BusinessMagazin

Blog

  • Algoritm CASCO

    In cazul motocicletelor, modelul de calcul pentru o asigurare CASCO este putin diferit fata de cel al automobilelor.

     

    SUMA ASIGURATA: Se calculeaza aplicand la valoarea noua a motocicletei un procent de uzura, pe care si-l stabileste fiecare asigurator in parte. La suma de asigurare se aplica o cota de asigurare (care variaza intre 9 si 15%), rezultand astfel prima de asigurare. Daca suma asigurata este de 10.000 de euro si cota de asigurare este de 9%, de exemplu, prima anuala de asigurare este de 900 de euro.

     

    FRANSIZE: La CASCO-ul pentru motociclete, asiguratorii impun ca proprietarul sa suporte o parte din daune (fie ca este vorba de daune totale, sau partiale). Astfel, in cazul daunelor totale fransiza este de circa 20% din suma asigurata. Astfel ca, pentru o suma asigurata de 10.000 de euro, in cazul in care motocicleta dispare sau este distrusa total, asiguratul trebuie sa suporte 2.000 de euro din pierdere. In cazul daunelor partiale, fransiza variaza intre 5 si 10% pe eveniment pentru orice risc.

     

    MOD DE CALCUL: Daca valoarea reparatiei e de 5.000 de euro, iar motocicleta e asigurata la o valoare de 10.000 de euro, reparatiile in valoare de 5% din suma asigurata (respectiv 500 de euro) sunt acoperite de proprietar.

  • Alan Greenspan a parasit Fed si a inceput deja sa faca bani

    Dintr-un birou aerisit de forma ovala, cu o spectaculoasa fereastra care ofera o vedere panoramica spre centrul Washingtonului, Alan Greenspan incearca sa-si recreeze o cariera demult abandonata: aceea de specialist in prognoze economice pe Wall Street. Dar exista, totusi, ceva schimbat.

     

    La urma urmei, ca presedinte al Rezervei Federale in ultimii 18 ani, Green-span a influentat puternic economia nationala si globala, devenind, in acest timp, o celebritate. Iar intoarcerea sa la viata privata este, prin urmare, departe de a fi privata. Greenspan tocmai a semnat un contract care prevede ca va scrie o carte pentru care a primit deja un avans garantat de peste 8,5 milioane de dolari. Fostul presedinte al Rezervei Federale nu mai vinde clientilor prognoze economice, iar discursurile sale, care odata clatinau pietele – dar erau gratuite – sunt acum livrate cu taraita unor audiente exclusiviste, unele care isi permit sa plateasca sume de sase cifre ca sa-l auda pe Greenspan spunand nimic in plus fata de ceea ce spunea mai demult.

     

    „Ben Bernanke are o misiune grea“, declara Greenspan intr-un interviu din care cea mai mare parte a ramas „off the record“. „A-l determina pe predecesorul lui sa vorbeasca despre politica monetara sau despre previziuni pe termen scurt pentru afaceri nu l-ar ajuta.“ Intr-adevar, un e-mail care a circulat in interiorul companiei Lehman Brothers – care relata o discutie privata din 7 februarie a lui Greenspan cu mai bine de o duzina dintre executivii de top si marii clienti ai firmei – confirma ca fostul presedinte al Rezervei Federale a declarat intr-adevar in interviu ca „am ramas consecvent declaratiilor pe care le-am facut in trecut atat in discursuri cat si in alte ocazii“.

     

    O astfel de discretie este cat se poate de buna, spun observatorii Fed. Dupa atatia ani la carma rezervei federale, contractele care-i vin lui Greenspan sunt oarecum discutabile in aceasta era a succesului personalitatilor devenite branduri – de la fostul presedinte Bill Clinton in jos – care parasesc sectorul guvernamental pentru cel privat. Iar viteza cu care Greenspan a inceput sa faca bani ridica deja semne de intrebare printre cei care-l critica.

     

    „Este o performanta neobisnuita pentru el, din pricina discretiei cu care Fed e asociata“, spune Albert Wojnilower, un „contemporan“ de-al octogenarului Greenspan si, la randul sau, faimos economist de pe Wall Street in anii ‘80. „Sunt sute de membri si fosti membri ai Fed si cu greu poti vedea pe vreunul sa vorbeasca atunci cand pleaca. Daca Green-span ar fi asteptat trei luni, n-ar mai fi fost vazut ca un om atat de legat de Fed.“

     

    Prima iesire publica a lui Greenspan, cea de la banca Lehman Brothers, a venit la doar sapte zile dupa ce acesta condusese ultima sa sedinta de consiliu a Rezervei Federale pe 31 ianuarie. Chiar daca s-a limitat la remarce nevinovate, spune James Galassman, senior economist pentru JP Morgan Chase, Greenspan trebuia sa se fi asteptat ca acestea sa fie distorsionate.

     

    „Trebuie sa stie de-acum ca oamenii care povestesc ce zice el la astfel de reuni-uni private ii pot «pune cuvinte in gura»“, spune Glassman. „I-au si pus, facandu-l sa para extrem de viclean si de cinic“ si mai preocupat de inflatie decat au aratat ulterior notitele acelei ultime intalniri, atunci cand au fost publicate la sfarsitul lui februarie.

     

    Predecesorul lui Greenspan, Paul A. Volcker, a castigat de asemenea bani buni dupa ce a parasit Fed in 1987, dar nu chiar imediat si nici la fel de spectaculos. Iar intre averile celor doi era oricum o mare diferenta. Greenspan si-a construit mai intai reputatia si o bruma de avere din pozitia de consultant al politicienilor republicani si ca proprietar al unei firme de consultanta, pe care a dizolvat-o in momentul in care presedintele Ronald Reagan l-a numit sef al Rezervei Federale. In timpul mandatului economiile sale, care au ajuns acum la o valoare neta de 4-8 milioane de dolari, potrivit unor relatari, au fost investite in certificate de trezorerie cu scadenta la un an.

     

    Volcker, care si-a petrecut cea mai mare parte a carierei in structurile guvernamentale, era re-numit pentru tocmai pentru ca nu economisea – si, cu toate acestea, a intrat in viata privata cu mult mai putine ambitii decat a facut-o Greenspan. „Am stat si m-am scarpinat in cap o bucata de vreme“, isi amintea Volcker intr-un interviu, adaugand ca nehotararea lui „a innebunit-o pe nevasta-mea“. In cele din urma, Volcker si-a cladit averea ca presedinte al James D. Wolfensohn Inc., o companie de investitii. Dar in primele sase luni ale vietii sale post-Fed a inceput, ca si Greenspan, sa tina discursuri pe bani.

     

    „Am vazut ca pot sa tin un discurs sau doua si sa castig cat la Fed“, isi amintea Volcker. Ultimul lui salariu la Fed a fost de 80.000 de dolari anual, cu 100.000 de dolari mai putin decat venitul pe care l-a avut Greenspan ca presedinte in ultimul an.

     

    Alan Greenspan a refuzat sa discute despre suma pe care a primit-o pentru discutia de la banca Lehman sau pentru celelalte doua discursuri pe care le-a sustinut cu usile inchise dupa plecarea de la Fed: una prin satelit, pentru un grup din Tokio, iar cealalta in fata clientilor companiei olandeze ABN Amro, adunati la hotelul St. Regis din New York. Bill Leigh, care conduce o firma ce intermediaza relatia cu personalitati de top care tin discursuri in diverse ocazii, spune ca nivelul onorariului pentru personaje de talia lui Greenspan este de 90.000-150.000 de dolari pentru un discurs.

     

    In ziua in care a parasit Fed, Greenspan s-a transformat rapid in proprietar al Greenspan Associates. Deocamdata, el e unicul asociat. Iar personalul sau numara mai putin de cinci oameni. Programul zilnic al lui Greenspan s-a schimbat foarte putin in ultima luna. De obicei lucreaza cam 10 ore pe zi. La Fed, timpul lui liber era dedicat tenisului – de doua sau trei ori pe saptamana – si petrecerilor, la care venea insotit de Andrea Mitchell – sotia sa, care e sefa departamentului de corespondenti internationali de la NBC News.

     

    Cele zece ore se duc acum in special pe scrierea memoriilor. A promis editurii, Penguin Press, ca primul draft va fi gata pana la sfarsitul anului. Un colaborator – probabil David Wessel, adjunctul sefului biroului din Washington al Wall Street Journal – va revizui cel de-al doilea draft, dupa care Greenspan spune ca va scrie un al treilea, despre care spera ca va fi si manuscrisul final.

     

    Intelegerea de zece pagini pentru carte prevede, printre altele, promisiunea lui Greenspan ca va povesti la persoana intai detalii despre momente critice din timpul mandatului sau de presedinte Fed – prabusirea bursei din 1987, efectele economice ale colapsului Uniunii Sovietice si atacurile teroriste de la 11 septembrie.

     

    Ca adept autoproclamat al unei piete libere – adica unul care crede in mecanismele pietei si in interventia limitata a guvernului – Greenspan a salutat ascensiunea economiei globale si, odata cu sfarsitul Razboiului Rece si a prabusirii economiilor planificate, „integrarea treptata a muncitorilor educati si prost platiti in forta de munca globala“. Pentru ca viitoarea sa carte sa nu fie prea ingreunata de economie, Green-span a promis si ceva povesti din tineretea lui, inclusiv amanunte despre influenta mentorului sau, autorul si romancierul Ayn Rand, care l-a modelat ca om cu vederi liberale. Si va descrie si „intalnirile cu, impresiile despre“ numerosi politicieni, membri de guvern, presedinti si lideri mondiali.

     

    Cat despre politica, Greenspan are de gand sa argumenteze ca „falia ideologica“ dintre republicanii conservatori si democratii liberali lasa „un centru nebagat in seama, de unde poate veni un candidat prezidential independent si bine finantat la scrutinul din 2008 sau, daca nu atunci, macar in 2012“.

     

    Reputatia lui de „profet“ se bazeaza, totusi, mai mult pe introspectii economice decat pe predictiile lui politice. Greenspan a promis sa „analizeze fortele care vor da forma urmatoarelor decenii“, concluzionand ca „e posibil ca, in anii care urmeaza, presiunile competitiei globale sa atraga multe economii de piata spre modelul american“.

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

  • O nota de plata un pic cam prea piperata

    Comerciantii de praf de paprika din Ungaria sunt pe punctul de a pierde milioane de euro, in urma anunturilor de saptamana trecuta cu privire la o eventuala contaminare a acestui produs, estimeaza Budapest Business Journal. 

    Incidentul va afecta atat piata de desfacere interna (unde Serviciul de Sanatate Publica a interzis de la 28 octombrie distributia de praf de paprika), cat si pe cele externe, unde Ungaria ar putea pierde 15% din totalul exporturilor de paprika. Anul trecut, Ungaria a exportat 5.300 de tone de produse din paprika, in valoare de 12,7 milioane de euro, in timp ce livrarile pe piata interna se ridica la 3.500-4.000 de tone anual.

    Scandalul a izbucnit in momentul in care in praful de paprika comercializat de trei dintre principalii producatori unguri s-a descoperit o cantitate mare de toxine, care depasea nivelul de siguranta acceptat in Ungaria. Toxinele provin din America de Sud, de unde firmele au cumparat praf de paprika pentru a-l folosi in amestec cu cel din productia interna.

  • Batranii lupi de mare

    Pentru cei care s-au plictisit sa-si petreaca batranetea acasa, intreprinzatorii cu idei au gasit solutii mai vesele, scrie The Economist. Viata la bordul unei nave de croaziera se dovedeste a fi mai ieftina chiar decat in unele aziluri americane. Astfel, pentru un an petrecut intr-un azil, americanii platesc in medie 28.500 de dolari, iar in Chicago chiar 40.000. Pe vasul de croaziera Majesty of the Seas, al Royal Caribbean, poti ocupa insa o cabina cocheta cu numai 33.260 de dolari pe an. 

    In plus, multe dintre obiceiurile de zi cu zi, inclusiv treburi gospodaresti sau mersul la coafor, pot fi reluate cu usurinta si pe vas. Pensionarii au parte de mese servite ca la marile restaurante, participa la serate dansante si pot incerca placerea jocului de carti. „Croazierele pot fi considerate niste aziluri plutitoare“, spune Lee Lindquist, specialist in geriatrie la Feinberg School of Medicine de la North-Western University, Chicago.

    Doctorita Lindquist a venit recent dintr-o astfel de calatorie si acum e hotarata sa propuna un model de petrecere a varstei a treia pe care l-a numit „ingrijire pe vase de croaziera“ si pe care vrea sa-l publice in numarul din noiembrie al Jurnalului Societatii Geriatrice Americane. Specialista sustine ca persoanele suferinde isi pot reveni mult mai usor gratie soarelui si socializarii cu cei de aceeasi varsta, in cadrul unui program de ingrijire unde personalul de pe vas ofera tratament si regim alimentar personalizat fiecarui client pensionar.

  • Turism medical in Polonia

    Polonia este o tara frumoasa, apreciata de turisti. Mai nou insa, motivul principal pentru care turistii aleg Polonia ca destinatie pare sa fie altceva decat pitorescul locurilor: turismul medical. In ultimii ani, acesta s-a transformat intr-o industrie de milioane de zloti, atragand turisti din vestul Europei, Rusia si Scandinavia, comenteaza Warsaw Business Journal. 

    Motivul pentru care amatorii, respectiv amatoarele de liftinguri faciale, marire a sanilor sau micsorare a nasului aleg Polonia este simplu: costurile mult mai scazute decat in Vest. Spre exemplu, o operatie de marire a sanilor se poate face la o treime din pretul perceput in Marea Britanie, modelarea nasului este cu 75% mai ieftina, iar serviciile de estetica dentara au tarife de zece ori mai mici decat in Germania. 

    Dar poate aspectul cel mai interesant al acestei afaceri este gaselnita unora dintre clinici de a oferi, pe langa serviciile medicale, oferte de petrecere a vacantelor in locuri pitoresti din Polonia. Numeroase site-uri poloneze afiseaza, alaturi de listele de preturi pentru interventiile chirurgicale, si liste de atractii turistice, precum faimosul muzeu Chopin, oferte de bilete la spectacolele de opera sau de calatorii in zonele montane.

  • Dou you speak Français?

    A fost o vreme cand lumea buna mergea la Paris si vorbea frantuzeste. Acum la moda a venit limba engleza, lucru cu care intreaga planeta e de acord, mai putin francezii, comenteaza revista Time. La zece ani dupa ce guvernul lui Edouard Balladur a adoptat legea conform careia limba franceza trebuia folosita in toate documentele guvernamentale, contractele de afaceri, meniurile restaurantelor si spoturile publicitare, sustinatorii francofoniei lovesc din nou. 

    Luna trecuta, in parlamentul francez s-a propus ca predarea limbii engleze sa devina obligatorie in scolile din Franta. Imediat, aparatorii limbii franceze au replicat cu un manifest in care cereau UE sa adopte limba lui Baudelaire ca limba oficiala in justitia europeana. „Nimic n-ar fi mai daunator umanitatii decat sa vorbeasca o singura limba straina“, a atras atentia insusi presedintele francez Chirac, adept al propunerii. 

    Cu toate eforturile Frantei si bugetul de un miliard de dolari alocat anual promovarii limbii franceze in lume, aceasta ocupa doar locul 11 intr-un top al limbilor cu cel mai mare numar de vorbitori de pe planeta. Si, desi este principala limba vorbita in institutii ca UNESCO, Interpol sau Curtea Europeana pentru Justitie, engleza domina in cercurile diplomatiei internationale si in cele de afaceri. Pe Internet, 52% din totalul site-urilor folosesc limba engleza si doar 4,6% franceza. Cat despre studentii tarilor Uniunii Europene, 92% dintre ei aleg sa studieze in limba engleza si doar 33% prefera franceza. Chiar si multinationale franceze ca Alstom sau Vivendi au adoptat limba engleza in relatiile dintre angajati. 

    Intre timp, recomanda Time, francezii ar putea urma exemplul american, promovandu-si limba in lume printr-o ofensiva culturala indreptata mai ales spre publicul tanar. Poate un film ca „Amélie“ sau cantecele rapperului MC Solaar sa fie un bun inceput.

  • America, mereu surprinzatoare

    Economia americana surprinde continuu. A suferit un soc dupa altul, incepand cu atacurile teroriste din 2001, continuand cu scandalurile corporatiste din 2002 si cu razboiul din Irak din 2003 si culminand cu criza preturilor la petrol, de anul acesta. Totusi, pe cai numai de ea stiute, economia Americii a crescut cu 3,5% anual de la sfarsitul recesiunii din 2001 si a ajuns la 4% in ultimul an, fapt ce demonstreaza o flexibilitate de invidiat, se arata in ultimul numar al revistei Business Week. 

    Socul provocat de criza petrolului va avea insa efecte certe asupra cresterii economice. Nu are repercusiuni doar asupra psihologiei consumatorului, a afacerilor si a investitorilor, ci este o lovitura directa data finantelor a milioane de gospodarii si companii din Statele Unite. O mare parte a venitului national al Americii va fi transferata in strainatate, cu impact asupra cererii, productiei si preturilor. Oficiali ai Rezervei Federale estimeaza ca pretul ridicat la petrol a rapit deja 0,75% din cresterea economica pe primele trei trimestre din 2004. De la 35 de dolari pe baril in primul trimestru, petrolul a urcat la 55 de dolari pe baril in al treilea trimestru si nici un economist nu poate prevedea cat va mai urca. Aceasta nesiguranta este o alta amenintare la adresa cresterii, deoarece teama de necunoscut ii face pe investitori sa ezite in orice decizie de cumparare pe care ar lua-o. 

    Singura certitudine este ca in acest moment consumatorul incepe sa-si piarda increderea asupra viitorului. In afara de costul ridicat al energiei, de temerile in legatura cu locurile de munca, de cresterea violentei in Irak sau de piata fluctuanta a actiunilor, criza petrolului a afectat atitudinea familiilor americane fata de consum. Indicele de incredere a consumatorilor a scazut in octombrie pentru a treia luna consecutiv. 

    Din fericire, inca exista si factori care contrabalanseaza situatia: in septembrie, numarul locurilor de munca a crescut cu 96.000, iar cererea de bunuri de larg consum a crescut in septembrie cu 2,6%, cea mai mare majorare din ultimele sase luni. Cererile de calculatoare si produse IT au inregistrat o crestere de 9,3%, cea mai mare din ultimii patru ani. Acestea sunt motive suficiente pentru ca Rezerva Federala sa-si permita, deocamdata, sa-si continue politica de crestere treptata a ratelor dobanzilor, cel putin pana in luna decembrie.

  • Una spun si alta fac

    In ultimele luni, s-a scris mult despre riscurile si implicatiile pe care le presupune acceptarea Turciei in Uniunea Europeana. Un articol de saptamana aceasta din Newsweek pune inca o data sub semnul intrebarii aderarea acestei tari la UE, din cauza problemei drepturilor omului. In luna septembrie, parlamentul turc a votat aprobarea unei legi a liberalizarii Codului penal, care cuprinde 450 de articole noi introduse special pentru a garanta libertatea de exprimare, eliminarea torturii practicate de politie si sustinerea drepturilor minoritatilor.

    Totusi, mii de oameni raman in continuare in inchisori pentru crime care, conform noilor legi, nu mai sunt considerate delicte. Printre acestia, un jurnalist care a fost inchis anul trecut pentru ca a scris o poezie insultatoare la adresa liderului spiritual al Turciei, Kemal Ataturk. Un comentator radio a ramas inchis, vinovat de a fi criticat decizia statului de a interzice portul valului islamic de catre femei in institutiile de invatamant. La acestea se adauga cazul celor aproape saptezeci de protestatari anti-razboi arestati in timpul summit-ului NATO din luna iunie a acestui an si care nu au avut inca parte de un proces corect.

  • Lipscanii vechi si noi

    Centrul istoric al Bucurestilor e sufocat de mizerie, urat si deprimant. Ulitele pe care negustori de aici si de aiurea isi strigau odinioara marfurile, imbiind boieri mofturosi la blanuri scumpe si covoare mitoase si modiste cochete la stofe ieftine respira acum tristete.

     

    Cele  cateva magazine si putinii vanzatori ambulanti care se incapataneaza astazi sa „fie in Lipscani“ vietuiesc pur si simplu cu zona, ca martori indiferenti ai ultimelor clipe dintr-o istorie prea veche pentru oamenii noi. Hanurile care, in alte vremuri, adaposteau o adunatura pestrita de negustori cu chef veniti din toata Europa asteapta acum sa se transforme in praf. Din Hanul Gabroveni au ramas doar zidurile innegrite de vreme, barnele de lemn si mult gunoi. Curtea Voievodala, veche de sase sute de ani, care a influentat puternic evolutia zonei, isi traieste, probabil, ultimul secol.

     

    „Centrul istoric al Bucurestiului e o radiografie a Romaniei. Se propun multe solutii pentru revigorare, dar se face prea putin“, spune Crenguta Rosu, managing partener la firma de relatii publice DC Communications. Asta poate si din cauza ca, pentru autoritati, Guvern sau Primarie, locatia a fost si este mai degraba o oportunitate de imagine. Chiar daca Guvernul a declarat-o acum trei ani zona de interes national si a promis facilitati pentru investitorii care ar dori sa contribuie la revitalizarea zonei din jurul Lipscanilor, centrul vechi este in cadere libera.

     

    Pe de alta parte, centrul istoric, pe langa rolul cultural pe care ar trebui sa-l joace, ar putea deveni un loc capabil sa produca bani, locuri de munca si turisti. Dar, „bineinteles, pentru asta trebuie sa investesti“. Si nu in gresie pe peretii exteriori sau in ferestre cu geam termopan, tratament de care a „beneficiat“ o parte dintr-o cladire monumentala amplasata pe strada Franceza. Caracterul specific al centrului istoric rezulta din valoarea sa ca rezervatie de arhitectura, astfel ca pastrarea specificului zonei ar trebui sa fie preocuparea principala in procesul de revigorare.

     

    Cu o investitie de aproape un milion de dolari in anul 2000 pentru restaurarea si amenajarea cladirii in care se afla sediul firmei DC Communications, cei care au pornit proiectul au reusit sa integreze vechiul in nou cu eleganta si stil. Din nefericire, imobilul din strada Soarelui e unul dintre putinele repere de acest gen din zona veche a Bucurestilor. „Zona vrea sa evolueze, dovada fiind aparitia unui hotel in zona si a mai multor cluburi, dar o face foarte greu si mult prea lent“, mai spune Rosu. Castigurile insa, chiar daca pentru inceput s-ar limita la beneficii legate de imagine, ar fi imediate. Prosperitatea unei firme adapostite intr-un spatiu ultra-modern se poate impaca de minune cu eleganta ruinelor din vecinatate. „Parfumul anilor ii face pe cei care activeaza in aceasta zona sa traiasca in memoria locului, iar astfel se creeaza un soi de convietuire productiva pentru ambele parti“, e de parere Crenguta Rosu.

     

    In centrul istoric exista ansambluri arhitecturale exceptionale, circa 40% dintre cladiri fiind monumente istorice, care au supravietuit nu numai catorva seisme, dar si demolarilor din perioada comunista. Ceea ce a ramas din aceasta zona sufera in prezent efectele absentei indelungate a masurilor de conservare. Banii au vorbit din nou: infuzia de capital ar fi enorma. In urma cu cativa ani, un grup de profesori de la Universitatea de Arhitectura „Ion Mincu“ a realizat, la solicitarea Primariei Capitalei, un proiect de reabilitare a zonei istorice a Bucurestilor. Proiectul, care presupune crearea a trei parcaje subterane, restaurarea sau reconstruirea unor cladiri necesita o investitie de 100 de milioane de euro. Iar aici, oamenii care ar dori sa faca ceva, se lovesc de realitate: „Din nefericire, o consolidare e intotdeauna mai scumpa decat o constructie noua“, spune Galeni Mocanu, arhitect la Romproiect S.A, companie care reconditioneaza o cladire din zona. Refacerea unui metru patrat de perete costa cel putin 250 de euro, iar reconsolidarea unei fundatii costa de doua ori mai mult decat realizarea uneia noi. Dar refacerea fatadelor cladirilor si, in general, refacerea aspectului urban in centrul istoric al Bucurestiului ar fi insa un mod eficient de a pune in valoare farmecul, frumusetea, zestrea arhitecturala si potentialul economic al zonei. Masurile de restaurare „ar avea un efect psihologic asupra localnicilor si ar putea atrage investitori, stimuland astfel efecte secundare de ordin economic“, remarca Mocanu.

     

    Pe aceste coordonate psihologice s-a bazat si investitia de pe strada Halelor, unde Romproiect lucreaza la renovarea unui imobil destinat in exclusivitate spatiilor pentru birouri. Cladirea, datand din secolul XIX, ascunde la subsol o parcare pe trei etaje, prezinta aceeasi fatada clasica si se termina intr-un stil nou, tavanul fiind realizat integral din sticla. Daca pentru unii combinatia pare socanta, pentru Galeni, arhitectul proiectului, imbinarea stilurilor e mai mult decat benefica. „Acest material modern, care este sticla si care este o suprafata neutra, pune in valoare decoratia specifica secolului XIX de pe fatada veche si, in acelasi timp, evidentiaza ideea de a pastra specificul locului si al timpului“, spune Galeni.

     

    La specificul locului s-a gandit si conducerea clubului Myth 1476 cand a facut o investitie in zona: „Stim ca in orice tara civilizata centrul vechi al orasului este ca o carte de vizita. De aceea pentru noi locatia din centrul vechi al Bucurestiului este un privilegiu“, spune Smaranda Paslaru, PR-ul clubului. Nascut intre zidurile care, cu multe secole in urma, gazduiau resedinta din Bucuresti a domnitorului Vlad Tepes, cel care a „influentat“ si alegerea numelui (1476 fiind anul mortii domnitorului), clubul incearca sa pastreze atmosfera asa cum a fost odata. Aceasta afacere dintre investitor si zona, pana la urma, este reciproc avantajoasa:  „aducand aici oameni de calitate, incet-incet lucrurile se vor schimba“, spune Paslaru. Clientii, de cele mai multe ori straini, fascinati de loc si de incarcatura lui istorica, sunt purtati prin tot clubul ca intr-o vizita la muzeu. In Myth 1476 decorul este o trecere prin timp care incepe cu perioada medievala, continua cu cateva elemente orientale si ajunge in prezent. Punctul in care pare a se opri, insa, si istoria centrului istoric.

     

    Pentru zona veche, viitorul e incert. Poate fi un loc traditional, atractiv pentru trecatori, cu spatii comerciale, dar si un spatiu rezidential cu viata proprie. Sau poate ca, din zona care „a reusit sa-i impresioneze pana si pe cei mai pretentiosi turisti francezi“, dupa cum o caracterizeaza Lidia Maruta, managerul departamentului incoming al agentiei de turism Marshal, vor ramane in curand doar povestile de altadata.

  • Povestea Lipscaniului

    Numele strazii vine de la negustorii de la Lipsca. Strazile au primit, cu timpul, numele breslasilor care locuiau aici. Multe dintre denumiri – strada Blanari, strada Selari, strada Cavafilor (cizmari), strada Covaci (fierari), sau strada Panzari – s-au pastrat pana astazi.

    ULITA MARE: Strada Lipscani si-a luat numele pe la jumatatea secolului al XVIII-lea de la negustorii care veneau aici din Lipsca, denumirea romana a Leipzigului. Initial se numea Ulita Mare.

    AMALGAM: Amestecul civilizatiilor – negustori din Grecia, Bulgaria, Serbia sau Austria – s-a rasfrant si asupra arhitecturii zonei. Multe cladiri poarta amprenta amalgamului de stiluri.

    MICA VIENA: Intr-o scrisoare de la 1855, un austriac descrie Lipscaniul ca fiind „cea mai frumoasa si mai vesela strada din Bucuresti, unde se afla cele mai bogate si mai luxoase magazine care, prin marimea si stralucirea lor, se pot masura cu magazinele vieneze“.