BusinessMagazin

Blog

  • Riscuri si avantaje

    In ultima editie a World Economic Outlook, publicata luna trecuta, Fondul Monetar International se dovedeste reticent fata de temerile in privinta unei posibile crize financiare pe pietele in curs de dezvoltare.

     

    In particular, pentru Europa Centrala si de Sud-Est, FMI considera ca riscurile sunt amortizate de doi factori importanti: faptul ca pe pietele respective sunt prezente banci straine puternice si perspectiva aderarii la Uniunea Economica si Monetara Europeana (EMU), de natura sa intretina increderea investitorilor straini suficient incat sa faca putin probabil un exod de capital de pe aceste piete. FMI subliniaza ca o comparatie cu crizele financiare din a doua parte a deceniului trecut ar fi eronata, intrucat nici in Asia de Sud-Est, nici in America Latina, nici in Rusia nu au existat astfel de factori care sa atenueze riscul pentru pietele respective. In acelasi timp, FMI atrage atentia ca riscul specific pentru Europa Centrala si de Sud-Est tine de faptul ca mare parte din influxurile de capital strain au sosit aici sub forma de plasamente speculative (incadrate la categoria „alte influxuri de capital privat“), incluzand aici datorii pe termen scurt, in loc de investitii straine directe. Mai mult, dintre toate regiunile cu piete in curs de dezvoltare, aceasta zona a fost anul trecut de departe cea mai importanta destinatie pentru astfel de fonduri. Totusi, dupa o primavara si o vara agitate, FMI anticipeaza acum o posibila intoarcere la un context financiar global ceva mai linistit. Influxurile private de capital spre pietele in curs de dezvoltare nu vor mai atinge in nici un caz nivelurile impresionante din 2005, apreciaza FMI, iar presiunile inflationiste vor fi in general bine controlate. Din analiza FMI reies urmatorii factori de risc pentru pietele in curs de dezvoltare:

     

    FACTORI EXTERNI DE RISC

    • Rate crescute ale dobanzilor si volatilitate pe pietele financiare din tarile dezvoltate
    • Scaderea preturilor la materiile prime, altele decat petrolul
    • Tendinta investitorilor ca in perioadele cu mai putin apetit pentru risc sa-si diminueze expunerea in primul rand pe activele ale caror preturi au crescut rapid (cum s-a intamplat in mai si iunie cu pietele de actiuni din Columbia si India)

    FACTORI INTERNI DE RISC

    • Asocierea intre o crestere a deficitului balantei de plati si o crestere rapida a creditarii, in conditiile in care se schimba situatia in privinta resurselor de finantare externa disponibile (cazurile recente – Ungaria, Africa de Sud, Turcia)
    • Dezechilibre in sectorul public, indisciplina fiscala (Ungaria, dar si Polonia si Slovacia)
    • Expectatii de inflatie insuficient ancorate
    • Inrautatirea perspectivei de crestere a PIB.

  • Intrarile de capital in Europa Centrala si de Est (mld. dolari)

    1995-97

    2004

    2005

    2006

    2007

    Influxuri nete de capital privat

    27,2

    70,4

    113,5

    88,8

    84,8

    Investitii directe private

    11,7

    34,4

    47,7

    57,7

    44,4

    Influxuri private nete de portofoliu

    4,5

    26,2

    20,4

    1,5

    11,4

    Alte influxuri de capital privat

    10,9

    9,8

    45,4

    30,6

    29,1

    Finantari contractate public

    0,5

    -6,7

    -8,5

    -3,2

    -2,2

     

    Sursa: FMI

  • Intrarile de capital in Europa

    Perspectivele pentru „Europa emergenta“ (variatie anuala %; pentru rata inflatiei, FMI calculeaza media anuala, nu rata decembrie/decembrie; pentru balanta de cont curent, % din PIB)

     

    PIB

    2006

    2007

    Europa Centrala

    5,2

    4,6

    – Cehia

    6,0

    4,7

    – Ungaria

    4,5

    3,5

    – Polonia

    5,0

    4,5

    – Slovacia

    6,5

    7,0

    – Slovenia

    4,2

    4,0

    Europa de Est

    5,3

    5,4

    – Bulgaria

    5,6

    6,0

    – Croatia

    4,6

    4,7

    – Romania

    5,5

    5,5

     

    Inflatie

    2006

    2007

    Europa Centrala

    2,2

    3,2

    – Cehia

    2,9

    3,3

    – Ungaria

    3,5

    5,8

    – Polonia

    0,9

    2,3

    – Slovacia

    4,7

    3,6

    – Slovenia

    2,5

    2,3

    Europa de Est

    6,9

    4,7

    – Bulgaria

    7,4

    3,8

    – Croatia

    3,5

    2,8

    – Romania

    7,8

    5,7

     

    Balanta de cont curent

    2006

    2007

    Europa Centrala

    -3,4

    -3,1

    – Cehia

    -1,9

    -1,6

    – Ungaria

    -9,1

    -8,0

    – Polonia

    -1,7

    -1,9

    – Slovacia

    -7,7

    -5,9

    – Slovenia

    -2,0

    -2,3

    Europa de Est

    -10,3

    -10,4

    – Bulgaria

    -12,4

    -12,2

    – Croatia

    -6,8

    -6,8

    – Romania

    -10,9

    -11,1

     

    Sursa: FMI

  • Premii si suprarealism

    Chestionar pentru bancheri: v-ar placea sa contabilizati credite de peste cinci miliarde de dolari? Asta e cool, vor raspunde, desigur, bancherii. Dar v-ar placea sa aveti peste sase milioane de clienti?

     

    Poate, probabil ca vor raspunde, depinde de dimensiunea bancii si de infrastructura sa. Dar ati acorda toti acesti bani la toti cei sase milioane de clienti fara nici un fel de garantii? Asta e nebunie curata, vor spune bancherii. Si nu poti sa-i contrazici; dar nici bancherii in cauza si nici noi, care gandim la fel ca ei, nu vom lua niciodata Nobelul pentru Pace. L-a luat, in schimb, Muhammad Yunus, economistul de 66 de ani din Bangladesh si banca sa, Grameen, specializata in acordarea de microcredite. Muhammad Yunus a „intrat in afaceri“ cu 27 de dolari pe care i-a imprumutat in urma cu 30 de ani unui grup de femei care impleteau cosuri, care i-au folosit pentru extinderea „afacerii“.

     

    Dupa circa zece ani institutia creata de Muhammad Yunus capata statutul de banca, in baza unei legi speciale, si acorda credite saracilor. Acestia trebuie sa angajeze creditele in grupuri de cate cinci, cu toate ca raspunderea este individuala.

     

    Creditele sunt inapoiate in proportie de aproape 99% (98,85%, mai precis) iar banca Grameen, care are 2.226 de birouri si are aproape 19.000 de angajati, nu a obtinut profit in numai trei ani din cei 23 de ani care au trecut de la infiintarea sa. Din numarul total de clienti, de 6,6 milioane, 97% au fost femei.

     

    Multe i se pot reprosa comitetului Nobel – decizii mai mult sau mai putin justificate, un amestec de corectitudine politica zbarcita asezonata cu un soi de trafic de influenta la nivel planetar -, dar justetea alegerii din acest an nu mi se pare defel criticabila. Asta nu vine, Doamne fereste, dintr-o reminiscenta de gandire cu nuante comuniste – vad ca nu se mai poarta nici macar nuantele ideologice, ci din convingerea simpla ca fiecare trebuie sa beneficieze de egalitatea sanselor, nu la nivel de sume si valori, ci la nivel social. Stirea cu Muhammad Yunus, concretetea acesteia si concretetea demersului economistului au fost factorii care au schimbat macazul unei zile de vineri, 13.

     

    Un soi de raceala spre gripa m-a scos cateva zile din circuit, m-a trantit pe un maldar de perne in mijlocul patului, mi-a pus ecranul televizorului in ochi, asa cum anchetatorii din filme trantesc lampa in fata celui anchetat, si mi-a luat mai apoi creierii la prelucrat. Dupa trei zile ajungi sa pendulezi intre conspiratiile la nivel mondial care te au drept tinta si suprarealism.

     

    Stirile si lumea vazuta prin stiri. A fost momentul initial de panica cu avionul care a lovit cladirea din New York. Eclipsat de demiterea lui Theodor Stolojan din PNL si de conferinta de presa a acestuia. Ma asteptam ca un consilier prezidential venit din mediul de afaceri, cu conexiuni in acesta, sa fie mai procupat de bunul mers al businessului romanesc si mai implicat in demersul prezidential de sprijinire a intreprinzatorilor si mai putin de intrigile politice; am gresit, desigur. Stolojan, eclipsat de liderii PSD la plimbare prin Obor: zambete, legume, naframe si nemultumiri. Liderii PSD, eclipsati de moastele cuvioasei Parascheva si de navala saracimii in Iasi. Aici avem chiar si o prima mostra de marketing romanesc: sensibil la nevoile cetateanului, CFR-ul a suplimentat cateva trenuri; primul pe lista e un ditamai intercity, numai bun sa care spre Iasi, la costuri elitiste, o suma de necazuri pe care numai o mana de oase de sfanta le mai pot rezolva.

     

    Vineri, 13, intru in suprarealism: compozitorii ii demasca pe sustinatorii comunismului din randurile lor, se vorbeste de mesaje subliminale pe care muzica patriotic-tipata de dinainte de ‘89 le inducea in creierul vulgului. Sincer, tin minte vulgul din acea perioada mai preocupat de nevoi mai pamantesti, de genul hranei zilnice, si mai putin receptiv la mesajele, fie ele si subliminale, ale muzicii cu tente patriotice. Dar ma intreb cat de daunator se poate dovedi  excesul care ne paste si care este ilustrat foarte bine de demersul tragicomic al Uniunii Compozitorilor: a arata si a critica efectele unei ideologii asupra unei comunitati este in regula; a dezavua o ideologie in sine mi se pare un atentat la libertatile fundamentale.

     

    Sa lasam fineturile de judecata, pentru ca, iata, presedintele Basescu vorbeste la Oradea despre rolul colectivitatilor locale, despre implicare, despre bani europeni si despre momentul 1 ianuarie 2007 ca despre o etapa in dezvoltarea Romaniei.

     

    Discurs absolut corect si fara de repros, numai ca suprarealismul romanesc tine sa se manifeste: cateva judete mai la est avem o incercare de inlaturare a unui baron local, incercare esuata si care contrazice cam tot ce a spus presedintele – comunitatea locala si nevoile si dorintele sale nu conteaza in fata demersului politicianist. Si ca sa-l fac praf definitiv pe Magritte si zburatorii lui cu melon, aflu cu jumatate de ureche cum ca unul dintre primarii emblematici ai Capitalei vrea sa termine o facultate.

  • O unire de vreo doua ori pe an

    Istoria nu e nedreapta doar cu oamenii. Uneori e nedreapta si cu poeziile. Luati, bunaoara, cazul „Scrisorii IV“ de Mihai Eminescu. Sigur, nu are nici intinderea si nici problematica „Scrisorii a III-a“, dar asta n-o face cu necesitate mai putin demna de admiratie.

     

    Cu toate acestea, daca (nadajduiesc) oricine poate recita cateva versuri din „Scrisoarea a III-a“, putini sunt cei care pot cita ceva din a IV-a sau macar sa-i poata descrie tema. Asta in ciuda faptului ca, dupa toate canoanele, iubirea (sau aparenta ei) este pentru toata lumea un subiect mai „fierbinte“, mai „aproape de inima“ decat patriotismul sau politica.

     

    Sau nu? Pai, sa vedem: daca va mai amintiti, Alianta D.A. a pornit la drumul electoral cu o declaratie de dragoste mai fierbinte decat cele din „Romeo si Julieta“ – si inca de atunci m-am numarat printre putinii care au pledat pentru o dragoste „cu masura“. O dragoste chibzuita, daca pot spune asa. Nu v-as mai plictisi inca o data cu toata argumentatia in favoarea pastrarii distinctiei dintre liberali si pedisti (fie ei social-democrati sau populari). Am avut ocazia s-o fac, in repetate randuri chiar in aceasta pagina.

     

    Pe scurt, unificarea liberalo-pedista si crearea unui unic pol „de dreapta“, ar valida automat ca unica alternativa „respectabila“ o stanga pesedista. Si, chiar daca PSD s-ar transforma peste noapte intr-un partid social-democrat decent, a bipolariza scena politica romaneasca ar ingusta la extrem optiunile alegatorilor. Ma vad insa nevoit sa revin asupra discutiei, cata vreme si subiectul pare sa revina in actualitate de fiecare data cand incep sa zic „hop“ c-am sarit „santul“.

     

    Daca ceea ce se petrece episodic (si spasmodic) intre PNL si PD se poate numi iubire, numai Mihai Eminescu ne poate lamuri. „Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atat de van/ Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?“

     

    Din nou toata lumea pare a o tine gaia matul cu unificarea liberalo-pedista: o sustine presedintele, o sustin dizidentii din Partidul National Liberal, condusi de Stoica si Stolojan, o sustine si Partidul Democrat  si – culmea – o sustine mai nou si premierul. Mai sa fie! Te scarpini in crestet si te minunezi: daca toata lumea e atat de unita „in cuget si-n simtiri“, de ce se mai paruiesc oamenii astia?

     

    Bun, liberalii lui Tariceanu joaca la cacealma. Cerand pedistilor sa accepte participarea pe liste comune la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, ca o preconditie pentru unificare, liberalii reusesc, intr-un tarziu, sa impinga pedistii intr-o pozitie dificila. Daca pedistii zic „nu“, se cheama ca nu vor cu adevarat mult clamata unificare. Daca zic „da“, se fac de tot rasul in Parlamentul European, unde si-asa pendularea lor de la social-democratie la populari e privita cu circumspectie de catre colegii europeni. Acolo, familiile ideologice sunt ceva mai  mult decat o pereche de ciorapi de care te poti repede lepada, cata vreme asa cer „interesele momentului“.

     

    Ce-si imagineaza insa ceilalti sustinatori ai unificarii? Sa-i dam, inca o data, cuvantul lui Eminescu: „Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!/ Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?“. Haideti sa ne imaginam, pentru o clipa, ca alde Basescu, Boc, Stoica si Stolojan isi vad visul cu ochii, si unificarea PNL-PD are loc fara o sciziune masiva in randurile PNL. Sa ne imaginam ca, peste un an, scena politica romaneasca este deja bipolarizata intre PSD si viitoarea constructie de dreapta. Pohta ce-au pohtit. Ce se va intampla mai apoi?

     

    Pai, dupa cum scriam saptamana trecuta, intrarea in UE va avea drept consecinta majora disparitia – intr-un interval relativ scurt de timp – a satului romanesc. Sat de ferme „nu se exista“, vorba ardeleanului. Deplasarile masive si bruste de la sat la oras vor crea o categorie de „taroseni“ care va alimenta din plin partidele anti-sistem, gen Partidul Noua Generatie sau Romania Mare. 

     

    In aceste conditii, o eventuala bipolarizare a scenei politice nu va face decat sa arunce paie pe un foc deja aprins. Cele doua partide mari si „respectabile“ vor fi automat percepute ca facand parte din aceeasi „gasca“. Sau, daca preferati o varianta mai stiintifica, din acelasi „cartel“ (vezi clasificarea lui Katz si Mair).

     

    Sentimentele anti-sistem vor exploda automat, mai ales in conditiile in care aceste partide „respectabile“ vor fi obligate de pozitia in Parlamentul European (si de fondurile europene) sa evite, macar intr-o prima faza, un discurs extremist, total antieuropean, lasand astfel coridorul liber pentru excentricii de tot felul, Gigi y compris.

     

    Promotorii proiectului unionist se vor trezi astfel in situatia „inginerilor ecologici“ de care pomeneam saptamana trecuta: de buna-credinta, importa iepuri pentru ca sunt pe cale de disparitie. Drumul spre iad fiind pavat cu bune intentii, in curand se vad nevoiti sa importe vulpi, pentru ca rozatoarele s-au inmultit excesiv; pe urma lupi, care sa starpeasca vulpile. Incet-incet, se va ajunge in cele din urma la ursi. Obligate sa stavileasca hemoragia de voturi inspre partidele anti-sistem, partidele „respectabile“ vor fi, asadar, nevoite sa imprumute tot mai mult din discursul acestora.

     

    Iar daca, peste acest scenariu (logic, imi place sa cred) mai aruncam si un sistem prezidential, atunci sa va tineti! Au trecut deja cativa ani de cand Scott Mainwaring constata ca un regim prezidential cuplat unui sistem multipartinic reprezinta, pentru democratie, un amestec exploziv. Dintre cele 31 de democratii stabile de pe planeta, doar patru au regim prezidential, iar dintre aceste patru doar Chile, intre 1934 si 1974, a avut SI regim prezidential SI sistem multipartinic. Vorba ceea: cei patru apostoli au fost trei: Luca si Matei. S-avem, asadar, grija ce ne dorim. Pentru ca s-ar putea implini. Din pacate, nimeni nu mai citeste in zilele acestea „Scrisoarea IV“: „Nu vedeti ca rasul vostru e in fiii vostri plans,/Ca-i de vina cum ca neamul Cain inca nu s-a stins?“.

  • Wibree bate Bluetooth?

    La inceputul acestei luni, Nokia a anuntat ca pregateste o noua tehnologie, care functioneaza dupa principiile clasicului Bluetooth, doar ca are nevoie de mai putine resurse si este mai ieftina. Teoretic, Wibree, asa cum a fost numita, ar avea toate sansele sa se impuna pe piata.

     

    Wibree este o tehnologie noua bazata pe unde radio, prin care utilizatorii pot conecta echipamente mobile precum telefoane, PDA-uri, BlackBerry-uri sau computere intre ele sau cu alte echipamente, precum ceasuri, tastaturi wireless sau jucarii. Altfel, Nokia vrea sa extinda conectivitatea dintre echipamentele de mici dimensiuni care inconjoara utilizatorii, oferindu-le acestora posibilitatea sa transfere diferite fisiere, precum clipuri video, melodii, poze sau documente de la o distanta de pana la 10 metri intre echipamente si la o viteza de 1 Mbps. In plus, cel mai mare producator de telefoane mobile a descoperit solutia prin care transferul de date dintre echipamentele conectate prin Wibree sa foloseasca doar o fractiune din puterea consumata in cazul transferului prin Bluetooth.

     

    Avantajele noii tehnologii? Este mai ieftina, iar implementarea acesteia presupune costuri mai mici, permitand nu doar conectarea intre o gama mai variata de echipamente, dar si adaptarea la solutii Bluetooth. Iar Nokia nu a dezvaluit inca toate atuurile noii tehnologii, intrucat vrea sa pastreze „cireasa de pe tort“ pentru lansarea comerciala anuntata pentru prima jumatate a anului viitor. Pe cat de entuziasmati ar putea fi devoratorii de noi tehnologii de vestile venite din tabara Nokia, acestea nu sunt nici pe departe la fel de bune si pentru sustinatorii tehnologiei Bluetooth, existenta pe piata inca din 1999, ce-i drept intr-o versiune mai putin avansata decat cea de astazi.

     

    Practic, intr-un viitor inca incert, Wibree ar putea sa inlocuiasca tehnologia Bluetooth. Inainte de orice, pentru ca este prima tehnologie care asigura conectivitatea intre echipamente mobile si alte gadget-uri care indeplinesc diferite functii si astfel schimba modul in care utilizatorii folosesc terminalele mobile. Tocmai acest element cheie ii ofera un potential de crestere extrem de mare, sunt de parere unii specialisti in domeniu.

     

    „Prin faptul ca extinde rolul pe care-l joaca echipamentele mobile in viata utilizatorilor, tehnologia Wibree are toate sansele sa castige repede cota de piata“, declara recent un oficial Nokia, citat de mass-media internationale.

     

    Pe de alta parte, tehnologia Bluetooth este existenta pe piata de mult mai mult timp, fiind deja integrata in majoritatea telefoanelor mobile de ultima generatie, dar si in alte echipamente, precum laptop-uri, PDA-uri si, mai nou, playere digitale. De altfel, consumatorii de tehnologie au gasit noi metode de utilizare a acesteia, asa cum s-a intamplat in cazul unui american care a incorporat in periuta lui de dinti un modul Bluetooth. Urmarea? Periuta electrica functioneaza numai atunci cand este conectata la computer.

    De altfel, sustin specialistii, ar fi destul de dificil ca Bluetooth sa fie inlocuita peste noapte de o alta tehnologie. Pe de alta parte, atrag tot ei atentia, evolutia Wibree ar putea fi totusi similara cu cea a Bluetooth, care, pe masura ce a fost incorporata in tot mai multe echipamente, a castigat tot mai mult teren in fata tehnologiei de transfer prin infrarosii.

     

    Dar recentul anunt al oficialilor Nokia aduce insa o alta intrebare: de ce vrea producatorul de telefoane sa vina cu o noua tehnologie, avand in vedere ca piata nu duce lipsa de standarde wireless de transfer de date? Raspunsul nu a fost dat de cei de la Nokia, dar analistii din domeniu sunt convinsi ca cele doua tehnologii pot functiona in paralel, fara divergente. La aceasta convingere contribuie si anuntul ceva mai recent cu privire la discutiile purtate intre Bluetooth SIG, compania care ofera tehnologia Bluetooth, si Nokia, in vederea incorporarii standardului Wibree in propriul sau standard. Aceste discutii insa nu au fost finalizate, motiv pentru care nu se stie inca sigur daca ar trebui sa se puna un semn de intrebare deasupra Bluetooth.

     

    Pe de alta parte, pe piata mai exista si alte standarde similare Bluetooth, precum Zigbee sau Z-Wave, insa acestea sunt mai putin populare. Si totusi, temerile lor par a fi cele mai mici. „Deocamdata, avand in vedere detaliile sarace oferite de Nokia asupra Wibree, nu putem decat sa presupunem ca este o solutie pe care compania vrea sa o integreze numai in terminalele proprii“, a declarat un oficial Zigbee Alliance. De aceeasi parere sunt si reprezentantii Zensys, proprietarul Z-Wave, care considera ca, „pana acum, Nokia nu a spus nimic care sa ne sperie sau sa ne ameninte pozitia pe piata“.

     

    In aceste conditii, mai exista oare loc pe piata pentru inca o astfel de tehnologie? Cei de la Nokia sunt convinsi de asta, invocand argumentul ca tinta lor este diferita de cea a Zigbee Alliance si Zensys, ale caror tehnologii au fost dezvoltate mai ales pentru pietele industriale.

     

    Pe langa asta, oficialii companiei au motivat anuntul lor – un anunt facut cu foarte mult timp inainte de lansarea oficiala – prin aceea ca vor sa dea unui numar cat mai mare de companii sansa sa se alieze cu ei pentru acest nou standard. Pana acum, membrii aliantei din spatele Wibree, care vor integra tehnologia in echipamentele lor, sunt destul de putini – Broadcom Corporation, CSR, Epson si Nordic Semiconductor.

     

    „Wibree este o tehnologie importanta care le ofera utilizatorilor mult mai multe posibilitati de utilizare a echipamentelor“, declara recent Bob Iannucci, seful Nokia Research Center. „De asta vrem ca standardul sa fie acceptat repede pe piata, pentru a-l putea comercializa si integra in cat mai multe echipamente intr-un timp scurt.“

     

    Oficialii Nokia vor reveni cu mai multe informatii la cald despre Wibree in preajma lansarii comerciale a tehnologiei. Pana atunci, in aer va pluti o incertitudine in ceea ce priveste piata.

  • Despre un film frumos

    Am vazut „A fost sau n-a fost“ al lui Corneliu Porumboiu. Am ras sincer cu gura pana la urechi. Am stat intr-o sala destul de plina pentru un film fara efecte speciale, vedete stralucitoare si, vai, pe deasupra si romanesc (in mod normal, toate ingredientele pentru ca sala sa fie goala).

     

    L-am sorbit pana la ultima imagine. Pentru ca e o clasica poveste in care se spun atat de multe prin vorbe putine sau prin locuri comune. Nu mi-au fost zgariate timpanele sau retinele nici macar cu o singura pretentie megalomanica a regizorului. Totul este modest, perfect, sclipitor.

     

    Unul dintre cele mai frumoase momente din film: realizatorul emisiunii despre Revolutie ii ia cu masina (un Mercedes vechi care trozneste din toate incheieturile) pe invitati. La un moment dat Virgil Jderescu, vedeta televiziunii locale (un amestec de Tuca si Paunescu absolut delicios), sta langa domnul Piscoci, un batranel simpatic de meserie Mos Craciun (sau Gerila, dupa caz) si discuta despre nimic. Piscoci conchide: „S-a dus dracu’ si anotimpurili astea“.

     

    Imi place acest dialog pentru ca scoate la lumina umanitatea incredibila a locului comun. Limbajul de lemn intim este unul dintre marele mistere ale comunicarii. Este momentul acela in care oamenii se apropie neconflictual, in care se ataseaza prin formule standard. In film, urmeaza marea confruntare: talk-show-ul, si el plin de locuri comune, dar cu specific romanesc si generatoare de conflict. In studio se afla moderatorul cu aer de mare luptator care se face mic la cea mai mica amenintare, profesorul betiv care a facut impreuna cu trei colegi „revolutia de la Vaslui“ si pensionarul indiferent, amuzant, anti-erou. Intra in discutie directa cu invitatii prototipul gospodinei nervoase, securistul afacerist-moralist care le stie pe toate si te ingroapa in procese daca zici ceva, chinezul „obiectiv“ si mama unui soldat mort la revolutie care ii invita sa lase vorba si sa priveasca ce frumos ninge afara. Limbajul de lemn, limbajul cliseizat, este pe nedrept taxat, automat, negativ. Trebuie sa nuantam. Cliseul poate fi cea mai dura arma anti-omenire, dar si cel mai sigur mod de a securiza un spatiu. Cliseele ucid in regimurile totalitare. Imediat se sorteaza lasii, lingaii, bunii utilizatori de poncife care taxeaza tot in functie de cateva fraze standard. In acest caz, cliseul te inregimenteaza, cliseul inseamna compromis.

     

    Nu sunt insa de acord cu discursul revolutionar anti-burghez si anti-cliseu. Pentru ca locul comun este unul dintre cele mai solide elemente ale intimitatii, ale spatiului securizat familial, prietenesc, de grup etc. Insasi revolutia e un cliseu, unul din acelea deranjante. Locul comun e benefic in intimitate. Cu un prieten vechi ce faci altceva decat sa tot repeti dialoguri ritualice care va fac pe amandoi sa va simtiti bine, in siguranta? O relatie solida se construieste pe dulcile clisee. Ma amuza psihologii de prin filme care primesc cupluri aflate in criza si le sfatuiesc sa varieze, sa se surprinda unul pe celalalt. Cred ca, mai curand, cei doi destabilizati ar avea nevoie de un set solid si indestructibil de locuri comune care sa-i lege. Ma amuza iarasi cei care se plang de uzura cuvintelor „te iubesc“. Pai, asta e si ideea. Repetitia e ritualica. Ambele parti stiu ca de fapt nu comunica nimic cand spun „te iubesc“, dar respecta o forma profunda de legatura spirituala.

     

    Cand locul comun iese din terenul propice al intimitatii, devine periculos. El este asa-numita minciuna din politica. De fapt, e o vraja pentru captatio benevolentiae, o „vrajeala“. Locul comun aduce si cele mai rapide avansari intr-o companie – trebuie sa respecti proceduri, sa vorbesti in sintagme pe care sa le recunoasca toata lumea. Normal ar fi sa fie invers. Creativitatea la munca, in public; dulcele loc comun, rezervat doar pentru cei dragi. Linguseala si supunerea sunt doua forme aparent creative – de fapt foarte cliseizate – de flatare; nu au ce cauta in spatiul public, oricat de profitabile ar fi. Sunt indecente cand ies din intimitate. Ele sunt bune pentru rasfatat parinti, copii, prieteni dragi. Cine sunt sefii ca sa merite ce e mai bun din noi? Glumesc si nu prea.

     

    Revenim la „A fost sau n-a fost“. Revolutia nu e subiectul acestui film, evident. Mie chiar imi place orasul ala nenumit pe care toti il recunoastem drept Vaslui. Nu am fost niciodata acolo. Dar Vasluiul lui Porumboiu pare un loc linistit in care oamenii vorbesc despre anotimpuri, se uita la televiziunea lor locala si imprumuta bani de la chinezi. Nu e asa de rau cum pare.

     

    Diferenta dintre un oras de provincie si o metropola este tocmai manevrarea locului comun. Provincialii folosesc doar formule inofensive pentru apropiere. Metropolitanii, din dorinta de de-cliseizare si originalitate, iti pot deversa in cinci minute cele mai intime si „creative“ dintre confesiuni.

     

    Cea mai buna solutie: sa te pastrezi provincial in metropola? Nu-i asa ca am un ritm al inferentei destul de nebulos? Asta e, s-au dus dracului si anotimpurile…

  • Unde-i trimitem pe poeti?

    In Corriere della Sera s-a starnit saptamanile trecute o polemica doar in aparenta artificiala. Totul pleaca de la un interviu al lui Nanni Balestrini*, aparut in Liberazione**.

     

    Omul nostru, incapabil sa evite provocarile chiar la varsta care ar trebui sa-l puna la adapost de asa ceva, lamentandu-se ca editorii au incetat a mai publica poezie, spune ce noroc ca exista Internetul, care pune in circulatie poeziile tuturor. Evident, Balestrini se gandeste atat la site-urile care-i antologheaza pe poetii cunoscuti, cat si la cele care-i gazduiesc pe debutanti si admite ca este dificil sa te orientezi intr-o astfel de abundenta de informatie, dar semnaleaza cateva adrese demne de incredere. Dupa interpelarea altor poeti si critici, s-au evidentiat trei obiectii principale. Prima (si imi pare a fi corecta) este ca, si daca au fost intrerupte anumite colectii de poezie, asta nu inseamna ca editorii au incetat a mai publica poezie, iar unii dintre poetii cei mai cunoscuti (ma refer la contemporani, nu la clasici) vand chiar tiraje de 10.000 de exemplare. A doua (si aceasta foarte justa) este ca pentru poetii tineri care vor sa se faca cunoscuti exista si alte canale alternative decat Internetul, precum revistele, festivalurile si lecturile publice. A treia este ca, dupa cum a spus un poet laureat, „daca intri pe Internet sa cauti poezie gasesti o gramada de material fara viata,  exteriorizari emotionale ale prostilor satului, iar blogurile sunt facute in principal de exhibitionisti. In lipsa unei orientari, poti sa iei cea mai mare plasa posibila“. Nici aceasta a treia obiectie nu este gresita, pentru ca pe Internet gasesti intr-adevar de toate, numai ca ea cere unele precizari ulterioare. Mai ales ca, fidel invatamintelor lui Toma Necredinciosul, dupa ce am vazut diferitele afirmatii din respectiva polemica, sunt tentat sa trantesc un al meu „respondeo dicendum quod“.

     

    Cu siguranta, colectiile de poezie si alte locuri selecte unde cei ce fac si cei ce citesc poezie se intalnesc si se asculta raman indispensabile atat pentru tinerii poeti, cat si pentru tinerii cititori. Pentru primii, pentru ca gasesc in ele un teren de confruntare unde sunt criticati, selectionati si, s-o spunem pe cea dreapta, sfatuiti sa-si schimbe meseria daca (asa cum se intampla in cazul majoritatii celor 90% de fiinte umane alfabetizate care mai devreme sau mai tarziu incearca sa poetizeze) nu sunt decat brate sustrase de la agricultura. Pentru cei din a doua categorie, pentru ca gasesc cine sa le serveasca drept filtru si drept girant. Un tanar indragostit de poezie de obicei poate accepta drept bune chiar versuri care nu sunt sau care sunt doar calchieri ale altor versuri bune – in timp ce, daca va cauta poezie intr-o colectie de un anumit prestigiu, stie ca, in masura in care ne putem increde in judecati de gust, ceea ce citeste a primit girul cuiva care se presupune ca are gustul cultivat in mod special.

     

    Imi amintesc de anii mei de liceu petrecuti intr-un oras de provincie, unde puteam cel mult sa pun mana pe cateva carti din colectia Specchio de la Mondadori, dar citeam in fiecare saptamana revista „La fiera letteraria“ („Bestia literara“). Exista acolo o rubrica in care (asa cum in alte reviste exista curierul inimilor) se publicau pasaje scurte din opere poetice trimise de cititori, insotite ba de elogii, ba de incurajari, ba de-a dreptul de corectii sau teribile taieturi. Totul se intampla conform criteriilor poetice ale epocii si gusturilor recenzorului anonim, dar pentru mine insemna o mare lectie de critica, o invitatie la evaluarea stilului si nu a bunelor sentimente, al carei prim rezultat (pentru care literele patriei ar trebui sa-i fie recunoscatoare revistei) a fost ca m-a facut sa-mi arunc la gunoi propriile versuri.

     

    Este posibil sa existe site-uri pe Internet care sa poata desfasura o astfel de functie? S-ar putea obiecta ca pentru o singura „La fiera letteraria“, care reprezenta unicul saptamanal de litere si arte pe care un tanar il putea gasi la chiosc in acele vremuri, Internetul ofera 10.000 de site-uri cu acelasi profil – si deci apare si in acest caz drama imposibilitatii de a selectiona. Imi amintesc totusi ca si pe vremea mea circulau (gratis) revistute pentru poeti cu plata; totusi, intr-un anume mod (intuitiv sau datorita vreunui sfat al cuiva) intelesesem ca trebuia sa ma incred mai degraba in „Fiera“ decat in celelalte foite. La fel s-ar putea intampla si cu poezia pe Internet. Intrucat au dreptate cei ce amintesc de existenta festivalurilor si a revistelor, se presupune ca un poet si un cititor de poezie seriosi pot primi indicatiile corecte pentru a se orienta catre site-urile de incredere.

     

    Dar ceilalti? Dar prostii satului si internautii obsedati care nu se dezlipesc de computer si nu stiu ca exista revistele si festivalurile? La moarte cu ei, cum s-a intamplat dintotdeauna si inainte de Internet, atunci cand cete de lemingi poetici au cazut in capcana acelor „vanity press“ si a premiilor fictive promovate in ziare, ingrosand randurile acelei armate subterane de autori pe propria cheltuiala, care marsaluieste paralel cu lumea „oficiala“ a literelor si, ignorata de aceasta, o ignora la randul ei. Cu avantajul ca, putandu-si publica pe Internet samizdaturile, poetii slabi nu ii vor ingrasa pe sacalii poeziei. Si, avand in vedere ca bunatatea Celui de Sus este infinita, exista probabilitatea ca in acea mlastina infernala sa infloreasca din cand in cand si cate un trandafir.

     

    * poet Si romancier italian, unul dintre fondatorii curentului literar al Neoavangardei.
    ** Liberazione – ziar comunist italian

  • Campanii instant

    Argumentul forte al publicitatii in materie de programe de televiziune este cel al audientei de masa. O agentie locala vrea sa demonstreze insa ca un produs oarecare poate fi promovat in Romania si prin intermediul serviciilor unor giganti ai Internetului precum Yahoo! sau MSN. Consecintele?

     

    Luna trecuta utilizatorii de Yahoo! Messenger din Romania au vazut intr-o fereastra a programului o reclama la un sortiment de cafea, insotita de un text in limba romana. Si, chiar daca primele reactii din zona cumparatorilor de publicitate sau ale utilizatorilor de Messenger au stat mai degraba sub semnul entuziasmului adus de o premiera in materie, proprietarii de site-uri romanesti au ridicat cu o usoara ingrijorare din spranceana.

     

    La urma urmei, mesajul acestei campanii putea fi la fel de bine transmis si prin intermediul unei retele de site-uri autohtone, iar banii plecati de la un client local ar fi fost absorbiti de piata de publicitate online romaneasca. Iar la un nivel de 5 milioane de euro, la cat este estimata piata autohtona de publicitate online, orice pierdere se simte.

     

    Cu atat mai mult cu cat cei sapte milioane de utilizatori romani de Internet – cifra avansata de ministrul Nagy Zsolt pentru anul viitor – vor continua sa fie tinta campaniilor de promovare pe canale externe. Chiar in aceasta perioada, o institutie bancara si un producator din industria bunurilor de larg consum locali isi stabilesc ultimele detalii ale unor campanii publicitare derulate in paginile de e-mail ale Yahoo!. Mesajele vor fi transmise in limba romana, iar publicul tinta sunt detinatorii de IP-uri locale (o adresa IP este un numar unic – asemanator celor de telefon -, alocat fiecarui computer conectat la Internet, in functie de aria geografica).

     

    Intermediarul intre cei doi cumparatori si Yahoo! este in acest caz Media Café, o agentie infiintata anul acesta si care vinde publicitate pentru 22 de portaluri romanesti si 21 straine, cum ar fi Yahoo!, MSN sau YouTube. Momentan, Media Café este singura agentie din Romania care vinde pentru retele externe prin contract direct cu proprietarii la nivel international. Dar, pe viitor, s-ar putea sa fie acompaniata si de alte agentii, pentru ca – o spune Mihai Fanache, proprietarul agentiei – nu s-a semnat un contract de exclusivitate cu nici unul dintre site-urile in cauza. Singurul obstacol ar putea fi lipsa de interes a Yahoo! sau MSN pentru o piata de publicitate online atat de mica.

     

    „Am asteptat cateva luni pana mi-au generat niste rapoarte, pentru ca nu-i intereseaza piata. Chiar daca eu, Media Café, am vanzari de 200.000 de euro pana la sfarsitul anului, pe ei nu-i intereseaza, e greu sa entuziasmezi cu o piata atat de mica“, spune pentru BUSINESS Magazin Mihai Fanache. E si motivul pentru care jucatorii locali nu se tem, cel putin pentru moment, ca le va fi diminuat ritmul de crestere al veniturilor din publicitate. „Nu orice campanie este potrivita pentru promovarea in aceste retele, ei vor campanii mari, cer sume minime de 5.000 de euro pentru o campanie si de aceea vor reusi sa atraga doar clientii mari“, explica Orlando Nicoara, director general al MediaPRO Interactiv. De aceeasi parere este si directorul general al Neogen, Calin Fusu. „Vor lua bani in special de la multinationale in campanii cross-country (aceeasi reclama pentru mai multe tari simultan – n.red.). Nu cred ca vor lua mai mult de 5 procente din piata.“

     

    Pana acum vanzatorii de publicitate online din Romania nu au avut in oferta si site-urile externe. Un posibil motiv ar putea fi dualitatea regiilor de vanzari – in unele cazuri, compania sub care functioneaza fiind totodata proprietara a site-urilor folosite ca suport, de unde si interesul de a vinde in special propriile produse. Iar un alt motiv, conditiile impuse de marile site-uri straine de a vinde doar pentru campanii foarte mari. De regula, exista un prag minim in jurul valorii de 5.000 de euro, spune Orlando Nicoara.

     

    Media Café poate realiza insa si campanii de 100 de euro datorita faptului ca a rezervat un numar mare de afisari, pe care le-a platit si pe care acum le poate vinde „la mie“ catre potentialii sai clienti.

     

    Oricum ar sta lucrurile, mutarea celor de la Media Café nu poate sa treaca neobservata. Fanache citeaza o serie de rapoarte ale Yahoo! Europe si MSN Europe, conform carora traficul facut de utilizatori romani pe site-urile sau serviciile online ale celor doi giganti ai Internetului ar depasi orice destinatie din Internetul romanesc. Potrivit lui Fanache, serviciile Yahoo! ar atrage in fiecare luna aproximativ trei milioane de internauti romani. Totusi, cei care vand pentru site-uri locale sunt mai rezervati. „Cifra e exagerata. Nu cred ca fiecare al doilea utilizator roman de Internet foloseste Yahoo! Messenger“, spune Calin Fusu de la Neogen.

     

    Luna trecuta site-ul local care a atras cel mai mare numar de internauti a fost cel al Gazetei Sporturilor – 1,938 milioane de vizitatori, conform serviciului de monitorizare trafic.ro, deci cu un milion mai putini ca Yahoo!. Un alt avantaj mentionat de Mihai Fanache in contul site-urilor externe este planning-ul mai eficient pe care si-l poate face un cumparator de publicitate in aceste retele. Rapoartele pe care acestea le pot genera cuprind date mai exacte despre fiecare utilizator care fac targetarea mai eficienta pentru o companie in cautarea potentialilor clienti. Conform acestuia, din cei trei milioane de utilizatori ai Yahoo!, 2,5 milioane au profilul completat. Adica, la inscrierea pentru serviciul de email sau cel de comunicare prin instant messenger, au furnizat informatii despre varsta, localitatea in care locuiesc, nivelul veniturilor sau preferinte specifice. „Putem targeta campaniile pe sex, varsta. De exemplu, pusti intre 13 si 16 ani care sunt destul de multi, surprinzator“, spune Fanache.

     

    In cazul site-urilor care apartin diviziei de entertainment a Microsoft, Hotmail, motorul de cautare MSN, MSN Weather sau MSN Messenger, audienta romaneasca este mai mica, remarca Fanache, fara a avansa insa vreo cifra. „Ceea ce este putin surprinzator pentru ca, in Europa, MSN conduce detasat Yahoo!. Un studiu facut pe cinci tari puternic dezvoltate spune ca MSN are un «reach» de 78%, iar Yahoo! de 39%.“

     

    Dar rezervele marilor nume din Internet nu sunt legate doar de dimensiunile mici ale pietei, ci si de nivelul tarifelor pentru promovarile online. „Un banner pe Yahoo! Marea Britanie, pe sectiunea «travel», ajunge undeva la 80 de euro mia de afisari. In Romania cel mai scump banner e in jur de 18 euro“, spune Fanache. Preturile sunt date de cerere, iar din punctul de vedere al raportului dintre pret si numarul de utilizatori direct vizati costul unei campanii este inca la cote mici. Tarifele pentru Yahoo!, bunaoara, pornesc in cazul Romaniei de la cinci euro la mia de afisari. Practic, preturile mici sunt motivul pentru care nici macar Fanache nu se asteapta ca in viitorul apropiat ca gigantii Internetului sa renunte la intermediari si sa intre direct in Romania. Iar atunci cand o vor face, e de asteptat sa cumpere unul dintre portalurile cu audienta mare.

     

    „In momentul cand Yahoo! sau MSN vor ajunge in Romania, e clar ca vor ajunge printr-o achizitie“, spune proprietarul Media Café. Un scenariu, de altfel, usor de anticipat. Nu acelasi lucru se poate spune insa si despre numele personajelor principale.

  • Site-uri si bani

    Prin canalele sale, Yahoo! atrage, potrivit agentiei Media Cafe, trei milioane de romani, dar, in mod similar, site-uri romanesti in limba engleza sau de servicii atrag bani din publicitate de la companii straine.

     

    Site romanesc

    Nr. vizitatori (mil.)

    Procent utilizatori romani

    1.

    softpedia.com

    12,3

    13,46%

    2.

    soft32.com

    2,7

    2%

    3.

    gsp.ro 

    2,7

    70,19%

    4.

    neogen.ro

    2,3

    77,66%

    5.

    kappa.ro

    1,8

    73,86%

    Nota: cifrele sunt valabile pentru luna septembrie 2006, conform serviciului trafic.ro