BusinessMagazin

Blog

  • Blog-ul ca un boutique

    Toata lumea este de parere ca un camin trebuie sa fie un spatiu confortabil, dar si sa defineasca persoana care locuieste in el. Asa ca m-am gandit sa caut lucruri functionale si moderne, care sa se potriveasca intre ele, dar si cu personalitatea mea. Convinsa fiind ca voi face fata acestei provocari de una singura, am refuzat initial sfatul unui specialist. Asta pana cand am dat peste un blog, design* sponge (www.designspongeonline.com), pe care gasesti toate lucrurile de care ai nevoie, dar si specialisti care te sfatuiesc oricand cum sa combini diferite produse, in functie de spatiul pe care il ai.
    Blogul a fost lansat in anul 2004, de Grace Bonney, o jurnalista din Brooklyn, care scrie pentru publicatii precum “House and Garden”, “New York Home” sau “Everyday with Rachel Ray”. Inca de la lansare, blogul lui Bonney a avut foarte mare succes printre pasionatii de design interior si nu numai. O arata faptul ca, in prezent, site-ul atrage in jur de 20 de mii de cititori zilnic, mai ales datorita faptului ca blogul este actualizat constant de-a lungul zilei, cu o medie de 6-10 post-uri pe zi.

    Mecca online
    Despre design*sponge se poate spune ca este unul din cele mai citite bloguri de design din lume, devenind un fel de mecca online pentru oamenii care cauta lucruri moderne si functionale cu care sa-si decoreze locuinta. Ce gasesti pe acest site? Tot ce inseamna produse de design interior, trenduri sau sfaturi practice. Apoi, exista o sectiune care prezinta designeri celebri sau mai putini celebri, Bonney promovand prin blog-ul sau si designeri necunoscuti.
    Dar cel mai important lucru este ca design*sponge este si un magazin online, multe produse putand fi achizitionate direct de pe site. “Pentru pasionatii de design interior, internetul poate fi un loc atat de fascinant”, sustine Bonney. “Imi place ca pot sa gasesc pe site-uri din Turcia, Suedia sau Singapore lucruri care inca nu au aparut in revistele de specialitate.” Pentru a fi la curent cu tendintele in design Bonney se uita constant pe Husmusen, un blog suedez orientat catre designul scandinav, dar si pe alte site-uri care prezinta tendintele in materie de design.

    Brooklyn, o masina incendiata si un blog
    design*sponge a aparut dintr-o idee simpla si ca un raspuns la intrebarea “de ce nu te gandesti sa-ti faci un blog despre design interior?”. Povestea lui Bonney incepe acum sase ani, cand pentru prima data vizita Brooklynul. Prima amintire despre Brooklyn este aceea a unei masini in flacari vazuta prin fereastra sparta a unui atelier al unui artist. “Eram in vizita la prietenul meu care studia aici si, in timp ce ne uitam pe fereastra, am vazut o masina abandonata in parcarea de peste drum, care aproape ca a explodat. Nu voi sti niciodata motivul pentru care masina era in flacari, dar stiu ca mi-am spus atunci: niciodata nu ma voi muta in Brooklyn.” Nu numai ca s-a mutat, dar Brooklynul a fost si sursa sa de inspiratie sau imboldul de care avea nevoie pentru blogul sau.
    In orasul “cu masini incendiate” s-a mutat dupa absolvirea colegiului William and Mary din Virginia, ca sa lucreze la o casa mica de inregistrari din Park Slope. In timp ce cara cutii cu CD-uri prin oras, pentru a inregistra diversi artisti amatori, Bonney se gandea la ce va face in viitor. “Tot timpul am fost interesata de arta si design, dar nu aveam nici cea mai mica idee daca sau ce loc imi voi gasi intr-una din aceste industrii.” Si ca orice “new kid on the block”, a inceput sa exploreze orasul. Un prieten de-al sau a observat ca vorbea tot timpul de design interior si i-a dat ideea de a face un blog despre acest domeniu.
    Acum, design*sponge, pe langa faptul ca este un forum pentru oamenii din intreaga lume care iubesc designul in toate formele lui, a devenit si modul ei de viata. Si chiar un job cu norma intreaga, pentru ca Grace Bonney este “logged on” (sau conectata, daca vreti) pe blog in fiecare zi de la 8 dimineata la 6 seara. “Pe langa faptul ca este un mod placut de a-mi petrece ziua, design*sponge este pentru mine si o platforma prin care discut cu artisti si magazine de profil din Brooklyn. Asa ca am devenit, fara sa vreau, un fel de ghid amator pentru fanii de design care viziteaza orasul pentru a achizitiona mese sau scaune pe care eu le prezint pe site.”

  • GoogleFight (se) lupta in cuvinte

    Lupta dintre cele doua termene este un test facut de Bubble Meter, autorul unui blog despre piata imobiliara, cand a descoperit site-ul Google Fight, pe care se pot compara cuvinte, nume sau sintagme, dupa numarul de rezultate returnate pe Google, in urma cautarilor. Monitorizarea razboiului dintre cele doua termene a inceput in anul 2005, cand “housing boom” avea de aproape doua ori mai multe rezultate decat concurentul sau, iar in mai putin de un an de zile, popularitatea lui “housing boom” a crescut cu 515%. Desi interesul oamenilor pentru termenul “housing bubble” a crescut cu 762%, se pare ca piata imobiliara dicteaza chiar si in acest joc, pentru ca nici dupa 2 ani de zile “housing bubble” nu a reusit sa castige in lupta cu boom-ul imobiliar.

    Boom sau Bubble? Bubbleboom…
    Aceste cifre nu inseamna foarte mult din punct de vedere cantitativ. Calitativ, acestea spun doar de cate ori au fost cautate cele doua concepte pe Google. Numarul rezultatelor date de cel mai mare motor de cautare din lume poate avea fluctuatii insa, pentru ca sunt site-uri, precum cel al lui Bubble Meter, pe care ambele termene sunt mentionate, ceea ce inseamna automat mai multe rezultate pentru fiecare termen. Mai mult, piata imobiliara a avut un boom in ultimii ani, ceea ce inseamna de asemenea mai multe cautari pentru “housing boom”. Bubble Meter sustinea ca exista o corelatie intre popularitatea termenului “housing bubble” si piata imobiliara, fiind convins ca odata ce piata se va aseza, “housing boom” nu va mai fi atat de interesant pentru oameni, iar “housing bubble” va putea sa-l prinda din urma. Se pare ca rationamentul bloggerului care a initiat aceasta lupta a fost corect, insa ramane de vazut cat timp va mai trece pana cand piata imobiliara se va aseza de tot sau, dupa cum ar spune Bubble Meter, pana cand “housing bubble” va fi pe locul intai in cautarile pe Google.

    Miss/ter popularitate
    Ted Turner sau Tina Turner? Warren Buffett sau Dinu Patriciu? Sunt cateva intrebari la care oamenii nu au raspuns. Singurul mod de a sti cine este adevaratul castigator este infruntarea. Nu trebuie neaparat sa fie doua persoane; pot fi doar doua lucruri diferite. Infruntarea celor doi oponenti se face in functie de popularitatea fiecaruia pe paginile celui mai mare motor de cautare din lume. Pentru ca Google Fight, un site pe care te poti juca cu astfel de lupte intre oameni sau cuvinte, foloseste, dupa cum ii spune si numele, motorul de cautare Google.
    In functie de cate rezultate obtin pe Google subiectii infruntarii, Google Fight stabileste castigatorul. Grafica site-ului este simpla, dar foarte potrivita. Are un numar de infruntari clasice si amuzante care au fost facute inainte de alti utilizatori si pe care le poti vizualiza pentru a vedea rezultatele. Este foarte haios modul in care Google Fight a animat secventa in care cele doua cuvinte cheie se lupta, iar rezultatele sunt afisate intr-o histograma. Daca doresti sa vezi infruntari actuale, Google Fight are si o sectiune cu ultimele 20 de infruntari, iar cele mai spectaculoase “razboaie” se gasesc la “infruntarea lunii”. Pe langa faptul ca este un site haios, Google Fight poate fi si un site util pentru cei care sunt prezenti in mediul online. Este un mod foarte simplu de a vedea cat de mare este popularitatea ta in comparatie cu ceilalti din mediul online.

    Sa inceapa lupta!

    Ted Turner – Tina Turner
    castigator este Tina Turner cu 2.240.000 de rezultate

    Warren Buffett – Dinu Patriciu
    castigator este Warren Buffet cu 1.840.000 de rezultate

    BraD Pitt – Tom Cruise
    castigator este Tom Cruise cu 11.600.000 de rezultate

    Alexandru Papadopol – Dan Bordeianu
    castigator este Dan Bordeianu cu 198.000 de rezultate

    Nokia – Motorola
    castigator este Nokia cu 212.000.000 de rezultate

    Femeie – Barbat
    castigator este Femeie cu 5.910.000 de rezultate

    Windows – Linux
    castigator este Windows cu 658.000.000 de rezultate

  • Cu laptopul pe Everest

    Seria ToughBook, produsa de Panasonic, a deservit echipei lui Trumbell in expeditia pe Everest, cel mai inalt varf de munte din lume. In acelasi timp, indianul Bhavik Gandhi (fondator al unui fond de investitii si atlet international) a avut la indemana un ToughBook atunci cand a traversat cu barca Oceanul Atlantic, din Spania pana in Antigua.
    Dincolo de aceste doua exemple, laptopurile extrem de rezistente de la Panasonic pot fi folosite si de catre oameni de afaceri, care au nevoie poate sa lucreze la computer chiar si atunci cand ploua. Sau atunci cand, in vacanta fiind, trebuie sa trimita un e-mail sau sa verifice vreun raport de la 20 de m adancime, in timp ce admira coralii.
    Secretul rezistentei laptopurilor Toughbook este aliajul de magneziu din care este facuta carcasa, aliaj ce ofera o rezistenta de 20 de ori mai mare decat plasticul din carcasele laptopurilor obisnuite. Aceste laptopuri sunt destinate in special pentru mediul outdoor, fiind foarte rezistente la soc si intemperii. Testele arata ca aceste gadget-uri pot functiona atat la temperaturi foarte inalte (60 de grade celsius), cat si la cele foarte scazute (minus 20 de grade celsius), asta insemnand ca pot fi utilizate la orice altitudine sau in orice regiune de pe glob.
    Totodata, gama ToughBook poate fi utilizata si in automobile de teren sau vehicule utilitare de mari dimensiuni, pentru ca rezista la vibratii puternice, iar daca sunt scapate de la altitudine mare sau calcate de automobile, compania garanteaza ca laptopurile din aceasta serie vor continua sa functioneze. Un pic mai sifonate, dar totusi in stare buna de functionare.

    Comand(-)o special
    Laptopurile “de razboi” sunt disponibile in diverse configuratii, cu diferite capacitati de rezistenta, iar clientul are ultimul cuvant cand vine vorba de specificatii tehnice, acestea putand fi personalizate in functie de scopul achizitionarii si utilizarii lor. Spre exemplu, lucratorii care poarta manusi de protectie pot cere un touchscreen in locul unei tastaturi.
    Fiind niste laptopuri speciale, diferite de cele disponibile in magazinele de electronice si IT, si procesul de achizitionare este pe masura. Nu se adreseaza persoanelor individuale, ci mai degraba organizatiilor, si pot fi cumparate numai pe baza de comanda speciala. Pretul minim al unui astfel de laptop se situeaza, in functie de model si de configuratie, intre 2.150 de euro si 3.470 de euro. Pe piata mondiala a laptopurilor ranforsate, Panasonic detine o cota de piata de 75%, iar clientii vizati sunt companiile din industria de constructii, de telecomunicatii, de energie sau domeniul medical.

    Ranforsate “de razboi”
    Uitati deci tot ce stiati pana acum despre laptopurile subtiri si ultrausoare, care sa ofere mobilitate oamenilor de afaceri aflati in permanenta miscare. Laptopurile Toughbook sunt pregatite pentru orice conditii, fiind disponibile in trei variante, in functie de rezistenta lor.

    1. Business-rugged
    Produsele din aceasta categorie sunt potrivite pentru oamenii de afaceri care calatoresc foarte mult si care au nevoie de un laptop pe care il pot lua oriunde, chiar daca asta inseamna utilizarea laptopului in apa, in nisip sau la temperaturi extreme. Modelele “business-rugged” au o greutate redusa (pana la 1,2 kg, inclusiv acumulatorul), iar durata de autonomie a bateriei este de pana la 11 ore.

    2. Semi-rugged
    Din aceasta face parte modelul CF-74, care este dotat cu un procesor Intel Pentium M si are o memorie RAM de 512 MB in versiunea de baza, propusa de Panasonic, dar poate fi extinsa la cerere. Pentru ca se afla in spatele unei carcase construite din aliaj de magneziu, hard-disk-ul de 60 GB este rezistent la caderi repetate de la o inaltime de jumatate de metru. Acest model este si waterproof. Tastatura si touchpad-ul pentru maus, rezistente la umezeala, impreuna cu etansarile din cauciuc, impiedica apa sau alte lichide sa patrunda in interiorul echipamentului.

    3. Fully-rugged
    Sunt cele mai rezistente laptopuri, fiind categoria de varf din seria Toughbook. Supranumite si “laptopuri de razboi”, modelele din aceasta categorie au o duritate ridicata si rezista la umezeala, praf, socuri sau vibratii puternice. Acestea ofera utilizatorului posibilitatea integrarii unor optiuni precum modulul HSDPA sau modulul GPS, fiind foarte potrivite pentru utilizarea in aplicatii militare, politie, productie industriala, telecomunicatii, comert, utilitati sau servicii. Potrivit datelor furnizate de companie, armata americana detine, numai pentru trupele din Irak, zeci de mii de laptopuri din aceasta categorie.

  • Se poarta hibridele… uneori

    In Romania, motoarele hibrid se lovesc inca de lipsa combustibilor de tipul etanolului din benzinarii si, in plus, gama din care puteti alege un model hibrid se limiteaza in prezent la Toyota Prius si Honda Civic Hibrid. Va ramane, deci, o singura solutie plauzibila: sa cumparati acum doar modelul japonez, cu o motorizare obisnuita, si sa-l schimbati cu unul hibrid cand infrastructura va permite acest lucru. Oricum, japonezele castiga, incet-incet (dar totusi parca prea incet comparativ cu pietele din Occident sau de peste ocean), tot mai multi adepti si in Romania, iar piata noastra nu poate trece cu vederea nici trendul mondial orientat catre motorizarile nepoluante.
    Dar parca noi inca functionam si actionam dupa “spiritul de turma”, urmarind vechea reteta: premium inseamna german, iar sport, italian. Bineinteles, brandurile respective si-au castigat in timp toata consideratia si respectul si au sufocat in ultimii ani strazile romanesti. Popularitatea lor inseamna insa o mare pierdere tocmai la capitolul cel mai important: exclusivitate.
    Dan Ioan Popp, presedintele companiei imobiliare Impact, imi spunea in urma cu cateva luni ca ar vrea sa-si schimbe masina si, desi se declara un admirator al tehnologiei si calitatii germane, spunea ca cel mai probabil isi va cumpara o limuzina hibrid. Sunt convins ca multa lume admira marcile germane, dar Popp simte exact acelasi lucru – ca brandurile respective si-au cam pierdut din forta sau identitate pe piata din Romania. In plus, masinile japoneze castiga teren chiar si pe segmentele premium, acolo unde germanii au facut jocurile parca dintotdeauna. Dar este oarecum firesc: nu sunt ei, niponii, “nemtii Asiei”? Nu este cel mai mare constructor de automobile din lume tot japonez? Si, pana la urma, cine a construit cel mai lung pod suspendat, nu tot inginerii japonezi???

    Pentru prima data, Lexus
    Lexus a fost unul dintre constructorii cei mai asteptati la Salonul International de Automobile Bucuresti 2007, constructorul japonez bifand prima sa prezenta din istorie la SIAB. Daca standul era prea aglomerat sau, dimpotriva, designul masinilor nipone nu v-a atras deloc, noi va prezentam masina pe hartie, cu trecutul, prezentul si premiile pe care le-a castigat pentru viitor. Am fi preferat insa sa o facem pe niste drumuri serpuite, fara hardtop si fara limita de timp sau kilometri…
    Lexus SC 430, coupe-ul niponilor, este cea mai fiabila masina din lume. Pentru al doilea an la rand, in urma studiului JD Power, japonezii au castigat distinctia, si au facut-o fara niciun dubiu. Proprietarii de Lexux SC 430 au raportat 54 de probleme la 100 de masini in primele trei luni de la cumparare si, chiar daca poate suna ingrijorator pentru cel mai fiabil automobil al anului 2007, numarul problemelor masinii japoneze este cu mult sub media generala: 118 probleme pentru o suta de masini. Alte modele Toyota (Lexus este divizia de lux a constructorului japonez Toyota) au punctat si ele foarte bine, iar Prius, Scion si Rav4 au castigat disputele pe segmentele lor.
    Studiul americanilor de la JD Power masoara 135 de parametri, printre care placerea de a conduce masina, manevrabilitatea, franele, motorul, transmisia si orice alta problema calitativa raportata de proprietari. La ultimul studiu au participat 62.000 de persoane care au condus masina minim 90 de zile dupa ce au cumparat-o.

    Un altfel de exclusivism
    Gama SC (sport coupe) de la Lexus a fost printre primele modele produse de Toyota, tocmai pentru a incerca sa umple golul din segmentul de sportiva luxoasa din propria gama. Chiar si asa, Toyota ducea lipsa unui model premium convertible, loc ocupat tocmai de acest SC 430, unul dintre primele masini de pe piata ce au promovat hardtop-ul din material dur, cu capotare sau decapotare automata. Chiar si asa, lupta cu constructorii teutoni este una foarte dificila pentru Lexux. In pofida motorului de 4,3 litri si a celor aproape 300 de cai putere dezvoltati de motorizarea de top, aceia care cauta un cabriolet sportiv nu neaparat luxos vor alege in continuare modelele germane din acest segment de piata. Dar soferii mai putin sportivi, care urmaresc un raport calitate/pret bun, dar si o masina mai exclusivista decat a concurentilor de pe piata, pot alege fara nicio problema SC 430.
    In plus, odata cu prezenta Lexus la SIAB, japonezii au facut un pas important pentru succesul marcii pe piata autohtona, desi modelul sport coupe ar fi preferat sa “parcheze” in Romania cu cateva luni in urma. Oricum, chiar daca noiembrie este ultima luna a acestui an cand veti putea conduce masina fara capota, un lucru este sigur: veti astepta primavara viitoare ca nimeni altcineva. Literalmente. Pentru ca posesorii de SC 430 sunt foarte putini. Asta daca exista. Pana atunci s-ar putea sa fiti chiar “la moda”.

    Adolescentul
    Brandul de lux al Toyota a implinit anul acesta 17 ani de existenta, dar scurta perioada a fost indeajuns pentru Lexus sa castige o felie importanta din segmentul de lux la nivel mondial. E drept, modelele japoneze s-au impus indeosebi in Statele Unite, unde Toyota si Lexus sunt deja considerate masini americane. In Europa, Mercedes, BMW sau Audi n-au pierdut mare lucru pe segmentele premium si, deoarece brandurile lor au o valoare inzecit mai mare decat cea a niponilor, lupta continua in trei sau, cel mult, in patru, daca luam in considerare si constructorii britanici (vorbim de segmentul pe care il tinteste Lexus, deci nu luam in calcul marcile italiene, indeosebi sportive). Dar Lexus creste intr-un an cat altii-n zece si, foarte important, pare dispus sa deseneze de-acum inainte si modele europene, cu un design mai putin “made in SUA”.

    Concurenta acerba
    SC 430 “se bate” cu BMW 650, cu SLK-ul de la Mercedes, Audi TT sau Jaguar XK, iar lupta se poarta in doua manse: America si Europa. Daca peste ocean SC 430 face fata fara probleme SLK-ului sau BMW-ului 650 (celelalte doua contracandidate nu au mare succes in SUA), in Europa lucrurile sunt mult mai dificile: tehnologia dezvoltata de germani este impresionanta, fie ca vorbim despre calitatea interioarelor, motorizari, sasiu sau siguranta activa ori pasiva, iar Lexus, desi se ridica la nivelul de echipare al concurentilor, are un drum lung de parcurs pana la performantele sportive sau notorietatea brandurilor de mai sus.
    Dar, exact asa cum Jaguar isi pune sperantele, de ani buni, in exclusivitatea marcii si a modelelor sale in lupta cu gigantii teutoni, si Lexus se concentreaza pe clientii care vor sa iasa din “tiparul german”. Sansele de reusita pe batranul continent sunt, totusi, destul de reduse.

  • Crezi ca iti poti permite… vodca de un milion de dolari?

    “O vodca martini sec, agitat nu amestecat.” Infamele cuvintele ale lui James Bond care nu numai ca au dat nastere unei noi mode in ceea ce priveste cocteilurile anilor ’60, insa au reusit sa stea la baza unei ascensiuni nebanuite a unei intregi industrii. Si, la fel ca intr-un basm, pornind de la o simpla replica, in doar doua decenii scurte, vodca s-a transformat dintr-o cenusareasa a pietei de bauturi alcoolice intr-o stapana incontestabila a acesteia, care detine mai bine de un sfert din volumul vanzarilor, depasind net alte bauturi populare ca whiskyul, ginul sau bourbonul. Spectaculoasa insa este mai ales cresterea vanzarilor pe segmentul vodcii premium, de departe cel mai profitabil din industrie. Daca in Rusia secolului 17, un butoi de vodca de 12 litri costa nici mai mult nici mai putin decat doua vaci potrivite, astazi pretul unei sticle de vodca premium incepe de la 30 de dolari pentru a atinge insa cote ametitoare la varful segmentului de lux. Asta deoarece celor carora le place sa isi bea vodca cu stil un pret care incepe de la 3.500 de dolari si ajunge pana la 1 milion de dolari pentru o singura sticla nu li se pare exagerat, daca vodca respectiva este frumos asezonata cu o selectie de pietre pretioase si diamante.
    In definitia generica data vodcii de institutiile abilitate ale guvernului american aceasta este numita “o bautura alcoolica spirtoasa neutra, fara un caracter distinctiv, lipsita de gust, aroma sau culoare”. De fapt, cea mai mare parte a popularitatii de care se bucura astazi aceasta bautura este datorata tocmai gustui sau neutru, care ii permite sa fie combinata la fel de bine atat cu apa tonica, cat si cu sucul de rosii; poate da nastere unei bauturi crisp si corporate precum vodca martiniul marca James Bond, dar si uneia la fel de frivole ca o surubelnita cu suc de fructe. Asa se face ca, cel putin in teorie, o marca de vodca nu ar trebui sa se deosebeasca prea mult de o alta, iar simplul termen de vodca premium sa nu reprezinte altceva decat un oximoron.
    Cu toate acestea cea mai mare concurenta intre producatorii de vodca se manifesta mai ales la nivelul premium al pietei, acolo unde de ani de zile marci ca Vox, Stolichnaya sau Jean-Marc XO se lupta pentru a convinge consumatorii sa plateasca intre 30 si 60 de dolari pentru o sticla de vodca ultra-pura. Insa aceste preturi sunt mai mult decat rezonabile in comparatie cu cele vehiculate pe segmentul super-premium, acolo unde etichetele de pret au intre sase si sapte cifre. In ultimii doi ani mai ales lupta pe acest palier se da intre Diva si Diaka, doua branduri care isi disputa numele de cea mai scumpa vodca din lume. Diva Premium Vodka este o vodca triplu distilata, produsa de Blackwood Distillers din Scotia. Unicitatea bauturii poate fi rezumata intr-un singur cuvant: diamante. Dupa ce a fost filtrata printr-un carbune obtinut dintr-o specie rara de mesteacan nordic, vodca este filtrata apoi printr-o pudra obtinuta prin sfaramarea diamantelor si a altor pietre pretioase precum rubinele si smaraldele, pentru a obtine o puritate deosebita inainte de imbuteliere. Insa diamantele pot fi regasite si intregi in vodca Diva, asta deoarece in mijlocul fiecarei sticle se gaseste un tub de sticla plin cu 48 de pietre pretioase sau semipretioase, printre care si diamante. Pretul unei sticle este intre 3.700 de dolari si 1 milion de dolari, in functie de selectia de pietre pretioase care se gaseste in sticla. Producatorii mai spun ca nu exista doua sticle de vodca Diva identice, deoarece fiecare coloana de sticla umpluta cu cristale sau pietre pretioase din centrul acesteia este realizata ca un unicat de catre un specialist Hatton Garden. In functie de pret, printre cele 48 de pietre din fiecare sticla se poate regasi zirconiu cubic, topaz scotian, turmaline roz, topaz azuriu, topaz albastru londonez, ametist. Cristalele din fiecare sticla sunt pregatite si aranjate manual, iar aranjamentele sunt unice. Producatorul, Blackwoods Distillers ofera de asemenea un serviciu disponibil la cerere, prin care clientul isi poate alege singur pietrele care intra in componenta coloanei de sticla, astfel incat acestea sa alcatuiasca un cadou unic. Pietrele ce pot fi alese sunt diamantele, rubinele, smaralde si topazele selectate de principalul expert al centrului londonez al diamantelor, Hatton Garden.
    Celalalt brand cu care Diva isi disputa titlul de cea mai scumpa vodca din lume este DIAKA, numele reprezentand un acronim pentru “diamante” si “vodca”. Desi a fost anuntata cu mare fast lansarea acestei marci de ultra-lux, pretul acesteia nu a fost inca dezvaluit. Diaka este importata din Polonia si este si ea filtrata cu ajutorul diamantelor. Rudy N. Vogel, CEO-ul TransBorder Selling Inc., compania care a creat acest brand, spune ca procesul special de filtrare al vodcii lor ii va determina pe consumatori sa incerce Diaka si apoi acestia se vor intoarce singuri, convinsi de superioritatea neta a produsului lor. Implicarea diamantelor in crearea vodcii Diaka se rezuma insa numai la procesul de filtrare patentat, care implica 100 de asemenea pietre pretioase, fiecare de o dimensiune de pana la 1 carat. Aceste diamante sunt apoi asezate intr-un dispozitiv special prin care este trecuta apoi vodca. Prin crearea unei miscari centrifuge, diamantele se invart in dispozitiv, taind astfel moleculele lichidului de nenumarate ori, afirmandu-se ca acest proces ajuta la purificarea lichidului, dupa care vodca este filtrata din nou prin fulgi mai mici de diamante. Acest proces in doua faze se presupune ca ajuta la obtinerea unei fineti si a unei puritati mai mari a bauturii, producatorii sustinand ca produsul lor este incomparabil cu orice altceva de pe piata.

    Istorie
    Desi are o istorie lunga de mai bine de 900 de ani, popularitatea fara precedent a vodcii si vocatia sa de trendsetter pe piata bauturilor alcoolice reprezinta un fenomen de natura recenta. O necunoscuta absoluta in afara Rusiei, Poloniei si Scandinaviei, tarile sale de origine, vodca a inceput sa cunoasca popularitatea in partea vestica a lumii atunci cand un refugiat rus cu numele Vladimir Smirnoff, a carui familie condusese decenii la rand distileria din Moscova care reprezenta furnizorul oficial al vodcii tarului rus, a vandut reteta familiei sale americanului Rudolph Kunnett, care la randul sau a vandut-o companiei Heublein Co. in 1939. Gustul strain al vodcii Smirnoff s-a dovedit a nu fi extrem de popular in randul americanilor, cel putin pana cand Heublein, deja parte integranta a companiei Diageo, a inceput sa o promoveze ca ingredientul de baza perfect pentru cocteiluri. In 1960 vodca primea un nou avant din partea unui oarecare Bond, care isi marturisea pe marele ecran preferinta pentru martini-ul pe baza de vodca si nu gin, iar astazi copiii generatiei baby boomer par a fi redescoperit cu entuziasm traditia cocteilurilor la sfarsitul unei zile de munca, astfel incat in toate cocktail bar-urile din Moscova pana in Manhattan tinerii sunt vazuti sorbind tot mai multe bauturi pretentioase pe baza de vodca. Asa se face ca astazi si-au facut loc pe piata zeci de branduri de vodca, distilate intr-o multime de tari precum Japonia, Franta, Estonia, Irlanda sau Rusia, altele noi aparand in fiecare an si incercandu-si norocul pe o piata care nu pare a se opri din crestere.

  • (Supra)Omul de afaceri

    In caz ca nu ati aflat inca, afacerile nu sunt pentru oameni. Prima conditie pentru a putea intra si reusi in afaceri este sa te dezbraci de toate slabiciunile si vulnerabilitatile umane si sa imbraci in schimb costumul de business.
    Si atunci, preferabil, unul de la Brioni sau de la Dior, in functie de caz si de gen. Nici vorba, un pret care merita platit pentru a cumpara succesul. Insa cat de comod poate fi costumul atunci cand acesta te strange ca un corset in jurul punctelor slabe si te obliga sa devii un fel de supererou invaluit in mantia infailibilitatii? Simplu, vor raspunde toti oamenii de succes cu care vei vorbi pe aceasta tema: totul se rezuma la o eficienta gestionare a rolurilor si la o trasare corecta a granitelor. Adica seara iti lasi problemele de la serviciu la usa si costumul de supermanager pe umeras in dulap, in timp ce dimineata iti uiti slabiciunile la dus si iti agati conditia umana in cuier, inainte de a-ti imbraca elegantul costum de la Brioni.
    Daca totul suna cu mult mai simplu decat este, asta se intampla dintr-un singur motiv, si anume ca adevaratul tabu in lumea afacerilor este o discutie deschisa despre slabiciuni – fie ele ale managerului sau ale companiei. Un fenomen inexplicabil face ca in mediul de business niciun alt cuvant sa nu aiba un ecou mai puternic decat “slabiciune”. Iar cand chiar trebuie pronuntat, cuvantul tabu este rostit in soapta, cu teama si un oarecare soi de evlavie, deoarece se stie ca ecoul il va propaga in toate punctele cardinale ale lumii de business. Iar cand spui slabiciune, spui faliment. E suficient sa implici o oarecare vulnerabilitate, iar banii sunt retrasi, aliantele se rup, actiunile sunt vandute cu viteza luminii. Si uite asa tranzitia de la om la supraom in business devine un rau necesar, mediul de afaceri se transforma intr-un veritabil teren mitic, echivalentul Muntelui Olimp coborat la nivelul marii, iar businessul devine apanajul semizeilor si supraoamenilor.
    Albert Humphrey intervine brusc in aceasta ecuatie, cu efecte secundare considerabile. Artizanul analizei SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) nici nu-si imagina in anii ’60 cata bataie de cap va da comunitatii de afaceri odata cu tehnica de planificare strategica construita de el pentru a usura povara de pe umerii managerilor. Si asta fiindca, pe masura ce analiza SWOT a devenit un instrument indispensabil pentru realizarea strategiei unei companii, pana si supraoamenii de afaceri s-au vazut nevoiti sa accepte evidenta. Inainte de a merge mai departe, era mai mult decat necesara acceptarea nu numai a punctelor tari, dar si a celor slabe. Brusc, in lumea afacerilor trebuia pus punctul pe W.
    Acceptarea slabiciunilor in business ramane totusi o problema dificila, fiindca niciodata nu poti preconiza unde te va duce aceasta strategie pe termen lung. Poti, pe de o parte, sa devii un om mai puternic, la fel ca Donald Trump, tocmai pentru ca ai reusit sa te ridici din nou si sa mergi mai departe, constient de punctele tale slabe, fara sa incerci sa le ascunzi de intreaga lume. Sau te poti trezi intr-o dimineata nevoit sa imbraci din nou mantia infailibilitatii, deoarece costurile marginale ale unei asemenea strategii au devenit mult prea mari pentru a ti le mai putea permite. Oricum ar fi, relatia dintre un om de afaceri si slabiciunile sale va fi intotdeauna una tensionata, deoarece “ce nu ma omoara ma face mai puternic” ramane o sintagma inacceptabila pentru un manager.
    Concluzia e simpla. Daca vrei sa intri in business, nu prea ai de ales: un guler scrobit, un costum corect si devii altcineva. Sau ramai tu insuti cu un “return on investment” cu mult mai putine zerouri si accepti pretul pe care trebuie sa il platesti pentru a-ti putea accepta fara regrete W-ul.

  • Cal troian academic

    Pentru parintii bogati de pe continentul european care nu concep ca in portofoliul copiilor lor sa nu se regaseasca si o diploma universitara de Ivy League sau de la alte universitati prestigioase din Statele Unite numele lui Herman Donnenfeld nu este unul strain. Asta deoarece Donnenfeld are in Europa reputatia unui veritabil cal troian la indemana celor care vor sa patrunda in cetatea fortificata a sistemului universitar american. Vorbitor de engleza, spaniola, germana si romana, alaturi de un partener de afaceri care vorbeste fluent limba rusa, Donnenfeld isi pune de peste 10 ani la dispozitia celor interesati serviciile de matelot in apele tulburi si pline de curenti ale procesului de admitere la cele mai elitiste institutii academice americane.
    Si, spre deosebire de parintii si bunicii lor, astazi chiar si cei mai bine pregatiti dintre aplicanti se gasesc in situatia in care ar putea avea nevoie de un avantaj competitiv in fata numarului tot mai mare de candidati. Din cauza inflatiei de concurenti, astazi mai bine de un sfert dintre adolescentii care isi doresc sa fie admisi la cele mai prestigioase universitati americane au in spate un consultant educational care le pregateste strategia in necrutatorul proces de admitere. Dupa parerea responsabililor cu admiterea, promotia anului 200,1a avut parte de cel mai greu an de pana acum din acest punct de vedere. Colegiul Columbia, care face parte din Universitatea Columbia din New York, acolo unde unul dintre clientii lui Donnenfeld a fost acceptat anul acesta, a avut unul dintre cele mai mici procente de admitere: doar 8,9 la suta din aplicanti au fost acceptati.
    Pe o piata atat de eterogena, cum e cea a consultantei educationale, Donnenfeld a ales sa se pozitioneze pe o nisa destul de ingusta insa extrem de ofertanta: el s-a specializat in a-i integra pe studentii de peste ocean intr-o tara si intr-un sistem educational complet strain. Atunci cand accepta un client nou, Donnenfeld incheie in principiu un contract pe o perioada de un an, iar clientii sai se muta pe aceasta perioada la New York, acolo unde are sediul compania sa, apoi sunt inscrisi intr-un program intensiv de invatare a limbii engleze, de obicei in cadrul Universitatii Columbia. In paralel, el ii pregateste pentru testele de admitere si pentru viata in Statele Unite. Daca ar fi sa isi sintetizeze in cateva cuvinte meseria, Donnenfed ar spune ca este jumatate coach, jumatate tutore. “Pe perioada in care imi solicita serviciile eu le sunt si mama si tata”, spune el. “Orice ar avea nevoie, eu sunt acolo sa ii ajut sa obtina, si asta in toate aspectele vietii lor.”
    Donnenfeld intelege foarte bine situatiile cu care se confrunta copiii clientilor sai, deoarece atunci cand era de varsta lor a trecut prin aceeasi experienta atunci cand parintii sai s-au mutat din Romania in Statele Unite. “Am avut ocazia sa aflu pe pielea mea cat de dificil este sa vii intr-o tara straina, a carei limba nu o cunosti, si sa urmezi cursurile unei universitati in alta limba decat cea materna”, povesteste el. Donnenfeld, care are o diploma de licentiat in psihologie de la Universitatea Massachusetts si o diploma de masterat in educatie speciala de la Universitatea din Boston, lucreaza in acest an cu patru clienti odata, pregatindu-i pentru admiterea care ii asteapta anul viitor. Intrarea acestora la facultate insa nu inseamna neaparat si incheierea sarcinilor sale. “Serviciile pe care le ofer eu merg mult mai departe decat simpla consultanta si strategie”, mai spune el. Donnenfeld incepe prin a-si asista clientii in redactarea cererilor de inscriere la universitati si comunica apoi cu acestea din partea clientilor sai. Insa principiul sau de baza este acela de a nu interveni in vreun fel in interviul pe care viitorul student trebuie sa il sustina cu conducerea facultatii si de a nu “slefui” eseurile acestora. “Noi nu ajustam nimic”, spune el. “Vreau ca toti clientii mei sa se prezinte in procesul de admitere exact asa cum sunt.” Pe parcursul perioadei pentru care isi ofera serviciile de consultanta, Donnenfeld monitorizeaza indeaproape progresul studentilor, se intalneste zilnic cu ei si le trimite parintilor acestora rapoarte lunare redactate in limba lor materna. (Partenerul sau, Gary Braverman, se ocupa in exclusivitate de clientii de nationalitate rusa.) Chiar daca contractul tipic are o durata fixa de un an, acesta se poate prelungi pe o durata de pana la cinci ani, Donnenfeld “tinandu-i de mana” pe studenti de-a lungul intregului lor parcurs universitar.
    Niciun nume de consultant si nicio factura oricat de consistenta nu garanteaza insa admiterea la o facultate din Ivy League. De aceea, intr-o bransa care are ca miza viitorul unor tineri, nu este de mirare ca procesele intentate de clientii dezamagiti de rezultatele obtinute au devenit o obisnuinta. De aceea, unele companii de consultanta, cum ar fi College Confidential, promit restituirea tarifelor pentru acei clienti care nu reusesc sa fie admisi la primele doua facultati la care au aplicat. Donnenfeld insa nu ofera niciun fel de garantie, considerand ca promisiunea pe care o face clientilor sai, aceea de a depune toate eforturile posibile, este tot ce i se poate cere.

    FISA POSTULUI

    Numele functiei: Consultant educational independent.
    Companii care angajeaza: Parintii care isi doresc pentru copiii lor un loc in cele mai prestigioase universitati din Statele Unite sau din intreaga lume.
    Unde sa cauti posturi libere: Daca pentru obtinerea un post in cadrul unei companii de strategie educationala lucrurile sunt clare, iar despre eventualele posturi libere se poate afla in mod direct, contactand companiile din bransa, pentru consultantii independenti inceputul este ceva mai anevoios. Asta deoarece in aceasta piata principalul instrument de “publicitate” il reprezinta reputatia si recomandarile fostilor clienti.

    Nivel salarial: Tarifele unui consultant independent se ridica la cateva sute de dolari pe ora. Desi pentru consultanti munca in cadrul unei firme este mai putin lucrativa, pentru parinti aceasta varianta nu este deloc mai ieftina: unele firme ofera pachete salariale intre 15.000 si 35.000 de dolari.

    Abilitati necesare: Sunt indispensabile cunostintele referitoare la sistemul educational superior si la procesul de admitere in invatamantul universitar, precum si experienta in domeniul consultantei. Cunoasterea cator mai multe limbi straine pentru a putea lucra cu clientii straini este un atu important, iar rabdarea este de asemeneea un element cheie.
    Numarul consultantilor educationali independenti din Statele Unite este estimat undeva la peste 3.000, numarul acestora crescand exponential in ultimii ani.

    Vremurile se anunta din ce in ce mai grele pentru toti aspirantii la statutul de student la facultatile de prima liga, concurenta fiind atat de acerba in ultimii ani incat nici macar sefii de promotie din liceu nu sunt scutiti de emotii la admitere. Asa se face ca, in ciuda costurilor in crestere ale unui an de facultate, un numar tot mai mare de familii, atat din Statele Unite dar si din Europa, sunt dispuse sa plateasca echivalentul unui an de studii, cazare si intretinere unor consultanti independenti de renume, cum sunt Herman Donnenfeld sau Michele Hernandez, in speranta ca aceasta investitie o sa le asigure odraslelor lor un loc intr-o facultate din Ivy League. Sumele platite pentru un an de consultanta, care include orice fel de sfat sau orientare a viitorului student, de la alegerea facultatii la pregatirea interviului si a eseului de admitere, pana la alegerea cursurilor si cea mai buna modalitate de a-si petrece vacanta de vara, ajung pana la 36.000 de dolari pe cap de student. Desi oficialii responsabili cu admiterea din colegiile americane nu par a baga prea mult in seama activitatea acestor consultanti, Asociatia Consultantilor Educationali Independenti, organizatie non-profit cu sediul in Fairfax, Vancouver, estimeaza ca anul trecut mai bine de 22% dintre “bobocii” admisi la colegiile private, cu cursuri pe o durata de patru ani, s-au folosit de serviciile unui asemenea consultant. Iar profesionistii din piata recunosc ca se afla adesea in situatia de a refuza potentiali clienti, in principal din cauza numarului mare de cereri care le sunt adresate. Insa scepticismul nu a intarziat sa apara, asa ca tot mai multi parinti isi pun problema daca serviciile acestor consultanti merita intr-adevar banii. Consultantii sustin la randul lor ca rata de succes a clientilor lor la admiterea in cadrul facultatii dorite este mult mai mare decat in cazul candidatilor care nu apeleaza la asemenea servicii de consiliere, insa verificarea acestor date este imposibila. Cert este ca atat cererea foarte mare a acestor servicii, dar si usurinta cu care un asemenea consultant poate intra in afaceri pe aceasta piata au dus la dublarea numarului de asemenea profesionisti, pana la o cifra de 3.000 de consultanti independenti doar in SUA, in doar 5 ani.

  • Go @ Domo

    In ceea ce priveste acel magazin sau oricare altul cu o suprafata mai mica de 3.000 de metri patrati, raspunsul la intrebarea mea este cel mai probabil “Nu”. Dar pe magazinul Domo din cartierul Militari ar putea, incepand cu anul viitor, sa scrie mare Technomarket. Legatura dintre “specialistul in electrocasnice”, cum este alintat Domo de cei din conducere, si lantul de retail Technomarket din Bulgaria este simpla: au acelasi proprietar, si anume fondul de investitii Equest.
    La sfarsitul lunii septembrie, pe 28 mai exact, a fost finalizata tranzactia prin care proprietarii Domo – familiile Szarvadi si Hegedus-, precum si fondul de investitii RAEF au incasat 62,5 milioane de euro de la Equest pentru 75% din actiunile companiei. Iar in aceeasi zi a avut loc si deschiderea oficiala a primului Technomarket in Romania – un magazin “pilot” aflat la Targoviste. E mult, e putin? La momentul inceperii negocierilor dintre cele doua companii, Domo era evaluata de mai multi specialisti din piata la o valoare cuprinsa intre 80 si 100 de milioane de euro. Cei de la Equest au calculat valoarea de piata a retailerului de electronice si electrocasnice la putin peste 83 de milioane de euro si au platit exact 75% din aceasta valoare pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al Domo.
    Restul de 25% de actiuni au ramas in cea mai mare parte in posesia celor doua familii fondatoare ale companiei, un procent de 0,5% apartinand in prezent unei persoane fizice. Lorand Szarvadi (foto), directorul executiv al companiei, spunea insa ca Equest va prelua si restul de actiuni.
    Singura conditie ar fi ca Domo sa atinga anumite obiective anul acesta si anul viitor. Asa ca pe Szarvadi il asteapta doi ani incarcati, perioada de care depinde insa cati bani ar mai putea primi omul de afaceri pentru restul actiunilor. Dar… cu peste 20 de milioane de euro in cont, Lorand Szarvadi nu ar trebui sa mai aiba motive de ingrijorare.

  • Intoxicarea informationala

    Se spune despre dependenta ca este apanajul oamenilor slabi. Insa intr-o lume in care Google-ul reprezinta punctul de plecare in solutionarea oricarei probleme, de la probleme stringente de business pana la satisfacerea unei curiozitati referitoare la gradinaritul secolului 18, aceasta dependenta de raspunsuri instantanee la orice intrebare a devenit deja starea naturala de agregare a omului modern. Poate de aceea cei mai multi dintre noi nici nu ne mai dam seama de cat de dependenti am devenit de alimentarea instantanee cu informatiile relevante de care avem sau nu nevoie.
    Intoxicarea informationala a fost definita, conform trendwatching.com, in felul urmator: “Nevoia accentuata a consumatorilor experimentati de a avea la dispozitie in permanenta informatii detaliate despre unde sa gaseasca de la cele mai bune sau cele mai ieftine pana la cele mai sanatoase, cele mai cool, cele mai inteligente produse de pe piata. Pericolul suprasaturarii cu informatie a fost demult depasit: pofta pentru informatie relevanta este astazi atat de insatiabila incat aceasta incepe sa transceanda granitele spatiului virtual. Ne pregatim pentru o lume in care pentru obtinerea raspunsurilor nu mai avem nevoie de maus pentru trecerea de la click-and-know la text-and-know si chiar point/hear-and-know”.

    Pricenoia – astazi numarul platformelor virtuale de comparare a preturilor este imens, fapt care vorbeste de la sine despre succesul conceptului. Pricenoia, unul dintre cele mai de succes asemenea website-uri, se autodefineste in gluma ca “o tulburare comportamentala caracterizata de o nevoie permanenta si sistematica de verificare si comparare a preturilor de pe diferitele site-uri internationale atunci cand vrei sa comanzi ceva de pe Amazon”. Mai bine de 70.000 de clienti ai Amazon folosesc in fiecare luna acest motor de comparare a preturilor unui anumit produs pe toate site-urile nationale ale Amazon (versiunea canadiana, cea americana, englezeasca, germana, japoneza si respectiv franceza a Amazon). Dupa cum spune chiar proprietarul Pricenoia, pentru europeni in special, cumparaturile de pe Amazon.com se pot dovedi cu mult mai avantajoase, chiar dupa ce au fost adaugate costurile transportului, decat cele de la magazinele Amazon cu extensia .fr, .uk sau .de. Astfel, acestia pot ajunge sa economiseasca pana la 20% din pretul de achizitie. In plus, cand vine vorba depre carti cea mai buna optiune pentru majoritatea tarilor este amazon.com, in timp ce pentru muzica, americanii vor descoperi ca este mai ieftin sa cumpere de pe amazon.ca.

    Tripadvisor – atunci cand vor sa rezerve cele mai bune camere din cele mai bune hoteluri din lume, consumatorii se ingramadesc de ani de zile pe Tripadvisor.com. In prezent site-ul gazduieste mai bine de 4 milioane de reviews si pareri ale membrilor sai, acoperind 200.000 de hoteluri din intreaga lume si 92.000 de restaurante din 23.000 de orase. Astfel, nu este de mirare ca doar acest site atrage peste 19 milioane de vizitatori unici din toata lumea intr-o singura luna. Iar asta nu este tot, deoarece de ceva timp Tripadvisor isi incurajeaza membrii sa-si ilustreze prezentarile cu poze si videoclipuri, si astfel mai bine de 200.000 de fotografii de calatorie care acopera peste 19.000 hoteluri din lume si-au facut deja loc pe platforma.

    SeatGuru.com – este un website care isi propune sa ii ajute pe cei 600.000 de utilizatori lunari sa identifice cele mai bune locuri din avion, in functie de destinatie si linia aeriana. Acesta pune la dispozitia utilizatorilor grafice detaliate ale asezarii scaunelor in avion, remarce si observatii in detaliu referitoare la fiecare loc in parte, precum si informatii asupra locurilor in care se gasesc prize pentru laptop sau sisteme de tip audio-video. Cele mai apreciate informatii sunt insa cele referitoare la spatiul disponibil pentru picioare, despre gradul de inclinare al scaunelor si gradul de vizibilitate din locul respectiv al filmelor proiectate pe ecran. SeatGuru acopera pana in prezent 29 de linii aeriene si gazduieste 15.000 de review-uri ale utilizatorilor sai.

    Spatiul virtual la purtator
    De ani de zile ne pregatim sa eliberam cyberspatiul din calculator si sa il primim in intreaga noastra casa, de la frigider pana la masa din bucatarie sau la telefonul mobil. Daca n-am ajuns inca sa putem spune ca acesta s-a raspandit in toata viata noastra, este insa mai mult decat clar ca in aceasta directie ne indreptam: conform Asociatiei Internationale a Internetului si Telecomunicatiilor precum si a Asociatiei Marketingului Telefoniei Mobile, astazi sunt mai bine de 1,9 miliarde de telefoane mobile in uz in intreaga lume, adica mai mult decat numarul de televizoare si de calculatoare adunate. Mai mult de atat, pana la sfarsitul anului viitor se estimeaza ca mai mult de 600 de milioane de telefoane mobile vor dispune de o conexiune la Internet. Confruntati cu aceste cifre, nici nu mai este de mirare ca principalii jucatori din industria informatiei se aliniaza la start pentru o cursa cu o miza atat de mare.

    Google Mobile – Intrebarea de pe buzele multora este daca peste cativa ani dependenta noastra va evolua atat de mult incat sa ajungem in situatia in care vom cauta cate ceva pe Google odata pe minut. Cei de la Google asa spera, deoarece lucreaza din greu la adaptarea motorului lor de cautare pentru telefoanele mobile, atat prin serviciul Google Mobile Search, care cauta insa doar in randul site-urilor adaptate navigatului prin telefonul mobil, dar si prin Google Local for Mobile, care adauga cautarii locale si hartile relevante. Pentru a aduce informatia mai aproape de cei 2 miliarde de consumatori care detin un telefon mobil compania a dezvoltat parteneriate in toate directiile posibile, asigurandu-si o felie cat mai mare din aceasta piata care se anunta una de proportii. Vodafone va integra motorul de cautare Google in serviciul sau Vodafone live!, in timp ce Sony Ericsson a setat Google ca motorul de cautare standard pentru toate noile sale modele de telefoane performante la capitolul Internet. Producatori precum Motorola si BenQ au anuntat si ei ca s-au aliat cu Google in aceasta lupta pentru dominatia search-ului mobil, in fata competitorilor ca Yahoo!, AOL,Technocrati sau 4INFO care si ei tintesc agresiv o bucata cat mai mare din aceasta piata.

    Obiecte proaste, coduri inteligente
    Pentru consumatorul obisnuit sa aiba la dipozitie raspunsuri instantanee la un simplu clic distanta, imobilitatea si opacitatea obiectelor din lumea reala pot deveni de-a dreptul iritante. Asa ca atunci cand asteptarile acestor rasfatati ai abundentei informationale se ciocnesc de realitatea cruda a lipsei de inteligenta a cladirilor, produselor, vitrinelor si panourilor care ii inconjoara din toate partile in lumea in care traiesc si mai ales de incapacitatea acestora de a comunica ce, cum, cand, cine si de ce, este clar ca o revolutie tehnologica este pe punctul de a se produce. Asa au inceput sa-si faca loc in spatiul 3D care ne inconjoara tot felul de variante ale traditionalelor coduri de bare, care pot fi atasate, lipite sau imprimate pe obiecte, transformandu-le instant in obiecte inteligente, capabile sa ofere informatii relevante, raspunsuri la intrebarile consumatorilor sau capabile sa-l directioneze pe acesta catre o pagina de internet pertinenta.
    Putine lucruri declanseaza o asemenea pofta insatiabila de informatie intr-un potential consumator precum vanarea unei noi case. Insa in comparatie cu lumea virtuala care este capabila sa ofere toata informatia pe care ti-o poti dori in legatura cu acest subiect, lumea reala nu ar putea fi mai dezamagitoare si mai seaca. Potentialii cumparatori care viziteaza cartierele vizate “offline” se pot considera norocosi daca in plimbarile lor reusesc sa gaseasca un numar de telefon direct pentru o proprietate de vanzare in respectiva zona. Orice alta interactiune cu casa sau apartamentul visurilor acestuia (ca de exemplu aflarea numarului de camere sau a pretului de baza) este inexistenta. Asta daca nu cumva proprietatea respectiva a fost scoasa la vanzare de un agent imobiliar care foloseste serviciul SMS Een Huis in Olanda, Real Estate Depot in Australia, sau TextWow in Marea Britanie. Aceste servicii ii pot oferi potentialului client informatii instant pe telefonul mobil via SMS, odata ce acesta trimite la un numar de telefon un cod-text amplasat pe respectiva proprietate de vanzare. Pretul de baza, dispunerea camerelor, numarul de metri patrati si multe alte informatii sunt astfel disponibile imediat pentru orice om interesat care s-a nimerit prin zona. Codurile de tip text/SMS sunt intr-adevar utile insa atunci cand acestea cuprind mai mult de patru cifre lucrurile incep sa se complice. De aceea serviciile de acest gen au inceput sa apeleze la instrumente mai versatile dezvoltate de la traditionalul cod de bare, care, odata scanat cu telefonul mobil fie redirectioneaza spre o pagina de internet relevanta, fie trimite prin mail sau SMS mai multe informatii necesare.

    Amazon ScanSearch – conform datelor eMarketer, 27% dintre consumatorii japonezi detin deja un telefon mobil echipat cu un cititor de coduri de bare. Acestea le permit sa compare preturile diferitelor produse din mers: incepand cu noiembrie 2004, serviciul Amazon ScanSearch le da posibilitatea cumparatorilor japonezi “offline” sa scaneze codurile de bare ale produselor de care sunt interesati si apoi sa gaseasca produse similare pe Amazon.co.jp, sa verifice pretul, iar daca acesta este mai mic, sa le comande imediat via telefon.

    Photo Navi Wine – O alta aplicatie interesanta dezvoltata in parteneriat cu Sony este Photo Navi Wine, dezvoltat de compania Zeta Bridge Corp, care ofera informatii despre diferite sortimente de vinuri pe baza fotografiilor etichetelor sticlelor respective. Atasand o asemenea fotografie unui e-mail trimis pe adresa photo@wine55.jp, clientul primeste inapoi pe telefonul sau mobil in maxim 20 de secunde detalii referitoare la vinul respectiv, precum tara de provenienta si clasificarea lui. Atuul acestui serviciu consta in tehnologia de recunoastere a imaginilor dezvoltata de Sony, care este atat de performanta incat recunoaste chiar pozele vagi sau prost incadrate facute in graba intr-un restaurant intunecat si care poate apoi sa le gaseasca un corespondent in baza de date a Zeta Bridge, care numara peste 3.000 de marci de vinuri, dintre care peste 500 pot fi comandate prin telefon.

    Shazam – acest serviciu este unul cu adevarat spectaculos. Shazam le da posibilitatea utilizatorilor telefoanelor mobile care aud o piesa care le place, dar al carei nume si interpret nu-l cunosc, sa formeze 2580 si apoi sa directioneze telefonul catre locul de unde se aude muzica. Serviciul Shazam le va trimite apoi in cateva minute un SMS cu numele artistului si al piesei ascultate. Cumpararea acelei piese este apoi si ea posibila prin intermediul telefonului mobil si al partenerilor Shazam, precum Amazon.co.uk. Shazam se extinde extrem de repede: compania are astazi o baza de date de 3,2 milioane de piese audio, dintre care cele mai vechi din anii 1950, si a raspuns pana acum la mai bine de 20 de milioane de solicitari, serviciul fiind disponibil in 19 tari si avand un target potential de 500 de milioane de utilizatori de telefoane mobile din intreaga lume.

  • Seceta le-a stricat planurile

    Pretul ridicat al cerealelor a dus la sistarea planurilor de a deschide in Ungaria zeci de fabrici de bioetanol.
    Anual, acestea ar fi urmat sa foloseasca drept materie prima milioane de tone de cereale. Laszlo Zsemberi, care conduce operatiunile firmei suedeze Sekab in Ungaria, citat de agentia de presa Reuters, spune insa ca etanolul nu mai poate fi rentabil la un pret al graului de peste 150 de euro pe tona.
    In prezent, pretul graului a depasit in Ungaria 200 de euro pe tona. Compania suedeza anuntase anul trecut ca intentioneaza sa deschida in Ungaria patru fabrici de bioetanol, in urma unei investitii totale de 380 de milioane de euro. Din surplusul de cereale inregistrat anual de Ungaria urma sa fie utilizata o cantitate de 1,5 milioane de tone.
    Pretul cerealelor s-a dublat insa din cauza secetei severe care a injumatatit recolta din acest an. Zsemberi, care este si presedintele Asociatiei ungare a producatorilor de bioetanol, considera ca la actualele preturi la materii prime este imposibil pentru investitorii in fabrici de bioetanol sa obtina finantare de la banci.
    Ungaria, care in anii anteriori obtinea excedente de recolta, isi propusese ca in cativa ani sa ajunga la o productie anuala de bioetanol de 800.000 de tone. Laszlo Zsemberi spune ca aceasta va putea fi atinsa doar prin acordarea de subventii considerabile de catre guvernul de la Budapesta si de Uniunea Europeana.