BusinessMagazin

Blog

  • Plaza Romania, in cifre

    Cu Plaza Romania – cea mai mare cladire construita dupa ‘90 in Romania – grupul Summa International a realizat peste o treime din cifra de afaceri la nivel international in 2004. 

    • 5 numar de niveluri
      22 numarul restaurantelor din incinta mall-ului
      45 mil. € valoarea totala a proiectului
      150 numarul magazinelor din incinta mall-ului
      1.500 numarul total al celor care au lucrat la constructie
      2.400 numarul locurilor de parcare
      104.000 dimensiunea proiectului (MP)
      10.000.000 numar estimat de vizitatori/an

     

  • Turcii iau crema

    Din 1999 si pana acum, constructorii turci au realizat cateva dintre cele mai reprezentative proiecte din Bucuresti:

    1999    Özer – Bucuresti Mall     60.000 mp – 50 mil. $

    2002    Özer – Europe House      22.000 mp – 23 mil. €

    2004   Summa – Plaza Romania 104.000 mp – 45 mil. €

    2005   Özer – America House    55.000 mp – 50 mil. €

     

     


  • Dobanda? Cum va place.

    Bancile au o noua predica atunci cand vine vorba de credite pentru locuinte: imprumutati in lei. Argumentul lor: dobanzi greu de imaginat acum cateva luni. Dar ce sanse au sa-i convinga pe romani ca peste zece ani ar regreta daca acum aleg valuta?

    Credit in valuta sau in lei?“ – este o intrebare pe care foarte putini romani si-au pus-o pana la inceputul acestui an, cand optau pentru un credit pentru locuinta. Alegerea a fost, multa vreme, aproape implicita: credit in valuta. Motivul? Dobanda, in general de cateva ori mai mica la creditele in valuta decat pentru cele in lei. Rezultatul: la finele anului 2004, aproape 90% din creditele pentru cumpararea sau construirea de locuinte erau in valuta. 

    Inceputul anului a fost, insa, un adevarat moment de cotitura. Dupa ani buni in care bancherii au oferit romanilor exact ce si-au dorit – cat mai multe credite in valuta – 2005 se prefigureaza ca un an al schimbarii. Dupa cum spune directorul directiei credite retail persoane fizice si mici intreprinzatori de la BCR, „este anul in care creditul in lei a intrat cu adevarat in concurenta cu cel in valuta“.  

    Bancile au inceput ofensiva de primavara a creditului in lei pentru locuinte. In doar cateva luni de la inceputul anului, mai toate bancile importante romanesti au scazut cu cateva procente bune dobanzile pentru acest tip de credit. S-a ajuns, astfel, ca unele banci sa ofere chiar si dobanzi de 11-12% pentru un credit imobiliar in lei. 

    Ce sanse are, totusi, creditul in lei sa castige „inima“ romanilor? Si cat de avantajos este un imprumut in lei, pe termen lung, in fata unei valute care in ultima vreme s-a „ieftinit“ constant? 

    Experienta tarilor din Europa Centrala si de Est arata ca, in mai toate tarile, moneda nationala s-a apreciat inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Intarirea leului atat in fata dolarului cat si a monedei europene, incepand cu sfarsitul anului trecut, nu face decat sa ieftineasca, cel putin pe termen scurt, un credit in valuta. 

    Dublat de dobanzile mai mici pentru creditele in valuta, acest lucru a inclinat puternic balanta in favoarea valutei – lucru dovedit si de statisticile Bancii Nationale. Astfel, in februarie 2005, din totalul de 33.401,40 miliarde de lei credite de tip imobiliar/ipotecar, mai bine de 30.245 miliarde de lei erau luate in echivalent valuta. Pentru case, romanii s-au imprumutat in lei doar putin peste 3.155 de miliarde de lei, adica sub 10% din total. Dar cat de corect este acest calcul pe termen lung? „Romanii ar trebui sa invete sa se imprumute in valuta in care isi castiga salariul“, crede Paul Prodan, director executiv la ING. De ce? Pentru ca un credit destinat locuintei este, prin natura sa, un credit pe termen lung si foarte lung. Pentru perioade de 15-20 de ani, sau chiar mai mult, previziunile privind evolutia cursului de schimb sunt foarte greu de facut. 

    Oficialul ING spune ca, mai mult de atat, romanii nu sunt, in marea lor majoritate, invatati sa faca astfel de previziuni. Lucru care, la un moment dat, poate crea mari probleme de rambursare a imprumuturilor pentru cei care s-au imprumutat in valuta. Ceea ce va duce, implicit, si la probleme de recuperare a banilor pentru banci. Motiv pentru care ING a decis inca de anul trecut sa mizeze pe creditele in lei, spune Prodan. La sfarsitul lui 2004 ING a fost prima banca ce a oferit clientilor un credit ipotecar in lei cu cu dobanda de 13,5%. Fortata de miscarile din piata, din februarie, banca a coborat inca o data dobanda, la 12%, fixa pe o perioada de doi ani. 

    Insa miscarea cea mai spectaculoasa, prin amploare, a venit, la inceputul anului, de la Alpha Bank. Intr-o singura zi, Alpha a coborat dobanda cu 8 procente, pana la 14%. Totusi, dobanda anuntata de Alpha nu este decat o dobanda de referinta, valabila pentru imprumuturi mai mari de 2 miliarde de lei. Daca va-loarea creditului este mai mica de 2 miliarde de lei, atunci dobanda se poate majora cu pana la 2 procente, in functie de risc si de situatie (durata imprumutului, modalitatea de rambursare, situatia financiara a solicitantului. „Dobanda la lei este de maxim 16%“, spune Mihai Maties, director de comunicare la Alpha Bank, subliniind faptul ca 2% este un procent maxim de variatie. Pe de alta parte, insa, oficialul bancii admite ca, fiind vorba despre o dobanda variabila, banca poate decide schimbarea ei in functie de „conditiile de pe piata“. 

    Decizia bancherilor de la Alpha a fost urmata, in scurt timp, de mai toate bancile mari. Cele mai recente miscari pe „campul de lupta“ ale creditului imobiliar/ipotecar in lei, operate in ultima luna, apartin celor de la Banca Transilvania, Banca Comerciala Romana sau BRD. 

    Ce va aduce perioada urmatoare? Semnalele date de banci indica, fara indoiala, ca se asteapta la mentinerea actualei tendinte de scadere. In cele mai multe dintre cazuri, oferta la aceste credite include o dobanda fixa pe doi, trei sau cinci ani. Practic, banca stabileste o dobanda fixa pentru o perioada, urmand ca apoi dobanda sa se stabileasca in functie de rata de referinta de pe piata interbancara (BUBOR), plus cateva procente (decise de fiecare banca in parte). 

    „Exista cateva tendinte care justifica lansarea unui astfel de credit in lei cu dobanda fixa pe o anumita perioada si care face acest imprumut atractiv si pentru banca si pentru clienti“, spune Sorin Mititelu. Tendinta generala de scadere a dobanzilor la lei, tendinta de crestere a dobanzilor la valuta, tendinta de fluctuatie, in ambele sensuri, a cursului valutar care aduce un risc apreciabil pentru imprumutati sunt argumentele pe care le aduce Mititelu. 

    In alte cazuri – cum sunt cele ale creditului de la BRD sau de la Transilvania – dobanda este fixa pe toata perioada de creditare.  

    Lucian Cojocaru, directorul Departamentului Comercial al BRD – Groupe Société Générale, spune ca, prin lansarea unui credit imobiliar in lei cu dobanda fixa pentru toata perioada de creditare, s-a urmarit „eliminarea riscului, poate mai putin evident in acest moment, ca rata dobanzii sa creasca la un moment dat in viitor“. In plus, spune oficialul BRD, „am urmarit, prin nivelul scazut al dobanzii sa marim gradul de accesibilitate la credit pentru o serie intreaga de clienti cu venituri mai reduse“. Mai mult de atat, nivelul dobanzii este comparabil cu cele oferite pentru valuta, spune Cojocaru, insa fara riscul valutar aferent.

    Si totusi, cat de atractiv este un nivel fix de dobanda pentru client, in conditiile in care, aproape in fiecare zi acesta vede o scadere a dobanzilor? „13% este un nivel al dobanzii care, prin comparatie cu un risc valutar iminent si un nivel de inflatie care nu va fi 3-4% nici azi, si nici in perioada urmatoare, este pertinent pentru o perioada de cativa ani“, explica Mititelu.

    Pe de alta parte, stabilirea unei dobanzi fixe, pentru cativa ani sau chiar toata perioada de creditare, face plauzibil scenariul in care bancherii se asteapta ca dobanda sa scada chiar si sub nivelul actual in anii urmatori. Este si motivul pentru care Carmen Retegan, directorul general de la Domenia Credit – institutie financiara nebancara – crede ca, la o dobanda fixa pe 5 ani intr-un context de scadere a inflatiei si de apreciere reala a monedei nationale, „in continuare produsele in valuta ar trebui sa fie preferate“. Compania, finantata de Fondul Romano-American pentru Investitii, care este actionar principal, ofera doar credite ipotecare in valuta, cu termene de pana la 15 ani. 

    Pe de alta parte, insa, nici valuta nu aduce garantii totale. Spre deosebire de cazul in care imprumutul este in lei si dobanda este fixa, pentru valuta apare si riscul valutar. In conditiile in care evolutia cursului de schimb nu este un element care se poate previziona cu exactitate, trebuie avut in vedere si acest risc valutar. Ce se va intampla cu creditele in valuta daca leul se va deprecia din nou in fata valutelor? Creditul in valuta se va scumpi.  In plus de asta, banca centrala pare decisa sa se foloseasca de toate mijloacele de care dispune pentru a deturna romanii catre imprumuturile in lei. Astfel, in urma cu doar cateva luni, banca centrala a decis cresterea rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie. Lucru care, in final, va avea un efect de scumpire al creditelor in valuta, spun bancherii. 

    Chiar daca acest lucru nu s-a vazut in piata foarte tare, „masura Bancii Nationale a avut efect in special pentru bancile cu actionari locali, care nu au acces la surse de finantare externe foarte mari“, este de parere Rasvan Radu, presedintele UniCredit. Practic, o banca straina ia bani de la grupul din care face parte, in conditii foarte avantajoase si cu maturitati foarte lungi. In  schimb, pentru bancile care nu au in spate un grup, accesul la valuta este dificil si mai costisitor. 

    Mai mult de atat, dobanda pentru creditele in valuta pe termen lung, cum sunt cele destinate locuintei, depinde si de ce se intampla pe piata internationala. Astfel, orice crestere a indicilor internationali se poate reflecta, in final, si asupra dobanzilor de pe piata romaneasca. 

    Si totusi, care este varianta optima pentru un credit destinat locuintei? Raspunsul tine de scenariul pe care il luam in calcul. 

    Daca luam in considerare varianta in care cursul leu/euro se depreciaza anual cu 2.000 de lei, pana in anul 2013, atunci vorbim despre un curs de aproximativ 55.000 lei/ euro la momentul 2013. 

    In acest scenariu, pentru un credit in lei – pentru echivalentul a 50.000 de euro – cu dobanda fixa de 11,5% pe o perioada de 20 de ani si unul in valuta cu o dobanda fixa de 9%, rezultatul este aproximativ echivalent. Pentru creditul in lei, rata lunara coboara de la 568 euro la 403 euro in 2013, in timp ce pentru cel in valuta rata lunara este pe toata perioada de aproximativ 456 euro.  

    Daca, insa, cursul de schimb va creste anual cu 1.000 de lei si la nivelul anului 2013 se va stabiliza, atunci dintre cele doua variante enuntate mai sus, „castigatorul“ va fi creditul in valuta. 

    Creditul in lei devine mai scump, in aceasta varianta, cu aproximativ 166 de milioane de lei. La fel se prezinta situatia si daca luam in considerare o varianta in care cursul de schimb ramane constant, la valoarea de 39.000. Creditul in lei este, si in aceasta situatie, mai scump decat cel in valuta cu aproximativ 330 de milioane de lei. 

    In ce conditii ar iesi „castigator net“ un credit in lei cu dobanda fixa? 

    Daca, sa spunem, dobanda la leu este de 10%, fixa pe toata perioada de 20 de ani, dobanda la valuta este de 9%, si ea fixa, atunci creditul in lei pentru echivalentul a 50.000 de euro este net avantajos daca leul se depreciaza anual, pana in 2013, cu aproximativ 2000 de lei. 

    In aceste conditii, adica un curs mediu de 55.000 de lei/euro in 2013, creditul in valuta, in conditiile de mai sus, este mai scump decat cel in lei cu 178 de milioane de lei.  Acestea sunt doar cateva scenarii. Pana una alta, avantajul net al unui credit in lei pe termen lung cu dobanda fixa tine de eliminarea unui risc valutar greu de anticipat si calculat. Ramane de vazut in ce masura tentativa bancilor de a-i convinge pe romani sa riste „patriotic“, in moneda nationala, va avea efectul scontat.

  • DE LA TEORIE LA PRACTICA

    • HVB Bank – credit ipotecar in euro, cu dobanda variabila

    DOBANDA: 8,53%/an
    VENIT NET MINIM LUNAR: pentru achizitie – 300 euro/familie; pentru constructie – 500 euro/familie
    COMISION ANALIZA DOSAR: 0
    COMISION ADMINISTRARE CREDIT: 0
    ALTE COMISIOANE: pentru achizitie, comisionul de acordare: 2% minim 250 de euro; pentru constructie, comisionul de acordare: 2% minim 300 de euro
    PENALIZARE LA RAMBURSARE IN AVANS: 1,5%, minim 150 de euro
    PENALIZARE PENTRU INTARZIEREA LA PLATA RATELOR: 10%/an peste dobanda curenta
    RATA LUNARA: 440 de euro 

    • Raiffeisen Bank – credit imobiliar in lei, cu dobanda variabila

    DOBANDA: 19%/an
    VENIT NET MINIM LUNAR: 60 mil. lei
    COMISION ANALIZA DOSAR: 150.000 lei
    COMISION ADMINISTRARE CREDIT: 1% anual, aplicat la soldul creditului
    ALTE COMISIOANE: taxa de  inregistrare la Arhiva Electronica – 668.000 de lei
    PENALIZARE LA RAMBURSARE IN AVANS: 1% din val. platita cu anticipatie (min. 3 rate)
    PENALIZARE PENTRU INTARZIEREA LA PLATA RATELOR: rata dobanzii plus 15%
    RATA LUNARA: 29.820.602 lei 

    • Alpha Bank – credit ipotecar in lei, cu dobanda variabila

    DOBANDA: 14%*
    VENIT NET MINIM LUNAR: 49.715.000 de lei 
    COMISION ANALIZA/ADMINISTRARE DOSAR: 0.5% din valoarea creditului minim 120 USD
    ALTE COMISIOANE: comision de conversie de la o valuta la alta: 2% din valoarea ramasa de rambursat
    PENALIZARE LA RAMBURSARE IN AVANS: 2% la suma platita in avans
    RATA LUNARA: 24.857.297,50 lei
    pentru imprumuturi mai mici de 2 miliarde de lei, dobanda poate creste cu maxim 2 procente

    • ING – credit ipotecar in lei, cu dobanda fixa in primii doi ani

    DOBANDA: 12%/an 
    VENIT LUNAR NET MINIM: 58.060.000 de lei 
    COMISION ANALIZA/ADMINISTRARE DOSAR: 50 de euro, platibil in echivalent lei;
    ALTE COMISIOANE: comision acordare credit – 2% maxim echivalent a 1.000 de euro;
    PENALIZARE LA RAMBURSARE IN AVANS: 3% aplicabil asupra sumelor din capital, rambursate in avans.
    PENALIZARE INTARZIERE PLATA: 45%/an aplicata la suma restanta pe perioada de intarziere.
    RATA LUNARA: 20.320.000 de lei (fixa in primii 2 ani, rata capital plus dobanda). 

    • BRD – GSG – credit imobiliar in lei, cu dobanda fixa pe toata perioada

    DOBANDA: 11,5%/an 
    VENIT LUNAR NET MINIM: cca 1.100 de euro (echivalent in lei)/ familie 
    COMISION ANALIZA DOSAR: 1,5% din valoarea creditului
    ALTE COMISIOANE: nu
    PENALIZARE LA RAMBURSARE IN AVANS:  5% la suma rambursata in avans
    PENALIZARE PENTRU INTARZIEREA LA PLATA RATELOR: 3 pp peste dobanda curenta, aplicata la suma restanta
    RATA LUNARA: 19 mil. lei (suma constanta)

  • Corida exporturilor de taurasi

    Putine lucruri din Romania au mare cautare in strainatate. Dar la exportul de bovine stam bine – in 2004 au luat drumul strainatatii peste 170.000 de boi, care au adus in tara mai mult de 50 de milioane de euro.

    Daca la sfarsitul lunii iulie a anului trecut, in Romania existau 3,19 milioane de bovine, conform datelor Institutului National de Statistica, la finele lunii decembrie mai ramasesera doar 2,94 milioane de capete. Adica mai putin cu aproape 250.000 de capete. 

    Tot din datele statistice aflam ca din cele 3,19 milioane de bovine, peste 95% se aflau in gospodariile taranilor si ca de aici „au disparut“ cele 250.000 de animale. 

    Taranii din judete precum Arad sau Bistrita Nasaud stiu mai bine unde le pleaca taurasii, pentru ca in fiecare an reprezentanti ai unor companii, in general din strainatate, vin si le cumpara animalele, care sunt, in majoritatea cazurilor, mai mici de sase luni. Animale pe care apoi respectivele companii le mai cresc cateva luni si le exporta. 

    Aceasta afacere, dezvoltata in ultimii zece ani, nu are o amploare semnificativa acum, insa creste incet si sigur. In primele luni ale acestui an, spun exportatorii de bovine, se intampla un lucru incurajator pentru ei: cererea de pe piata externa este atat de mare, incat a depasit oferta.

    Constantin Popescu, directorul Directiei Politici Comerciale din Ministerul Agriculturii, spune ca la exporturile de bovine, este vorba de taurasi, „in proportie de 99%“, pe care strainii ii importa din Romania pentru ca sunt mai ieftini decat in alte tari. „Se importa in general pentru consum. 

    Se stie ca romanii consuma preponderent carne de porc si de pasare, asa ca exista un excedent de bovine care, cumulat cu cererea de pe piata externa, conduce la dezvoltarea acestor exporturi“, a adaugat Popescu.

    Astfel, daca in anul 2003 s-au exportat 151.000 de capete de bovine, un an mai tarziu exporturile au insumat peste 172.000 de capete. Adica o piata de peste 50 de milioane de euro. In statistici, primele patru tari in care se exporta bovine sunt, in ordinea numarului de animale exportate, Croatia, Grecia, Siria si Italia. 

    De unde, totusi, acest surplus de bo-vine? Pentru ca, explica Mihai Lungu, om de afaceri din industria alimentara, fondatorul producatorului de mezeluri Gourmet, piata romaneasca nu este mare consumatoare de carne de vita, chiar daca in ultimii ani consumul acestui produs este in crestere. „Daca acum zece ani raportul intre consumul de carne de vita si cel de carne de porc era de 1/7, acum a ajuns la 1/3“, a adaugat el. La noi, in alimentara, mai spune Lungu, muschiul de vita costa 5-6 euro, pe cand in tarile Uniunii Europene pretul mediu este de 12-13 euro pe kilogram. „Exportatorii sunt in proportie covarsitoare companii straine care au clienti peste granita si care colecteaza animalele din gospodarii“, a adaugat fostul sef de la Gourmet.

    Cei care lucreaza in acest domeniu spun ca exportul de bovine se face in general cu taurasi care au, in medie, greutatea de 200 de kilograme. „Noi exportam in general taurasi pentru ca nu avem nici mentalitatea, nici tehnologia si nici furaje de calitate pentru a ingrasa aceste animale si a le vinde pe piata externa“, apreciaza Lungu.  Din datele Centrului Roman pentru Promovarea Comertului, pe primul loc in topul exportatorilor de bovine vii intre 160 si 300 de kilograme pentru sacrificare, in 2004, s-a situat compania Interglobal din Arad, infiintata in urma cu zece ani, cu capital italian.  Zocche Pacho, directorul general al Interglobal, spune ca firma pe care o conduce exporta in fiecare an cam 70 de camioane de bovine a cate 70 de capete per camion, adica aproape 6.000 de bovine pe an.

    Majoritatea exporturilor se fac in Croatia si Italia. „Este o cerere foarte mare pe aceste piete. Noi cumparam taurasii in general de la particulari, persoane fizice, ii mai crestem cam 5-6 luni, pana cand ajung la 240-260 de kilograme si ii vindem“, explica Pacho.  Pretul mediu de vanzare a acestor animale la export este de circa 2 – 2,1 euro pe kilogram, „in viu“, considerat destul de mic pentru importatorii straini si suficient de bun pentru exportatorii romani.

    Directorul Interglobal spune ca si pe piata romaneasca cererea de carne de vita este din ce in ce mai mare in ultimii ani, insa preturile pe care le ofera procesatorii romani nu sunt atractive. „Practic, in Romania, se plateste jumatate din cat platesc italienii sau croatii pe carnea de bovina in viu. Problema este ca romanii nu se uita la calitatea carnii, ci doar la pret. Marele avantaj de a produce in Romania este pretul de achizitie mic al animalelor, mana de lucru ieftina si furajele ieftine. 

    Noi cumparam de la tarani cu circa 70.000 de lei kilogramul de animal in viu. Luam taurasi de 100 – 150 de kilograme“, a mai spus Zocche Pacho. Pe locul trei in topul Centrului Roman pentru Promovarea Comertului este o companie romaneasca, ITL Agrocomplex din Bistrita Nasaud, infiintata in anul 2000. 

    Ovidiu Ciurus, administratorul firmei, a inteles potentialul acestei piete la fel de bine ca investitorii italieni si astfel  ITL Agrocomplex a ajuns sa exporte anual 3-4.000 de capete de bovine. Dintre acestea, 80% se adreseaza pietei din Grecia, si restul celei italiene. Foarte important in acest comert este ca, in general, transportul animalelor este platit de catre cumparator.

    „In momentul actual, cererea venita de pe piata externa este foarte mare. Ceva s-a intamplat in ultimele zece luni, pentru ca a crescut foarte mult cererea – nu stiu ce s-a intamplat. In aceste zece luni si preturile de export au crescut cu 50%, de la 1,4 la peste 2 euro/kilogram“, spune Ciurus. 

    La randul sau, si acesta confirma interesul in crestere de pe piata interna pentru carnea de vita dar, spune el, preturile sunt mici, adica sub un euro/kilogram. „Aceasta activitate este in crestere, dar nu se poate dezvolta spectaculos, peste noapte, in pofida cererii externe mult mai mari decat oferta, pentru ca in zootehnie investitiile sunt costisitoare“, crede Ciurus. Costisitoare sau nu, important este pana la urma ca boii nostri au cautare. Si ca au intrat in Europa cu mult timp inaintea noastra.  

  • Maturoaie si copiatoare

    In fiecare zi, mergand spre munca, trec pe langa un spatiu comercial, asezat intr-un loc cu vad, destul de aglomerat. Ce face firma in cauza nu este foarte important, ceea ce mi-a atras atentia a fost un anunt, pe o coala mare de hartie, pe care scrie cu litere mari, negre: „Nu avem copiator“. Hartia in cauza estompeaza pur si simplu toate celelalte oferte ale firmei si nici nu te mai imbie sa-i treci pragul.

    Stau si ma intreb: in loc sa puna o hartie cu un „NU“ mare pe ea chiar la intrare, nu cumva era mai ieftin pentru sefii firmei in cauza sa cumpere un copiator? Pentru ca sunt convins ca sentimentul meu ii incearca pe multi dintre trecatorii din zona; un copiator ar fi adus firmei in cauza castiguri in plus (lumea cere, pentru ca altfel n-ar fi pus anuntul, deci exista potential) si ar fi dovedit ca stiu sa speculeze ce vrea piata. 

    Este numai un exemplu, cel mai umil, despre modul in care se mai fac afaceri in Romania, si nu ma gandesc aici la marile companii, cu compartimente de marketing bine populate si cu studii de piata puse la punct. Este vorba de cei mai mici, pentru care dimensiunea ar trebui sa fie un avantaj, pentru ca ar trebui sa le confere elasticitate si libertate de gandire. 

    Dar nu, in multe, multe cazuri, cei mici se multumesc sa reziste (e adevarat, pe o piata nu foarte prietenoasa), sa traiasca de azi pe maine. Fara a lua in seama si fara sa se pregateasca pentru ceea ce va veni, de exemplu, o data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Nu sunt un eurosceptic si nu cred in avertismentele prapastioase legate de efectele integrarii; cred ca termenul adecvat este eurolucid, in sensul unei pregatiri bine puse la punct. 

    Presa ultimelor zile a fost plina de relatarile legate de votul Parlamentului european in privinta aderarii Romaniei, unii au avut juisari de genul „…Bulgaria mai criticata decat Romania…“, altii tipa ca greul abia incepe, iar politicienii, trecuti sau prezenti, au salutat votul si au incercat sa mai smulga o bucatica de spuza pentru turta lor.

    Mai important este faptul ca nici un politician, nici un oficial nu spune clar, si pe intelesul poporului, ce inseamna integrarea. Ce pericole pandesc firmele care se multumesc sa se balaceasca in iazul nostru caldut si pentru care aderarea este o nebuloasa. In ce fel i se cere agricultorului roman sa se schimbe si de unde ar trebui sa inceapa. Ce rol important vor avea comunitatile locale, care vor fi nevoite sa ia decizii care astazi vin „de sus“. 

    O intrebare fundamentala pentru 90% din romani am intalnit-o in relatarea unei specialiste in integrare europeana despre o calatorie cu trenul: „Voi manca mai bine din 2007?“ – apartine unei doamne in varsta, vecina de compartiment. „Foamea“ femeii in cauza contrabalanseaza cu varf si indesat toate relatarile victorioase de la Strasbourg si mi se pare cu atat mai importanta cu cat putina lume pare sa fie constienta de ceea ce va urma. As extrapola un pic foamea femeii din tren – este nevoia de informare a cetateanului, a bucuresteanului ce trece zilnic pe langa ceasul de la universitate, ceas care numara zilele ramase pana la 1 ianuarie 2007, dar si nevoia de informare a celor din Apuseni, Bucovina sau Delta Dunarii, a celor ce vand lapte in piata si a celor ce isi deschid magazinul in zori.  

    De aceea am cautat ca in acest numar al revistei sa abordam, dintr-o perspectiva cat am putut noi mai pragmatica, tema integrarii si ce va sa zica aceasta in raport cu viitorul companiilor romanesti si al cetateanului de rand. Vom avea si cresteri de preturi si de tarife si vor disparea companii, dar vom avea si reduceri de dobanzi, bani in plus pentru agricultura sau servicii de mai buna calitate. Aderarea este un ramasag pentru care nu s-au inventat destule talk-show-uri si oricum nu este o problema pe care sa o rezolve numai emisiunile de televiziune sau afisele si brosurile frumos colorate; pentru a face integrarea cat mai comoda autoritatile trebuie sa explice tuturor ce trebuie sa faca sau la ce sa se astepte. Cat mai repede, pentru ca timpul trece. 

    Negocierile au insemnat pentru partea romana, in cea mai mare parte, un accept neconditionat al regulilor europene – formularea „asa este in Europa“ si cele derivate din ea tinzand sa devina un capitol important al noului limbaj de lemn, oferind suficient scut si devenind de cele mai multe ori unica explicatie in fata nedumeririlor populare.  Ceea ce ar trebui sa facem acum este sa folosim cat mai intelept sau sa invatam sa folosim ceea ce am obtinut. Sa depasim rutina si sa cumparam copiatoare cu care sa multiplicam experienta celor ce au rezistat. 

    In incheiere as vrea sa va povestesc despre un amanunt din bucataria interna a revistei. Am inceput sa scriu acest text saptamana trecuta, si initial m-am gandit sa il deschid cu un motto din Alice in Tara Minunilor (cred pur si simplu ca intelepciunea tine de lucrurile simple, indiferent de ce spun filozofii). Zis si facut, numai ca intre timp a venit textul lui Alin Fumurescu, tocmai din Statele Unite, tot pe teme de aderare si deschis, culmea coincidentei, cu un motto din Alice in Tara Minunilor. Asa ca am renuntat la motto-ul meu dar nu si la citat, cu care iata, inchei:

    „ – Daca sapte fete cu sapte maturoaie
    Un an de zile ar curata
    Chiar crezi, ii spuse morsa
    Ca treaba-ar termina?
    – Ma indoiesc, spuse tamplarul“.
    Eu n-am un raspuns.

  • Romania in Tara Minunilor (I)

    Motto: „Asadar, cine sunt eu? Spune-mi mai intai de toate asta si pe urma, daca-mi va face placere sa fiu acea persoana, vin: daca nu, raman aici, jos, pana cand voi fi altcineva.“  – Aventurile lui Alice in Tara Minunilor

    Obsedati de copaci, pierdem din vedere padurea. Nu mai stim nici cine suntem si nici in ce fel de Europa vrem sa ne integram.

    S-ar cuveni sa-l recitim mai des pe Carroll Lewis. Asa, am intelege poate mai usor cum de putem suporta, cu atata exces de firesc, situatii dintre cele mai anormale. Pe 13 aprilie, Parlamentul European a votat acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana, incepand cu 1 ianuarie 2007. Adica in mai putin de doi ani de zile. La o prima vedere, s-ar putea crede ca subiectul este, practic, „rasuflat“. Toata lumea vorbeste despre integrare, despre eforturile care mai trebuie facute pentru indeplinirea pana atunci a conditiilor impuse si evitarea clauzei de salv-gardare. Se cunosc termenele limita, capitolele, se jongleaza cu cifre si date. 

    Cuprinsi, insa, de frenezia efortului de integrare, scapam din vedere esentialul: cine se integreaza si in ce anume? Sa le luam pe rand. Cine se integreaza? Incepand chiar din aceasta toamna, 35 de parlamentari romani vor participa la lucrarile Parlamentului European (PE) cu statut de observatori. Vor avea dreptul sa participe la dezbateri si sa ia cuvantul – mai putin sa voteze. 35 de parlamentari reprezinta o cifra destul de serioasa la scara PE, iar faptul se datoreaza pur si simplu dimensiunilor relativ mari ale Romaniei (locul sapte ca marime, inaintea Belgiei, Olandei, Greciei etc.). 

    De pe aceasta pozitie, parlamentarii romani vor reprezenta deja o forta demna de luat in seama. Vor fi, fara doar si poate, curtati in fel si chip, atrasi in felurite combinatii politice, plecand de la premisa ca o buna parte a celor 35 se vor regasi, de aceasta data ca si parlamentari europeni cu drept de vot egal, peste vreun an si jumatate. Iar relatiile se cultiva in timp.

    In aceste conditii, ne-am fi putut astepta ca toate partidele parlamentare (din randurile carora urmeaza a fi desemnati viitorii observatori) sa stie la aceasta ora daca nu chiar persoanele ce urmeaza a le/ne reprezenta la Strasbourg, atunci macar criteriile exacte dupa care acestea vor fi selectionate. Cand miza e atat de mare, atat la scara partidelor, cat si la cea nationala, nu te poti prezenta cu „carpeli“ si improvizatii de ultim moment. Sau poti? Poti, cata vreme nici macar unul dintre partidele parlamentare nu a decis inca nici cine va fi trimis si nici pe ce criterii. Chestionati direct, liderii politici au dat raspunsuri in doi peri: tinerii, ca merita si ei promovati, unii care sa stie limbi straine, sa fie familiarizati cu problematica europeana etc. Citindu-le reactiile, mi s-a facut parul maciuca. O atare inconstienta e strigatoare la cer. Vrem bani pentru autostrazi si alte proiecte de infrastructura, bani pentru agricultura, recunoasterea diplomelor in restul statelor UE, drepturi egale de munca in Germania sau Franta, si cate altele, dar putin ne intereseaza cine vor fi oamenii care vor incepe sa se bata pentru ele in Parlamentul European.

    Din pacate, insa, lucrurile nu se opresc aici. Cu exceptia PSD, care stie sigur ca va face figuratie in bancuta euro-socialistilor, si a UDMR, poposit, nu stie nici el bine de ce, pe banca popularilor, celelalte partide nu au inca habar unde sa se aseze. Asteapta, probabil, ca invatatoarea sa-i ia de mana si sa le indice locul. Clarificarile ideologice, atat de insistent solicitate, fiind amanate drept „chestiuni de importanta secundara“ (l-am citat aici pe Emil Boc), parlamentarii PD se mai muta inca de pe un picior pe altul: ba ar sta cu socialistii, ba s-ar da cu popularii. Liberalii mai oscileaza si ei intre liberali-democrati si populari, iar despre PPRM si PUR nici n-are rost sa mai pomenim. Cronometrul ticaie in continuare si ticaie degeaba. Clasa politica e prea ocupata de guvernare, de anticipate si de alte chestiuni tehnice, pentru a-si mai bate capul cu „amanunte“ de acest gen. Am putea spera ca, o data cu transformarea observatorilor in parlamentari cu drepturi depline, situatia sa se schimbe spectaculos. Slabe sperante! Alegerea celor 35 de europarlamentari romani va avea loc la anul si inca nimeni nu pare a avea habar cum anume vor decurge aceste alegeri. 

    In conditiile in care Comisia parlamentara insarcinata cu modificarea Codului Electoral, n-a anuntat, nici macar in treacat, vreun capat de proiect referitor la euroalegeri, nu ne ramane decat sa ne-ntrebam singuri: cum vor fi trasate circumscriptiile electorale pentru 2006, de catre cine si pe ce criterii? Vom vota uninominal sau pe liste? S.a.m.d. Cat despre Tara Minunilor in care vrem sa ne integram, ce sa mai vorbim? Poate ne agitam de pomana. Un referendum cu rezultat negativ in Franta, pe 29 mai (multumiti-le socialistilor francezi), ne-ar intoarce, ca la jocul „Nu te supara, frate!“ inapoi, in casuta Tratatului de la Maastricht. Am avea atunci timp berechet sa fluieram prin porumb Oda Bucuriei si sa meditam asupra proiectului unei Europe postmoderne: cine suntem si unde anume vrem sa mergem. Dar despre cum s-a ajuns aici si despre inclestarea tacuta, dar nu mai putin fascinanta, dintre modernitate si postmodernitate, saptamana viitoare.

  • Punctul de inflexiune de la Strasbourg

    Ce s-ar fi intamplat daca popularii nu s-ar fi razgandit si Parlamentul European ar fi decis, totusi, ca semnarea Tratatului de aderare e doar o formalitate care poate fi dusa la indeplinire si mai pe la toamna?

    Era dimineata. Miercuri, 13. Grupul conservator, cel mai numeros din Parlamentul European, si cel ecologist stabilisera sa ceara amanarea votului pentru Romania si Bulgaria. Adica amanarea, eventual pana la toamna, a semnarii Tratatului de aderare pentru Romania si Bulgaria, codasele valului intai. Asta in ciuda votului din comisia de politica externa si a tuturor semnalelor favorabile transmise inclusiv cu o zi inainte.  Politicienii romani prezenti la Strasbourg erau, si ei, nauciti. Isi aranjasera interviuri la televiziunile din Bucuresti, participari la talk-show-uri, costume la patru ace. Acela care da o veste buna e privit, fireste, cu multa simpatie. Si, deodata, vestea buna risca sa se transforme intr-una proasta. 

    La Bucuresti, cei care obtinusera bugete frumoase si lucrau deja la organizarea festivitatilor dedicate semnarii Tratatului, incepusera si ei sa transpire. 

    Timp de patru-cinci ore, toata lumea interesata a facut calcule, s-a rugat sau, dupa caz, a iesit sa bea o bere rapida. S-au dat explicatii: ca parlamentarii europeni nu au nimic cu Romania, ca totul face parte dintr-un joc de-a cine e mai tare intre Parlament si Comisia Europeana, ca eurodeputatii vor sa forteze nota ca sa capete mai multa influenta, ca, dintr-o data, s-a observat ca bugetul extinderii e mult prea mare s.a.m.d. Suspansul a fost risipit cu foarte putin timp inainte de votul propriu-zis, cand popularii au renuntat la ideea amanarii, lasandu-i in rol de sceptici doar pe traditional optimistii ecologisti. Odata trecut hopul, parca toata incertitudinea a fost uitata. Daca la nivelul perceptiei omului de rand oricum nu se intamplase nimic, cei care isi facusera griji, dintr-un motiv sau altul, s-au scuturat ca de un gand rau si si-au vazut, mai departe, de treaba. Cinci minute mai tarziu, multi au uitat de ce si cat fusesera de ingrijorati.

    Dar intamplarea din dimineata zilei de 13 aprilie a fost cu adevarat un punct de inflexiune pe traiectoria Romaniei ca- tre europenizare. Care e lectia de la Strasbourg? Ce s-ar fi intamplat daca, totusi, popularii nu s-ar fi razgandit si Parlamentul european ar fi decis ca semnarea Tratatului de aderare e o formalitate care poate fi dusa la indeplinire si cinci-sase luni mai tarziu? Pana cand cine stie ce s-ar fi intamplat cu referendumurile pentru Constitutia europeana, de exemplu? Daca raportorul pentru Romania, Pierre Moscovici, ar fi fost nevoit sa declare nu ca „parlamentul si-a exprimat increderea in Romania“ ci ca, de exemplu, nimeni nu a spus „nu“ Romaniei, dar ca mai este mult de muncit, de muncit, de muncit. Cate acuzatii s-ar fi adus, ce motiuni de cenzura am fi avut, ce cutremure politice? Cata deznadejde? Cine s-ar mai fi ocupat de indeplinirea, mai departe, a angajamentelor? Ar fi dus la o ambitionare si mai mare sau la o resemnare romaneasca?

    Cu aerul lor de viteji care se arata dupa razboi, multi politicieni si analisti politici romani au privit momentul Strasbourg mai degraba ca pe un triumf si nu ca pe o promovare caznita. Se spune ca asta e abordarea politica pragmatica, ca nu foloseste nimanui lamentarea, ca e bine sa privim inainte. Mai bine decat asta e, insa, sa luam lucrurile in serios. 

    Trebuie pornit, fireste, de la ceea ce e important, de la ceea ce ramane. Istoria oficiala se scrie pe baza de documente, tratate si, iata, voturi in Parlamentul European. Dar pana la lucrurile oficiale, sunt intamplarile precum punctul de inflexiune de la Strasbourg. Caci semnalul, in mod clar, nu a fost unul de incredere. E vorba, totusi, despre singurul cartonas galben pe care il putea da, elegant, Parlamentul European. Din fericire, drumul spre UE e pavat nu doar cu intentii bune ci si cu numeroase tratate, directive, planuri si strategii. Iar jumatatea plina a paharului poate ramane efortul extraordinar depus in ultimele luni pentru indeplinirea celor 11 conditii din JAI. Din pacate, nimeni nu-i va ridica o statuie doamnei Macovei sau domnului Blaga. Pe nimeni nu intereseaza acest lucru. Meciul se joaca si e unul adevarat, cu arbitrii straini. 

  • MAXIM vine si in Romania

    MAXIM este o publicatie celebra de lifestyle masculin, cu peste 17 milioane de cititori lunar in intreaga lume.

    „Barbatii din bancile de investitii sunt de cinci ori mai dispusi sa citeasca MAXIM din coperta in coperta, decat Business Week“, se arata intr-un sondaj realizat de celebra publicatie americana Fortune 500. MAXIM este o publicatie celebra de lifestyle masculin, cu peste 17 milioane de cititori lunar in intreaga lume. Din toamna acestui an, revista va fi disponibila si in Romania. Publicatia este adusa sub licenta de compania PBR Publishing (care mai editeaza un titlu international celebru, PLAYBOY).

    „Doream de mult timp sa intram pe aceasta piata. Romania este o tara puternica si  trepidanta – ca si MAXIM insasi. Abia asteptam sa aducem aici o revista care cuprinde tot ce isi poate dori un barbat roman in secolul 21“, a spus Richard Bean, international licensing director, MAXIM. Lucrul la proiectul MAXIM Romania a inceput deja, functia de redactor-sef revenindu-i lui Dragos Vasile – jurnalist consacrat la „Academia Catavencu“. MAXIM, lansata in 1995, este cunoscuta pentru conceptul revolutionar pe piata revistelor de gen din toata lumea. Editia originala MAXIM vinde in acest moment, in Marea Britanie, peste 240.000 de exemplare, in medie, pe editie. Succesul este si mai mare in Germania si Austria (lansata in 2001), unde publicatia vinde a-proape 280.000 de exemplare lunar. Marele boom a fost insa in 1997, o data cu lansarea MAXIM SUA si Canada, care a ajuns in acest moment la un tiraj impresionant, de 2,5 milioane de exemplare in medie, pe editie. 

    In prezent, publicatia editata de unul dintre cei mai mari publisheri din lume – Dennis Publishing Ltd. – este distribuita in 39 de tari si depaseste 4 milioane de exemplare tiraj. Compania care va edita MAXIM Romania este parte a diviziei de publishing a grupului MediaPRO Romania, fiind fondata in parteneriat cu cel mai mare editor de reviste din Grecia, Attica Media (unde un actionar important este cunoscutul grup de presa italian Mondadori).

  • Castigatorii sunt…

    Aceleasi emotii pe care le-au trait publicitarii recent la Effie le-au trait publisherii, saptamana trecuta. Dupa premierea celor mai eficiente campanii de publicitate, a fost randul editorilor sa-si vada cele mai citite publicatii „premiate“ de Studiul National de Audienta (SNA).

    Acum cateva saptamani, ochii editorilor de presa priveau cu atentie  performantele clientilor lor la Effie (festivalul care premiaza cele mai eficiente campanii). Saptamana trecuta, situatia a fost invers. Clientii si agentiile si-au atintit privirile asupra performantelor inregistrate de partenerii lor de comunicare, in ultimul SNA (perioada de masurare: februarie 2004 – ianuarie 2005).

    Asa cum BUSINESS Magazin anticipa in numarul trecut, aceasta livrare (a 11-a), a relevat unele cresteri spectaculoase in presa cotidiana, dar si unele scaderi, la care piata se astepta mai mult sau mai putin. 

    In primul caz, surpriza cea mare – la care nici editorii insisi nu se asteptau – este urcarea Jurnalului National in clasament, umar la umar cu Evenimentul Zilei (liderul consacrat al ultimelor valuri). Intact, care editeaza Jurnalul National, declarase pentru BUSINESS Magazin (editia trecuta) ca estimeaza un castig de 50-60.000 de cititori (la cei 583.000 inregistrati in valul precedent). Intact anticipa ca isi va pastra locul al treilea, admitand distanta mare fata de cel de-al doilea clasat, Evenimentul Zilei. 

    SNA a aratat insa altceva: Jurnalul National a castigat 126.000 de cititori fata de livrarea precedenta (A 21,6%), in timp ce audienta cotidianului editat de Ringier a scazut cu 19.000 de cititori (- 2,6%). 

    Asadar, atat Evenimentul Zilei, cat si Jurnalul National au cate 709.000 de cititori in medie pe editie (usorul avans pastrat de Evenimentul Zilei, de aproximativ 300 de cititori, este neglijabil, incadrandu-se in marja de eroare a studiului). 

    La livrarea anterioara de date (pentru perioada de masurare octombrie 2003-octombrie 2004), Jurnalul National reusise sa urce pe locul al treilea in top, intrerupand dominatia Ringier in top trei ziare nationale (Libertatea, Evenimentul Zilei, Pro Sport).

    O alta surpriza – desi oarecum asteptata de piata – este noul lider pe segmentul presei sportive. Pentru prima data de la lansarea SNA, Gazeta Sporturilor – cu o crestere de 2,2% a audientei – depaseste Pro Sport, care a pierdut 16.000 de cititori (- 3,1%) fata de livrarea anterioara. Gazeta Sporturilor are 513 mii de cititori in medie pe editie, iar Pro Sport are 498.000 de cititori. 

    Surpriza si in segmentul presei auto: pentru prima data in studiu, ProMotor (brand autohton, lansat cu un an si jumatate in urma de PubliMedia International) s-a instalat confortabil pe prima pozitie in topul publicatiilor auto, cu 302.000 de cititori pe editie. Urmatoarea clasata in acest segment, Auto Motor si Sport are 261.000 cititori.

    Ierarhia ghidurilor TV ramane nemodificata, dar Pro TV Magazin (cu 1.049.000 cititori) isi consolideaza pozitia de lider, fiind singurul ghid care a castigat cititori – performanta cu atat mai notabila cu cat, intre timp, a mai aparut pe piata un ghid tv serios mediatizat, Apropo TV (care nu figureaza inca in SNA). Celelalte ghiduri specializate care au audiente masurate au pierdut cititori, semnificative fiind scaderile inregistrate de publicatiile editate de Ringier: saptamanalul TV Mania (- 18.000 de cititori) si bilunarul TV Satelit (- 16.000 de cititori).

    Ultimul SNA aduce si o veste trista pu-blisherilor revistelor destinate femeilor: publicatiile glossy inregistreaza, in marea lor majoritate, scaderi ale audientei. Nu acelasi lucru se intampla pe segmentul publicatiilor mass-market (Acasa Magazin, Ioana, Lumea Femeilor) – care continua sa castige cititori. 

    Acasa Magazin a cunoscut cea mai importanta crestere, atat in cifre absolute (A16 mii de cititori), cat si procentuala (A 5,5%), ajungand la 308.000 de cititori pe editie, in conditiile in care datele sunt culese inainte de relansarea publicatiei (pe 31 ianuarie 2005), cand tirajul a crescut, conform editorilor publicatiei, de aproape cinci ori.