Pentru cei care s-au plictisit sa-si petreaca batranetea acasa, intreprinzatorii cu idei au gasit solutii mai vesele, scrie The Economist. Viata la bordul unei nave de croaziera se dovedeste a fi mai ieftina chiar decat in unele aziluri americane. Astfel, pentru un an petrecut intr-un azil, americanii platesc in medie 28.500 de dolari, iar in Chicago chiar 40.000. Pe vasul de croaziera Majesty of the Seas, al Royal Caribbean, poti ocupa insa o cabina cocheta cu numai 33.260 de dolari pe an. In plus, multe dintre obiceiurile de zi cu zi, inclusiv treburi gospodaresti sau mersul la coafor, pot fi reluate cu usurinta si pe vas. Pensionarii au parte de mese servite ca la marile restaurante, participa la serate dansante si pot incerca placerea jocului de carti. Croazierele pot fi considerate niste aziluri plutitoare, spune Lee Lindquist, specialist in geriatrie la Feinberg School of Medicine de la North-Western University, Chicago.
Doctorita Lindquist a venit recent dintr-o astfel de calatorie si acum e hotarata sa propuna un model de petrecere a varstei a treia pe care l-a numit ingrijire pe vase de croaziera si pe care vrea sa-l publice in numarul din noiembrie al Jurnalului Societatii Geriatrice Americane. Specialista sustine ca persoanele suferinde isi pot reveni mult mai usor gratie soarelui si socializarii cu cei de aceeasi varsta, in cadrul unui program de ingrijire unde personalul de pe vas ofera tratament si regim alimentar personalizat fiecarui client pensionar.
Leave a Reply