Cum arată ultimele pregătiri pentru Gala Premiilor Oscar (GALERIE FOTO)
Blog
-
Despre cât de sexi mai putem fi
Rafinăria Arpechim s-ar putea dovedi prea puţin sexi pentru Petrom, care, în contextul unui profit record de aproape 900 de milioane de euro şi a unei cifre de afaceri de 5,89 miliarde euro, şi-a anunţat intenţia de a demola rafinăria. Aceasta în condiţiile în care compania nu va găsi un cumpărător, iar autorităţile se vor dovedi ineficiente în a administra situaţia Oltchim, combinatul care depinde în întregime de materia primă livrată de rafinăria Arpechim.
Patru combinate metalurgice – Ductil Steel, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, alături de Mechel East Europe Metallurgical Division – au fost sexi de fix 52 de euro, adică suma pentru care firma Invest Nikarom din Bucureşti le-a preluat de la grupul rus Mechel. Compania spune că tranzacţia reprezintă un pas în implementarea strategiei Mechel de a dezvolta linii de producţie cheie şi de a renunţa la activele care nu se încadrează în profilul de bază al grupului.
Grupul a anunţat că va ieşi din sectorul producţiei de oţel din Europa, care produce pierderi constante atât în prezent, cât şi în viitorul apropiat. “Având în vedere pierderea de 2,4 miliarde ruble planificată pentru activele din România în 2013, această tranzacţie va avea un efect financiar simţitor pentru acţionarii noştri. Fluxul de numerar astfel deblocat va fi utilizat pentru activităţile noastre operaţionale, precum şi pentru scăderea gradului de îndatorare al companiei.”
Întorcându-ne la Tarom, trebuie spus că au avut loc câteva întâlniri cu reprezentanţii casei de brokeraj Swiss Capital, mandataţi să găsească investitori interesaţi pentru preluarea a 20% din capitalul Tarom, dar că directorul general Christian Heinzmann nu a oferit amănunte. “Este atât de multă birocraţie în această companie! Trebuie să semnăm mii de documente şi avem această problemă cu necunoaşterea limbii”, a spus Heinzmann. El a precizat că primul plan de management a fost respins de boardul companiei, fiind prea complicat, iar varianta revizuită va fi propusă la finele acestei săptămâni.
Sigur că şi în cazul Arpechim, şi în cazul Tarom, dar şi în legătură cu activitatea combinatelor metalurgice primează aspectele şi realitatea economică, iar acestea nu ne sunt, pur şi simplu, favorabile. Pe de altă parte, capacitatea unei economii de a fi sexi nu se câştigă în ultima clipă.
-
Cum să faci un bloc în două zile
Campioane la viteză în materie de construcţii sunt India şi China, scrie The Indepenent. O companie anglo-indiană, Synergy Thirslington, a ridicat în numai 48 de ore un bloc cu zece etaje într-un cartier-dormitor al capitalei provinciei Punjabi, Chandigarh. La construcţia blocului, numit Instacon, s-au folosit panouri din spumă poliuretanică pentru pereţi, realizaţi întâi în fabrica firmei şi apoi montaţi pe şantier. Oficialii constructorului susţin că au în plan o casă care poate fi ridicată în douăzeci de ore, răspunzând astfel cererii foarte mari de locuinţe din India.
O companie din China, Broad, a reuşit să termine două hoteluri “instant” în oraşul unde îşi are sediul, Changsha. Primul hotel, înalt de 15 etaje, a fost gata în şase zile, iar un altul de 30 de etaje în două săptămâni, folosind în proporţie de peste 90% elemente prefabricate. Motivul grabei îl constuie, pe lângă costurile mai mici, dorinţa de a evita sezonul ploios, afirmă constructorul. Broad susţine că soluţia sa constructivă a fost supusă unor încercări seismice, verificându-se rezistenţa la un cutremur de magnitudine 9, iar în prezent are planuri să atace segmentul zgârie-norilor, dorindu-şi să construiască cea mai înaltă clădire de acest tip din lume, Sky City de 220 de etaje, în numai şase luni.
Un alt proiect prefabricat va fi construit la New York, fiind proiectat de către nArchitects, în urma câştigării unui concurs pentru locuinţe mai mici decât standardul actual destinate ocupării de una sau două persoane. Clădirea AdAPT va fi formată din apartamente modulare prefabricate şi apoi asamblate pe şantier.
-
Antonescu: Dacă nu câştig prezidenţialele în 2014 mă retrag
Echipa de conducere propusă de Crin Antonescu este formată din prim-vicepreşedintele partidului, secretarul general, 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi. Klaus Iohannis este prim-vicepreşedintele PNL, iar Eduard Hellvig secretarul general.
“Este ultima oară când particip, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un Congres al partidului nostru”, a spus Antonescu. “Nu am limitare la numărul de mandate, dar am avut în vedere faptul că în intervalul de până la următorul Congres, cel din 2016, vor fi alegeri prezidenţiale în 2014, pe care, dacă le voi câştiga, voi deveni preşedintele României, deci nu voi mai putea fi membru al PNL şi cu atât mai puţin preşedinte”.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
Oferte de nerefuzat pentru grecii flămânzi
În contextul unui şomaj de 27% şi al sărăcirii populaţiei, “o explozie socială e foarte aproape”, a spus un lider sindical, referindu-se inclusiv la indiferenţa autorităţilor şi a partenerilor europeni sub al căror gir s-au derulat tăierile de cheltuieli asumate prin programul cu “troica” FMI-UE-BCE.
Aflat în vizită la Atena în această săptămână, preşedintele francez François Hollande a ignorat protestele, exprimând în schimb sprijinul pentru guvernul de centru-dreapta al lui Antonis Samaras şi interesul firmelor franceze de a cumpăra active elene scoase la vânzare şi de a colabora cu grecii la exploatarea rezervelor de petrol şi gaze de la Marea Egee.
-
Piaţa computerelor, încotro?
Estimarea îi aparţine lui Tiberiu Dobre, country manager al diviziei de imprimante şi sisteme personale al HP România, care nu oferă însă o fereastră de timp pentru realizarea acestui obiectiv.
Vânzările de computere s-au prăbuşit în România în 2009 din cauza crizei economice, declinul fiind de 65%, până la 430.000 de unităţi, însă în următorii ani au revenit pe pantă ascendentă.
-
Vremea de Mărţişor. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână
BANAT
Se va produce o uşoară răcire a vremii, iar regimul termic se va apropia de cel normal al perioadei, cu medii ale maximelor de aproximativ 4 grade. Temperaturile diurne se vor menţine în jurul acestei valori medii până pe 27 februarie, apoi vremea se va încălzi treptat, de la o zi la alta, până la sfârşitul intervalului de prognoză, când maximele termice vor atinge 7-8 grade, iar minimele nocturne vor fi de -2/-1 grad. Precipitaţii se pot consemna în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.CRIŞANA
Temperaturile medii diurne vor scădea, vremea devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă a anului. Abia după 28 februarie se va produce o încălzire treptată şi temperaturile vor creşte de la o zi la alta, spre aproximativ 8 grade, în data de 3 martie. Minimele nocturne vor fi, în medie, uşor negative, la valori de -5/-2 grade. Probabilitatea de precipitaţii, predominant ploi ziua şi mixte noaptea, va creşte.TRANSILVANIA
Temperaturile medii diurne se vor menţine, în general, între 2 şi 4 grade până spre sfârşitul lunii februarie, pentru ca în primele zile din martie să crească uşor şi treptat. Minimele nocturne vor fi exclusiv negative, situându-se în medie, între -4 şi -6 grade până pe data de 26 februarie, când vor scădea spre -8/-10 grade. După 28 februarie regimul termic nocturn va marca o creştere uşoară şi teptată, revenind, pe 2-3 martie, la valorile de la începutul intervalului de prognoză. Precipitaţii slabe vor fi posibile pe tot parcursul perioadei de prognoză.MARAMUREŞ
Se vor înregistra temperaturi medii diurne de circa 2 grade până la sfârşitul lunii februarie. În primele zile din martie temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta. Mediile minimelor nocturne vor fi negative, cu valori între -3 şi -7 grade, cele mai ridicate fiind de aşteptat pe 2 şi 3 martie, iar cele mai scăzute în dimineaţa zilei de 27 februarie. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată până la sfârşitul intervalului de prognoză.MOLDOVA
Temperaturile maxime vor marca o scădere, urmând a se situa în jurul a 0-1 grade, pentru ca în ultimele zile ale prognozei să crească uşor de la o zi la alta. Temperaturile minime medii vor fi negative pe tot parcursul intervalului, cele mai reci nopţi fiind de aşteptat pe 26-27 februarie, când temperaturile nocturne vor coborî spre -8 grade. Vor cădea preciipitaţii, predominant lapoviţe şi ninsori, cu o probabilitate mai mare până la 26 februarie.DOBROGEA
Media temperaturilor maxime va scădea treptat spre 3-4 grade până la 27 februarie. Din 28 februarie temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la aproximativ 8 grade pe 3 martie. Temperaturile minime nocturne vor fi uşor pozitive doar până la 24 februarie, în rest vor coborî cu circa 2-3 grade sub limita de îngheţ. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse, predominant ploi, va fi mai mare până la 25 februarie.MUNTENIA
Vremea va intra într-un proces de răcire care va determina valori de 2-4 grade până pe data de 27 februarie. În intervalul 28 februarie – 3 martie, regimul termic va creşte de la o zi la alta, astfel încât în ultima zi a intervalului de prognoză se vor atinge din nou, în medie, 8 grade Celsius. Temperaturile minime nocturne se vor situa, în medie, între -6 şi -1 grad, cu cele mai scăzute valori pe 27-28 februarie. Va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor până la 26 februarie, predominant ploi la început, apoi precipitaţii mixte.OLTENIA
Maximele termice vor scădea spre 2-3 grade până la 27 februarie. Ulterior vremea va intra într-un proces de încălzire ce va detemina temperaturi medii maxime de aproximativ 9 grade, pe data de 3 martie. Temperaturile minime vor fi negative, până la -5 grade pe 27-28 februarie. Până la 26 februarie creşte probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse.LA MUNTE
Atât maximele termice diurne, cât şi minimele nocturne se vor menţine exclusiv negative pe tot parcursul intervalului de prognoză, la valori medii de aproximativ -4/-3 grade ziua şi -10/-9 grade noaptea, cu o uşoară tendinţă de creştere abia în primele zile ale lunii martie. Pe tot parcursul intervalului de prognoză vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant ninsori. -
Cei 17 fericiţi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară
De asemenea, numărul membrilor consiliului, a căror numire este în atribuţiile Parlamentului şi al căror mandat va dura cinci ani, va creşte de la 15 la 17, dintre care 5 executivi, şi se elimină obligaţia ca aceştia să fie ori economişti, ori avocaţi.
Proiectul de lege pentru înfiinţarea ASF, planificat să fie votat până la 15 martie, se află în continuare în dezbaterea parlamentarilor, urmând ca săptămâna viitoare să fie supus discuţiei în plenul Camerei. ASF va unifica atribuţiile CNVM, CSA şi CSSPP, în conformitate cu recomandările Băncii Centrale Europene.
-
Viroza dezbinării dreptei peste un vraf de hârtii. Perlele politice ale săptămânii
“Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Domnul Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să-l uităm” – Victor Ponta, liderul PSD
“Ponta este singurul om, dintre cei pe care îi cunosc, care minte cu o sinceritate de crede şi el pe moment” – fruntaşul PDL Adriean Videanu
“Constatăm cu îngrijorare că se răspândeşte o viroză a dezbinării dreptei, în condiţiile în care USL îşi bate joc de români” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice
“Libertatea de exprimare cred că o puteţi constata în fiecare seară, deja, pe trotuar” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre criticile pe care i le aduce facţiunea Chiliman-Tăriceanu
“Pe mine nu mă miră că d-na Udrea şi dl. Ponta vorbesc pe aceeaşi limbă de mult timp. Dar îl rog pe dl. Ponta să se ocupe de PSD şi să guverneze, pentru că prăpădeşte ţara” – Vasile Blaga, liderul PDL
“Chiţoiu e ministru peste un vraf de hârtii, Fenechiu doar peste Căile Ferate” – Varujan Vosganian, ministrul economiei, despre funcţiile nesatisfăcătoare primite de miniştrii liberali din guvern
-
Un neamţ la cârma Romtelecom şi Cosmote?
Beckers este în prezent preşedintele diviziei de servicii IT a grupului german Deutsche Telekom (cel mai mare acţionar al OTE) din Franţa. Potrivit surselor, el va prelua din martie conducerea celor doi operatori de telecomunicaţii cu un business anual de peste un miliard de euro, odată cu promovarea la Atena, într-o funcţie de top management în cadrul grupului OTE, a actualului executiv Stefanos Theocharopoulos.
Grecul aflat în acest moment la conducerea Cosmote şi Romtelecom a venit în România la începutul lui 2008 şi a obţinut rezultate pozitive pentru ambele companii – în primele trei trimestre din 2012 Romtelecom a raportat un profit operaţional (EBITDA) de 125 de milioane de euro, în creştere cu 40%, iar Cosmote un rezultat EBITDA de 89 de milioane de euro, în creştere cu 27%.
Informaţia nu a fost confirmată pentru ZF nici de oficialii OTE sau Deutsche Telekom, nici de reprezentanţii Ministerului Societăţii Informaţionale, care administrează participaţia de 46% din Romtelecom şi 14% din Cosmote a statului român şi care ar trebui să aprobe o asemenea mişcare.