BusinessMagazin

Blog

  • Cum arata o criza

    Episoadele de turbulenta de pe pietele in curs de dezvoltare, aparute in cursul acestui an dupa o perioada destul de lunga de acalmie, au readus in amintirea investitorilor perioada de crize financiare din a doua jumatate a deceniului trecut. Turcia, Ungaria, Ecuadorul sau Thailanda sunt puse pe acelasi plan, ca si atunci, iar investitorilor li se recomanda prudenta, intr-un context in care orice veste proasta sosita de pe una din aceste piete pare sa le influenteze direct pe toate celelalte.

     

    Dar daca introducerea euro nu aduce decat inflatie, scaderea puterii de cumparare si stirbirea suveranitatii nationale? Ar trebui sa convocam un referendum pentru adoptarea euro, cel mai probabil in 2010, a declarat saptamana trecuta presedintele Poloniei, Lech Kaczynski. Anul 2010 coincide cu sfarsitul mandatului pentru Kaczynski si guvernarea sa conservatoare, dar si cu momentul cand Polonia ar trebui sa fie pregatita pentru aderarea la euro.

     

    Din 2005, de cand au venit la putere, conservatorii condusi de fratii Kaczynski (actualul presedinte si actualul premier) n-au incetat sa le faca probleme partenerilor din UE, fie cu promisiuni de nationalizare a marilor companii preluate de straini, fie cu amenintari pentru independenta bancii centrale. Nici cu adoptarea euro („un experiment“, in opinia presedintelui) n-a fost mai simplu, avand in vedere ca pana anul trecut, calendarul de pregatire a Poloniei pentru intrarea in zona euro parea sa se incheie prin 2009 cel mai tarziu. Acum, declaratiile liderului polonez consolideaza o temere care plutea in aer de cateva luni in cercurile de la Bruxelles, aceea ca tarile din Est acceptate in 2004 in UE nu vor ori nu sunt in stare sa se apropie de zona euro. Or, convingerea oficialilor de la Bruxelles e ca numai adoptarea monedei unice va pecetlui integrarea acestor tari in UE, atata vreme cat conditiile stricte cerute pentru intrarea in uniunea monetara europeana sunt cea mai buna garantie de disciplinare a economiilor din Est.

     

    La ora actuala, numai Slovenia (care o sa adopte euro la anul) indeplineste criteriile de deficit fiscal, datorie publica si inflatie, in timp ce restul „noii Europe“ tinde mai curand sa se departeze de momentul trecerii la moneda unica. Analistii constata ca perioada de crestere economica impresionanta din cele zece tari noi membre ale UE a parut sa se cam incheie odata cu momentul aderarii din 2004, iar economiile care cresc inca o fac sacrificand stabilitatea macro. Ungaria e cel mai bun exemplu in acest sens, nu numai din cauza deficitului bugetar de peste 10% din PIB, atras de o larghete fiscala nefireasca pentru o tara care se pregateste sa adopte euro, dar si din cauza umflarii riscante a preturilor pe o piata imobiliara sustinuta de cumparari pe baza de credite in valuta. Polonia va avea si ea in curand probleme cu deficitul bugetar, apreciaza Financial Times, din cauza politicilor populiste ale guvernului, cu Cehia inca nu se stie ce se va intampla dupa actuala criza guvernamentala, iar Lituaniei tocmai i-a fost respinsa cererea de aderare la euro in 2007, fiindca inflatia de acolo ramane inca peste pragul admis pentru zona euro.

     

    Financial Times sustine ca aceste tari ar fi trebuit sa-si defineasca politicile economice de la bun inceput in functie de obiectivul trecerii la euro, iar aceasta le-ar fi ajutat sa nu ajunga in situatia incerta de acum. In speta, noile membre ale UE ar fi trebuit sa urmeze exemplul Italiei si al Spaniei in anii ‘90, care au facut din adoptarea euro obiectivul central, ceea ce le-a impins sa faca reforme pe care altfel probabil le-ar fi evitat.

     

    Astfel de observatii apar intr-un context de crestere a neincrederii investitorilor fata de toate pietele in curs de dezvoltare, nu numai fata de cele din Europa de Est. In prima jumatate a acestui an, dupa o perioada de calm relativ, volatilitatea pe pietele in curs de dezvoltare a crescut brusc – mai intai in februarie-martie la bursele din Orientul Mijlociu, apoi au intrat sub presiune monedele nationale din Islanda si Noua Zeelanda, tari cu deficite externe destul de mari in ultimii ani. Mai apoi, in luna mai, cresterea dobanzilor pe principalele piete dezvoltate, din cauza temerilor ca scumpirea petrolului ar stimula prea rapid inflatia in aceste economii, i-a scos pe investitorii speculativi aproape de pe toate pietele in curs de dezvoltare, din Turcia si Ungaria pana in Columbia sau Africa de Sud. Cele mai abrupte corectii (in traducere, prabusiri ale pretului actiunilor sau ale monedelor nationale) s-au intamplat acolo unde investitorii au avut expuneri mari si unde activele s-au scumpit cel mai mult pe parcursul lui 2005.

     

    Una peste alta, la nivelul fondurilor de investitii pentru pietele in curs de dezvoltare, scurgerea de capital a fost de 15,8 miliarde de dolari numai intre jumatatea lui mai si sfarsitul lui iunie, raportat la un aflux de capital de peste 50 de miliarde de dolari intre inceputul lui 2005 si jumatatea lunii mai 2006. Dupa o scurta perioada de liniste datorata varfului de sezon de vacanta, turbulentele au reinceput, de data aceasta alimentate de evenimente concrete de pe pietele in curs de dezvoltare, evenimente care s-a nimerit sa se intample aproape in acelasi timp. E vorba de revoltele de strada din Ungaria, perspectiva unor crize de guvern la Budapesta si Praga, declaratiile belicoase ale fratilor Kaczynski la adresa ortodoxiei economice a UE, apropierea unor alegeri decisive pentru viitorul economic al Braziliei (una din cele patru piete in curs de dezvoltare „fetis“, alaturi de China, India si Rusia), lovitura de stat din Thailanda si anuntul guvernului din Ecuador ca e posibil sa solicite o restructurare a datoriei externe, pentru ca statul e incapabil s-o plateasca. La anul ajung la scadenta obligatiuni externe in dolari ale Ecuadorului in valoare de 1 miliard de dolari, dintr-un total al datoriei externe de 11 miliarde de dolari.

     

    Asa s-a ajuns ca investitorii sa asocieze acum situatia generica de pe pietele in curs de dezvoltare cu ceea ce se intampla in a doua jumatate a deceniului trecut in Asia de Sud-Est, in America Latina si in Rusia. In ultima saptamana a lui septembrie, dupa violentele de strada din Budapesta, anuntul Ecuadorului si lovitura de stat din Thailanda, indicele Dow Jones CDX Emerging Markets, care masoara perceptia in privinta solvabilitatii a 40 de tari in curs de dezvoltare, de la Brazilia la Turcia, a scazut cu 1,8% – cea mai mare scadere pe parcursul unui singure saptamani, din martie incoace. „Au fost o serie de stiri proaste intr-un timp scurt. Odata ce se intra intr-un climat de aversiune fata de risc, investitorii vand tot ce pot sa vanda“, spune Kaushik Rudra, analist la banca de investitii Lehman Brothers din Londra.

     

    Si intr-adevar, investitorii au vandut tot ce au putut; retragerile de capital de pe piata ungureasca au continuat, dupa ce in vara iesisera deja 2,5 miliarde de euro, iar tendinta de a parasi monedele, actiunile si obligatiunile din categoria „emerging markets“ s-a manifestat, ca de obicei, nediferentiat: daca in primavara tusea Rezerva Federala a SUA si racea Turcia, acum a tusit Thailanda si a racit Polonia. Cu alte cuvinte, e foarte posibil ca declaratiile mai ciudate ale unui Kaczynski sa nu fi atras atentia atat de intens analistilor si investitorilor daca ele n-ar fi fost precedate de evenimente nefavorabile pe alte piete in curs de dezvoltare, nici macar neaparat din aceeasi zona geografica.

     

    Cu atat mai mult deci functioneaza vecinatatea ca factor de risc. „Politicile din regiune se indreapta intr-o directie eronata, iar in perspectiva unei restrangeri in continuare a conditiilor in materie de lichiditati, Europa Centrala se profileaza in fata investitorilor ca o regiune care se comporta mai curand gresit decat corect“, afirma Lars Christensen, ana-list la Danske Bank din Copenhaga. Institutia a lansat de curand un raport extrem de critic la adresa situatiei de pe pietele din Europa Centrala si de Est, sugerand investitorilor sa-si reduca in mod semnificativ expunerile pe aceste piete, in special in Polonia, Ungaria, Slovacia si Romania, care „par cu deosebire fragile“, precum si sa-si mai reduca din expunerea pe pietele foarte volatile, ca Turcia si cele din America Latina.

     

    Iar ca tabloul sa fie complet, exista analisti care incep sa sustina ca nici cele patru piete principale in curs de dezvoltare – Brazilia, Rusia, India si China (BRIC) – nu mai sunt ce-au fost sau, mai exact, ca asocierea lor se dovedeste o abstractie fara legatura cu realitatea. Ar fi vorba de faptul ca diferentele, inclusiv conjuncturale, dintre aceste tari fac imposibila considerarea lor in continuare ca o categorie aparte printre tarile in curs de dezvoltare. Pe de o parte, daca economia globala incepe sa-si reduca usor din turatie, in virtutea epocii de ciclu economic pe care o traverseaza, Rusia si Brazilia ar avea de pierdut, in primul rand, ca furnizori de materii prime, in timp ce India si China, recipiente de materii prime, n-ar fi decat avantajate, dupa ce atata vreme analistii s-au temut de o supraincalzire a economiilor lor, in  special in China.

     

    Pe de alta parte sunt factorii conjuncturali: alegerile din Brazilia l-ar putea readuce la conducerea tarii pe populistul presedinte Ignacio Lula da Silva, ceea ce nu slujeste deloc sa-i atraga pe investitori, iar recentele asasinate de bancheri din Rusia si excluderea investitorilor straini de la o serie de proiecte energetice au trezit din nou vechile temeri fata de riscurile la care se expun strainii care vin sa-si plaseze banii pe piata ruseasca. In schimb, India si China cresc deocamdata in continuare in preferintele investitorilor: in saptamana incheiata la 27 septembrie, de pilda, fondurile de investitii specializate pe actiuni din aceste piete au avut intrari de capital de 377 de milioane de dolari, in timp ce pe ansamblul BRIC a fost o a treia saptamana consecutiva de iesiri nete de fonduri. In cazul Indiei si Chinei, dimensiunea pietelor a fost decisiva, intrucat n-a avut cum sa apara vreun efect de contagiune din partea, sa zicem, a evenimentelor din Thailanda.

     

    In cazul unor piete infinit mai mici insa, cum sunt cele din „Europa emergenta“, peisajul de ansamblu si efectul de contagiune conteaza intotdeauna mai mult decat nuantele. E adevarat insa ca sensul acestor nuante depinde de cine le interpreteaza. Toate analizele, de la cea a FMI la cea a Danske Bank, vorbesc in cazul Romaniei, de pilda, de deficitul de cont curent ca principala amenintare pentru echilibrul macro si deci ca principal semnal de alarma pentru investitorii tematori de o criza. FMI recunoaste insa ca deficitul de cont curent este consecinta unei cresteri economice rapide, necesara pentru o tara in plin efort de recuperare a decalajului fata de UE si sustinuta de investitii straine importante. Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, accentua si el recent ca deficitul de cont curent (estimat de banca centrala acum la 9-10% din PIB, dar nu peste 10%, asa cum il vede FMI) este sustenabil, fiindca e acoperit in proportie de 80% de investitii straine directe si echilibrat de perspective macro favorabile.

     

    Prin urmare, desi nu exclude o influenta in cursul leului de pe urma celorlalte monede din regiune, Popa nu vede posibila o depreciere abrupta a leului. „Am vazut deprecieri acolo unde investitorii au considerat ca deficitele externe sunt nesustenabile“, era sugestia viceguvernatorului. Esential este insa, inca o data, ca si investitorii sa perceapa ca atare situatia, avand in vedere ca totusi, pe ansamblul regiunii, Romania are cel mai inalt deficit de cont curent, iar analistii mai prudenti tind sa vada mai curand un pericol de supraincalzire a economiei decat avantajul ca economia a crescut rapid, in conditii de inflatie tinuta sub control si de deficit fiscal inca relativ redus. Sau sa fie atenti in primul rand la avertismentul FMI ori al agentiilor de rating, care vad in lasarea unui deficit bugetar mai mare (e vorba de 2,5% din PIB in 2006 si 2007) o premisa sigura a cresterii inflatiei.

     

    In acelasi timp, indiferent de temerile investitorilor si de ce anume aleg ei sa vada din tabloul economic al fiecareia din pietele unde au plasamente, prezumatul pericol al unei crize financiare de ansamblu trebuie privit intr-un context concret, pe care comentatorii care prevad exoduri de capital si prabusiri de monede il ignora. Ultimul raport al FMI despre perspectivele economiei mondiale remarca faptul ca resursele de capital privat speculativ, adica acelea care in cazul perceptiei de risc pleaca primele, sunt la ora actuala doar o mica parte din totalul influxurilor de capital catre tarile in curs de dezvoltare. Chiar in 2005, cand aceste plasamente au atins un maxim pentru ultimele doua decenii, de 15% din totalul influxurilor de capital, volumul lor ramane de mai bine de sapte ori mai redus decat cel al investitiilor straine directe. Expertii FMI afirma deci, reducand la absurd demonstratia, ca o iesire masiva a celorlalte capitaluri decat cele speculative ar fi mult mai nociva pentru pietele respective decat plecarea „banilor fierbinti“. Or, evenimentele negative din acest an cu impact asupra comportamentului investitorilor s-au reflectat prea putin in evolutia celorlalte capitaluri, ceea ce indeparteaza spectrul unei crize.

     

    Nuanta introdusa in discutie de FMI e in alta parte, anume la acea parte din influxurile de capital constituita de cresterea datoriilor private contractate de aceste piete in strainatate. Cresterea indatorarii private in strainatate, in detrimentul celei publice, se manifesta din 2003 incoace in special sub forma creditelor oferite de bancile din economiile dezvoltate catre pietele din Europa Centrala si de Est, apoi din Asia Centrala si intr-o mai mica masura Asia de Est (in principal China). FMI noteaza ca in „Europa emergenta“, indatorarea privata in strainatate a inceput chiar sa ia locul investitiilor straine directe ca sursa de baza pentru finantarea cresterii economice. Iar aceasta apropie, intr-adevar, conditiile de acum din Europa Centrala si de Est de cele ale crizei asiatice din 1997, atata vreme cat atunci punctul de plecare a fost excesul de indatorare privata.

     

    Totusi, lucrurile se opresc aici cu comparatia. China si Rusia, unde a intrat cea mai mare cantitate de credite private in ultimii ani, au investitii solide in strainatate, rezerve valutare abundente si un nivel general redus al datoriei externe; la randul lor, central-europenii se bucura acum de prezenta unor grupuri bancare straine puternice pe piata si de perspectiva aderarii la zona euro, care presupune reglaje macro suficient de fin executate incat sa-i linisteasca pe investitori. Cu aceasta ne intoarcem insa la inceputul articolului de fata, respectiv la lipsa de interes a tarilor din zona pentru adoptarea monedei unice si pentru a se conforma la conditiile pregatitoare impuse de UE. Cerc vicios? Vom vedea. Deocamdata, singura certitudine e ca Slovenia o sa adopte euro la anul. Si despre ea nu vorbeste nici o analiza care recomanda investitorilor sa plece de pe pietele din Est.

  • Mica Asie din Europa Centrala

    In raportul sau de prognoza din 2 octombrie asupra pietelor in curs de dezvoltare, analistii Danske Bank sustin ca vad „anumite paralelisme“ intre situatia de acum din Europa Centrala si de Est si criza financiara asiatica din 1997, „in special pe baza marilor dezechilibre externe“ care domina tabloul macro din tarile central-europene. Raportul apreciaza ca, desi tarile respective au cursuri de schimb flexibile, ceea ce le face mult mai putin vulnerabile la eventuale atacuri speculative, nu poate fi exclusa „o corectie negativa mai serioasa“ daca investitorii vor tine cont de dezechilibrele externe si isi vor reduce pozitiile in regiune.

     

    POLONIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Crestere economica solida si care se accelereaza, in conditii de echilibru extern

    – Inflatia si cresterile de salarii sub control

    Politica monetara si valutara     

    – Recent, inflatia s-a accelerat peste 1,5%, facand probabila o majorare a dobanzilor

    – Incertitudinea politica mareste riscul unor vanzari masive de zloti

    Alti factori

    – Guvernul polonez este de facto in criza si alegerile anticipate apar foarte probabile

    – Incertitudinea politica va ramane foarte probabil accentuata pentru inca o perioada.

     

    REPUBLICA CEHA

    Perspectiva macroeconomica

    – Deficitul bugetar pe 2007 depaseste mult nivelul de 3,3% vizat prin programul de convergenta necesar tranzitiei la euro

    – Cresterea alarmanta a cheltuielilor sociale va impulsiona cererea de consum

    Politica monetara si valutara

    – Relaxarea fiscala poate duce la o inasprire suplimentara a conditiilor monetare

    – Situatia politica incerta va pune presiune in continuare asupra coroanei cehe

    Alti factori

    – Impasul politic continua, guvernul e pe punctul de a pierde votul de incredere al Parlamentului (predictie confirmata – n.red.)

    – Aderarea la euro in 2010 este deja exclusa. O noua data de aderare ar putea fi anuntata spre sfarsitul anului.

     

    SLOVACIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Crestere solida, sustinuta de exporturi

    – Presiunile inflationiste raman puternice. Deficit de cont curent inalt

    Politica monetara si valutara

    – Banca centrala trebuie sa reduca presiunile inflationiste, fiind deci de asteptat o inasprire a politicii monetare

    – Exista riscul unei deprecieri a coroanei

    Alti factori

    – Stilul populist al noului guvern slovac ramane un motiv de ingrijorare

    – Bugetul pe 2007 va trebui sa fie prezentat parlamentului pana la 15 octombrie.


    UNGARIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Tabloul macro ramane incert si va depinde in mare masura de situatia politica

    – Cresterea economica va incetini semnificativ, indiferent de politica fiscala

    Politica monetara si valutara     

    – Situatia politica incerta mentine riscul unor noi vanzari masive de forinti

    – Politica monetara va cunoaste noi restrictii, dupa toate probabilitatile

    Alti factori

    – Rezultatul alegerilor locale a fost o lovitura pentru guvernul socialist

    – Reformele fiscale promise vor fi foarte greu de promovat.

     

    ROMANIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Cresterea economica se mentine puternica, dar cu riscul supraincalzirii. Deficitul de cont curent ramane un risc major

    – Inflatia este inca inalta, dar este de asteptat o reducere a acesteia

    Politica monetara si valutara

    – Reducerea inflatiei inseamna ca banca centrala nu va impune noi restrictii de politica monetara in viitorul apropiat

    Alti factori

    – Stirea pozitiva principala este decizia UE de a accepta Romania ca membru din 2007

    – Guvernul este angajat in promovarea reformelor, dar exigentele UE raman dure.

     

    TURCIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Cresterea economica este solida, insa deprecierea lirei si cresterea ulterioara a dobanzilor ar putea s-o incetineasca. Deficitul de cont curent este riscant de mare

    – Inflatia a fost impulsionata semnificativ de la deprecierea lirei pana in prezent

    Politica monetara si valutara

    – Cresterea inflatiei si-a atins varful si va scadea in curand sub 10%. Sunt de asteptat noi cresteri de dobanzi pe termen scurt

    Alti factori

    – Politica fiscala ramane sanatoasa

    – Exista totusi riscul adoptarii unor masuri populiste in anul electoral 2007.

     

    CHINA

    Perspectiva macroeconomica

    – Economia isi reduce din crestere, in contextul fazei de recul al ciclului industrial global si al restrictiilor monetare si de credit

    – Presiunile inflationiste sunt minore

    Politica monetara si valutara     

    – Autoritatile au ajuns la finalul ciclului de inasprire a politicii monetare si de credit

    – Luna trecuta autoritatile au lasat yuanul sa se aprecieze rapid fata de dolar, situatie care insa nu e de asteptat sa dureze

    Alti factori

    – Conducerea de stat continua lupta impotriva coruptiei si a abuzurilor in privinta drepturilor de proprietate funciara.

     

    INDIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Cresterea economica ramane solida, sustinuta de cererea interna. Situatia contului curent s-a ameliorat

    – Presiuni inflationiste inca in crestere

    Politica monetara si valutara

    – Rupia devine mai putin vulnerabila, odata cu imbunatatirea situatiei contului curent

    – Este de asteptat ca banca centrala sa inaspreasca in continuare politica monetara

    Alti factori

    – Lipsa de unitate a guvernului face dificila promovarea reformelor structurale.

     

    BRAZILIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Cresterea economica este lenta din cauza cererii interne slabe. Excedentul de cont curent este un factor favorabil, dar preturile in scadere ale materiilor prime pun presiune pe balanta comerciala

    – Presiunile inflationiste sunt sub asteptari, iar tendinta este de scadere in continuare

    Politica monetara si valutara

    – Declinul productiei industriale si al inflatiei indica probabilitatea unor noi reduceri ale ratelor dobanzilor

    – Realul brazilian a fost sustinut pana nu de mult de o balanta comerciala solida si de dobanzi inalte, dar in ultimele saptamani s-a depreciat din cauza incertitudinii politice si a ieftinirii materiilor prime

    Alti factori

    – Alegerile prezidentiale se indreapta spre al doilea tur de scrutin, la 29 octombrie

    – Este de asteptat o anumita nervozitate a pietelor in perioada electorala si pana dupa stabilizarea situatiei politice

     

    RUSIA

    Perspectiva macroeconomica

    – Scumpirea petrolului pe piata externa a alimentat cresterea economica si a mentinut o balanta de cont curent solida

    – Presiuni inflationiste. Cresterea masei monetare si a creditului s-a accelerat

    Politica monetara si valutara

    – Rubla a fost lasata sa se aprecieze, pentru a contracara presiunile inflationiste. Tendinta este de asteptat sa continue

    – Rubla este complet convertibila, iar piata valutara se maturizeaza

    Alti factori

    – Asasinarea vicepresedintelui bancii centrale este un indicator al riscului pietei

    – Presedintele Vladimir Putin nu va mai candida pentru al treilea mandat.

  • Riscuri si avantaje

    In ultima editie a World Economic Outlook, publicata luna trecuta, Fondul Monetar International se dovedeste reticent fata de temerile in privinta unei posibile crize financiare pe pietele in curs de dezvoltare.

     

    In particular, pentru Europa Centrala si de Sud-Est, FMI considera ca riscurile sunt amortizate de doi factori importanti: faptul ca pe pietele respective sunt prezente banci straine puternice si perspectiva aderarii la Uniunea Economica si Monetara Europeana (EMU), de natura sa intretina increderea investitorilor straini suficient incat sa faca putin probabil un exod de capital de pe aceste piete. FMI subliniaza ca o comparatie cu crizele financiare din a doua parte a deceniului trecut ar fi eronata, intrucat nici in Asia de Sud-Est, nici in America Latina, nici in Rusia nu au existat astfel de factori care sa atenueze riscul pentru pietele respective. In acelasi timp, FMI atrage atentia ca riscul specific pentru Europa Centrala si de Sud-Est tine de faptul ca mare parte din influxurile de capital strain au sosit aici sub forma de plasamente speculative (incadrate la categoria „alte influxuri de capital privat“), incluzand aici datorii pe termen scurt, in loc de investitii straine directe. Mai mult, dintre toate regiunile cu piete in curs de dezvoltare, aceasta zona a fost anul trecut de departe cea mai importanta destinatie pentru astfel de fonduri. Totusi, dupa o primavara si o vara agitate, FMI anticipeaza acum o posibila intoarcere la un context financiar global ceva mai linistit. Influxurile private de capital spre pietele in curs de dezvoltare nu vor mai atinge in nici un caz nivelurile impresionante din 2005, apreciaza FMI, iar presiunile inflationiste vor fi in general bine controlate. Din analiza FMI reies urmatorii factori de risc pentru pietele in curs de dezvoltare:

     

    FACTORI EXTERNI DE RISC

    • Rate crescute ale dobanzilor si volatilitate pe pietele financiare din tarile dezvoltate
    • Scaderea preturilor la materiile prime, altele decat petrolul
    • Tendinta investitorilor ca in perioadele cu mai putin apetit pentru risc sa-si diminueze expunerea in primul rand pe activele ale caror preturi au crescut rapid (cum s-a intamplat in mai si iunie cu pietele de actiuni din Columbia si India)

    FACTORI INTERNI DE RISC

    • Asocierea intre o crestere a deficitului balantei de plati si o crestere rapida a creditarii, in conditiile in care se schimba situatia in privinta resurselor de finantare externa disponibile (cazurile recente – Ungaria, Africa de Sud, Turcia)
    • Dezechilibre in sectorul public, indisciplina fiscala (Ungaria, dar si Polonia si Slovacia)
    • Expectatii de inflatie insuficient ancorate
    • Inrautatirea perspectivei de crestere a PIB.

  • Intrarile de capital in Europa Centrala si de Est (mld. dolari)

    1995-97

    2004

    2005

    2006

    2007

    Influxuri nete de capital privat

    27,2

    70,4

    113,5

    88,8

    84,8

    Investitii directe private

    11,7

    34,4

    47,7

    57,7

    44,4

    Influxuri private nete de portofoliu

    4,5

    26,2

    20,4

    1,5

    11,4

    Alte influxuri de capital privat

    10,9

    9,8

    45,4

    30,6

    29,1

    Finantari contractate public

    0,5

    -6,7

    -8,5

    -3,2

    -2,2

     

    Sursa: FMI

  • Intrarile de capital in Europa

    Perspectivele pentru „Europa emergenta“ (variatie anuala %; pentru rata inflatiei, FMI calculeaza media anuala, nu rata decembrie/decembrie; pentru balanta de cont curent, % din PIB)

     

    PIB

    2006

    2007

    Europa Centrala

    5,2

    4,6

    – Cehia

    6,0

    4,7

    – Ungaria

    4,5

    3,5

    – Polonia

    5,0

    4,5

    – Slovacia

    6,5

    7,0

    – Slovenia

    4,2

    4,0

    Europa de Est

    5,3

    5,4

    – Bulgaria

    5,6

    6,0

    – Croatia

    4,6

    4,7

    – Romania

    5,5

    5,5

     

    Inflatie

    2006

    2007

    Europa Centrala

    2,2

    3,2

    – Cehia

    2,9

    3,3

    – Ungaria

    3,5

    5,8

    – Polonia

    0,9

    2,3

    – Slovacia

    4,7

    3,6

    – Slovenia

    2,5

    2,3

    Europa de Est

    6,9

    4,7

    – Bulgaria

    7,4

    3,8

    – Croatia

    3,5

    2,8

    – Romania

    7,8

    5,7

     

    Balanta de cont curent

    2006

    2007

    Europa Centrala

    -3,4

    -3,1

    – Cehia

    -1,9

    -1,6

    – Ungaria

    -9,1

    -8,0

    – Polonia

    -1,7

    -1,9

    – Slovacia

    -7,7

    -5,9

    – Slovenia

    -2,0

    -2,3

    Europa de Est

    -10,3

    -10,4

    – Bulgaria

    -12,4

    -12,2

    – Croatia

    -6,8

    -6,8

    – Romania

    -10,9

    -11,1

     

    Sursa: FMI

  • Premii si suprarealism

    Chestionar pentru bancheri: v-ar placea sa contabilizati credite de peste cinci miliarde de dolari? Asta e cool, vor raspunde, desigur, bancherii. Dar v-ar placea sa aveti peste sase milioane de clienti?

     

    Poate, probabil ca vor raspunde, depinde de dimensiunea bancii si de infrastructura sa. Dar ati acorda toti acesti bani la toti cei sase milioane de clienti fara nici un fel de garantii? Asta e nebunie curata, vor spune bancherii. Si nu poti sa-i contrazici; dar nici bancherii in cauza si nici noi, care gandim la fel ca ei, nu vom lua niciodata Nobelul pentru Pace. L-a luat, in schimb, Muhammad Yunus, economistul de 66 de ani din Bangladesh si banca sa, Grameen, specializata in acordarea de microcredite. Muhammad Yunus a „intrat in afaceri“ cu 27 de dolari pe care i-a imprumutat in urma cu 30 de ani unui grup de femei care impleteau cosuri, care i-au folosit pentru extinderea „afacerii“.

     

    Dupa circa zece ani institutia creata de Muhammad Yunus capata statutul de banca, in baza unei legi speciale, si acorda credite saracilor. Acestia trebuie sa angajeze creditele in grupuri de cate cinci, cu toate ca raspunderea este individuala.

     

    Creditele sunt inapoiate in proportie de aproape 99% (98,85%, mai precis) iar banca Grameen, care are 2.226 de birouri si are aproape 19.000 de angajati, nu a obtinut profit in numai trei ani din cei 23 de ani care au trecut de la infiintarea sa. Din numarul total de clienti, de 6,6 milioane, 97% au fost femei.

     

    Multe i se pot reprosa comitetului Nobel – decizii mai mult sau mai putin justificate, un amestec de corectitudine politica zbarcita asezonata cu un soi de trafic de influenta la nivel planetar -, dar justetea alegerii din acest an nu mi se pare defel criticabila. Asta nu vine, Doamne fereste, dintr-o reminiscenta de gandire cu nuante comuniste – vad ca nu se mai poarta nici macar nuantele ideologice, ci din convingerea simpla ca fiecare trebuie sa beneficieze de egalitatea sanselor, nu la nivel de sume si valori, ci la nivel social. Stirea cu Muhammad Yunus, concretetea acesteia si concretetea demersului economistului au fost factorii care au schimbat macazul unei zile de vineri, 13.

     

    Un soi de raceala spre gripa m-a scos cateva zile din circuit, m-a trantit pe un maldar de perne in mijlocul patului, mi-a pus ecranul televizorului in ochi, asa cum anchetatorii din filme trantesc lampa in fata celui anchetat, si mi-a luat mai apoi creierii la prelucrat. Dupa trei zile ajungi sa pendulezi intre conspiratiile la nivel mondial care te au drept tinta si suprarealism.

     

    Stirile si lumea vazuta prin stiri. A fost momentul initial de panica cu avionul care a lovit cladirea din New York. Eclipsat de demiterea lui Theodor Stolojan din PNL si de conferinta de presa a acestuia. Ma asteptam ca un consilier prezidential venit din mediul de afaceri, cu conexiuni in acesta, sa fie mai procupat de bunul mers al businessului romanesc si mai implicat in demersul prezidential de sprijinire a intreprinzatorilor si mai putin de intrigile politice; am gresit, desigur. Stolojan, eclipsat de liderii PSD la plimbare prin Obor: zambete, legume, naframe si nemultumiri. Liderii PSD, eclipsati de moastele cuvioasei Parascheva si de navala saracimii in Iasi. Aici avem chiar si o prima mostra de marketing romanesc: sensibil la nevoile cetateanului, CFR-ul a suplimentat cateva trenuri; primul pe lista e un ditamai intercity, numai bun sa care spre Iasi, la costuri elitiste, o suma de necazuri pe care numai o mana de oase de sfanta le mai pot rezolva.

     

    Vineri, 13, intru in suprarealism: compozitorii ii demasca pe sustinatorii comunismului din randurile lor, se vorbeste de mesaje subliminale pe care muzica patriotic-tipata de dinainte de ‘89 le inducea in creierul vulgului. Sincer, tin minte vulgul din acea perioada mai preocupat de nevoi mai pamantesti, de genul hranei zilnice, si mai putin receptiv la mesajele, fie ele si subliminale, ale muzicii cu tente patriotice. Dar ma intreb cat de daunator se poate dovedi  excesul care ne paste si care este ilustrat foarte bine de demersul tragicomic al Uniunii Compozitorilor: a arata si a critica efectele unei ideologii asupra unei comunitati este in regula; a dezavua o ideologie in sine mi se pare un atentat la libertatile fundamentale.

     

    Sa lasam fineturile de judecata, pentru ca, iata, presedintele Basescu vorbeste la Oradea despre rolul colectivitatilor locale, despre implicare, despre bani europeni si despre momentul 1 ianuarie 2007 ca despre o etapa in dezvoltarea Romaniei.

     

    Discurs absolut corect si fara de repros, numai ca suprarealismul romanesc tine sa se manifeste: cateva judete mai la est avem o incercare de inlaturare a unui baron local, incercare esuata si care contrazice cam tot ce a spus presedintele – comunitatea locala si nevoile si dorintele sale nu conteaza in fata demersului politicianist. Si ca sa-l fac praf definitiv pe Magritte si zburatorii lui cu melon, aflu cu jumatate de ureche cum ca unul dintre primarii emblematici ai Capitalei vrea sa termine o facultate.

  • O unire de vreo doua ori pe an

    Istoria nu e nedreapta doar cu oamenii. Uneori e nedreapta si cu poeziile. Luati, bunaoara, cazul „Scrisorii IV“ de Mihai Eminescu. Sigur, nu are nici intinderea si nici problematica „Scrisorii a III-a“, dar asta n-o face cu necesitate mai putin demna de admiratie.

     

    Cu toate acestea, daca (nadajduiesc) oricine poate recita cateva versuri din „Scrisoarea a III-a“, putini sunt cei care pot cita ceva din a IV-a sau macar sa-i poata descrie tema. Asta in ciuda faptului ca, dupa toate canoanele, iubirea (sau aparenta ei) este pentru toata lumea un subiect mai „fierbinte“, mai „aproape de inima“ decat patriotismul sau politica.

     

    Sau nu? Pai, sa vedem: daca va mai amintiti, Alianta D.A. a pornit la drumul electoral cu o declaratie de dragoste mai fierbinte decat cele din „Romeo si Julieta“ – si inca de atunci m-am numarat printre putinii care au pledat pentru o dragoste „cu masura“. O dragoste chibzuita, daca pot spune asa. Nu v-as mai plictisi inca o data cu toata argumentatia in favoarea pastrarii distinctiei dintre liberali si pedisti (fie ei social-democrati sau populari). Am avut ocazia s-o fac, in repetate randuri chiar in aceasta pagina.

     

    Pe scurt, unificarea liberalo-pedista si crearea unui unic pol „de dreapta“, ar valida automat ca unica alternativa „respectabila“ o stanga pesedista. Si, chiar daca PSD s-ar transforma peste noapte intr-un partid social-democrat decent, a bipolariza scena politica romaneasca ar ingusta la extrem optiunile alegatorilor. Ma vad insa nevoit sa revin asupra discutiei, cata vreme si subiectul pare sa revina in actualitate de fiecare data cand incep sa zic „hop“ c-am sarit „santul“.

     

    Daca ceea ce se petrece episodic (si spasmodic) intre PNL si PD se poate numi iubire, numai Mihai Eminescu ne poate lamuri. „Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atat de van/ Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?“

     

    Din nou toata lumea pare a o tine gaia matul cu unificarea liberalo-pedista: o sustine presedintele, o sustin dizidentii din Partidul National Liberal, condusi de Stoica si Stolojan, o sustine si Partidul Democrat  si – culmea – o sustine mai nou si premierul. Mai sa fie! Te scarpini in crestet si te minunezi: daca toata lumea e atat de unita „in cuget si-n simtiri“, de ce se mai paruiesc oamenii astia?

     

    Bun, liberalii lui Tariceanu joaca la cacealma. Cerand pedistilor sa accepte participarea pe liste comune la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, ca o preconditie pentru unificare, liberalii reusesc, intr-un tarziu, sa impinga pedistii intr-o pozitie dificila. Daca pedistii zic „nu“, se cheama ca nu vor cu adevarat mult clamata unificare. Daca zic „da“, se fac de tot rasul in Parlamentul European, unde si-asa pendularea lor de la social-democratie la populari e privita cu circumspectie de catre colegii europeni. Acolo, familiile ideologice sunt ceva mai  mult decat o pereche de ciorapi de care te poti repede lepada, cata vreme asa cer „interesele momentului“.

     

    Ce-si imagineaza insa ceilalti sustinatori ai unificarii? Sa-i dam, inca o data, cuvantul lui Eminescu: „Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!/ Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?“. Haideti sa ne imaginam, pentru o clipa, ca alde Basescu, Boc, Stoica si Stolojan isi vad visul cu ochii, si unificarea PNL-PD are loc fara o sciziune masiva in randurile PNL. Sa ne imaginam ca, peste un an, scena politica romaneasca este deja bipolarizata intre PSD si viitoarea constructie de dreapta. Pohta ce-au pohtit. Ce se va intampla mai apoi?

     

    Pai, dupa cum scriam saptamana trecuta, intrarea in UE va avea drept consecinta majora disparitia – intr-un interval relativ scurt de timp – a satului romanesc. Sat de ferme „nu se exista“, vorba ardeleanului. Deplasarile masive si bruste de la sat la oras vor crea o categorie de „taroseni“ care va alimenta din plin partidele anti-sistem, gen Partidul Noua Generatie sau Romania Mare. 

     

    In aceste conditii, o eventuala bipolarizare a scenei politice nu va face decat sa arunce paie pe un foc deja aprins. Cele doua partide mari si „respectabile“ vor fi automat percepute ca facand parte din aceeasi „gasca“. Sau, daca preferati o varianta mai stiintifica, din acelasi „cartel“ (vezi clasificarea lui Katz si Mair).

     

    Sentimentele anti-sistem vor exploda automat, mai ales in conditiile in care aceste partide „respectabile“ vor fi obligate de pozitia in Parlamentul European (si de fondurile europene) sa evite, macar intr-o prima faza, un discurs extremist, total antieuropean, lasand astfel coridorul liber pentru excentricii de tot felul, Gigi y compris.

     

    Promotorii proiectului unionist se vor trezi astfel in situatia „inginerilor ecologici“ de care pomeneam saptamana trecuta: de buna-credinta, importa iepuri pentru ca sunt pe cale de disparitie. Drumul spre iad fiind pavat cu bune intentii, in curand se vad nevoiti sa importe vulpi, pentru ca rozatoarele s-au inmultit excesiv; pe urma lupi, care sa starpeasca vulpile. Incet-incet, se va ajunge in cele din urma la ursi. Obligate sa stavileasca hemoragia de voturi inspre partidele anti-sistem, partidele „respectabile“ vor fi, asadar, nevoite sa imprumute tot mai mult din discursul acestora.

     

    Iar daca, peste acest scenariu (logic, imi place sa cred) mai aruncam si un sistem prezidential, atunci sa va tineti! Au trecut deja cativa ani de cand Scott Mainwaring constata ca un regim prezidential cuplat unui sistem multipartinic reprezinta, pentru democratie, un amestec exploziv. Dintre cele 31 de democratii stabile de pe planeta, doar patru au regim prezidential, iar dintre aceste patru doar Chile, intre 1934 si 1974, a avut SI regim prezidential SI sistem multipartinic. Vorba ceea: cei patru apostoli au fost trei: Luca si Matei. S-avem, asadar, grija ce ne dorim. Pentru ca s-ar putea implini. Din pacate, nimeni nu mai citeste in zilele acestea „Scrisoarea IV“: „Nu vedeti ca rasul vostru e in fiii vostri plans,/Ca-i de vina cum ca neamul Cain inca nu s-a stins?“.

  • Wibree bate Bluetooth?

    La inceputul acestei luni, Nokia a anuntat ca pregateste o noua tehnologie, care functioneaza dupa principiile clasicului Bluetooth, doar ca are nevoie de mai putine resurse si este mai ieftina. Teoretic, Wibree, asa cum a fost numita, ar avea toate sansele sa se impuna pe piata.

     

    Wibree este o tehnologie noua bazata pe unde radio, prin care utilizatorii pot conecta echipamente mobile precum telefoane, PDA-uri, BlackBerry-uri sau computere intre ele sau cu alte echipamente, precum ceasuri, tastaturi wireless sau jucarii. Altfel, Nokia vrea sa extinda conectivitatea dintre echipamentele de mici dimensiuni care inconjoara utilizatorii, oferindu-le acestora posibilitatea sa transfere diferite fisiere, precum clipuri video, melodii, poze sau documente de la o distanta de pana la 10 metri intre echipamente si la o viteza de 1 Mbps. In plus, cel mai mare producator de telefoane mobile a descoperit solutia prin care transferul de date dintre echipamentele conectate prin Wibree sa foloseasca doar o fractiune din puterea consumata in cazul transferului prin Bluetooth.

     

    Avantajele noii tehnologii? Este mai ieftina, iar implementarea acesteia presupune costuri mai mici, permitand nu doar conectarea intre o gama mai variata de echipamente, dar si adaptarea la solutii Bluetooth. Iar Nokia nu a dezvaluit inca toate atuurile noii tehnologii, intrucat vrea sa pastreze „cireasa de pe tort“ pentru lansarea comerciala anuntata pentru prima jumatate a anului viitor. Pe cat de entuziasmati ar putea fi devoratorii de noi tehnologii de vestile venite din tabara Nokia, acestea nu sunt nici pe departe la fel de bune si pentru sustinatorii tehnologiei Bluetooth, existenta pe piata inca din 1999, ce-i drept intr-o versiune mai putin avansata decat cea de astazi.

     

    Practic, intr-un viitor inca incert, Wibree ar putea sa inlocuiasca tehnologia Bluetooth. Inainte de orice, pentru ca este prima tehnologie care asigura conectivitatea intre echipamente mobile si alte gadget-uri care indeplinesc diferite functii si astfel schimba modul in care utilizatorii folosesc terminalele mobile. Tocmai acest element cheie ii ofera un potential de crestere extrem de mare, sunt de parere unii specialisti in domeniu.

     

    „Prin faptul ca extinde rolul pe care-l joaca echipamentele mobile in viata utilizatorilor, tehnologia Wibree are toate sansele sa castige repede cota de piata“, declara recent un oficial Nokia, citat de mass-media internationale.

     

    Pe de alta parte, tehnologia Bluetooth este existenta pe piata de mult mai mult timp, fiind deja integrata in majoritatea telefoanelor mobile de ultima generatie, dar si in alte echipamente, precum laptop-uri, PDA-uri si, mai nou, playere digitale. De altfel, consumatorii de tehnologie au gasit noi metode de utilizare a acesteia, asa cum s-a intamplat in cazul unui american care a incorporat in periuta lui de dinti un modul Bluetooth. Urmarea? Periuta electrica functioneaza numai atunci cand este conectata la computer.

    De altfel, sustin specialistii, ar fi destul de dificil ca Bluetooth sa fie inlocuita peste noapte de o alta tehnologie. Pe de alta parte, atrag tot ei atentia, evolutia Wibree ar putea fi totusi similara cu cea a Bluetooth, care, pe masura ce a fost incorporata in tot mai multe echipamente, a castigat tot mai mult teren in fata tehnologiei de transfer prin infrarosii.

     

    Dar recentul anunt al oficialilor Nokia aduce insa o alta intrebare: de ce vrea producatorul de telefoane sa vina cu o noua tehnologie, avand in vedere ca piata nu duce lipsa de standarde wireless de transfer de date? Raspunsul nu a fost dat de cei de la Nokia, dar analistii din domeniu sunt convinsi ca cele doua tehnologii pot functiona in paralel, fara divergente. La aceasta convingere contribuie si anuntul ceva mai recent cu privire la discutiile purtate intre Bluetooth SIG, compania care ofera tehnologia Bluetooth, si Nokia, in vederea incorporarii standardului Wibree in propriul sau standard. Aceste discutii insa nu au fost finalizate, motiv pentru care nu se stie inca sigur daca ar trebui sa se puna un semn de intrebare deasupra Bluetooth.

     

    Pe de alta parte, pe piata mai exista si alte standarde similare Bluetooth, precum Zigbee sau Z-Wave, insa acestea sunt mai putin populare. Si totusi, temerile lor par a fi cele mai mici. „Deocamdata, avand in vedere detaliile sarace oferite de Nokia asupra Wibree, nu putem decat sa presupunem ca este o solutie pe care compania vrea sa o integreze numai in terminalele proprii“, a declarat un oficial Zigbee Alliance. De aceeasi parere sunt si reprezentantii Zensys, proprietarul Z-Wave, care considera ca, „pana acum, Nokia nu a spus nimic care sa ne sperie sau sa ne ameninte pozitia pe piata“.

     

    In aceste conditii, mai exista oare loc pe piata pentru inca o astfel de tehnologie? Cei de la Nokia sunt convinsi de asta, invocand argumentul ca tinta lor este diferita de cea a Zigbee Alliance si Zensys, ale caror tehnologii au fost dezvoltate mai ales pentru pietele industriale.

     

    Pe langa asta, oficialii companiei au motivat anuntul lor – un anunt facut cu foarte mult timp inainte de lansarea oficiala – prin aceea ca vor sa dea unui numar cat mai mare de companii sansa sa se alieze cu ei pentru acest nou standard. Pana acum, membrii aliantei din spatele Wibree, care vor integra tehnologia in echipamentele lor, sunt destul de putini – Broadcom Corporation, CSR, Epson si Nordic Semiconductor.

     

    „Wibree este o tehnologie importanta care le ofera utilizatorilor mult mai multe posibilitati de utilizare a echipamentelor“, declara recent Bob Iannucci, seful Nokia Research Center. „De asta vrem ca standardul sa fie acceptat repede pe piata, pentru a-l putea comercializa si integra in cat mai multe echipamente intr-un timp scurt.“

     

    Oficialii Nokia vor reveni cu mai multe informatii la cald despre Wibree in preajma lansarii comerciale a tehnologiei. Pana atunci, in aer va pluti o incertitudine in ceea ce priveste piata.

  • Despre un film frumos

    Am vazut „A fost sau n-a fost“ al lui Corneliu Porumboiu. Am ras sincer cu gura pana la urechi. Am stat intr-o sala destul de plina pentru un film fara efecte speciale, vedete stralucitoare si, vai, pe deasupra si romanesc (in mod normal, toate ingredientele pentru ca sala sa fie goala).

     

    L-am sorbit pana la ultima imagine. Pentru ca e o clasica poveste in care se spun atat de multe prin vorbe putine sau prin locuri comune. Nu mi-au fost zgariate timpanele sau retinele nici macar cu o singura pretentie megalomanica a regizorului. Totul este modest, perfect, sclipitor.

     

    Unul dintre cele mai frumoase momente din film: realizatorul emisiunii despre Revolutie ii ia cu masina (un Mercedes vechi care trozneste din toate incheieturile) pe invitati. La un moment dat Virgil Jderescu, vedeta televiziunii locale (un amestec de Tuca si Paunescu absolut delicios), sta langa domnul Piscoci, un batranel simpatic de meserie Mos Craciun (sau Gerila, dupa caz) si discuta despre nimic. Piscoci conchide: „S-a dus dracu’ si anotimpurili astea“.

     

    Imi place acest dialog pentru ca scoate la lumina umanitatea incredibila a locului comun. Limbajul de lemn intim este unul dintre marele mistere ale comunicarii. Este momentul acela in care oamenii se apropie neconflictual, in care se ataseaza prin formule standard. In film, urmeaza marea confruntare: talk-show-ul, si el plin de locuri comune, dar cu specific romanesc si generatoare de conflict. In studio se afla moderatorul cu aer de mare luptator care se face mic la cea mai mica amenintare, profesorul betiv care a facut impreuna cu trei colegi „revolutia de la Vaslui“ si pensionarul indiferent, amuzant, anti-erou. Intra in discutie directa cu invitatii prototipul gospodinei nervoase, securistul afacerist-moralist care le stie pe toate si te ingroapa in procese daca zici ceva, chinezul „obiectiv“ si mama unui soldat mort la revolutie care ii invita sa lase vorba si sa priveasca ce frumos ninge afara. Limbajul de lemn, limbajul cliseizat, este pe nedrept taxat, automat, negativ. Trebuie sa nuantam. Cliseul poate fi cea mai dura arma anti-omenire, dar si cel mai sigur mod de a securiza un spatiu. Cliseele ucid in regimurile totalitare. Imediat se sorteaza lasii, lingaii, bunii utilizatori de poncife care taxeaza tot in functie de cateva fraze standard. In acest caz, cliseul te inregimenteaza, cliseul inseamna compromis.

     

    Nu sunt insa de acord cu discursul revolutionar anti-burghez si anti-cliseu. Pentru ca locul comun este unul dintre cele mai solide elemente ale intimitatii, ale spatiului securizat familial, prietenesc, de grup etc. Insasi revolutia e un cliseu, unul din acelea deranjante. Locul comun e benefic in intimitate. Cu un prieten vechi ce faci altceva decat sa tot repeti dialoguri ritualice care va fac pe amandoi sa va simtiti bine, in siguranta? O relatie solida se construieste pe dulcile clisee. Ma amuza psihologii de prin filme care primesc cupluri aflate in criza si le sfatuiesc sa varieze, sa se surprinda unul pe celalalt. Cred ca, mai curand, cei doi destabilizati ar avea nevoie de un set solid si indestructibil de locuri comune care sa-i lege. Ma amuza iarasi cei care se plang de uzura cuvintelor „te iubesc“. Pai, asta e si ideea. Repetitia e ritualica. Ambele parti stiu ca de fapt nu comunica nimic cand spun „te iubesc“, dar respecta o forma profunda de legatura spirituala.

     

    Cand locul comun iese din terenul propice al intimitatii, devine periculos. El este asa-numita minciuna din politica. De fapt, e o vraja pentru captatio benevolentiae, o „vrajeala“. Locul comun aduce si cele mai rapide avansari intr-o companie – trebuie sa respecti proceduri, sa vorbesti in sintagme pe care sa le recunoasca toata lumea. Normal ar fi sa fie invers. Creativitatea la munca, in public; dulcele loc comun, rezervat doar pentru cei dragi. Linguseala si supunerea sunt doua forme aparent creative – de fapt foarte cliseizate – de flatare; nu au ce cauta in spatiul public, oricat de profitabile ar fi. Sunt indecente cand ies din intimitate. Ele sunt bune pentru rasfatat parinti, copii, prieteni dragi. Cine sunt sefii ca sa merite ce e mai bun din noi? Glumesc si nu prea.

     

    Revenim la „A fost sau n-a fost“. Revolutia nu e subiectul acestui film, evident. Mie chiar imi place orasul ala nenumit pe care toti il recunoastem drept Vaslui. Nu am fost niciodata acolo. Dar Vasluiul lui Porumboiu pare un loc linistit in care oamenii vorbesc despre anotimpuri, se uita la televiziunea lor locala si imprumuta bani de la chinezi. Nu e asa de rau cum pare.

     

    Diferenta dintre un oras de provincie si o metropola este tocmai manevrarea locului comun. Provincialii folosesc doar formule inofensive pentru apropiere. Metropolitanii, din dorinta de de-cliseizare si originalitate, iti pot deversa in cinci minute cele mai intime si „creative“ dintre confesiuni.

     

    Cea mai buna solutie: sa te pastrezi provincial in metropola? Nu-i asa ca am un ritm al inferentei destul de nebulos? Asta e, s-au dus dracului si anotimpurile…

  • Unde-i trimitem pe poeti?

    In Corriere della Sera s-a starnit saptamanile trecute o polemica doar in aparenta artificiala. Totul pleaca de la un interviu al lui Nanni Balestrini*, aparut in Liberazione**.

     

    Omul nostru, incapabil sa evite provocarile chiar la varsta care ar trebui sa-l puna la adapost de asa ceva, lamentandu-se ca editorii au incetat a mai publica poezie, spune ce noroc ca exista Internetul, care pune in circulatie poeziile tuturor. Evident, Balestrini se gandeste atat la site-urile care-i antologheaza pe poetii cunoscuti, cat si la cele care-i gazduiesc pe debutanti si admite ca este dificil sa te orientezi intr-o astfel de abundenta de informatie, dar semnaleaza cateva adrese demne de incredere. Dupa interpelarea altor poeti si critici, s-au evidentiat trei obiectii principale. Prima (si imi pare a fi corecta) este ca, si daca au fost intrerupte anumite colectii de poezie, asta nu inseamna ca editorii au incetat a mai publica poezie, iar unii dintre poetii cei mai cunoscuti (ma refer la contemporani, nu la clasici) vand chiar tiraje de 10.000 de exemplare. A doua (si aceasta foarte justa) este ca pentru poetii tineri care vor sa se faca cunoscuti exista si alte canale alternative decat Internetul, precum revistele, festivalurile si lecturile publice. A treia este ca, dupa cum a spus un poet laureat, „daca intri pe Internet sa cauti poezie gasesti o gramada de material fara viata,  exteriorizari emotionale ale prostilor satului, iar blogurile sunt facute in principal de exhibitionisti. In lipsa unei orientari, poti sa iei cea mai mare plasa posibila“. Nici aceasta a treia obiectie nu este gresita, pentru ca pe Internet gasesti intr-adevar de toate, numai ca ea cere unele precizari ulterioare. Mai ales ca, fidel invatamintelor lui Toma Necredinciosul, dupa ce am vazut diferitele afirmatii din respectiva polemica, sunt tentat sa trantesc un al meu „respondeo dicendum quod“.

     

    Cu siguranta, colectiile de poezie si alte locuri selecte unde cei ce fac si cei ce citesc poezie se intalnesc si se asculta raman indispensabile atat pentru tinerii poeti, cat si pentru tinerii cititori. Pentru primii, pentru ca gasesc in ele un teren de confruntare unde sunt criticati, selectionati si, s-o spunem pe cea dreapta, sfatuiti sa-si schimbe meseria daca (asa cum se intampla in cazul majoritatii celor 90% de fiinte umane alfabetizate care mai devreme sau mai tarziu incearca sa poetizeze) nu sunt decat brate sustrase de la agricultura. Pentru cei din a doua categorie, pentru ca gasesc cine sa le serveasca drept filtru si drept girant. Un tanar indragostit de poezie de obicei poate accepta drept bune chiar versuri care nu sunt sau care sunt doar calchieri ale altor versuri bune – in timp ce, daca va cauta poezie intr-o colectie de un anumit prestigiu, stie ca, in masura in care ne putem increde in judecati de gust, ceea ce citeste a primit girul cuiva care se presupune ca are gustul cultivat in mod special.

     

    Imi amintesc de anii mei de liceu petrecuti intr-un oras de provincie, unde puteam cel mult sa pun mana pe cateva carti din colectia Specchio de la Mondadori, dar citeam in fiecare saptamana revista „La fiera letteraria“ („Bestia literara“). Exista acolo o rubrica in care (asa cum in alte reviste exista curierul inimilor) se publicau pasaje scurte din opere poetice trimise de cititori, insotite ba de elogii, ba de incurajari, ba de-a dreptul de corectii sau teribile taieturi. Totul se intampla conform criteriilor poetice ale epocii si gusturilor recenzorului anonim, dar pentru mine insemna o mare lectie de critica, o invitatie la evaluarea stilului si nu a bunelor sentimente, al carei prim rezultat (pentru care literele patriei ar trebui sa-i fie recunoscatoare revistei) a fost ca m-a facut sa-mi arunc la gunoi propriile versuri.

     

    Este posibil sa existe site-uri pe Internet care sa poata desfasura o astfel de functie? S-ar putea obiecta ca pentru o singura „La fiera letteraria“, care reprezenta unicul saptamanal de litere si arte pe care un tanar il putea gasi la chiosc in acele vremuri, Internetul ofera 10.000 de site-uri cu acelasi profil – si deci apare si in acest caz drama imposibilitatii de a selectiona. Imi amintesc totusi ca si pe vremea mea circulau (gratis) revistute pentru poeti cu plata; totusi, intr-un anume mod (intuitiv sau datorita vreunui sfat al cuiva) intelesesem ca trebuia sa ma incred mai degraba in „Fiera“ decat in celelalte foite. La fel s-ar putea intampla si cu poezia pe Internet. Intrucat au dreptate cei ce amintesc de existenta festivalurilor si a revistelor, se presupune ca un poet si un cititor de poezie seriosi pot primi indicatiile corecte pentru a se orienta catre site-urile de incredere.

     

    Dar ceilalti? Dar prostii satului si internautii obsedati care nu se dezlipesc de computer si nu stiu ca exista revistele si festivalurile? La moarte cu ei, cum s-a intamplat dintotdeauna si inainte de Internet, atunci cand cete de lemingi poetici au cazut in capcana acelor „vanity press“ si a premiilor fictive promovate in ziare, ingrosand randurile acelei armate subterane de autori pe propria cheltuiala, care marsaluieste paralel cu lumea „oficiala“ a literelor si, ignorata de aceasta, o ignora la randul ei. Cu avantajul ca, putandu-si publica pe Internet samizdaturile, poetii slabi nu ii vor ingrasa pe sacalii poeziei. Si, avand in vedere ca bunatatea Celui de Sus este infinita, exista probabilitatea ca in acea mlastina infernala sa infloreasca din cand in cand si cate un trandafir.

     

    * poet Si romancier italian, unul dintre fondatorii curentului literar al Neoavangardei.
    ** Liberazione – ziar comunist italian