BusinessMagazin

Blog

  • Logan si-a luat din nou elan

    Dacia Logan a trecut testul elanului pe care publicatia ProMotor l-a organizat in premiera in Romania. Rezultatul testului din Romania il infirma pe cel al Automobil Clubul German, care a anuntat ca masina s-a rasturnat la 65 km/ora.

    Nu trebuie sa fii mare cunoscator de zoologie ca sa stii ca elanul traieste prin tarile nordice, unde, nu-i asa, poate fi uneori calcat de masina, iar masina in cauza mai rar va fi un Logan, mai ales de cand cu restrictiile pentru calatoriile in spatiul Schengen pentru cetatenii romani.

    In schimb, in eterna si fascinanta Romanie, multitudinea de Loganuri are de infruntat o gramada de obstacole – de la biciclisti si carute pana la turme de oi care pot sa-ti apara in cale dupa vreun viraj negociat o idee mai rapid decat prevede Codul rutier – si atunci se pune problema stabilitatii masinii in situatii critice. De fapt, asa a aparut si ideea controversatului test al elanului, cand un cetatean nordic, in urma aparitiei unui elan in calea autoturismului sau, s-a gandit sa reproduca in conditii de test situatia si deci, necesitatea de a o evita.

    Toata aceasta polemica si agitatie a aparut dupa ce Automobil Clubul German – ADAC – a prezentat rezultatele testului la care a supus o Dacia Logan si in urma caruia aceasta s-a rasturnat. Pana aici toate bune. Din pacate insa pentru credibilitatea celor de la ADAC – sunt in general recunoscute seriozitatea si profesionalismul germanilor, nu? – aproape instantaneu au aparut fisuri in comunicatul acestora: masina era dotata cu trei jante de aluminiu si cu o roata de rezerva de tabla pe trenul fata, fapt inadmisibil, deoarece astfel masina poate reactiona diferit la viraje. In plus, la doar cateva zile de la aparitia stirii pe site-ul ADAC, aceasta a disparut fara urma. Nu mai poate fi gasita nici macar in arhiva de stiri, ori o stire atat de importanta ar trebui sa ramana vizibila, nu?

    In plus, pozitia agresiva a soferului in faza premergatoare rasturnarii denota o dorinta arzanda de a rasturna masina (va asigur ca daca vrei cu adevarat sa rastorni o masina, orice masina, se poate!), fapt incriminat chiar de cei de la Renault. In urma acestor evenimente, revista ProMotor – liderul publicatiilor auto din Romania – a organizat in premiera pentru Romania, primul test al elanului pentru un autoturism Dacia Logan pentru a verifica cele sustinute de germani. Testul s-a efectuat in 2 august 2005, la ora 13:00, in Bucuresti – la pavilionul Romexpo. Masina utilizata provenea din parcul de presa Dacia si era absolut identica cu cea folosita in testul ADAC, iar testul in sine a respectat conditiile din Germania. La fata locului s-au aflat reprezentantii Dacia, jurnalisti, o masina de politie dotata cu aparatura radar care sa certifice viteza de parcurgere a testului precum si o masina de salvare, pentru orice eventualitate.

    Dupa o verificare a presiunilor din pneuri, masina s-a lansat pentru inceput cu viteza de 65 km/h, viteza standard de efectuare a testului. Rezultatul a fost excelent, masina nici macar nu a derapat. Rezultatul a linistit asistenta si viteza a crescut progresiv: 70-80-90 si chiar 100 km/h. In mod absolut normal pentru o masina fara ESP (control electronic al stabilitatii), la viteze de peste 80 de km/h masina a intrat in derapaj, insa a ramas perfect controlabila si, desi a daramat un jalon, a reintrat in traseu. In prima faza masina a fost condusa de doi piloti cu experienta in Campionatul National de Raliuri. Dar pentru a nu se crea impresia ca masina ar putea fi stapanita doar de specialisti, la volan s-a urcat si prezentatoarea emisiunii ProMotor, Roxana Ciuhulescu, care s-a descurcat perfect in parcurgerea testului.

    Concluzia? Dacia Logan este, pana acum, o reusita tehnologica si economica (chiar daca nu respecta pretul anuntat de 5.000 de euro), iar recenta declaratie a unui concern german vis-à-vis de un proiect de masina de 3.000 de euro anunta o apriga batalie pe taramul masinilor ieftine.

  • Spectacolul SIF-urilor

    Ridicarea de facto a pragului maxim de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) a adus un nou val de cumparatori la Bursa: iar asta s-a tradus intr-o crestere cu o treime a valorii acestora pe bursa in numai trei saptamani.

    In mai putin de o luna, valoarea de piata a celor cinci SIF a crescut de la aproximativ un miliard de euro pana la peste 1,3 miliarde de euro, mai ales pe fondul cumpararilor speculative ale celor care spera sa isi vanda actiunile mai scump atunci cand pe piata va incepe lupta pentru SIF-uri. Pentru ca majorarea pragului de detinere pana la 1% e sinonima cu eliminarea totala a acestuia, dand de fapt unda verde pentru preluarea SIF-urilor.

    Investitori romani si straini se pregatesc, de mai multi ani, pentru momentul in care vor putea obtine majoritate in Adunarea Generala a Actionarilor si, implicit, vor putea prelua controlul asupra SIF-urilor. Statutele SIF-urilor prevedeau ca un investitor, impreuna cu persoanele in numele carora acesta actioneaza in mod concertat, nu poate detine mai mult de 0,1% din actiunile unei societati. Noile prevederi ridica pragul la 1% si nu mai fac nici o referire la persoanele cu care investitorul actioneaza impreuna – practic, un investitor poate cumpara oricat de multe actiuni vrea si poate impreuna cu rudele, prietenii ori firmele pe care le detine – cu conditia ca nici unul dintre cumparatori sa nu depaseasca 1%.

    Asta inseamna ca investitorii care au achizitionat treptat, in ani buni, prin diverse firme si persoane, pachete estimate pana la 20% din SIF-uri – cu care era greu de dovedit ca actioneaza impreuna – nu vor mai fi nevoiti sa se mai ascunda. Si vor putea, practic, sa preia controlul asupra SIF.

    Procesul prin care ridicarea efectiva a pragului a devenit realitate a adus emotii investitorilor de la Bursa, fiind pretext de speculatii puternice pe piata cu actiunile SIF. Guvenul a aprobat la mijlocul lunii trecute o ordonanta simpla prin care obliga SIF-urile sa isi modifice de la 0,1% la 1% pragul maxim de detinere, prezent in statute inca de la infiintare. Ulterior, dupa doua lungi saptamani de asteptate pentru actionarii SIF-urilor – sau pentru cei care vroiau sa cumpere – ordonanta a fost publicata in sfarsit in Monitorul Oficial. Cand toata lumea credea ca mai are cateva luni de asteptat pentru a putea cumpara mai mult de 0,1% dintr-un SIF, timp in care societatile trebuiau sa modifice statutele, CNVM a cerut Bursei de Valori sa modifice restrictia din sistemul de tranzactionare care nu permitea investitorilor sa cumpere mai mult de 0,1% din actiuni la fiecare SIF, astfel ca majorarea pragului a devenit efectiva de saptamana trecuta.

    Pe langa posibilitatea de preluare, ridicarea pragului la SIF-uri a creat premizele si pentru intrarea in actionariatul acestora a fondurilor straine de investitii; pentru administratorii acestora, pachetul maxim de 0,1% pe care puteau sa il cumpere pana acum – in valoare de pana la 200.000 de euro – nu era decat o bataie inutila de cap.

    De altfel, brokerii au apreciat saptamana trecuta ca peste jumatate din actiunile cumparate in prima zi de dupa ridicarea pragului, cand SIF-urile au sarit cu peste 11%, au fost achizitionate de fondurile straine de investitii.

    Dar, spre deosebire de investitorii romani, fondurile straine de investitii se vor uita de acum inainte mai atent la ce au SIF-urile de fapt in portofolii si mai putin la ultimele profituri, care sunt relevante doar pentru dividendele pe care SIF-urile le vor acorda anul viitor – nu si pentru valoarea reala a pachetelor de actiuni detinute de fiecare SIF.

    Conform mai multor analisti de la Bursa, valoarea reala a portofoliilor SIF depaseste cu pana la 40% valoarea raportata de acestea. De altfel, in ultimele saptamani, SIF-urile au depasit cu cateva procente valoarea contabila pe care o raporteaza. 

    Dupa ce joi au „explodat“, cu o medie de 11%, SIF-urile au pierdut vineri cam jumatate din ce castigasera cu o zi inainte. Brokerii de la Bursa spun ca scaderea de 5-6% de la finalul saptamanii este normala, unii dintre actionarii SIF-urilor, dupa ce s-au vazut cu 35% mai bogati in doar trei saptamani, grabindu-se sa-si marcheze profiturile.

    In ultimii ani, ridicarea pragului de detinere a fost „combustibilul“ care a tras in sus actiunile SIF-urilor. De fiecare data cand problema pragului de detinere a fost dezbatuta – fie ca era vorba de proiectul unei legi speciale a SIF-urilor sau de legea pietei de capital, formulata de CNVM si discutata ulterior in guvern si parlament – SIF-urile au crescut la Bursa. Si nu s-au intors niciodata de unde au plecat atunci cand dezbaterile s-au incheiat intr-un fel sau altul.

    De la inceputul anului 2002 pana in prezent, profitul adus de SIF-uri s-a ridicat la aproximativ 450%, fata de o crestere de aproximativ 250% a indicelui BET, care urmareste cele mai mari companii de la Bursa. Brokerii spun ca SIF-urile au si de acum incolo sanse sa depaseasca  cresterea medie a Bursei, in conditiile in care sunt inca destul de departe de valoarea actuala a portofoliilor pe care le detin, valoare care creste la randul sau o data cu Bursa.

  • Zar de fuga“ peste hotare

    Pentru politicienii romani, „zarul de fuga“ la care apeleaza atunci cand se afla in criza este dat, de regula, ori de cartea nationalista, ori de lucrarile infaptuite in strainatate, pentru binele tarisoarei de acasa.

    Reuniunea de la Salzburg a premierilor din sud-estul Europei i-a venit manusa lui Calin Popescu-Tariceanu, in contextul in care la Bucuresti are de a face cu o situatie delicata. Cum sa demonstrezi mai bine cat esti de util pentru tara ta decat lucrand pentru ea peste hotare?

    Impreuna cu ministrul de externe, proaspat uns vicepresedinte la PNL in locul demisionarei Mona Musca, Tariceanu a participat, sobru, la o intalnire civilizata, de salon, asa cum ii sta bine premierului. De la Salzburg, premierul s-a intors cu cateva declaratii favorabile din partea cancelarului austriac, Wolfgang Schussel. Faptul ca Austria va prelua presedintia UE la 1 ianuarie 2006 poate da greutate vorbelor lui Schussel (care „se asteapta“ ca Romania sa devina membru UE la 1 ianuarie 2007), dar acestea nu ies, totusi, din limbajul diplomatic de rutina.

    Cele doua zile la Salzburg l-au ajutat insa pe premier sa ia o pauza de la clinciurile in care era prins la Bucuresti, unde avea de gestionat mai multe crize, in interiorul partidului, al Aliantei, al Coalitiei, al imaginii proprii, precum si deja banalele crize prin care trece Romania frecvent (inundatii, cazuri de coruptie nerezolvate, fuga din tara, pe sest, a cate unuia gata de bagat la puscarie s.a.).

    Pauza de Romania a fost, totodata, cel mai bun raspuns la replica lui Traian Basescu, via Adriana Saftoiu (referitoare la „pericolul ca oameni din guvern sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice“). In acest fel, Tariceanu a avut un ragaz si a pasat problema serviciilor secrete, carora le-a cerut sa indice daca exista intr-adevar suspiciuni asupra vreunui membru al Executivului si care este acela. Raspunsul primit dupa trei zile („nu reiese“ sa fi fost cazuri de influentare din partea unor grupuri de interese economice) a facut mai lesnicioasa intoarcerea premierului.

    Tariceanu stie insa ca aparenta liniste e trecatoare, la fel cum trecator (si aparent) e si succesul din afacerea „guvern & grupuri de interese“. Caci odata inceput acest joc, este posibil ca Traian Basescu (plecat si el – imediat dupa anuntul purtatoarei de cuvant – intr-un binemeritat concediu strategic, e drept, in tara) sa arunce pe piata, intr-un fel sau in altul, lucruri care sa-l stanjeneasca pe premier. Oricum, inghesuit din toate partile (colac peste pupaza, la sfarsitul saptamanii trecute incepuse din nou sa ploua bezmetic), lui Tariceanu ii va fi din cale afara de greu sa reziste pana la Raportul de tara, singura posibila gura de oxigen la care mai poate spera (si in acest caz, eventuala nota buna i s-ar datora in special Monicai Macovei, daca va reusi sa puncteze in continuare la reforma in Justitie).

    Este limpede insa ca lui Tariceanu i se potriveste mult mai bine tovarasia unor personaje europene subtiri, alaturi de care poate puncta, inclusiv pentru Romania, decat intrigile de la Bucuresti. Exista insa personaje care, iata, oricat ar fi incercat sa transmita contrariul, nu se potrivesc cu imaginea de salon. Adrian Severin a fost ministru de externe in guvernul Ciorbea, dar foarte putin. Si nu i-a ajutat la imagine. Pana in urma cu cateva zile, s-ar fi crezut ca i-a ajutat prezenta ulterioara in tot felul de organizatii internationale. Probabil insa ca staif ai sau n-ai. Ca staiful nu se cumpara, orice diurna ai avea.

    A veni la Bucuresti din saloanele europene ca sa joci o nefericita carte rasista, asta da contraperfomanta! Incredibila isprava a „europeanului“ Severin se cunoaste. El a semnat intr-un ziar un text (pe care apoi si l-a asumat, fara sa dea vina pe greseli de interpretare) in care spunea ca Traian Basescu este tatar, deci „alogen“ (adica minoritar), deci „stie sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul caruia traieste“, deci face parte din aceeasi stirpe a corsicanului Bonaparte din Franta, a austriacului Hitler din Germania si a gruzinului Stalin din Rusia, care au pricinuit necazuri popoarelor in mijlocul carora s-au manifestat.

    Este greu de banuit macar ce l-a putut determina pe Severin sa gandeasca si, mai mult, sa scrie asemenea lucruri. Daca aceasta teorie ar fi fost enuntata de xenofobul de serviciu, inca ar mai fi smuls un zambet, alaturi de indignarea fireasca. Atunci cand un ins subtire ca Adrian Severin vine insa cu astfel de lucruri, explicatia e doar una: insul nu e chiar atat de subtire. Strainatatea prinde bine pentru ca ofera modele si distanta. Distanta data de aflarea in strainatate te ajuta sa vezi mai bine intregul din tara ta, fara sa te pierzi in amanunte nesemnificative.

    Si te ajuta sa fi vazut intr-o lumina mai favorabila, sa apari mai bun decat esti pentru ca ai de a face cu oameni cu greutate (deci esti si tu un „greu“) si, nu-i asa, lucrarile tale sunt inalte, pentru ca privesc binele tarisoarei de acasa. Rau e atunci cand te intorci la Bucuresti si se dovedeste ca, in ceea ce te priveste, prima impresie (cod H2O) a fost cea buna. Vorbeam in numarul trecut despre felul in care politicienii isi pot da singuri, pardon, suturi in fund. Se vede ca fostul ministru al sanatatii care si-a batut nevasta era mic copil.

  • Pasaport catre birocratie

    Intr-o saptamana, peste 4.000 de romani au ramas fara pasaport dupa aplicarea reglementarilor privind calatoriile in spatiul Schengen. Protestele in cascada, venite din toate partile, au lansat o dezbatere cu accente indignate si au readus in discutie o meteahna mai veche a statului roman: aceea ca mai intai taie, dupa aceea masoara, apoi coase la loc si in cele din urma taie din nou.

    Primul si cel mai des invocat repros facut statului roman e ca n-a facut, din timp, un minim efort de comunicare pentru a-si informa cetatenii pe de o parte despre logica si motivele pentru care o astfel de masura e necesara si, pe de alta, despre sanctiunile pe care cei care au incalcat-o urmeaza sa le suporte.

    Al doilea e ca ordonanta spune ca autoritatile vamale ar trebui sa retina pasapoartele celor care au depasit fara nici o justificare termenul legal de sedere in statele Schengen. Nu pasapoartele tuturor celor care au depasit termenul, cum s-a intamplat de fapt. E adevarat, probabil ca nu toti cei peste 4.000 de romani carora li s-au retinut actele sunt in regula. Dar unii au motive si pot dovedi cu acte ca au fost, de exemplu, internati in spital sau ca au un contract de munca in derulare – dar statul, incarnat de aceasta data in vamesii de la frontiera de vest, n-au stat sa le cantareasca, pe motiv ca nu e treaba lor.

    O poveste veche, de altfel: de ce sa dovedesc eu, statul, ca tu ai depasit nejustificat termenul de sedere? Eu iti iau pasaportul, il trimit in orasul care ti l-a emis si n-ai decat sa te duci tu la directia de pasapoarte, sa dovedesti cu acte – traduse si autentificate – ca nu esti vinovat si sa-ti recuperezi actul. Oamenii de afaceri sunt, si ei, iritati si gasesc ca situatia in care sunt pusi e umilitoare si ridicola. Intr-un comunicat oficial, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania s-a declarat „consternata“ ca orice businessman trebuie sa se prezinte la vama cu o invitatie legalizata din partea partenerului de afaceri, fapt care, spune AOAR, il pune intr-o postura penibila, de inferioritate. „Nu putem sa acceptam sa fim tratati ca cetateni de rangul doi de catre chiar institutiile statului platite din taxele si impozitele suportate in primul rand tocmai de catre oamenii de afaceri“, se arata in comunicatul AOAR.

    Dar un alt repros facut statului roman e de natura economica. Ar fi vorba de efectele pe care o astfel de masura le are asupra unei clase speciale: una care numara cateva milioane de romani. Muncitorii in strainatate sunt o categorie pe care orice guvern trebuie s-o iubeasca, un fel de „copil cuminte“ pe care nu trebuie sa-l supraveghezi la teme – mai intai, pentru ca au reusit sa iasa, pe cont propriu, din tagma somerilor, apoi pentru ca trimit in tara banii pe care-i castiga si, pe cale de consecinta, alimenteaza frumoasele cresteri economice pe care guvernul le anunta cu satisfactie.

    Cifrele oficiale arata ca, numai daca se iau in calcul transferurile bancare, in tara au intrat in ultimii patru ani peste 6 miliarde de euro de la muncitorii romani din strainatate: cele 1,1 miliarde de euro in 2001 au urcat pana la 2,3 miliarde de euro anul trecut. Raportate la produsul intern brut, aceste sume au o pondere de 2,45% din PIB la nivelul anului 2001 si de 4% in 2004. Sumele totale sunt imposibil de aflat, dar sunt cu siguranta semnificative si intra in tara si prin buzunarul muncitorilor sau al cunostintelor acestora – iar o parte dintre ei si-au pierdut pasapoartele saptamana trecuta.

    Unele estimari spun ca banii intrati in tara atat prin transfer bancar, cat si „in buzunar“ s-ar ridica la circa 4 miliarde de euro in 2004 – adica aproape cat investitiile straine. Iar acesti bani n-au stat in banci, ci au circulat in economie, alimentand cresterea pietei constructiilor, a comertului si, implicit, a consumului: o demonstreaza vanzarile record pe care multe companii din domeniul constructiilor si al comertului – in special cele de electrocasnice – le au vara, cand muncitorii din strainatate se intorc acasa.

    Pentru anul acesta se estima ca numai transferurile bancare ar putea ajunge la 3 miliarde de euro – dar estimarile ar trebui recalculate din perspectiva masurilor care au intrat in vigoare la 1 august. Dupa aproape o saptamana in care subiectul pasapoartelor a dominat Romania – de la informatii zilnice privind numarul actualizat de pasapoarte retinute pana la stiri in care se relata despre romani care-si suna rudele si prietenii aflati la munca in strainatate, cerandu-le sa nu cumva sa se intoarca in tara – Ministerul Administratiei si Internelor a facut ceea ce trebuia sa faca de la bun inceput: a cerut trimiterea pasapoartelor de doua ori pe zi, prin posta speciala, catre serviciile judetene, a anuntat un termen (de trei zile) pentru restituirea pasapoartelor celor care pot justifica depasirea termenelor de sedere in strainatate si a cerut serviciilor specializate sa simplifice la maximum procedurile.

    A anuntat, mai mult, ca va analiza daca nu cumva ar fi bine sa nu mai ridice pasapoartele celor care au depasit termenul de sedere in strainatate, ci sa introduca datele acestora intr-o baza de date si sa le interzica numai iesirea din tara, vorbind, intr-un comunicat, despre „avantajele acestui sistem“. Cum spuneam: intai taiem, apoi masuram, dupa aceea coasem la loc si in cele din urma taiem din nou. Dupa care explicam in conferinta de presa ce eleganta si civilizata e noua taietura.

  • Tv cablu

    „O concurenta duopol nu este negativa pentru piata si va dau exemplul telefoniei mobile“, comenta in aprilie Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu pe marginea zvonurilor privind preluarea companiei Astral Telecom de catre americanii de la UPC, care s-a si semnat la sfarsitul saptamanii trecute. Tranzactia, care va fi supusa avizului Consiliului Concurentei, ne lasa cu aceeasi intrebare fara raspuns – cea mai importanta. Vom putea, de acum, sa ne alegem compania de cablu TV la care sa ne conectam?

    Afirmatia lui Petric, chiar daca a fost facuta inainte de semnarea tranzactiei, nu se sustine. Intr-adevar, Connex si Orange impart piata telefoniei mobile in mod autoritar, detinand impreuna circa 96% din piata. Dar nu poate fi vorba de duopol pentru simplu motiv ca undele radio sunt peste tot. Aproape oriunde te-ai afla, poti sa folosesti reteaua unuia, a altuia sau a ambilor operatori, sa te abonezi la unul sau la ambii, dupa cum crezi ca e mai convenabil.

    Situatia e complet diferita in cazul companiilor de cablu, iar discutia e veche. Spre deosebire de operatorii de telefonie mobila, cablistii si-au delimitat clar teritoriile pe care isi fac afacerile. Si sustin ca nu se extind in afara acestora pe motiv ca investitia pe care ar trebui sa o faca pentru a „trage“ cablu intr-o zona aflata in afara acoperirii propriei retele doar pentru unul, doi sau chiar zece abonati nu se justifica. Si au dreptate, dar doar partial – cu siguranta exista zone de intersectie a celor doua retele unde consumatorii pot sa aleaga o companie de cablu TV sau alta. Iar asta inseamna ca – daca nu exista nici un pact de „neagresiune teritoriala“ – reteaua unuia dintre operatori se poate extinde peste a celuilalt fara nici o problema, daca o cer clientii si/sau interesele companiei.

    Revenind la tranzactia UPC-Astral – in urma careia circa 60% din piata va fi controlata de doar doi operatori, UPC Romania si RCS&RDS – Consiliul Concurentei va aviza favorabil tranzactia, probabil. Asa si trebuie, dar, ca si in alte cazuri, ar putea face recomandari. Pana acum organismul de reglementare nu s-a sesizat si nici nu s-a pronuntat in ceea ce priveste companiile de cablu. Acum are ocazia sa o faca.

    Si o alta problema. Care dintre operatori isi anunta fiecare client, cu cel putin 30 de zile inainte, modificarile din grila de programe? Timisorenii, bacauanii, ploiestenii si cei din zonele in care UPC a intrat in concurenta atat cu RCS & RDS cat si cu Astral vor spune ca americanii fac asta. Acolo unde a intrat in competitie directa cu ceilalti doi mari operatori, UPC (care inainte de a cumpara Astral detinea circa 10% din piata) nu a avut alta sansa de a se diferentia decat prin „micile lucruri“ care conteaza in relatia cu clientul. Provocarea pentru UPC este sa extinda comportamentul si filosofia sa de business la nivelul intregii retele pe care a preluat-o. Sa faca un rebranding nu numai la nivelul siglei, ci si la nivelul relatiei cu clientul. Sa ii determine pe clienti sa spuna „da, e altceva!“.

    Pe langa faptul ca a preluat cel de al doilea operator de servicii de televiziune prin cablu, UPC a preluat concomitent si unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii Internet si de telefonie fixa. Deodata, UPC Romania, care opera doar cablu TV si avea doar un proiect pilot de dezvoltare la Timisoara a serviciilor de Internet, s-a trezit a fi unul dintre cei doi mari furnizori de servicii triple play (telefon, Internet si TV pe acelasi suport).

    Compania va trebui sa isi adapteze rapid strategia si prioritatile de dezvoltare la piata romaneasca – cu atat mai mult cu cat, din primavara anului viitor, RomTelecom va intra pe piata cu servicii de transmisie TV prin intermediul traditionalelor linii telefonice de cupru, devenind, prin zestrea de abonati (potentiali clienti de servicii triple-play), un jucator important pe aceasta piata. Iar cablu TV exista deja in majoritatea locuintelor care au linii telefonice de la RomTelecom. Consiliul Concurentei nu are de ce sa isi faca griji.

    Zilele cvasi-duopolului RCS&RDS – Astral Telecom si acum RCS&RDS – UPC vor apune, de facto, in momentul in care semnalul TV va veni si prin firele de cupru ale RomTelecom. Atunci, cu siguranta vom avea macar o alternativa la o eventuala nemultumire privind serviciile companiei de cablu. Prin urmare, nu exista nici un motiv pentru care UPC si RCS&RDS sa nu se gandeasca sa „rupa pisica“ de pe acum, declarand ostilitatile deschise – care ar fi, in cele din urma, in beneficiul clientului.

    Atat doar ca un rebranding si o fuziune nu sunt lucruri simple si probabil ca nu se vor incheia in sase luni decat cu un insemnat efort financiar si de resurse umane din partea americanilor de la UPC, care va trebui sa aduca o adevarata armata de specialisti in Romania. Altfel, interconectarea intre UPC si Astral, de la nivelul echipamentelor de retea si pana la cel uman, nu se va fi incheiat la momentul intrarii pe piata a celui mai serios competitor de pana acum, RomTelecom.

    E de inteles de ce apropiatii tranzactiei UPC – Astral spuneau, inainte de semnare: „ori se face pana in toamna, ori nu se mai face deloc“.

  • Torturele“ vamale

    „Cine n-a parasit tara sa si n-a trecut prin vama de la Rusava nu poate avea o idee giusta de torturele la care este supus nenorocitul calator, mai cu seama daca din pacatele sale va avea cu dansul tutun sau vreun alt articol colonial.“ Asta scria N. Filimon pe la 1860 in jurnalul sau de calatorie „Escursiuni in Germania meridionala“.

    Autorul povesteste cu ironie despre legendara vigilenta a vamesului roman pentru tot ce insemna „colonial“: cafea, tutun si altele asemenea. Si despre taxele usturatoare pe care le plateai pentru un asemenea lux. In fond, asta inseamna vames, nu? Ei bine, in zilele noastre, vamesul si-a largit paleta judecatilor. Altfel spus, a inceput sa-si antreneze simturile pentru chestii abstracte, pentru previziuni: trebuie sa-si inchipuie ce se intimpla daca „iti da drumul“ din sau in Romania. Mai rau e atunci cand legile ii vin in ajutor: mai intai esti considerat vinovat, iar apoi trebuie sa demonstrezi la un ghiseu contrariul…

    Filimon descria in secolul al XIX-lea un vames normal care avea datoria sa verifice marfuri cu taxa speciala sau sa descopere marfuri interzise. Indatorire care ar trebui sa fie si azi primordiala. E mai important sa opresti un transport de droguri sau de marfuri ilegale decat sa lasi sa-ti „scape“ cativa romani in Europa cu mai putin de 100 de euro pe zi sau un roman in Romania cu peste 90 de zile in strainatate…

    Totusi, astazi la vama senzatia e alta. Esti banuit nu ca ascunzi droguri in anvelope, ca n-ai platit vama pentru cine stie ce marfa, ci, mai „grav“, esti banuit de fi comis infractiuni mult mai vagi: ai stat prea mult prin UE, probabil ai lucrat fara forme legale etc. La plecare, vamesul se uita la tine si se intreaba daca chiar ai bani sa faci turism prin Europa sau ai de gand sa muncesti pe la vreo firma de constructii din Italia. Incearca sa-ti citeasca biografia viitoare. Nu mai este un vames al marfurilor, ci un vames al sufletelor – el ghiceste intentii! Nu stiu daca ati avut curiozitatea si timpul sa va plimbati cu masina prin Europa. Ostilitatea fata de tine ca roman se reduce paradoxal pe masura ce mergi spre vest. Cele mai multe intrebari le primesti la iesirea din Romania.

    Nimic nu se compara cu momentul in care scoti banii si-i fluturi prin fata ghiseului. Aventura incepe asadar cu o violare a intimitatii portofelului… Ungurii sunt deja mai amabili, prin Slovenia inca persista o urma de suspiciune. La intrarea in Italia, o ultima urma de indoiala. Apoi, „free as a bird“, vorba cantecului. Uiti de nationalitate, uiti de pasaport pentru ca poti sa zburzi prin Franta, prin Spania fara sa te intrebe nimeni nimic la frontiera. Pasaportul se pierde printre bagaje…

    Abia la intoarcere incepi sa reconstientizezi cele doua elemente vitale: frontiera si pasaportul. Iar daca ai ideea stralucita sa intri pe la Nadlac, constientizarea iti poate iesi pe nas. Ore in sir ca sa intri in tara si mereu aceeasi suspiciune dominanta. Treci pe la doua ghisee consecutive – nu va inchipuiti ca e chestie de eficienta! Vamesii se plimba de colo in colo cu hartoage in mana, cetatenii straini protesteaza cu voce tare, romanii mormaie in barba. Cam acesta e marele control vamal, un control al nervilor…

    Pana la urma, este vorba despre acea senzatie de nesiguranta in ciuda „actelor in regula“. E vorba despre: „A, te dai nevinovat? Lasa ca-ti gasim noi ceva“. Iar ultimul scandal cu pasapoartele nu face decit sa amplifice respectiva senzatie. Sa recapitulam: brusc, cateva mii de romani raman fara pasaport, presa explodeaza, romanii plecati refuza sa se mai intoarca, balbele autoritatilor etc. Se afla ca ordonanta fusese data cu ani buni inainte de guvernul PSD ca sa le inchida gura celor de la Bruxelles.

    Si, dupa obiceiul stiut, a fost o lege care nu se aplica. Adica, sa fie si ei multumiti, si noi… Un impaciuitorism tipic: legile sunt doar pentru UE, iar noi ne facem cu ochiul. Oare cate legi in latenta de acest gen stau sa ne mai loveasca in plin?

  • In cadere libera de pe sofa

    Dupa un sfert de veac de succese internationale in afaceri, grupul Natuzzi – unul dintre principalii producatori de canapele din piele ai lumii – e amenintat de faliment, consemneaza revista italiana Panorama. Locuitorii din Santeramo (o comuna situata intre orasele italiene Bari si Matera) sunt disperati. In aceasta zona, unde se afla una dintre filialele Natuzzi, cel putin un membru al fiecarei familii lucreaza intr-o fabrica de mobila capitonata. In primul trimestru al anului, rezultatele companiei au fost dezastruoase, scrie Panorama. Pierderile au ajuns la 3,5 milioane de euro, vanzarile in Statele Unite au scazut de la 79 la 59 de milioane, in timp ce in Europa veniturile au inregistrat o scadere de 5%. Consumul in stagnare, concurenta venita din China, scaderea dolarului si cresterea preturilor la materiile prime, sunt tot atatea cauze care justifica declinul companiei Natuzzi, cotata, in prezent, la bursa din New York si lider pe piata americana de mobila.

    Primele semnale ale declinului au aparut in momentul in care firma Ikea a renuntat la furnitura pentru canapele fabricata in provincia italiana Murge, inlocuind-o cu produse similare chinezesti. Atunci, Pasquale Natuzzi, proprietarul companiei cu acelasi nume, si-a schimbat strategia, transferand 40% din linia de productie in tari cu mana de lucru ieftina, precum China, Brazilia si Romania. A creat o noua marca – Italsofa – sub numele careia vinde canapele la preturi pana in 399 de dolari. Pe de alta parte, proprietarul investeste in continuare in brandul Natuzzi, in vederea consolidarii retelei de 792 de puncte de vanzare. Scopul sau este pozitionarea marcii Natuzzi pe linia produselor de „lux democratic“, ale caror costuri sunt relativ accesibile.

  • Tratament prin curierat

    Daca sunteti in trecere prin Budapesta, aveti o migrena si nu cunoasteti adresa nici unei farmacii, printr-un singur telefon ati putea, in curand, obtine o livrare de medicamente la domiciliu. Ideea i-a venit lui Imre Somody, un antreprenor faimos in Ungaria pentru ca a introdus pe piata locala tabletele efervescente de vitamine Plussz. La inceputul anului, Somody a fondat Gyógyszerfutár Kft, o companie care urmeaza sa livreze medicamente la domiciliu, daca proiectul va fi aprobat de Consiliul Farmacistilor din Ungaria (MgyK).

    Din cercetarea de piata efectuata de noua companie, reiese ca 10% din populatie este interesata de un astfel de serviciu. „Studiul pe care l-am realizat arata ca populatia este multumita de oferta de medicamente, insa exista probleme cu privire la serviciile de urgenta si cele de noapte“, spune István Langer, managing director al Gyógyszerfutár. Putine farmacii sunt deschise pe timp de noapte, iar adesea clientii trebuie sa apeleze de doua ori la serviciile unei farmacii, deoarece medicamentul solicitat nu e intotdeauna in stoc si trebuie comandat, explica Langer. Cand noul serviciu va intra in functiune, clientul va suna la un call-center, unde va solicita un medicament. Acesta ii va fi livrat la domiciliu de catre un curier, nu inainte ca farmacistul sa isi dea acordul.

    Langer nu a dat, totusi, prea multe detalii despre cooperarea cu farmaciile, argumentand ca momentan este un „secret de business“. Exista si sceptici, care nu inteleg foarte clar care vor fi statutul si atributiile noii companii. Compania ar putea prelua anumite sarcini ale farmaciilor, pretinzandu-le, in schimb, o suma de bani, e de parere Katalin Szatmári Hável, presedintele MgyK. Poate compania va imparti profiturile cu farmaciile, a adaugat el.

    Langer spune ca pretul livrarii nu se va deosebi de acela practicat pentru livrarea mancarii la domiciliu, adica intre 1.500 si 2.500 de forinti (6-10 euro). Langer adauga ca profiturile farmaciilor vor creste nu datorita taxei de livrare, ci a cererilor inregistrate pe timpul noptii.

  • Si ei au somerii lor

    Chiar daca in America rata somajului nu este nici pe departe la fel de ingrijoratoare ca in Europa de Vest, analistii sustin ca americanii isi gasesc si isi pastreaza locul de munca mult mai greu decat o faceau in urma cu 10-15 ani, comenteaza Business Week.

    Cu toate acestea, potrivit analizelor intreprinse de Edward Yardeni, director de investitii la Oak Associates din SUA, desi locul de munca este tot mai greu de pastrat, este destul de usor de gasit un altul. Insa nu e usor sa dai de un loc de munca la fel de bine platit, spune Dean Baker, director al Centrului pentru Cercetarea Politicii Economice din Washington.

    Yardeni gaseste o explicatie plauzibila pentru faptul ca, in ciuda valurilor de reduceri a locurilor de munca anuntate in aceasta vara de companii gigant precum Kodak (10.000 de disponibilizari), Ford (aproape 10.500) si HP (14.500), rata somajului continua sa scada im America. Potrivit directorului, disponibilizarile sunt direct proportionale cu crearea de noi locuri de munca. Desi, la un moment dat, in decursul anului incheiat la 31 mai, 11,7% din forta de munca se afla in somaj, in acelasi timp angajarile permanente au crescut cu doua milioane, la 19,4 milioane de noi joburi create in decursul celor 12 luni. In plus, disponibilizarile in masa se datoreaza, intr-o masura, si inceperii semestrului al doilea al anului. Firmele vor sa faca o impresie buna pe Wall Street, explica Baker, si exagereaza numarul disponibilizarilor pentru a scadea costurile.

    Daca in urma disponibilizarii muncitorii cu salarii mici isi gasesc relativ repede un nou loc de munca, pentru angajatul mediu lucrurile se complica. Sansa de a gasi o slujba cu beneficii comparabile sau mai mari se afla, de regula, in strainatate.

  • JUMATATEA NEVAZUTA A ROMANIEI

    Cati potentiali clienti are un om de afaceri care decide sa investeasca aici? Circa 22 de milioane, potrivit statisticilor. Teoretic e corect. Dar practic e fals. Pentru ca intre aceleasi granite coexista doua Romanii – una urbana, vizibila, curtata de oamenii de afaceri si alta nevazuta, ocolita de companii si neglijata de advertiseri. Aceasta Romanie nevazuta numara insa 10,1 milioane de locuitori si „stapaneste“ 89% din teritoriul tarii.

    Cea mai scurta definitie de afaceri a Romaniei, in cifre: o tara cu 22 de milioane de locuitori, care va intra in Uniunea Europeana in 2007, fiind a doua piata ca marime din centrul si estul Europei, dupa Polonia. Succinta descriere de mai sus e una din mantrele analizelor economice despre Romania si a inlocuit-o pe cea cu „tara fosta comunista care a rasturnat regimul printr-o revolutie sangeroasa“ – o sintagma care se regasea, fara prea multe modificari sau nuante, in mai toate analizele politice pana acum cativa ani.
    Privita dintr-un cabinet vest-european de consultanta pentru investitii, asa si arata Romania: o tara mare dupa standarde europene, scapata de cele mai grele dintre tarele tranzitiei, tocmai potrivita pentru investitii.

    Cand insa potentialul investitor ajunge in Romania si trece de bariera oraselor, imaginea sumara pe care o avea isi schimba consistenta. Romania, cu cei 22 milioane de potentiali clienti, arata de fapt precum soselele ei: portiuni ca-n palma intrerupte de kilometri intregi cu gropi, pe care inainteaza de-a valma, cu viteze diferite, incurcandu-se unele pe altele, masini de lux si carute deselate, manate de oameni care-si cara fanul pentru vitele din grajd. Vite care le vor da laptele din care vor face branza, pe care apoi o vor vinde la piata, si cu banii capatati vor plati scoala copiilor trimisi la oras.

    Pitorescul naucitor al soselelor romanesti expresia unei trasaturi importante a tarii in care traim: cei 22 de milioane de locuitori isi duc viata in doua Romanii paralele, care se suprapun si coexista pasnic intre aceleasi granite. Doua Romanii contrastante, comparabile ca numar de locuitori: una urbana, receptiva, dinamica, proeuropeana si una rurala, saraca si traditionalista.

    „Romania carutelor“ e populata de oameni care nu cumpara lapte la tetrapak, oua la cofraj si pulpe de pui la caserola pentru ca laptele il iau de la vaca din grajd, ouale din cuibar si carnea de pui de la gainile din cotet. Pentru companiile de procesare a laptelui ori cele de procesare a carnii de pui – ca sa luam doar doua exemple – aceasta Romanie e reprezentata, pe harta, de o puzderie de pete albe. Inundatiile din iulie au adus la stiri o Romanie care se teme ca va suferi de foame pentru ca viitura i-a luat gainile, vitele, porcii, i-a distrus gradinile de legume si recoltele de cereale – o Romanie a autoconsumului. O Romanie care nu figureaza nici macar pe harta celor care vand, de exemplu, detergent pentru masini automate – pentru ca aceasta Romanie nu are apa curenta care sa le faca posibila functionarea.

    „Tinta noastra este sa patrundem cu produsele electronice si electrocasnice in sapte milioane de locuinte“, spune Ilona Ciausoiu, general manager consumer products la Philips Romania, companie reintrata pe piata romaneasca in 1992 – acum lider de vanzari la electronice si electrocasnice atat ca valoare, cat si ca volum.

    „Romania, cu cei 21 de milioane de locuitori, reprezinta o piata cu un potential mare pentru vanzarile de computere“, afirma, la randul sau, Rudy Kozak, manager pentru Europa, Orientul Mijlociu si Asia al producatorului de echipamente IT Hewlett-Packard. Si daca cei doi se inseala atunci cand isi fac prospectele de piata, bifand ca avantaj al Romaniei populatia din statisticile oficiale? Nu e oare riscant sa-ti faci calcule pentru 22 de milioane de potentiali consumatori? Sa afirmi ca exista un potential semnificativ de crestere pentru consumul de bunuri si servicii dincolo de portile oraselor pare de bun- simt, dar e fals. In urmatorii zece sau chiar 20 de ani, doar o mica parte din romanii care traiesc la tara isi vor cumpara electronice, electrocasnice sau servicii. Nu ii intereseaza. Si chiar daca i-ar interesa, nu ar avea cu ce.

    Asadar, fac o eroare cei care cred ca in Romania laptele, televizoarele, carnea, aspiratoarele, sucul sau computerele vor fi intra repede in 8 milioane de case, cat spun statisticile ca avem. Vor intra la un moment dat, fara indoiala, dar ceva mai tarziu decat si-ar dori oamenii de afaceri. Cat despre dezvoltarea serviciilor in zonele rurale, nici nu poate fi inca vorba.

    Pentru cei 47,3% dintre romanii care locuiesc la tara economia de piata e un concept pe care il aud des la televizor sau la radio, dar care evolueaza doar tangent la vietile lor. Economia rurala a Romaniei e dominata de o agricultura „a carei trasatura predominanta este procentul foarte mare a fermelor de subzistenta, care produc in principal pentru autoconsum, comercializand pe piata doar marginal“, se arata intr-un studiu elaborat de Centrul Roman pentru Politici Economice (CRPE).

    Cum poate un om de afaceri sa patrunda pe piata rurala cu un produs nou? Singura cale ar fi sa controleze distributia in magazinele universale. Publicitatea ar trebui sa fie si ea o cale, dar aici ne invartim intr-un cerc vicios: pe de o parte, nici un advertiser nu-si face publicitate adaptata la publicul rural, pentru acesta nu e inca o miza, iar pe de alta publicul rural e prea putin receptiv la publicitate.

    Consecinta e ca o jumatate de Romanie nu e nici macar luata in calcul de agentiile de publicitate sau de companiile care fac studii de piata, sau e luata in calcul doar accidental. „In Romania avem o problema. Vorbim doar cu populatia urbana“, spune Razvan Matasel, research manager la agentia de publicitate Leo Burnett. „De aceea TVR are dificultati in a vinde spatiu de publicitate.“

    O explicatie a faptului ca nimeni nu-si bate capul cu cei 47,3% dintre cetateni care traiesc in mediul rural e ca deocamdata „merge si asa“. Fie ca vorbim de televizoare sau racoritoare, vanzarile continua sa creasca doar „pe spatele“ consumatorului din mediul urban.

    Iar populatia urbana nu se va inmulti peste noapte. Mitul ca populatia rurala migreaza catre oras, schimbandu-si, implicit, obiceiurile de consum ramane doar atat: un mit. E drept, sunt multi cei care iau drumul oraselor in cautare de locuri de munca – dar ponderea populatiei rurale nu s-a diminuat semnificativ si nici nu se va diminua prea repede, fie si pentru ca – desi in ansamblu numarul de locuitori ai Romaniei e in scadere – natalitatea din mediul rural e mai mare decat cea din mediul urban.

    „Pe parcursul deceniului trecut, Romania a pierdut 1,13 milioane de persoane, dintre care 84% din zona urbana si 16% din cea rurala. Rata medie anuala de scadere a populatiei a fost de 0,8% in zona urbana si de numai 0,2% in zona rurala, fapt ce a redus diferenta dintre populatia urbana si cea rurala la numai 1,1 milioane de locuitori“, scriu Mihai Dumitru, Dana Diminescu si Valentin Lazea in studiul mentionat anterior.

    Dar mai devreme sau mai tarziu, producatorii de bunuri si servicii vor fi umplut orasele si se vor vedea nevoiti sa-si caute clienti si in zonele albe de pe hartile afacerilor lor. Un prim obstacol va fi comunicarea cu nou-descoperitii potentiali clienti. Sa luam ca exemplu telefonia mobila, unul dintre putinele servicii care au patruns semnificativ la tara. Motivul principal pentru care gasesti un telefon mobil uitat prin ungherul cu semnal mai bun al casei de la tara e ca proprietarul vorbeste, din cand in cand, cu rudele de la oras. Dar pentru utilizatorii de telefoane mobile de la tara serviciul de voce e singurul care prezinta interes – pentru cel care munceste de dimineata pana seara la camp sau cu animalele, microfonul, difuzorul, tastele numerice, cea verde si cea rosie sunt singurele lucruri necesare la un telefon mobil. Agricultorul roman nu are nevoie de trafic de date, conexiune la Internet, ecran color, sunete polifonice – nici macar de SMS. Nimeni sau nimic nu ii creeaza astfel de nevoi – reclamele la 3G, la mesajele multimedia ori la SMS nu li se adreseaza lor, ci celor care locuiesc in cealalta jumatate de Romanie.

    Este de asteptat insa ca operatorii de telefonie mobila sa fie printre primii care isi vor regandi campaniile de publicitate. Gradul de penetrare a serviciilor de telefonie mobila a ajuns deja la 50%; mai exista un oarecare potential de crestere in mediul urban, fireste, dar mai devreme sau mai tarziu operatorii va trebui sa-si faca curaj pentru a ataca in mod serios si piata rurala.

    „Cartelele preplatite si telefoanele la mana a doua sunt foarte populare in unele zone ale tarii, fiind o optiune accesibila si avantajoasa. Cea mai mare crestere a numarului de utilizatori Connex in urmatorii ani va veni din zona rurala si a oraselor mai mici“, spune Ted Lattimore, presedintele si directorul general al operatorului.

    Dar ce „limba“ va trebui sa vorbeasca un om de afaceri pentru a convinge un agricultor sa isi ia mobil, iar daca il convinge, de ce ar cumpara servicii de la acesta si nu de la altul? Directori de creatie din agentiile de publicitate sunt cei care vor gasi raspunsurile. Dar daca ne gandim ce putine studii despre comportamentul consumatorilor rurali exista, lucru subliniat si de Razvan Matasel de la Leo Burnett, ne dam seama ca va fi greu. Va fi greu si pentru ca oricate spoturi si promotii va gandi o agentie de publicitate, pentru comunicarea cu potentialii consumatori de la tara „nu exista suport, acolo nu se consuma media“, spune Matasel.

    Ce scenarii de lucru mai pot fi luate in calcul? Prezenta la targuri si iarmaroace? Afise lipite la caminul cultural sau la birtul din sat?

    Companiile care vand „produse albe“ (frigidere, masini de spalat, in general electrocasnice) vor fi, dupa toate probabilitatile, printre primele care se vor gandi sa atace cu toate fortele piata rurala. Dar din cauza problemelor legate de distributie si de infrastructura necesara acesteia – numai 7,7% din drumurile judetene si comunale sunt modernizate si 25% din cele comunale nu pot fi folosite pe timp nefavorabil – este foarte probabil ca primul venit sa blocheze piata pe segmentul respectiv, cum s-a intamplat cu bauturile alcoolice si cele racoritoare. „Daca esti primul si nu faci greseli, nu mai pierzi cota de piata“, spune reprezentantul Leo Burnett. Factorii decisivi, pe langa distributie, sunt pretul si promotiile. Din pacate, in calea vanzarilor de bunuri la sate sta un obstacol aparent insurmontabil: lipsa creditului de consum.

    Intr-o economie bazata pe autoconsum, oamenii traiesc cu cateva sute de mii de lei pe luna din renta sau pensie de agricultor. Potrivit datelor pe 2003 ale Institutului National de Statistica, din populatia activa de 4,9 milioane de la sate, 3,3 milioane lucreaza in agricultura. Restul, prea putini pentru a fi semnificativi ca putere de cumparare, sunt ingineri, profesori, cadre medicale sau personal din administratie. Potrivit acelorasi date, doar 3.104 persoane din toata populatia de la sate sunt angajatori si numai 215.371 sunt angajati, in vreme ce 51,3% sunt lucratori independenti si alte 42% sunt lucratori familiali neplatiti.

    In aceste conditii e greu de gasit o banca dispusa sa gandeasca o schema de credite de consum pentru populatia rurala – nici macar casele de ajutor reciproc sau bancile populare nu au patruns adanc la tara. Pe piata rurala, cea mai bine pozitionata banca romaneasca e CEC-ul, care are aproape 1.500 de agentii si care urmeaza sa fie privatizata de statul roman. Ezitarile bancilor comerciale de a opera in mediul rural ar fi trebuit sa confere o oportunitate cooperativelor de credit sa ocupe repede aceasta nisa de piata, dar lucrurile nu stau asa.

    Din cele zece cooperative de credit care au cerut autorizarea Bancii Nationale, numai o singura retea cooperatista (Creditcoop, care are circa 500 de filiale), a fost autorizata. Restul nu au indeplinit fie cerintele de capital, fie cele de acoperire geografica, fie nici una, nici cealalta. Utilitatile sunt o alta problema a „celeilalte Romanii“. Daca circa 98% dintre locuinte sunt conectate la reteaua de electricitate, in privinta celorlalte utilitati statisticile sunt descurajante.

    Doar 17% din satele si comunele  romanesti sunt conectate la reteaua de apa si doar 3,2% la cea de canalizare. Numai 16% din gospodariile din mediul rural au bai si doar 32% toalete. La fel, doar 697 de sate (circa 5%) sunt conectate la reteaua de distributie a gazelor naturale. Mai mult de 90% dintre gospodariile rurale folosesc sobe cu lemne pentru incalzire si 43% sunt obligate sa foloseasca masini de gatit pe baza de lemn sau motorina.

    Asadar, o Romanie complet inutila pentru multe afaceri, dar care poate fi valorificata de altele. Pentru ca agricultura e aici principala activitate economica, toate produsele si serviciile asociate acesteia – de la cele financiare pana la distributie locala, de la comunicatii la transport si infrastructura – sunt „vandabile“ in mediul rural.

    Merita luata in calcul si perspectiva de consolidare a exploatatiilor agricole, care se va produce in mod natural cand agricultura va deveni o afacere profitabila. Insa atat timp cat pamantul ramane pentru multi sursa de hrana si nu de venituri suplimentare, taranii nu vor vinde si nici nu vor fi interesati sa produca eficient. Intre un milion si 1,5 milioane de hectare de pamant raman necultivate in fiecare an din diverse motive.

    In privinta capitalului uman pe care se sprijina Romania rurala, statisticile arata ca doar 1% din populatia rurala a absolvit un nivel superior de invatamant, fata de 9% in mediul urban. Iar teoria spune ca diversificarea economiei rurale depinde de nivelul de educatie, de aptitudini si calificari al fortei de munca.

    Unii analisti privesc cu speranta spre romanii plecati la munca in strainatate care, o data ce se intorc acasa, ar putea produce modificari importante de mentalitate si ar face o infuzie de capital care ar putea compensa lipsa acuta de bani din mediul rural. Incepand din 2000, Guvernul Romaniei constata ca circa 3% din PIB provine din economia migratiei. Cifrele de afaceri ale bancilor de transfer – Western Union, MoneyGram si Smith & Smith – confirma acest lucru. Potrivit bancilor, romanii din Israel si Irlanda trimit lunar intre 600-700 de euro acasa, iar cei din Grecia, Italia si Spania in jur de 300-400 de euro. Pe langa acesti bani, mai exista sume, greu de estimat, care intra in tara prin intermediul societatilor de transport, a rudelor, vecinilor, sau sunt aduse chiar de catre „migrantii“ care, incepand cu 2002, circula liber intre locul de munca din strainatate si Romania natala.

    Unde se duc acesti bani? Studiile CRPE arata ca in majoritatea cazurilor e vorba de investitii in bunuri de folosinta indelungata – case, utilitati pentru case, autoturisme. Foarte putine investitii au ajuns in sectorul privat (demararea de afaceri proprii) si aproape deloc in spatiul colectiv (echipamente urbane, scoala etc.). 

     „Comertul cu valiza de la inceputul anilor ‘90 a fost o etapa importanta in circulatia migratoare a romanilor. Declinul acestui tip de mobilitate arata ca logica comerciala a acestui comert n-a depasit  practica de valiza. Si nu a condus decat in rare exceptii la transformarea migrantului in antreprenor si respectiv la inlocuirea unei circulatii in care migrantul camuflat in turist insotea marfa, cu o circulatie stricta numai a marfii“, spun autorii studiului, Mihai Dumitru, Dana Diminescu si Valentin Lazea. Prin urmare, daca scenariul se va repeta, ne putem astepta ca doar putini dintre cei care azi castiga bani in strainatate sa-si demareze afaceri serioase la intoarcere.

    O varianta de lucru pentru Romania rurala e agroturismul, care poate valorifica chiar acele lucruri care pentru afacerile urbane sunt dezavantaje: obiceiurile, traditiile, pitorescul.

    Insa si pentru asta e nevoie de infrastructura si de institutii care sa sprijine turismul in general si aceasta nisa in special, asa ca potentialul de crestere a turismului rural nu trebuie supraestimat pentru ca, avertizeaza economistii, piata turismului este globalizata si puternic competitiva. Sperantele sunt insa indreptatite in anumite judete de munte sau pe coasta marii (Brasov, Harghita, Sibiu, Maramures, Suceava, Tulcea si Constanta). Dintre cele circa 4.000 de case care ofera servicii turistice (cazare si mic dejun), 1.965 sunt incluse in retele organizate de turism, dar numai 1.267 dintre acestea sunt certificate si indeplinesc conditiile legale, restul necesitand modernizari pentru a obtine clasificarea din partea unui organism de certificare.

    Va salva UE cealalta jumatate de Romanie? Putin probabil – specialistii spun ca aderarea la Uniunea Europeana nu va face decat sa adanceasca, mai ales la inceput, discrepantele dintre oras si sat.

    Exista un risc semnificativ ca procesul de restructurare si aplicarea Politicilor Agricole Comunitare sa fie asociate cu cresterea somajului si cu adancirea saraciei la nivel rural, spune studiul CRPE. Nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca, in cazul in care s-ar trece la exploatarea pe suprafete mari si cu metode eficiente, sa se produca o descrestere drastica a fortei de munca ocupate in sectorul agricol, care sa aiba drept efect deteriorarea vietii rurale. Sectorul agricol romanesc este macinat de doua extreme. Un numar foarte mic de ferme comerciale, dar de dimensiuni mari, lucreaza 44,6% din suprafata agricola utilizata a tarii, comparativ cu un sector individual extrem de fragmentat, in care 4,7 de milioane de gospodarii cultiva 55,4% din aceasta suprafata.

    Iar asta arata ca „problema fundamentala este evident mai putin de natura agricola, cat mai degraba rurala“, deoarece cresterea productivitatii si competitivitatii fermelor necesita „un transfer semnificativ de forta de munca dinspre activitati agricole spre alte activitati, cu sanse reduse de mutare a acestei parti importante a populatiei din spatiul rural“, concluzioneaza studiul CRPE.

    Mai in gluma, mai in serios, Romania seamana oarecum cu Luna. Mai creste, mai descreste, dar se invarte mereu cu aceeasi fata catre investitori. Si putini se intreaba deocamdata ce se intampla in partea nevazuta a Romaniei.