Blog

  • Proletari din toate partidele, uniti-va!

    Ce-i drept, e drept: Mircea Geoana nu e John Kerry si nici Vasile Dancu, James Carville. Si, totusi, pastrand proportiile, pesedistii de astazi se afla intr-o situatie asemanatoare democratilor americani in 2004.

     

    „Daca nu putem castiga blestematele astea de alegeri“ – tuna Carville in 2004 – „acum, cand am strans la fel de multi bani de campanie precum republicanii, cand 55% din populatie crede ca tara merge intr-o directie gresita, iar candidatul nostru a castigat cele trei dezbateri televizate – inseamna ca nu putem castiga sbip!t.“ Si n-au castigat.

     

    Luand in considerare scandalurile din Alianta, inundatiile, gripa aviara sau raportul cu stegulete al Comisiei Europene, si PSD s-ar astepta sa stea in sondaje cu mult mai bine decat alianta de dreapta. In definitiv, nivelul de trai n-a cunoscut imbunatatiri dramatice in ultimul an si jumatate (ba multi ar spune chiar ca dimpotriva), iar viitorul este departe de a suna bine.

     

    Si totusi. Totusi, Alianta D.A. conduce detasat in toate sondajele de opinie, iar toate incercarile PSD de a-si reconsolida pozitia pe scena politica par a produce, mai degraba, efectul contrar. In acest context de nedumerire generalizata, preconizata aparitie a Polului Social, departe de a limpezi apele, contribuind la „o coagulare a stangii in fata derapajelor dreptei“ – dupa cum suna sloganul -, nu reuseste decat sa le tulbure mai abitir, sporind confuzia.

     

    Nu va fi fiind Mircea Geoana un John Kerry in varianta damboviteana, dar nici Ion Iliescu nu e Romano Prodi si nici Polul sau Social, Uniunea – coalitia de stanga ce l-a readus pe Prodi la putere in Italia. Si asta nu doar pentru ca Iliescu n-a conferentiat, precum Prodi, la Oxford, Michigan sau Otawa University (ba chiar si la ASE-ul bucurestean, prin 2000). Cu putina bunavointa, s-ar gasi si pe la noi vreo Universitate dispusa a-i gazdui lui Ion Iliescu prelegerile. Si nici pentru ca Polul Social n-ar fi dispus sa primeasca, precum Uniunea, un Partid al Pensionarilor, ba chiar si alte formatiuni de stanga cu nume dintre cele mai nastrusnice, precum Margareta Democrata.

     

    Adevarata problema a stangii romanesti in momentul de fata il reprezinta, pur si simplu, faptul ca…. e de stanga. Iar stanga la noi e aidoma conceptului de timp la Fericitul Augustin. „Ce-i timpul?“, se intreba Fericitul in Confesiunile sale. „Daca nu ma intrebi, stiu. Daca ma intrebi, nu mai stiu.“ Ce este stanga la romani? Greu de spus, cata vreme conceptul ramane mult prea alunecos pentru a putea fi prins intr-un cleste ideologic clasic.

     

    Zadarnic pretinde Mircea Geoana ca PSD-ul ar reprezenta singura forta viabila de stanga din Romania. Din motive la fel de intemeiate, cel putin la fel de multi asimileaza Partidul Romania Mare cu un partid de (extrema) stanga, pe cati il considera un partid de extrema dreapta. La fel, in cazul partidului lui Gigi Becali.

    Si asta ca sa nu mai vorbim despre existenta, in cadrul UDMR-ului a numerosi sustinatori ai platformei social-democrate. Simplu spus, stanga romaneasca e pretutindeni si nicaieri. Intelectualitatea si studentimea care, in Occident, sunt categorii sociale traditional de stanga, la noi sunt de dreapta – spre disperarea ideologilor gen Vasile Dancu sau Adrian Severin.

     

    Iar muncitorimea „de stanga“ simpatizeaza cu afaceristi prea-cucernici, „de dreapta“, ce le prezinta confruntarea politica in termenii unei lupte eschatologice intre „razboinicii luminii“ si cei „ai intunericului“. Alt exemplu: este Traian Basescu un presedinte de stanga sau unul de dreapta? Ca de echidistanta, parafrazandu-l pe pe Churchill, nici nu poate fi vorba. Iar exemplele de acest fel ar putea continua.

     

    In asemenea conditii, cum sa mai stie stanga ce face dreapta? Cine, ce sa mai priceapa? Poate Ion Iliescu, singurul care mai stie una si buna: dincolo de orice iluzii despre coagularea stangii, strangerea, sub umbrela Polului Social, a unei mase semnificative de nostalgici comunisti, i-ar oferi mult visata parghie de santaj, nu doar in interiorul PSD, ci chiar pe scena politica nationala. In visurile sale cele mai frumoase, fostul presedinte s-ar multumi acum si cu o performanta de genul celei a UDMR: zece ani la guvernare, fara intrerupere.

     

    Nici Mircea Geoana si nici Grupul de la Cluj nu par insa dispusi sa-i ofere o asemenea satisfactie. Si, pentru ca e dificil, daca nu imposibil sa-l opresti pe Ion Iliescu odata ce s-a pornit, Vasile Dancu si-a asumat sarcina de a deturna forta loviturii adversarului, transformand Polul Social intr-un cenaclu de dezbateri social-democrate. („Cand o femeie isi pune ceva in minte“, scria odinioara Marcel Petrisor, „nici dracul nu o mai poate opri – poate doar o alta femeie“.) Indiferent, insa, cine vor fi castigatorii acestei infruntari centrate acum in jurul Polului, un lucru e sigur: stanga romaneasca va pierde. Asa sunt vremurile. Si, vorba lui Miron Costin, nu sunt vremile sub carma stangii, ci biata stanga sub vremi.

     

    Departe de mine gandul de a varsa o lacrima la gandul unei asemenea posibilitati. Mortii cu mortii si viii cu viii.

  • Roata se invarte, Hurd o impinge

    Gigantul IT Hewlett-Packard a anuntat cresterea veniturilor si a profitului pe ultimul trimestru, dar nu asta e cel mai interesant. Ci mai degraba faptul ca noul CEO, Mark Hurd, face reforma lovind direct in liderul Dell, care este in pierdere de viteza.

     

    Prin primavara anului trecut, un anunt-soc a bagat in priza redactiile de presa ale celor mai mari publicatii din intreaga lume: seful uneia dintre cele mai mari companii producatoare de echipamente si tehnologii IT&C din lume, Hewlett-Packard, a fost concediat. Era vorba despre Carly Fiorina, iubita enorm de ziaristi pentru carisma si iesirile sale publice spectaculoase – un ziarist de la USA Today a scris la scurt timp dupa anuntul concedierii ei ca „daca Fiorina n-ar fi aparut, probabil ca presa ar fi trebuit sa o inventeze“ – dar care nu reusea deloc sa tina pe linia de plutire un gigant precum HP, aflat in competitie permanenta cu adversari de calibru precum Dell sau IBM.

     

    Inlocuitorul sau a fost numit la scurt timp, in persoana lui Mark Hurd. A fost o schimbare importanta pentru HP: de la un sef pe stilul „superstar“ (Fiorina), a trecut la o atitudine mai cu picioarele pe pamant, preferandu-l pe Hurd, un expert in tehnologie, pe postul de director executiv. Compania venea dupa o perioada mai mult decat tulbure. HP a scos din cont 19 miliarde de dolari pentru a „inghiti“ Compaq in mai 2002 (una din cele mai mari fuziuni din istoria industriei IT), iar partea cea mai trista, spun analistii, este ca si in ziua de azi investitorii asteapta sa vada beneficiile acestei investitii.

     

    Insa Hurd a adus un suflu nou, adica exact ceea ce se si astepta de la el. A promis de la bun inceput ca va restructura compania. Anul trecut, in toamna, la prima sa iesire in public in cadrul evenimentului anual Oracle OpenWorld, a spus in fata unei audiente de 10.000 de persoane ca „HP are o noua conducere care isi va impune cu o mana de fier noua politica“.

     

    Aluzie sau nu la stilul mai orientat catre show-biz al predecesoarei sale, anuntul a stabilit clar ca regulile jocului s-au schimbat. Iar primul rezultat cu adevarat clar al schimbarii a venit la mijlocul saptamanii trecute, cand HP a anuntat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului.

     

    O crestere de doar 5 procente a veniturilor (pana la 22,6 miliarde de dolari), in schimb profitul net a urcat in viteza, cu 51% fata de aceeasi perioada a anului trecut (pana la 1,46 miliarde de dolari). Nu numai ca profitul intregii companii a crescut, dar investitorii au rasuflat usurati vazand ca profitul a urcat pentru fiecare din diviziile care constituie coloana vertebrala a companiei: PC-uri, servere, imprimante.

     

    Dintr-o companie care mai ca isi facuse o obisnuinta din a-i dezamagi pe investitori (la momentul plecarii lui Carly Fiorina, HP se situase sub asteptarile analistilor in 7 din ultimele 20 de trimestre), gigantul IT a reusit saptamana trecuta sa dea peste cap toate previziunile specialistilor de pe Wall Street.

     

    Insa ceea ce este cu adevarat important este faptul ca rivalul sau de o viata si detinatorul primului loc in industria producatoare de PC-uri, Dell, nu isi mai gaseste cadenta. Seful companiei, Michael Dell, a spus intr-o intalnire cu ziaristii organizata chiar cu o zi inainte ca HP sa-si anunte rezultatele financiare ca nu s-a asteptat la „un nivel atat de mare de competitivitate“ din partea rivalilor, facand referire indirect la performanta lui Mark Hurd.

     

    Dell urma sa faca publice propriile rezultate financiare dupa inchiderea acestei editii, insa conform analistilor si chiar oficialilor companiei, acestea se vor situa sub asteptarile expertilor de pe Wall-Street. Apropo de Wall-Street. In ultimul an, dupa venirea lui Hurd, actiunile HP au crescut cu 48%, pe cand cele ale lui Dell au scazut cu 40 de procente.

     

    Asa ca viitorul nu se arata in culori prea optimiste pentru Dell. Daca pe piata domestica, in SUA, este inca lider – unul din trei PC-uri vandute acolo ii apartine – perspectivele nu sunt incurajatoare: piata americana este deja matura, iar ratele de crestere se incetinesc. Adevarata oportunitate vine dinspre pietele in dezvoltare: China, India (de ce nu, Europa de Est), unde inca multi consumatori nu detin deocamdata un PC.

     

    Dell nu se simte prea bine cand trebuie sa iasa din piata pe care o cunoaste cel mai bine, sunt de parere analistii care urmaresc cu atentie parcursul companiei. O privire de ansamblu asupra business-ului sau este suficienta pentru a intelege de ce. Marketingul Dell este foarte performant cand vine vorba de vanzari pe Internet, unde clientii achita cu card de credit. Iar asta este foarte dificil in piete unde comertul online este nou sau nu prezinta incredere.

     

    In schimb, HP vinde mai ales in magazine. Si, cu toate ca un purtator de cuvant al Dell a spus recent ca vanzarile catre clientii de business din strainatate merg foarte bine, in ultimul an fiscal doar 35% din totalul veniturilor au provenit din vanzarile de pe pietele ce pot fi considerate straine (adica in afara SUA, a Canadei si Americii Latine).

     

    Si totusi, Mark Hurd insista ca sco-pul sau principal nu este sa il infranga pe Michael Dell. „Obiectivul meu nu este doar sa castig cota de piata. Vreau sa conduc un business sanatos“. Sa fie doar o declaratie plina de diplomatie sau o dovada in plus a unui stil de business ce prefera echilibrul deciziilor impulsive care i-au fost fatale predecesoarei sale? Ramane de vazut.

  • Top nervi

    Cum se poarta retetele de „cum sa te simti mai bine cand deja te simti bine“, nu se putea sa nu vin in ajutorul oamenilor (care nu prea au nevoie de ajutor) cu o terapie speciala. Inventarierea lucrurilor care te enerveaza, iata un bun remediu pentru starile incerte de plictiseala, blazare, nesiguranta, angoasa citadina. Va prezint zece pasi din tratamentul personal. Incercati si voi cu nervii vostri.

     

    10. OPINIILE PREA FERME sunt extrem de enervante. Avem niste subiecte pe care obisnuim sa sarim cu bocancii, pentru ca suntem foarte siguri ca avem dreptate. Vad prea multi care o fac prea tare pe inteligentii, atacand feroce teme precum: manele, Fizz, Irinel Columbeanu si celelalte. Este tiparul subiectului neincomod care te face sa pari destept prin negare. Opinia „necurajoasa“ e sport national.

     

    9. REPORTERUL CURAJOS care relateaza cu apa la genunchi sau care afla meganoutati despre cearsafurile schimbate dupa ce a fost operat Traian Basescu. A aparut un stil nou de stire. Si o noua generatie de reporteri. Fie ca e vorba despre Apocalipsa, fie ca e vorba despre o rata inecata intr-un sant, tonul e acelasi.

     

    8. RATELE, DOBaNZILE, REGULILE scornite pe parcursul derularii contractului. Ba ai de platit la cursul euro de cand ai incheiat contractul, ba dupa cursul actual, ba dupa cursul yuanului de acum cinci ani. Inca exista in Romania o spoiala de civilizatie vestica placata pe naivitatea consumatorului roman.

     

    7. NONCONFORMISMUL CONFORMIST. Sunt agasante culturile „urbane“ care promoveaza tot felul de revolutionarisme light, pline de E-uri, pentru care ai nevoie de vreo 500 de euro ca sa te costumezi adecvat. Si uite asa se umple strada de figuri cheguevarriste care gandesc exact ca un functionar blazat, cu o aparenta de atitudine civica fara nici cea mai mica idee despre ideologii si civism. Poate o vaga simpatie pentru ecologism si o ura difuza pentru consumatorii de carne de porc, aceasta ar putea fi ideologia lor.

     

    6. FILANTROPII HOLLYWOODIENI si luptatorii contra saraciei, precum Jolie sau Bono de la U2. Uneori, nu stii ce sa antipatizezi mai mult, politicile corporatiilor sau pe acuzatorii indiferentei occidentale? Recent, o firma de produse farmaceutice a fost acuzata ca a testat medicamente pe copiii dintr-o tara africana. Un scenariu groaznic fictionalizat de atatea ori de autori precum John le Carre. Solutia stangii showbizului occidental este sa acuze guverne ca nu sprijina cu ajutoare tari sarace, sa forteze procente mari din buget alocate ajutorarii. Dar de prea putine ori apar acuzatii aduse direct unor corporatii, unor mari firme private care fac mai mult rau decat zece guverne la un loc.

     

    5. BISERICA ORTODOXA ROMANA nu zice nimic niciodata, nu are opinii in legatura cu nimic. Mai nou, am observat in orasele de provincie o isterie a constructiilor de biserici. De unde pe vremea comunismului, cand nu se demolau biserici, se construiau blocuri in jurul lacaselor de cult, mai nou, se construiesc biserici printre blocuri. Se deschid ca minimarketurile de cartier. Fiecare preot demareaza business-ul religios increzator in forta darniciei romanului. O mentalitate cersetoreasca: BOR cere tot timpul; logic, cand tot ceri, ingenunchezi; coloana vertebrala sufera mutatii infioratoare; o fi de la rugaciuni prea multe sau de la turnatorii prea multe? Enervant, oricum. Precizare: e o institutie tot timpul plasata in sondaje pe primele locuri la capitolul incredere; dar fenomenul nu e interpretat corect: romanul prefera institutiile care nu fac chiar nimic acelor institutii care-i fac rau direct.

     

    4. SFATURILE DE TIP „COSMO“ pentru femei. Si sfaturile de tip „fhm“ pentru barbati. Primele: un amestec de sfaturi cum sa executi felatia perfecta cu metode de a pune mana pe barbatul perfect pentru totdeauna. O falsa eliberare a spiritului feminin prin cultivarea unor obsesii cica amuzante. In cazul barbatilor, lucrurile sunt si mai simple: sunt obsedati sexual, punct – nici macar sportul nu mai conteaza. Mai adaugati vreo 300 de carti despre compatibilitati zodiacale si retete de curatare organica in doi si veti vedea ca femeile si barbatii se impart in doua popoare triste intre care au loc, din cand in cand, intalniri diplomatice.

     

    3. INTERESUL NATIONAL e mai presus decat noi. Poate decat voi, politicienii! Nu ma intereseaza interesul national, ca sa zic asa. Cat timp platesc taxe, pe domnul „interes national“ ar trebui sa-l intereseze foarte tare interesele mele. Atata tot. Cand aud sintagme din astea am un fior rece pe spate pentru ca, sa ne intelegem, niciodata interesul national nu-ti va cere sa faci ceva placut.

     

    2. A) DISCURSURILE ANTIEUROPENE. Extrem, extrem de enervante. Pentru ca sunt propagate de analisti care au descoperit ca e trendy sa fii eurosceptic. Sau de patroni de diverse feluri care s-au trezit ca s-ar putea sa fie nepotrivita pentru business intrarea in UE. Sau, pur si simplu, de Tuca, C.T. Popescu, Cristoiu, care n-au descoperit nimic, au ramas la fel. B) DISCURSURILE PROEUROPENE. Un limbaj de lemn fioros promovat de diversi cetateni cu prea multe burse la Bruxelles, care nu stiu sa vorbeasca decat despre „proiecte“. Va propun eu un „proiect“: luati niste cursuri de retorica.

     

    1. SERVICIILE SECRETE. Acestea raman pe primul loc in topul nervilor mei personali. Am o mare lehamite cand aud textul: sunt un rau necesar. Ma apuca rasul nervos cand vad cate un „nene“ fost securist sau cate un tip sereist cu acea figura de „stie-tot“ si zambet misterios de James Bond scapatat. Or fi rele necesare. Nu inteleg in ce fel imi sunt mie necesare informatiile lor. Ma rog, lucreaza si ei pentru interesul national (a se vedea mai sus, la pozitia 3).

  • Cine-a aparat prestigiul national

    Cum i s-a intamplat si lui Eugenio Scalfari *), trebuie sa incep prin a avertiza ca in timp ce scriu nu stiu cum vor evolua lucrurile, in cazul de fata validarea voturilor **). Totusi, ceea ce voi spune are o valoare orice s-ar intampla, avand in vedere ca vreau sa vorbesc despre votul italienilor din strainatate si de faptul ca acesta nu a fost unul masiv de dreapta.

     

    A fost o surpriza pentru aceia care, la fel ca in general toti din generatia mea, au cultivat o convingere pe care (ca sa ne intelegem) o rezum intr-un mod grosolan si vulgar: aceea ca toti italienii din strainatate ar fi fascisti.

     

    Era o convingere egoista si gresita, dar – macar pentru a onora principiul andreottian conform caruia a gandi rau despre cineva e un pacat, dar din cand in cand o mai si nimeresti – spuneti-mi atunci de ce un fascist get-beget, si inca unul nostalgic cu atata seninatate, de felul lui Tremaglia ***), si-a dedicat cea de-a doua parte a vietii lui (cea democratica) incercarii de a-i face sa voteze pe italienii din strainatate. Cert este ca, atunci cand te gandeai la acestia, iti veneau in minte doua imagini. Una era cea sud-americana – si stim cu totii cat de multi fosti nazisti si fosti fascisti s-au refugiat in tarile din zona la sfarsitul razboiului. Cealalta era imaginea cartierului Little Italy din New York, unde sunt (sau erau, pentru ca in orasul asta de fiecare data cand te duci gasesti totul schimbat) doua restaurante numite La Benito, iar in anumite magazine micute, langa vechi stampe populare si statuete de sfinti, se gaseau busturi in miniatura ale Ducelui. 

     

    Cu siguranta ca multi italo-americani din primele generatii erau nostalgici, pentru ca, dupa istorii de umilinta si saracie, inca exploatati si umiliti in noua tara, simtisera o renastere a mandriei nationale nu doar pentru ca Balbo ****) a traversat Oceanul si America s-a entuziasmat de fapta lui, dar si pentru ca au trait deceniul de dinaintea razboiului vazand cum, in fond, lumea il lua in serios pe Mussolini si era oricum interesata de Italia. Bucurandu-se de libertatile democratice din tara adoptiva, nu simtisera pe propria piele dictatura in sine, ci traiau fascismul prin imaginea (pe cat de iluzorie era aceasta) pe care o proiecta in strainatate.

     

    Atunci cand lumea se gandea la italienii de-acum naturalizati americani, nu tinea cont de copiii acestora care luptasera impotriva nazifascismului si de faptul ca, daca bunicii ajunsi in America erau analfabeti, nepotii mergeau de-acum la universitate. In plus, italienii din strainatate nu mai sunt acum doar cei naturalizati in Little Italy. De exemplu, cine a fost la Toronto stie ca in numeroasa comunitate italiana de acolo exista o puternica prezenta sindicala – si ce origini si ce perceptii diferite au cei mai tineri, emigrati in diferite tari europene dupa razboi, tocmai cei care si-au pastrat cetatenia italiana. Ca sa nu mai pomenesc si de multe alte realitati ale migratiei. Si totusi, chiar daca aceste stereotipuri erau gresite, ele erau raspandite, atat la dreapta (si se vede tocmai efortul lui Tremaglia), cat si la stanga, unde acest efort era privit cu suspiciune. Pe de alta parte, nu era cu totul eronata convingerea ca emigrantul, legat de tara natala de o puternica nostalgie, ar fi putut fi foarte sensibil mai ales la apelurile partidelor care se hranesc din retorica nationalista, si nu parea neverosimil ca, fiind vorba de fosti oameni sarmani care-si castigasera un statut economic demn, rezidentii in strainatate sa fi avut fatalmente sentimente conservatoare, unde conservator este acela care are tendinta de a sustine partide care sa-i garanteze privilegiile, chiar si minime, castigate cu greutate.

     

    Iata de ce rezultatul alegerilor din 9 aprilie a produs cateva surprize. As vrea sa sugerez ca motivul multor predictii eronate a fost ca nu s-a acordat suficienta importanta faptului ca majoritatea votantilor din strainatate nu citesc Il Giornale, Il Foglio sau Libero, nu urmaresc emisiunile lui Bruno Vespa si nici jurnalele de stiri de la Rai sau Mediaset. Asadar, acestora nu le-a trecut prin cap niciodata, asa cum sustinea propaganda berlusconiana in mod insistent, ca Italia condusa de Polul Libertatii s-ar fi bucurat in strainatate de un mare prestigiu si ca presedintele Consiliului ar fi fost luat in serios de mai-marii planetei, cu care ar fi iesit la pizza in fiecare seara, sfatuindu-i cum sa guverneze lumea.

     

    Dimpotriva, in strainatate, alegatorii citeau ziarele din tarile in care traiau, iar toate aceste ziare, inclusiv cele conservatoare, l-au prezentat intotdeauna pe Berlusconi drept ceea ce era, asa cum era el perceput in lume, furnizand in mod constant imaginea unei Italii decazute. De aici si reactia fireasca a celui care, departe de patrie, pentru a-si apara prestigiul personal si propria identitate nationala, si-a dorit ca tara lui de origine sa aiba o imagine mai buna.

     

    Din aceleasi motive pentru care bunicii lor au fost mandri ca Balbo a traversat Atlanticul, multor italieni din strainatate le-a fost rusine de Polul Libertatii. In acest sens, ei au aratat clar (chiar si pentru cei ce nu voiau sa creada) felul cum a fost vazuta in lume aventura Berlusconi.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.

    Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 7 iunie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     


    *) Eugenio Scalfari este ziarist, fondatorul cotidianului La Repubblica Si fost director la L’Espresso.

    **) Articolul lui Eco a apArut In L’Espresso din 27 aprilie, inainte de anuntarea rezultatelor definitive ale alegerilor legislative din Italia.

    ***) Mirko Tremaglia, deputat italian, singurul care a determinat  schimbarea Constitutiei Italiei de doua ori

    ****) Italo Balbo, pilot italian din perioada interbelica

  • Cu brandul la bodyguard

    O noua nisa se contureaza usor-usor in business-ul autohton de consultanta in branding: pazirea brandurilor. Termenul este informal si pare greu de incadrat. E si firesc: despre acest tip de afaceri nu s-a vorbit pana acum in Romania.

     

    Cine a urmarit la televizor partida de fotbal dintre Jiul Petrosani si Dinamo Bucuresti in data de 6 mai si a fost atent la panourile publicitare din jurul gazonului a putut vedea undeva, langa o poarta, un panou cu logo-ul Connex. Connex – si nu Vodafone, brand care deja se lansase cu circa o saptamana inainte de meciul respectiv. Probabil ca tocmai astfel de accidente i-au facut pe cei care conduc afaceri in consultanta de brand sa dezvolte o nisa de business de sine statatoare: pazirea brandului. Termenul nu este consacrat in limbajul de specialitate autohton, dar poate fi adaptat ca atare plecand de la pozitionarea unor companii de consultanta straine. Iata de pilda cum se prezinta la un moment dat, pe situl sau, compania englezeasca Enterprise IG – recent intrata si in Romania printr-un parteneriat cu Brandient: „Enterprise IG is Vodafone’s global brand guardian“. Dat fiind acest statut al sau, de „gardian“, Enterprise IG spune in continuare ca responsabilitatea sa este sa se asigure ca „intreaga comunicare externa si interna a Vodafone, precum si activitatile sale, cresc valorile si reputatia marcii“.

     

    Un tip de activitate la care Enterprise IG face referire ar putea fi inclusiv procesul de lichidare a unei marci greu de dizlocat din mintea oamenilor – Connex – si care inca pare sa dea batai de cap oficialilor Vodafone.

    Sa fie vreo legatura intre venirea britanicilor de la Enterprise pe piata romaneasca si lansarea marcii Vodafone in Romania? De notat ca, desi cei de la Enterprise au mai lucrat cu Brandient pentru un proiect local, asocierea celor doua companii a avut loc in aceasta primavara. Simon Bailey, Client Services Director la Enterprise IG din Londra (sediul central), a admis intr-o discutie recenta cu BUSINESS Magazin ca tatoneaza captarea clientului Vodafone Romania si ca niste discutii preliminare au avut loc.

     

    Lansarea Vodafone aici pare sa si explice de altfel interesul Enterprise IG pentru Romania. Cu atat mai mult cu cat Enterprise face parte din WPP – cel mai mare grup de comunicare din lume – si in care exista un nucleu de business special dedicat operatorului de telefonie mobila respectiv. „Suntem un membru-cheie al «echipei Vodafone», din care mai fac parte JWThompson (o agentie de publicitate prezenta si in Romania si care in prezent isi intareste echipa, inclusiv pentru atragerea clientului Vodafone, conform unor surse BUSINESS Magazin), Wundermann si Kantar“, spun oficialii Enterprise IG.

     

    Daca Vodafone Romania va deveni client al Brandient – partenerul de afaceri al britanicilor in Romania intr-o relatie contractuala care deocamdata nu afecteaza actionariatul si structura afacerii agentiei romanesti, conform reprezentantilor acestora -, acest lucru se va traduce prin faptul ca o noua nisa incepe sa prinda forma in afacerile din consultanta de brand din Romania: aceea de „brand guardianship“, dupa cum isi sintetizeaza Enterprise serviciile prestate pentru marca Vodafone. Dar nu numai serviciul de „brand guardianship“ abia daca este pronuntat in industrie. Insusi business-ul de consultanta de brand avanseaza greu in Romania – companiile care se pozitioneaza astfel pot fi numarate pe degetele de la o singura mana (Brandient, Branzas, FutureBrand, Grapefruit), iar cifrele lor de afaceri pe 2005 nu depasesc 1,5 milioane de euro, cumulat. De notat ca aceasta valoare nu include si acele cheltuieli de branding pe care companiile le integreaza costurilor de publicitate.

     

    Sa fie insasi faza incipienta a pietei elementul care a determinat atat Enterprise IG, cat si o alta multinationala, Interbrand, sa-si infiga steagul in Romania? Bogdan Branzas, managing partner la Branzas Design din Cluj – agentia care spune ca a semnat un contract de parteneriat pe termen lung cu Interbrand -, pare sa ofere un raspuns afirmativ in cazul partenerului sau. Vorbind de intentiile de business ale Interbrand pentru Romania – si pentru zona Europei Centrale si de Est in general -, el spune ca Interbrand a facut acest parteneriat in Romania pentru ca vede „potentialul acestei piete“.

     

    Un potential indepartat, admite el cand vine vorba despre lipsa unei prezente mai ferme a Interbrand in Romania, cum ar fi deschiderea unei reprezentante proprii, participarea cu capital intr-un business existent (cazul Branzas, de pilda) sau francizarea afacerii. La randul sau, Interbrand explica: „In afara de Moscova, unde avem filiala, in nici o alta tara din aceasta zona a Europei nu deschidem propriile birouri“, a spus Jürgen Häusler, CEO, Interbrand Zintzmeyer & Lux (filiala din Zürich a companiei), pentru BUSINESS Magazin. „Deocamdata, este strategic sa adoptam formula parteneriatelor locale. In business-ul de branding, sunt esentiale particularitatile locale – pe care numai partenerii locali le pot stapani. Iar know-how-ul autohton, imbinat cu experienta in branding-ul international si cu metodologiile avansate de lucru si verificate in multiple piete fac echipa buna impreuna in afacerile de consultanta de brand“, a completat Häusler.

     

    Metodologiile respective sunt de fapt si un activ strategic. In cazul Interbrand, cunoscut este instrumentul de evaluare a brandurilor, valorificat in tranzactii. „Sunt peste 3.000 de evaluari de brand pe care le-am facut pana acum, iar metodologia noastra se numara printre cele 3-5 considerate importante la nivel mondial“, a mai spus Häusler.

     

    Daca Brandient a implementat deja un proiect comun cu partenerul britanic Enterprise IG (rebranding-ul Domo), in ce s-a concretizat parteneriatul dintre Branzas si Interbrand? „In cursul acestui an vom putea face public un proiect“, promite Branzas.

     

    Oficialii Enterprise IG promit sa faca din Romania un „hub“ al afacerilor lor in zona. Dar de ce au ales britanicii sa lucreze cu un partener independent si nu cu o companie-sora din grup, WPP? Asa au facut, de pilda, cei de la grupul rival de publicitate, Interpublic, care au preferat ca divizia de branding, Future Brand, sa fie integrata intr-o agentie de publicitate din grup, B.V. McCann Erickson (al carei sef, Bogdan Enoiu, este si actionar majoritar in Future Brand & Asociatii). „I-am vrut drept parteneri pe specialistii consacrati in brandingul din Romania“, spune Simon Bailey de la Enterprise IG.

     

    Venirea in Romania a multinationalelor de branding – la pachet sau nu cu brandurile globale de portofoliu – mai pune pe tapet un aspect: agentiile autohtone incep sa se gandeasca la un nou model de afaceri. Daca pana acum focusul – si poate motorul generator de venituri – era constructia marcilor romanesti, de acum incolo si cele globale trebuie adaugate pe lista. Si nu trebuie neglijata nici consultanta pentru marcile romanesti aflate ele insele in expansiune peste hotare.

  • Paznicii brandurilor, cot la cot in Romania

    Doua nume in branding-ul mondial – Interbrand si Enterprise IG – au fost deja „ocupate“ in Romania, prin parteneriatele semnate cu doi jucatori autohtoni (vezi caseta). Alte nume importante in domeniu ar fi Landor Associates (parte din acelasi grup de comunicare cu Enterprise IG – WPP), McKinsey si Accenture – doua companii al caror core-business este consultanta in managementul afacerilor, dar care si-au dezvoltat competente si instrumente de lucru si in branding.

     

    NUME: Interbrand

     

    APARTENENTA: Grupul de publicitate Omnicom, din care mai fac parte retelele de publicitate BBDO, TBWA si DDB. In Romania, Omnicom are deocamdata afaceri in agentii de publicitate si de media, nu si de branding.

     

    PORTOFOLIU: Printre marcile internationale pentru care Interbrand a prestat/presteaza diverse servicii se numara BMW, Deutsche Telekom, FIFA, Gillette, IBM, clubul de fotbal Juventus, National Geographic, Nikon, Samsung sau Rolls-Royce.

     

    PARTENER LOCAL: Branzas Design, in baza unui contract pe termen lung, spune agentia. Parteneriatul nu aduce deocamdata in discutie participarea Interbrand la actionariatul si managementul agentiei romanesti, nici francizarea afacerii. Unul dintre cele mai importante active ale Interbrand este instrumentul de evaluare a brandurilor (brand valuation) si care face parte dintre primele 3-5 metodologii importante recunoscute la nivel mondial, au spus oficiali Interbrand pentru BUSINESS Magazin.

     

    NUME: Enterprise IG

     

    APARTENENTA: Grupul de publicitate WPP, din care mai fac parte retelele de publicitate Ogilvy, Grey, JW Thompson, Y&R.  Ca si Omnicom, in Romania WPP are deocamdata afaceri in agentii de publicitate si de media.

     

    PORTOFOLIU: Printre marcile internationale pentru care Enterprise a prestat/presteaza diverse servicii se numara Castrol, Credit Suisse, Deloitte,  Ericsson, Peroni Nastro Azzuro, Shell, Skandia, Vodafone sau Xerox.

     

    PARTENER LOCAL: Brandient, in urma unui contract de asociere pentru „furnizarea de servicii de strategie de brand, design si brand engagement in Romania si Republica Moldova (pentru moment, n.r.)“, spune agentia. Parteneriatul nu aduce nici aici in discutie participarea Enterprise la actionariatul si managementul agentiei romanesti, nici francizarea afacerii. Unul dintre elementele distinctive ale companiei este asocierea cu marca Vodafone, al carei „gardian“ Enterprise spune ca este la nivel mondial.

  • Un nou titlu de afaceri

    De saptamana viitoare, o noua publicatie de afaceri va fi disponibila pe piata: TARGET. Odata cu lansarea revistei TARGET (29 mai), PubliMedia International, compania de publishing a MediaPRO, isi completeaza portofoliul publicatiilor de business – care cuprinde in prezent cotidianul ZIARUL FINANCIAR si saptamanalul BUSINESS Magazin.

     

    TARGET este un lunar glossy, va avea un format asemanator publicatiilor straine Fortune si Forbes si se va axa pe creionarea personalitatii oamenilor de afaceri si a deciziilor lor importante – cele care influenteaza dinamica economica actuala.

     

    Revista scoate de asemenea in lumina idei despre investitii personale pe termen lung, dar va prezenta si ultimele tendinte din lumea afacerilor, economie, politica si tehnologie.

     

    Printre rubricile permanente se numara: Top News (o sinteza a celor mai importante evenimente din luna precedenta); Podium (analizeaza trei dintre cele mai relevante evenimente de business dintr-o luna); Forecast (abordeaza influenta tendintelor internationale asupra climatului economic, politic si social din Romania); Cash-Flow (despre plasamente financiare); New Media (prezinta tehnologiile de ultima ora); Behind the Scene (oamenii din spatele afacerilor) sau The Money Show (bogatul lunii). Iar in fiecare editie TARGET va prezenta diverse clasamente, pe domenii.

     

    O sectiune-cheie a publicatiei va fi insa cea de lifestyle si despre care publisherii spun ca va avea o pondere „consistenta“. „TARGET tine cititorii la curent nu doar cu tendintele din business, ci si cu alternativele pe care oamenii de afaceri le au pentru petrecerea timpului liber“, spune Cosmina Noaghea, publisher al diviziei Business Press a PubliMedia Intl. „Lectura va fi una relaxanta, continutul publicatiei fiind unul soft“, completeaza Noaghea.

     

    TARGET se adreseaza unui public cu varste cuprinse intre 24 si 45 de ani; studii superioare si medii; preponderent rezident in orase mari (peste 200.000 de locuitori); venituri mari si medii; sunt persoane active, independente, cu putere de decizie, implicate in business sau interesate de evolutia vietii economice.

     

    TARGET va avea minim 128 de pagini si va aparea in ultima zi de luni a fiecarei luni, la pretul de 7,9 RON.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Daca tu esti liber, atunci ii eliberezi si pe cei din jur

    Client: URB (Tuborg Romania)

    Brand: Tuborg Gold

    Agentie: Graffiti BBDO (Omnicom)

    Canale: TV, outdoor, toalete

     

    O legatura speciala intre marca si consumatori – este ceea ce clientul si agentia si-au propus sa creeze odata cu noua campanie de imagine Tuborg Gold, spune Graffiti BBDO. Conceptul campaniei – demarata in luna mai – porneste de la ideea de libertate, „valoare esentiala a brandului Tuborg“, spune agentia. „Daca tu esti liber, atunci ii eliberezi si pe cei din jurul tau – de prejudecati, de inhibitii, de lucruri care complica inutil viata sau pur si simplu de lipsa de imaginatie“, explica agentia. Pentru a ilustra acest concept, agentia a realizat doua executii, Barul si Matusa. De exemplu, in acest al doilea caz, personajul reclamei (consumatorul de Tuborg) isi propune sa largeasca orizonturile matusii sale printr-o farsa in urma careia vrea sa ii dea de inteles ca la televizor exista si alte programe in afara de telenovele.

  • Romania, intre Balcani si Europa

    BUSINESS MAGAZIN: Exista o incompatibilitate intre a fi un stat european si a fi un stat balcanic, intre conceptul de balcanism si cel de europenism?

     

    VASILE PUSCAS: Bun, sunt distinctii; stat balcanic este una, iar balcanismul este altceva. In ceea ce priveste Europa, daca prin Europa intelegem UE, iar prin europenism intelegem masura in care un stat, un grup sau o comunitate asimileaza acquis-ul comunitar, asa cum se intelege indeobste, nu vad incompatibilitati, spre exemplu, ca un stat din Balcani sa devina stat al Uniunii Europene. Eu, cand ne-ati spus tema aceasta, am legat-o de UE, de europenism in sensul asimilarii acquis-ului comunitar si a standardelor europene, deci europenizare. UE este o structura interguvernamentala de tip regional; isi construieste unitati subregionale pe care le cunoastem de cele mai multe ori dupa expresia lor geografica: nordica, Europa Centrala, nucleul fondator, Balcani sau nu Balcani ci Europa de Sud etc. Exista apetit, exista abilitati, exista resurse in aceasta zona ca termenul peiorativ de balcanism sa fie anulat.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ar fi curios sa aflam daca exista cumva o bariera intre Balcani si Europa. Din Germania, de unde este firma de consultanta AT Concepts, poate se vede mai bine aceasta bariera.

     

    DAN TANASIE: As vrea sa preiau putin mingea ridicata de domnul Puscas si cred ca trebuie sa facem aceasta diferentiere intre balcanism si balcanic. Evident, exista acele nuante ale culturii locale care isi spun cuvantul in activitatea economica, sociala, culturala a unei tari. Aceste caracteristici migreaza regional la nivelul interactiunii economice si sociale. In momentul in care ne referim la caracteristici balcanice evident putem sa identificam in aceasta zona anumiti factori care, de catre alte culturi, sunt interpretati ca balcanism. Totul este o chestiune de definitie, dar particularitati exista si daca ne gandim la modul in care se vede aceasta zona, sa spunem, prin prisma investitorilor, da’, evident, ei isi pun aceste intrebari: care sunt caracteristicile, cum putem sa trecem peste barierele culturale in momentul in care lucram intr-o anumita zona.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo de particularitati regionale, ar fi interesant de aflat cum s-a schimbat dupa aderare Grecia, singurul stat integrat in UE din ceea ce putem numi zona balcanica.

     

    ELENI MICHALOYANNI: Pentru ca tot se asimileaza exemplele celor doua tari, Romania de acum comparativ cu Grecia de atunci, dinainte de integrare, trebuie sa va spun ca exista diferente. In primul rand, in 1981, cand Grecia aderat la UE era singura tara din aceasta zona si, mai mult, singura tara saraca. Prin urmare a primit un sprijin mult mai mare din partea restului membrilor, care erau mai bogati. Acum avem de a face cu o alta situatie: au intrat zece noi state in 2004, plus alte doua care vor intra curand si pe de o parte fondurile europene sunt mai mari, dar pe de alta parte sunt si mai multe tari care cer si au nevoie de ajutorul economic al UE. Grecia – care avea o birocratie stufoasa si o eficienta in administratia publica destul de scazuta – s-a schimbat vrand-nevrand in-tr-un ritm din ce in ce mai sustinut. Poate nu pot sa compar administratia publica de acum a Greciei cu cea a unui stat vest-european, dar sigur nu mai seamana cu cea din urma cu 20-25 de ani.

     

    VASILE PUSCAS: Eu cred ca am putea invata foarte bine de la Grecia un cuvant cheie pe care d-na Michaloyanni l-a rostit aici: nu e vorba numai de directie, ci si de ritm. Grecia a avut 10-15 ani de tatonari, de acel balcanic „e bine si-asa“. Daca si noi o sa lasam din 2007 sa mai functioneze acel „e bine si asa“ in loc sa – si il citez aici pe domnul Voinea, desi nu a vorbit nimic, dansul are de vreun an si jumatate o pledoarie de-a dreptul patetica spre predictibilitate. Dansul se referea la predictibilitatea mediului de afaceri care implica si functionarea administratiei. Faptul ca Balcanii de vest si alti actori din regiune sunt aproape de Uniunea Europeana va da cea mai mare garantie ca peiorativul de „balcanism“ va deveni o poveste frumoasa in care ne vom aminti cat de frumos se bea cafeaua si se sta pana in noapte la povesti. Ritmul inseamna totala predictibilitate si aici trebuie sa recunoastem ca si noi aratam foarte multe calitati balcanice, desi geografic nu suntem in Balcani.

     

    ELENI MICHALOYANNI: S-a constatat ca nu se poate altfel: trebuie sa joci pe baza unor reguli clare.

     

    VASILE PUSCAS: Puteti sa titrati asta cu majuscule: NU se poate si altfel.

     

    DAN SUCU: Va dau un exemplu: in clipa in care incerci sa construiesti ceva pe termen lung intervine diferenta asta pe care dumneavoasta o numiti ca balcanizare; in afaceri se defineste clar prin diferenta intre „teapa“ si afacere pe termen lung construita pe baze solide. Noi cand am inceput afacerea – discutam acum de inceputul anilor ‘90 – ne-am uitat spre Ungaria, Polonia, Cehia si am zis „Asa va arata Romania peste 10-12 ani“. Am incercat sa vedem ce se va intampla acolo, apoi ne-am uitat mai departe, spre Austria, Germania si am zis „Asa va arata Romania peste 30-40 de ani. Hai sa incepem sa intelegem“. Intamplator, cand am ajuns la Belgrad, mi-am dat seama ca asa arata Bucurestiul in urma cu 7-8 ani. Nu e nimic peiorativ in asta, pur si simplu am ajuns in situatia in care Belgradul care era cu 20 de ani inaintea noastra, in clipa de fata arata cu zece ani in urma. Pentru mine, ca om de afaceri din Romania, cand ma duc acolo si vad ce se intampla este acelasi film: l-am mai vazut o data, eu stiu sfarsitul. Omul de afaceri din Belgrad nu-l stie, el il traieste, eu l-am vazut. Aceeasi poveste a fost si pentru greci, care au venit sa investeasca aici printre primii dupa ‘90. Ei au venit aici la un film pe care l-au vazut deja: sigur ca mai sunt niste scene, niste mici diferente dar minore in ansamblu, astfel ca pentru ei a fost foarte usor sa construiasca ceva. Eu am vazut in Bulgaria – si colegul Daniel Cain ne poate confirma – un stil de viata extrem de asemanator, aproape identic cu cel de la noi. In afara de diferenta de limba si de scriere, diferenta de obiceiuri, gusturi, venituri este aproape zero. Cu toate astea, discutam de o tara de care ne desparte o granita de 1.000 km de Dunare si un singur pod.

     

    DANIEL CAIN: Si acum un an de zile – nu stiu in momentul de fata – nu exista o cursa regulata Sofia-Bucuresti. De un an exista o cursa regulata Ruse-Bucuresti, ceea ce spune foarte multe….

     

    LIVIU VOINEA: Nu exista avion direct din Bucuresti catre nici una dintre capitalele din Balcani…

     

    DAN SUCU: In schimb, cand mergi in Serbia, gasesti aceeasi abordare pe care o gaseai la inceputul anilor ‘90 impotriva ungurilor. Cum vorbea un roman sau un ungur din Targu Mures, era parfum comparativ cu cum vorbeste un sarb despre unguri: acelasi tip de nationalism, acelasi tip de abordare. Ce am vazut insa la Belgrad si nu in Romania – si aici e o diferenta majora pe care sarbii trebuie sa si-o rezolve – este ca sarbii vorbesc numai despre ce au fost acum zece ani, acum treizeci de ani, sunt ancorati in trecut.

     

    LIVIU VOINEA: As vrea sa revin asupra chestiunii de apropiere culturala. In economie exista modelul gravitational care explica investitiile inclusiv pe baza distantei fizice, geografice dintre capitalele a doua tari si de asemenea pe baza distantei culturale sau psihice intre cele doua tari. Sunt diverse variabile: de limba, de istorie, care le apropie sau le despart. Eu am trait un an de zile in Suedia cu masteratul, apoi am lucrat intr-o mare firma suedeza in Romania si am avut surpriza sa constat ca uneori e mai usor pentru straini sa se adapteze la mediul din Romania decat sa incerce sa adapteze mediul din Romania la ce stie el. Unii fac in Romania ceea ce nu li se permite in sistemele lor foarte rigide, profitand de vidul institutional sau legislativ de la noi. Pe de alta parte eu am trait un an si in sudul Spaniei, in Sevilla. In Sevilla era chiar un centru al Comisiei Europene, destul de important, tot ce tinea de chestiunile administrative functiona bine. Ziua aveai o imagine destul de eficienta a Uniunii Europene chiar si acolo, iar seara ieseau cu procesiuni, cu Fecioara Maria pe strazi. Deci, fara a distruge specificul local, o similaritate s-a impus.  Dar s-a impus destul de greu, si uneori a fost nevoie de mai mult decat de simpla prezenta in interiorul unei structuri, e nevoie si de determinanti mai puternici. In Sevilla, de exemplu, fusese o expozitie mondiala in ‘92 si cu ocazia aceea au atras extraordinar de multi bani europeni. Si fac doar o paranteza – la noi e problema capacitatii de absorbtie a fondurilor. Spania reuseste foarte bine sa absoarba banii, dar se mai pune problema ce ai facut cu banii respectivi? Odata absorbiti, acei bani produc la randul lor alti bani? Se multiplica? Si un exemplu care cred ca tine de specificul andaluz, dar probabil s-ar putea repeta si in Balcani daca nu s-o fi repetat deja in tarile membre – cu bani europeni s-au construit patru aeroporturi in sudul Spaniei, in colturile unui patrat cu laturi de 200-250 km. Iar acum, ultimul mare proiect european de anvergura, de cateva miliarde – mai fac un aeroport in mijloc unde nu e nimic. Asta nu inseamna neaparat ca se va dezvolta si zona din mijloc, pentru ca se poate sa ia din oamenii si din resursele din celelalte patru zone. Dar capacitatea de absorbtie e de 100% in zona, va dati seama, cu cinci aeroporturi.

     

    DAN TANASIE: Exemplul pe care l-ati dat, cu patru aeroporturi si cu al cincilea proiect care apare acum este un foarte bun exemplu de etapa urmatoare momentului aderarii. Asta va insemna competitie pe proiecte cu alte tari membre ale UE – ajungem la capacitatea de a prezenta un proiect si a accede un fond pe baza competentei. Romania nici macar nu este pregatita pentru aceste fonduri structurale. La nivelul intreprinderilor medii aceasta posibilitate de a accesa fonduri nici nu e cunoscuta.

     

    CLAUDIU CERCEL: Acum, un manager trebuie sa aiba o atitudine proactiva, nu poate cineva sa-i spuna fa asa, fa asa. Cauta singur, pentru ca face parte din strategia lui de adaptare si de supravietuire. Poate ca aici intervine putin specificul tarii la nivel de proactivitate, poate ca istoric ne-am format mai putin proactivi. Desi constat, cel putin in BRD, transplantul acesta de model pe care l-am primit prin venirea Société Générale incepe sa dea rezultate, incepe sa se produca acel melanj cand nu numai primesti, ci incepi sa si dai. Pentru ca, totusi, abordarea mai carteziana, mai disciplinata, care se combina cu creativitatea zonei creeaza lucruri foarte interesante. Au ajuns chiar ei sa importe anumite lucruri. Importa ceva foarte important de la noi: dinamismul. Vorbind de multe ori cu ei, te surprinde cand iti spun ca acolo sunt oameni demobilizati, care nu mai stiu sa se scoale de dimineata. Aici, cand vin, gasesc totusi un dinamism.

     

    DAN SUCU: Faptul ca la noi poti incarca un camion duminica este acolo de neinteles.

     

    CLAUDIU CERCEL: Avem un produs interesant de export pe care nu stim sa-l pretuim: entuziasmul. Poate ca va veni o vreme in viitor cand entuziasmul va fi cotat la bursa.

     

    DANIEL CAIN: Daca imi permiteti sa abordez intr-o cheie comica ce spune d-l Sucu: prima anecdota – Patronul sarb stabileste programul angajatilor. „Sambata si duminica nu lucram pentru ca e weekend, luni nu lucram pentru ca e recuperare dupa weekend, marti nu lucram pentru ca e pregatire pentru ziua de munca, miercuri se lucreaza. Joi nu se lucreaza pentru ca e recuperare dupa ziua de munca, vineri e pregatire pentru weekend, sambata si duminica – weekend. Luni recuperare dupa weekend, marti – pregatire pentru ziua de munca, miercuri – lucram“. La care, un angajat: „Hai, sefu’, chiar in fiecare miercuri?“. O alta cheie care spune multe despre intelegerea in Balcani: De fiecare data cand cei din Balcani se intalnesc, au ceva de impartit. Romanul cu bulgarul, turcul cu grecul, albanezul cu sarbul s.a.m.d. Morala: important e ca noi, cei din Balcani, nu suntem antisemiti.

     

    DAN TANASIE: Referitor la disponibilitatea tinerilor la efort prelungit, eu am observat in ultimii trei-patru ani ca distanta se micsoreaza. Entuziasmul care exista la mijlocul anilor ‘90, dorinta de a da de la tine pentru a face ceva si a demonstra ca esti capabil sa faci ceva, constat ca la cei care au terminat facultatea si pe care ii mai vad prin diferite interviuri – dispar. Vin tare din urma exact cu aceste intrebari: „dar de ce sa lucrez sambata“?, „daca va fi sa lucrez dupa program, vreau asta si asta“.

    Deci diferenta asta se micsoreaza si acesta e un pericol foarte mare. Pentru ca pretentiile nu sunt cladite pe o competenta care sa vina dintr-o acumulare de experienta ci, de cele mai multe ori, vine dintr-o dorinta de a epata si a fi siguri pe ei.

     

    LIVIU VOINEA: Conform datelor Eurostat, durata medie a saptamanii de munca in Romania este de 42 de ore, fata de media europeana de 38 de ore. Eu, lucrand in Spania pentru Comisia Europeana, voiam sa vin sambata la lucru. Teoretic, nu ma oprea nimeni. Practic, nu se putea pentru ca, pe langa faptul ca imi trebuia un acord scris al directorului meu, se oprea aerul conditionat – ori in Sevilla era imposibil sa stai daca nu aveai aer conditionat. Si se oprea curentul, deci nu mergeau nici calculatoarele. Dar exista si extrema cealalta – voiau sa dea afara un portughez angajat la comisie, care nu facea absolut nimic. Venea o ora pe zi si apoi zicea ca a obosit si pleca. Dupa cateva luni i s-a pus in vedere ca va fi dat afara. Portughezul s-a dus la un medic si a primit o adeverinta ca sufera de „lene“. Pe cuvant, am vazut. Si a trebuit sa-l mai lase un an, dupa care l-au pensionat, dar cu toate drepturile. Asta e cealalta extrema in care poti cadea din prea mult aquis.

     

    DAN SUCU: Intorcandu-ne la diferenta dintre europenism si balcanism, la nivel economic de fapt discutam de seriozitate, de respectarea promisiunii. De fapt, orice societate comerciala este o promisiune. Aici, intr-adevar, avem o problema, pentru ca, daca suntem perceputi ca niste oameni care nu ne tinem promisiunea, atunci e greu de imaginat ca intreprinderea noastra sa fie altfel decat noi. Si atunci avem o problema simpla: cine ne conduce intreprinderile, cine le infiinteaza? In ce masura se comporta ei intr-un mod european sau intr-unul balcanic? Eu nu cred ca in Ucraina gasesti afaceri mai bune, mai corecte decat ce se intampla in Romania, sa nu mai vorbim de Rusia. Deci noi vorbim despre o situatie in care economia ii cerne pe seriosi de neseriosi. Sa nu uitam ca o mare parte din primii oameni de afaceri din Romania au fost creati in mediul politic. Pe majoritatea nu-i mai stie nimeni.

     

    DANIEL CAIN: Pot face o alta comparatie, prin prisma experientei mele in Bulgaria. Avem fenomenul Piata Universitatii la noi. Piata Universitatii o gasim si la ei. De plecat, am plecat cam la fel, cu multe similitudini, dar exista si mici diferente, care si-au spus cuvantul. Ei au avut momentul 1991, cand opozitia vine la putere, deci ei castiga din start cativa ani. Deci ei vin la putere incercand sa aplice o politica pregnant anticomunista. Au reusit – intre ghilimele – sa dezechilibreze situatia politica de acolo. Din start au trecut la o epurare a structurilor Ministerului de Interne, Ministerului Apararii si al Serviciilor. Oamenii aceia s-au trezit in strada. Si asa s-a ajuns la niste structuri paralele, statul si-a pierdut puterea de a controla ce se intampla si au aparut acele structuri mafiote de care se vorbeste. Ele au reusit sa acapareze segmente majore ale economiei nationale. Asta si-a pus amprenta asupra cazului Bulgariei. La ei e poate mai vizibila vointa politica in ce priveste integrarea in UE, pentru ca, intr-o prima faza, ei au castigat foarte mult tocmai datorita acestei vointe politice. In 1997 in Bulgaria, mai rau nu se putea, Am trait acele momente si nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva. Sentimentul de insecuritate era dus la extrem. Am vazut persoane care stateau la cozi sa schimbe un dolar. S-a ajuns la niste jocuri inimaginabile. La inceputul lunii aveai un salariu de 100 de dolari si la sfarsitul lunii ajungea la doi dolari. Imediat a venit un guvern, a existat vointa politica, au inceput sa voteze pe banda rulanta, au beneficiat si de sprijinul neconditionat al Comunitatii Europene care le-au asigurat fonduri, s-a implementat si acel Consiliu Monetar la ei, care a fost un moment de turnura.

     

    DAN SUCU: Din punct de vedere investitional a existat mult mai multa incredere si acceptanta a unui flux financiar catre bulgari. Si din punctul meu de vedere ideea de balcanism e falsa in economie. Pot sa vorbesc de infantilitate a atitudinii economice, peste tot se cerne normalul de anormal, poate ca la noi se cerne mai greu un pic, dar cam atat.

     

    CLAUDIU CERCEL: Reforma adevarata, cu „prescriptie medicala“, a inceput sa se faca din ‘99 in Romania. Dar concluzia mea e ca nu resimtim ca pe un mare handicap faptul ca s-au acumulat acesti ani multi de intarziere. Pentru ca remarc in acesti cativa ani care au trecut ca s-au umplut niste decalaje foarte rapid. Mai sunt si alte tari, uitati-va la Estonia, care a inceput sa fie numita e-Stonia, atat de internetizata si electronizata a ajuns. Sunt cat un sector din Bucuresti. Cehia… Eu cred ca pe multe zone putem stinge decalajul foarte rapid. Nici firmele care au format Comunitatea in 1957 nu erau pregatite.

     

    DAN SUCU: Cred ca concluzia voastra va fi optimista, pentru ca de 7-8 ani vedem ca ziua de azi e mai buna decat ziua de ieri.

     

    DAN TANASIE: Vreau sa va spun ca in ultimele 12 luni noi ne-am schimbat, ca firma de consultanta. Ne-am deschis un vector de la Est la Vest. In ce sens? In sensul ca, dupa aceasta perioada de 15 ani care a fost o perioada de acumulare de capital, exista companii sanatoase care sunt cladite pe principiile economiei de piata si care au capacitatea de a iesi pe plan regional asa cum este si Mobexpert acum, asa cum au iesit si celelalte firme de retail si cum o sa iasa tot mai multi. Sa nu uitam: cazul Cehiei, Poloniei, Cehiei, Ungariei, sunt tari care in 1990 aveau libera initiativa. Aveau capital local intr-o masura mica dar exista si au beneficiat si de investitii masive dupa ‘90 – ceea ce n-a fost cazul Romaniei. Cat timp o sa aiba AT Concepts de lucru? Va spun: vectorul de la Vest la Est scade ca importanta, dar ne orientam din ce in ce mai mult in a sustine companiile medii din Europa de Est care vor sa iasa la nivel regional si international.

     

    BUSINESS MAGAZIN: In legatura cu stilul nostru de a interpreta legile si faptul ca de la momentul integrarii vom avea un set de reglementari standard. Nu vom fi tentati sa dam totusi o interpretare personala acestor norme?

     

    ELENI MICHALOYANNI: Este posibil, dar nu pe termen lung. Controlul de care va vorbeam mai devreme este in vigoare tot timpul. In Grecia s-a incercat sa se faca o ocolire a unor legi in cazul unei companii aeriene, insa la un moment dat institutiile europene au intervenit si au fixat termene clare: daca nu respecti ceea ce trebuie, ori esti dat in judecata, ori trebuie sa platesti penalizari.

     

    DANIEL CAIN: Bine, vorbim despre un proces care are o ritmicitate iesita din comun, daca stam sa ne gandim unde eram acum 16 ani si unde am ajuns in momentul de fata. Vorbim de niste procese care in urma cu un secol se intindeau pe cateva decenii, iar acum sunt condensate in patru-cinci ani. De aceea nu se pot da termene, se poate spune ca „in 20 de ani vom renunta la …“ Societatea se cerne.

     

    ELENI MICHALOYANNI: Se misca foarte repede, intr-adevar. Eu am venit in tara in urma cu doi ani, iarna. In primavara anului urmator au venit niste prieteni din Grecia; unii s-a intamplat sa revina de Craciun si s-au mirat de diferenta care exista intr-un interval de numai 6-7 luni! Si pe mine ma mira: de la disparitia rapida a Daciilor vechi de pe drum si inlocuirea lor cu anumite tipuri de masini pe care le vezi mai repede la Bucuresti decat in alte parti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Concluziile?

     

    DAN TANASIE: Romania, prin pozitionare este un stat european. Din punct de vedere economic, evident, mecanismele de piata devin din ce in ce mai puternice si preiau tot mai mult din legile naturale. Touch-ul local nu va fi niciodata estompat in totalitate si vom fi un stat european, cu accentele noastre nationale, dar nu nationaliste. Accentul nostru va fi creativitatea; nu-mi imaginez in Romania o companie ca fiind la fel de rigida ca o companie germana in care procedurile pot sa duca la erori de business doar prin aplicarea procedurilor. In Romania, aceasta creativitate va duce la o aducere la zi mult mai accentuata a procedurilor unei companii…

     

    LIVIU VOINEA: Sunteti prea optimist, mai ales ca excludeti din calcul filialele companiei germane. Sa luam exemplul industriei, nu cel al serviciilor, pentru ca in sistemul bancar, noi mai avem o singura banca de stat, deci peste 90% din active. In industrie, 2/3 din cifra de afaceri este facuta de firmele straine. Deci acel touch local de care spuneati este tot mai putin relevant in business.

     

    DAN TANASIE: Va contrazic si va spun si de ce: in momentul in care priviti organizatia-mama, sa spunem, a companiei germane si mergeti in cartierul general…

     

    LIVIU VOINEA: Arata altfel decat aici,  datorita fenomenului care se numeste aculturatie si care se intampla peste tot in lume pentru ca ai de combinat cultura firmei-mama, cu cultura firmei locale, cu cultura statului din care vine firma-mama si cu cultura statului local, deci patru culturi diferite. Touch-ul local este mai putin important pentru ca, in primul rand, cultura firmei locale fie lipseste cu desavarsire, fie este usor inlocuibila, cultura tarii locale este discutabila. Este greu sa-mi spuneti in 2 secunde o caracteristica fundamentala a societatii romanesti. Si atunci vine ceva care este deja consolidat peste ceva care nu exista sau ceva care e controversat. Si atunci normal ca are mai multe sanse sa se impuna ceea ce vine din afara, iar asta nu e intotdeauna un lucru bun.

     

    DAN TANASIE: Deci vedeti peste zece ani filiala din Romania a companiei germane aratand ca aceea din Germania.

     

    LIVIU VOINEA: Nu, dar fiind in aceeasi marja de eroare fata de filiala din Germania in care este si filiala din Franta fata de firma din Germania.

     

    CLAUDIU CERCEL: Eu cred ca si Europa, ca si restul lumii traieste intr-o lume din ce in ce mai incerta in care modele consacrate de reactie incep sa fie puse sub semnul intrebarii. Poate intr-o astfel de lume ne va fi mai usor noua care suntem mai creativi sa ne adaptam. In orice caz, cred ca vom urma modelul unor clustere de dezvoltare legate prin infrastructura care vor radia dezvoltare in restul tarii si vor ramane si niste zone altfel, poate si din motive de mentalitate. Cred totusi ca clusterele respective vor fi foarte dinamice.

     

    LIVIU VOINEA: Exista o sumedenie de modele de capitalism, cate tari – atatea modele si probabil, ce particularizeaza Balcanii nu e nici dulceata de nu-stiu-ce, ci, din punct de vedere al mediului de afaceri, este riscul. Nivelul riscului a fost mai mare, lucru care se vede cu usurinta in prima de risc pe care si-o iau bancile cand te imprumuta, un guvern strain cand te imprumuta etc. De aceea poate avea succes un model german, francez, pentru ca reduce riscul. Inclusiv aderarea la UE este perceputa ca o reducere a riscului, a riscului istoric de a fi lasati pe dinafara si a riscului economic de a trai mai prost.

     

    ELENI MICHALOYANNI: Ceea ce pot eu spune este ca integrarea in UE e un drum cu sens unic care duce, mai rapid sau mai lent, spre o modificare de mentalitate, iar pana la urma ajungem sa fim si balcanici, si europeni sau niste europeni cu o trasatura in plus.

  • Invitatii Clubului Business

    La dezbaterea Club BUSINESS de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD si Mobexpert, au participat:

     

    Dan Viorel Sucu – director general al Mobexpert

    Vasile Puscas – deputat si membru al Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor, fost negociator-sef cu UE

    Eleni Michaloyanni – atasat de presa al Ambasadei Greciei

    Daniel Cain – istoric, timp de 6 ani corespondent in Bulgaria al agentiei Mediafax, acum manager de arhiva – Pro TV

    Claudiu Cercel – director operatiuni de piata, BRD

    Liviu Voinea – director de cercetare, Grupul de Economie Aplicata

    Dan Grigore Tanasie – consultant AT Concepts – companie de consultanta cu sediul in Germania