BusinessMagazin

Blog

  • Diamante si cauciuc

    Daca nu ai un ceas de aur roz, cu nenumarate diamante, cu multe complicatii – de preferat si un tourbillon -de mari dimensiuni si rezistent la orice soc, nu esti in pas cu moda. Asa reiese dupa o plimbare prin salile Salonului International de Inalta Orologerie, care s-a deschis la inceputul lunii la Geneva.

    Nu sunt acestea singurele tendinte palpabile in lumea orologeriei, dar sunt printre cele mai evidente. Pornind de la constatarea ca pietele de desfacere ale ceasurilor de lux sunt acum mult mai diverse (Asia este una dintre cele mai noi si nesatioase piete, de pilda), manufacturierii se straduie sa multumeasca pe toata lumea, incercand in acelasi timp sa nu-si piarda identitatea sau liniile care i-au consacrat. Dupa ce invitatii Salonului de la Geneva alearga mai multe zile prin toate standurile amenajate in imensa hala, pentru a-si face o parere, inteleg ca exista directii clare.

    Materialele sunt, in cea mai mare parte, pretioase – best-seller-ul incontestabil al anului trecut, aurul roz, nu da semne ca si-ar pierde statutul. Foarte in voga este insa si aurul alb, concurat de platina, otel si aur galben. Pentru cadran, se remarca modelele din sidef si email (e de ajuns o privire la Metiers D’Art de la Vacheron Constantin pentru a vedea ca emailul e din nou la mare cautare). Pentru curele, la femei se impune satinul sau tot un metal pretios, iar la barbati pielea de crocodil si bratarile metalice. Insa cureaua este unul dintre elementele care materializeaza actuala tendinta de estompare a granitei dintre conceptul sport si cel elegant – modelul Master Compressor Extreme World Chronograph de la Jaeger-LeCoultre, de pilda, este livrat cu doua bratari intersanjabile: piele de crocodil respectiv cauciuc. Curelele se schimba imediat cand purtatorul actioneaza un mecanism simplu – in functie de situatie, acesta poate deveni un accesoriu sport sau unul elegant.

    Vizibil este si apetitul manufacturierilor pentru diamante. Audemars Piguet bate multe recorduri, acoperind cu pietre pretioase si carcasele ceasurilor, si bratarile. Modelul Givrine, de exemplu, numara nici mai mult nici mai putin de 6.684 de diamante (aproape 100 de carate), de asta daca nu punem la socoteala cerceii si inelul – care fac parte din set si au in total alte 112 diamante. Diamantissimo (din nou un set unicat, care include si cercei), tot de la Audemars Piguet, are 1.380 de diamante, care totalizeaza in jur de 52 de carate. Pline de diamante sunt si modelele de la Piaget si Jaeger-LeCoultre. Anul acesta, Michel Nieto, directorul de marketing al firmei Baume et Mercier, si-a amintit si el de Marilyn Monroe si de „cei mai buni prieteni ai unei fete“, decretand ca orice femeie merita cel putin un diamant. Asa a luat nastere colectia Diamant, cu unul sau mai multe diamante, dupa posibilitati (la circa 800 de euro pentru cel mai simplu model, e un lux pe care si-l pot permite tot mai multe femei). Se pare ca, in Asia, femeile s-au napustit la modelul din otel cu diamante (care ilustreaza perfect si tendinta de a combina materiale aparent non-complementare – otel cu pietre pretioase, pene cu aur etc.). Dar acest gust pronuntat pentru diamante nu se manifesta doar la femei – modelul masculin Piaget Emperador Tourbillon Squelette, de pilda, are diamante atat pe carcasa (151, mai precis), dar si in interior – mecanismul insusi este „batut“ cu 159 de diamante perfect vizibile, in conditii de transparenta totala.

    In ceea ce priveste dimensiunile, se pare ca industria orologeriei de lux adera la principiul potrivit caruia „bigger is better“ – toate modelele sunt din ce in ce mai mari, ba chiar au fost relansate modele mai vechi, la dimensiuni mai mari (un singur exemplu fiind The Equation of Time de la Audemars Piguet, care de la un diametru de 39 de mm a ajuns la 43 de mm). Poate ca lideri absoluti in materie de dimensiuni sunt cei de la Panerai, ale caror ceasuri se remarca, in primul rand, prin marime: 47 de milimetri (pentru Luminor Chrono 1000M Slytech) si in nici un caz mai putin de 44 de milimetri. Dupa cum se vazuse deja in ultima vreme, si femeile incep sa se indrepte spre ceasurile mari. Astfel, Mont Blanc, mizand pe aceasta tendinta, a relansat linia Lady Profile Jewelry, cu 15% mai mare decat precedenta. Cu toata tendinta de supradimensionare, exista si manufacturieri care merg impotriva curentului – Cartier a lansat Tankissime, o varianta mai mica a modelului Tank, la Piaget modelele cu mecanism extraplat sunt in continuare foarte bine vandute, iar Longines (care a participat la Targul de la Basel) mizeaza in continuare pe modelele „mini“.

    Michel Nieto de la Baume et Mercier simte o revenire a formelor clasice, retro, pure si elegante. La drept vorbind, Nieto poate ca a fortat putin aparitia curentului retro, avand in vedere ca si-a incuiat creatorii timp de trei zile intr-o camera cu modelele mai vechi ale firmei, care a implinit anul acesta 175 de ani. Rezultatul celor trei zile este Classima Executive Retro (o revigorare a modelului Classima Executive), fabricat in doar 175 de exemplare, dintre care 85 s-au vandut in prima zi a Salonului. Un astfel de ceas costa 6.000 de euro. Tot spre trecut s-a intors si Vacheron Constantin, care a aniversat 250 de ani de activitate neintrerupta, comemorati prin intermediul unei veritabile opere de arta – Esprit Des Cabinotiers. La randul sau, IWC s-a incadrat in doua dintre cele mai clare tendinte ale anului – inspiratia din trecut si seriile limitate: modelul Portuguese F.A. Jones (denumit dupa creatorul companiei) e disponibil in doar 500 exemplare din platina, 1.000 de aur roz si, mai generos, 3.000 de otel. Vacheron Constantin este, dupa toate aparentele, campionul seriilor limitate – modelul Tour De L’Ile va ajunge la doar sapte proprietari si este disponibil doar in acest an. Tour De L’Ile marcheaza si o preferinta evidenta a orologerilor dar si a cumparatorilor pentru mecanisme foarte complicate – este considerat cel mai complex ceas din lume, cu nu mai putin de 16 complicatii. 

    Tot complicate, cel putin la prima vedere, par si modelele „secrete“ – ecranul ceasului este acoperit cu o carcasa eleganta, de cele mai multe ori pavata cu pietre pretioase, astfel incat modelul poate servi si drept bratara. Van Cleef & Arpels a lansat linia Secret – pe laterala carcasei pavata cu diamante se afla un „sertaras„ minuscul care gliseaza in exterior la apasarea unui resort, expunand ecranul elegant al unui ceas. Tissot, care si-a prezentat noutatile la Targul de la Basel, a lansat la randul sau un astfel de model – Secret Love, iar Toucher, de la Piaget, are chiar un compartiment in care se pot ascunde foarte mici secrete (o poza, de exemplu). In final, dupa cum diamantele stau bine femeilor, se pare ca si ceasurile se asorteaza cu masinile – Jaeger-LeCoultre are un parteneriat cu Aston Martin, Audemars Piguet cu Maserati, Panerai a anuntat o viitoare colectie in colaborare cu Ferrari, iar IWC s-a „combinat“ cu AMG, compania de tuning care se ocupa de motoarele cele mai puternice de la Mercedes-Benz.

    Salonul a demonstrat foarte clar incotro se indreapta viitorul industriilor de lux din vechea Europa – catre Europa de Est, Statele Unite si, mai ales, catre Asia. 

  • Bucurestiul revizitat

    BUCURESTIUL REVIZITAT

    Abundenta de volume despre Bucurestiul interbelic indica, asa cum am mai spus in spatiul acestei rubrici, o nostalgie generala a publicului roman fata de capitala acelor ani. In colectia Comunicare/Media, editura Tritonic revine la Bucurestii acestei perioade, intr-o maniera inedita si plina de prospetime. Gratie eforturilor arhivistice ale lui Bogdan Hrib, volumul „Bucurestii anului 1935“ aduna o suma de articole reprezentative despre viata capitalei, aparute, toate, in paginile uneia dintre revistele cele mai citite ale vremii, „Realitatea ilustrata“. Desi s-au scurs 70 de ani de la aparitia acestor articole, problemele urbei par a nu se fi schimbat. Cel putin sub condeiul „mereu nemultumitilor jurnalisti“, care vedeau, ieri ca si azi, „gropile din asfalt“ si „mentalitatea de mizerie“ a edililor. Dincolo de profilul pestrit al orasului, stralucitoare ni se pare maniera de a scrie a articlierilor, o adevarata lectie de proza de buna calitate. 

    Bucurestii anului 1935, Editura Tritonic, BucureSti, 2005 


    MISSA IN DO MAJOR

    Una dintre aparitiile de la Editura Litera International, reeditare a romanului „Recviem pentru nebuni si bestii“ al lui Augustin Buzura, beneficiaza de atuurile unei editii-reper: o prefata consistenta, semnata de Ion Balu, un tabel cronologic bogat ilustrat, o sectiune de referinte istorico-literare si la urma, dar nu in ultimul rand, o realizare tipografica moderna si eleganta. Despre acest roman polifonic, prefatatorul afirma: „Recviemul… se deschide abrupt, printr-o tulburatoare destainuire, rostita de o voce a carei identitate nu o cunoastem. Inchis in casa de cateva zile, sub pretextul unei gripe, un barbat mediteaza la propria-i profesiune, la intamplarile timpului prezent, la trecutul apropiat si indepartat, straduindu-se sa elucideze aspectele negative ale contemporaneitatii“. Temandu-se de nebunii si bestiile viitorului, autorul le contrapune suflul si tanjirea dupa o normalitate defuncta. 


    Augustin Buzura, Recviem pentru nebuni Si bestii, Editura Litera InternaTional, Bucuresti, 2004

     

  • A pierdut Hitler razboiul sau l-au castigat Aliatii?

    Dilema de mai sus poate parea, la o prima ochire, stupida. Ca nu este asa o demonstreaza cartea istoricului Bevin Alexander, specialist in istorie si strategie militara.

    Teza fundamentala a cartii lui Bevin Alexander – autor al unor volume de referinta precum „Cele treisprezece reguli ale razboiului“ sau „Cum inving marii generali“ – este ca Hitler a inceput glorios si plin de promisiuni (pentru tabara sa) razboiul. Dar l-a pierdut, pe mana lui, facand niste impardonabile erori de strategie, pe care multi dintre specialistii Marelui sau Stat Major le-au amendat, la vremea cuvenita, cu asprime, dar care au fost desantat sustinute si ridicate in slavi de catre zelatorii sai neconditionati. Atentie insa, volumul „Cum ar fi putut castiga Hitler al doilea razboi mondial“ nu este o ucronie de tipul „Ce-ar fi fost daca?“ si nu ascunde (cum poate titlul sau ar lasa sa se inteleaga) oftatul vreunui regret. El se afla deasupra oricaror incercari de legitimare a criminalelor actiuni hitleriste si ignora consideratiunile de ordin moral, nefacand altceva decat sa analizeze la rece greselile fatale care au condus la infrangerea nazistilor.

    Scopul strategiei militare este de a diminua posibilitatea de rezistenta, asa incat fiecare conducator ar trebui sa-si propuna drept scop descoperirea slabiciunii inamicului. Asa crede Bevin Alexander si asa credea si marele strateg chinez Sun Tzu, in secolul V i.Hr. („Modalitatea de a evita ceea ce este puternic consta in a lovi ceea ce este slab“), pe care istoricul il considera, pe buna dreptate, marele sau mentor. Din 1933 pana in 1940, Hitler a evitat punctele forte, a lovit in cele slabe si „a obtinut succese atat de uluitoare, incat a atins pragul biruintei totale“. Dupa 1940, cand victoria asupra Frantei l-a convins ca este un geniu militar infailibil, a renuntat brusc (si oarecum inexplicabil) la stilul care l-a consacrat, atacand in 22 iunie 1941 Uniunea Sovietica si oferind, in acest fel, cel mai graitor exemplu din secolul XX despre modul cum un conducator si o natiune pot sa ignore regulile simple ale razboiului incununat de succes si sa urmeze un curs care duce direct la distrugere.

    Atacand Uniunea Sovietica si socotind ca Anglia nu va mai constitui o problema majora, Hitler si-a indreptat atentia asupra uciderii evreilor si a altor oameni pe care ii dispretuia. Cele doua campanii gemene, razboiul impotriva Rusiei sovietice si cautarea „solutiei finale“ i-au absorbit cea mai mare parte a atentiei si au consumat grosul resurselor materiale de care dispunea Reich-ul. Schimbarea de orientare au ingaduit Angliei si Statelor Unite sa-si creeze o imensa forta militara (trebuie amintit ca, in 1940, Anglia mai dispunea doar de o singura divizie blindata pentru apararea Egiptului si a Canalului de Suez), care a pecetluit soarta razboiului. Cartea analizeaza succesiunea de prilejuri care l-ar fi condus pe Hitler la victorie, deznodamant ratat, asa cum spune Bevin Alexander, „din cauza incapacitatii lui de a vedea calea indirecta spre biruinta“.

    Majoritatii americanilor si britanicilor le place sa creada ca Hitler a fost rapus de tenacitatea SUA si Marii Britanii. Unii ii conced chiar URSS merite cruciale. Adevarul, insa, cel pe care Bevin Alexander incearca sa-l scoata la iveala, este ca pe Hitler nu l-a invins nimeni, cu exceptia lui insusi.  

    Cum ar fi putut castiga Hitler al doilea razboi mondial, Editura Lucman, Bucuresti, 2005

  • Sfarsit de saptamanape Varfu’ PETU

    Amatorii de descoperiri turistice si de aventuri montane trebuie sa stie ca pe Valea Prahovei sunt in curs de aparitie noi forme de relief.

    Varfu’ PETU nu are nimic in comun cu ceea ce stim cu totii din manuale, excursii sau „team building-uri“. Pe „Varfu’ PETU“ nu urca telecabina, nu se schiaza si nici nu miroase a rasina. Masivul nu s-a format in decurs de milenii, nu are secrete si nu figureaza pe lista de investitii a Consiliilor Locale Sinaia, Busteni, Azuga sau Predeal. Lucru sigur e ca mai toate categoriile de turisti evita sa-si indrepte bliturile spre imaginile cu adevarat sinistre pe care Valea Prahovei a ajuns sa le ofere inainte de a se transforma in natura moarta. 

    Turistii sunt de cel putin doua feluri: cei care „conteaza“ si cei care coboara din tren. Intercity-ul de seara taie ozonul cu viteza si opreste in Gara Regala. Sinaia. 

    Si, pentru ca din tren nu coboara Majestatea Sa, venit special pentru vreun bal la Peles autorizat de guvern, gara prefera sa ramana in bezna. „Doriti cazare?“… Vocea din pasajul negru, cuprins de miasme, te face sa crezi ca ai sansa sa traiesti o aventura, daca scapi din bezna cu viata si fara vanatai. Primul PET iti scrasneste sub pantofi de indata ce iesi din gara. Bastinasii se impart si ei: in cei care „conteaza“ si cei care iti ofera cazare convenabila din gara, evazionistii de ocazie.  

    Aer de munte, ozon de-ai lua si la pachet, privelisti decupate din amintiri, imaginar alimentat de ideea ca ai scapat de metropola. Eroare: PET-ul este acolo. Ranjind din marginea padurii, plutind obraznic in apele Prahovei, itindu-se si la cota 1.400 si la 2.000 si … Pentru ca el, PET-ul e de neoprit. Nu-l ineaca ploaia, nu-l topeste soarele, nici pamantul nu-l mai ingroapa.

    La munte, fiecare face ce-i trece prin cap. Omoara linistea imprastiind decibeli, ingroapa cu roata jeepului un bradut de o luna ca sa aseze gratarul in locul dorit si, daca vrea el, angajat atotputernic al vreunei „marci inregistrate“, isi face casa de vacanta drept in padure. Intre timp, mai imprastie niste PET-uri.

    Pe munte nu se mai urca asa, de distractie, ca ai tu chef sa tragi in piept aer rece, curat. Daca n-ai jeep sa-l parchezi in padure, e clar ca n-ai nici casa sau vila la Predeal. Si ca ai venit cu trenul la Sinaia…. 

    Te incapatanezi sa urci, ai vrea sa pui mana pe un PET si sa-l arunci la gunoi dar iti dai seama ca n-ai nici un spor fara ajutorul vreunei firme de curatenie care o fi castigat o data o licitatie ca sa aiba grija de aer. 

    Au muscat din padure si au construit vile; mult beton si ferestre stramte; zambesti la fiece poarta pe care scrie ostentativ „caine rau“. Probabil pentru ursi. Cine ar indrazni sa se apropie de constructiile care umilesc pana si „vilele lui Ceausescu“ si care au smuls cu totul copacii pe care scria odinioara „ocrotiti natura“ sau „atentie! animale salbatice“? Chiar…ce-or fi facand ursii si de unde mai coboara ei ca sa-i muste de constiinta? Poze nu poti face decat daca indrepti aparatul in sus. Pentru ca PET-ul inca nu pluteste in aer. Cu un efort de imaginatie, noile animale salbatice si-ar da seama ca, daca mai taie putin din padure, transforma Predealul intr-un apendice al Bucurestilor si se aleg doar cu vecinatatea unui cartier rezidential prea curand demodat. 

    Aerul e inca tare, de parca n-ar vrea sa cedeze izului de sub PET, iar verdele mai acopera din opulenta constructiilor „europene“. Unde or fi?, te intrebi – pentru ca e liniste, casele astea mari par pustii si nu au copii in curte?… 

    Oricum, daca ai coborat din tren cu astfel de idei, n-ai decat sa te plimbi cat vrei, sa-ti cauti de bucuriile tale desuete si sa te intorci de unde ai venit. Casa de bilete e si ea… regala: compostoare stravechi, ascunse, cu tot cu ceferistul in uniforma, in spatele geamurilor mici. Scoti doua sute si ceva de mii de lei vechi, zambesti la cardul din portofel, si in doua ore, poti povesti despre calatoria ta pe Varfu’ PETU.

  • Cumparati, demolati, construiti, vindeti!

    Zeci de blocuri noi in centru? Greu de crezut. Iti trebuie noroc mult sa mai gasesti un teren liber. Dar unii investitori imobiliari au gasit, totusi, loc pentru construit: e vorba de terenurile de sub casele vechi, pe care le cumpara, le demoleaza, in locul lor construiesc cate un bloc si apoi il vand bucata cu bucata. Iar profitul pentru un singur astfel de imobil poate avea sase zerouri in euro.

    Ciprian Hrisca de la Eurisko isi aminteste ca la inceputul lui aprilie l-a cautat la agentie „un domn de 30 de ani, agent de vanzari la o firma de paste de dinti“, care vroia sa vanda o casa veche de langa Cismigiu, mostenita de la un unchi de-al lui. Tanarul a vandut casa unei companii, cu tot cu terenul de 980 de metri patrati, contra a 420.000 de euro. „A doua zi dupa vanzare, omul si-a dat demisia. Zicea ca se apuca de afaceri…“, povesteste Ciprian Hrisca.

    Pe locul casei vechi a unchiului care statea odata in Cismigiu va rasari un bloc de apartamente. Reteta va fi aplicata de sute, poate de mii de ori in urmatorii ani in toata tara. „Anul trecut nu cred ca s-au demolat in Bucuresti mai mult de 100 de case pentru exploatarea terenului“, estimeaza Hrisca. Dar anul acesta „numarul proprietatilor care vor fi demolate va depasi 1.000, iar acest numar va creste exponential anul viitor“, crede el. Dar se poate vorbi totusi despre o tendinta? Toate elementele conduc catre un raspuns pozitiv. In primul rand pentru ca in Bucuresti, cea mai aglomerata capitala din Europa, exista prea putine locuri pe care sa se poata construi si o cerere de locuinte in permanenta crestere. In al doilea rand, pentru ca incepand din 2006, expira termenul de 10 ani in care cei care au cumparat case nationalizate aveau interdictie sa le vanda. Bariera legislativa care bloca pana acum astfel de proiecte cade, asadar. 

    Chiriasii din casele nationalizate si-au putut cumpara locuintele potrivit Legii 112, votata in 1995 – daca acestea nu erau revendicate de fostii proprietari. Aceeasi lege le-a interzis insa „sa le instraineze pe o perioada de 10 ani“. Cumpararile au inceput practic in 1996, ceea ce inseamna ca primul val de achizitii de case vechi, avand ca scop final demolarea si exploatarea terenurilor, s-ar putea produce incepand cu anul 2006. „Este clar ca din 2006 vor iesi la vanzare multe dintre aceste imobile si ca trendul se va intensifica in anii urmatori. Este foarte posibil ca cele mai multe dintre acestea sa fie vandute unor firme care sa exploateze terenul“, crede Radu Zilisteanu, presedintele companiilor imobiliare Intermedias si Land Expert.

    Astfel de initiative vor avea, probabil, succes, avand in vedere preturile de pe piata imobiliara din Bucuresti. 

    „Un apartament nou construit in nordul Bucurestiului costa acum chiar si peste 200.000 de euro. Spun apartament, pentru ca acum nici in nord nu se mai fac case. Nu mai «strica» nimeni terenul pentru o casa, toti investitorii construiesc pe verticala, fac blocuri, pentru ca profiturile sunt mult mai mari“, explica Ionut Florescu, consultant terenuri la agentia imobiliara DTZ Echinox. In acest caz, blocurile care vor lua locul caselor vechi nu vor ramane fara locatari. Atat pentru casele vechi in stare buna, cat si pentru apartamentele vechi, pretul de vanzare este de 700 – 1.000 de euro pe metrul patrat. Iar metrul patrat al unui apartament nou construit intr-o zona centrala va ajunge la circa 1.200 de euro, estimeaza expertii. Sa facem un calcul. In general, pentru o construi un bloc de locuinte, o cladire de birouri sau un hotel de dimensiuni medii, este nevoie de o suprafata de teren intre 500 si 1.500 de metri patrati. Astfel de suprafete disponibile sunt rare in Bucuresti si in alte mari orase din tara, mai ales in zonele centrale. „Singura posibilitate este, in aceste conditii, cumpararea unui imobil vechi, intr-o stare cat mai proasta, in scopul demolarii acestuia si al utilizarii terenului“, explica Radu Zilisteanu.  Si cum pretul terenului in zonele centrale a ajuns la o valoare cuprinsa intre 500 si peste 1.000 de euro metrul patrat, pretul unei case vechi construite pe un teren de 1.000 de metri patrati se invarte, in Bucuresti, in jurul valorii de 500.000 de euro. Cu toate acestea, agentii imobiliari spun ca un teren pe care este construita o casa veche este cam cu 20% mai ieftin decat unul gol, de dimensiuni similare. 

    Investitorii din domeniul imobiliar cred ca investitia nu prezinta un grad mare de risc. Majoritatea celor care cumpara case vechi din centru pentru teren construiesc fie birouri, fie blocuri de locuinte. Aici, spun ei, este cea mai mare cerere si cele mai mari profituri.  „Pe un teren de 1.000 mp, daca iti permite planul urbanistic, poti face un bloc cu sase etaje, care sa aiba in total 24 de apartamente. Fiecare etaj va avea 800 de metri patrati, deci in total 4.800 de metri patrati, plus parterul, adica 5.600 de metri patrati. Poti construi un bloc de calitate cu 400 de euro metrul patrat, adica in acest caz 2,3 milioane de euro“, explica Edit Vesser, corporate director al agentiei imobiliare CB Richard Ellis Romania. Ea spune ca terenul va costa maxim 1.000 de euro pe metrul patrat, deci cel mult un milion de euro. Demolarea cladirii vechi, obtinerea de avize, acorduri, viabilizarea si proiectarea, nu pot costa in nici un caz mai mult de un milion de euro, deci in total se vor investi in acest bloc circa 4,3 milioane de euro.

    „Un apartament nou in centru se vinde imediat cu 1.200 de euro pe metrul patrat, deci cei 4.800 de metri patrati de apartamente se vor vinde cu peste 5,7 milioane de euro. In acest caz, profitul investitorului este de peste 1,5 milioane de euro, si asta in doar un an, pentru ca nu dureaza mai mult sa construiesti un bloc“, adauga Edit Vesser. Si ea crede ca in urmatorii ani va creste numarul investitiilor relativ mici, de cateva milioane de euro, pentru blocuri de locuinte. 

    Majoritatea investitorilor sunt israelieni, spanioli, francezi, irlandezi, dar in ultima vreme si romanii au prins gustul constructiei de blocuri. „Costul demolarii mai adauga un maxim de 50 de euro pe metrul patrat la pretul terenului. Investitorii romani care fac astfel de proiecte au in general tangenta cu lumea constructiilor“, spune Ciprian Hrisca, senior broker, investments & land department la agentia imobiliara Eurisko.

    Si reprezentantul Eurisko a calculat profitabilitatea unei astfel de investitii. Astfel, spune el, pe un teren de 800 de metri patrati se poate construi un bloc care sa acopere 50% din teren, adica 400 mp suprafata pe etaj. La un nivel Pa4 inseamna 2.000 de metri patrati construiti. La 600 de euro metrul patrat de teren, inseamna ca terenul va costa circa 500.000 de euro – cu tot cu acte, demolare si avize. 

    Cu 500 de euro pretul de constructie pe metrul patrat, cei 2.000 mp vor fi construiti cu un milion de euro. Deci, plus pretul terenului, rezulta in total 1,5 milioane de euro. Daca il vinde cu 1.200 de euro metrul patrat construit, incaseaza 2,4 milioane de euro. Deci intr-un an – cat dureaza constructia unui bloc, se poate castiga aproape un milion de euro.  Un astfel de bloc va avea 20 de apartamente de 100 mp, care vor costa in jur de 120.000 de euro fiecare. 

    „Practic, abia acum a pornit acest proces al demolarilor. Este mult mai ieftin sa demolezi si sa construiesti de la zero decat sa consolidezi o cladire. Vor fi zone in care se vor cumpara masiv case pentru demolare – Rosetti, Delea Veche, Polona, Dacia, Eminescu, Matei Voievod, Popa Nan, Calea Calarasilor sau Calea Mosilor“, spune Hrisca.   In cativa ani, cred agentii imobiliari, dupa ce se vor construi masiv astfel de blocuri noi, care vor lua locul caselor darapanate din centru, Bucurestiul isi va schimba fata.  In aceste conditii este de asteptat ca in anii urmatori cumparatorilor mai cu dare de mana sa li se ofere si altceva decat apartamente construite acum 20-30 de ani.

    Chiar daca, din estimarile agentilor imobiliari, in Romania s-au construit anul trecut circa 1.200 de noi apartamente in blocuri private (dintre care 90% sunt de lux, adica la preturi de peste 100.000 de euro), de peste doua ori mai mult fata de ce s-a construit in 2003, cererea de pe piata este departe de a fi acoperita. 

    Agentii imobiliari estimeaza ca Romania are nevoie de circa un milion de locuinte. Iar daca s-ar construi in ritmul de pana acum, ar fi nevoie de trei decenii numai pentru acoperirea actualei cereri. Prapastia dintre oferta si cerere face din Romania, dupa cum spune Ionut Florescu, de la DTZ Echinox, cea mai buna oportunitate de investitii imobiliare din Europa.

  • COMUNICATII: Oriunde era plasat un calculator cu hard-ul plin de jocuri, acolo si multimea de tineri dornica de o partida de Counter Strike

    Cifre si iar cifre. 12.000, 131, 75.000. Metri patrati, companii participante, vizitatori. Asta la noi, la CERF, targul de electronice, IT si Comunicatii. La ei, in Germania, se cheama CeBIT si se masoara altfel: 315.000, 6.720, 480.000. Miza e insa aceeasi, sa ne convinga sa cumparam produsele si tehnologiile viitorului. Merita?

    CeBIT-ul nostru mai mic. Cam asa denumesc reprezentantii companiilor participante la CERF (Computers and Electronics Romanian Fair) targul de electronice, tehnologia informatiei si comunicatii din fiecare primavara bucuresteana. „CERF urmeaza tendintele in domeniul tehnologiei care se manifesta la CeBIT“, spune Sorina Muresan, directorul general al Expotek, firma organizatoare. Conceptul celei de-a 14-a editii a targului a stat sub semnul „orasului virtual“. 

    „Digital sau nu, orasul viitorului este acela in care invatam, cream, comunicam, conducem o afacere intr-un mod mai usor si mai placut pentru ca avem la indemana mijloace de informare si comunicare rapide, solutii pentru a eficientiza activitatea“, subliniaza Sorina Muresan ideea de baza in jurul careia s-a construit CERF 2005. Pe ansamblu insa, realizarea a fost mai putin convingatoare decat unele dintre standurile expozantilor. 

    Bineinteles, companiile care se adreseaza consumatorului final au facut apel la resurse mai importante pentru a-si sublinia participarea in ochii publicului si a presei decat companiile  care au venit in speranta incheierii unor contracte de tip business-to-business. „Un eveniment de marimea si importanta CERF-ului nu poate sa fie dedicat exclusiv unui anumit segment de vizitatori. Veti intalni mereu la CERF standuri cu adresabilitate atat catre business, cat si catre consumatorul final“, crede Sorina Muresan.

    Un CeBIT mai mic de 26 de ori si care are de 47 de ori mai putini expozanti decat cel mai mare targ IT&C din lume. Dar, daca vrem sa pastram proportiile pana la capat, atunci CERF-ul nostru e mai interesant decat CeBIT-ul lor. Cu cei 75.000 de vizitatori estimati pentru editia din acest an fata de cei 480.000 care au trecut pragul targului din Hanovra de acum o luna, CERF 2005 are de numai 6,4 ori mai putini vizitatori.

    Totusi, expozitia din acest an e destul de departe de varful realizat in anii ‘97 si ‘98, cand pragul CERF-ului a fost trecut de 100.000 de vizitatori. Erau anii debutului GSM in Romania iar Internetul incepea sa devina fenomen de masa. 1998 a marcat si recordul de suprafata pusa la dispozitia expozantilor pentru „CeBIT-ul cel mic“ de la Bucuresti: 14.000 de metri patrati.

    Plimbandu-te pe „strazile si aleile“ a ceea ce s-a dorit a fi „orasul virtual“ de la Romexpo, locul de desfasurare a CERF 2005, poti observa un lucru interesant. Si anume, cata importanta dau companiile pietei romanesti. De pilda, LG Electronics. Compania se afla intr-o puternica campanie de imagine la nivel mondial, similara cu ceea ce a realizat Samsung cu cativa ani in urma. Coreenii vor cheltui 24 de milioane de dolari in acest an doar pe piata americana, pentru a-si face reclama. La CERF, compania a venit in premiera cu un stand propriu. LG a decis ca incepand din acest an sa se reprezinte singura pe piata romaneasca si nu prin parteneri si a avut unul dintre cele mai mari standuri. Motivul? „Vrem sa ne repozitionam si pe piata romaneasca ca un brand premium, care are produse de top“, spune Han Q, directorul general al LG Romania. Printre debutanti s-au numarat si Asesoft, FIT Distribution sau M.T.IL Rom 2000, acestia din urma reprezentand Kodak pe piata romaneasca. „Kodak la CERF?“, a exclamat un fotoreporter, uimit sa regaseasca un producator de aparate foto clasice, filme si hartie fotografica. Adevarul e ca, de cand au pus prima data mana pe un aparat foto digital, cei de la Kodak au virat productia cu 180 de grade si urmeaza trendul pietei: adio filme si aparate de developat, bine ati venit, megapixeli!

    Puhoiul de vizitatori de la CERF nu a roit insa in jurul aparatelor foto digitale. Cele mai aglomerate standuri au fost si in acest an, din pacate, tot cele ale „numelor mari“ din retail-ul de hardware: Flamingo Computers, UltraPro, Best ori Depozitul de Calculatoare. Unde era plasat un calculator cu hard-ul plin de jocuri, acolo era si multimea de tineri dornica de o partida de Counter Strike. 

    Asa ca nu mira avalansa de promotii si discount-uri pe care au afisat-o producatorii si distribuitorii de calculatoare la CERF. Si ce-i rau in asta? Nimic, doar ca CeBIT se lauda cu un procent de 88% dintre vizitatori care sunt specialisti, reprezentanti de vanzari sau ziaristi de IT&C. O astfel de statistica privind profilul vizitatorului nu exista la CERF, dar un ochi aruncat prin pavilioanele care gazduiesc expozantii poate vedea ca targul nostru e mai mult „consumer oriented“ decat „trend setter“, precum CeBIT. Noi prezentam produse, ei explica tehnologii si tendinte. Noi vindem produsele din stoc, ei fac parteneriate de dezvoltare. 

    „Venim aici mai mult pentru televiziuni si presa. Contractele importante se semneaza daca te duci tu la client, nu vine el la tine, la CERF“, marturiseste un oficial al unuia dintre operatorii mobili.

    La CERF, Connex a venit cu 3G, Orange cu servicii de localizare si management al flotelor comerciale pentru segmentul business, un nou portal de servicii de informare si divertisment mobil – realizat in parteneriat cu agentia de stiri Mediafax si compania Media PRO – si o demonstratie a unei alte aplicatii de succes printre oamenii de afaceri occidentali: BlackBerry. 

    Serviciul, care va fi lansat si de Connex, consta in integrarea in aceeasi aplicatie a unui client de mail (in genul Outlook din Windows), a unui browser de internet si a gestionarii calendarului cu termene si alerte. Dar aplicatia foloseste transmisia de date prin GPRS si nu este compatibila cu 3G. „Sunt convins ca tehnologia nu se va opri aici si vor exista posibilitati de a integra aceasta solutie si in standardul UMTS-3G“, crede Ken Campbell, directorul de marketing al Connex.

    Cat de greu va fi comunicatiilor sa ne usureze viata, tehnologiilor complicate sa fie mai simplu de utilizat decat SMS-ul? Nici nu s-a lansat bine BlackBerry-ul, nici nu ne-au explicat inca operatorii cum functioneaza sau cat costa, ca Siemens vine la CERF cu un competitor pentru aceasta tehnologie.  „Mobile Office@vantage“ face aceleasi lucruri ca si BlackBerry, dar poate comunica cu telefonul mobil sau computerul indiferent de tipul de conexiune: GSM, 3G, Internet fara fir sau „cu fir“. Aplicatia poate fi instalata pe computerul de acasa, pe serverul de la birou sau pe cele al companiei furnizoare de telecomunicatii.  Paradoxal, Siemens va aduce in Romania si telefoane mobile compatibile cu tehnologia BlackBerry chiar daca are un concurent pentru aceasta. Compania nu a incheiat deocamdata vreun parteneriat cu operatori de telefonie, dar  „este deschisa colaborarii“.

    Aceasta tehnologie a ajuns la maturiate in Occident ca si operatorii mobili virtuali (MVNO – Mobile Virtual Network Operator), despre care la noi s-a vorbit prima oara la CERF 2005. Un MVNO inchiriaza spatiu de emisie pe infrastructura unui operator clasic de telefonie mobila si ofera propriile servicii. Cel mai cunoscut astfel de operator virtual in Europa este Virgin Mobile, dezvoltat de excentricul si vizionarul miliardar britanic Richard Branson. Ar fi dispusi operatorii nostri la astfel de parteneriate? „Legislatia permite, dar daca ar fi sa fiu eu un operator mobil, as zice nu“, afirma Varujan Pambuccian, presedintele comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii din Camera Deputatior. 

    „Daca se va dovedi ca aceasta este o afacere pentru noi, vom analiza posibilitatea unei astfel de colaborari“, il contrazice Richard Moat, directorul general al Orange Romania. Fiind de fata la afirmatiile concurentei, Ken Campbell, directorul de marketing al Connex a completat: „doar daca se va dovedi ca un astfel de business este interesant pentru clienti il vom lua in considerare“. Adica tot vorba lui Varujan Pambuccian: mai degraba nu. Si nu fara motive intemeiate. Operatorii virtuali isi fac simtita prezenta pe pietele supraaglomerate, unde cativa operatori cu putere egala se bat pe o piata in care gradul de penetrare al telefoniei mobile este de 100%. Acolo, sa te apuci sa construiesti o retea si sa o iei de la zero e sinucidere curata. La noi, unde serviciile de telefonie mobila sunt folosite de 50% din populatie, e inca loc de crestere organica, fara a inchiria infrastructura unui alt operator. Dar, surpriza: „Poate ca RomTelecom ar fi mai interesat de un operator mobil virtual decat sa relanseze Cosmorom“, a afirmat, mai in gluma mai in serios, Pieter Bakker, directorul co-mercial al companiei. Acesta ar avea motive sa fie bucuros, chiar daca Cosmorom se afunda intr-o gaura tot mai neagra. RomTelecom va implementa o solutie pentru Bancpost prin care angajatii din peste 50 de filiale vor fi conectati in aceeasi retea informatica securizata (VPN – Virtual Private Network). Conform unor surse apropiate tranzactiei, contractul are o valoare de aproximativ 500.000 de euro pe an, iar intelegerea se intinde pe o durata de 3 ani. La CERF, operatorul de telefonie fixa a anuntat si debutul serviciilor sale de conexiune la Internet prin ADSL (Asymetric Digital Subscriber Line), la cativa ani dupa ce operatorii vestici care au intuit piata au lansat servicii similare. RomTelecom mizeaza pe 10.000 de clienti pana la sfarsitul anului.

    Dar operatorul nu alearga singur. In asteptarea televiziunii prin firul telefonic pe care RomTelecom a promis-o, competitia nu doarme. Digi TV, televiziunea prin satelit a celor de la RDS, a venit si ea la CERF, iar Astral, ca o replica la ADSL, a dublat din nou viteza conexiunilor la Internet pentru abonatii sai a lansat serviciile de televiziune digitala si se pregateste de servicii de televiziune de tip pey-per-wiew, adica „platesti doar ce vezi“, filmele sau emisiunile pe care le-ai comandat.

    Prin urmare, ce loc mai bun pentru a urmari cum se bate competitia in oferte si discount-uri decat la CERF? Pai, pe piata! Caci targul de electronice, IT si Comunicatii de la Romexpo iti lasa, cu mici exceptii, impresia de déjà-vu. Daca faci abstractie pentru o clipa de produsele si tehnologiile prezentate nu poti sa nu remarci ca standurile expozantilor sunt amplasate aproape in acelasi loc ca si anul trecut.

    Poate nu ar fi rau ca de la anul sa extindem putin CERF-ul, zonal. Sa participe si companii din centrul si estul Europei. Pentru care Romania e, cu siguranta, o piata.

  • PETROM: Sindicalistii de la Petrom cauta in afara bani pentru a cumpara 8% din Petrom

    Liviu Luca, seful sindicatului de la Petrom, are mare nevoie de 235,2 de milioane de euro. Daca i-ar gasi, ar putea aduce sindicatului un profit de peste 100 de milioane de euro.

    Calculele lui Luca pornesc de la o prevedere din contractul de privatizare a Petrom care spune ca sindicalistii pot cumpara un pachet de pana la 8% din companie (adica 4,48 miliarde de actiuni), la acelasi pret la care OMV a cumparat anul trecut, contra a 669 milioane de euro, 33,34% din SNP Petrom.

    Asta ar insemna 4,48 miliarde de actiuni pe care sindicalistii le-ar putea cumpara la un pret de circa 5,25 eurocenti/actiune. Pasul urmator ar fi vanzarea pe Bursa, unde actiunile Petrom sunt acum cotate la 9,5 eurocenti/actiune, la un curs de schimb de 36.500 de lei pentru un euro. Diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare fiind de 4,25 de eurocenti ar aduce, pe hartie, un castig de 190,4 milioane de euro.

    Mergand cu rationamentul mai departe, Luca ar putea astepta putin inainte sa vanda – cel putin pana cand de pretul unei actiuni Petrom ar depasi 5.000 de lei, adica aproape 14 eurocenti (maximul istoric fiind de 5.250 lei/actiune). Profitul pe hartie ar fi, daca ar vinde la acest pret cele 4,48 miliarde de actiuni, de 392 de milioane de euro.

    Lucrurile sunt insa ceva mai complicate decat par. In primul rand, in acest moment sindicatul are dreptul de a cumpara pachetul de 8% din actiuni, dar nu si banii. Chiar si la 5,25 eurocenti pe actiune – adica aproape jumatate din pretul pietei – Liviu Luca are nevoie de 235,2 milioane de euro. De unde ii poate lua? Federatia Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) din Petrom negociaza acum cu mai multe banci pentru obtinerea unui imprumut. „Suntem in discutii pentru un credit de 235 de milioane de euro“, confirma Liviu Luca, recunoscand ca nu e usor, tocmai din cauza ca e o vorba de o suma atat de mare pentru care ar trebui sa plateasca anual circa 20 de milioane de euro bancii, daca luam in calcul o dobanda de 8-9%.

    Cine l-ar putea finanta pe seful sindicatului de la Petrom? Surse apropiate afacerii spun ca printe potentialii furmizori de finantare s-ar numara Banca Comerciala Romana sau Raiffeisen Bank. Insa oficialii BCR sustin ca nu sunt interesati de tranzactie. Un raspuns asemanator a venit si de la surse din interiorul Raiffeisen. „Au existat negocieri pentru un eventual imprumut, insa nu s-a ajuns la o intelegere“, spun acestea.

    Nu este insa exclus ca Luca sa gaseasca solutia problemei la una dintre bancile internationale cu care Luca ar fi demarat deja, spun surse apropiate afacerii, negocierile pentru obtinerea unui credit. Printre acestea s-ar afla nume mari, precum Bank of New York. In mod normal, un imprumut acordat sindicalistilor pentru aceasta tranzactie este considerat „cu grad redus de risc“. Drept gaj ar putea fi puse chiar cele 4,48 miliarde de actiuni pe care FSLI are dreptul sa le cumpere la pret mic, iar in cazul in care sindicatul n-ar putea achita creditul, banca ar scoate actiunile la vanzare, obtinand, fara indoiala, peste 235 de milioane de euro.

    Dar, presupunand ca ar obtine imprumutul, ar avea intr-adevar sindicatul, fie el de la cea mai mare companie petroliera din tara, bani pentru returnarea creditului? Pe hartie, lucrurile par simple. Dupa ce capata 235 de milioane de euro, Luca preia pachetul de 8% din Petrom la care sindicatul are dreptul si vinde la Bursa peste jumatate din acesta, sa spunem 5%. La pretul actual – de circa 3.500 de lei sau 9,5 eurocenti pe actiune – poate lua 266 de milioane de euro. Din banii obtinuti, returneaza imprumutul, cu dobanzi si comisioane si ramane cu 3% din pachetul Petrom (luate, practic, fara nici un ban), pe care le poate vinde, cand creste pretul,  cu un profit de pana la un milion de euro. 

    O a doua varianta ar fi sa astepte pana cand pretul depaseste 5.000 lei/actiune (14 eurocenti) si apoi sa vanda cei 5%. In acest caz, ar putea lua peste 390 de milioane de euro. Imprumutul de 235 de milioane, eventuale dobanzi pe doi ani (40 de milioane de euro) si comisioane bancare de circa 5 milioane de euro sunt, astfel, platite. Profitul ar fi de peste 100 de milioane de euro, in acest caz, iar sindicatul ar pastra si pachetul ramas de 3% din actiunile Petrom.

    Oricare ar fi varianta pe care Luca ar alege-o in cazul in care ar obtine imprumutul, va trebui sa tina cont de realitatea pietei. Cine ar putea cumpara un pachet atat de mare de actiuni Petrom? 

    Unele surse din piata de capital spun ca liderul sindical poarta negocieri cu mai multe fonduri de investitii. „Un acord cu trei-patru fonduri, care sa cumpere pachete de 1% din actiuni ar rezolva problema“, cred unii brokeri. 

    Formula ar fi castigatoare pentru ambele parti. Acordul s-ar baza, cred sursele citate, pe faptul ca fondurile de investitii vor cumpara actiunile Petrom la 80-90% din cotatia de la bursa, deci vor obtine pachete importante sub pretul pietei. Pentru un profit ceva mai consistent, nu au de facut decat sa astepte cresterea cotatiilor. 

    In acest fel, Luca ar putea aduna bani pentru plata creditelor si ar obtine si profit. Afacerea insa nu a capatat forma, tatonarile la bancile internationale si negocierile cu potentialii cumparatori de actiuni fiind in curs. Luca spune ca vrea sa faca „cea mai buna afacere pentru oameni“, adica pentru sindicalisti. E greu acum de spus ce se va intampla cu cele 8% din actiunile Petrom si care va fi ordinul de marime al profitului generat. Si mai ramane o necunoscuta: oare ce investitie are de data aceasta Luca in plan?  

  • Capitalistul de la sindicat

    Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) din Petrom a investit banii sindicalistilor, de-a lungul vremii, in mai multe proiecte „aducatoare de bani“, inclusiv in media, sistemul bancar si turism

    PETROMSERVICE: Sindicatul din Petrom detine 50% din societatea de  prestari servicii petroliere Petromservice. 

    MEDIA: FSLI are in portofoliu posturile TV Realitatea, Alfa, 16 televiziuni locale, Radio Total si publicatiile Telegraful de Prahova si Ziua. 

    SISTEMUL BANCAR: Salariatii de la Petrom au cumparat si actiuni ale bancii Romexterra. 

    TURISM: Sindicalistii detin vile de doua si trei stele in Delta Dunarii, precum si nave de tractiune, nave de pasageri si barci cu motor.

  • Afaceri cu prime

    Traditionalele prime de Paste sau de Craciun si-au schimbat in ultimii doi ani aspectul. Fiscalitatea avantajoasa a indreptat firmele catre varianta tichetelor de cadou, in dauna platilor cash. Astfel ca o crestere importanta a acestui segment de piata in acest an n-ar mira pe nimeni.

    In urma cu doi ani, cele mai mari companii emitente de tichete de masa lansau pe piata romaneasca o alternativa pentru „prima de miel“, un tichet pentru cadouri. Doar doi ani mai tarziu, noua firme emit astfel de vouchere, in valoare de circa 40 de milioane de euro. Iar schimbari au intervenit si in privinta relatiilor cu clientii. Pentru a evita transmiterea eternelor agende si calendare, fondurile de protocol s-au orientat tot catre voucherele de cadouri. Cel putin asa cred emitentii de tichete, care considera ca aceasta tendinta va continua.

    De fapt, Accor Services si SodexhoPASS mizau, in aprilie 2003, pe companiile care isi doreau sa scape de bataile de cap provocate de achizitia de cadouri, atat pentru angajati, cat si pentru clienti.

    Exemplul lor a fost urmat si de catre ceilalti emitenti, astfel ca, in prezent, companiile pot alege intre noua tichete de cadouri. Mai mult decat atat, toti reprezentantii firmelor emitente avanseaza termeni ca dublare, cresteri spectaculoase, cand vine vorba de evolutia viitoare a acestui segment de hartii de valoare.

    In doar doi ani, valoarea tichetelor cadou emise a ajuns la 40 de milioane de euro pe an, dupa cum estimeaza Adina Popa, director de marketing si dezvoltare al SodexhoPASS. „Aceasta valoare se refera la valoarea nominala a bonurilor de cadou, nu la cifra de afaceri totala a emitentilor, care este mult mai mica“, precizeaza Adina Popa.

    Varful cererii este sfarsitul anului, cea mai mare parte a tichetelor fiind distribuite inainte de Craciun. Dar si pentru aceasta perioada se anunta cresteri importante. Iar o rata de crestere de 100% nu ar mira pe nimeni.

    SodexhoPASS a inregistrat, in primele trei saptamani de promotie a tichetelor de cadou, comenzi aproape duble fata de aceeasi perioada a anului trecut. Hungastro, numarul trei pe piata emitentilor de tichete de masa, a avut de castigat si de pe urma regiunii in care isi are sediul – Sfantu Gheorghe – intr-o zona predominant catolica. „Am avut un demivarf de cerere la sfarsitul lunii martie – in perioada corespunzatoare Pastelui catolic“, afirma Gheorghe Tatu, director de vanzari al companiei.

    Tatu spune ca deja sunt semnate contracte pentru un numar de circa 80.000 de utilizatori ai tichetelor de cadou Hungastro in aceasta primavara, de doua ori mai multi decat anul trecut. Si tot pe dublu mizeaza si International Financial Services, emitentul tichetelor Bon Appetit, potrivit Mirelei Dumitru, marketing specialist in cadrul firmei. Estimari mai prudente avanseaza Accor Services. „Ca volum al vanzarilor, credem ca se va pastra tendinta din anul 2004, cand a existat o crestere de aproximativ 40%“, spune Cristina Prelipceanu, director de marketing si comunicare al companiei. Ea afirma ca Ticket Cadou (voucherul pentru cadouri emis de companie) este folosit de peste un milion de persoane de Paste. Ce sunt insa tichetele de cadouri si de ce sunt atractive? Aceste vouchere sunt hartii de valoare cu un circuit similar tichetelor de masa. Spre deosebire de acestea, un tichet de cadou poate avea mai multe valori nominale, care pot fi stabilite de emitent sau de clientii acestuia, nu de catre guvernanti.

    Practic, o companie achizitioneaza de la unul dintre emitenti tichetele pe care le ofera angajatilor sau partenerilor de afaceri. Acestia le pot utiliza pentru a cumpara o gama larga de produse precum imbracaminte, bijuterii, cosmetice, jucarii sau telefoane mobile din magazinele afiliate respectivului emitent. Ulterior, magazinele transmit tichetele catre emitent, care le deconteaza. Cea mai interesanta parte este ca pentru companii aceste tichete sunt deductibile fiscal, iar pentru salariati sunt neimpozabile, daca sunt acordate in preajma sarbatorilor de Craciun, Paste, 8 martie sau 1 iunie si in limita unui anumit prag. Insa tichetele de cadouri au inceput deja sa fie cautate si in afara perioadelor de deductibilitate, fiind utilizate de companii in programe de stimulare a vanzarilor, fie ca este vorba de concursuri interne intre angajati sau de retelele de distribuitori, spun reprezentantii emitentilor. Iar aceasta tendinta va continua, apreciaza emitentii, chiar daca voucherele pentru cadouri nu vor depasi piata bonurilor de masa. „Piata tichetelor de cadouri se va dezvolta constant, insa intr-un ritm mai lent comparativ cu dezvoltarea tichetelor de masa“, spune Cristina Prelipceanu. Mai ales ca piata tichetelor de masa a primit un impuls puternic la inceputul acestui an datorita liberalizarii. Pana anul trecut, Ministerul Finantelor stabilea periodic atat numarul de beneficiari, cat si cotele companiilor emitente – respectiv numarul maxim de angajati carora un emitent putea sa le furnizeze tichete valorice. Acum, ministerul nu mai stabileste decat valoarea tichetului.  Perspectivele de crestere, dar si profiturile suficient de ridicate ale emitentilor au atras in ultimii ani din ce in ce mai multe grupuri pe aceasta piata. Astfel, SodexhoPASS a raportat in 2003 un profit net de 15,3 milioane de euro, la o cifra de afaceri de 21 mil. euro, in timp ce Accor Services a avut in 2003 un profit net de 15,2 milioane de euro, la o cifra de afaceri de circa 20 mil. euro, potrivit site-ului Ministerului de Finante.

    De altfel, cei doi mari jucatori de pe piata – Accor Services si SodexhoPASS – au deschis drumul in 1999, venind cu experienta corporatiilor multinationale Accor si Sodexho Alliance, care au activitati in domeniul voucherelor in zeci de tari. Un an mai tarziu, Hungastro a fost prima companie neafiliata unui concern international care a lansat tichete de masa pe piata romaneasca. 

    In 2002, International Financial Services a lansat bonurile Bon Appetit. Anul imediat urmator a consemnat varful lansarilor, nu mai putin de patru firme intrand in randul emitentilor de tichete valorice: Cheque Dejeuner (reprezentanta a unei companii franceze), Blu Ticket, Pro Serv si Cuget Liber. Iar la finele anului trecut grupul GFS a intrat si pe piata tichetelor de masa cu GFS Services.

    Acum, toti cei noua impart o piata estimata la peste 750 de milioane de euro, valoare care reprezinta valoarea tichetelor de masa, in valoare de circa 35 de euro emise lunar pentru circa 1,8 milioane de salariati. Daca luam in calcul si tichetele de cadouri, piata se ridica la aproape 800 de milioane de euro anual. Insa, pe langa tichetele deja existente, fiecare firma pregateste si alte servicii. Reprezentantii companiilor emitente nu sunt prea dispusi sa vorbeasca despre proiectele de viitor, dar toti mentioneaza o idee lansata inca din 2003, dar care nu s-a concretizat inca, cea a tichetelor de vacanta.

    Pana sa se bucure de vacanta, emitentii au acum o perioada aglomerata, incercand sa promoveze tichetele de cadou. Estimarile anunta ca vor avea parte de „Sarbatori fericite“.

  • Cum se imparte piata

    Piata tichetelor valorice este impartita de noua companii. Lideri incontestabili sunt primele firme care au lansat tichete de masa SodexhoPASS si Accor Services. Fiecare dintre cele doua companii emite cate o treime din bonurile de masa aflate in circulatie si cate 40% din tichetele de cadou. 

    ACCOR SERVICES: Divizie a grupului hotelier Accor, a fost infiintata in 1998. A lansat in 1999 bonuri de masa sub marca Ticket Restaurant si in 2003 voucherele pentru cadouri Ticket Cadou.

    SODEXHOPASS: Divizie a Sodexho Alliance, unul dintre cele mai mari grupuri mondiale din domeniul serviciilor de alimentatie si management. A lansat in 1999 bonurile de masa GustoPASS si in 2003 CadouPASS.

    HUNGASTRO: Numarul trei pe piata, companie infiintata in Sf. Gheorghe, in judetul Covasna, a lansat in 2000 Hungastro Ticket, iar in noiembrie 2003 produsul Hungastro Cadou.

    BON APPETIT: Marca a companiei International Financial Services, cu actionariat de origine turca. Din iulie 2002 sunt pe piata bonurile de masa, iar in octombrie 2003 se lanseaza si tichetele de cadouri, sub sigla Bon Cadeau.

    CHEQUE DEJEUNER: O alta divizie a unei companii multinationale, intrata pe piata mai tarziu. In 2003, a lansat atat tichetele de masa, cat si pe cele pentru cadouri, la cateva luni diferenta.

    BLU TICKET: Companie cu sediul in Timisoara, detinuta de investitori de origine italiana. A lansat tot in 2003 atat bonurile de masa, cat si tichetele de cadou

    PROSERV: Firma detinuta de omul de afaceri Andrei Lisinschi, a intrat pe piata la sfarsitul anului 2003 si are sediul in Galati.

    CUGET LIBER: Companie infiintata la sfarsitul lui 2003 in Constanta. In acelasi an au fost scoase pe piata atat tichete de masa, cat si de cadouri.

    GFS SERVICES: Ultimul actor intrat pe piata, divizie a grupului de firme GFS, care detine printre altele supermarketurile Univers’All. In luna octombrie a anului trecut, compania a lansat atat tichete de masa, cat si de cadou.