BusinessMagazin

Blog

  • Care pe care

    Mai mult decat prin performante notabile de business, cu cota de piata in scadere si de curand trecuta pe profit dupa doi ani de pierderi, Asirom tine capul de afis in ultima vreme mai ales prin necunoscute si semnele de intrebare ridicate. Multe vor fi lamurite la adunarea generala a actionarilor de saptamana viitoare.

    La ora inchiderii editiei, aproape un sfert din actiunile uneia dintre companiile de asigurari din topul primelor trei, Asirom, se aflau in „mana“ unor companii offshore, in urma numeroaselor tranzactii realizate in ultima luna. La fel de adevarat, notand viteza cu care s-au desfasurat lucrurile cu titlurile Asirom in ultima vreme, pana cand veti citi aceste randuri procentul ar putea fi deja mai mare. Cine cumpara nu se stie cu exactitate (chiar daca exista zvonuri). Sau cel mult li se cunoaste numele cumparatorilor, pentru ca in spatele companiilor offshore (firme inregistrate in genere in paradisuri fiscale) actionarii isi pot pastra anonimatul. Cel mai recent venit in actionariatul Asirom este Damrosch Trading Limited – ce detine 9,48% din actiuni, pe care le-a cumparat de la fondul de investitii american QVT. Fondul american – unul dintre cei doi minoritari aflati in permanent litigiu si zazanie cu Ioan Niculae, ce detine prin intermediul Interagro aproximativ 50% din Asirom – si-a vandut intreaga participatie de 12,8%, pentru circa 21 de milioane de euro. Si Broadhurst Investments, un alt fond american, si-a lichidat detinerile la asigurator, la finele lunii mai: 14,3% din actiuni pe care a obtinut, prin intermediul unor transferuri pe RASDAQ, 17,8 milioane de euro. Ocazie cu care actionari au devenit alte doua offshore-uri, Tarkul Estates LTD si Waterwe Ventures.

     

    Nici cu Broadhurst relatiile actionarului cu pozitie de control n-au fost mai amiabile decat cu celalalt minoritar. Iesirea celor doua fonduri ar putea fi, asadar, semnal de liniste in actionariatul Asirom. Actionariat din care mai fac parte in prezent, alaturi de offshore-uri si Interagro, rafinaria Astra (care este detinuta la randul sau de un alt offshore, Kreyton Limited, inregistrat in Insulele Virgine), cu circa 8%, si AVAS, cu o participatie de 6%. Cine este in spatele noilor actionari – si cata liniste va aduce in conducerea asiguratorului participarea lor – se va vedea insa pe 9 iulie, cand va avea loc urmatoarea adunare generala. Pana una alta, singurii care stiu cine e in spatele „cortinei“ sunt oficialii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care aproba actionarii directi si indirecti ai societatilor de asigurari, dar care nu au facut publice aceste informatii.

     

    Cateva scenarii se pot face insa. In primul, omul de afaceri Ioan Niculae a reusit sa „scape“ de cele doua fonduri de investitii cu care ajunsese chiar sa se judece in instanta, cumparand el insusi prin intermediul companiilor offshore. Scenariu pe care insa Niculae l-a dezmintit imediat, sustinand public ca nu stie „cine sunt aceste firme“. Al doilea scenariu, avansat chiar de omul de afaceri, ar fi cel in care minoritarii incearca o concentrare de actiuni, pentru a-si alege un membru in Consiliul de Administratie. Pentru a putea face acest lucru, ar avea nevoie de 33% din actiuni, in conditiile in care statutul companiei prevede existenta a trei administratori.

     

    Unul dintre scenariile vehiculate chiar de Niculae este ca cele doua fonduri ce au vandut ar fi cei ce incearca aceasta manevra, insa logica de functionare a fondurilor de investitii – investitori financiari in cautare de randamente – ar nega mai repede acest scenariu. Situatie in care noii actionari chiar sunt… noi. Daca si ei se vor dovedi in timp aprigi contestatari ai lui Niculae, ramane de vazut si tot de vazut va fi si modul in care schimbarea de actionariat se va rasfrange in activitatea asiguratorului. Care, dupa doi ani de pierderi consistente (6 milioane de euro in 2004 si 10 milioane de euro in 2005), a reusit in 2006 sa treaca pe plus, cu un profit de 14,044 milioane de lei (circa 4 milioane de euro).

     

    Anul trecut Asirom a obtinut venituri totale de 638 de milioane de lei (181 de milioane de euro), in crestere cu 8% fata de 2005 – insa majorarea nu a tinut pasul cu cea a pietei, de aproape 35% in euro (pana la 1,6 miliarde de euro). Astfel ca, alunecand pe o panta pe care a intrat de mai multi ani,  Asirom a continuat sa piarda si in 2006 cota de piata, de la 13% in 2005 la aproximativ 10,6% anul trecut. Pentru primul trimestru din 2007 compania a anuntat ca a subscris prime brute de 223,9 milioane de lei (70,22 milioane de euro), in crestere cu 5,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

     

    Cu toata seria de minusuri, se gasesc insa investitori interesati de compania romaneasca de asigurari, chiar daca actiunile trebuie luate la pachet cu tot cu Niculae. Care, cel mai probabil, nu are niciun motiv sa nu tina piept noilor investitori, asa cum a facut si pana acum.

  • Tema etnica sau solutie de avarie?

    Recent, presedintele PC, Dan Voiculescu, a vorbit despre intentia conservatorilor de a initia un proiect de lege care sa oblige cetatenii romani de etnie maghiara sa cunoasca limba romana in cel mult doi ani, in caz contrar acestia urmand sa isi piarda calitatea de cetatean.

     

    Articolul 5 alin. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca „cetatenia romana nu poate fi retrasa celui care a dobandit-o prin nastere“ decat in conditii speciale stabilite prin lege organica.

     

    Aceste conditii speciale nu privesc problema cunoasterii limbii. Dificultatile de ordin constitutional care stau in fata aprobarii unei astfel de legi, chiar in ipoteza mai mult decat discutabila in care Parlamentul ar fi de acord, nu explica motivele care au determinat PC sa vorbeasca despre ea. Este greu de crezut de altfel ca formatiunea condusa de Dan Voiculescu nu este constienta de problemele de ordin constitutional pe care le ridica aceasta initiativa. Mizele initiativei/ideii sunt insa pur electorale. Exclud din start ipoteza in care PC ar dori sa initieze o dezbatere cu privire la redefinirea statului de cetatean. Conservatorii se forteaza de mai bine de doi ani de zile sa iasa din marja de eroare a sondajelor. Tema propusa nu este decat o forma disperata de a castiga procentele care sa ajute PC sa atinga macar pragul electoral. Faptul ca formatiunea lui Dan Voiculescu vine acum cu aceasta tema nu este intamplator. UDMR face parte din Guvern si este supus unui tir concertat al presei dupa acuzatiile aduse justitiei de unii membri importanti ai Uniunii. Conservatorii vor sa speculeze si un val de ostilitate latenta ce se manifesta deja impotriva formatiunii conduse de Marko Bela.

     

    Actiunea PC nu este unica in spatiul public. Si PIN spre exemplu, un alt partid care se lupta pentru supravietuire electorala, a initiat o campanie de deconspirare a legaturilor de afaceri in care ar fi implicati liderii UDMR. PIN a trimis si Parlamentului European rapoarte legate de aceste afaceri. PIN a fost de asemenea si una dintre cele mai acide voci impotriva mentinerii ministrului Zsolt Nagy in Guvern, dupa punerea acestuia sub urmarire penala in dosarul de tradare si spionaj. Dincolo de veridicitatea sau nu a acestor acuzatii – pe care numai justitia le poate proba – ofensiva partidelor mici impotriva UDMR reproduce formula cliseu a relansarii temei etnice in momente de insecuritate electorala si politica. Guvernul este unul minoritar. PSD da semne de nerabdare, iar varianta unor alegeri anticipate nu mai poate fi total exclusa. Am face o eroare insa daca am considera ca tema etnica este preferata doar de partidele mici, in cautare de procente. Ea este speculata si de UDMR, in aceeasi maniera de solutie de avarie. Uniunea a pus actiunile justitiei pe seama unei hartuieli politice si etnice. Formatiunea condusa de Marko Bela a reusit sa obtina si o reactie a Budapestei in acest sens (fapt care poate conta mai mult decat se crede pentru obiectivele politice si electorale ale UDMR). Trei europarlamentari UDMR au relansat tema infiintari unei universitati de stat in limba maghiara. Uniunea are propriile ei probleme: adoptarea statutului minoritatilor a esuat, formatiunile radicale maghiare pun presiune asupra UDMR, acuzatiile tot mai dese aduse liderilor formatiunii risca sa o decredibilizeze. Pe cale de consecinta, Uniunea apeleaza la tema care i-a asigurat supravietuirea pe scena politica: rolul sau de principal, daca nu unic reprezentant al minoritatii maghiare – reprezentativitatea este data in acest caz de identificarea UDMR drept tinta de catre alti actori politici sau institutionali.  

     

    Rezerve fata de aceasta tema au acum tocmai partidele mari: PSD, PNL si PD. De ce? Aceeasi insecuritate politica si electorala care determina partidele mici sa se manifeste in cautarea de solutii pentru cresterea in sondaje impune partidelor mari sa nu apeleze la un discurs care le poate periclita potentialul de alianta politica. Aceste partide – singurele care au de fapt sansa de a fi vioara intai intr-o viitoare guvernare – stiu ca UDMR este formatiunea ce poate balansa un raport de forte.

     

    In ciuda fluturarii din nou a acestei teme – deocamdata, sa recunoastem, la un nivel mai degraba moderat – efectele electorale pentru actorii politici care apeleaza la ea ar putea fi contradictorii. Putin analisti sau jurnalisti isi mai aduc aminte ca in toamna lui 2005, cand au inceput discutiile pe marginea statutului minoritatilor nationale, PC, PIN, PSD si PD au fost extrem de critice cu privire la forma legii propuse de catre UDMR. Dezbaterea de atunci „a produs“ insa procente pentru PRM, care – paradoxal – a fost mai putin vizibil decat actorii mentionati anteriori. Electoratul sensibil la un astfel de mesaj tinde sa se indrepte spre partidul si liderul pe care ii percep ca fiind mai credibili sa il sustina. Tema etnica insa, oricum am pune problema, nu mai produce rezultatele scontate, mai ales atunci cand ea este (re)propusa prin mecanisme de comunicare politica specifice inceputului anilor ‘90. „Dusmanul comun“ incepe sa fie redefinit acum in cu totul alt registru de catre electorat, iar provocarile generate de aderarea la UE vor contribui la o astfel de evolutie.

  • E bine, bine, e foarte bine!

    N-o spun eu, o zice Mirabela Dauer, slabiciunea presedintelui („mi-esti draga, Mirabela“), intr-un refren care mi-a tabacit timpanele pe la sfarsitul anilor ’80. Si nu vreau sa va torturez fredonandu-le, dar versurile sunt actuale si astazi.

     

    Suntem pe cale sa avem un director PSD-ist (pe fata) la TVR. La CNA se pregateste sa vina un presedinte pana mai ieri platit de un mogul din Big Three pentru consultanta politica.

     

    Avem un ministru al educatiei caruia ii trebuie consilieri ca sa numere stelele de pe steagul UE. De asemenea, un ministru al justitiei care, din postura de asistent la o facultate de Drept particulara, isi facea studentii sa rada la seminarii, dar nu pentru ca spunea bancuri bune.

     

    Avem intelectuali rasati, care nu duc lipsa de bani si nici de masini, de au ajuns sa scrie doar din narcisism advertoriale pe prima pagina a ziarelor; si dupa ce au terminat cu advertorialele pentru marci nemtesti, isi propun sa scrie altele pentru Mesii in functie, sub forma unei noi Constitutii.

     

    Avem politicieni care au ajuns sa dea unitatea de masura a populismului cu numele lor de familie; altii care s-au specializat in nascocirea celor mai inepte atacuri la presedinte, ca sa-si justifice pozitia in partid. Avem, in fine, un presedinte care, dupa ce si-a schimbat si ultimul om din echipa de consilieri, se face remarcat numai prin insultele cu care ii intampina pe ziaristi pe oriunde-i vede.

     

    Si, cu toate astea, va spun eu, „e foarte bine!“ Aveti incredere ca nu canicula ultimelor zile mi-a relevat asta si nici gandul ca la ora la care cititi aceste randuri ma voi bucura deja de concediu.

     

    Am vazut ca „o anumita parte a presei“ – acea parte cu impact inca insemnat in opinia publica – se vrea specialista in gasirea unui punct arhimedic cu ajutorul caruia spera sa miste nu chiar Pamantul cu totul, dar macar un graunte. Asa s-a ajuns ca nu mai conteaza daca ministrul educatiei reuseste sa impace sindicatele pornite pe greva in prag de Bacalaureat si Capacitate; „trofeul Gaga“ nu-i e retras chiar daca reuseste sa mai perieze din cenusa care a cazut pe capul sistemului de invatamant dupa dovezile privind fraudarea examenelor de anul trecut.

     

    La fel, indiferent daca ministrul justitiei reuseste sa tina in frau si zvonurile privind activarea clauzei de salvgardare si neincrederea fatisa a reprezentantilor de la Bucuresti ai Comisiei Europene, e privit tot ca reprezentantul unui arendas uns de presa baron local. Nu mai conteaza, pe de alta parte, nici ce-au scris eseistii inainte de a porni in rataciri advertoriale si pro-prezidentiale; principiile lor anterioare sunt facute una cu pamantul de anuntul ca vor veni cu un proiect constitutional, fie el si in avantajul presedintelui.

     

    Optica ne invata insa ca, daca te concentrezi prea mult pe un punct, pierzi din vedere tabloul general. Iar daca incercati sa surprindeti intr-un cadru ce se intampla in acest plan general, veti realiza ca, pe canicula asta, in Romania, pentru partidele politice, lucrurile merg foarte bine: pe scurt – cu exceptia PRM – toata lumea este la putere.

     

    In fotografia de care vorbeam, nu se indoieste nimeni, se vad limpede PNL si UDMR in prim-plan pe cearsaful puterii. Mai in spate, la distante egale, apare si opozitia, PD si PSD, ascunsa cumva dupa umerii primilor doi, insa este evident ca si ei stau relaxati pe o bucata de cearsaf. Dupa ce premierul Tariceanu a decis sa oficializeze scindarea echipei de guvernare PNL-PD, democratii – dimpreuna cu PLD-istii – nu au plecat cu totul decat din Guvern. Reprezentanti ai lor mai sunt inca de gasit prin teritoriu; o numaratoare a PNL a gasit, se pare, vreo 700 de astfel de puternici ai opozitiei. Asta inseamna o medie de 15-20 in fiecare din cele 40 de judete, vorba ministrului David. Prin intermediul lor, PD are un dublu avantaj: isi pastreaza ascendentul asupra unor zone de influenta din administratia locala, accesul la anumite resurse si are la dispozitie destule parghii sa saboteze, daca nu chiar sa blocheze anumite initiative punctuale ale Guvernului.

     

    La randul lui, PSD are un pachet subtire de „wild cards“ castigat cand s-a format noul guvern si din care mai poate folosi cateva, pe langa cea deja aratata in asteptarea apropiatei rectificari bugetare si a sumelor care vor fi virate atunci catre bugetele locale.

     

    Astfel, am ajuns la o ecuatie care convine tuturor celor implicati si al carei principal rezultat este, paradoxal, stabilitatea politica. Desi inca le cer, pastrand alura de ultimi samurai, si democratii, si PLD-istii sunt probabil constienti ca alegerile anticipate nu ar face decat sa le puna in discutie actualele beneficii, mult mai avantajos de fructificat la europarlamentarele de anul acesta si la dubla mansa din 2008. Cand si puterea, si opozitia se vor infrunta in lupta dreapta, infierand in discursuri comportamentul duplicitar al celeilalte tabere. Pentru ca, vedeti dumneavoastra, si cu binele asta la comun ti-e bine o vreme, dar, dupa cum cum canta si slabiciunea presedintelui, „nu insista prea mult“.

  • Gian Paolo Stuart Doyle?

    Am deplans deja in multe editoriale precedente prostul obicei al ziarelor si al emisiunilor de radio si televiziune de a nu sti niciodata cum sa se comporte cu multe expresii englezesti si de a practica din inertie o impolitete devenita de-acum norma.

     

    Si astfel auzim mereu vorbindu-se de Universitatea din Harvard si Universitatea din Yale, ca si cum Harvard si Yale ar fi doua localitati, in timp ce ele sunt doua nume proprii, la fel ca si Bocconi, motiv pentru care noi spunem Universitatea Bocconi si nu Universitatea din Bocconi, si nici nu gandim ca Universitatea Catolica s-ar inalta langa Gabbice Mare 1).

     

    …

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 11 iulie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Achizitii si restructurari pe piata media

    Saptamana trecuta a fost marcata de anuntarea unei achizitii pe piata de media, dar si de restructurari. PubliMedia International, divizia de publishing a MediaPRO, care editeaza si BUSINESS Magazin, a aprobat in martie 2007 achizitia a 51% din SC Ancor Publishing SRL, compania care editeaza Time Out Bucuresti, urmand sa preia controlul asupra managementului revistei pana la finalizarea procedurilor legale.

     

    Ancor Publishing a fost creata in septembrie 2005 si a achizitionat licenta pentru revista Time Out de la compania londoneza Time Out International, pentru Romania si Moldova. Revista Time Out Bucuresti a fost lansata in martie 2006, iar portofoliul Time Out include Time Out London (lansat in 1968) si Time Out New York – principalele reviste saptamanale de arta si entertainment, precum si o serie premiata de ghiduri de calatorie, dar si ghiduri urbane precum Eating & Drinking, Shopping, Health & Fitness, Weekend Breaks si Kids.

     

    Pe de alta parte, grupul elvetian Ringier a renuntat din motive strategice la cele 12 ghiduri TV pe care le publica in Romania, Elvetia, Republica Ceha si Slovacia. Editura Heinrich Bauer va prelua titlurile din Romania, Slovacia si Republica Ceha, in timp ce titlurile din Elvetia vor merge la Axel Springer. In Romania, Ringier editeaza ghidurile TV Mania si TV Satelit. In Romania, Bauer si Ringier colaboreaza de aproape sapte ani si editeaza impreuna Bravo si Bravo Girl!, ambele fiind lideri de piata in segmentele pe care le ocupa. Bauer Publishing House a decis sa acorde echipei companiei Ringier Romania coordonarea operatiunilor si pentru cele doua ghiduri TV (TV Mania si TV Satelit) pe care le-a achizitionat.

     

    Michael Ringier, presedintele trustului media elvetian, a declarat, intr-un interviu acordat cotidianului Le Temps, ca, dupa ghidurile TV, grupul sau nu va mai ceda alte publicatii in Elvetia, insa in celelalte tari unde este prezent aceasta posibilitate nu este exclusa.

     

    Tot saptamana trecuta Gabriel Nastase, redactorul-sef al cotidianului Realitatea Romaneasca, care apartine grupului patronat de fratii Ioan si Viorel Micula, a anuntat ca va renunta, de la 1 iulie, la editia tiparita, ziarul urmand sa pastreze numai varianta online. 

     

    Mediafax

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Fiecare bucurie este mai mare atunci cand o impartasesti cu cei dragi

    Client: Orange Romania

    Brand: Orange

    Agentia: Leo Burnett

    Canale: TV, presa scrisa, radio, panotaj stradal si materiale pentru punctele de vanzare

     

    Leo Burnett a realizat campania „Orange Young“ – un nou program ce ofera tinerilor abonati si utilizatorilor de cartele PrePay o noua gama de facilitati – conceputa in jurul ideii ca fiecare bucurie este mai mare atunci cand o impartasesti cu cei dragi. Emilian Arsenoaiei, Creative Director al Leo Burnett, declara: „E o poveste simpla despre lucruri care se pot intampla doar intre prieteni, o poveste spusa, speram noi, cu charisma“.

     

    Mesajul „castiga impreuna cu prietenii“ a fost pus in valoare cu executii pentru TV, presa, radio, panotaj stradal si materiale pentru punctele de vanzare. Pentru executia TV, agentia a continuat platforma de comunicare dezvoltata de Orange impreuna cu Wieden & Kennedy Londra. Spotul TV din cadrul campaniei este o premiera pentru Romania, fiind realizat in intregime folosind personaje-jucarie. Utilizarea tehnicii „stop-frame“ creeaza un stil vizual foarte modern si inovator, extrem de apreciat in randul tinerilor.   

  • CLUB BM: Pensiile private, dupa primii pasi de la lansarea pe piata romaneasca

    Pe piata romaneasca s-au lansat in ultimele saptamani mai multe fonduri de pensii facultative. De la 1 august si pana la finele lui noiembrie, marea batalie se va da insa pentru atragerea romanilor cu varsta de pana la 45 de ani catre asa-numitul pilon II, al fondurilor de pensii private obligatorii. Care sunt beneficiile acestor pensii private si care va fi, dupa 20 de ani de contributii, pensia privata?

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum ati simtit romanii la momentul lansarii sistemului de pensii private – acum, dupa primele cateva saptamani de cand au inceput sa existe?

     

    CRISTINA NITESCU: Eu m-am confruntat cu o situatie extraordinara in care atunci cand am spus ca la 1 august demareaza campania de aderare, am fost intrebata „dar exista lege? dar pe ce baza faceti aceasta campanie?“. Si era vorba despre un director de resurse umane, nici macar nu era vorba despre un om fara acces prea mult la informatii…

     

    DORIN BOBOC: Inclin sa va dau dreptate in privinta traducerii mesajului, dar nu cred ca se poate face atat de eficient pana la un anumit nivel – sau de la un anumit nivel de intelegere incolo e foarte greu sa explici in termeni populari profilul risc-randament al unui fond. Cred ca mai degraba e nevoie sa ne intalnim undeva la jumatatea drumului, sa ajutam la crearea unei minime educatii investitionale in acelasi timp in care noi venim cu mesajul nostru de la nivel de specialisti undeva catre piata. Pentru ca nu se poate explica in termeni populari o strategie investitionala.

     

    EUGEN VOICU: Aici cred ca e rolul statului sa transmita incredere spre acest sistem si probabil Comisia prin campania pe care o va sustine si mai ales prin atitudinea pe care sper sa o aiba fata de piata aceasta va transfera din increderea pe care o are lumea in stat catre sistemul privat. Este de datoria lor sa o faca.

     

    CRISTINA NITESCU:  E adevarat – daca vor avea mijloace si vor fi pregatiti… Parerea mea este ca aceasta aderare la pilonul II va fi perceputa ca o obligatie, foarte multi o vor lua ca atare. Eu nu cred ca increderea va exista de la inceput… Cand o sa-si verifice contul, o sa vada ca azi a avut 2 lei, maine o sa aiba 2 lei jumatate, pe urma trei s.a.m.d., o sa inceapa sa aiba incredere in acest sistem.

     

    EUGEN VOICU: Cred ca e evolutia fireasca, nu trebuie sa ne asteptam la altceva…

     

    DORIN BOBOC: Marele avantaj pentru fondurile de pensii – acela ca exista o perioada indelungata in care se fac contributii de valoare mica – este din punctul de vedere al constientizarii un dezavantaj, pentru ca nimeni nu va avea posibilitatea sa se hotarasca dupa ce a vazut ce pensie buna a obtinut vecinul sau varul sau colegul de serviciu, pentru ca a mers spre privat. In momentul in care cineva va ajunge sa beneficieze de decizia buna pe care a luat-o astazi de a merge pe pilonul II cu o anumita companie si de a-si deschide si pe pilonul III o pensie privata, ceilalti din jurul lui, pe care ar putea sa-i influenteze prin rezultatul obtinut, nu mai pot sa isi exercite aceeasi optiune.    

     

    CLAUDIA IONESCU: Probabil ca mesajul pentru cei pana la 35 de ani ar trebui sa fie „daca tu nu alegi acum, altii aleg pentru tine“ – pentru ca oricum ei sunt distribuiti catre un anume fond de pensii, iar pentru cei intre 36 si 45 de ani, „fara un efort suplimentar beneficiezi de o pensie in plus fata de pensia de la stat“.  

     

    MARIUS POPESCU: Cred ca mai e inca un mesaj pentru cei intre 35 si 45 de ani pe care nu l-am vazut de multe ori, despre contul personal – daca ai un cont personal si ti se intampla ceva rau, banii acestia raman familiei tale.

     

    CORINA CUCOLI: Ai pensie de urmas si acolo, dar in anumite conditii, e adevarat…

     

    MIHAIL ION: Eu cred ca ar trebui explicat, in primul rand, care e situatia sistemului public la momentul actual: ofera o pensie la o treime din salariul mediu – si atunci oricine trebuie sa se gandeasca la faptul ca va avea un moment al retragerii din viata activa si va suferi o scadere clara a standardului de viata, care trebuie compensata. Apoi, trebuie sa ne gandim la faptul ca avem 1,3 pensionari sustinuti de un salariat astazi – ceea ce mie imi spune ca oricum nu suntem intr-o situatie convenabila pentru pensionari. Daca ne gandim si la perspectiva, atunci situatia demografica arata faptul ca populatia imbatraneste.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci care este perspectiva?

     

    MIHAIL ION: Perspectiva sistemului public de pensii nu e una fericita, si atunci trebuie sa ne punem problema: in ce masura sistemul public va reusi sa sustina un standard de viata convenabil pentru un numar din ce in ce mai mare de pensionari. Eu nu spun ca sistemul public va da faliment, dar spun ca daca situatia actuala se mentine, pensia ar putea sa devina din ce in ce mai mica. Si atunci apare evidenta necesitatea unei solutii care nu poate sa vina decat din sistemul privat, pe cele doua componente ale sale, pensie obligatorie si pensie facultativa.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar va intelege omul de rand acest mesaj?

     

    MIHAIL ION: Sunt convins ca va fi greu de ajuns la nivelul oamenilor care au o intelegere mai mica, si la pilonul II probabil ca se va considera ca este o contributie pe care oricum sunt obligati sa o faca, iar pe pensia facultativa probabil ca apetitul va porni de la salariatii unor companii multinationale care au cultura pietelor dezvoltate din care vin si pentru care fondurile de pensii nu sunt o noutate absolut deloc.

     

    DORIN BOBOC: Eu cred ca se va crea si o presiune asupra angajatorului cu timpul, pentru ca daca intr-un anumit sector de business unul dintre marii angajatori va alege sa contribuie la pensia facultativa a angajatilor, atunci acei angajati vor transmite informatia in piata si va exista o presiune pe ceilalti angajatori din domeniul respectiv sa vina la randul lor cu o oferta similara.

     

    EUGEN VOICU: Da, dar asta in cativa ani..

     

    DORIN BOBOC: Sigur, nu se va intampla peste noapte..

     

    CORINA CUCOLI: Nu cred ca va dura cativa ani, pentru ca marile companii multinationale deja acum isi fac bugetul pentru 2008 si deja sunt interesate sa isi includa in acest buget de resurse umane si pensiile facultative, pentru ca este un beneficiu important pe care vor sa il ofere angajatilor. Eu cred ca va ajunge un beneficiu similar cu tichetele de masa, pentru ca si ele au un caracter deductibil fiscal, pot fi date intregului personal, este un instrument de motivare, atragere, retinere a fortei de munca. Probabil ca va da cineva tonul, iar ceilalti il vor urma pentru ca nu vor avea alta sansa.   

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ati avut discutii in acest sens cu marile companii?

     

    CORINA CUCOLI: Am facut si un studiu de piata – eu am facut noua ani resurse umane si chiar am reincercat sa ma repun in pantofii directorilor de resurse umane – si exista o dorinta in acest sens fara niciun dubiu.

     

    CRISTINA NITESCU: E un lucru pe care, fara doar si poate, angajatii si-l doresc. Noi am facut un studiu, iar pensiile facultative sunt pe locul doi dupa asigurarile de sanatate; e adevarat, la mica distanta fata de laptop. Comparatia e chiar foarte interesanta….

     

    MONICA PAVELESCU: Cred ca problema este ca sunt foarte tineri si atunci gandesc pe termen scurt. Si asigurarea medicala este pe acelasi principiu, poti sa beneficiezi imediat de ea. 

     

    MONICA PAVELESCU: Cred ca ceea ce trebuie explicat foarte bine este ca pensia privata aduce un beneficiu care nu costa pe nimeni nimic.

     

    CORINA CUCOLI: Cu siguranta oamenii vor cunoaste toate aceste beneficii, pentru ca noi vom avea foarte multi agenti care asta vor face… Se vorbea de 100.000 de agenti – ei chiar vor exista de la 1 august, iar rolul lor va fi cel de a explica oamenilor despre ce e vorba, nu sa ii faca sa semneze pur si simplu. Probabil ca fiecare va fi abordat de cel putin trei agenti de la trei firme diferite si atunci diferenta va consta chiar in modul in care vor sti sa-i explice omului respectiv care ii sunt beneficiile, de ce trebuie sa aleaga compania respectiva si mai departe sa il convinga sa si ramana unde a subscris. E foarte important sa nu se mute de la un fond la altul, pentru ca nu este in beneficiul sau.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce ar trebui sa il intrebe un viitor contributor pe agentul de marketing – OK, vine la mine sa ma convinga, dar ce trebuie sa il intreb, ce trebuie sa stiu de fapt despre o pensie privata?

     

    CORINA CUCOLI: Asta in cazul in care nu va spune el in cinci minute povestea intregii lui vieti…

     

    CLAUDIA IONESCU: Administratorul fondului de pensii ar trebui sa ofere siguranta, lichiditate si profitabilitate.

     

    DORIN BOBOC: Cred ca o parte din problema pe care multi oameni o vor avea este lipsa de experienta de cumparator. Ma indoiesc ca este un procentaj foarte mare de oameni care a cumparat dupa ce a comparat – inca exista o foame de a achizitiona repede, de a creste ca familie. Cred ca sunt foarte putini cei care compara intr-adevar ofertele si incearca sa inteleaga care sunt trasaturile esentiale ale produsului sau serviciului pe care il cauta si de care au nevoie.

     

    MARIUS POPESCU: Asta este foarte adevarat pentru pilonul III, unde poti sa gasesti o paleta larga, dar pentru pilonul II, al pensiilor obligatorii, agentul de marketing vine 5 minute sa iti explice ce ai de facut. Pensia asta e oarecum o comoditate, pentru ca toate arata la fel, taxele sunt toate la fel, nu ai inca „track record“ (istoric – n.red.) pe investitii…

     

    RAZVAN PASOL: Dar investitiile vor fi diferite, nu?

     

    CRISTINA NITESCU: Si cine va sta sa compare ca unul investeste 15% in actiuni si altul 20%?

     

    MARIUS POPESCU: …dar ma indoiesc ca asta se va intampla, pentru ca avem o garantie care ne tine aproape unii de altii.

     

    CRISTINA NITESCU: Deci se va vinde brandul, practic, si capacitatea agentului de a convinge omul sa semneze.

     

    DORIN BOBOC: Dar si valoarea acestui brand este o caracteristica a serviciului oferit, nu?

     

    CORINA CUCOLI: Va conta mult si increderea pe care clientul o va avea in cel care ii vinde, pentru ca sa fim seriosi, fiecare va vinde pe piata sa naturala, pe care este cunoscut. Cred ca decizia va fi mai degraba una emotionala decat una totalmente rationala.

     

    MARIUS POPESCU: Increderea si experienta vor cantari cel mai mult…

     

    MIHAIL ION: E o combinatie intre notorietatea companiei, pe de o parte, si increderea pe care o inspira si agentul de vanzari, pe de alta parte.

     

    RAZVAN PASOL: Va conta foarte mult modul in care vor sti sa explice produsul. Asta vedem si noi la Bursa, pentru ca pornim de la aceeasi problema generalizata: lumea nu cunoaste, nu intelege, nu a vazut, nu are incredere… Diferenta pe piata noastra o face si modul in care poti sa explici ceea ce se intampla.

     

    DORIN BOBOC: Cred ca este iarasi important sa spunem ca acest sistem cu trei piloni nu a fost inventat in Romania. E un sistem care s-a aplicat cu succes in alte tari din jurul nostru si a fost un succes.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Am inteles, asadar, ca fondurile de pensii obligatorii nu vor fi foarte diferite; dar ce se intampla in cazul celor facultative, din pilonul III?

     

    CORINA CUCOLI: Vor fi trei tipuri: unul conservator, mediu si orientat catre risc.

     

    EUGEN VOICU: Da, vor fi administratori care vor avea mai multe fonduri facultative si pe cel putin trei grade diferite de risc, iar decizia trebuie luata si in functie de varsta, pentru ca risc mai mare inseamna de regula si randament mai ridicat.

     

    CRISTINA NITESCU: Oricum, aici se da libertatea contribuabilului sa participe la mai multe fonduri, singura limitare fiind sa nu se depaseasca 15% din venitul brut. Se pare insa ca si aceasta limitare va fi limitata, pentru ca este anormala, din moment ce e facultativa, de ce sa fie limitata contributia? Atunci exista si posibilitatea diversificarii, si chiar pot sa imi aleg doi administratori.

     

    MARIUS POPESCU: Ca ati adus vorba despre cei 15% – eu cred ca aici „capacul“ este deductibilitatea fiscala si mai putin procentul in cauza… Pentru un investitor rational nu exista mari stimulente sa investeasca intr-o pensie mai mult decat deductibilitatea fiscala, avand in vedere ca pierde folosul banilor fara sa castige nimic imediat.

     

    MIHAIL ION: Vreau sa mai punctez ceva referitor la cele trei clase de risc – scazut, mediu si agresiv – si daca avem in vedere limitele investitionale ale fondurilor de pensii, atunci ar trebui sa spunem din capul locului ca doar maxim 50% din investitiile fondurilor pot merge in actiuni, si restul sunt instrumente monetare si alte instrumente cu venit fix. Riscul asumat in fondul de pensii e, asadar, mai mic decat in cazul unui fond de investitii, spre exemplu, care poate merge cu plasamentele in actiuni pana la 100%.

     

    MARIUS POPESCU: Mai trebuie punctat ceva referitor la deductibilitatea contributiilor: investitiile in pensii au din start un castig de 16%, provenit tocmai din faptul ca cuantumul de 200 de euro nu se impoziteaza. Ce alta investitie mai aduce un randament instantaneu de 16%?

     

    MIHAIL ION: Deocamdata e 16% dintr-o suma care e foarte mica…

     

    MARIUS POPESCU: Pe de alta parte, la fiecare leu investit intr-un fond de pensii, statul pierde 16 bani….

     

    ADRIAN ALLOT: Da, dar sa ne uitam si in jur… In Turcia, de exemplu, este cu mult mai mare… Mai este ceva, chiar si cu pilonul II si III salariul de pensionare nu va fi egal cu cel pe care il castiga cineva in viata activa si doar cu o ridicare a deductibilitatii vom putea sa inlocuim, sa spunem, 80% din salariu la pensie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar in alte tari cum este? Si, din ce s-a intamplat acolo, cam cat credeti ca va fi o contributie medie intr-un fond de pensii?

     

    EUGEN VOICU: Sistemul difera foarte mult de la o tara la alta. In Cehia, din cate stiu, a fost un mare succes sistemul de pensii facultative, pentru ca primeai pe loc de la stat o suma in plus. E un impact mai mare.

     

    MIHAIL ION: Acolo unde deductibilitatea a fost mai mare, sistemul a capatat anvergura, pentru ca a fost interesant pentru contributor.

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Noi credem foarte mult in aceasta dezvoltare a pilonului III, dar in forma in care este eu cred ca e practic imposibil sa convingem angajatorii seriosi sa dea bani. In primul rand, legea nu tine cont de obiectivele angajatorului: de ce ar plati un angajator banii pe pilonul III – de ce nu ar cumpara tichete de masa? Obiectivul principal al angajatorului pe pilonul III este sa aiba retentie si sa recompenseze loialitatea. Dupa parerea mea, si din ceea ce am vazut in companiile din AIG, noi vindem acolo unde exista posibilitatea asa-numitului „vesting“. Fara vesting, adevaratul obiectiv al angajatorului este mult diluat.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Diluat pana la anulare?

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Nu e anulat, pentru ca poti sa platesti niste bani care sunt „amanati“ – sunt practic un beneficiu financiar amanat. Dar daca nu ai „vestingul“, poti sa ai deductibilitate mare, pentru ca angajatorul nu-si atinge obiectivul. Iar motorul acestei reforme pe pilonul III este angajatorul in primul rand, dupa care „matchingul“ din partea angajatului este o faza concomitenta sau ulterioara. Dar primul pas pentru credibilitatea sistemului eu cred ca trebuie sa il faca angajatorul. Si in afara de angajatorii care vor sa puna in contractul colectiv de munca, pentru ca sindicatele vor sa fie si pensiile acolo, exista si altii care nu vor. Ma intreaba: „eu de ce sa dau acesti bani, daca angajatul imi poate pleca maine cu banii la competitie? Pentru ce? Pentru 3,51 euro per angajat castigati din neimpozitare?“.

     

    MARIUS POPESCU: De exemplu in America de Nord nu au voie sa aiba vesting pentru mai mult de doi ani…

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Nu stiu… dar eu cred totusi ca un plan fara vesting, pilonul III sa poata functiona.

     

    ADRIAN ALLOT: Aveti dreptate, nu va functiona la capacitate maxima daca va fi doar un sistem la nivel de indivizi…

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Dar mai e un lucru, daca a venit vorba despre indivizi: legea nu tine cont de distributie. Adica daca noi o sa credem ca lumea o sa stea la coada in fata biroului nostru sa cumpere pensii cu deductibilitate de 200 de euro, nu inseamna ca asa o sa fie. Eu unul ma indoiesc. Pentru ca in sistem, asa cum este el facut, eu nu pot sa compensez efortul distributiei. Si stim foarte bine cei care vindem asigurari de viata ca la un comision intre 8 si 12% nu poti sa stimulezi distributia.

     

    EUGEN VOICU: Concluzia pe care o trag eu este ca angajatorului nu i s-au dat suficiente motive sa subscrie, dar pentru participantii la sistem cred ca trebuie sa il recomandam.

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Mai este o problema – barierele de iesire cred ca ar trebui sa fie ceva mai mari sau mai indelungate pentru ca participantii sa nu se plimbe de la un fond la altul. In Cehia, spre exemplu, sunt de trei ani, fata de doi la noi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar de ce ar trebui sa raman eu, contributor, la un fond pentru totdeauna? De ce sa nu ma mut – ma costa mult?

     

    EUGEN VOICU: In primii doi ani exista comisionul de transfer de 5% din suma stransa, iar dupa aceea legea impune comision de transfer zero.

     

    MIHAIL ION: Eu as vrea sa discutam putin despre motivatia unui contributor de pensii facultative de a se muta dupa doi ani. Sunt de acord cu ce s-a spus mai devreme, despre politicile de investitii relativ aliniate din cauza garantiei… si probabil ca daca ne uitam in alte tari de unde a fost preluat acest model cu garantia relativa, randamentele fondurilor nu difera foarte mult intre o minima si o maxima. Si atunci, daca initial, cand am inrolat pe cineva drept client, dupa doi ani – avand niste randamente comparabile intre fondurile din piata – care mai este motivul lor sa se mute?

     

    CRISTINA NITESCU: Tocmai, daca vede un randament mai bun… Noi vorbim despre perioada de dinainte de doi ani.

     

    EUGEN VOICU: Totusi, performantele vor diferi – cu 2-3-4 procente… cat de putin, dar vor diferi totusi.

     

    ADRIAN ALLOT: Exista doua forte care trebuie sa fie contrabalansate. Prima, este dreptul clientului de a decide. Si a doua, este ca fiecare transfer scoate bani din sistem. Dar daca un client e bine informat si stie ce vrea, poate sa se mute. Dar daca transferul este fortat, de un agent, de un broker – de oricine -, acest lucru este rau pentru sistem.

     

    BUSINESS MAGAZIN: In incheiere, sa incercam sa creionam cateva repere despre randamentul acestor investitii. La ce pensie se poate astepta un contribuabil dupa 20 de ani de plati intr-un fond de pensii privat?

     

    DORIN BOBOC: Nu avem voie sa dam previziuni de randamente, prin lege…

     

    EUGEN VOICU: Dar va fi un randament clar mai mare decat la stat. Eu as spune ca cei care participa la un sistem privat vor avea de castigat fata de aceeasi contributie data pe mana statului. Bineinteles, fondurile care vor investi mai mult in actiuni vor avea si randamente ceva mai ridicate…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar Bursa poate sa suporte toate aceste investitii care se presupune ca vor fi facute?

     

    RAzvan PaSol: Eu am facut un calcul si mi-a iesit ca fondurile de pensii ar avea anul viitor de investit pe Bursa cam 2% din valoarea estimata a tranzactiilor. Ceea ce e un procent absolut neglijabil. La un activ al fondurilor de pensii in 2008 de 300-400 de milioane de euro, din care 25% sa spunem ca merg in actiuni… cred ca e o falsa problema aceasta a „rezistentei“ Bursei…

     

    CORINA CUCOLI: Revenind la castigul contributorilor, exista, in plus, garantia ca toate contributiile facute merg in pensia lui, nu in alte parti, la alti pensionari. Nu, aici ce strangi ai pensie peste zeci de ani.

     

    EUGEN VOICU: Putem sa vorbim de o medie de 10% randament anual, daca ne uitam in jur. Asta nu inseamna ca vor fi 10% constant – ci prin capitalizare… Eu vorbesc despre medie.

     

    CRISTINA NITESCU: In zona euro, Germania, Austria – cam 4,5-5,5% e randamentul unui fond de pensii.

     

    ADRIAN ALLOT: Aceasta este Europa de Vest, unde lucrurile sunt mai asezate…

     

    THEODOR ALEXANDRESCU: Eu sunt convins ca aceste forme de economisire inlocuiesc capacitatea de munca. Trebuie spus de la bun inceput ca nu se va imbogati nimeni – pana la urma, nici nu e scopul lor. Scopul lor este sa asigure o pensie decenta si un nivel de trai normal.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Mihail Ion, president & CEO al Raiffeisen Asset Management
    • Eugen Voicu, presedinte al Certinvest   
    • Corina Cucoli, director of bancassurance & partnerships al Aviva
    • Adrian Allott, director general al Aviva Pensii Private
    • Marius Popescu, deputy chief financial officer al ING Asigurari de Viata
    • Dorin Boboc, director investitii la Allianz Tiriac Asigurari
    • Razvan Pasol, presedinte al Intercapital
    • Claudia Ionescu, director adjunct al directiei titluri a BRD – Groupe Société Générale
    • Theodor Alexandrescu, general manager al AIG Life
    • Cristina Nitescu, director al Omniasig Pensii
    • Monica Pavelescu, director marketing al Omniasig Pensii

  • Ce se schimba la Yahoo dupa demisia lui Terry Semel!?

    Seful motorului de cautare Yahoo! s-a retras din functie. Exprimata asa, informatia despre demisia lui Terry Semel a facut saptamana trecuta obiectul multor ironii printre utilizatorii de Internet, inclusiv din Romania, care stiu de mult ca e impropriu sa te referi la Yahoo! ca la un motor de cautare.

     

    Aproape imediat dupa ce Jerry Yang, unul dintre cofondatorii companiei, a preluat functia de director executiv de la demisionarul Terry Semel, cateva anunturi oarecum neasteptate au venit de la cartierul general al Yahoo! din Sunnyvale. Unii le-au interpretat drept un fel de gesturi diversioniste, menite sa abata atentia de la incertitudinea de strategie care inca pare a pluti in aer la Yahoo!, in timp ce altii le-au apreciat pe rand drept tot atatea dovezi ca, iata, la doar cateva zile dupa ce Yang a luat conducerea, deja lucrurile incep sa se miste si monstrul adormit incepe sa se trezeasca.

     

    E vorba in primul rand de lansarea in SUA a versiunii imbunatatite a serviciilor de Internet pentru telefoanele mobile, Yahoo! Go for Mobile 2.0, la care se adauga, pentru Canada si 12 tari din Europa si Asia, versiuni beta localizate (cu tot cu interfata in limbile tarilor respective, setari de e-mail dupa ora locului sau informatii locale despre starea vremii). In plus, operatori din sase tari asiatice vor adopta in serviciile lor sistemul de cautare mobila al Yahoo!, OneSearch, ceea ce inseamna in final disponibilitatea acestuia pentru circa 100 de milioane de abonati.

     

    In al doilea rand, Yahoo! a anuntat prima achizitie dupa multe luni de ezitari si ocazii ratate: site-ul Rivals.com, destinat fanilor miscarii sportive din colegiile americane, cu un trafic lunar de circa 2 milioane de vizitatori (comparatia trebuie facuta cu Yahoo! Sports, cel mai frecventat site de sport din SUA dupa ESPN, care a atras luna trecuta 15,1 milioane de vizitatori). Tranzactia a fost evaluata de unele surse la 100 de milioane de dolari (aproape 75 de milioane de euro).

     

    In fine, ultimul anunt in ordine cronologica se refera la intentia de lansare in urmatoarele saptamani a unui nou produs de publicitate – campanii prin bannere „cu grad inalt de targetare“, pe baza determinarii de catre Yahoo! a comportamentului online al celor ce vin si revin pe site-urile sale. Publicitatea adaptata la comportamentul utilizatorilor ar urma sa fie accesibila pentru firmele interesate sa foloseasca reteaua Yahoo! si a partenerilor sai – Comcast, eBay si un grup de 176 de ziare locale din SUA, cu care compania a incheiat toamna trecuta acorduri pentru „impartirea continutului, a publicitatii si a tehnologiei“ (inclusiv a sistemului de recrutare HotJobs al Yahoo!). Iar noua oferta de publicitate ar urma sa faca din Yahoo!, conform proaspatului presedinte executiv Susan Decker, „cea mai deschisa platforma de publicitate din industria online“.

     

    Ce ar trebui inteles din aceste anunturi? Probabil, in primul rand faptul ca departe de a marca ruptura cu trecutul si un nou inceput in goana de a ajunge din urma vesnicul rival Google, venirea lui Jerry Yang la conducere inseamna tocmai continuarea pe aceleasi linii de pana acum, pe care doar cine habar n-a avut ce anume a facut Yahoo! in ultima vreme le poate ignora. Extinderea Yahoo! Go, care are in spate toate serviciile de continut ale companiei, n-a venit peste noapte. Compania avea deja semnate acorduri cu Nokia, Motorola, Samsung, LG sau Research in Motion (producatorul Blackberry) pentru ca serviciile Yahoo! Go sa fie preinstalate pe o serie de telefoane pe care firmele respective urmeaza sa le lanseze in cursul acestui an, iar acum a intrat in faza parteneriatelor cu operatorii de telefonie mobila. In plus, Yahoo! va profita de pe urma lansarii iPhone, terminalul Apple ajuns un soi de cult aproape inainte de a fi lansat, pentru ca Apple a ales Yahoo! Mail drept serviciul de e-mail ce va fi folosit pe noul telefon. Cat despre cumpararea Rivals.com si oferta de publicitate prin site-urile partenere, ambele miscari indica limpede continuitatea unei politici de urmarire a continutului local, de castigare si de fidelizare a unor utilizatori locali.

     

    Mai departe, merita observat ca aceste directii de strategie – pariul pe tendinta globala spre Internetul mobil, respectiv atragerea de continut local si localizarea serviciilor – sunt avantaje pe care Yahoo! a putut miza in fata concurentei Google, care mai are inca de lucru ca sa poata da o replica pe masura oamenilor lui Jerry Yang (chiar si in chestiunea localizarii de catre Google a serviciilor de cautare sau de videosharing, exista comentatori care au dubii ca traducerea in mai multe limbi va asigura automat succesul in tarile respective). Iar paradoxul face ca respectivele avantaje tin tocmai de ceea ce analistii au calificat pana acum drept cea mai mare eroare de viziune a Yahoo! in comparatie cu Google: faptul ca prima a ramas in esenta o companie de media, in timp ce a doua s-a individualizat ca o companie de tehnologie.

     

    Contrapunerea nefericita intre aceste doua modele de business a fost pusa pe seama experientei lui Terry Semel, fost sef al diviziei de distributie a Walt Disney Co. si apoi codirector executiv al Warner Bros., grup media unde newyorkezul cu studii de contabilitate a petrecut in total 24 de ani. Si, intr-adevar, crema din Silicon Valley l-a socotit pe Semel mai mult ca pe o ciudatenie intr-o industrie dominata de ultraspecialisti in computere, de la Bill Gates sau Ray Ozzie de la Microsoft si pana la Sergey Brin si Larry Page de la Google. Or, inainte sa vina la Yahoo!, in 2001, Terry Semel nici nu folosea e-mail-ul, iar punctul lui forte au fost relatiile din sferele inalte ale Hollywoodului, nicidecum viziunea tehnologica. The Economist a citat un fondator al unei companii de publicitate care chiar l-a comparat pe Semel cu Chance, gradinarul interpretat de Peter Sellers din filmul „Being There“, confundat de toata lumea cu un geniu al businessului, chiar daca nu facea decat sa repete fraze auzite la televizor.

     

    Pana la un punct, comparatia rezista: altfel un tip simpatic si cuceritor, Semel a avut destule discursuri ciudate, presarate cu un jargon web 2.0 cam lipsit de sens in context, care au dat de gandit in privinta modului cum si-a inteles domeniul. Criticii au reprosat Yahoo! ca n-a creat, ci doar s-a marginit sa cumpere dezvoltatori, si in privinta tehnologiei de cautare (compania Inktomi, in 2002), si in privinta sistemului de publicitate online (Overture, 2003). Rau nu e insa ca le-a cumparat, ci faptul ca n-a facut mare lucru cu ele. Terry Semel a incercat sa le foloseasca doar spre a transforma Yahoo! intr-o companie de new media si divertisment cum nu s-a mai vazut, cu filiala separata la Hollywood (la Santa Monica), cu planuri de a determina studiourile de acolo sa produca pentru Internet (adica pentru Yahoo!) si cu parteneriate incheiate cu televiziunile pentru difuzarea de continut video pe Internet . In 2005, compania lui Semel era intr-adevar pionierul new media la nivel mondial, iar de aici au venit o multime de idei bune fara de care azi nu se poate intelege web 2.0 – Flickr, licentele Creative Commons sau chiar reteaua sociala Yahoo! 360. Cu alte cuvinte, concentrarea pe continut, cu ideea ca odata atrasi consumatorii de new media prin calitatea acestuia, vor veni automat si veniturile din publicitate, nemaivorbind de credinta ca aceia care zabovesc pe site-urile Yahoo! sigur vor folosi in continuare serviciul de cautare cu acelasi nume.

     

    Nuanta era aici insa accentul pus pe continutul oferit de canalele media oficiale, abia in planul al doilea venind contributiile anonimilor. Exact aici a fost eroarea lui Semel, intr-o perioada cand tendinta pietei incepea sa mearga spre atragerea anonimilor sa se exprime online, atragere in care esentialul era avantajul tehnologic – simplitatea, functionalitatea si istetimea „locuintelor“ virtuale oferite de companiile de new media. Iar acelasi avantaj tehnologic urma sa asigure si eficienta unei publicitati online adaptate mult mai exact la preferintele acestor anonimi. Aici a castigat Google, care in timp ce Yahoo! scotea online episoade de seriale TV si secvente de „making of“ ale acestora, a tacut si a investit in tehnologie: motorul de cautare, algoritmul de cautare a stirilor relevante, tehnologia hartilor si chiar implicarea in cercetarea genetica, de unde ar trebui sa rezulte monstruoasa baza de date genetice ale utilizatorilor Google. Iar cand Yahoo! a realizat care e directia, Google o luase deja inainte: pe rand, YouTube, furnizorul de solutii pentru publicitatea online DoubleClick si contractul de exclusivitate la reclamele pe reteaua online MySpace au intrat in portofoliul Google aproape pe sub nasul Yahoo!.

     

    Ar avea sens, intr-un asemenea context, ca acum Yahoo! sa incerce sa recupereze terenul pierdut cumparand una dintre cele doua retele sociale ale momentului, MySpace sau Facebook, asa cum au inceput sa circule zvonurile? News Corp., proprietara MySpace, ar fi propus sa preia 25% din actiunile Yahoo! in schimbul MySpace, ceea ce ar insemna o evaluare in jur de 9-12 miliarde de dolari a acesteia din urma, raportat la valoarea de piata a Yahoo!. Celalalt zvon vorbeste de reluarea intentiei Yahoo! de a cumpara Facebook, o retea mult mai mica decat MySpace (25 de milioane de membri, fata de circa 170 de milioane ai MySpace), dar pe care toata lumea pare s-o vada drept urmatorul centru al lumii in materie de socializare online (vezi si articolul „Arunc-o pe mama din Facebook“ din aceasta editie a BUSINESS Magazin). Iar la acestea se adauga parerile ca mai potrivita pentru Yahoo! ar fi de fapt o alianta cu eBay sau, si mai bine, o preluare de catre Microsoft, cu unica ratiune insa  ca asa ar aparea peste noapte un competitor adevarat al Google in materie de publicitate online.

     

    Allen Weiner, vicepresedinte al firmei de cercetare Gartner, sustine ca la ora actuala e putin probabil ca Facebook sa accepte o oferta de preluare, indiferent din partea cui. „Cred ca Facebook s-a lansat ca o platforma puternica si de sine statatoare si ca ar vrea mai curand sa fie o combinatie de MySpace si Yahoo! pe cont propriu sau un concurent al Yahoo!“, a declarat Weiner pentru Newsweek. Iar in privinta MySpace, Michael Arrington, fondatorul blogului TechCrunch, crede ca o asemenea achizitie de catre Yahoo! ar fi „de o prostie monumentala, mai ales intr-un moment cand steaua MySpace e pe cale sa paleasca“.

     

    N-ar fi exclus totusi ca Yahoo! sa-si urmeze planul mai vechi si sa cumpere o alta stea in plina ascensiune intre retelele online – Bebo, cea mai populara din Marea Britanie, cu 25 de milioane de utilizatori (si cu avantajul ca ar fi relativ ieftina, tinand cont de oferta de un miliard de dolari – 740 de milioane de euro – pe care Yahoo! i-ar fi facut-o in luna mai).

     

    Probabil ca vocile cele mai realiste acum sunt insa nu ale celor ce reclama cat mai repede o vanzare, o achizitie spectaculoasa ori o restructurare radicala, ci o intoarcere chiar la atuurile – tehnologice si de continut deopotriva – de care pomenisem la inceputul acestui articol. Eric Jackson, presedintele unei firme de consultanta actionara la Yahoo!, sustine ca nu putea fi gasit un nou sef mai potrivit sa netezeasca asperitatile, sa motiveze talentele tehnice sa se exprime in companie si sa armonizeze eforturile in universul Yahoo! decat Jerry Yang, tanarul zambitor cu ochi oblici, taiwanez de origine, care a infiintat in 1995 compania alaturi de David Filo. „Oricine altcineva ar sta luni intregi doar ca sa priceapa businessul nostru nebunesc“, zice un director al Yahoo!, citat de Jackson ca argument ca de fapt nu e nevoie de o schimbare de strategie, ci doar de o executie mai buna a celei actuale, oricat ar fi (sau ar parea) aceasta de complicata. Iar ceea ce vrea sa spuna Jackson, ca si altii care nu cred in teza ca acum ar veni un moment zero pentru Yahoo!, e ca de fapt ar fi o greseala ca modelul rigid al concurentei unice cu Google sa ciunteasca viziunea Yahoo! si s-o orienteze exclusiv spre obsesia de a-si urmari si imita rivalul. Nu de alta, dar Yahoo! nu concureaza acum numai cu Google, ci si cu MSNBC, Netvibes, Facebook, Joost si asa mai departe, in zone unde nu neaparat Google detine suprematia si unde probabil nici nu-si propune s-o detina. Au fost odata doua motoare de cautare, intr-adevar. Lumea aceea insa nu mai exista de mult.

  • Asa da, asa nu mai stiu

    In ultimii doi ani, traiectoria Google a inceput sa divearga decisiv de cea a Yahoo!, iar cele doua companii au sfarsit prin a fi privite de comentatori una in opozitie cu cealalta, evolutia lor fiind contrapusa cu insistenta spre a ilustra superioritatea Google.

     

    CIFRELE DE BAZA

     

    Yahoo. Anul trecut, veniturile Yahoo! au crescut cu peste 22%, la 6,4 miliarde de dolari, insa profitul net a scazut cu peste 60%, la doar putin peste 750 de milioane de dolari. Investitorii si-au pierdut interesul fata de actiunile Yahoo!, care au scazut cu valoare 37% pe parcursul anului trecut, ducand capitalizarea de piata a companiei la 37,18 miliarde de dolari (aproape 28 de miliarde de euro). In noiembrie anul trecut, un memoriu intern intrat ulterior in posesia Wall Street Journal vorbea despre o incapacitate a companiei de a se concentra pe afacerile sale de baza si aducea in discutie o restructurare a managementului si o reducere cu pana la 20% a numarului de angajati, ajuns atunci in jur de 11.000. „Avem un strat subtire de investitii imprastiate peste tot ce facem, ca untul de arahide, si nimic pe care sa ne axam in special“, scria acolo vicepresedintele Brad Garlinghouse.

     

    Google. Capitalizarea bursiera a Google, ajunsa la 21 iunie la 160,17 miliarde de dolari (aproape 120 de miliarde de euro), probabil ca nu-i va impresiona prea tare pe cei ce cred in continuare ca actiunile Google sunt supraevaluate. Dar compania are o forta financiara imposibil de subestimat: anul trecut a avut venituri de 10,6 miliarde de dolari (in crestere cu peste 70% fata de 2005) si un profit net de 3 miliarde, in crestere cu 110%. Si numarul angajatilor a crescut cu aproape 88%, la 10 milioane, iar bugetul de investitii a ajuns la aproape 10 miliarde de dolari, fata de numai 1,6 miliarde in 2004. In aceste conditii, este explicabil de ce aproape in orice zvon/stire despre un site ori o institutie de media care s-ar putea vinde apare aproape reflex si numele Google: mai nou a aparut inclusiv in legatura cu Dow Jones, grupul de media ravnit de magnatul Rupert Murdoch, si chiar si in legatura cu Apple.

     

    PUBLICITATE

     

    Yahoo. Sistemul de publicitate al Yahoo! pe cautarea online a fost introdus in 2003, odata cu compania Overture, care l-a lansat. Overture daduse in judecata Google pentru sistemul AdWords, pe motiv de incalcare a patentului, iar dupa ce Yahoo! a preluat Overture, Google a cazut de acord sa cedeze 2,7 milioane din actiunile sale catre Yahoo!, in schimbul obtinerii dreptului de a folosi patentul aflat in litigiu. Ironia face insa ca Panama, noua tehnologie de cautare lansata in primele luni ale lui 2007 de Yahoo! cu scopul de a ameliora vanzarile de publicitate (vom vedea cu ce rezultate: deocamdata, pe primul trimestru, compania a anuntat o scadere de profit cu 11%), a imprumutat ea insasi din ideile Google (e vorba de ierarhizarea reclamelor in pagina nu numai dupa pretul scontat de advertiseri pentru numarul de clicuri, ci si pe baza probabilitatii reclamelor de a atrage clicuri).

     

    Google. La jumatatea lui 2006, Google concentrase deja 45% din toate veniturile din publicitatea pe motoarele de cautare in SUA, fata de 37% cu un an in urma (si fata de circa 18% pentru Yahoo!). Analistii au atribuit o astfel de crestere rapida abilitatii Google de a promova sistemul de publicitate AdWords, dar si faptului ca sistemul isi autoalimenteaza eficienta, intrucat genereaza informatii utile pentru clientii de publicitate despre varsta, sexul sau veniturile vizitatorilor. Nu la fel de sigura pare insa si cresterea pe cele mai noi segmente abordate: firma de consultanta Cherry Hill Research a constatat ca la plasarea de reclame in pagini care nu-i apartin, ca de pilda ale bloggerilor, marja de profit a Google nu trece de 10-20% (fata de 60% pentru propriile pagini de cautare), nu numai din cauza impartirii castigului cu proprietarii, ci si din cauza dificultatii de a plasa reclame realmente relevante pentru cititorii acelor pagini.