Premii si suprarealism

Chestionar pentru bancheri: v-ar placea sa contabilizati credite de peste cinci miliarde de dolari? Asta e cool, vor raspunde, desigur, bancherii. Dar v-ar placea sa aveti peste sase milioane de clienti?

Poate, probabil ca vor raspunde, depinde de dimensiunea bancii si de infrastructura sa. Dar ati acorda toti acesti bani la toti cei sase milioane de clienti fara nici un fel de garantii? Asta e nebunie curata, vor spune bancherii. Si nu poti sa-i contrazici; dar nici bancherii in cauza si nici noi, care gandim la fel ca ei, nu vom lua niciodata Nobelul pentru Pace. L-a luat, in schimb, Muhammad Yunus, economistul de 66 de ani din Bangladesh si banca sa, Grameen, specializata in acordarea de microcredite. Muhammad Yunus a „intrat in afaceri“ cu 27 de dolari pe care i-a imprumutat in urma cu 30 de ani unui grup de femei care impleteau cosuri, care i-au folosit pentru extinderea „afacerii“.

Dupa circa zece ani institutia creata de Muhammad Yunus capata statutul de banca, in baza unei legi speciale, si acorda credite saracilor. Acestia trebuie sa angajeze creditele in grupuri de cate cinci, cu toate ca raspunderea este individuala.

Creditele sunt inapoiate in proportie de aproape 99% (98,85%, mai precis) iar banca Grameen, care are 2.226 de birouri si are aproape 19.000 de angajati, nu a obtinut profit in numai trei ani din cei 23 de ani care au trecut de la infiintarea sa. Din numarul total de clienti, de 6,6 milioane, 97% au fost femei.

Multe i se pot reprosa comitetului Nobel – decizii mai mult sau mai putin justificate, un amestec de corectitudine politica zbarcita asezonata cu un soi de trafic de influenta la nivel planetar -, dar justetea alegerii din acest an nu mi se pare defel criticabila. Asta nu vine, Doamne fereste, dintr-o reminiscenta de gandire cu nuante comuniste – vad ca nu se mai poarta nici macar nuantele ideologice, ci din convingerea simpla ca fiecare trebuie sa beneficieze de egalitatea sanselor, nu la nivel de sume si valori, ci la nivel social. Stirea cu Muhammad Yunus, concretetea acesteia si concretetea demersului economistului au fost factorii care au schimbat macazul unei zile de vineri, 13.

Un soi de raceala spre gripa m-a scos cateva zile din circuit, m-a trantit pe un maldar de perne in mijlocul patului, mi-a pus ecranul televizorului in ochi, asa cum anchetatorii din filme trantesc lampa in fata celui anchetat, si mi-a luat mai apoi creierii la prelucrat. Dupa trei zile ajungi sa pendulezi intre conspiratiile la nivel mondial care te au drept tinta si suprarealism.

Stirile si lumea vazuta prin stiri. A fost momentul initial de panica cu avionul care a lovit cladirea din New York. Eclipsat de demiterea lui Theodor Stolojan din PNL si de conferinta de presa a acestuia. Ma asteptam ca un consilier prezidential venit din mediul de afaceri, cu conexiuni in acesta, sa fie mai procupat de bunul mers al businessului romanesc si mai implicat in demersul prezidential de sprijinire a intreprinzatorilor si mai putin de intrigile politice; am gresit, desigur. Stolojan, eclipsat de liderii PSD la plimbare prin Obor: zambete, legume, naframe si nemultumiri. Liderii PSD, eclipsati de moastele cuvioasei Parascheva si de navala saracimii in Iasi. Aici avem chiar si o prima mostra de marketing romanesc: sensibil la nevoile cetateanului, CFR-ul a suplimentat cateva trenuri; primul pe lista e un ditamai intercity, numai bun sa care spre Iasi, la costuri elitiste, o suma de necazuri pe care numai o mana de oase de sfanta le mai pot rezolva.

Vineri, 13, intru in suprarealism: compozitorii ii demasca pe sustinatorii comunismului din randurile lor, se vorbeste de mesaje subliminale pe care muzica patriotic-tipata de dinainte de ‘89 le inducea in creierul vulgului. Sincer, tin minte vulgul din acea perioada mai preocupat de nevoi mai pamantesti, de genul hranei zilnice, si mai putin receptiv la mesajele, fie ele si subliminale, ale muzicii cu tente patriotice. Dar ma intreb cat de daunator se poate dovedi  excesul care ne paste si care este ilustrat foarte bine de demersul tragicomic al Uniunii Compozitorilor: a arata si a critica efectele unei ideologii asupra unei comunitati este in regula; a dezavua o ideologie in sine mi se pare un atentat la libertatile fundamentale.

Sa lasam fineturile de judecata, pentru ca, iata, presedintele Basescu vorbeste la Oradea despre rolul colectivitatilor locale, despre implicare, despre bani europeni si despre momentul 1 ianuarie 2007 ca despre o etapa in dezvoltarea Romaniei.

Discurs absolut corect si fara de repros, numai ca suprarealismul romanesc tine sa se manifeste: cateva judete mai la est avem o incercare de inlaturare a unui baron local, incercare esuata si care contrazice cam tot ce a spus presedintele – comunitatea locala si nevoile si dorintele sale nu conteaza in fata demersului politicianist. Si ca sa-l fac praf definitiv pe Magritte si zburatorii lui cu melon, aflu cu jumatate de ureche cum ca unul dintre primarii emblematici ai Capitalei vrea sa termine o facultate.