Blog

  • Criza datoriilor din Grecia, o oportunitate buna de investitii pentru companiile din China

    Una dintre conditiile noului program de ajutor international
    destinat Greciei, de 159 miliarde de dolari, este privatizarea unor
    active de 50 de miliarde de euro, pana in 2015.
    Ambasadorul a declarat agentiei Xinhua ca efectul crizei datoriilor
    asupra comertului dintre China si Grecia va fi limitat, iar
    companiile chineze vor incerca sa profite de situatie.
    “Grecia are nevoie de reforme structurale si privatizare. Unele
    active in domeniul transporturilor, energiei regenerabile,
    electricitatii, apei vor fi scoase la licitatie”, a aratat Luo
    Linquan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camerista care il acuza pe Strauss-Kahn de agresiune sexuala a acordat primul interviu: Din cauza lui, sunt tratata ca prostituata

    Dupa ce a evitat strict presa mai mult de doua luni, victima
    presupusa a prezentat revistei Newsweek versiunea sa asupra
    agresiunii pe care sustine ca a suferit-o la New York. “Din cauza
    lui, sunt tratata ca prostituata”, a declarat femeia, care de la 14
    mai se ascunde cu fiica sa de 15 ani intr-un hotel tinut
    secret.

    Cititi mai multe pe ww.mediafax.ro

  • Germania acorda un imprumut de pana la 100 de milioane de euro opozitiei libiene

    “Din cauza razboiului purtat de colonelul Muammar Kadhafi
    impotriva propriului popor, situatia in Libia este extrem de
    dificila”, a explicat ministrul german de Externe, Guido
    Westerwelle, intr-un comunicat. “Lipsesc mijloacele pentru a
    edifica structurile necesare si a micsora deficitele, de la
    echipamente medicale pana la alimente. Rezultatul, oamenii sufera
    din ce in ce mai mult, in special in estul Libiei”, a adaugat
    ministrul. Libia este afectata de cinci luni de un razboi civil,
    dupa o revolta impotriva colonelului Kadhafi, aflat la putere de
    peste 40 de ani. Bombardamentele NATO au impiedicat caderea
    oraselor controlate de opozantii inarmati, dar nu au reusit sa
    provoace inlaturarea regimului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 9.000 de romani vor cheltui mai mult de opt milioane euro in acest an pentru croaziere

    “Circa 9.000 de romani vor calatori in acest an pe vasele de
    croaziera din intreaga lume, in crestere semnificativa fata de anul
    anterior, cand au fost aproximativ 8.000 de turisti. Cheltuielile
    totale pentru cazarea pe vase sunt estimate la peste 8 milioane de
    euro, fata de 6,5 milioane de euro anul trecut”, a declarat pentru
    MEDIAFAX Nicolae Demetriade, proprietarul agentiei de turism World
    Travel, prin intermediul careia vor pleca in acest an pe croaziere
    peste 2.000 de romani, cu 20% mai mult comparativ cu anul trecut.
    Potrivit lui Demetriade, care vinde vacante pe vasele companiilor
    Royal Caribbean, Celebrity Cruises si Azamara, cresterea se
    datoreaza si numarului mare de vase de croaziera introduse in
    exploatare de grupul Royal Caribeann pe destinatii din Europa, dar
    si lansarii celor mai mari nave din lume, Oasis of the Seas si
    Allure of the Seas, cu capacitati de 5.400 pasageri si 3.000 de
    membri ai echipajului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul si masajul

    De vreo 12 ani (adica din mileniul trecut) moderez un grup de
    discutii pe teme de politici IT si alte subiecte conexe. La inceput
    era un “mailing list”, adica mesajele circulau prin e-mail si erau
    distribuite tuturor celor inscrisi. Am regasit zilele trecute o
    arhiva de la inceputuri si am fost surprins de stilul mesajelor:
    erau “discursive”, multe erau destul de ample, iar autorii incercau
    sa-si demonstreze ideile intr-o maniera coerenta. In acea vreme am
    fost activ si pe unele forumuri web si, cu exceptia unor
    inevitabili “spargatori de discutii” (trolls), stilul era cam
    acelasi. Cam tot pe atunci au aparut retelele de socializare si
    gaseam in unele comunitati din LiveJournal dezbateri de cea mai
    buna calitate pe tematici interesante, cum ar fi sociologia
    internetului sau ingineria programarii.

    Totul pare foarte indepartat. Astazi, pe grupul de discutii IT
    (mutat pe Google) rar mai posteaza cineva mesaje de mai mult de
    10-15 randuri. Majoritatea contin cateva referinte si scurte
    comentarii, iar raspunsurile sunt laconice si de regula insotite de
    alte link-uri. Forumuri web de discutii serioase sunt putine si
    accesul de multe ori permis pe baza de invitatii (printr-un abuz de
    limbaj termenul “forum” se aplica acum mai degraba comentariilor de
    sub articolele din editiile online ale unor publicatii). Pe
    Facebook rareori am citit replici dincolo de nivelul unei fraze. De
    fapt, totul pare sa convearga spre Twitter, dar nu ca instrument,
    ci ca stil: 140 de caractere sunt suficiente pentru orice. Sau
    mesajele SMS, unde rareori se trece peste o propozitie. N-as fi
    mirat daca ar fi vorba, in mare masura, de aceiasi oameni, doar cu
    zece ani mai in varsta. Ce sa mai zic atunci despre cei care la
    sfarsitul anilor 90 erau prescolari sau incepeau scoala
    primara?

    Unii spun ca limbajul se destructureaza, dar gresesc. In
    realitate, ceea ce se destructureaza este “povestirea”
    (storytelling), naratiunea care a insotit omenirea de la inceputuri
    si pana astazi. Sau, mai precis, pana ieri. Oralitatea primordiala,
    transpusa mai tarziu in text tiparit, evocand fapte reale sau
    imaginare care s-au petrecut intr-un trecut care devine din ce in
    ce mai indepartat, a fost zguduita mai intai de o revolutie in
    televiziune numita “reality show”: actiune care se petrece sub
    ochii tai, care nu trebuie (si nu merita) evocata. Insa lovitura
    cea mai grea i-a fost data de noile medii gazduite de internet: “un
    om se intoarce de la razboi pe calea marii si dupa multe peripetii
    ajunge acasa”. Odiseea in versiunea pentru Twitter, fara
    punctuatie, fara context, fara localizare in timp sau in spatiu,
    fara dramatism, fara detalii, fara nimic. Homer inca are sansa sa
    fie citit in 82 de caractere, dar James Joyce cu al sau Ulise
    pierde orice sansa de a fi trimis prin SMS, asa ca un curios va
    arunca un ochi peste primul paragraf din articolul din Wikipedia si
    ii va fi de ajuns. Sau va cauta pe YouTube si va gasi cateva
    videoclipuri de 5 minute in care cineva citeste un paragraf sau
    doua.

    Privit din acest punct, “dezastrul” de la bacalaureatul de anul
    acesta isi pierde latura senzationala, iar cautarea vinovatilor
    devine irelevanta, pentru ca singurii nevinovati sunt elevii. Ceea
    ce era inevitabil s-a intamplat fara ca societatea sa bage de
    seama: generatia celor de varsta majoratului sunt “nativii
    digitali” de care vorbeam cu cativa ani in urma, complet
    deconectati de la sistemul de referinta al generatiei precedente,
    formata din parintii si profesorii lor. Nu sunt nici mai prosti,
    nici mai lenesi, nici mai impertinenti decat noi, singura lor vina
    fiind ca au fost inregimentati intr-o scoala din alte vremuri, in
    care educatorii si cei educati nu mai comunica. Nu spun neaparat ca
    telefonul mobil, mess-ul sau Facebook-ul i-au format sau i-au
    deformat, spun doar ca noile tehnologii au marit distanta dintre
    generatii pana la ruptura, iar recunoasterea acestei stari ar
    produce un disconfort major intregului sistem. Acum toata
    informatia e la un clic distanta, dar elevii sunt obligati sa
    acumuleze cunostinte in loc sa invete sa le utilizeze. Nostalgia
    “povestirii” inca exista (asa cum Harry Potter a dovedit-o), dar
    elevii sunt manati spre Sadoveanu si “La Medeleni”…

    Sigur ca McLuhan are dreptate: mediul de comunicare iti
    transmite propriul mesaj, iar schimbarea acestuia are efecte majore
    asupra intregului esafodaj social, politic si economic. Traim
    astfel de vremuri si ar fi cazul sa ne adaptam, dar se pare ca n-am
    receptionat mesajul. Sau masajul.

  • Un bis ca o palma

    Pentru cei care se afla in tren, de exemplu, si nu au YouTube la
    indemana, spun ca este vorba de un spectacol al Operei din Roma:
    Nabucco de Giuseppe Verdi, dirijat de Riccardo Muti (multumesc
    dramaturgului Valentin Nicolau, pe blogul caruia – www.noriimei.ro
    – am gasit relatarea). Reprezentatia, din 12 martie, marca cei 150
    de ani de la formarea statului italian. Inainte de inceperea
    spectacolului, primarul Romei Gianni Alemanno, membru al partidului
    de guvernamant, a denuntat reducerea bugetului alocat culturii; in
    sala se afla si premierul Silvio Berlusconi. Aria “Va’ pensiero” –
    corul sclavilor – a iscat in publicul deja montat reactii care au
    mers de la “Bis” la “Traiasca Italia!”. Iar cand ovatiile s-au
    linistit, cineva a strigat “Viata lunga Italiei!”. Iar Riccardo
    Muti a reactionat: “Da, cu asta sunt de acord. Viata lunga Italiei!
    …. Nu mai am 30 de ani si mi-am trait viata, dar ca italian care
    a calatorit mult prin lume mi-e rusine de ceea ce se intampla in
    tara mea. Asa ca ma supun cererii voastre de bis pentru
    Va’pensiero. N-o fac numai din emotia patriotica pe care o resimt,
    ci pentru ca asta seara, in timp ce dirijam corul care canta “Oh,
    tara mea, frumoasa si pierduta”, m-am gandit ca daca vom continua
    asa, vom ucide cultura pe care s-a cladit istoria Italiei. Si
    intr-un astfel de caz, patria noastra ar fi cu adevarat “frumoasa
    si pierduta”….De cand domneste aici un “climat italian”, eu,
    Muti, am tacut prea multi ani. Acum as vrea… ar trebui sa dam un
    sens acestei arii. Intrucat ne aflam in casa noastra, in teatrul
    capitalei, cu un cor care a cantat magnific si care e acompaniat
    magnific, daca vreti cu adevarat, va propun sa va alaturati noua
    pentru a canta impreuna.” Ce a urmat nu mai are nevoie de
    descriere.

    As vrea sa trecem acum de la opera la subiectul de pe coperta
    acestei reviste – limitele tehnologiei – si la ceea ce colegii mei
    nu au scris acolo, explicit: la relaxarea inteligentei, la blazare,
    la urmatorul pas inapoi care vine dupa caderea tehnologica. Pentru
    exemplificare, sa luam cazul Japoniei, o tara lipsita practic de
    resurse naturale, dar care este a treia economie a lumii. Sa facem
    o paralela cu Nigeria, care are resurse naturale, teren agricol,
    populatie tanara, dar este una dintre cele mai sarace natiuni
    (chiar daca are una dintre cele mai dinamice rate de crestere
    economica din lume, cum mi-ar putea aminti cineva). Ce le
    deosebeste, de ce o natie saraca in resurse este bogata, iar una
    bogata in resurse este saraca? Psihologul Earl Hunt crede ca este
    vorba de ceea ce se cheama “inteligenta nationala”. Intr-o
    comunicare tinuta la o conferinta a asociatiei de stiinte
    psihologice, Hunt apreciaza ca inteligenta nu este ceea ce masoara
    testele IQ, fiind in fapt abilitatea de a rezolva probleme sociale
    folosind artefacte sociale, respectiv calculatoarele, cartile,
    aplicatii stiintifice sau legi.

    Zestrea genetica a omenirii este aceeasi, dar potentialul
    fiecarei natiuni este influentat de o seama de factori ce tin de
    alimentatie, sanatate sau poluare, alaturi de mediul social si
    sistemul de invatamant. Mai este nevoie de o elita cognitiva, de
    oameni care sa creeze si sa asigure functionarea artefactelor
    sociale. Iar natia, in ansamblul ei, trebuie sa dovedeasca ceea ce
    Hunt numeste “dorinta de a asculta”, adica abilitatea de a
    identifica si de a-si insusi elementele care aduc progres. Liderii
    japonezi au decis in secolul 17 sa isi izoleze tara de restul
    lumii, iar inteligenta nationala s-a redus, japonezii respingand
    pur si simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai tarziu,
    frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a inflorit.

    In acest context as pune ceea ce BUSINESS Magazin a facut in
    numarul trecut si in acest numar, insistand pe ceea ce noi numim
    regres tehnologic. A fost un infografic pe care am decis sa-l
    extindem si sa-l transformam intr-un subiect de coperta. Cine nu
    intelege cat de grav este subiectul si cata nevoie au romanii,
    omenirea in general, de progres, cercetare, cultura, carti,
    computere, informare si instruire este un natarau.

    Inteligenta unei natii se leaga in mod direct de prosperitate,
    de calitatea sistemului legislativ, de eficienta birocratiei sau de
    distributia veniturilor, de acel altruism financiar cu care asociam
    capitalismul in urma cu doua decenii.

    Ar trebui aici sa pomenesc de rezultatele de la bacalaureat sau
    de la concursul de titularizare a profesorilor, recente subiecte
    media; nu o fac decat in trecere, pentru ca relele sunt ingropate
    mult mai adanc: insi isteti au calculat ca inteligenta nationala
    din 1970 influenta bogatia din anii 2000, iar averea din anii ’70
    relationa direct cu gradul de inteligenta din 2000.
    Dirijorul si omul de cultura Riccardo Muti a inteles asta si a
    facut ceea ce stie cel mai bine: i-a dat un bis ca o palma lui
    Silvio Berlusconi, socotind ca a tacut prea multi ani. Gestul sau
    poate ca nu are, singur, prea mare valoare; dar ma gandesc ca
    oamenii care au cantat pe scena, oamenii care au cantat in sala si
    oamenii care au vazut concertul la televizor sau pe internet au
    castigat nu numai un strop de emotie, pentru care au varsat o
    lacrima sincera, ci si impulsul necesar pentru ca patria lor sa nu
    mai fie frumoasa, dar pierduta. Noi?

  • Cum va scapa America de faliment

    Cu doua saptamani inainte de data prevazuta pentru intrarea
    statului federal in incapacitate de plata (2 august), discutiile
    despre ridicarea plafonului de indatorare sunt inca in toi. Ca la
    orice congres de pace post-conflict la care victimele beligerante
    sunt la mana delegatilor in ce priveste viitorul lor, si acum
    discutiile au fost duse de politicieni, interesati mai mult sa-si
    maximizeze capitalul electoral decat sa rezolve problemele
    structurale ale economiei americane.

    Cum propunerea de crestere a plafonului se ia cu majoritate in
    ambele camere ale Congresului, controlate de democrati (Senat) si
    de republicani (Camera Reprezentantilor), evident ca personajele
    implicate in negocieri au fost multe si cu idei care de care mai
    nastrusnice. Varianta de compromis cea mai recent vehiculata in
    ultimele zile a fost cea a obtinerii de catre administratia
    democrata a cartonasului verde pentru cresterea plafonului, ajuns
    acum la 14.300 de miliarde de dolari, in schimbul unor reduceri de
    cheltuieli de circa 3.000 de miliarde de dolari si cu amanarea pana
    anul viitor a oricaror decizii cu privire la introducerea de noi
    taxe.

    La razboi, ca la razboi, s-ar putea conchide dupa analiza
    infruntarii dintre republicani si democrati in numele
    responsabilitatii fiscale: nici republicanii nu au obtinut chiar
    tot ce si-au dorit – adica legarea prin amendament constitutional a
    oricaror cresteri ale plafonului de indatorare de reduceri de
    cheltuieli in suma egala – si cu atat mai putin democratii, care
    prin vocea presedintelui Obama avertizau ca nu vor accepta reduceri
    de cheltuieli fara cresteri de taxe.

    Scuza perfecta a administratiei Obama este ca oricum toata
    filozofia fiscal-bugetara va fi rediscutata in viitorul apropiat (a
    se citi: cat mai aproape de anul electoral 2012) si atunci sa
    vedeti revansa si cresteri de taxe, in special pentru cei bogati si
    corporatii. Adevarul este ca presedintele Obama chiar nu putea sa
    obtina un rezultat mai bun in conditiile date (pericolul real era
    sa obtina mult mai putin), cu tot talentul de negociator pe care
    democratii incearca sa si-l faca blazon.

    De la distanta, sedintele interminabile de negociere dintre cele
    doua parti au parut ca fotografia unei infruntari pe tatami intre
    doi judoka experimentati, inclestati de brate in pozitii simetrice;
    imaginati-va insa ca in fapt, unul dintre acestia, reprezentand
    administratia democrata, era cu calcaiul pe marginea prapastiei.
    Daca republicanii ar reusi sa respinga propunerea de crestere a
    plafonului de indatorare, statul american ar deveni dupa 2 august
    un soi de fantoma in picioare, incapabil sa-si mai onoreze
    obligatii, de la rambursarea de datorii scadente pana la plata
    pensiilor.

    Ce-i drept, nici acum Trezoreria americana nu functioneaza cu
    motoarele turate la maximum, pentru ca, dupa ce a fost deja atins
    pragul de indatorare stabilit de Congres mai devreme in primavara,
    s-a ocupat mai mult cu scheme ingenioase de mutare a banilor
    dintr-un buzunar in altul si amanarea unor plati, tocmai in
    nadejdea ca va putea contracta datorie noua incepand de luna
    viitoare pentru a o rascumpara pe cea veche.

    Sistemul aparent complicat de organizare a bugetului american
    fereste – teoretic – soliditatea financiara a statului de excesele
    administratiilor vremelnice, intrucat negocierile care trebuie
    purtate cu Congresul tempereaza din elanul cheltuitor firesc al
    celor aflati la putere. Insa acum, dupa aproape 100 de ani de
    crestere succesiva a plafonului de indatorare, unii analisti spun
    ca America a ajuns ca un drumet la ceas de seara inghesuit in
    coltul unei strazi de o haita de caini maraind, cu zgarzi
    inscriptionate cat mai fioros: “Eliminarea deducerilor de la
    impozitul global”, “Restrangerea accesului la servicii medicale
    pentru cei cu venituri sub medie” sau, in fine, pentru liderul
    haitei, “Austeritate prelungita”.

    Intr-adevar, o privire rapida asupra cifrelor pare sa confirme
    scenariul de mai sus: de la un prag initial de 43 de miliarde de
    dolari fixat de Congres in 1919 s-a ajuns acum la 14.300 de
    miliarde, iar cerintele functionarii normale a statului ar urma
    sa-l duca in curand peste pragul de 15.000 de miliarde. De
    asemenea, desi nu o data administratia aflata la putere, fie ea
    democrata sau mai ales republicana, s-a prezentat in fata
    parlamentarilor pentru a le cere cresterea plafonului si s-a
    angajat sa nu-l mai depaseasca, ci sa-l reduca, rezultatul a fost
    doar o tendinta neobosita de crestere exponentiala fata de pragul
    anterior.

    Trebuie totusi spus ca odata cu cresterea plafonului a crescut si
    economia, adica produsul intern brut, deoarece banii au fost in cea
    mai mare parte a cazurilor multiplicati in economia reala. Aici
    insa, viziunile bugetare se despart: uliii bugetari cer austeritate
    pentru temperarea cheltuielilor publice, care aduc doar datorie in
    plus, iar neokeynesienii (a caror voce se aude acum parca ceva mai
    stins) cer stimularea PIB prin indatorare, pentru a depasi perioada
    de recesiune si a nu cadea intr-o evolutie in W a economiei.

    Pietele, dupa cum s-a vazut, sunt foarte sensibile in ultima
    perioada la orice anunt de afundare in datorii a oricaror state,
    fie ca vorbim de Grecia, Irlanda, Spania, Italia sau Statele Unite.
    Insa in spatele cifrelor mari cu care opereaza americanii se afla o
    corelatie cu mult mai putin infricosatoare: raportata la produsul
    intern brut, cresterea datoriei nete s-a mentinut cam la aceleasi
    niveluri o buna bucata de vreme si abia in ultimii ani, cei ai
    recesiunii, a inceput sa decoleze sensibil peste pragul de 60% din
    PIB – spre deosebire de tari europene ca Grecia, care in aceeasi
    perioada de aproape doua decenii a dublat ponderea in PIB a
    nivelului datoriei, cu urmarile catastrofale cunoscute.

    Insa nu toate statisticile sunt chiar atat de roz pentru economia
    americana: comparand evolutia PIB per capita si a PIB din care sunt
    excluse datoriile contractate de stat, rezulta ca de vreo 15 ani,
    economia americana a cam batut pasul pe loc, fiind impulsionata
    doar de deficitele acumulate la nivel guvernamental.

  • BCE: Restructurarea datoriilor Greciei trebuie sa ramana un caz exceptional

    “Nu trebuie sa ne purtam ca si cum acest acord pentru Grecia a
    aparut gratuit”, a afirmat Smaghi intr-un interviu acordat
    publicatiei germane Welt am Sonntag. Liderii europeni au convenit
    joi seara, la Bruxelles, un nou pachet de salvare a Greciei, prin
    care statele zonei euro si FMI vor oferi statului elen finantare de
    109 miliarde euro pentru urmatorii trei ani, la care se adauga o
    contributie de 50 miliarde euro din partea creditorilor privati ai
    guvernului de la Atena, sub diverse forme. BCE a anticipat ca
    participarea bancilor la salvarea Greciei va conduce in mod
    inevitabil la riscuri care se vor repercuta asupra contribuabililor
    europeni. “Acesta este motivul pentru care Grecia trebuie sa ramana
    un caz izolat”, a adaugat Smaghi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfarsitul tehnologiei? Credeti sau nu ca s-au atins limitele inovatiei?

    Gordon Moore a facut in 1965 o observatie despre progresul
    tehnologic. La acea vreme, cand tehnologia era intr-un stadiu
    relativ incipient de dezvoltare, Moore s-a aratat convins sa
    puterea de calcul se va dubla la fiecare aproximativ doi ani,
    evolutie masurabila prin numarul de tranzistori dintr-un cip. Si,
    cel putin pana acum, a avut dreptate, contribuind chiar la
    materializarea teoriei devenite ulterior punct de referinta pentru
    industria IT, denumita in mod emblematic “legea lui Moore” – trei
    ani mai tarziu, in 1968, a pus alaturi de Robert Noyce bazele Intel
    Corporation, cel mai mare producator de microprocesoare din
    lume.

    Dupa mai bine de patru decenii, in 2007, Gordon Moore a facut o
    noua observatie. Pe scena deschisa, in fata unei audiente de cateva
    mii de persoane adunate la un forum Intel din San Francisco, Moore
    a vorbit despre sfarsitul valabilitatii legii care ii poarta
    numele, preconizand ca tehnologia va atinge in 10, poate cel mult
    15 ani, o limita dincolo de care producatorii de cipuri nu vor mai
    putea trece decat cu foarte mare greutate. Nu e prima oara cand se
    pune in discutie o asemenea limitare, dar in ultimii ani, lipsa
    reala de inovatie si de creativitate din unele zone si absenta unei
    noi revolutii semnificative incepe sa fie privita drept un semn ca
    Moore ar putea avea din nou dreptate.

    Atingerea unor limite sau cel putin a unei perioade de stagnare
    a progresului tehnologic pleaca de la premisa ca in ultimii cativa
    ani evolutia a fost din ce in ce mai putin vizibila dincolo de
    realizarea unor ajustari fine pentru ceea ce deja exista. “La fel
    cum se intampla si cu legea lui Moore, sunt atinse constant anumite
    bariere pentru orice tehnologie existenta”, apreciaza pentru
    BUSINESS Magazin Bea Longworth, oficial al Nvidia pentru regiunea
    EMEA. Lucru care s-a simtit cel mai mult din perspectiva
    consumatorilor. “Limitele au fost atinse din punctul de vedere al
    computerelor conventionale, dar supercomputerele, care par ca n-au
    foarte mare relevanta in viata de zi cu zi, sunt cele care deschid
    drumul spre inovatie”, mai spune Longworth.

    Acum 20 de ani, un cumparator scotea din buzunar chiar si 5.000
    de dolari pentru un computer de ultima generatie si constata dupa
    cateva luni, daca nu chiar saptamani uneori, ca deja are pe birou
    un calculator depasit. Pe piata aparea in acest timp fie un
    procesor mai performant, cu mai multi tranzistori, fie o noua placa
    de baza, un cooler mai rapid ori o alta componenta sau periferic
    sensibil imbunatatite. La fel s-a intamplat si in cazul
    telefoanelor mobile. Un model care la jumatatea anilor ’80 costa
    3.000 de dolari si era fara indoiala un lux rezervat pentru elite
    devenea zece ani mai tarziu piesa de muzeu prin comparatie cu
    modelele noi, mai mici, mai usoare si fara discutie mai
    performante, disponibile in magazine pentru 15% din pret. Si, in
    general, s-a intamplat cu toate electronicele si produsele IT
    supuse de-a lungul acestor decenii la nenumarate schimbari mai ales
    tehnologice, dar si de forma, dimensiune sau design.

    Puterea de calcul a procesoarelor despre care vorbea Moore a
    fost insa definitorie pentru evolutia calculatoarelor, fiind cel
    mai important argument al progresului. In fond, acum 30 de ani, cel
    mai performant computer putea realiza doar 400 de milioane de
    operatiuni intr-o secunda, cifra care zece ani mai tarziu era deja
    de ordinul zecilor de miliarde de operatiuni si continua sa creasca
    exponential. Astazi e deja vorba de 2.500 de trilioane de
    operatiuni pe secunda pentru cel mai performant supercomputer, mai
    mult decat dublu fata de acum doi ani. “Daca trecerea de la 486 la
    Pentium a necesitat un numar foarte mare de ani, trecerea de la
    dual core la quad core s-a facut in doar cateva luni”, evidentiaza
    Eduard Dimitriev, directorul general al Power Net Consulting,
    dimensionand astfel ascensiunea care va continua, specialistii
    considerand anul 2030 drept borna in cursa depasirii inteligentei
    umane de catre cea artificiala.

  • Lista bancilor care au anuntat pana acum ca se implica in programul de finantare a Greciei

    Liderii europeni au convenit in aceasta saptamana termenii
    noului acord de imprumut multilateral pentru Grecia, in virtutea
    caruia tara va beneficia de 159 de miliarde de euro in urmatorii
    trei ani, din care circa 50 de miliarde vor fi contributie a
    creditorilor privati ai tarii, prin rostogoliri de datorii si
    cumparari de titluri noi de datorie elena, iar 109 miliarde vor
    reprezenta contributia statelor zonei euro si a FMI.

    Institutul International de Finante (IIF), care a condus
    negocierile cu bancile si companiile de asigurari detinatoare de
    creante in Grecia, estimeaza ca daca pana la 90% dintre detinatorii
    de obligatiuni elene se vor implica in acest program, atunci
    contributia lor ar putea ajunge la 54 de miliarde de euro pana in
    2014 si la 135 de miliarde pana in 2020.

    Conform IIF, lista institutiilor financiare participante este pana
    la ora actuala urmatoarea:

    Grecia
    Alpha Bank
    National Bank of Greece
    EFG Eurobank Ergasias

    Cipru
    Hellenic Bank
    Bank of Cyprus

    Germania
    Allianz
    Munich Re
    Deutsche Bank
    Commerzbank
    Bayern LB

    Franta
    AXA
    BNP Paribas
    Societe Generale

    Elvetia
    Swiss Credit Suisse
    Swiss Re
    Zurich Financial

    Spania
    BBVA

    Turcia
    AK Bank

    Marea Britanie
    HSBC
    Standard Chartered

    Italia
    Generali
    Intesa Sanpaolo

    Olanda
    ING

    Suedia
    SEB

    Belgia
    Dexia

    Canada
    Scotiabank

    Coreea de Sud
    KB Financial Group

    Peru
    Banco de Credito de Peru

    Kuweit
    National Bank of Kuwait.

    “Ne asteptam ca numarul institutiilor financiare care sustin
    programul sa creasca, pe masura ce variantele de implicare
    disponibile vor fi mai bine cunoscute”, afirma IIF intr-un
    comunicat.

    Creditorii privati ai Greciei vor avea de optat intre trei formule
    de preschimbare a obligatiunilor elene din portofoliu care ajung la
    scadenta pana la finele lui 2019 cu altele noi (cu scadente noi, de
    15 sau 30 de ani) si un plan de rostogolire a obligatiunilor
    detinute, cu durate si dobanzi diferite. In medie, investitorii
    privati isi vor asuma o pierdere de 21% din valoarea actuala a
    detinerilor de obligatiuni elene.

    In cazul preschimbarii obligatiunilor, operatiunea va avea loc in
    urmatoarele luni, iar dobanzile vor porni de la 4% pe an si vor
    putea ajunge la 5,5% in urmatorii zece ani, daca valoarea
    obligatiunilor ramane neschimbata, iar daca valoarea titlurilor noi
    va fi redusa cu 20%, investitorii vor putea cere in compensatie
    dobanzi intre 5,9% si 6,8%. Acordul va fi conditionat de
    angajamentul Greciei de a reinvesti o parte din contravaloarea
    noilor obligatiuni sau a celor rostogolite in obligatiuni ale zonei
    euro cu rating AAA, care vor servi drept garantii contra
    incapacitatii de plata.