Acestea fiind spuse, sunt dispusa sa va ofer 15% din mostenirea mea ca o compensatie pentru efortul dumneavoastra, dupa retragerea acestor fonduri de la compania de siguranta si transferul lor in contul dvs. bancar. Pe langa aceasta, indicati-mi optiunile dvs. de a ma ajuta, stiind, din partea mea, ca am credinta ca aceasta tranzactie se poate face cat mai curand posibil. As vrea sa am punctul dumneavoastra de vedere legat de aceasta problema, conform disponibilitatii dvs. Multumesc. Dumnezeu sa va binecuvanteze. Domnisoara Elizabeth Kala.
In mod evident, nu stiu daca aceasta domnisoara Elizabeth exista cu adevarat sau este doar pseudonimul unui foarte viclean domn in varsta de cincizeci de ani. Ceea ce presupun, dat fiind ca am citit cate ceva despre aceste mesaje electronice, este ca daca eu as consimti, mi s-ar comunica ulterior ca din ratiuni dificil de explicat, pentru a putea intra in posesia banilor din Abidjan ar trebui sa vars o anumita suma cu titlul de aconto sau de garantie. Orbit de mirajul acelui 15% (care ar insemna oricum ceva, in jurul a trei miliarde de vechi lire italiene) si poate si de speranta de a putea mari suma inseland-o pe aceasta fetita lipsita de aparare, eu as trimite banii si dupa aceea as descoperi ca adresa la care am trimis corespondenta a fost desfiintata, ca din acel cont bancar banii mei au fost transferati cine stie unde – si prinde orbul, scoate-i ochii. Intamplarea (fara a fi originala) mi se pare oricum interesanta. Intai de toate, ne invata despre avantajele globalizarii, care permite tranzactii minunate si o face pe o fetita din Abidjan la fel de vicleana ca un negutator din Smirna. In al doilea rand mi se pare frumoasa povestea copilei aborigene cu tatal otravit de negutatorii de cacao (aici miros o vaga influenta a romanelor non-Maigret ale lui Simenon) si daca as fi regizor, as face un film din ea – nu un roman, pentru ca exoticul (cu atat mai putin exotismul) nu-i genul meu.
Pana la urma, daca astfel de mesaje circula si cineva face efortul de a le trimite, asta inseamna ca, din cand in cand sau de multe ori, cate un destinatar pica in plasa. In fond, un cunoscut de-al meu mi-a povestit ca, avand nevoie sa cumpere un GPS nou pentru masina lui, a gasit pe Internet pe cineva care vindea GPS-uri dintr-un stoc provenit dintr-un faliment si la pret falimentar. A trimis banii si, evident, nu a primit sistemul de navigatie, iar destinatarul sumei s-a evaporat in meandrele Net-ului. Si totusi, persoana despre care vorbesc, acum la pensie, a fost director de companie si nu e nicidecum un prost.
Asadar, sa nu ne mai miram daca cineva le promite italienilor ca-i va face la fel de bogati ca el, iar ei voteaza asa cum voteaza.
Umberto Eco este autorul romanelor Baudolino, Numele trandafirului si Pendulul lui Foucault. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 10 ianuarie.
Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe
Leave a Reply