BusinessMagazin

Blog

  • COPILUL MEU, AFACEREA ALTUIA

    E dificil pentru parinti sa reziste atunci cand cel mic cere jucaria scumpa vazuta in vitrina, ultimul volum din Harry Potter sau o Barbie imbracata dupa ultima moda. Iar resortul afectiv care ii impinge pe parinti sa cumpere hraneste in toata lumea afaceri de miliarde de dolari. In Romania, copiii reprezinta un segment de piata deloc neglijabil, de 3,5 milioane de potentiali consumatori, pentru cucerirea carora companiile pun la bataie bugete de publicitate, instrumente de fidelizare si tehnici de marketing verificate deja pe pietele dezvoltate.

    Cand, la 1 ianuarie anul acesta, canalul de televiziune pentru copii Fox Kids si-a schimbat numele in Jetix, cu siguranta nu multi parinti s-au intrebat de ce. Chiar si in industria de media, redenumirea a trecut mai degraba ca un rebranding ca oricare altul, ca un facelift cu valoare de PR sau ca un nou mod de a tine treaza atentia clientilor de publicitate.

    Cercetand insa ce se afla in spatele no-ului logo, iese la iveala o tranzactie de 5,3 miliarde de dolari, avand ca obiect un pachet de 76% din actiunile Fox Family Worldwide – aceeasi din care facea parte si Fox Kids Europe. Cumparatorul a fost The Walt Disney Company.

    De ce a platit Walt Disney peste 5 miliarde de dolari? In loc de raspuns, inca un exemplu: Harry Potter-mania. Noul titlu din seria Harry Potter („Harry Potter and the Half-Blood Prince“) a facut ca actiunile editorului cartii, Bloomsbury, sa inregistreze imediat o crestere de 7,5% de la data anuntului lansarii cartii. Ca sa nu mai punem la socoteala miliardele de dolari generate in urma ecranizarii primelor trei volume, a vanzarilor de DVD sau casete video si a unor produse asociate brandului (haine, jocuri pe computer, cluburi, promotionale).

    Exemplele de mai sus conduc la aceeasi concluzie poate cinica, dar adevarata: copiii sunt o piata cat se poate de profitabila. Si daca pentru producatorii de magie, clientii de varste mici sunt doar un segment printre altele, producatorii de articole pentru copii – textile, alimente, cosmetice – si-au construit tot business-ul in jurul acestei categorii de consumatori.

    In Romania, categoria in chestiune inseamna circa 3,5 milioane de copii, conform datelor Institutului National de Statistica pe 2004, concentrati in mediul urban intr-o proportie de circa 49%. Procentual, copiii reprezinta 16,1% din populatia Romaniei. Daca la acest procent se adauga si cel al parintilor – o tinta de marketing la fel de clara ca si copiii insisi (uneori, chiar tinta directa a producatorilor de articole si servicii pentru copii) – atunci rezulta un procent cat se poate de reconfortant pentru afacerile dezvoltate in jurul nevoilor si al placerilor copilului.

    Ceva mai putin reconfortant este pentru parinti momentul cand trebuie sa calculeze cheltuielile necesare pentru odorul lor. Mai putin la inceput, dar tot mai mult pe masura ce creste, iar nevoile si dorintele acestuia se diversifica.

    „Facand o medie, cam 50% din venitul familial il cheltuim pentru copii“, spune Mihaela C., 35 de ani, mama a doi baieti, Calin (9 ani) si Matei (7 ani). Cheltuielile sunt importante in special la inceputul si sfarsitul anului scolar, cand trebuie sa le asigure acestora necesarul de rechizite si imbracaminte, respectiv sa acopere costurile vacantei de vara (tabere, calatorii). Dar cresc si in preajma sarbatorilor (de iarna, in special).

    Mihaela are un job stabil – lucreaza intr-o televiziune, ca producator/realizator de emisiuni – si, impreuna cu sotul ei, inginer, au un venit comparabil cu cel al unui middle manager dintr-o companie privata. Asadar, din spusele Mihaelei, rezulta ca cei doi copii consuma, impreuna, un salariu pe luna. Asta in conditiile in care Mihaela nu ii rasfata si evita sa pice in capcana santajului emotional. „Daca te lasi pe mana copiilor – in special cand vine vorba de dulciuri – esti distrus. Vor absolut tot ce apare in reclame. Numai ca am incercat sa nu le cad prada… S-au suparat ori de cate ori nu m-am induplecat sa le cumpar cate ceva, dar le-am explicat cu ce eforturi se castiga banii. Dar si ca nu tot ce e in reclame e sanatos pentru ei. Le-am mai spus ca nu tine la noi chestia cu batutul din picior. Pana la urma, am cazut la pace. Au inteles. Nu am avut niciodata crize in fata vitrinelor sau la magazin – o situatie foarte neplacuta pentru multi parinti. Asadar, copiii nu sunt de needucat“, subliniaza Mihaela.

    Educatia parintilor nu poate insa influenta gusturile copiilor in materie de jucarii. Mihaela a observat ca, de multe ori, parintii sunt tentati sa le cumpere copiilor acele jucarii la care ei au ravnit in copilarie. De pilda, sotul ei, Catalin, le-a cumparat celor doi baieti un trenulet, dar succesul n-a fost cel scontat. „Nu ca nu le-a placut, dar nici nu s-au topit dupa el“. Studiindu-i mai atent, ea a observat ca ei sunt receptivi la ceea ce Mihaela numeste „moda jucariilor“, in transmiterea careia desenele animate si reclamele – deci televiziunea, in general – joaca un rol esential. Un al doilea canal prin care se transmite aceasta moda sunt copiii de aceeasi varsta, constata Mihaela.

    Dar, referindu-se la televiziune, ea spune ca aceasta este definitorie in formarea gusturilor copiilor. Ea isi aduce aminte de „epoca Pokemon“, care a prins „extraordinar“. Numai ca, acum, in voga este altceva: „Maestrii duelurilor“, un desen animat difuzat de Cartoon Network. Ea spune ca ambii baieti colectioneaza „cartile magice“, puse la vanzare simultan cu difuzarea programului. Acestea sunt de fapt carti de joc care intruchipeaza diverse figuri din serialul animat, avand niste nume „absolut complicate“. „Am vrut si eu sa intru in acest joc cu ei, dar, ca sa inteleg regulile, a trebuit sa urmaresc desenul animat pe TV. Ceea ce am facut, dar nu am reusit cu nici un chip sa inteleg jocul. Si nici in ziua de azi nu sunt convinsa ca Matei si Calin nu joaca dupa ureche“. Oricum, cert este ca cei doi colectioneaza mai departe cartile de joc – „care tot apar, si apar. Ca o galeata fara fund. O gaselnita cat se poate de inteligenta a producatorilor de a vinde, dar si de a-i tine in fata televizorului“ (ceea ce reprezinta, de fapt, o vanzare pe doua canale, din care are de castigat si canalul TV).

    Dar, dincolo de actiuni de marketing si tactici de vanzari, nu se afla atat de multa strategie si viziune, cat studierea atenta a psihologiei copilului si a deprinderilor sale. Apetitul copiilor pentru colectii – observat de Mihaela si, probabil, de majoritatea parintilor – a fost indelung studiat si exploatat de companiile care au dezvoltat afaceri in slujba copiilor.

    Amploarea fenomenului Barbie sta ca argument: Barbie la plaja, Barbie in noua colectie de haine, Barbie facand gimnastica, Barbie in kimono, si tot asa. Un produs bine marketat pe categorii de varsta, preferinte, aspiratii si culturi – care aduce companiei producatoare americane Mattel vanzari de peste un 1,5 miliarde de dolari anual. Mai clar spus, Barbie este cea mai bine vanduta jucarie a tuturor timpurilor, in ciuda declinului de 8% al vanzarilor din 2004 si a trendului descrescator din 2005.

    Pe harta afacerii Mattel, Romania sta din ce in ce mai bine. „Cresterile anuale de vanzari sunt de doua cifre. Cresterea cea mai mica, daca putem spune asa, a fost de 15%“, spune Maria Dinca, managing director Omnitoys, unic distribuitor al jucariilor Mattel in Romania (Barbie, Fisher-Price, Hot Wheels). Dinca, activa in aceasta industrie de 8 ani, spune ca acest trend crescator a fost dat in principal de aparitia marilor lanturi comerciale internationale – Carrefour, Metro, Cora, Selgros. Astfel, situatia s-a schimbat aproape radical fata de acum 4-5 ani, cand benzinariile erau un client important. „Acum business-ul se poate planifica. Stim in orice moment care sunt stocurile, avem feedback de la clienti aproape in timp real“, spune managerul Omnitoys.

    Alte doua motive care stau la baza acestui trend sunt cresterea puterii de cumparare a romanilor si interesul producatorilor externi pentru Romania. Ca volum de vanzari de jucarii Mattel in aceasta zona a Europei, Romania se situeaza dupa Polonia, Cehia si Ungaria, spune Maria Dinca, citand un studiu al Asociatiei Nationale Europene a Producatorilor de Jucarii.

    In general vorbind, poate ca Romania ar putea fi o piata mai dezvoltata – cel putin calitativ – daca legile nu ar fi atat de permisive, comparativ cu alte tari. Restrictiile sunt mai mici in Romania, spune Dinca, in special in materie de importuri si comercializare. „Jucarii fabricate din diverse materiale cu grad ridicat de toxicitate – si care sunt interzise in tarile occidentale – se gasesc la vanzare la noi. Jucarii prost finisate, care prezinta riscuri de zgariere – la fel“, subliniaza oficialul Omnitoys. In acest sens, traditionala „amenintare chinezeasca“ – marfa ieftina si de proasta calitate, raspandita peste tot – explica in parte faza incipienta de dezvoltare a acestei industrii in Romania.

    De asemenea, o piedica in calea unui business sanatos (la propriu) sunt preturile prohibitive ale jucariilor din lemn – ultima tendinta in pietele mature. Paradoxul este ca Romania este o tara darnica in jucarii ecologice, de lemn, numai ca ele se vand la export. Punctele de productie a jucariilor de lemn sunt majoritar concentrate in zona Transilvaniei, materia prima a acestor jucarii fiind bucatile de lemn ramase de la fabricile de mobilier.

    Un alt paradox este faptul ca Mattel insusi produce in Romania (are doua fabrici, in Bucuresti si Constanta). „Jucariile produse in lohn aici sunt exportate in Olanda (centrul regional al companiei), de unde noi le importam – dar, bineinteles, cu alte costuri“, spune Dinca. Taxele care ingreuneaza cel mai tare costurile de import sunt taxa de 20% aplicata papusilor si taxa de 10%, pentru jucariile de plastic.

    Desi afacerea Omnitoys este una business-to-business (compania neavand puncte de desfacere proprii, isi distribuie majoritatea produselor prin marile retele de retail), Dinca spune ca nu ignora comunicarea directa cu cei carora se adreseaza: copiii. Astfel, un anumit procent din vanzari este alocat comunicarii de marketing. Canalele pentru care opteaza Omnitoys sunt televiziunea (Jetix si – de Craciun – Pro TV), revistele pentru copii – in special cele editate de Egmont Romania (cel mai mare publisher pentru copii din tara, n.r.), dar si activitatile BTL (neconventionale), care antreneaza participarea copiilor.

    In afara de jucarii – a caror piata mondiala s-a situat in jurul valorii de 59 de miliarde de dolari in 2003 – alte categorii de produse care baga adanc mana in buzunarele parintilor sunt hainutele, incaltamintea, alimentele, cosmeticele pentru copii, parcurile de distractii, jocurile audio-video, educatia, activitatile extrascolare, diversele produse financiare (depozite, carduri, asigurari). Daca numai jucariile vand in intreaga lume de 60 de miliarde de dolari, restul afacerilor ce dimensiune ar atinge oare, cumulat? Sute de miliarde? Mii de miliarde?

    Retailerii impart produsele pentru copii in doua categorii: puericultura mica (biberoane, suzete, jucarii de dentitie, sterilizatoare, umidificatoare) si puericultura mare (patuturile, scaunul de masina, carucioarele, premergatoarele). Adina Timplaru, specialist PR la Metro Cash & Carry Romania spune ca articolele pentru nou-nascuti au fost in topul vanzarilor anul acesta la magazinele Metro. O alta observatie a ei a fost aceea ca, in categoria puericulturii mari, clientii prefera brandurile internationale. Nu numai marile lanturi comerciale au simtit potentialul acestei afaceri. De pilda, fondul de investitii Gemisa Investments a atacat anul trecut segmentul copiilor pana la 3 ani, prin infiintarea lantului de magazine specializat Miniblu (care numara in prezent opt unitati). Care este interesul Gemisa pentru acest business? „Piata articolelor pentru copii este inca la inceput de drum. Iar serviciile si produsele adresate copiilor – in special de varsta mica – sunt inca mult sub asteptarile si nevoile parintilor“, spune Amalia Georgescu, executive manager Miniblu. „Deci exista un potential de afaceri“, precizeaza ea.

    Ceea ce aduce Miniblu nou in acest business fata de canalele clasice de achizitie sunt ambientul specific pietei pe care activeaza, consilierea profesionala si programele de suport pentru parinti: lista de botez (un serviciu personalizat pentru parintii care se apropie de respectivul eveniment), plata in rate, cardul de fidelitate. Georgescu spune ca Miniblu are un trafic de 5.500 de vizitatori pe luna, iar cresterile lunare pe fiecare magazin se situeaza intre 15-26%. Obiectivele de marketing pe care le urmareste Miniblu pentru acest an sunt cresterea notorietatii brandului cu 25% si obtinerea pozitiei de lider pe aceasta categorie in orasele in care este prezent. Prognoza cifrei de afaceri pentru 2005 este de 2,5 milioane de euro.

    Graficul business-ului este la fel de optimist si in planurile jucatorilor mai vechi in industrie. De pilda, lantul de magazine Z – un brand Zannier, una din marile companii mondiale in domeniul imbracamintei pentru copii – se pregateste sa deschida cel de-al saselea magazin din Bucuresti (primul dateaza de acum opt ani). „Fara discutie, Romania este intr-o evolutie permanenta“, spune Alexandre Eram, director general al lantului de magazine.

    Aducandu-si aminte de inceputurile afacerii Z in Romania, Eram spune ca intre 1990 si 1997 peisajul comertului cu amanuntul era „total diferit“ si ca „dezvoltarea pietei abia incepea“. In acea perioada, Eram i-a cunoscut pe cei de la Groupe Zannier din Franta, care lansasera marca Z in 1983. „Am riscat in acest domeniu si am castigat“, sintetizeaza omul de afaceri francez initiativa de a intra in afacerile cu imbracaminte pentru copii din Romania. El spune despre Z ca in prezent vinde peste 250.000 de articole pentru copiii de toate varstele.

    Ca si fondurile de investitii si investitorii straini in domeniu, si grupurile bancare urmaresc piata despre care vorbim. Sunt atenti la ce se cere, ce se cumpara, ce lipseste, ce e rentabil. La ora actuala, bancile din Romania care ofera produse si servicii pentru copii – dar al caror mesaj business vizeaza in mod direct parintii – sunt Banca Transilvania (Kidcont), BCR (Maxicont), Banca Ion Tiriac (Contul Junior), BRD (ATU Start). De regula, oferta bancilor pentru parinti consta in deschiderea unor depozite bancare pentru copiii lor. Diferentele intre acestea constau in suma minima de deschidere, soldul minim, dobanda, conditiile de acces la cont.

    Este un astfel de produs strategic pentru un grup financiar? Ce motive determina o banca sa lanseze un asemenea produs? BRD, care a lansat in noiembrie anul trecut ATU Start (segmentul 0-14 ani), enumera mai multe obiective de marketing care au stat la baza acestei lansari. Pe langa atragerea segmentului de varsta specificat, BRD mai enumera cointeresarea parintilor – in calitate de decidenti la deschiderea primului cont de economii pe numele copilului. „Incercam sa valorificam astfel componenta afectiva a unei asemenea decizii“, spune Rozaura Stanescu, director al directiei Studii si Dezvoltare Produse a BRD. Banca sustine ca urmareste, de asemenea, „educarea copiilor si a parintilor in sensul economisirii“, dar si „formarea clientelei viitoare a bancii“.

    Asadar, un copil poate deveni client al unei banci inca din prima zi de viata, iar bancile tin sa-l fidelizeze inca dinainte de a avea un certificat de nastere. Ca si BRD – care admite (si) componenta afectiva a comportamentului bancar al parintilor – si asiguratorii pariaza pe aceasta nevoie de liniste si siguranta a parintilor, actuali sau viitori, in marketingul ofertelor lor. Unul dintre cei mai vechi si mai importanti jucatori pe acest segment este ING, care spune ca a lansat Planurile Financiare pentru Copii in doua etape (Academica, in 1997 si Debut 18, in 2001). „Ne-am propus ca acest tip de produs sa capete un statut de «star» al ING Asigurari de Viata. Planurile Financiare pentru Copii detin acum o pondere de aproximativ 20,5% in portofoliul companiei“, spun reprezentantii ING. Din bugetul de comunicare de marketing al produselor de asigurari din portofoliu, ING aloca peste 30% planurilor financiare pentru copii.

    O abordare interesanta de „agatare“ a mamicilor – si bine consolidata prin intermediul campaniilor de comunicare – o are compania Johnson & Johnson. O gaselnita a celor de la J&J a fost aceea de a asocia proprietatile produselor destinate bebelusilor (ingrijire, protectie) cu beneficiul adultilor – femei insarcinate sau mamici cu bebelusi intre 0-3 ani (targetul produselor Johnson’s Baby si Penaten). Anul trecut, investitiile J&J in media din Romania au totalizat circa 7,7 milioane euro, la rate-card, spun oficialii companiei, citand TNS-AGB si Alfa Cont.

    O centralizare exacta a investitiilor in toata publicitatea adresata copiilor este aproape imposibil de realizat. Sunt branduri care tintesc direct copiii (gen Hubba Bubba) si branduri care se adreseaza parintilor (de exemplu Danone). Unele comunica doar pe posturile pentru copii (Jetix, Minimax), altele doar pe cele generaliste, sau pe ambele. Alte branduri recurg la mixuri intre TV si presa pentru copii (circa 20 de publicatii disponibile) sau TV si presa pentru femei. La acestea se mai adauga panourile, spoturile radio, aparitiile pe Internet, revistele medicale. Iar instrumentele de monitorizare disponibile nu acopera presa pentru copii si cea medicala, outdoor-ul si Internetul.

    Facand o aproximare a investitiilor in TV, Andreea Parvu de la Media Mall (care vinde spatiu publicitar pentru Minimax) spune ca, pentru a „atinge“ copiii, advertiserii investesc mai putin de un milion de euro net. „Cred ca este destul de putin pentru o categorie de public extrem de receptiva la mesajul publicitar, care determina si alte categorii de auditoriu – si  ma refer aici la parinti – unde mesajul publicitar este perceput mai intens din punct de vedere afectiv.“ Minimax – care tinteste segmentul 4-14 ani – are prime-time-ul in intervalul 13.00-15.00 (in timpul saptamanii) si dimineata (in week-end). Programul este transmis din Ungaria.

    Si agentia care vinde spatiul publicitar al Jetix, Cable Direct, considera ca investitiile in publicitatea pe canalele dedicate copiilor nu sunt „pe cat ar trebui“. „Din pacate, numarul clientilor care targeteaza copiii este mai mic comparativ cu cei care tintesc alte canale de nisa, cum e cazul Discovery“, spune Cable Direct, agentia care vinde spatiul de publicitate al canalului Jetix, fost Fox Kids. Un avantaj al advertiserilor care detin branduri internationale, spune Cable Direct, ar fi ca acestia pot atinge mai multe piete deodata (postul emite din Londra, iar „feed-ul“ de transmisie in care este inclusa Romania mai acopera si Ungaria, Rusia, Turcia). Avantajul ar fi si mai mare in cazul advertiserilor romani care au puncte de desfacere in pietele respective.

    „Internationalizarea“ limbajului publicitar reprezinta o bariera in atragerea clientilor? Florin Visenescu, sales manager al agentiei, isi aminteste ca a fost o situatie in care Jetix a fost nevoita sa respinga campania (si, deci, bugetul) unui client din sectorul financiar-bancar din Romania, intrucat mesajul si modul in care era conceputa campania nu corespundea reglementarilor la publicitatea pentru copii din Marea Britanie. Jetix, emitand din aceasta tara, se supune reglementarilor in vigoare de acolo, la fel si clientii de publicitate din Romania. „Spotul infatisa copii in diverse ipostaze nu tocmai «benefice». Ideea e ca, daca alti copii care priveau spotul ar fi imitat personajul din spot, ar fi putut face rau – fie lor insile, fie celor din jur. Or, in Marea Britanie, legea e clara. Copiii – care au tendinta sa imite tot ce vad, in special la televizor – sunt protejati de reclamele de acest gen“, a spus Visenescu. Si ce s-a intamplat cu acea campanie? „A rulat linistit pe alte canale din tara“, spune el.

    Un alt capitol, asadar, la care Romania este in urma: protejarea copiilor de mesajele publicitare ce le pot dauna (desi noua lege a audiovizualului reprezinta o varianta imbunatatita in materie de protectie a minorilor, iata ca reglementarile nu rezoneaza cu prima piata publicitara a Europei). De notat ca, in tarile occidentale, aproape ca nu este saptamana in care diverse ONG-uri sau asociatii de profil sa nu propuna imbunatatiri ale reglementarilor publicitatii pentru copii. Sau sa nu declanseze miscari de amploare de combatere a nocivitatii unor produse alimentare asupra copiilor (nu de putine ori McDonald’s a fost subiectul unor controverse de acest gen). Consecinte? De pilda, in aceasta zona a Europei, Grecia a interzis reclamele la jucarii intre 7 dimineata si 10 seara si a pus restrictie totala la jucariile „de razboi“. Iar in Suedia, publicitatea este total neacceptata si este interzisa copiilor sub 12 ani, aceasta masura avand girul majoritar al populatiei. La polul opus s-ar putea situa Franta, unde reclamele sunt considerate ca facand parte din „pregatirea copiilor pentru un viitor intr-o societate de consum“.

    Unde s-ar situa Romania, in acest context? Autoritatile ar spune ca respectam acquis-ul comunitar. Parintii ar arata inspre marfa ieftina si de proasta calitate care intra de-a valma in tara, periclitand sanatatea, siguranta ori demnitatea copiilor lor – dar si inspre preturile ridicate ale produselor de calitate. In ceea ce ii priveste pe producatorii si importatorii de articole pentru copii, acestia sunt nevoiti sa aplice marje mai mici de profit pentru a ramane pe piata si sa spere in continuare in legi si controale de ca-litate mai bune la micii comercianti.

    Iar publicitarii – exploatand latura emotionala a adultilor, parinti sau potentiali parinti – recurg tot mai des la copii in reclamele lor, indiferent de domeniu: bauturi racoritoare, auto, servicii financiare, cosmetice, alimente, electrocasnice, detergenti. Omo (Unilever) chiar a venit cu un concept nou in materie de comunicare de detergenti („Murdarirea este buna“), avand un puternic mesaj orientat catre copii si incercand astfel sa vanda mai degraba o emotie decat clasicele proprietati ale produsului.

    In tot acest timp, peste jumatate din mamele si copiii Romaniei nu isi permit mai nimic din ce vad la televizor, pentru simplul motiv ca locuiesc in mediul rural si nu au putere de consum. Iar la aceasta jumatate rurala se adauga si copiii din „urbanul sarac“ al Romaniei.

    Cu toate acestea, bataia producatorilor pe apetitul de consum al micutilor este acerba si ocupa spatii serioase de reclama. Iar copiii… copiii zambesc, intind manuta si ii roaga din ochi pe parinti. Mai poti sa spui ceva?

  • Punct ochit, punct lovit

    Din aceasta luna, revista go4it! va avea o distributie la tinta: magazinele Ultra Pro Computers.
    De acum, cititorii go4it! pot cumpara revista si de la magazinele Ultra Pro Computers. Acest lucru este posibil in urma parteneriatului semnat recent intre K Tech – Ultra Pro si Publimedia International, compania de publishing a grupului Media Pro (care editeaza, printre altele, si BUSINESS Magazin). „Astfel, pasionatii de IT nu trebuie sa se mai deplaseze pana la punctele de vanzare ca sa ia revista“, spun reprezentantii Publimedia. La randul lor, reprezentantii K Tech – Ultra Pro spun ca „si-au asumat informarea si educarea publicului specific domeniului IT ca pe una dintre prioritatile sale“.

    Catalin Butolo, director de marketing al grupului K Tech – Ultra Pro, spune ca, in acest context, Ultra Pro Computers  a dezvoltat programe interne de training pentru cresterea nivelului profesional al angajatilor implicati direct in contactul cu publicul in magazine. „Colaborarea cu revista go4it! este inca un pas in aceasta directie“, a spus Butolo. „Prezenta revistei go4it! intr-un loc neconventional reprezinta o inovatie in distributia de presa specializata, Publimedia International reusind prin parteneriatul cu grupul K Tech – Ultra Pro sa fie din nou un deschizator de drumuri“, a declarat Dragos Stanca, director general al Publimedia International. 

    go4it! a aparut in aprilie 2004, si, conform publisherilor, „s-a dedicat noii oranduiri de fanatici – cei care alearga dupa cele mai recente si mai sofisticate jucarii electronice“. Din aceasta toamna, publicatia va fi relansata si va avea o varianta grafica imbunatatita. go4it! are un tiraj de peste 20.000 de exemplare si este disponibila la toate punctele de difuzare a presei. 

    Pentru abonatii Ziarului Financiar, revista este distribuita gratuit.

  • Ce-i innebuneste pe clienti?

    Mai sa se calce in picioare una pe cealalta, cateva fete alearga si tipa. Ghinionul? Fac o harmalaie care iti sparge timpanele, daca sonorul televizorului e dat tare. Norocul? Nici nu apuci bine sa te dezmeticesti, ca meciul de fotbal se reia. Dar, pana la urma, ce a fost asta?

    Intamplarea e ceea ce in limbajul publicitar se numeste „solo-spot“ – adica o reclama care sparge programul TV, atunci cand nici nu te astepti si care trece la fel de repede cum a venit. Fara jingle, fara nimic (in cazul de fata, „jingle-ul“ ar fi semnalul audio-video care semnaleaza inceputul si sfarsitul calupului publicitar). Ca si in cazul reclamei avand ca protagoniste fetele de mai sus: apar, tipa, alearga, dispar. Va mai aduceti aminte reclama? 

    E vorba despre campania de lansare a brandului Axe – bodyspray pentru barbati de la Unilever, de anul trecut. O lansare precedata de trei luni de „teasing“ a publicului. Spotul TV prezenta un grup de femei alergand si tipand – nu se intelege clar de ce. Abia ulterior avea sa fie dezvaluita „tinta“ isteriei femeilor: un barbat. Transpusa in componenta BTL, povestea TV a aratat astfel: au fost realizate 30 de scenarii pe strada („happening-uri), cu actori profesionisti, in care grupuri de femei alergau un barbat. De ce aceasta nebunie, pentru un barbat? Secretul avea sa-l dezvaluie, dupa aceea, campania de lansare propriu-zisa: barbatul folosise Axe, iar asta le innebunise pe femei. De aici si titlul campaniei: „Ce le innebuneste pe femei?“

    La momentul respectiv, Unilever a acordat un rol strategic solo-spoturilor in planurile de comunicare a marcii. Pareau sa se potriveasca perfect intentiilor brandului. Ca privitor, te faceau curios, te intrigau, te puneau pe ganduri – adica atrageau atentia, smulgand reactia asteptata de marketeri. 

    Rolul spectaculos, de „cometa“, pe care il joaca solo-spotul pe micul ecran ii confera un statut aparte in bugetele de media ale clientilor. Dar si un statut special in business plan-urile televiziunilor. In termeni financiari, statutul special deriva din pret: un solo-spot poate costa de 2-3 ori mai mult decat un spot inserat intr-un calup publicitar. In termeni de marketing, statutul special deriva, in principal, din doua lucruri. Unu: probabilitatea mai mare de a-si atinge tinta – telespectatorul, nefiind anuntat de jingle-ul de publicitate, nu are timp sa mute pe alt canal, deci este o „victima“ sigura. Doi: solo-spotul se poate mula de minune intereselor de moment ale advertiserului (cazul Axe). Nicu Laita, director media la Young & Rubicam / Team Advertising (WPP), spune ca importanta solo-spoturilor in economia unei campanii TV trebuie judecata prin prisma obiectivelor acesteia. „Daca, de pilda, obiectivele sunt cresterea accelerata a notorietatii brand-ului, atunci cumpararea solo-spoturilor se justifica. La fel si in cazul unei lansari de brand puternice, agresive“, spune Laita. 

    Cand nu s-ar justifica achizitionarea solo-spoturilor? „Atunci cand vorbim de o campanie normala, care «curge» uniform si sustinut pe TV“, spune reprezentantul Y&R. Solo-spotul e, de fapt, un concept mai vechi in industrie, „insa el a fost mult mai bine reglementat de circa doi ani“, precizeaza Serban Manea, director de vanzari TV la ARBOmedia, regia de vanzari a TVR. El spune ca inainte de momentul acestei reglementari „nu era foarte rentabil sa difuzezi solo-spoturi in cadrul programelor“. In prezent, sub noua lege a audiovizualului, TVR nu are voie sa difuzeze solo-spoturi de 30 de secunde „in momentele de maxima tensiune“, spune Manea. Insa, ca si celelalte statii TV comerciale, „TVR are voie sa difuzeze solo-spoturi de 10 secunde in cadrul transmisiunilor sportive“.

    Aceste solo-spoturi se difuzeaza in momentele de „pauza naturala“ a jocului, cum ar fi: out-ul, interventia echipei de medici pe teren sau momentul dintre inscrierea golului si reinceperea jocului de la jumatatea terenului. Dar spoturile pot fi plasate in aceste pauze doar daca detinatorul de licenta permite acest lucru, precizeaza reprezentantul ARBOmedia. El mai spune ca nu sunt permise astfel de solo-spoturi in transmisiunile sportive majore – EURO 2004, CM de fotbal 2006, Jocurile Olimpice etc. Dreptul TVR de a difuza transmisiuni sportive de interes national a determinat regia de vanzari sa-si adapteze politica de vanzare de spatiu de reclama, inclusiv de solo-spoturi. Manea precizeaza insa ca pretul pe care clientul trebuie sa-l plateasca este „mult mai ridicat“ decat cel al unui spot plasat in calupurile publicitare clasice. Spre exemplu, un spot de 10 secunde intr-un meci de fotbal Steaua-Dinamo sau al echipei nationale poate fi de 2-3 ori mai scump decat unul de 30 de secunde dintr-un calup.

    Preturile ridicate nu alunga insa clientii. Dimpotriva. Acasa TV, Antena 1, Pro TV si TVR isi pot deja agata o pancarta cu „Vandut pana in decembrie“ pentru clientii veniti la cumparat de solo-spoturi. Statiile respective au rezervate solo-spoturile in procent de 95% pentru intervalul octombrie-decembrie, spune Zoe Vasilescu, director de vanzari PRO TV, Acasa, Pro Cinema si Compania de Radio Pro. 

    Cantaresc greu aceste achizitii in bugetele TV? Zoe Vasilescu spune ca, desi sunt mai scumpe, „nu poate fi vorba de o pondere insemnata in totalul bugetelor, dintr-un motiv foarte simplu: fiecare statie poate plasa maxim doua solo-spoturi pe zi“. Ea face un calcul simplu: aceasta limita presupune ca o statie TV poate vinde in jur 720 de solo-spoturi pe an. Dar, practic, „numarul lor este mai mic, deoarece exista restrictii de plasare a solo-spoturilor in functie de programe“. 

    Vasilescu mai precizeaza ca fiecare statie are in medie 150-200 de clienti, din care aproximativ 30-40% doresc solo-spoturi. „Deci numarul solicitantilor de solo-spoturi este de 50-80 in fiecare an.“ Distribuind solo-spoturile in mod egal intre clienti, reiese ca fiecare client poate cumpara 9-15 spoturi. „Asta inseamna foarte putin ca pondere in totalul bugetelor“, subliniaza Vasilescu. Dand timpul inapoi, reprezentantul PRO isi aminteste ca solo-spoturile au fost permise de CNA incepand cu toamna anului 2001. 

    „La inceput, clientii au fost reticenti in a plasa solo-spoturi, deoarece ratingul lor (indicele de audienta – n.r.) era considerabil mai mare decat cel al spoturilor plasate in break-urile publicitare si „se dadea peste cap planificarea bugetelor“, spune Vasilescu.  Primul client de solo-spot din Romania? Telemobil, isi aduce ea aminte. Operatorul de telefonie mobila a fost urmat de marii investitori in publicitate, la care majorarile de pret pentru solo-spot „au fost minime“. „O situatie normala in conditiile unei cereri foarte reduse“, crede Vasilescu.

    Dar, acum, situatia este cu totul alta. „Cererea este foarte mare, chiar in conditiile unor preturi majorate fata de preturile obisnuite ale clientilor – chiar cu 100% in unele situatii.“  In aceste conditii, dar si in situatia curenta de „sold-out“, ce le ramane de facut clientilor? Sa migreze catre statiile mici. Fenomenul se face simtit, admite Vasilescu, „insa nu intr-o masura ingrijoratoare pentru principalele statii“. 

    Ea aduce ca argument situatia pe care a intalnit-o de-a lungul timpului. „In general, functioneaza regula: decat 5 solo-spoturi pe o statie mica, mai bine unul pe PRO TV.“   Concluzia? Clientii se multumesc sa cumpere spoturi pe posturile mici, dar se lupta pentru sloturile de aur disponibile pe statiile principale. E clar, asadar, ce-i innebuneste pe clienti. 

  • Cunostinte si relatii: se fac online

    Generatia Internet nu mai foloseste clasicul biletel cu numarul de telefon sau anunturile de la rubrica de mica publicitate pentru a obtine o intalnire – totul se face acum online, iar intalnirile in interes de business – pentru a atrage o investitie sau pentru a obtine un contract – se aranjeaza pe WWW.

    Ocaziile importante din viata, fie in interes de afaceri, fie personal, se gasesc astazi pe site-urile specializate, botezate de americani „retele sociale“ pentru ca permit contacte intre diverse categorii sociale, in functie de preferintele personale, cum ar fi muzica, sportul sau domeniul de activitate.

    Unele companii de pe Internet considera ca retelele sociale sunt urmatorul trend online, mai ales avand in vedere faptul ca numarul de astfel de pagini creste pe zi ce trece. Site-uri sociale, printre care si Friendster.com, Friendzy.com sau Orkut.com afiliat celui mai mare motor de cautare din lume, Google, permit stabilirea legaturilor de comunicare intre oameni care au aceleasi interese sau preocupari. 

    Sistemul nu este tocmai permisiv si a fost ales astfel tocmai pentru a transforma sistemul intr-un club aparent exclusivist. Unele pagini permit inregistrarea tuturor doritorilor, insa in site-urile serioase, precum Orkut, trebuie sa fii recomandat de un membru deja existent.

    In al doilea rand trebuie creat profilul propriu online, iar in unele cazuri refuzul de a da astfel de informatii personale poate impiedica accesul la informatii sau discutii. Un profil care contine informatii generale – nume, varsta, preocupari, si eventual si poze – dar si hobby-uri, interese, pregatire sau specializate in cazul celor de business. Odata creat profilul, utilizatorul poate comunica cu oricare alt membru al site-ului sau cu acei membri care accepta comunicarea cu necunoscutii, in functie de regulile de functionare.

    Pe langa asta, utilizatorul are multe posibilitati de a cunoaste oameni noi. Poate cunoaste incredibil de multi oameni doar stand la birou, in fata calculatorului, care pot fi filtrati instantaneu, astfel ca poate scapa rapid de cei care nu ii plac. Comunicarea este diversa si facila: mesageria interna, chat-ul si ravasele sau felicitarile virtuale. Unii utilizatori folosesc site-urile de dating nu neaparat sau nu tot timpul pentru a-si gasi perechea, ci si pentru a discuta online sau doar pentru a cunoaste persoane noi.

    Ideea de a face posibila comunicarea in domeniul virtual a apartinut initial  – ca toate afacerile mari din Internetul american – unor studenti. Ei au creat asa-numitele site-uri sociale care sa-i ajute sa intre in legatura unii cu ceilalti si sa formeze noi relatii de prietenie. Aceste retele destinate studentilor, dar si site-urile sociale de afaceri au potential ridicat sa devina o sursa semnificativa de venit, scrie presa internationala. Primul site social aparut pe Internet, Classmates.com, a fost lansat acum 10 ani si este inca operational. Acesta a fost creat pentru a facilita munca de cautare a celor care incercau sa reia legatura cu oameni cu care aveau un trecut comun (au urmat aceeasi scoala, au lucrat impreuna etc.).

    Retelele sociale sunt considerate adevarate harti ale relatiilor dintre oameni care indica modurile in care acestia interactioneaza unul cu celalalt. Insa, problema cea mai mare cu care se confrunta aceste retelele sociale in acest moment este lipsa de interes comercial. Website-urile sociale, cunoscute pentru faptul ca deservesc milioanelor de entuziasti si doritori de a-si face noi cunostinte, par a fi condamnate sa-si piarda clientii, in loc sa atraga sponsorii de care au nevoie, conform analistilor din domeniu.

    Website-urile retelelor sociale au milioane de utilizatori inregistrati si cu toate acestea, profiturile sunt foarte mici. Cu alte cuvinte site-urile sufera de aceleasi probleme cu care s-au confruntat si comunitatile online si anume foarte mult interes din partea utilizatorilor, dar nu suficienta publicitate.

    Unul dintre site-urile care a incercat sa ia masuri in privinta asta este MySpace.com, site care a adunat peste 2 milioane de membri. Astfel, utilizatorii au posibilitatea sa descarce muzica prin intermediul site-ului, direct pe calculator, si sa comunice cu prietenii in acelasi timp. In ciuda lipsei de venituri, investitorii par totusi siguri ca acest concept va conduce la profituri semnificative, conform specialistilor in domeniu.

    Un alt dezavantaj important al retelelor sociale este faptul ca nu exista o organizare a tuturor membrilor care acceseaza respectivele site-uri intr-o baza de date care sa fie usor de utilizat. Pentru a gasi o anumita persoana in toata lista de contacte, utilizatorii trebuie sa parcurga un proces lung si greoi si sa citeasca lista de persoane pana descopera numele cautat. Aceasta cautare este mult mai usoara daca se foloseste un motor de cautare. Thefacebook.com, un site social pentru studenti, a reusit sa atraga peste 2,8 milioane de utilizatori de la lansarea sa, anul trecut, iar investitorii au finantat acest proiect cu peste 13 milioane de dolari (aproximativ 10 milioane de euro), in primele luni de functionare. „Fondatorul“ acestuia este un student al facultatii americane Harvard, iar site-ul lui s-a dovedit a fi foarte popular.

    In ciuda dificultatilor, retelele sociale atrag utilizatori prin faptul ca fiecare site are o tema de comunicare prin care utilizatorii sa imparta un element comun. Insa, operatorii considera ca extinderea permanenta la care sunt supuse aceste portaluri ar putea duce la pierderea temei lor principale care ulterior sa determine scaderea numarului de utilizatori. In ceea ce priveste domeniul afacerilor, multi sunt de parere ca intalnirile de afaceri se fac mai usor printr-o retea sociala special proiectata pentru comunicarea intre profesionisti. Iar avantajul este faptul ca numarul site-urilor sociale destinate sectorului de afaceri este in permanenta crestere. Acestea sunt similare cu oricare alte site-uri sociale, conectarea fiind aceeasi, insa diferenta importanta dintre ele este aceea ca, pe site-urile de afaceri exista doar comunicare legata de acest domeniu. 

    In acest moment, majoritatea retelelor sociale destinate afacerilor ofera acces gratuit, insa analistii sunt de parere ca acest fapt se va schimba in curand, iar conectarea utilizatorilor se va face doar pe baza unui abonament. Ca si alte servicii de mesagerie online, cum ar fi Yahoo Messenger, retelele din domeniul afacerilor va trebui imbunatatite cu servicii diverse, care sa dovedeasca tot mai mult utilitatea acestora si sa pastreze interesul oamenilor de afaceri.

    Cu toate ca in acest moment nu inregistreaza profiturile asteptate, retelele sociale sunt privite insa ca o afacere extrem de profitabila. Din acest motiv, site-uri sociale aflate la inceput atrag investitii foarte mari, de parca acestea ar fi succesoarele unui site foarte important precum cel mai mare site de licitatii online, eBay. Insa nu se stie daca aceste site-uri vor putea oferi vreodata servicii mai profitabile decat cele de mail sau mesagerie online, scrie publicatia electronica Washington Post. Nu se stie insa cum vor atrage aceste retele sociale venituri, insa au toata atentia investitorilor. Principalele piete de utilizatori urmarite de aceste site-uri sociale sunt, in primul rand, cei care cauta prieteni, iar apoi comunitatile de afaceri. Cert este ca site-urile pentru intalniri sunt accesate anual de zeci de milioane de utilizatori, iar cele pentru afaceri sunt in general accesate de acei oameni care sunt in cautare de parteneri de afaceri, sau de locuri de munca, conform USA Today.

    Google, motorul de cautare numarul unu in lume, s-a lansat pe piata online a retelelor sociale cu site-ul www.orkut.com. Un oficial Google afirmase insa, la momentul lansarii, ca site-ul ar fi de fapt proiectul independent al unuia dintre inginerii companiei. Orkut.com este unul dintre site-urile sociale la care accesul utilizatorilor este permis doar pe baza de invitatie si care a reusit sa atraga investitii semnificative, fiind inca in perioada de test (beta), scrie CNET News. 

    Utilitatea acestor retele sociale a fost pusa sub semnul intrebarii de foarte multe ori, insa analistii sunt de parere ca acestea constituie o enorma baza de date, fiind deci un avantaj, intrucat se permite accesul mai usor la anumite informatii ale utilizatorilor. 

    Pentru companiile care cauta sa angajeze personal prin intermediul retelelor sociale, acestea constituie un avantaj pentru ca ofera foarte multe informatii despre un numar mare de utilizatori. Angajatorii au posibilitatea de a selecta candidatii dintr-o arie mult mai  mare decat daca ar fi organizat un interviu la care doar o parte dintre acestia sa se prezinte. Cu toate acestea, analistii sunt de parere ca tipul de locuri de munca ocupate de utilizatori ai site-urilor sociale ar trebui sa fie de un nivel specializat si care pot fi ocupate cu greu, prin clasicele metode de angajare. Pe cat sunt de populare, retelele sociale au la baza o constructie tehnica destul de rudimentara bazata in primul rand pe serviciile existente de mail. Site-urile ar trebui insa sa ofere utilizatorilor care comunica prin aceasta metoda alternative la serviciile de mail, facand astfel un pas inainte spre a deveni mai  populare si mai profitabile.

    In Romania, chiar daca piata Internet este inca la inceput, exista numeroase astfel de site-uri. Conform specialistilor in domeniu, adoptia Internetului a ajuns abia la 20%, spre deosebire de 60% in SUA. Succesul site-urilor de gen este asigurat in mare masura de un singur lucru: relatiile sunt cel mai important lucru in viata oamenilor, spune Calin Fusu, director general al Neogen, proprietarul celui mai popular site de intalniri din Internetul romanesc, Noi2.ro. „Estimez ca peste cinci ani, jumatate din mariajele din Bucuresti vor avea loc intre oameni care s-au cunoscut prin Internet“, afirma optimist Calin Fusu.

    „Tocmai de aceea, consider ca un astfel de site este o afacere de perspectiva“, a apreciat el. In cei trei ani de functionare ai site-ului Noi2.ro, exista informatii ca au avut loc aproximativ 1.000 de casatorii intre oameni care s-au cunoscut online, spune directorul Neogen. Multe parti ale ecuatiei unei afaceri de succes nu functioneaza inca in Internetul romanesc, spun oamenii din domeniu. „De exemplu, plata online prin card, desi este implementata de multi jucatori, mai are mult pana sa fie folosita in  masa in Romania“, a declarat Ionut Oprea, director de comunicare al fondului de investitii american Netbridge, proprietarul site-urilor Sentimente.ro si Aman2.ro.

    Asta inseamna ca si serviciile premium pentru utilizatorii simpli mai au de asteptat, deoarece marea majoritate nu sunt obisnuiti inca cu ideea cumpararii de servicii platind direct pe Internet. Timp in care companiile care au experimentat infiintarea acestui tip de servicii sunt obligate sa gaseasca alte modalitati de a scoate bani din asta. „Unele companii folosesc publicitatea online ca mod de sustinere a acestor site-uri, altele s-au transformat in companii de software si produc platformele necesare site-urilor pe care le vand tertilor, iar unele s-au multumit cu utilizatori mai putini, dar care platesc“, a explicat Ionut Oprea. 

    Despre utilizatorii site-urilor de intalniri, operatorii de astfel de site-uri sunt relativ de acord: nu sunt numai copiii de 14 ani, in cautarea primei aventuri. „In general sunt persoane active, mature, cu bani peste medie, dar care petrec multe ore la birou“, spune Calin Fusu. „Aproape 61% din utilizatorii Sentimente.ro au pana in 30 de ani“, spune Ionut Oprea. Cu toate acestea exista 25% din vizitatori care sunt peste 30 de ani, aproape 8% au intre 40 si 50 de ani si circa 6% peste 50 de ani, a explicat el. Si inca un element: aproximativ 58% dintre vizitatorii Sentimente.ro au studii superioare (facultate in curs sau terminata). Nu in ultimul rand trebuie tinut cont si de un alt element, 15% din vizitatorii Sentimente.ro sunt din alte tari decat Romania, procent care urca la 34% in cazul Noi2.ro si este de 33% in cazul Aman2.ro.

  • PE SCURT

    • Friendster, peste 17 milioane de membri

    POSIBILITATI: Friendster.com este un site social unde te poti intalni cu fosti colegi de liceu sau de serviciu, si astfel sa pastrezi legatura cu prietenii.

    FOTOGRAFII: Membrii acestui site au la indemana si un serviciu pus la dispozitia lor, prin care au posibilitatea sa faca schimb de poze intre ei.

    PROFIL: Contine toate informatiile personale despre tine – nume, varsta, descriere, hobby-uri, dar si tipul de persoane pe care vrei sa le cunosti.

    RESTRICTII: In cazul in care utilizezi site-ul doar pentru a pastra legatura cu un anumit grup de prieteni, profilul tau poate fi ascuns, astfel incat sa fie vazut doar de prietenii tai si nu de toti ceilalti membrii Friendster.

    • Orkut, un site exclusivist

    GOOGLE: Orkut.com este site-ul social afiliat celui mai mare motor de cautare din lume, Google.

    ORKUT: Google a creat acest site special pentru a crea si pastra relatii de prietenie intre oameni in lumea virtuala.

    RELATII: Utilizatorii au posibilitatea sa-i intalneasca pe site pe cei care au aceleasi interese, preocupari si hobby-uri ca si ei, insa Orkut permite si formarea relatiilor profesionale.

    CONECTAREA: Pentru a deveni membru Orkut trebuie in primul rand sa primesti o invitatie de la Google sau de la unul dintre membrii existenti ai site-ului. Dupa aceea pasii care trebuie urmati sunt simpli: trebuie creat un cont cu parola si gata.

    • Cine foloseste site-urile de dating

    Activi Cine este activ social, iese des in oras, are multi prieteni si o personalitate deschisa este si membru al unui site de dating, fie ca il foloseste in mod activ sau nu.

    Maturi Sunt oameni cu varsta mai mare decat media utilizatorilor de Internet, in general cu venituri superioare si cu o activitate profesionala foarte intensa (stau la birou mai mult decat media).

    Educati Circa 58% dintre vizitatorii site-urilor de dating au studii superioare – facultate in curs de terminare sau absolvita.

  • Pravalia globala

    Ca orice unelte, aplicatiile informatice poarta o incarcatura culturala discreta, dar semnificativa, care reflecta caracteristicile epocii. Aplicatiile de administrare a relatiilor cu clientii vorbesc despre anonimat si identitate in zorii erei informationale.

    Am avut o colega care avea un talent grozav de a raspunde la telefon. Avea un adevarat har al empatiei telefonice pe care la inceput nu l-am inteles. Era vorba de business si aveam impresia ca raspunsurile trebuie sa fie concise si precise, in vreme ce convorbirile ei erau de-a dreptul spectaculoase prin jongleria dibace a formulelor de adresare, prin jocul intonatiilor si, in cele din urma, prin personalizarea relatiei. Nu era doar amabila, era de-a dreptul prietenoasa, la modul sincer, si chiar daca nu putea rezolva problema clientului sau partenerului de la celalalt capat al firului, reusea sa stabileasca o relatie calda si umana.

    De la anecdotica la perspectiva istorica e un singur pas. Epoca industriala a fost a maselor anonime, in care oamenii erau piese ale unui angrenaj a carui reprezentare simbolica ramane banda de montaj. Epoca informationala este a vocilor distincte, iar diferenta este data de posibilitatile de exprimare, adica de afirmare a identitatii. Web-ul este o ilustrare, iar expansiunea blog-urilor si a retelelor sociale sunt simptomatice. Companiile moderne evolueaza si ele in aceasta directie si adoptarea unor instrumente de „social computing“ in medii lucrative nu face altceva decat sa puna in valoare identitatea asumata a „lucratorului“.

    Cum se impaca insa o lume a identitatilor cu inertia institutiilor impersonale? Raspunsul pe care industria l-a gasit se cheama „personalizare“ si se traduce printr-o tentativa de a impaca statistica cu identitatea, numita generic CRM (Customer Relationship Management) – adica administrarea relatiilor cu clientii. Aparent, este ceva complicat, iar consultantii au pus in seama acronimului o anume incarcatura mistica. 

    Nu fara un anumit temei, pentru ca spre deosebire de alte zone ale informaticii „utilitare“, CRM implica inaintea tehnologiei o re-orientare strategica si administrativa cu fata catre identitatea clientului.

    De fapt, CRM vine sa instrumenteze o anume nostalgie a vechiului „mom-and-pop convenience store“, adica a pravaliei de cartier in care relatia intre vanzator si cumparator era una personala. Vanzatorul isi cunostea clientii, le cunostea preferintele, pretentiile si posibilitatile si ii trata diferentiat in functie de acestea. Ideea de baza este ca tehnologia informatica actuala poate imita acest model patriarhal intr-un context economic global, in care diferentele dintre produsele din aceeasi clasa sunt atat de greu de sesizat incat calitatea relatiei dintre vanzator si cumparator devine tot mai adesea factorul determinant al vanzarii. Iar in acest punct lucrurile se complica, pentru ca aspectele economice se combina cu aspectele culturale pe care mentalitatile lumii industriale s-au obisnuit sa le neglijeze. 

    Un analist englez pe nume Helmar Rudoph a contrariat comunitatea IT mondiala cand a contrazis toate definitiile pompoase, afirmand ca de fapt „CRM nu este despre vanzari. Este vorba despre re-umanizarea relatiei dintre companie si client. Despre a afla de ce anume are acesta nevoie si, mai ales, de ce nu are nevoie“. Esenta intregii tehnologii o constituie un conglomerat informational care reprezinta „profilul clientului“ si care se constituie din totalitatea informatiilor pe care organizatia le poate subsuma unei identitati. Este esential ca acest profil sa fie unic in intregul sistem si sa fie disponibil nu doar angajatilor aflati in zonele de contact cu publicul, ci tuturor angajatilor. 

    Tehnologiile implicate sunt diverse, dar rezultatul trebuie sa fie convergent: clientul trebuie sa inceteze sa fie generic si sa devina cat se poate de particular. De pilda, cand telefonul suna la centrul de apel, numarul apelant este identificat si, cu putina sansa, profilul clientului apare pe ecranul „telefonistei“, iar abordarea personala – incepand cu numele si formula de politete adecvata – devine posibila. 

    Centrul de suport tehnic (de exemplu) va gasi imediat in istoricul achizitiilor detaliile produselor sau serviciilor. Departamentele de marketing vor putea concepe campanii personalizate, iar in zona strategica devin posibile analize de finete care sa fundamenteze decizii majore. 

    Ramane ca si noi, clientii, sa acceptam acest joc. De fapt, ne vom vinde o parte din intimitate – datele personale – in schimbul unor servicii mai bune, a unor oferte avantajoase sau macar in schimbul unei voci prietenoase la celalalt capat al firului. De mult nu mai citesc texte care incep cu „Stimate domn/doamna“…

     

  • Epoca bronzului

    Pielea bronzata era, pana prin anii ‘40, un semn distinctiv al clasei muncitoare. Flatanta asemanare de odinioara intre pielea alba si lapte s-a transformat, azi, intr-o comparatie cu branza, folosita desigur in sens peiorativ. Si atunci mai are vreo importanta daca bronzul e natural sau „tehnologic“?

    Ca si fumatul, mersul la solar creeaza dependenta – cel putin asa reiese dintr-un studiu realizat de o echipa de cercetatori de la American Cancer Society. Totusi, desi expunerea la razele ultraviolete (UV) nu e atat de periculoasa ca si fumatul, dermatologii americani vorbesc deja de mersul la solar ca de un obicei nesanatos. In principiu, obiceiul de a folosi aparatele de bronzat nu vine numai din dorinta de a avea o piele ciocolatie, ci e legat, spun expertii, de un efect de buna dispozitie pe care ti-l da solarul. In timpul expunerii la razele UV, organismul elibereaza endorfine, substante produse de organism care dau o senzatie de buna dispozitie. 

    Unii clienti a saloanelor gasesc insa ca buna dispozitie vine doar din bronzatul propriu-zis. „Paturile de bronzat nu ma fac sa ma simt mai bine, ba din contra, deseori mi se par neconfortabile, iar uneori ma cam streseaza. Insa culoarea pielii «de dupa» ma face sa ma simt altfel. Imi da o anumita stare de spirit“, spune Ioana Muresan, o tanara de 27 de ani, clienta a unui astfel de solar. Pe de alta parte, Ioana Muresan nu se considera o dependenta, chiar daca ajunge cel putin o data pe saptamana la solar. „As putea sa pun capat acestor vizite oricand, dar pentru a face asta ar trebui sa ma mut ori pe o insula exotica, ori sa prind un bronz care sa nu se mai duca niciodata.“

    Cealalta asemanare dintre mersul la solar si fumat vine din aceea ca si expunerea la razele ultraviolete, ca si tutunul, poate face victime. Nici vizitele la solar, nici pachetele de tigari nu sunt intr-atat de scumpe incat un om obisnuit sa nu si le permita. Preturile variaza in jurul sumei de 1.500 de lei grei pentru zece sedinte a zece minute fiecare. Dar cei care alearga dupa o piele bronzata pot sa mai plateasca un pret. Expunerea nechibzuita la razele ultraviolete, fie ca acestea provin de la soare sau de la lampile unui solar, duce la o crestere semnificativa a riscului aparitiei cancerului de piele. In Romania, sunt multi cei care fie nu cunosc acest risc, fie il ignora.

    Numarul celor care decid sa apeleze la bronzul artifical e, totusi, in crestere. Irina Naidin, PR manager la salonul Essenza, spune ca in ultima vreme – poate si din cauza vremii ploioase – numarul de clienti ai salonului a crescut. „Sunt doua categorii de oameni care vin la solar: cei care nu au timp sa mearga la mare sau la strand si cei care sunt deja bronzati si vor sa-si mentina aceasta culoare“, spune Naidin. De ce isi asuma riscul expunerii la ultraviolete? „Inainte de a intra la un solar cel mai important lucru e sa-ti cunosti tipul de piele, deoarece in functie de acesta stii si cat sa te expui la ultraviolete astfel incat sa nu apara probleme“, mai spune Naidin. Pentru fiecare tip de piele e recomandata o perioada de expunere. „Sa mergi la solar nu e mai periculos decat sa mergi la plaja, totul e sa stii cat trebuie sa te expui“, e de parere ea. In principiu, cel mai putin se sta 4 minute, cel mai mult 12 minute. 

    In Romania nu s-au derulat campanii serioase de informare a populatiei asupra efectelor negative ale expunerii la soare, iar dermatologii spun ca acest lucru se vede. Presedintele Societatii Romane de Medicina Estetica si Chirurgie Dermatologica, doctorul Mihaela Leventer, spune ca „romanii nu iau in considerare sfaturile medicilor privind expunerea repetata la soare deoarece asa s-au obisnuit, cred ca necazurile se intampla intotdeauna altora sau din cauza ca nu coreleaza riscul cancerului de piele cu expunerea la ultraviolete“. In Romania nu exista in momentul de fata statistici actualizate pentru numarul de cazuri de cancer de piele; in Europa se inregistreaza circa 150 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar dr. Leventer crede ca in Romania situatia e asemanatoare.

    Inseamna asta ca trebuie sa ne ascundem de ultraviolete? Daca ne luam dupa concluziile unui grup de cercetatori de la Harvard – care sustin ca soarele previne cancerul si ca folosirea cremelor de protectie solara dauneaza organismului – ultravioletele sunt chiar bune. Cercetatorii americani sustin ca vitamina D, a carei „productie“ in organism e stimulata de expunerea la soare, ajuta la prevenirea cancerului de colon, prostata sau plamani. 

    In concluzie, pe de o parte e bine sa stai la soare, pentru ca asta stimuleaza productia vitaminei D, care previne aparitia unor tipuri de cancer; pe de alta parte, expunerea la soare poate favoriza aparitia cancerului de piele. Irina Neagu, studenta in ultimul an la Facultatea de Medicina din Bucuresti, spune ca nu suntem totusi pusi in situatia de a alege intre ceva rau si altceva rau. „Nu merg la solar, dar nu pentru ca mi-ar fi frica de cancerul de piele. Iar asta nu inseamna nici ca ma expun periocolului de a ma trezi cu un alt tip de cancer din cauza lipsei vitaminei D“, spune Neagu. Corpul poate produce vitamina D si fara ajutorul soarelui, mai greu, e drept. Insa si o expunere de 2 minute la razele ultraviolete iti poate asigura necesarul de aceasta vitamina. Nu si „necesarul“ de bronz.

    Laura Serban, redactor la Editura Univers, crede ca exista o cale de mijloc. „Merg foarte rar la solar, in special primavara si toamna cand nu pot sa ma bronzez natural. Nu e o dependenta, nu e un moft si nici nu-mi pun sanatatea in pericol. Nu-mi fac griji pentru ca stau cu cap. Daca stii cat timp sa te expui, mersul la solar ar trebui sa fie ca mersul la coafor. 

    O piele bronzata te face sa te simti mai frumoasa“, spune Serban. Dincolo de controversele legate de bronzul artificial si cel natural, cea mai recomandata metoda a medicilor de a obtine acel pigment mult dorit e folosirea cremelor sau a sprayurilor autobronzate. Insa aceasta nu este considerata multumitoare. „E ca si cum ai da cu o vopsea pe tine. Si peste asta e foarte greu sa obtii o culoare uniforma“, spune Muresan.  O alternativa, care in Romania nu a aparut inca, ar fi cabinele cu dusuri autobronzante.  Pana la aparitia acestora, persoanele care cred ca bronzul la solar e necesar isi asuma unele riscuri despre care fie nu stiu, fie le ignora. „Exista o parte, mai mica, de romani responsabili – sau mai bine zis paranoici – care exagereaza teama de soare si de cancer de piele. Unii au cunoscut pe cineva care a murit de cancer de piele“, spune dr. Leventer. Dar dincolo de astfel de sitiatii, afacerile cu solare merg bine – romanii isi asuma viata in „epoca bronzului“, asa riscanta cum e ea.

  • Cainii vanzarilor

    Blair Singer e de parere ca departamentul de vanzari al unei companii este asemenea unui teren pe care sunt dresati cainii, corcituri si dulai de rasa pura.

    Oricat ne-am straduit, nu am putut gasi o sintagma mai potrivita si mai percutanta pentru titlul acestui articol decat insusi titlul cartii pe care o comenteaza. Robert Kiyosaki, coordonator al seriei „Consilierii Tatalui Bogat“ (si autor al celui dintai volum al ei, recenzat si in paginile revistei noastre), aduce, in prefata, cateva lamuriri asupra starii de gratie care l-a vizitat pe Blair Singer, in clipa cand a imaginat formula „cainii vanzarilor“.

    Se aflau impreuna, pe vremea cand lucrau ca agenti comerciali, si stateau intr-o sala de conferinta alaturi de tot felul de agenti de vanzari. Radeau si glumeau, gandindu-se la varietatea de personaje care se afla in acea incapere cand, deodata, Blair a facut urmatorul comentariu: „Sa incerci sa instruiesti o incapere plina de agenti comerciali este mai cumplit decat sa incerci sa dresezi o incapere ticsita de caini“. Atunci, istoriseste Kiyosaki, a fost lansata ideea ca departamentul de vanzari al unei companii este asemenea unui teren pe care sunt dresati cainii, corcituri si dulai de rasa pura.

    Comparatia a fost dusa mai departe si exploatata in toate resorturile ei, desi, cum insusi autorul marturiseste, e posibil ca multa lume sa considere asemanarea dintre agentii comerciali si caini extrem de jignitoare. Judecand lucrurile cu calm si umor, trebuie insa sa ne dam batuti in fata unor evidente linistitoare: Cine este cel mai bun prieten al omului? Care este cel mai fidel animal de casa pe care l-ati putea avea? Cine are puterea sa ignore neplacerile si sa se intoarca pentru a cere mai mult? 

    Cum raspunsul la toate aceste intrebari este, evident, „cainele“, sa trecem peste nuantele iritante ale comparatiei si sa urmam demonstratia lui Blair Singer dar si foarte convingatoarea lui lectie despre izbanda in domeniul vanzarilor. 

    Cheia succesului nu consta in a incerca sa copiati trasaturile altora, ci in a invata sa valorificati propriile talente unice, pe care le puteti identifica in trasaturile catorva (cinci, de fapt) rase canine: Pit Bull (tenace, iubitor al provocarilor), Pudel (sofisticat, care pricepe importanta primei impresii, a marketingului personal), Retriever (care nu se repede niciodata la clientul potential, insa se gudura pe langa el), Chihuahua (dornic de cunostinte noi) sau Basset Hound (care progreseaza in ritmul lui, ia urma prazii si merge pana la capat).

    Trecand peste aceasta incercare, amuzanta si convingatoare pana la un punct, trebuie sa retinem ideile serioase care se tes in fiecare capitol al cartii si care dezvolta cateva principii fundamentale: pentru ne  imbunatati performanta in materie de vanzari este nevoie sa ne dezvoltam abilitatile de comunicare; fie ca suntem sau nu angrenati in domeniul vanzarilor, acestea ocupa un loc covarsitor in vietile noastre; daca vom ajunge sa stapanim arta vanzarii, drumul catre postura de patron sau de investitor va fi mult mai usor, pentru ca astfel ni se va ivi ocazia de a strange venituri considerabile din comisioane, din drepturi de autor si din prime; un om care vinde poate castiga mult mai mult decat cineva care este constrans sa accepte un cec de plata fix; in loc sa cersiti o marire de salariu, fiind la mila cuiva, puteti pur si simplu sa iesiti pe teren si astfel sa vindeti mai mult. 

    Blair Singer, CaInii vanzarilor, Editura Amaltea, BucureSti 2005

  • A pronuntat cineva cuvantul „matur“?

    Grupul galez The Super Furry Animals s-a maturizat, dupa sapte albume traznite, iar acum sunt pe cale sa dea lovitura. Asta nu inseamna ca o sa-si vanda muzica si principiile.

    Apa din Tara Galilor are, cu siguranta, ceva. Nu numai ca toti din zona asta pe care ii cunosc eu sunt nebuni (in sensul bun al cuvantului), dar si un numar destul de mare de trupe de acolo fac o muzica sarita de pe fix. Asa sunt de exemplu Goldie Lookin’ Chain, o falsa trupa de hip-hop ai carei membri includ nume ca „Adam Hussain“. Mai sunt si Gorky’s Zygotic Mynci (pronuntat Monkey, daca vreti sa stiti), o trupa cu cinci membri, al carei solist arata ca un pustan de 12 ani supradezvoltat, care canta despre consumul de ciuperci psihedelice si despre verande in flacari. Tara Galilor isi are, bineinteles, si partea sa de artisti dureros de neinteresanti (Tom Jones, Stereophonics), dar nu poti sa ai totul, nu-i asa?

    Probabil cei care contribuie cel mai mult la reputatia de ciudatenie a Tarii Galilor sunt The Super Furry Animals. Ca grup, The Super Furry Animals sunt la fel de rationali ca si numele. Lansati pe scena muzicala in 1996 cu albumul in limba engleza „Fuzzy Logic“, ei si-au construit rapid o reputatie de galezi obsedati de OZN-uri, consumatori avizi de „acid“ si adepti ai teoriei conspiratiei. Piesele lor vorbeau despre tineri de 19 ani rapiti de extraterestri, cunoscutul distribuitor international de droguri de origine galeza Howard Marks si imnuri de slava inchinate hamsterului chitaristului formatiei. Trupa obisnuia sa dea concerte pe o scena decorata cu ursi gonflabili inalti de aproximativ 13 metri si a lansat la un moment dat un EP intitulat
    „Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyndrobwllantysiliogogogochynygofod“ (In Space). V-ati facut deja o imagine clara despre aceasta formatie? Bun. Pentru ca am noutati pentru voi. The Super Furry Animals tocmai s-au maturizat. 

    Programat pentru lansare pe data de 15 august, ultimul lor album, „Love Kraft“, poate fi caracterizat printr-un cuvant la care nu v-ati fi gandit niciodata, si anume „matur“.  Dupa sapte albume si mai mult de 10 ani impreuna, noul disc prezinta sound-ul unei trupe care a supravietuit disparitiei casei de inregistrari care a lansat-o (Creation Records, cu o orientare clara britpop) si care a reusit, in cele din urma, sa scape de eticheta gresit aplicata de „britpop“, care le-a murdarit numele vreme de atatia ani. The Super Furry Animals s-au situat mereu dincolo de britpop, muzica lor fiind influentata de productiile unor nume din sfera techno si psihedelica. Albumul s-a inregistrat in trei saptamani in Figueres, la 100 de kilometri nord de Barcelona si a fost mixat intr-o suburbie din Rio de Janeiro. Nici ca se putea o schimbare de decor mai profunda ca aceasta trecere de la ploaia galeza, ce constituie fundalul obisnuit pentru grup. Iar o doza sanatoasa de soare a avut in mod clar un efect asupra acestor baieti de regula destul de palizi. 

    Cu coruri de 100 de voci, aranjamente de coarde bogate si compozitii inaltatoare, albumul de fata este muzica perfecta pentru ascultat intr-o duminica dimineata. S-au dus chitarele suparate sau obscenitatea adolescentina a unor piese ca The Man Don’t Give A F***. A ramas sunetul unui grup uimitor de implinit care interpreteaza niste cantece de dragoste surprinzator de miscatoare. 

    Pentru o trupa ce se intereseaza indeaproape de politica interna si internationala, noul album este, cu siguranta, cel mai neimplicat politic pe care l-au lansat vreodata. In acelasi timp, el pare ca-i va duce in randul greilor, caci trupa canta in deschidere atat la U2, cat si la Oasis. Este, deci, placut sa-i vezi atat de aproape de succesul comercial, cu un album ce pare menit sa ajunga foarte sus in topurile muzicale, chiar daca trupa nici nu se gandeste sa-si uite radacinile politice. In turneele lor live se prezinta proiectii video deloc magulitoare, care-i au ca subiect pe Bush si Blair alaturi de slogane cum ar fi: „toate guvernele sunt formate din mincinosi si ucigasi“. 

    Mai mult, intr-o lume in care cea mai buna cale spre succes o reprezinta utilizarea muzicii pentru reclame, in care a oferi melodia de fond a unei reclame pentru Levi’s iti garanteaza efectiv pozitia fruntasa in topuri, aceasta trupa refuza pur si simplu sa permita folosirea pieselor sale in scop publicitar, indiferent de reclama. Chiar si Coca-Cola le-a oferit recent o suma cu sapte cifre pentru a le utiliza muzica in cadrul unei campanii publicitare la nivel mondial. Cum au raspuns acesti provinciali? Cu un refuz. Se prea poate ca „Love Kraft“ sa fie transpunerea sonora a maturizarii a cinci tineri furiosi. Dar nu si a tradarii lor. 

     

  • Devoratorul de premieri

    Se pare ca sistemul politic din Romania are undeva un defect de constructie de vreme ce relatiile dintre presedinte si prim-ministru tind, irepresibil, spre coliziune. Iar Traian Basescu si-ar gasi loc, fara indoiala, si intr-o galerie internationala de mari devoratori de premieri.

    Presedintii din Romania intra in conflict cu premierii pe care ii desemneaza. Intre cele doua persoane-institutii a existat mereu chimie cu reactii spectaculoase: mineriade, crize guvernamentale, certuri, blocaje surde. Presedintii sunt adevarati devoratori de premieri. Mare parte dintre cei care s-au incumetat sa ocupe scaunul de prim-ministru s-au ales, in urma confruntarii nu cu opozitia, ci cu seful statului, cu handicap politic pe viata – mai sever pentru unii, mai usor pentru altii, care inca mai umbla. Premierii sunt cei mai la indemana tapi ispasitori, buni de sacrificat atunci cand ceva nu merge bine. Presedintele Basescu, care si-a facut mana de pe vremea lui Ciorbea, va intra probabil in istorie in galeria marilor devoratori de premieri.

    De regula, totul incepe cu o frumoasa luna de miere, cu zambete, optimism si promisiuni de maturitate politica intr-ale coabitarii, dupa care, intr-o faza intermediara, intervine raceala intre cabinete, suspiciunea, sicana, iar la urma se ajunge la confruntare. Cam la fel stau lucrurile si in cazul relatiei dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu, care se afla acum in faza sicanelor de tatonare, deci in anticamera unui previzibil divort politic.  La presiunile crescande ale Cotroceniului in chestiunea alegerilor anticipate, premierul a raspuns timp de mai multe luni printr-un refuz pe motiv de inoportunitate. Apoi, intempestiv, a descoperit utilitatea urgenta a anticipatelor. La aceasta mutare, presedintele a facut intai un pas inapoi, declarand ca a trecut momentul cel mai bun pentru declansarea alegerilor inainte de termen, si apoi un pas inainte, cand premierul s-a razgandit din nou si a contramandat demisia sa „irevocabila“, Basescu declarand de data aceasta ca alegerile sunt totusi necesare. Pe scurt, Cotroceniul a cautat tot timpul contrapunctul, a fost mereu in contratimp cu Palatul Victoria intr-o strategie destul de transparenta urmarind decuplarea de Tariceanu si lasarea acestuia in ofsaid. 

    DEFECTE DE CONSTRUCTIE De ce se ajunge, fatalmente, la conflict intre presedinte si premier? Doua randuri de explicatii ar fi valabile. Sunt motive – sa le spunem structurale – izvorate din ambiguitatea definitiei regimului politic si motive particulare, personale, tinand de diferentele substantiale de temperament si stilistica dintre Basescu si Tariceanu. Sa ne oprim intai la cele care tin de regimul politic. Constituanta din 1991 a dorit, pentru a evita o noua dictatura, sa mentina echilibrul intre fortele politice, intre presedinte, guvern si parlament, creand un regim semiprezidential. Insa nu a stabilit in detaliu modalitati de articulare a fortelor politice si nici preeminenta decizionala in situatii de echilibru politic sau de criza. Asa se face ca deseori principalele institutii si forte politice intra intr-o competitie acerba si ajung, intr-o situatie de criza, sa se paralizeze reciproc, sa se comporte centrifugal si dezarticulat. Definitia ambigua a regimului semiprezidential lasa libertatea si presedintelui, si premierului, sa incerce sa-si maximizeze puterea. In cazul presedintelui, exista o tensiune puternica intre ceea ce reprezinta acesta – capatand legitimitate incomparabila prin vot universal direct – si ce poate el, in urma limitarilor impuse de Constitutie si de Parlament. Premierul are puteri extinse, dar se gaseste intr-un deficit important de legitimitate, fiind numit prin negocieri dintre presedinte si coalitia guvernamentala, pe care incearca in permanenta sa-l surmonteze. 

    PRESEDINTELE SAU PREMIERUL? Aceasta tensiune structurala a produs mereu efecte in cei 15 ani de democratie, centrul de greutate al puterii deplasandu-se in functie de distributia fortelor pe scena politica. In diferite momente, desi cadrul constitutional a ramas acelasi, am avut cand un presedinte puternic, cand un premier puternic.  In perioada 1990-1992, de pilda, am avut o „democratura“, in care presedintele Ion Iliescu si-a exercitat autoritar mandatul democratic plebiscitat la 20 mai 1990. Apoi, in perioada 1992-1996, regimul s-a repliat pe o forma de prezidentialism, Iliescu controland guvernul Nicolae Vacaroiu si majoritatea guvernamentala PDSR. Din 1996, am intrat in „partitocratie“, pentru ca puterea presedintelui Emil Constantinescu era conditionata de jocul si negocierile partidelor din coalitia guvernamentala, acestea din urma avand cuvantul hotarator in alcatuirea guvernului.

    In ultimul an de mandat, prin demiterea lui Radu Vasile, Emil Constantinescu a facut un gest prezidentialist, cabinetul Mugur Isarescu fiind mai aproape de Cotroceni decat de coalitia guvernamentala. Dupa 2000, am avut iarasi o situatie inedita, puterea concentrandu-se de data aceasta in mana premierului Adrian Nastase si a Executivului. Tolerat de presedintele Iliescu, sustinut neconditionat de majoritatea PSD din cauza pozitiei la varf ocupate de Nastase in partid, premierul a ajuns sa-si exercite puterea ca un veritabil presedinte autoritar. Asadar, orice este posibil, in acelasi cadru constitutional, pentru ca, in context romanesc, democratia majoritara conteaza mai mult decat cea constitutionala. 

    PREZIDENTIALISM SAU PARTITOCRATIE? Si disputa de acum poate fi descrisa ca una intre prezidentialism si partitocratie. Traian Basescu, care a anuntat ca doreste sa fie un presedinte puternic, merge, dupa toate semnele, pe un proiect de extindere pe cat posibil a puterilor prezidentiale.  In acest moment exista patru importante stavile in calea acestei intentii: Constitutia, partidele din coalitie, opozitia si presa. Constitutia nu poate fi schimbata, opozitia este inca slaba, presa se afla in tatonari. Prioritatea fixata pentru acest moment, tocmai pentru ca se anunta o confruntare lunga si delicata, este acomodarea partidelor din Alianta D.A., chiar in eventualitatea maximala a formarii unui partid prezidential. Mai multi lideri democrati au recunoscut public ca seful statului se amesteca in afacerile interne ale PD. Activarea „solutiei Stolojan“ in cazul PNL are menirea, probabil, de a extinde influenta Cotroceniului si in PNL.

    DE CE PD TACE SI PNL EZITA PD s-a dovedit mai ascultator in relatia cu Basescu si pentru ca sesizeaza sprijinul pe care seful statului i-l acorda in competitia cu liberalii din cadrul Aliantei. Actuala formula de conducere a PD si reorientarea spre curentul popular au fost stabilite ca urmare a interventiei directe a lui Basescu, democratii primind in schimb sprijin in competitia de imagine cu PNL. PNL se afla in blocaj decizional, pentru ca mai multe din deciziile strategice pe care conducerea partidului ar fi trebuit sa le ia ar fi putut fi interpretate ca fiind concesii fata de Cotroceni si fata de grupari din PNL care contesta autoritatea lui Tariceanu.  Din cauza ca Traian Basescu si Valeriu Stoica au cerut fuziunea rapida a PNL si PD, declansarea alegerilor anticipate, orientarea spre polul popular si adoptarea „solutiei Stolojan“, conducerea PNL a fost, in permanenta si intr-un mod pagubos, ambigua fata de astfel de proiecte. Efectele s-au vazut in actuala criza politica, in care PNL nu a functionat ca un furnizor de sfaturi utilizabile pentru premierul Tariceanu, care, ramas singur si hartuit de Basescu, a facut greseala dupa greseala. PNL primeste un sprijin insidios din partea PSD, care este avantajat de o formula partitocratica prin care puterea presedintelui Basescu este sever limitata. Este un lucru pe care Cotroceniul deja l-a sesizat. Asa se si explica amenintarile lui Basescu din ultimele zile fata de vreo alianta ascunsa cu PSD.